Deosebire

Moritz, un elev cuminte
La liceul din Bacău
Într-o zi pe negândite
L-a întrebat pe tatăl său:
- "Papalâcule, ia spune-mi
Dar să nu fi supărat
Ce deosebire-i între
O femeie ş-un bărbat?"

- "Vai de mine şi de mine
Moritz, nu mă enerva
Cum se poate main leibchen
Să mă-trebi aşa ceva.
Un băiat ca tine învaţă
Şi nu întreabă aşa hai-hui
Chestiuni neruşinate
Care nu-s de vârsta lui."

Moritz, însă nu se lasă
Şi aşa cum şi-a propus
Plin de nevinovăţie
La mămica lui s-a dus.
- "Mutterlein, să nu te superi
Dar aş vrea să o lămurire:
Ce deosebire-i între
Un bărbat şi o femeie?"

- "Asta da obrăznicie
Vai de mine şi de mine
Stau şi mă întreb într-una
Cum de nu-ţi este ruşine?
Tu, model în toată clasa
Şi în tot liceul chiar
Să vorbeşti aşa cu mama?
Piai din ochii mei! Măgar!"

Moritz – dezolat de atâtea
Observaţiuni amare
Profesorului îi pune
Tot aceeaşi întrebare.
Dascălul – Albert – pe Moritz
Îl întreabă rugător:
- "Ia să-mi spui, te rog, ce număr
Poartă mama la picior?"

- "Mama? 37 poartă."
Iară dascălul, Albert
Mai întreabă: - "Dar tăticul?"
- "Tata? 41 cert!"
- "Deci, mămica 37
Tata, 41 are.
Precum vezi, deosebirea
Este numai între picioare."

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea lui Alex (un copil a cărui mamă se droghează)

Doamne, fă–o te rog pe mama bine,
Că sunt un biet copil şi nu am tată,
Te rog, fă acest lucru pentru mine,
Că viitoru-mi stă-ntr-un fir de aţă

Să fie bună, ca şi celelalte mame,
Să îngrijească de mine şi de casă,
Să nu mai ştiu deloc ce–i aia foame,
Şi eu s-ajung primul elev din clasă.

Ajut–o, Doamne, să se liniştească,
Să putem face lecţiile împreună,
Să meargă undeva şi să muncească,
Să avem din toate în fiecare lună.

Mi–e milă, dar şi jenă totodată,
De cum vorbeşte lumea, despre ea,
Te rog din suflet, Doamne, înc–odată,
Să faci ceva, să nu mai fie aşa.

Promit să fiu cuminte, să–nvăţ bine,
Să fiu exemplu pe întreaga şcoală
Dar, Doamne, fă ca începând de mâine,
Să scape şi mămica mea de boală.

poezie de Paul Constantin (28 iulie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut

Deci ea e mama lui.
Acea femeie mică
Autoarea cu ochi cenuşii.

Barca, în care cu ani în urmă
a ajuns la ţărm.

Deci din ea a ieşit
în lume,
în neveşnicie.

Născătoarea bărbatului
cu care sar prin foc.

Deci ea este, singura
care nu l-a ales
complet şi gata.

Singură l-a strâns
în pielea pe care o cunosc,
l-a legat prin oase
ascunse în faţa mea.

Singură i-a potrivit
ochii lui cenuşii
cu care a privit spre mine.

Deci ea este, alfa lui
De ce mi-a arătat-o.

Născut.
Deci, totuşi, şi el născut.
Născut ca toţi.
Ca mine, muritoarea.

Fiu de femeie adevărată.
Venit din adâncul corpului
călător spre omega.

Expus
la propria sa absenţă
oriunde
în fiecare clipă.

Iar capul lui
este capul ce trece prin zidul
permisibil, cu timpul.

Iar mişcările lui
sunt abateri
de la sentinţa generală.

Am înţeles
că a parcurs deja jumătate de drum.

Dar aşa ceva el nu mi-a spus,
nu.

- Aceasta e mama mea -
mi-a spus doar.

poezie celebră de Wislawa Szymborska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Bine, Luci. Mersi. Asta-i tot ce doream să aud. Acum sunt mult mai liniştită. Tu-l cunoşti bine pe Alex, deci, am încredere în tine. Sper doar că nu mi-ai spus toate astea numai ca să mă faci pe mine să mă simt mai bine.
Lucian: Nici gând! Nu mi-aş permite. Dar tu, doctore? Ce simţi pentru Alex? Tu nu l-ai acceptat oare în viaţa ta numai pentru că n-ai avut pe cine altcineva?
Stela: Vai, Luci, cum poţi să crezi aşa ceva despre mine? Chiar las eu o impresie atât de proastă?
Lucian: Nu, doctore. Nu din cauza asta, bineînţeles. Însă Alex e pentru mine, nu doar un foarte bun prieten, ci chiar ca un fel de frate mai mare, deci, n-aş vrea să sufere...
Stela: Luci, nu-ţi face griji pentru el. Nici eu nu sunt genul ăsta de om. Chiar îmi place de el, sincer! Şi de ce spui că nu aveam pe cine altcineva alege? Spre exemplu, chiar pe tine; de ce nu?
Lucian: Poftim?! Cum?! Ăăă... Ah, eu...
Stela: Da, tu, doar eşti liber, nu?
Lucian: Ah, păi, eu; să vezi...
Stela: Deci, de fapt, nu eşti chiar aşa de liber precum pari.
Lucian:...?!... Ce să-ţi spun, doctore?! M-ai prins pe picior greşit.
Stela: Şi eu ce să înţeleg de aici?
Lucian: Înţelegi ce vrei, doctore. Eu... Mai bine tac!
Stela: Hmm, deci, eşti îndrăgostit... N-am să te întreb cine ar fi norocoasa, deşi am o bănuială. Bun; în cazul ăsta şi tu ieşi din discuţie, la fel şi Mihai. Atunci ar mai fi doar Nis.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt băiatul mamei mele. Este foarte limpede. Mama mea a fost catolică, Tempinski, un nume polonez. Din familia lor mulţi s-au tras în vale către noi, au intrat în România şi şi-au făcut un rost, o viaţă. Şi aşa... Nu ştiu cum e corect: mama mea l-a cunoscut pe tata sau tatăl meu a cunoscut-o pe mama. Aş vrea să lămuresc această poveste. A fost o femeie superbă.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Da şi nu... Oricum, e treaba ta! N-am să mă amestec. Dar să ştii că Mihai te iubeşte pe tine, cu adevărat.
Ly: Aşa crezi? Lucian mi-a spus şi el acelaşi lucru.
Nick: Chiar aşa? Ce anume ţi-a spus?
Ly: Mi-a spus că Mihai ar fi îndrăgostit de mine, dar ca să mă exprim cu cuvintele lui, iniţial mi-a spus că băiatul ăsta chiar a pus ochii pe mine. La Mihai se referea...
Nick: Hm, ce exprimare nostimă!
Ly: Dar pe tine ce te face să crezi că Mihai ar fi îndrăgostit de mine?
Nick: Păi, oricine îşi poate da seama de asta, numai după felul în care te priveşte mereu... Deci, chiar a pus ochii pe tine; Lucian s-a exprimat corect.
Ly: Cum anume mă priveşte?
Nick: Aşa cum o priveam eu pe Maria şi încă o mai privesc... Crede-mă, ştiu ce spun!
Ly: Ştii ce spui, dar nu prea ştii să dansezi!
Nick: Te-am călcat? Îmi pare rău, surioară.
Ly: Nu face nimic. Încearcă totuşi să fii puţin mai atent.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii lui

Primeşte-mă, tăticule, să dorm la pieptul tău,
Zâmbeşte pentru mine şi fii liniştea mea,
Tu nu îmi spui prea multe, dar văd că-ţi merge rău,
O să vorbesc cu mama, să văd ce-mi zice ea.

Să nu renunţi la mine, să stai, să mai aştepţi,
Străine-n viaţa mea te rog să nu-mi aduci,
A ta va fi răsplata în lumea celor drepţi,
Între tine şi mama din nou de-o să mă culci.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Oricum... Băieţii mă tot tachinau, cum că tatăl lui Nathan e şi tatăl meu. Aşa că am întrebat-o pe mama, care mi-a spus că nu e adevărat. Dar apoi mă-ntorceam acasă şi o auzeam pe mama, plângând în camera ei. Ştiam că e adevărat, că Nathan era tatăl meu. Aşa că nu m-am mai întors niciodată. I-am spus mamei că era din cauză că nu mai vroiam să fiu nevoit să-i văd faţa. Dar de fapt nu mai vroiam ca ea să fie obligată să facă asta.
Peyton: Şi ce-mi spui mie? Nici măcar nu ne cunoaştem.
Lucas: Poate ăsta-i motivul.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cândva o casă

(un cântec vechi... şi totuşi actual, pentru vremurile pe care le trăim )
A fost cândva o casă
undeva în Bucureşti.
O casă mică, strâmtă,
fără soare la fereşti.
Da-n toată sărăcia ei
când mă uitam la ea,
în mintea mea de copilaş,
ce mare îmi părea!
Căsuţa aceea veche,
cu mărul rotat,
sub care sta tăticul
cu mămica la sfat.
Şi cu bucătăria
în care ani la rând,
aşteptam ca mămica
să m-adoarmă cântând.
la la la, la la la la la, la.
Dar într-o dimineaţă
cerul albastru a vuit
şi păsări mari şi negre
peste noi s-au năpustit.
Urlau zvârlind bucăţi de foc
făcând pământul scrum
şi fumul când s-a ridicat
n-am mai văzut în drum,
nici casa noastră veche,
nici mărul rotat,
zadarnic pe tăticul
şi pe mama am chemat.
Vedea cum fuge lumea
spre locul fumegând
şi-n mijlocul mulţimii
stam pe stradă plângând.
la la la, la la la la la la.
Sunt ani de când s-au dus
tăticul şi mămica mea.
Iar azi copilul meu
se joacă-n leagănul de nea.
Şi-n ochişorii lui de cer
atunci când obosesc,
îl iau în braţe şi-l dezmierd
şi încep să-i povestesc
da casa noastră veche,
de micul palat,
unde tata şi cu mama
pentru mine au visat.
Iar păsările negre
de-or vrea din nou război,
vor fi atâtea mame
să le strige, ÎNAPOI!
Autor necunoscut

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet

Stau aici de patru zile,
Credeţi oare că e bine?
Ştiu că asta nu se cade,
Da-s flămând de nu se poate!

Mama a plecat de-acasă,
Iar eu Pisi fioroasă,
Am rămas să fac curat,
Chiar în dormitor, sub pat!

Am simţit eu o mişcare,
C-am urechea foarte mare,
Şi de-atunci eu, cu umor,
Stau pe post de vânător!

Nu ştiu, zău, dacă e bine,
Dar s-a trezit simţu-n mine,
Acela vânătoresc,
Vreau vânat? Eu îl pândesc!

Cred că e un şoricel,
Tare-aş vrea să dau de el,
Deşi nu am stat în viaţă
C-un şoarece faţă-n faţă!

Acum fie, ce o fi,
Aici oi înţepeni,
Aşadar şi prin urmare,
Vom vedea, care pe care!

Însă, nu mai pot de foame,
De-aceea mananc cartoane,
Am facut şi-un tunel mic
Cu gândul la inamic..

Dar ce-mi este dat să vad?
Tocmai când să fac prăpăd,
Intră mama drept în casă,
Şi pune un coş pe masă!

Şi miroase rău a peşte,
Lucru ce mă depăşeşte,
Nu mai sunt aşa rebel,
Cu gândul la şoricel!

Că şi mama mă întreabă:
-Ce-ai făcut acasă, dragă?
Nu-i aşa c-ai fost cuminte?
Ţi-am adus peşte cu linte!

Şi m-am apucat cu sârg
Să mănânc peşte din târg,
Las'că şoarecul nu moare,
Până data viitoare!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama lui Alice: Unde îţi este corsetul? Şi nu porţi nici dres!
Alice Kingsleigh: Sunt împotriva lor!
Mama lui Alice: Dar nu eşti îmbrăcată cum se cuvine.
Alice Kingsleigh: Cine stabileşte ce înseamnă "cum se cuvine"? Dar dacă s-ar fi stabilit că "se cuvine" să porţi un peşte pe cap? Ai purta aşa ceva?
Mama lui Alice: Alice.
Alice Kingsleigh: Pentru mine corsetul e ca acel peşte.

replici din filmul artistic Alice în Ţara Minunilor, după Lewis Carroll (3 martie 2010)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Ştii, voiam să tac şi să te las să pleci. Dar nu aş fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui să fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine şi o mare parte din mine vrea ca el să rămână. Aşa că sper să nu mă urăşti.
Dawosn: Nu aş putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aş fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aş da înapoi, nu aş şterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viaţa mea fiind mereu o glumă nesărată, acum că lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aş crede măcar pentru o secundă că ar fi decizia corectă, aş rămâne, dar este timpul să plec. Este timpul ca eu să ies din camera asta şi este timpul ca tu să descoperi cine eşti fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cum aş putea? 13 ani, mama ta moare. Şi totuşi mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă aşa şi te uiţi la tatăl tău care nu e în stare să-şi învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Şi apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i aşa? Dar apoi mai eşti şi tu. E o dovadă că există cineva acolo care se gândeşte la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung şi tărăgănat de a-ţi spune că o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Şi mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama era profesoară şi inspectoare de stat, sora mea, Cella, era mare pianistă de mult afirmată, sora Babilas era profesoară, Niculina urma belle arte cu mult talent şi eu eram sortită profesoratului... ca orice fată cuminte. Eram în clasa a VII-a de liceu, tata, ministru al Lucrărilor Publice, căpătase un album mare cu fotografii artistic prinse din monumentele noastre istorice şi eu seara le admiram şi aşa s-a născut în mintea mea că aş fi sortită la aşa ceva. Dar femeie arhitect parcă n-ar fi. Aflu, însă, că ar fi totuşi una, elevă a lui Mincu, Ada Zăgănescu. Aşa am intrat în horă, între 20 de colegi, în anul 1913, împreună cu Marioara Ioanovici. Am fost a patra arhitectă, după Ada Zăgănescu, Virginia Andreescu şi Mimi Friedman.

Henrieta Delavrancea în interviu (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adopţie

Mac, mac, mac
Şi n-am să tac
Până nu mi-ai spune
Cine m-a născut pe mine?
Şi să-mi iei seama bine,
De ce nu semăn cu tine?
- Taci, micuţă, nu fi rea
Şi tu eşti fetiţa mea;
Cealaltă e o haimana,
Care umblă brambura.
A lăsat oul la poartă
Şi a plecat repede la baltă.
Stăpâna noastră a ghicit,
Mi l-a dat mie la clocit.
De eşti astăzi în viaţă,
Un mic bobocel de raţă
Fii cuminte şi nu plânge,
Nu te plouă, nu te ninge,
Eşti cu puişorii mei,
Care te iubesc şi ei,
Nu fi proastă, nu ofta
Vezi-ţi de treaba ta.
Oi fi eu neam de găină
Dar la inimă sunt bună.
Orbeata aia trândăveşte
Pe baltă şi prinde peşte.
Cu al răţoi îngâmfat
Care spune că-i bărbat.
Şi nu-mi este ruşine,
Mă mândresc mereu cu tine.
Împreună cu puişorii mei
Mânca-i-ar mama pe ei.
- De ce, mamă ai tăcut?
Eu într-una m-am temut.
Crezând că am fost furată,
Ori de mamă alungată.
- Taci, fetiţă, să creşti matale,
Că te dau neamurilor tale,
Să trăiţi împreună
În ogradă la stăpână.
Ne întâlnim şi vorbim,
Împreună ne amintim.
Fii cuminte şi învaţă
Să ajungi bine în viaţă.
- Vai, scumpă mămica mea,
Niciodată n-ai fost rea.
Întotdeauna mă gândesc
La tine şi te iubesc!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Walter Fane: Din prima clipă în care m-am căsătorit cu tine am ştiut că eşti egoistă şi răsfăţată. Dar te iubeam. Ştiam că te vei căsători cu mine doar pentru a pleca cât mai departe de mama ta. Şi am sperat că într-o zi... va fi ceva mai mult. M-am înşelat. Nu ai acel ceva.
Kitty Fane: Dacă un bărbat nu este capabil să facă o femeie să îl iubească, atunci este vina lui, nu a ei.
Walter Fane: Oricum. Mâine dimineaţă plecăm spre Mei-tan-fu, sau înaintez actele.
Kitty Fane: Walter, nu poţi vorbi serios cănd îmi spui că mă duci într-un focar de holeră.
Walter Fane: Crezi că nu?
Kitty Fane: Dumnezeule. Asta vrei, nu-i aşa? Chiar crezi că Charlie îţi va permite să faci acest lucru?
Walter Fane: Nu cred că Charlie are vreun cuvânt de spus în problema aceasta.
Kitty Fane: Tot ce ai spus este adevărat. Totul. M-am căsătorit cu tine chiar dacă nu te iubeam. Dar ştiai acest lucru. Nu eşti la fel de vinovat ca şi mine pentru ce se întâmplă acum cu noi?

replici din filmul artistic Vălul pictat
Adăugat de Andreea Tanase, Student MTTLC , Universitatea Bucu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil aşteaptă-n poartă

În ograda părăsită, cu iarbă acoperită,
casa stă gata să cadă, gardu-i dărâmat în stradă.
Aşteptând să vină tata, un copil sprijină poarta.
De mmama lui îi este dor, că a plecat din casa lor.
În zadar priveşte-n zare, tatăl dus, nu mai apare.
Nici mama nu-i pe cărare. Deznădejdea lui e mare.
Lacrimi îi curg pe obraz, el tot singur a rămas.
Însă lui gândul îi spune, că nu e singur pe lume.
În singurătatea lui, mereu, îi stă alături Dumnezeu.
Cu speranţă, încă aşteaptă şi nu pleacă de la poartă.
Poate cândva, mama, tata vor sprijini din nou poarta
şi-împreună iar vor fi, nimic nu-i va mai despărţi.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!