Existenţa nu-i culpabilitate

Cum soarele, ce ne va arde într-o zi
Şi luna se va prăbuşi din 'nalte ceruri;
Nu-i vina ignoranţei, de-a nu şti,
Să scoatem adevăr, dintre misteruri.

Ne pierdem timp în duşmănii şi crime
De mii de ani, în loc, tot, să iubim
Şi singuri ne-acordăm drepturi divine;
De cine glob... să descotorosim!?

Creaţii ori evoluţii de am fi,
Nu are vină şobolanul din canale;
Nici de-a-ndura mizerii de-a trăi,
Sau de-a nu fi model, pentru jurnale.

Ne-am pus în gând, comete să distrugem
-Şi nu noi le-am creat- şi nu ştim scop.
Şi răzbunărea, în cântar... o punem???
Doar ce-am plătit, deja, tribut lui Halley Bopp!...

Agnostici cu pretenţii, invocăm
Drept, de-a da fiinţei calificative;
La şarpe îi luăm pielea şi o-mbrăcăm
Şi lovind cai, cu bici îi umplem d-invective.

Păianjen ştergem, doar că-i inestetic
Şi slugi ne-alegem, de servit la masă...
Eutanasiem, purtând discursul în patetic,
Crezând că ordinea, este neştiinţa crasă.

Avem drept, oare, de-a crea criterii
Pentru frumos, corect sau pentru bun,
În loc să ne-acceptăm, parte a creerii,
Cu umilinţa de-a fi parte din comun?!?...

Suntem mai răi ca fauna şi flora
-Ce-n rase, specii, necondiţionat,
Nu vor trăi Sodoma şi Gomora-
Căci se susţin nativ, nu ştiu păcat?!

Urâm, nedrept, anume existenţe
Având criterii false, personale?!
Nişte infatuaţi, în fapt, incompetenţe!...
Inteligenţii-n top, cu craniile goale!

În practicile teoriei eronate,
-Pretinşi la cursa cine-n vârf să fie-
Fals ne susţinem unica dreptate;
De-a avea doar singuri... dreptul la prostie!?!

În fond, tot ce există are-un rost;
Nu-i sens să-i stabilim întâietate
Fără de drepturi de autor, la bun sau prost...
Existenţa-n sine nu-i... culpabilitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Near future"

Zeroul, unu, zero, zero,... unul
se repetă nerepetitiv,
în aparenţă, absolut fără motiv;
E cod al Cyborgului, doar ajunul.

Presimt -ce n-aveţi timp să ştiţi,
pierduţi pentr-un cotidian
de-o fericire pentru ban -
că veţi sfârşi neisprăviţi!

Sau, sunteţi fondul existenţei
de-a nu vă pierde în detalii
-oricum doar zeii-s imortalii-
trăind, doar că sunteţi... prezenţii.

Rămâne, crud, doar adevărul
ce n-aşteaptă pe noi; în fond
e pentru clonele James Bond...
Urmaşii noştrii, viitorul...

... Ei, vor fi cifre, datorii
de plat-a lenii şi consum;
prostia, furtul, falsul drum!
Voi... impostorii!

Este-o speranţă totuşi;
timpul să-şi cloneze,
la începuturi, doar proteze,
şi-apoi roboţi... de-a ne-arunca, la coşuri!?!

E unica oportunitate
de-a mai avea o prelungire;
de-am mai fi, ceva timp, o omenire...
De-a câştiga puţin... eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume pre... nedestinat

Trăim captivi de sine,
Nici chip n-am comandat...
Suntem pasaj predestinat!
Alegem doar ce-i rău... de ce e bine.

Ne naştem în alţi ani,
Nu cei voiţi de noi...
Putem fi unul, sau, sunt doi.
Putem sta în oraş ales, dar tot... ţărani.

Nu suntem întrebaţi...
Să fim... băiat sau fată?
Ieşim, nepregătiţi... deodată.
Nu noi alegem ce s-avem şi să fim... fraţi.

Iubim, apoi albastru...
Dar nu ne-alegem ochi.;
Ursita-i simplu... un deochi.
Alegem de-a cădea, sau să zburăm... măiastru.

La piele avem culoare,
N-am stabilit-o noi!
Aşa ne vom întoarce-n lumea de apoi;
Doar suflet, negrul alb alege... şi onoare!

IQ avem genomic
ADN-eu unicat...
E testul de inteligent, sau de păcat...
Rămâne a fi un complicat, sau... ergonomic.

Răspundem "tic", la nume
Ce-i pus aleatoriu
Şi crezi, că el te va crea notoriu;
Îţi construieşti în jur, un fals... renume.

E-o şansă drum de asfalt;
E vale, plat sau deal...
Munceşti, crezând în ideal,
Dar alţii hotărăsc, nu tu... cât este de înalt.

Nici ţara nu-i a ta,
E-o simplă întâmplare;
E-acelaşi loc din vremuri seculare...
E loc de rădăcini... de ele nu te poţi îndepărta.

Există un singur cert...
Căci sigur vei pleca!
Nici data, nu o poţi determina...
Decât de hotărăşti tu singur... sau cu un expert!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă sau eres

Mi-am creat cortexul în timpi
-'n volete adânci de canion-
C-exprim pe foaie c-un creion;
Să am răspunsu-n vârf de ghimpi.

Din exerciţiu-n cult de carte
Sunt un traseu d-hipotalamus...
Sunt un dicsipol de Erasmus;
Am zbor "feed back" şi cuget, parte.

Sunt mulţi ca mine, meteori
În percepte date-n custodie
Cu har de-a şti ce-i bun să fie...
Dar n-avem toţi nimburi de sori.

Oare suntem asteroizi
Din norul Ort; desprinşi, cometă
Cum Helly-n vizită-n Planetă
Ce-o locuieşti, gata s-o vinzi?...

Ori şansa-avem în mesager;
Să ne purtăm solii de geniu,
Să dăinuim peste mileniu?...
Dar nu mai cred, nimic nu... "cer"!

... Tot sper, că-n mai mult timp; vom şti
-Cu toţi, pretinşi, fii de "Bing Bang"-
Să facem bunul-simţ un "gang"...
Salvându-ne de-a nu muri.

... E-n fond, de-a trece-n absolut,
Tot ce-agreem drept calitate
De om, prieten, soră, frate...
"Finish" să-l facem... început!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supra... vieţuirea

Pare-a fi doar un plus superlativ
Paradoxal, un academic acceptat;
Ca şi cum fiinţa-i pleonasm la "existat"
Şi dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.

Nu ştiu ce-i să trăieşti peste trăit,
Dar am în scoarţă, în oase un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic... Interzis
Să-mi rup din lanţul de destin ce mi-e voit.

Am zis destin, necunoscutei "X"
Ce-o dau monedă schimbului "nu ştiu"
Mereu după se-ntâmplă... un prea târziu;
Doar arogant să demonstrez că "ştiu, la fix".

Mă-ntorc la termen; "peste vieţuire"...
Ca şi cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Şi nu cred iotă că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni... de retrăire.

Sau poate-i simbolul despre voinţă
Când singură întrece crud eşec;
Aşa cum devii peşte după-nec
Sau criminal ce ucide din credinţă...

Ori o fi gustul puritan de-a nu ceda
Ce-oricum nu ai pentru că "ea" în fond eşti "tu"-ul;
Un cărăuş, nu viaţa... ci doar sufletul
Ce-ar fi real... sau un mister sau altceva...

E sigur la bărbat prin compromisuri,
Neexistând oprelişti, nici convenţii...
Capabil de-a lupta cu-extrapotenţii;
De-aş mânca seamăn ca să-şi facă proprii visuri.

Imprevizibil nu-i la fel şi la femeie,
Stăpâna regulei că mereu se descurcă...
Şi-o face o viaţă, unde pe-alţii-i duce-n cârcă,
Chiar piere-n loc de-a eluda principii-cheie.

E sigur un colos de peste poate,
Când pare că nu poţi, că e sfârşit,
Când nu-i nimic, nici timp, eşti doar un mit
Ce ţii să-l treci de hop, să-l scoţi din moarte...

În fapt acum remarc ce e sinucigaşul;
Nici vorbă de renunţ, nu-i existenţă,
Că-n fond nu-i aparţine ce-i esenţă...
Un purtător poverii ce şi-o curmă, laşul.

PS.
... Să cred că-n fond suntem cu toţi poveri
Frugale, purtând suflete-n mesaj;
Ţintit traseu pentr-un prestabilit bagaj...
Mediatori?... "Vieţuitori" supra-stingheri?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne jucăm de-a viaţă

Ne jucăm de-a viaţa-ntruna
Si ne făurim doar vise,
Dar cărarea noastră-i una
Restul toate sunt închise.

Doruri dulci cântate-n stanţe,
Vise pline de-nţelesuri,
Ne-amăgesc, ne dau speranţe,
Şi le punem în eresuri.

Ne jucăm de-a viaţa-ntruna,
Şi nu ştim ce e cu noi,
De-a iubirea şi de-a ura,
Înotând prin vânt şi ploi.

Asteptăm timpuri mai bune,
Tot sperând şi tot sperând,
Doar seranţa nu ne moare
Şi murim cu ea în gând.

Una e cărarea vieţii
Şi e scrisă-n cartea sfântă,
Zică ce vor vrea poeţii,
Nu ne luăm cu ea la trântă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu carul... alegoric

În fine, avem cu ce să ne mândrim şi noi acum
Că nu mai suntem ca înainte îngrădiţi în drepturi
Şi aşa am devenit încrezători să alegem drum,
Uitând justiţia, pe drept şi, ţara ne-am făcut-o acareturi,
Chiar de lucrăm şi acum tot pe la Stat... degeaba,
Avem mai mult curaj, tupeu să ne luăm partea parte
De averi... proprietari privaţi, ne-am repezit să punem laba,
Ca niciodată în viitor vreun cineva a nu ne mai desparte.
Pe alese ne-am numit indispensabili, strânşi pe corp de ţară
Şi legile avem proprii acum, interne numai nouă, intestine,
Ne vânzolind de-o cumetreală sănătoasă şi altora adversară,
Să moştenim pe veci pământul sfânt, cu tot ce pe el ţine.
Pe patrie am curăţat-o bine de învechit, de multe fiare
Şi de păduri la fel, căci de la sine-i înţeles, nu ar mai fi de nevoie,
Cum şi atâtea poluări de fabrici, de uzine, ar fi rănit, cum gheare,
Natura noastră, un sacrilegiu, ce-am oprit... "Pe aicea nu e voie!"...
Şi, banii strânşi, anapoda puşi la ciorap din etnice cutume,
I-am scos pe piaţă, îi făcând tezaur, piramide am făcut bănci,
Ce le-am golit să facem loc la alţii noi să vină, aşa cum e-n întreaga lume
Şi tunuri grele am inventat, să spargem bun comun, obştesc... dârji, încleştaţi în fălci.
Ne-a venit rându' acum să răsplătim, ce ştim şi practicăm cu carul
În stil modern, să umplem de isteţime un continent întreg...
C-ar fi păcat nedreptăţiţi să fim şi inegal noi să îndurăm calvarul
De-a nu putea să exportăm patentele, ce-o lume sigur dreg...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam un loc în care să mă ascund, un loc în care să nu fie nevoie să faci nimic. Gândul de-a fi ceva nu numai că mă îngrozea, mă îmbolnăvea de-a binelea. Gândul de-a fi avocat, consilier, inginer sau ceva asemănător mi se părea imposibil. De-a mă însura, de-a face copii, de-a fi prins într-o structură familială. De-a merge undeva la muncă zi de zi şi de-a mă întoarce. Era imposibil. Să fac lucruri, lucruri simple, să iau parte la picnicurile în familie, la Crăciunuri, la sărbătorile de 4 Iulie, de Ziua Muncii, de Ziua Mamei... omul să năştea numai ca să îndure lucrurile astea şi apoi să moară? Preferam să fiu spălător de vase, să mă întorc singur într-o cămăruţă şi să beau până adorm.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orgolii

Orgoliu nemăsurat şi mândria
Sunt lucruri ce ne-au furat bucuria
De-a ne căuta sau de-a ne găsi,
De-a conjuga, la prezent, verbul,, a iubi".

Sunt la o bătaie de inimă... distanţă
Nu-i timp pentru atâta ignoranţă
Iubeşte-mă, când dorm cu tine-n gând
Iubeşte-mă, când te alint sau când îţi cânt!

Iubeşte-mă şi-atunci când te mai cert
Iubeşte-mă, când grabnic eu te iert
Când te aştept cu visele pe masă
Tu, pentru mine-nsemni mereu,, acasă"!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Votul...

... e "anal", "fă", "bietă"... o manieră a unora,
necunoscuţi, să-şi pună-n aroganţă semnătura
cu deget lins de tuş, pe-o coală de hârtie,
necunoscând de ce, sau cui, ce o să fie,
neştiind nici care-i chestiunea arzătoare,
ce-i aia logică... uitând strecurătoare
de-a cerne ce-i gunoi, ori mare prea vizibil,
vrând pentr-o clipă, el, şef s-aleagă, "aplauzibil",
că-i unica ocazie de a fi el, luatul în seamă,
măcar arar, băgat în ciorbă şi el, zeamă,
lungind prosteşte timp de-a fi pe mâna
la nevăzuţi, cum parte are şi Luna,
ce tot în noapte stă... şi-aşa vor fi şi ei,
meritând pe "degetul" ce-au lins; mişei, ehei,
actori de-o zi, ferchezuiţi nevoie mare,
fără habar... Vot de "alfa", biet iz are,
că mintea, cartea, ne sunt un blestem...
... şi-n fond, votanţi, popor... oare noi câţi suntem?"???...

... văleu, măcar s-or deştepta... barem?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaterial...

Ca să uităm...
Nu se produce de la sine
Chiar dacă gândul ne întoarce.
Eliminăm, ce credem că nu-i bine
Şi de e rău, şi lacrimă ne stoarce...
Nu o vărsăm..

Să ţinem minte...
Ne dăm silinţa de-a reţine tot,
Sau cel puţin dorim o fracţiune
Şi insistăm, crezând că alţii pot,
Să apelăm la raţiune...
Dar ne dezminte...

O amintire...
E un mister, de "clip" incontrolabil
Din mii de aventuri, sau întâmplări banale.
Ce-i important, nu e indiscutabil;
Reţii detalii mai puţin reale...
Nu-i retrăire...

Un vis...
E o dorinţă ce nu poţi atinge,
Un ideal, de-a fi, sau material.
Dar e şi-un şir de-imagini; că-i senin şi ninge...
Sau întâlniri cu chipuri neştiute-n spaţiu sideral;
Nimic precis...

O realitate...
Este puterea de-a te recunoaşte
Plin de defecte-... să te vezi că ai.
Pe cei din jur- chiar ura de se naşte-
Tu circumstanţe atenuante să le dai...
Este-o necesitate...

Surpriza...
E şocul tahicardic, "flash" de adrenalină
Cu înţepături sternale şi apnee scurtă.
Iar de-o produci, faci clipa o visare fină;
Produci pupile fixe în extaz... derută...
Căci este miza...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să fiu cum sunt şi cum am fost!
Cumva, din fiecare, partea bună,
Sau, poate, amândouă împreună,
De s-ar putea şi nu s-ar cere cost,

Căci tot ce-a fost... a fost din plin plătit
Cu anii ce-au trecut sau cu schimbarea
La trup, la suflet, chiar cu renunţarea
La tot ce niciodat' n-aş fi gândit.

Dar, ce-aş putea să iau de-atunci, demult?
Dorinţa de-a avea mereu mai mult,
Sau de-a spera în ce va fi să vină?

Şi ce-aş păstra din viaţa de adult,
Când nu mai ştiu ce-i bob şi ce-i neghină?
Nu ştiu ce vreau. Pe cine să consult?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul de-a trăi o viaţă

Visul de-a trăi o viaţă
la care mulţi am visat,
nu-i decât un văl de ceaţă.
Repede s-a disipat.

Visul de-a trăi o viaţă
despre care mulţi au scris,
e doar idee-îndrăzneaţă.
Nu devine paradis.

Viaţa nu vrea să petreacă
mai mult timp decât îi scris.
Nu îndrăzneşte să treacă
graniţa ce a promis.

Viaţa,
o speranţă neîmplinită,
ca o câmpie aridă.
Sfârşeşte acoperită
de nisipul din clepsidră.

poezie de Dumitru Delcă (18 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viaţă "trasă".

Visează sigur motivat,
Câştigu-i doar mulţumitor.
Îşi face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunţă fără să clipească
La neam, la ţara strămoşească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Îşi vinde tot şi pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunaţi, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i uşor,
Munceşte mult, de se speteşte.
Adună un pic, dar reuşeşte...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de ţară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăieşte sobru, ascet,
Ban se câştigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au şi uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă şi maşină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoţi, ştiu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Şi n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţie finală

De ce cu atâta uşurinţă spunem mor
-Tratând şi drama-n superficial-
Ne păcălind; luând muribundul în uşor,
Crezând că-l vindecăm cu teatral?

De ce cu atâta uşurinţă ne urâm
-Uitând de suferinţa ce-o produce-
Când, fără suflet, amiciţii omorâm
Şi punem dragostei semnul de cruce?

De ce cu atâta uşurinţă ne minţim,
În loc de-un pur şi simplu adevăr,
Esenţial; o viaţă scurtă să ne ocrotim
Neîntinate inimi, în perpetuu-amor?

De ce cu atâta uşurinţă blestemăm
-Pe când perverşi ne închinăm la sfinţi-
Neştiind de crucea, singuri, ce-o purtăm,
Că-i pusă-n căpătâi, la dragi părinţi?

De ce cu atâta uşurinţă râdem, plângem,
Din falsele lentile de contact
Şi-n fond, fără regret, inimi le frângem,
Trăind prezentul simplului impact!?

De ce cu atâta uşurinţă chiar murim,
Uitaţi, încă-nainte de-a pleca...
Înconjuraţi de-o lume-n ţintirim
Ce vrea să-i dai şi-atunci, şi-a n-o uita!?

De ce cu atâta uşurinţă ne vrem greul,
Ne complicăm, în cercuri, vicioşi,
Cu scop de-a juca rol, cum Dumnezeul...
Tot răstignind, la infinit, neştiţi Hristoşi!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşi străbuni

Mi-e frică pentru viitorul care-a fost,
Când mă afund în cunoştinţele incerte;
De timpul dus, ce va urma de-un permafrost,
Sau de vom arde în vreun sor, încet, în trepte.

Sunt îngrozit de ignoranţa de prin şcoli
Neîmpărtăşind din ştiinţa din străbuni,
Uitând de genii; "dive" făcând idoli
Şi demiurgi veroşi, "regi" noi, dintre nebuni.

Regret, indiscutabil, timp pierdut
Să-nvăţ percepte-n loc de experienţe
Ce-aş fi avut câştig... Eram mai priceput,
Precum bunica -din legende- prin pasenţe.

Sunt încă un tomnatic de copil
Şi-am frica de pieire, într-un zadar;
De-a nu trăi realu-n timp util
'ntr-o lume fără mall... doar c-un bazar.

Deplâng, fără de lacrimi, ce va fi,
Că-ncep să calculez ani de trăit;
Cu gând la buni, ce debitau "prostii"
De gânduri, nesfârşite, de-un sfârşit.

Suntem o umanitate, în cercetare
De trecut -un viitor plin mistere-
Ce ne-ar fi panaceu de dezlegare
La ce nu ştim. Ne prosternăm a cere.

Ne redescoperim, naivi, urmaşi
De culmi, ce-n timp, demult, am fost deja;
Ca-ntr-un mister, nesăţios atraşi
De cum era... Şi vis ne e la fel, de-a exista!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez... laic

Am crezuri proprii, al meu intim,
Clădit din tatonări un cert;
Că discul nu-i nicicum concert
Şi propriul viitor nu-l ştim!

Nu cred în măşti de carnaval,
Sau nu comunic, de nu-i chip.
N-am dialog stereotip...
Pretind un ochi în ochi, verbal.

Nu cumpăr lucru nevăzut,
Căci am orori de ascunzători;
Privirea-mi dă miros de flori
Şi evitări sunt semn de furt!

Nu cred în false controverse
-Şi, mai puţin, de n-am dat ghes-
Ce-s doar isteric înţeles
De-a face "da"-urile inverse.

Mă simt profund debusolat
Când fără a cere, îs debitor
Şi hăituit apărător,
Devin perpetuul vinovat...

Se pare, am dreptul meu suprem
Să-mi aleg fel de-a fi, unic,
Iar dragoste, sau inamic,
Mă iau cum sunt... al lor totem!

N-aştept şi, nu dau recompense,
Convins că datul nu se cere
Şi-i doar infimul, din avere...
Alesul, din prea mult, cu pense.

Nu dau năvală, stoic stau
Pe malul vieţii, un pescar,
Să prind doar ce mi-e dat de dar...
Şi nu-l ţin, returnez ce iau...

E-un pic din crezul meu, ce vreau!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constituţie

De la străbuni ar trebui s-o am solidă
Căci fizic mi-au dat bună moştenire
Ce-o simt c-o am în corp şi în simţire
Şi-am crez s-o întreţin, mereu avidă.

Mi-o vreau dorinţă-n gând şi-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase şi-n conştiinţă
Cu grijă, responsabil de-a ma fiinţă,
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.

Şi nici nu vreau şi n-am cum să mă mint
C-ar fi cum aş trăi-n sinucigaş
Sau aş avea-n rărunchi păcatul de ocnaş;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.

Şi sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleaşi gânduri pure-n spre mai bine
Acumulate strâns, ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.

Vreau ca şi mine toţi s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust şi drept, să fim înalţi, cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise şi mândrie.

Aşa văd eu, într-o alegorie, o lege
A corpului, precum a ţării... ce-i şi-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau, în ea,
Eu şi cu-ai mei... nu cei în fărdelege.

De neclintit sunt şi n-accept discuţie,
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Şi-am dor nespus să fiu la toţi comun ecou
În speranţa într-o sănătoasă constituţie.

Şi cert pot ca s-o fac mai bună să ne fie
Nu cu palavragii, fără de şcoli, doar cu ambiţii,
Ce-ncearcă să-şi abroge singuri dreptul... Ei smintiţii
De politicieni cu circumstanţă-atenuantă-n nebunie...

Într-o hoţie, mârşăvie, parşivie şi prostie... de-nvechită seminţie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inele obosite

Există dorinţa de-a reveni, de-a iubi, de-a nu dispărea niciodată –
şi există dorinţa de-a muri, dorinţe purtate de doi
curenţi potrivnici între care nu-i un istm să-i despartă.

Există dorinţa unui sărut cât Viaţa şi-ntreaga-i cuprindere,
care se termină-n sahara unei agonii complite,
ca o sinucidere!

Există dorinţa de-a... nu avea dorinţe, Hristoase;
te arăt cu degetul meu sinucigaş şi de-aceea deicid:
există dorinţa de-a nu fi avut o inimă-n piept, ci doar oase.

Primăvara revine, revine pentru a pleca. Iar Dumnezeu,
arcuit peste timp, se repetă pe sine însuşi – şi trece, trece
cărând în spate coloana vertebrală a întregului Univers.

Când tâmplele-ndură bătăi lugubre de tobă, dureroase,
când visul încrustat pe jungher doare,
există o dorinţă care se vrea scrisă-n acest vers!

poezie de César Vallejo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!