Din jurnalul unei zile (amurg în deşert)

pe această întindere de nisip
arsă de soare
îţi voi aşterne la picioare
amurgul unui suflet bântuit
ce n-a înţeles logica pustiului, nebunia...

nisipurile işi plâng deseori nerodirea...
să fie blestemul celui învins?
apele s-au închis grăbite în adâncuri
refuzându-le jelirea... tânguirea...
... sfâşietor e strigătul în deşert
a celui ucis
de nepăsare...

în această oază de nisipuri mişcătoare
se-adună pe-nserat
fecioare de rouă
ce-aşteaptă pe cel însetat – rătăcind
în curgerea unui timp obosit, deprimat...

... e ora când adevărul se surpă
... e timpul ca stele nopţii să moară...

se-aşterne amurgul peste zare
şi peste ochiul stins al deşertului
ce n-a mai putut să vadă
agonia ta
căutând urme de paşi
în cele mai sumbre vise, bântuite
de speranţă...

poezie de Valentina Becart din Obsesia deşertului (26 august 2011)
Adăugat de Valentina Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă amurgul peste sat

Se lasă amurgul peste sat,
Peste păduri, câmpii, izvoare.
Satul pare un colţ de rai,
Unde veşnic soarele răsare.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste casa părintească.
Bătrâna mamă stă cu Dumnezeu la sfat
Şi cu ochii la fereastră.
Se lasă amurgul peste sat,
Peste salcâmi şi tei în floare.
Apare un ţăran pe o cărare,
Părând că duce soarele-n spinare.
Se lasă amurgul peste satul meu natal,
Peste câmpii şi turme de mioare.
Apare luna după deal.
Frumoasă ca o fată mare.

poezie de Vladimir Potlog (21 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luptat şi am învins

Covid-19 a ucis
primăvara mult aşteptată.
Pe toţi în casă ne-a închis,
ne-a pus lacătul la poartă.

Covid-19 a ucis
bucuria primăverii. Ne-a lovit
când în livadă, muguri s-au deschis
şi când grădini au înflorit.

Covid-19 a ucis
frumuseţea florii de cireş.
Să ne salutăm, n-a fost permis,
zâmbetul din faţă ni l-a şters.

Covid-19 a ucis
copilăria-n lumea toată.
Să ne-întâlnim, n-a fost permis.
Doamne, ce urâtă soartă!

Dar, Covid -19,
oricât de mult s-a străduit
sufletul nu ne-a ucis.
Noi, PENTRU VIAŢĂ am luptat
şi AM ÎNVINS.

poezie de Dumitru Delcă (22 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am ţipat atunci la porţile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îţi mângâia paloarea unui surâs
foşneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruşi pe asfalt, mă priveai
renăşteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în şoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâşiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat şi mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură şi timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre şoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aştern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
şi totuşi doar pe tine te aşteaptă
femeie a nopţii, femeie în noapte
plouă prelung şi mi-e frig
plouă şi timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopţii uitată, în noaptea existenţei noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
aşa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarţa copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să ştii că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aştepţi femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Timpul a stat o clipă-n loc şi plouă
În ochii noştrii, azi, cu stropi de rouă...
Ne săgetează amintiri şi vise,
Gânduri rămase-n noi atunci, nescrise.

Ne fulgeră-n priviri întâia clipă,
Când cu sfială, paşii ni-i opream
În faţa clasei şi lăsam în urmă,
Lumea în care încă mai credeam.

Apoi ne-am ridicat vlăstari sub stele...
Cerneau din ochii noştrii scânteiri...
Aveam speranţe, vise efemere...
Şi în minuni credeam... şi în iubiri...

Când ne-am întors privirea spre vărsare,
Aceiaşi paşi timizi ne-au însoţit
Şi-acelaşi crez ne-a înălţat sub soare
Şi în oglinda vieţii ne-am privit.

Aceiaşi vechi copii de altădată
Cu-acelaşi suflet, ne priveau tăcut...
Dar ochii lăcrimau... Trecuse timpul...
În noi simţeam că-mbătrânisem mult...

Azi i-am zâmbit copilului... Oglinda
Cărări de raze mi-a deschis sub soare
Şi-n mii de ani s-a despicat lumina
Şi mi-a adus în suflet sărbătoare.

Pluteau săruturi printre crizanteme...
S-au dus departe anii de liceu...
Acum sunt prunc, cu-a pruncilor pruncie
Şi mă întorc la ce am fost mereu.

Copilu-n mine încă mai trăieşte
Căci timpu-n loc a stat, dar n-a ucis
Această veche piatră preţioasă...
Copilăria- singurul meu vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru marin

Plouă ca un strigăt.
Cerul nopţii se revarsă
peste câini loviţi de maşini,
peste oameni loviţi de inflaţie,
peste vise amputate.
Plouă în negura nopţii
Peste uitare, peste destine.
Peste moarte, peste nepăsare.

poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghirlanda vocii în jurul marii ei splendori

Mai obosit decât credeam după această privire după acest refuz
Mai obosit decât seducătorul de fantome
Decât cuţitul care îţi taie pulpa în patru
Decât nisipurile aurifere
Mai obosit decât lupusul privit în oglinzi
Decât sfâşietorul semnal de adio
Pe care navele îl trimit întotdeauna când prova se ridică în aer
Mai obosit după această privire
Decât curenţii marini închişi în vasele de cleştar

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1937)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul unui dezdănăjduit

Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul.
În blestemul şi tortura destinului.
Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere!
Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea.
Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului,
Vârful lui va fi rece şi înspăimântător,
Groaza superstiţioasă - îi va fi fortareaţă.
Agonia cea mai neagră - îi va fi căpătâi.
Cel ce-l va privi cu un ochi sănătos,
Se va întoarce palid ca moartea şi mut,
Cuprins de morbul morţii oarbe şi îngheţate,
Fie ca fericirea lui să-i pregătească moartea.

poezie clasică de Karl Marx
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui bas

Sub această piatră grea
Zace basul maiestuos,
Coborî atât de jos,
Că n-a mai putut "urca"...

epitaf epigramatic de Mircea Angelescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

Într-o ţară mare şi întinsă
amurgul este de asemenea mare şi întins,
lămpile se aprind una câte una,
asemeni toamnei amurgul se întinde peste tot.

Toţi oamenii şi-au închis gura;
ridicaţi-vă, voi, cei morţi,
pentru că amurgul este un vis
tăcerea şi-a dobândit întreaga puritate.

Îmi amintesc iarăşi nişte nume,
fiecare din ele semnalează
o experienţă unică
din care sunt constituite Paradisul şi Infernul.

Amurgul cuprinde pământul.
Îmi întind mâna, iar cineva mi-o strânge-n mâna lui –
ori de câte ori cade amurgul cineva
bate încetişor la uşa mea.

poezie de Xi Chuan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celui ce nu poate dormi i se pare lungă noaptea şi călătoria prea lungă celui ce este obosit; la fel, timpul menţinerii în iluzie şi suferinţă i se pare lung celui care nu cunoaşte adevărul Învăţăturii spirituale.

citat clasic din Buddha
Adăugat de Ovidius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări

în noapte asta plâng şi norii
mai ţipă în zare cocorii
pe mănunchiuri de raze
coboară agale şi luna
se frâng în vânt mesteceni iară
se scutură şi cade în palmă o frunză
se stinge flacăra în vatră
mai pune prietene o piatră
la capul celui urgisit
mai cade iar o stea în poartă
priveam la clipa ultimului chin
cuvânt tăcut atârnă agonic pe umeri
sunt trubadurul ultimului veac
ascult cum vântul cântă pe raze de lună
plec rătăcind pe pământ
prin buzunarele goale şi rupte
se scurge cuvântul celui damnat
nu-mi pasă de nume, de straie, de titluri
dau de pereţi cu cele lumeşti
în barbă port albul trecutelor clipe
mai ninge iarăşi pe câmpuri târzii
e frig în goala cămară
focul s-a stins iar în sobă
iar fumul se scurge încet pe pereţi
mai susură uşor o boare
se stinge gândul în amurg
în taina cuvântului sfânt
sub cerul închis s-a stins pasul
păşesc dintr-un vis în alt vis
desculţ de gânduri, de timp şi de toate
ard azi în flăcări ultimul vis

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp în amurg

Pe strada cu dale a vechilor paşi,
Trec umbre grăbite, cu gol în priviri,
Iar ploaia îndeamnă copacii golaşi,
Cu lacrimi de frunze, să-şi plângă-amintiri.

Şi cad, se adună pe dale, şuvoi,
Pe urme lăsate-ntr-un alt anotimp
De suflete care, de mână, în doi,
Păşeau neştiind ce-i amurgul în timp.

Se scurg amintirile-n frunze şiroi
Prin ploaia ce lasă copacii golaşi
Sub cerul de toamnă în care doar noi
Mai trecem pe dalele vechilor paşi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de sfârşit...

Bogdaproste şade că să vină
Întuneric peste zi lumină
Lună peste soare arzător
Ce mai pleacă lumea în decor...

Stele peste razele rebele
Ultimă suflare peste cele
Ce adânc se-întunecă şi zbor
Infinit lipsit de viitor...

Norii peste cer cer înseninat
Licărire cu.... ultimul plecat
Plâng şi se revarsă-n voia lor
Lacrimi în amonte de izvor...

Ceaţă peste limpezirea-n zare
Fumul de tămâie lumânare
Ce frumos aduse-s din topor
Între verbul a trăi şi mor!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aprind felinare

se scurtură zorii sălbatici pe drum
respiră vântul printre gânduri răzleţe
paşii de humă se strâng, se adună în crâng
pătrunde adierea nebună în vatra străbună
se aprinde şi glasul ploii în noapte
zac stele ascunse sub ape
sunt suflet chinuit care zace
neliniştea asta nu îmi dă pace
o rază zace uitată în fereastră
trec clipe în goană nebună să spună
privirea mi-o poartă departe-departe
amurgul a căzut de pe umăr şi tace
curg amintiri din vise trecute
se desfac sub paşi galbene frunze
e târziu şi e toamnă
adun între roase coperţi alte gânduri
caut o cale în beznă
bezna cheamă timpul rămas
trece o pasăre în zbor trecător peste ape
astăzi scriu femeie pe boltă
sprijin de ceruri cuvintele mele
aprind felinare în suflet cu versuri de lumină
căutând în gol nesfârşirea
respir adevărul şi strig
lasă-mă Doamne să aştept învierea
în ochiul de apă din pleoape
să fiu o rădăcină a clipei ce vine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet ermetic

Închisă e cu lacăte o mie,
Cum n-a mai fost această poezie
Dar care e al lacătelor rol?
-Să nu se vadă că-năuntru-i gol!

epigramă de Ion Potopin din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

foşnesc aripi de ceară într-o toamnă târzie
se scutură gânduri pe aleile vieţii
caut zorile între oglinzi parale
cuvântul a obosit în căderi
străin călător în despletiri de şoapte
corăbii se scurg în miraj trist peste ape
legasem veşnicia cu o sfoară de tărm
mi-era sufletul rană şi visul destin
pasul mă aşteaptă, mă poartă
timpul sapă arabescuri pe nisipul stelar
strigătul singurătăţii mă doare
sunt umbră ce pluteşte pe ape
amurgul abia merge
cad fluturi obosiţi sub steaua polară
trupul se strânge, pelerin al nopţii, timpul măsoară
în zori a înflorit un ghiocel, în zare
sămânţă rară, e o floare
adorm în noapte între petale de crin
în zori, dezbrac somnul
învelind trupul gol cu raza de soare
va veni aici, o zi fierbinte
se vor coace cireşii în mai
rămâne flacăra ce mângâie trupul
femeie, mirifică vrajă şi dulce otravă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum însă geograful, indiferent de ora târzie, era decis să treacă pe la Adela, s-o mai vadă, altfel cine ştie când va mai avea această ocazie? Iar să plece în misiune fără a mai avea ocazia să-i vadă mutrişoara bălaie, măcar o dată, fie şi în negura nopţii, nu dorea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nopţii

Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci,
Scrâşneşte-n ţipete zăvorul porţii,
Vântul porneşte adierile reci.

Stele nu pot aprinde focul torţii,
Făpturi ciudate adună norii seci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci.

Rămâi, iubito, e noapte, să nu pleci,
Să ne păzim lumina-n faţa sorţii,
Nu lăsăm pradă viaţa-n gheara morţii,
Să înfruntăm singurătatea în veci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii!

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea binecuvântată a nopţii, gândurile se izbeau zgomotos de porţile unui suflet hoinar. Însă, fără umbra izbândei reveneau agale, în ecoul surd al tăcerilor. Erau lacăte mari, ruginite de amintiri, răpuse de amurgul vremurilor apuse. Aerul sărat al mărilor învolburate inunda chipul unui tainic vis. Desculţă, alergam pe ţărmurile dorului, căutând să te regăsesc. Fără-ndoială tu cunoşti drumul spre fericire.

Andreea Palasescu (20 martie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!