Despre dragostea sa
Urăsc și iubesc. Cum vine asta, poate mă-ntrebi.
Nu știu: însă o simt și mă sfâșii.
poezie de Catullus din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Citate similare
10 lucruri urăsc la tine
- interpretare proprie -
Urăsc zilele când ne vedem
Și cât de rar se întâmplă asta...
Urăsc atunci când ne scriem,
Urăsc să fiu eu fantasma...
Îți urăsc felul în care îți aranjezi părul,
Ce aș vrea să îți pot spune adevărul!
Te urăsc atât de mult, că îmi vine să vomit,
Dar mă căznesc, îndur și-nghit.
Urăsc atunci când ne vorbim
Și tu crezi că spun minciuni.
Urăsc momentele când te fac să zâmbești,
Știu că tu nu mă iubești.
Urăsc scuzele pe care le găsești
Și ce faci când nu-mi vorbești.
Urăsc zilele astea amare,
Petrecute cu mare apăsare.
Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc
Nici măcar puțin, nici măcar pe aproape, deloc.
poezie de Elena Octavia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu mă-ntrebi!
Să nu mă-ntrebi, unde mi-e gândul
de-mi vezi privirea-n gol, pierdută!
Poate că-l mângâie aevea,
ființa ce îți pare mută!
Să nu mă-ntrebi,
de ce tăcerea
mă însoțește pe-nserat!
Poate că îmi descopăr vrerea
din cântecul ce n-am cântat.
Să nu mă-ntrebi, nimic, acum,
când în răscruci se întretaie,
atâtea drumuri neștiute
și inima mi-e vâlvătaie!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru (10 noiembrie 2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Nu te pot avea
Nu-mi spune "te iubesc", s-ar putea să te cred
Dar nici "nu te iubesc", s-ar putea să mă pierd.
Nu mă privi așa, c-o să mă-ndrăgostesc
Dar nici nu evita, că o să mă smintesc.
Mâna să nu mi-o lași, că o să îmi lipsești,
Dar nici să nu m-atingi, că o să mă stârnești.
Nu mă băga în seamă, că mă deschid nespus,
Dar dacă mă ignori, am sufletul distrus.
La mine nu zâmbi, c-o să zâmbesc și eu
Dar nici nu vreau să plângi, că o să plâng mereu.
Cu mine să nu stai, c-o să m-obișnuiesc
Dar nu cumva să pleci, că o să mă topesc.
Iubirea ta mă face și trist și fericit
Cu tine mă simt sigur, dar sunt și rătăcit.
Puternic ea mă face, cu toate că slăbesc
Și sănătos mă ține, chiar dacă înnebunesc.
Urăsc la mine faptul că te iubesc așa
Urăsc și sentimentul că ești inima mea
Fiindcă la mine-n brațe eu nu pot să te țin
Urăsc că zi și noapte mă lupt cu acest chin
Urăsc să mă prefac că nu simt dragostea
Urăsc la nebunie că nu te pot avea.
poezie de Tracee Olga, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubesc...
urăsc ampla regie a naturii
în nemișcare
când vulturii stau drepți
cu ochi ațintiți înspre astre
câinele pământului se stinge
ușor în ninsoarea polară
și-n somn îmi mor cocorii
urăsc solitudinea
ce măreție au arborii!
iubesc și urăsc, iubesc...
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treime
Stelele cad și mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Tu să nu mă aștepți
Tu să mă uiți curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Că te-am iubit, tu știi
Că nu mai vrut, o știu
Că printre nopți târzii
Poate voi sta să-ți scriu
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinți
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminți
Stau răstignite la ger
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai știi
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...
cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urăsc să beau whisky
Urăsc ceru-albastru, lumina solară
Urăsc și copiii ce-aleargă pe-afară
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc melodia ce-ascult în tăcere.
Urăsc aste păsări care ciripesc
Urăsc orice clipă pe care-o trăiesc
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Urăsc să împart chiar când mi se cere.
Urăsc și orașul, satul îl ignor
Urăsc să mă-nalț, dar și să cobor
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar beau toată sticla să scap de durere.
Urăsc orice carte și orice poem
Urăsc tot ce-am scris sperând să te chem
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Simt că ura-i mare și în veci nu piere.
Urăsc și nisipul ce-n clepsidră curge
Fiindcă îmi arată că timpul se scurge
Urăsc să beau whisky, urăsc să beau bere
Dar aș bea când tu ești în apropiere.
poezie de Steinar Gismeroy Olafsen, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubind normal
M-am gândit:
te iubesc cât se poate de normal-
La fel cum luna este astrul nopții
și nu se întreaba de ce...
La fel cum răsare și apune soarele
de mii de ani
și nu se întreaba de ce...
Te iubesc asemeni ierbii în căutarea
dimineților cu rouă,
Asemeni călătorului însetat, tânjind
după răcoarea pădurii...
Și toate acestea fără de ce-ul
inexplicabil-
De aia... te iubesc!
Te iubesc normal,
Nu înfrigurată, nu încercând
să sfâșii pe nimeni.
Dacă te-aș iubi în felul de-al doilea
aș fi bolnavă de dragoste
și m-ar epuiza nu dragostea
ci febra ei...
Așa-i că mă cauți tocmai
pentru normalitate?
Așa-i că vrei să gândesc
limpede,
ca să mă iubești limpede?
Așa-i că știu să te caut
și știu să mă găsești?
poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Graham: Mai am un scenariu pentru tine.
Amanda: Ce bine.
Graham: Te iubesc. Îmi cer scuze pentru dezvăluirea foarte directă, dar oricât de complicat ar fi acest lucru, sunt îndrăgostit. De tine. Și nu simt asta doar pentru că pleci, și nici pentru că e un sentiment plăcut care, că veni vorba, chiar este, sau era înainte să te înfurii așa. Nu-mi pot da seama de logica acestui lucru, știu doar că te iubesc. Nu-mi vine să cred de câte ori spun asta. N-am crezut că voi mai simți asta vreodată, așa că e aproape incredibil. Dar îmi dau seama că vin cu o ofertă 3 la preț de 1. Și poate că la lumina zilei ambalajul meu nu este chiar așa de minunat, dar, în final, știu ce îmi doresc, iar asta e un miracol în sine. Și tu ești ceea ce îmi doresc.
Amanda: Nu mă așteptam la "te iubesc". Poți să nu mă mai privești așa? Încerc să găsesc cuvintele potrivite.
Graham: Cred că dacă răspunsul evident nu îți vine imediat în minte, atunci am putea vorbi despre altceva. Cum ar fi despre cât sunt eu de ridicol. Îmi aduc aminte faptul că mi-ai promis că nu te vei îndrăgosti de mine. Ar fi trebuit să fiu mai atent.
Amanda: Nu am mai întâlnit până acum un tip care să vorbească la fel de mult ca mine. Dar pentru moment, nu mai vorbi.
replici din filmul artistic Vacanța, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sir John Conroy (vorbind despre mulțimea din afara palatului): Cât de schimbători sunt. Te urăsc, te iubesc și iar te urăsc.
Ducesa de Kent (despre Victoria): Au pedepsit-o, însă nu au urât-o niciodată.
replici din filmul artistic Tânăra Victoria, scenariu de Julian Fellowes
Adăugat de Dana Țugui MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești al meu
Eu te iubesc ca o leoaică, ce-și apără puii cu dinții,
Eu te iubesc mai mult decât își iubește-un copil părinții;
Tu ești acel ce m-a rănit și tot nu scap de vraja ta,
Sub flacăra ta m-am topit... mi-ești orizont, mi-ești vis, mi-ești stea!
Mă zvârcolesc, dar inutil, se pare că nu am scăpare,
E-n van să strig după-ajutor, nimeni n-aude-n larga zare!
Încerc să scap, mă strângi în laț, puterea mi-ai anihilat,
Nu știu cât de femeie-ți sunt, dar tu îmi ești... cel mai bărbat!
Ca să mă rup de tine-acum, ar însemna să-mi sfâșii carnea!
Cine-ncearcă să mi te ia,, voi da luptă soră cu moartea!
Poate nu știu, poate nu pot și să mă schimb acum, mi-e greu,
Nu-s sigură de mai nimic, numai de-un lucru: ești al meu!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-a atins... M-a atins o iubire teribilă, puternică, atât de puternică încât târăște totul după ea, totul: și răul și binele. M-a atins! Și eu sunt atât de slabă! Nu îl iubesc pentru a-l avea lângă mine, pentru a fi fericită, pentru a mă face mai frumoasă, pentru a mă simți minunat. Îl iubesc pentru că nu știu cum ar fi să nu-l iubesc. Îl iubesc pentru că altfel ar trebui să-l urăsc, sau, și mai rău, să-l uit. Și eu nu îmi pot permite asta!
citat din Susanna Casciani
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am învățat să te iubesc fără cuvinte
Să știu doar eu ce simt, și cum mă simt
Cu tine nu mai lupt, voi fi cuminte
Dar te iubesc, și nu pot să te mint...
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Elena Bulancea în Personală (7 august 2014)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești
Te iubesc de-atâta vreme,
Te iubesc, da, te iubesc,
Nici nu știu pe câte teme
"Te iubesc" îți tot șoptesc.
Nu auzi, nu vezi cuvântul
Ce-l trimit cu scrisul meu?
Nu auzi în doruri gândul,
Chinul meu de chipul tău.
Ești un bulgăre de ceață,
Ești ca versul nerostit,
Ești o lacrimă sărată
Înghețată, când te strig.
Nu mai știu nimic de tine,
Te ascunzi și te ferești,
Poate știe nu știu cine
Dacă alta o iubești.
Asta e, așa se pare,
Asta-mi e marea durere,
Doar al meu, așa e oare?
Îi spun inimii să spere.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici măcar prost
nu știu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum bățul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins
nu știu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subțiriu
o fi altundeva
nu știu să mor
tot așa cum n-am știut singur a mă naște
și ca să nu râdeți de mine cât sunt de prost
ceva tot știu
știu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveți clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu știu să mor
așa cum n-am știut singur a mă naște
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte bună!
Să vă spun, să nu vă spun,
M-am urcat în vârf de prun,
Deși e numai un ciot,
Stau de-un ceas și încă pot..
Mă tot uit să văd de vine,
Cineva și pe la mine,
Nu vă spun pe cine-aștept
Fiindcă eu sunt înțelept..
Așa îmi zic toți de-aici,
Și cei mari dar și cei mici,
Și eu știu că nu se-nșală,
Că de-aia m-au dat la școală!
Simt în aer un parfum,
Vine parcă de pe drum,
De la munte, de la mare,
Nu știu ce să fie oare..
Un miros de libertate,
Parcă-l simt tocmai în spate,
In rucsac și-n buzunare,
În ghetele din picioare..
Ce să fie, ce să fie,
Pare că nimeni nu știe,
Eu doar am o bănuială,
Că am învățat la școală!
E vacanța, dragii mei,
O aștept și eu ca ei!
Ca mămica și tăticu',
O așteaptă și pisicu'!
Însă nu le spun nimic,
Cred că o să tac chitic,
Dac-o văd, știu ce-o să fac,
O să intru în rucsac,
Să fiu sigur că ei vor,
Să intru în planul lor!
Cred ca-n noaptea asta, clar,
Mă duc la somn în zadar,
Nu pot, frate, să mai dorm,
Mă și văd în avion!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu să iubesc frumos, dar urăsc impecabil.
aforism de Victor Rechițian
Adăugat de Victor Rechițian
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Kat Stratford: Urăsc felul în care vorbești cu mine și felul în care te tunzi. Urăsc felul în care îmi conduci mașina. Urăsc atunci când te holbezi la mine. Urăsc ghetele tale de soldat și felul în care îmi poți ghici gândurile. Te urăsc atât de tare, încât mi se face rău; și asta mă face chiar să vorbesc în rime. Urăsc faptul că tu ai mereu dreptate. Te urăsc atunci când minți. Te urăsc până și atunci când mă faci să râd și e și mai rău atunci când mă faci să plâng. Te urăsc atunci când nu ești lângă mine și urăsc faptul că nu m-ai sunat. Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc. Nici măcar pe aproape, nici măcar puțin, chiar deloc.
replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făcând ce simt, cum simt, când simt... restul vine. Nimic nu trebuie, iar dacă trebuie ceva, da, să-mi ascult șoaptele sufletului acoperite de strigătul disperat al lumii care spune ce trebuie! Simt, doar eu pot să definesc asta. Cum poate oare să fie "trebuie" când nimeni nu simte ce simți, nefiind tu?
citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii-s multilaterali dezvoltați: văd, simt, iubesc, urăsc, se bucură, se tem... Într-un cuvânt - trăiesc.
aforism de Nicolae Mareș
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oh, epoca asta! Cât de lipsită de gust și nemanierată este!
citat din Catullus
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!