Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal
am intrat călare în catedrala plină de oameni speriați,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară și a închis ochii tuturor sfinților părăsiți de credință.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerșetorii și-au întins hainele în fața mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
am ridicat cravașa și am lovit în neștire pe cei îngenunchiați în fața unor chipuri fără viață,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeții despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am așezat pe podeaua murdărită de vise
și ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuți.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
când focul trădării a aprins asfințitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
frații centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerșetori, târfe,
ore obosite și simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
poezie de Eduard Dorneanu (21 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre vestimentație
- poezii despre sfinți
- poezii despre femei
- poezii despre cerșetorie
- poezii despre întuneric
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre voce
- poezii despre visare
Citate similare
Gothic 17
stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părți inegale,
stai lângă mine.
nu te întrista,
anotimpurile îți vor mutila fața cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeții mincinoși,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuți unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.
nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simți în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îți vor schimba numele, sângele, viața.
stai lângă mine,
vin cei morți să ne citească din cartea durerii,
stai lângă mine.
ești aceeași și niciodată tu...
stai lângă mine...
poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre schimbare
- poezii despre nefericire
Eram în întuneric
Eram în întuneric;
Nu-mi puteam vedea cuvintele,
Nici dorințele din inimă.
Apoi, deodată, a apărut o lumină mare
"Vreau înapoi, în întuneric."
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre inimă, poezii despre dorințe sau poezii despre cuvinte
Lady Blues
m-ai învățat să dansez pe cerul înstelat și plin de speranțe fără temei,
pașii noștri au cutremurat carnea zeilor,
au răscolit amintirile tuturor amanților legați de promisiuni imposibil de respectat...
de mână cu tine, timpul s-a scurs cu totul altfel.
zilele au fost lungi iar nopțile incandescente, având gustul șampaniei amestecate cu sânge.
m-ai învățat să cânt în preerie când animalele își căutau pereche iar oamenii își alegeau mormânt.
vocea mea a răsunat puternică, ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne șteargă pașii ca un dușman fără scrupule, fără onoare,
cântecul nostru s-a așezat ca un covor fermecat între iubire și banal
iar moartea a plâns nefericită pentru că îmbrățișarea ei nu e de ajuns.
m-ai învățat să te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva.
cuvintele bluesului ne-au legat tinerețea de o cauza pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău
și frunzele își ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.
la sfârșitul unei zile în care nu ești,
ridic un alt castel de nisip,
departe de tine.
poezie de Eduard Dorneanu (19 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre învățătură, poezii despre șampanie, poezii despre zoologie, poezii despre toamnă, poezii despre tinerețe sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Drum către nicăieri
între două zile apăsătoare am reușit să descalec la poarta unui han burgund,
calul era tot numai spume iar din părul meu ieșeau aburi de dorință amestecați cu frică.
hangiul mi-a spus că nu are camere libere dar pot dormi pe iarba udă alături de ceilalți pelerini,
am strănutat cu subînțeles și am ieșit supărat strângând în palma dreaptă mânerul unei săbii gata să caute sânge vinovat.
afară, lângă foc, oameni obosiți și plini de necazuri, împărțeau tăcerea.
m-am așezat lângă ei atent ca nu cumva să îmi pierd tinerețea în schimbul unor amabilități fără de rost.
cei mai bătrâni s-au ridicat către miezul nopții și au devenit păsări fără cer
ceilalți au cântat cum au putut balade despre eroii căzuți în luptele de dincolo de nisipuri.
spre dimineață ai venit și tu, firavă și la fel de frumoasă ca în ziua primului sărut,
focul s-a stins uimit de pașii tăi ce ridicau întrebările mai sus de orice acceptare.
te-ai așezat în spada mea fără să îți pese că mori departe de casă, într-un loc aproape pustiu,
sângele a curs ca o cascadă în căutare de trup nou, fără oprire, fără ecou.
când între noi nu a mai rămas decât mărturia unei secunde rușinate,
mi-am șters sabia de inocența unei copilării netrăite
și am plecat să alerg singur,
într-un loc numit,
nicăieri.
poezie de Eduard Dorneanu (13 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre vinovăție, poezii despre tăcere, poezii despre sărut sau poezii despre supărare
Lumină fără întuneric nu poate să existe și nici întuneric fără lumină, căci dualitatea este echilibrul existenței.
Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență, citate despre întuneric sau citate despre lumină
* * *
soldat al timpului
între război și pace
între lumină și întuneric
călare
sau așezat pe o piatră funerară
doar cu numele
nu e timp pentru istorie
cum nu e anotimp pentru primăvară
poezie de Lucian Bota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre primăvară, poezii despre pace, poezii despre istorie, poezii despre călărie sau poezii despre armată
Candela de toamna
patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.
am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.
apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.
poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre îngeri, poezii despre superlative sau poezii despre suflet
Patru ani am călărit
patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.
am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.
apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.
poezie de Eduard Dorneanu din Sublimare (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revoluțiile sunt prohodul istoriei. Când răposatul este întins pe catafalc și cei care au crezut în el îl jelesc și nu vor să se despartă de trupul lui, apare o ceată de turbulenți care îl iau, îl aruncă mai repede în mormânt convingându-i pe cei care sunt în viață că, într-adevăr, mortul a dispărut cu totul, că nu mai are rost să trăiască după preceptele lui, că traiul trebuie luat dela capăt, cu alți oaameni în preajmă: "morții cu morții, vii cu viii". Iar răposatul nostru a stat cam mult pe catafalc, fără a mai socoti perioada cât a fost muribund. Și miroase al naibii de urât.
Aurel Neron în Cartea "Pe ambele părți ale baricadei", Cap. XVIII, pag.129 (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre viață, citate despre revoluție sau citate despre istorie
Dă-mi
Dă-mi din ochii tăi
Să vadă-albastru din dorul meu căprui.
Și să-i închid când noaptea
Vorbește-a întuneric,
Cu greieri.
Dă-mi din fața ta
Să râdă alb în golul meu cu riduri
Și s-o adorm când stele
Aprind din întuneric,
Cu vrajă.
Dă-mi din gândul tău
Să cânte plin în somnul meu de veghe
Și să-l cuprind când ceața
Lucește-n întuneric,
Cu umbre.
Dă-mi din mâinile tale
Să strângă cald din grija mea străină
Și să le-alint când luna
Vestește întuneric,
Cu frunze.
Dă-mi din buzele tale
Să stingă-n vorbe din focul meu aprins
Și să le-nchid când somnul
Adoarme-n întuneric,
Cu suflet.
poezie de Gabriela Chișcari (25 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre stele, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre mâini sau poezii despre muzică
Scris fără cuvinte
Pe lacrima de suflet
O inimă s-a stins...
Este simțământul
Ca flacăra nestinsă,
Ce vine ca furtuna
Peste chipul nins
Afară dintr-un spirit
Cu dragoste încinsă.
Pe un portret din veac trecut
Sclipește o lumină,
Vin îngeri albi și nevăzuți
Paznici de văzduh...
Se năpustesc pe trupul rece
Cu inimă divină,
Renăscând la viață
Pe cel murit în duh.
Sunt mult prea multe fără glas
În viața asta mică...
Omul grăbit și amorțit,
Nu vede și nu simte!
Dintre luminile ce dor,
Dar care te ridică
Duhul tău trăiește
Scris fără cuvinte.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre trecut, poezii despre portrete sau poezii despre ninsoare
Întotdeauna, între lumină și întuneric, trăiesc spini, care au misiunea de a apăra întunericul în fața luminii.
aforism de Ștefan Mîrzac din Cuvinte cu dor de miez, Spini (2016)
Adăugat de Ștefan Mîrzac
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre întuneric, aforisme despre lumină, aforisme despre viață sau aforisme despre apărare
Pierdute clipe
Tremurătoare și stângace gânduri
Care-au venit l-acest sfârșit de vară
Și-adună clipele ce-s arzătoare
Și lacrima usucă de povară.
În tine am crezut o vară-ntreagă
Ca verdele întins spre o speranță,
Și mâinile-mi cuprinse între clipe
Te aduceau cerându-ți o creanță.
Piedută-n zbor, neprefăcut sărut
Ți-l dăruiam... lumină spre-ntuneric?
Învăluind iubirea-n absolut
Mă lepăd de visări în timp eteric.
Și dincolo de-o vară împietrită,
Din toamnă, te visez dansând cu vântul
Și dincolo de întuneric și lumină
Voi învăța, eu, singură prezentul.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre verde
Femeia, grație divină
Femeia îngenunchează și se înalță
cu adevărată grație divină,
dezleagă zăgazurile vieții,
stăvilește șuvoaie de lacrimi
și împletește cu artă dorurile
într-o oază de simfonii lăuntrice
interpretate-n tonuri tainice.
Femeia deschide fante de lumină
în crângul fără hotare
al iubirii veșnic verde
și cu înțelepciune vădită
păzește poarta de intruși.
Femeia se prinde
în hora literelor,
plonjează discret dar adânc
pe tărâmul cuvintelor,
respiră controlat și armonic
prin toți porii deschiși spre
poemul speranței abia șoptite
în culorile curcubeului.
Femeia, privire senină,
inimă blândă,
atitudine dibace
e mamă a durerii,
fiică a bucuriei,
soră a bunătății,
oglindă a hărniciei,
prietenă a narațiunii,
doamnă a poeziei,
cu chip angelic
și cunună de aur
a slovelor bine rostuite.
Pentru toate acestea
și multe alte daruri,
IUBIȚI, FEMEIA!
poezie de Vasilica Grigoraș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre înțelepciune, poezii despre prietenie, poezii despre oaze sau poezii despre mamă
Femeia a trecut singură
Dacă voi mai vâsli pe fluviu
se răzbună apele
cu bancuri de pești argintii,
voi înnebuni de bucurie
și nu voi prinde niciunul.
În brațele pline cu bulgări de lună,
pe țărm, mă așteaptă femeia.
Noaptea mă urmărește cu umbre,
supărată, îmi așază fluturi pe creștet
și pleacă mai departe-n întuneric.
Ninge cu flori în pădurile de castan,
nu se vede nicio cărare
pe care să vină femeia zâmbind.
Steaua ei fuge luminoasă spre apus,
magii își odihnesc caii,
ferestrele aprinse și ieslea sunt departe.
Totul se schimbă pe altceva;
pe hrană, pe smirnă, pe aur,
numai eu nu mă schimb pe nimic;
doar anii și drumul mă schimbă.
Femeia a trecut singură;
nu m-a recunoscut,
mă caută.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri sau poezii despre pești
Întuneric și lumină
Nu poți să te ascunzi în întuneric,
nu poți să te ascunzi nici la vedere,
când tot ce porți în suflet e feeric
și iese la lumină fără vrere.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răpirea
duhul trecutului măsoară
întunericul dintre două bătăi de inimă
una a ta
una a mea
peste nicio clipă
apare maestrul
și totul i se prosternează la picioare
sec sau poate intuitiv comandă
o cupă
își scuipă în ea lumina și iese
iar bătăile de inimă de atunci
și-au cunoscut goliciunea
tăvălugul uitării se apropie
ne hașurează umbrele apoi
începe cu frunțile până ajunge
la buricele degetelor
singurele care nu uitaseră
mirosul epidermelor întunericului transpirate
ai zice că am murit fără să
considerăm asta un verb
am fost fiecare separat absorbiți
în câte o placentă
dar legați aceluiași cordon ombilical
după o vreme ne-au zis
că ne-am născut
fără să
considerăm asta un verb
am început să fim bătuți de inimi
una a ta
una a mea
peste nicio clipă
apare ce
nimeni nu ar ști
se presupune că măduva luminii
iubirea
și oricât ne-am fi îmbrăcat
în orice ne-am fi îmbrăcat
ne stăpânea doar goliciunea
maestrul răsucește compasul
măsoară
nesfârșita circumferință
a unei lacrimi anonime
suntem și nusuntem totodată
separat absorbiți
legați aceluiași cordon ombilical
ecoul unei desprinderi din sărut
ne asurzește
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre verb, poezii despre uitare sau poezii despre picioare
Un om cu judecată își va aminti că ochii pot fi iluzionați în două feluri - prin schimbarea de la lumină la întuneric sau de la întuneric la lumină, iar el va recunoaște că același lucru i se întâmplă și sufletului.
citat celebru din Platon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Platon despre întuneric, citate despre suflet, citate de Platon despre suflet, citate despre schimbare, citate de Platon despre schimbare, citate despre ochi, citate de Platon despre ochi sau citate de Platon despre lumină
Gânduri agățate în pleoape de noapte
Sunt eu în înălțimi sau prăpăstii
în gânduri prăbușit?
Și totuși îmi aduc aminte
că lumea în două sunete, ascultă!
s-a împărțit
Chiar dacă și-n stânga sau dreapta
există lumină sau întuneric
și chiar de nu-i cerul și pământul
într-o singură inimă împărțit,
între aortă cu stânga și cu dreapta-n cameră despărțit,
eu ramân atârnat între cer și pământ, cu mare obidă
și aștept să cobori să te văd, fără vină
Și chiar de-i durere cu tresărire și tremurândă sclipire
ploaia nu poate spăla sau separa
ce-i nord de sud, prin opreliști de aducere, în amintire
Gândurile nopții nu pot opri venirea zilei de mâine
care se sprijină pe cea de ieri și cea de alaltăieri
și pe amintirea existenței mele
Iar geamul privirii tale poate distorsiona chiar clovnii
pe ce-i urâți făcându-i frumoși, și-n a ta privire
punându-le zâmbet fals pe buze de gânduri
chiar dacă au fost sau sunt astăzi
frumoși, în a ta amintire
Apoi natura-n mine se răzvrătește-n culori
și protestează când grădina-n urma ploii
rămâne plină de flori și de bruieni care par senine
Ea-i neplivită de a ta privire
și fără lenea timpului și incoștiența existenței văzduhului
mă îndemnă, atenție!
prin vânt de nori să văd pasăre
care se ridică-n inimă mică sau mare
spre albastre și frumose zări
acolo unde cerul și pământul formează un destin
de veacuri privit, cu rămânere-n amintire
poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre gânduri, poezii despre existență, poezii despre amintiri, poezii despre înălțime sau poezii despre zâmbet
Controversă
cum îți spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
și-au râs de mine neîntrerupt
ori s-au urinat din înaltul lor
peste ochii ce abia îi luminasem puțin
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui că zbor
sau că plec acasă definitiv
altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
"Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie"
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole și amare
până reușeam să uit
că îmi este sete că-mi e foame
și că mai exist și așa
neîndemânatic,
exilat ca o urmă într-o fantă
sau o cută de timp
ca și cum propria-mi umbră strălucind
la balul feeric cu gâze și lumini
îmi amintesc cum umbra
mă căra cu disperare în spate
și cum se împleticea
sub greutatea neputinței mele
și cum deja nu mai eram tânăr
și mă nelinișteam ori mă înfuriau
versurile mele
pe care încă mă chinuiam
să le rescriu rebele
până îmi trecea viața
apoi o luam de la capăt
cu aceeași înverșunare
poate am stat de prea multe ori
închis într-o sticlă ca un duh inutil
adormit în vechi laboratoare
ori adunând lumină în propria-mi închisoare
multă lumină și multă splendoare
și cum plouă în inima mea
sau cum mă rog morții
draga mea moarte
te rog să nu mă lași singur
în viața asta niciodată
apoi tu dispari și numai știu
nimic despre noi
nu mai am veste
și cum îți spuneam
prea devreme s-a făcut noapte
în orașul meu prea târziu mult prea târziu
mi-am intuit infirmitatea de om orb
plin de întuneric în întuneric
și cu cravata frumos înnodată la gât
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte