Stejari sunt încă

Era ca azi, un timp prea sfânt
Ce mângâie tot pe pământ,
Cu dragi colinde la români
Când oamenii se simt mai buni.

În vremea ceea, fiecare,
Cu vârstă mică sau mai mare,
Se pregătea ca să petreacă
Şi prag de Anul Nou să treacă.

Se aştepta ca bucurie
În orice cuib acum să fie.
.............................
Pădurea se zărea tăcută,
Arar, ici-colo câte-o ciută

Căta un mugure, sărmana,
Iar codrul alb părea Nirvana...
Şi ce aud? O mică toacă
În arbori plini de promoroacă...

Am priceput, erau cuvinte
Pornind spre fiu, de la părinte:
--,, Hai, sări odată, nu te teme,
Să stai pe ramură nu-i vreme,

Eşti unul dintre fiii mei
Rămas în urmă, dintre ei.''
O ghindă prinsă de stejar
Primea cu greu al vieţii dar.

Arar, ici-colo, câte-o ciută
Călca agale şi tăcută
Cătând un mugure, sărmana,
Iar codrul alb părea Nirvana...

Şi fructul parcă mai cu spor
Se agăţa:,, O, tată, mor,
Eu în omăt m-oi prăpădi,
De mine nimeni nu va şti!''

Era un pui înfricoşat
Ce rămăsese atârnat
De creanga bunului părinte
Visând că poate sta -nainte.

Era ca azi, un timp prea sfânt
Ce mângâie tot pe pământ,
Cu dulci colinde la români,
Când oamenii se simt mai buni...

De arbore uşor împins
Şi fructul ultim s-a desprins;
Şi-n primăvara următoare
Din mica ghindă ce răsare?

Un nou stejar drept şi semeţ,
Călit de-omăt şi îndrăzneţ.
............................
La şes sau lângă câte-o stâncă,
Am înţeles: STEJARI SUNT ÎNCĂ!

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru morţi

Păşeşte uşor, că ea este pe-aici
Acoperită toată de zăpadă
Vorbeşte-ncet, plăcerea să nu-i strici
S-audă florile cum cresc grămadă.

Şi-avea un păr de aur ce lucea,
Ici-colo cu câte-o şuviţă brună
Frumoasă şi prea tânără era
Să cadă aşa devreme în ţărână.

Era ca nufărul din heleşteie
Însă abia-abia dacă a ştiut
Că nu mai e fetiţă, ci femeie
Atât de repede şi dulce a crescut.

Sicriu de lemn şi piatră foarte grea
Îi stă pe piept şi aspru o striveşte
Şi simt acum că am inima rea
Când ea acolo jos se odihneşte.

Tăceţi, tăceţi, n-aude ce îi zici,
Al meu sonet ori cântul lirei sfânt
Iar viaţa mea e îngropată aici
Şi-acoperită bine cu pământ.

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi pentru tatăl învins

Unde vă duceţi, puteri părinteşti
Şi vă tot stingeţi mereu,
Tată, ce faci şi de ce-mbătrâneşti,
Frate mai mare al meu?

Când eu eram mai tânăr şi tata era tânăr
Jucându-se cu mine, ca-n basme şi minuni
El mă purta pe braţe şi m-arunca pe umăr
Sau ne trânteam prin iarbă ca doi prieteni buni.

Era bărbat puternic, intra cu sacu-n moară,
Nu-l speria nimica, avea puterea sa
Şi mă-nvingea la luptă în fiecare vară
Şi protector şi tandru spre mine surâdea.

Dar a venit o toamnă cu mult porumb de lapte,
Dar a venit o toamnă cum n-aş mai vrea să văd,
În mine era ziua, în tata era noapte.
Şi-a început al vârstei neînfrânat prăpăd.

Noi ne jucam de-a trânta stând umăr lângă umăr
Şi l-am simţit că pică sub umărul meu stâng
Şi-am înţeles că tata, de-atunci nu mai e tânăr
Şi-nvingător în luptă, am început să plâng.

Ca un copil sub mine voia să se agaţe
De-un umăr mai puternic ca să nu-i fie greu
Şi îmi venea să urlu şi-apoi să-l port pe braţe,
Tu, iartă-mă de toate, părinte bun al meu.

A fost cea mai cumplită şi cea din urmă trântă,
Lătrau în depărtare şi-n sângele meu câini,
Am ajutat făptura părintelui meu sfântă
Şi lacrimi de iertare îmi şiroiau pe mâini.

Aş vrea să se întoarcă iar vremea minunată
Când tu în bătălie mă învingeai uşor,
Mai bate-mă o dată şi fii puternic, tată,
Că tu crescând în vârstă şi eu încep să mor.

Îndreaptă către ceruri puternicul tău umăr,
Tu, care-n biruinţă mai cald mă ocroteşti,
Învinge-mă în luptă, să cred că mai eşti tânăr,
Aşează-mă sub braţul tutelei părinteşti.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea lui Avram Iancu

E rânduită prost această stână
Zadarnic are jgheaburi şi păşuni
Când turmele tot înspre râpi se mână
Iar din ciobani numai câţiva sunt buni

E prea în calea lupilor, sărmana
Sunt lotri mulţi, tainu-i tot mai mic
Şi nu mai crede nimeni în nirvana
Din vechiul rai n-a mai rămas nimic

S-au îngrăşat berbecii şi măgarii
Păianjenii ruinei curg şuvoi
Pereţii de stejar trosnesc de carii
Căpuşile regine-s peste oi

Au ruginit tălăngile în ploaie
Şi laptele-i ca pânza grea de cort
Şi orice miel se leapădă de oaie
În măierişte zace-un înger mort

Apasă greu blestem pe stâna asta
Osânda Mioriţei a căzut
S-ar mai putea răscumpăra năpasta
Şi-ar mai fi timp s-o luăm de la-nceput

Dar s-a făcut târziu pe munţii vineţi
Pogoară doliul serii şi e ger
În strunga verde vreau să mă închideţi
Să-mi iau cuminecarea, şi să sper

Iar tabăra să-mi treacă dinainte
Înveşmântată-n zeghe şi făclii
La rătăcirea mea să luaţi aminte
şi oglindiţi-o dreaptă în copii

Eu mă topesc sub ierburi nestemate
Cu fluiera şi doinele întregi
Şi cine ştie, peste-un secol, poate
Voi răsări în tabla altor legi

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Saturnalii (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia deschise uşor ochii, părându-i-se că aude pe cineva strănutând într-una. Evident, nu i se părea deloc, dar ea încă nu ştia acest lucru. Somnoroasă, se frecă la ochi, pentru a se dezmetici. Buimăcită, încă nu-şi dădu seama unde se afla. Deşi deschisese ochii, întunericul din jurul ei nu ceda deloc, iar patul de sub ea era tare şi colţuros. Nici chiar perna nu era moale ca de obicei, părea diferită, iar pătura călduroasă cu care era acoperită era şi ea neobişnuită. Ce se întâmpla oare? Se trezise sau încă dormea? Oare visa? Acel strănut puternic se auzi din nou, undeva din apropiere, apoi din nou şi din nou, de câteva ori. Cine să fie oare? Ly?! Parcă nu părea a fi ea... Atunci cine altcineva?

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A murit cu zâmbetul în gură

Doamne urc muntele de piatră
eşti prea departe
schiurile mele aşa grele
se prind de tendoanele picioarelor Tale
acum eşti carne
şi gheaţă şi simbol de pus sub haină
Auzi Doamne am şi eu o întrebare
Unde eşti când moare-un om?

Ştiu răspunsuri, ştiu întrebări
Aş vrea să cânt un bocet lung şi drept
Pe schiuri gata să pornească
prin păcate şi colinde
cântam colinde şi vara
cu atât mai mult acum când ne bate neaua-n ochi
deschide radioul şi ai să vezi că e încă decembrie

De anul nou o să fie o groapă săpată
pentru o fată încă plină de viaţă
cu păr blond şi ochi frumoşi
Era prietena mea
ce-o fi făcând acum în timp ce-aşteaptă să fie îngropată
se răcoreşte în aripi de înger la prima vizită în cer

poezie de Laura Soltuzu
Adăugat de Lena Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâie vară

Mi-au crescut iar frunzele peste petale,
Ce erau prea albe de la zăpada ce le pătase
Şi parcă mă 'nalţ sevă din pământ de angoase,
Până mai ieri îngheţat... Îmi simt iar suflet moale.

Mă cotropesc triluri de florii, mă paşte iar Paştele,
Mi se descreţeşte fruntea în palmele brăzdate,
Iar în piept simt ceva ce uitasem, inima-mi bate...
Aş orăcăi ca un nou născut, ca-n heleşteu broaştele.

Mă ung din nou de soare, de pus tot pe piele, raze
Şi, mi se evaporă, necontrolat, ce-aveam minte
Ca într-o explozie de bucurie, anapoda fierbinte,
Iar vorbele-mi prind un tupeu nebun de propoziţii, fraze.

E încă o dată vară, de început, ea prima,
Râvnită pe-un meleag ce s-a obişnuit cu ea,
Ce-o mângâie şi ghiocel, cais, pui de-o căţea
Şi, pe care-o iubesc iar ş-iar, mi-e partenera, rima...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu aud

Azi aud doar vuietul din mine
Şi pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.

Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniştite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aş vrea să fii cu mine-acum din nou.

Simt gustul dorului şi-al tău,
Şi iar, şi iar gândesc la tine.
Ştiu, ne despart doar dimineţi
Ce-au fost scaldate doar de nopţi senine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandantul misiunii, fără uniforma specifică funcţiei sale, se afla din nou la distracţie; discoteca Institutului era plină de tinere domnişoare frumoase; localul, destul de spaţios, părea acum neîncăpător. Ca şi seara trecută, îl întâmpinară cum se cuvine pe Don Juan, doar pe el îl aşteptau. Fetele încercară totuşi să nu fie prea insistente, ca nu cumva să i se pară lui ceva în neregulă şi să plece acasă prea devreme; doreau să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil, sau măcar să-l ştie acolo, aproape... Şi pentru că fetele nu aveau un comportament care să nu fie pe placul lui, Lucian le recompensă rămânând toată seara la discotecă, miezul nopţii găsindu-l tot acolo, iar el nu părea dispus a pleca, deşi era târziu. Era conştient că de dimineaţă va fi nevoit să se trezească devreme, pentru a nu întârzia la bordul navei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plâng...

Mi-am adunat curajul în palma-‘mpreunată
Şi l-am trimis ca rugă, Lui, bunul Dumnezeu,
Prin noaptea dintre ani am mai trecut odată...
Singurătăţii rob, să-i fii... e-atât de greu.

Părinte sunt, dar fiii, îmi sunt plecaţi departe,
Nevoi, de alţii scrise, i-au dus printre străini
Eu am rămas aici... din când în când o carte
Mai pune câte-o veste, în viaţa mea cu spini.

Nu plâng, imi pun pe rană, speranţă şi tăcere,
Îmi caut alinarea... prin amintiri de ieri...
Dar sufletu-mi de mamă e-o mare de durere...
Şi-n palma mea, se sting, prea multe mângâieri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că cel mai mare obstacol al tău în acest moment este: "Eu nu pot!" Eu nu pot să îmi descopăr pasiunea, talentul sau vocaţia. Eu nu pot să am un corp frumos. Eu nu pot să am parte de iubire şi fericire. Punem pariu că poţi? TOT ceea ce tu faci azi era odată imposibil să faci. Dacă atunci când ai învăţat să mergi, părinţii tăi ar fi zis: "Nu mai încerca să te ridici, că te loveşti." probabil şi azi ai fi mers în patru labe. Ai avut nevoie de o doză mare de optimism şi curaj ca să te ridici, să cazi din nou să te ridici şi să începi să stai pe picioarele tale. A fost un moment când să mergi pe ambele tale picioare a fost foarte greu iar odată părea chiar imposibil.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor.

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine,
Şi simt căldura, mă cuprinde
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Coţovanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine.
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor...

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine
Şi simt căldura, mă cuprinde...
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul dintre motivele pentru care cred cu tărie în oameni este pentru că ştiu că ceea ce se vede în afară este aproape irelevant pentru orice fiinţă. Da, este adevărat că atragem ceea ce suntem. Că banii pe care îi avem, oamenii cu care ne înconjurăm şi rezultatele noastre în viaţa exterioară sunt o reflectare a abilităţilor noastre şi a lumii noastre interioare. Însă eu nu mai judec oamenii după ce sunt şi după ce au, ci după ce AR PUTEA FI. Fiecare om este o ghindă care poate deveni un stejar dacă această ghindă este plantată pe un teren fertil şi este îngrijită suficient de mult ca să poată prinde rădăcini. Eu am ales să cred în potenţial, să pun preţ, mai mult decât pe ceea ce este, pe ceea ce poate fi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care aşteaptă

Ce bucurie, soarele răsare
Şi raza lui vesteşte-o nouă zi,
Poate că astăzi, pe-un cal alb călare,
Un tânăr prinţ la mine va veni.

De-atâta vreme îmi păstrez speranţa,
Şi plină de iubire îl aştept,
Să-i aud glasul şi să-i mângâi faţa,
Să simt că-mi sare inima din piept.

Sunt mulţi bărbaţi ce mă divinizează
Şi-mi spun cuvinte tandre fel de fel,
Eu îi ignor, şi chiar mă deranjează,
Fiindcă tot timpul mă gândesc la el.

Dar noaptea cade iar mult prea grăbită,
Oare cu ce, O, Doamne, am greşit?
Mă simt din nou profund dezamăgită,
Că nici de-această dată n-a venit.

Privesc spre cer şi caut alinare
Şi-aud distinct un glas divin şi pur,
"Uită de prinţul pe-un cal alb călare,
Priveşte atent la oamenii din jur".

poezie de Octavian Cocoş (10 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duce anul...

Se duce Anul, fraţii mei români,
Unul dintre anii cei mai grei,
Să nu uitaţi că voi sunteţi stăpâni
În Ţara asta şi pe soarta ei!

Acum, aici, mai mult ca niciodată,
Cu flacăra iubirii în priviri
Eu vă îndemn, din inimă curată
Uniţi-vă în gânduri şi-n simţiri!

Lăsaţi deoparte amorţeala slută,
Pentru nimicuri nu vă mai certaţi
Şi Dumnezeu din ceruri ne ajută
Să veşnicim lumina în Carpaţi!

Se duce Anul şi cu el deodată
Să plece tot ce-i rău de pe pământ,
Această Ţară nouă ne-a fost dată
Cu dragoste, dar şi cu Legământ

Să o păstrăm aşa cum se cuvine
Ca pe o fiinţă nobilă şi dragă
Şi Anul Nou, ce îl aud cum vine
Să ne-o găsească pururea întreagă!

Zarea mi se umple de colind
Iar inima de-o sfântă bucurie
Şi stelele în brazii mei se-aprind-
Se duce Anul? Nimenea nu ştie...

poezie de Nicolae Nicoară-Horia (12 decembrie 2016, Kuppenheim, Baden Württemberg)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar...

Mai sunt trei file-n calendar
Şi anu-i pe sfârşite
Zilele s-au scurtat deja
Şi-s tot mai mohorâte...
E toamnă iar...
Şi afară simt miros de crizanteme
Hai, vino-n parcul desfrunzit
Unde stăteam o vreme...
Hai vino iar, că te aştept
Iubire, nu te teme!
Nu mă lăsa, că nu e drept
Hai, vino, mai e vreme...
E tare grea singurătatea
Şi viaţa-i tot mai grea
Când nici cei dragi nu te mai ştiu
Şi uită a te vedea...
E tot mai tristă şi mai goală
Viaţa mea acum
Ce poate să însemne oare:
Sfârşitul unui drum?!

poezie de Mariana Simionescu (2 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vânător ş-avea trei copii şi era sărac-sărac, cât numai cu-atâta se ţinea, că-mpuşca câte-o păsăruică, o vindea ş-atâta era hrana lui, săracul. Acu era o pădure pe-acolo pe-aproape, de-i zicea Pădurea neagră. Ş-au apucat oamenii din satul cela a zice că nu s-a putea să s-apropie nime de pădurea ceea. Ş-aşa era părăsită, nime nu se ducea, că ziceau că la miezul nopţii vin dracii.

Mihai Eminescu în Frumoasa lumii
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miya şi Hammy. O altă poveste de dragoste

aveam o pisică o botezasem Miya era o distinsă doamnă
mă şi ignora mă simţeam înşelat cu o nobilă indiferenţă
pe atunci mă intriga la culme dar acum e clar
că o meritam din plin pentru că Miya dragii mei
avea un prieten un câine pe nume Hammy

povestea e reală şi vreau să ştiţi că nu dă bine
ca alea fabricate la Visătoria de Unică Folosinţă
vreau să ştiţi că aşa în general am rămas repetenţi
la lecţiile de viaţă oferite de animale
şi dacă un câine cu o pisică sunt văzuţi duşmani pe viaţă
vreau să vă spun că e jale dar vă înşelaţi

ei bine în fiecare zi la aceeaşi oră şi timp de cinci ani
Hammy lătra la poarta mea şi Miya sărea gardul
pe urmă plecau amândoi la plimbare de parcă
asta era tot ce-i mai natural şi nu aveau altceva
mai supra sau mai senzaţional de făcut

mă rog au fost şi săptămâni întregi când Hammy lipsea
mai mult ca sigur era bolnav sau rănit ce să spun
maidanezii ăştia şi-o caută singuri dar totuşi
el revenea la Miya senin îi petreceam pe drum cu privirea
şi mă-ntrebam cum poate o fiinţă să fie ea însăşi tot timpul
acasă sau în lume indiferent ce simte şi orice ar fi

am încercat în câteva rânduri să-i dau de mâncare
amicului Hammy dar nu s-a atins de ea nici din greşeală
singura lui bucurie era să o plimbe pe ea
că plouă că fulgeră avea damblaua asta a lui

şi într-o zi cu soare Miya a murit

nici azi nu ştiu de ce pur şi simplu era ţeapănă în curte
nicio rană nicio maladie doar o mare ciudă
un fel de venin înfipt odios
în toată bucuria care mai subzista pe lume

am îngropat-o sub cireş în grădină seara următoare
Hammy era acolo se tânguia plângea şi lătra la lună
o săptămână şi ceva nici nu s-a atins de apă sau mâncare
dormea pe mormântul ei plângea tot mai stins
pe urmă a murit era acoperit de petale de flori parcă zâmbea

l-am îngropat lângă Miya lui ştiu că era în săptămâna Paştilor
şi oamenii erau nerăbdători
să taie să spargă
miei şi ouă în pace
şi în lumină lină

poezie de George Asztaloş (9 mai 2014)
Adăugat de George Asztaloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

Şi iarăşi frunzele se zburătăcesc în vânt
Îngălbenite de timp se-ndreaptă către pământ
Şi-ntrebi nedumerit când bocnă-i iazul morii:
Mai trecători pe pământ sunt oamenii, sunt norii?

Când şarpele-crivăţ şuieră-n negrele ramuri
Şi greu, tot mai greu saturi prea flămândele guri
Zic: mai călător pe pământ nu-i omul, nu-i norul
E frunza arămită de vreme, e dorul!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!