Dincolo de dune
am încercat să îmi vând armele pe un preț de nimic într-un bazar, departe de tine.
negustorul mi le-a evaluat cu ochi răi, întrebându-mă dacă le-am furat sau doar le-am găsit în deșert.
nu am știut să răspund,
crescusem atât de înalt, încât vorbele mele nu încăpeau în cortul de pânză ponosită
și a trebuit să-l omor.
murdar de sânge, am reușit să mă strecor printre oameni ferindu-mi privirea și strângând din dinți,
cu banii luați pe o marfă nevândută, mi-am cumpărat un cal înaripat de la un profet mincinos.
fără nici o grabă am zburat peste arinii retezați de o dimineață venită prea târziu
și am poposit liniștit în brațele de bronz ale unei femei pe jumătate îmbrăcată în lumină.
djinii s-au grăbit să îmi ridice casa cu acoperiș albastru asemeni cerului fără nori.
credeau că împreună vom porni către cetatea în care sunt zidite fecioarele dervisilor.
timpul era viu, clepsidra neîntoarsă
și buzele nemuscate de gelozia ta
poezie de Eduard Dorneanu (8 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre virginitate
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre nori
- poezii despre minciună
- poezii despre lumină
- poezii despre gelozie
- poezii despre femei
Citate similare
Septembrie fără tine
toamna ne-a găsit îmbrățișați într-un pat de frunze vii.
septembrie ți-a copt roadele mirosind a femeie împlinită
iar eu le-am cules cu ochii închiși de spaima unui gest necugetat.
zilele ploioase ți-au schimbat culoarea chemării,
din carnea ta îngerii au construit temple pentru cele mai iubite păcate.
atingerea ta s-a transformat într-un fulger ce îmi brăzdează trupul cu cicatrice de iubire,
pe buzele tale aroma dimineților se culege doar trecând printre furcile caudine ale
întrebărilor veninoase.
și totul pare atât de firesc...
poezie de Eduard Dorneanu (2 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre îngeri
- poezii despre zile
- poezii despre toamnă
- poezii despre superlative
- poezii despre spaimă
- poezii despre schimbare
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Drum către nicăieri
între două zile apăsătoare am reușit să descalec la poarta unui han burgund,
calul era tot numai spume iar din părul meu ieșeau aburi de dorință amestecați cu frică.
hangiul mi-a spus că nu are camere libere dar pot dormi pe iarba udă alături de ceilalți pelerini,
am strănutat cu subînțeles și am ieșit supărat strângând în palma dreaptă mânerul unei săbii gata să caute sânge vinovat.
afară, lângă foc, oameni obosiți și plini de necazuri, împărțeau tăcerea.
m-am așezat lângă ei atent ca nu cumva să îmi pierd tinerețea în schimbul unor amabilități fără de rost.
cei mai bătrâni s-au ridicat către miezul nopții și au devenit păsări fără cer
ceilalți au cântat cum au putut balade despre eroii căzuți în luptele de dincolo de nisipuri.
spre dimineață ai venit și tu, firavă și la fel de frumoasă ca în ziua primului sărut,
focul s-a stins uimit de pașii tăi ce ridicau întrebările mai sus de orice acceptare.
te-ai așezat în spada mea fără să îți pese că mori departe de casă, într-un loc aproape pustiu,
sângele a curs ca o cascadă în căutare de trup nou, fără oprire, fără ecou.
când între noi nu a mai rămas decât mărturia unei secunde rușinate,
mi-am șters sabia de inocența unei copilării netrăite
și am plecat să alerg singur,
într-un loc numit,
nicăieri.
poezie de Eduard Dorneanu (13 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre foc, poezii despre vinovăție, poezii despre tăcere, poezii despre tinerețe, poezii despre sărut sau poezii despre supărare
Aripile de dimineață
Am încercat să zbor,
dar toți îmi spun că aripile mele sunt pentru înot.
Mi-am încercat întâi aripile din somn,
Aproape reușisem.
Cu răsuflarea tăiată planam peste câmpii albastre și domuri înalte,
mă înălțam și coboram aievea.
Cât vis era în zbor și-n vis câtă zburare
când se-ncheiau sub aripi
imensități albastre-n continuă urcare!
Plutind pe mai departe,
din aurora boreală mi-am tăiat o parte.
Erau minunate ca aripi, dar prea mari erau
și, când m-am rotit într-o parte,
amețită de-atâta adâncă imensitate,
au alunecat la nord, acolo unde erau învățate
să stea și să fluture.
Aripile de miazăzi când le-am vrut
pe la subsiori, când luam viraje, s-au descusut.
Într-o poiană, un fluture bătrân
mi le-a dăruit pe ale sale.
Spunea că înțelepciunea vieții nu e să zbori,
Ci, cât mai mult, să stai în nemișcare.
Cu-asemenea aripi subțiri,
care imediat mi s-au rupt,
să gândești așa nu-i de mirare.
Atunci m-au găsit aripile de dimineață:
înalte, albe, sidefii, cusute fără ață,
parcă din nori, parcă din ceață,
parcă sunând a micșunele,
clopoței argintii la încheieturi,
pe margini, boabe de rouă cu stele,
nici cântec de leagăn doinind,
nici auz de pasăre albă auzind,
Urcând și sunând, spațiile deschizând,
sufletul înălțând
la marginile mării hodinind,
când apusurile vii cerurile-nchid,
fremătând în zori, peste mări, în argintii zale,
înotând prin ceruri umbrite de stele,
Mari cât ale crinilor petale.
C-o sete nebună de viață, de parcă
nicicând nezburând, nicicând neîncetând,
ar fi pornit din însuși izvorul de viață,
mai pure decât crinul,
mai limpezi decât seninul,
argint de porumbiță picurându-mi pe spate,
dor de zări și viață, dorul de departe,
dorul de lumină, lumină neâncetată,
neatinsă, neapropiată,
adevărată!
poezie de Dania Vasilescu din Aripile de dimineață
Adăugat de mihai51
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre înot, poezii despre viață, poezii despre dor, poezii despre crini, poezii despre aripi, poezii despre alb sau poezii despre înțelepciune
Vis nesfârșit
Un curier călare pe-un cal înaripat
Mi-a pus, în fața ușii, cu grijă, un colet
Și a plecat în clipa în care-am întrebat
De unde-i și cât costă. "Expeditor secret".
L-am desfăcut în grabă și am găsit în el
Un sipet mic și-o cheie, alături, într-un plic
În care, înșirate frumos pe-un bilețel,
Erau mai multe semne. Nu-nțelegeam nimic.
"Hai să-l deschid" gândisem, privindu-l curios
"Ce poate fi?". În clipa în care l-am atins
Biletul a prins viață și, strălucind frumos,
Cuvintele vrăjite din semne s-au desprins.
Pluteau prin încăpere, se-aliniau cumva
Și-mi explicau, cu cheia, cum pot să îmi obțin
Un vis la o rotire, un altul dac-aș vrea,
Coșmar sau bucurie, furtună ori senin.
Le-am înțeles mesajul, am încercat și știu
Să îmi parcurg destinul pe-un drum ce nu e scris,
Visând copilăria acum, la ceas târziu,
Când totul e posibil în nesfârșitu-mi vis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre secrete, poezii despre posibilitate, poezii despre frumusețe, poezii despre călărie, poezii despre cuvinte, poezii despre coșmaruri sau poezii despre copilărie
Nu...
Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!
Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!
Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!
Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre sfârșit, poezii despre rouă sau poezii despre naștere
Îmi venea nu să beau apa, ci s-o sărut. Îmi amintesc bine cum am încercat să "sărut" apa strângând buzele și plimbând lichidul prin gură. Cred că dacă în momentul acela aș fi avut un revolver încărcat în mână și cineva ar fi încercat să mă oprească de a bea, aș fi tras fără nici o ezitare, cu pofta, cu voluptatea și cu îndârjirea cu care golii o jumătate de sticlă.
Max Blecher în Vizuina luminată
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărut, citate despre senzualitate, citate despre poftă, citate despre gură sau citate despre ezitare
Neputință
umbra este singurul martor
al copilăriei mele
singura noapte fără vise
în care îmi ascund gândurile
și singurul viitor
pe care îl pot cunoaște
fără să-l trăiesc
și fără să-l pot schimba
căci nu mă pot strecura
printre oameni
ca să mă lepăd de umbră
așa cum șarpele își
leapădă pielea
și nici nu pot zbura
atât de sus încât
să nu mi se vadă umbra
iar cu aripile de împrumut
ale fluturelui care polenizează
lumina stelelor
îmi pot împodobi
doar cuvintele
poezie de Ionuț Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre viitor sau poezii despre stele
Supoziții
Poate că secunda aceasta
îmi e dată numai de probă.
poate că fără de mine
mâinile mele
pipăie obiectele
autorevelându-se
acești doi ochi ai mei
aceste două urechi ale mele
privesc aud fără de mine
luând uneori chipul
și asemănarea sufletului meu
mi-am astupat urechile
și le-am spus timpanelor
Auziți-mă!
M-am legat la ochi
și le-am spus
Vedeți-mă!
O, voi picioare, duceți-mă unde vreți
pe un drum pe care-l alegeți
numai să ajungem
la sine!
Dar dacă această existență
îmi e dată numai
de probă?!
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre suflet, poezii despre secunde, poezii despre picioare, poezii despre mâini sau poezii despre existență
Vorbe fără obârșie
Îmi spuneai că sunt candelabrul tău de lumină care te înfășoară de dimineață
Ce îți folosește să fii atât de zălud și de metaforic?
mai bine să zacem aici unde e liniște, sub cireș și sub stele
viața însăși este un candelabru de pomi prin venele cărora circulă sângele purpură
e rubedenia îndepărtată din pieptul femeii alergând foarte departe de omul care o urmărește când miroase praful de pușcă
e pasărea ei
candelabrele stelelor sunt prea mari pentru ea nu o apără
pentru potârniche și pentru zeițele pasăre o să spun acum ghicitoarea
și pentru potârnichea
care m-a născut
și
făcut
împreunare de mâini rodul ei se ridică și se duce în eterul foarte lung unde mereu se întârzie
(în foarte departe și mult
e devreme)
(și timpul și spațiul sunt lungi)
ce ghicitoare să fie când tu îmi arunci candelabrele peste brațe și mă cufunzi în lumină
și asta pentru că nimic nu e cu adevărat trainic și durabil în lume
viața e vântul care o duce departe, la alt vânător, fără gloanțe și fără vestă-antiglonț
îmi
beau
liniștită
cafeaua
și din toate acestea nu putem ști aproape nimic nu vom înțelege
ca într-un banc sec al lui aprilie
pe zebră mai trec încă zeii bătrâni de foarte departe
și zeițele care nu ale mele (nu) sunt
furtuni
sau
lumini
pe aici nu există niciun dumnezeu nicio duminică a odihnei
pentru că oasele nu se odihnesc decât unele într-altele când susură ploaia
și-atât
din care nu se naște nimic
atât a rămas
pe aici
și când moartea cade în fund ca un bătrânoi.
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre odihnă, poezii despre vânătoare sau poezii despre vânt
Lunile pe care le-am petrecut în Himalaya, într-un bungalow dintre Almora și Ranikhet sunt prea triste și prea senine pentru a le putea povesti, ca o urmare nefirească la dragostea și despărțirea mea de Maitreyi. Am ajuns aici după ce am fugit rând pe rând din Delhi, Simla, Naini-Tal, unde întâlneam prea mulți oameni și mai ales prea mulți albi. Mă temeam de oameni pentru că trebuia să le răspund la salut, să vorbesc lucruri fără nici o importanță, să-mi pierd timpul, și, astfel nu puteam rămâne atât de singur pe cât voiam eu. Singurătatea îmi era acum și mângâiere și hrană. Puțini moderni, cred, au cunoscut o solitudine mai aspră și mai deznădăjduită ca mine. Din octombrie până în februarie n-am văzut decât un sigur om: pe paznicul bungalowului. Numai el putea intra în camera mea de lemn, numai cu el vorbeam o dată sau de două ori pe zi, când îmi aducea mâncarea, sau îmi schimba urciorul cu apă. Petreceam tot timpul în pădure, căci vecinătățile Almorei cuprind cele mai frumoase păduri de pin pe care le are Himalaya și le cutreieram în lung și în lat, reluând necontenit același film interior al dragostei mele cu Maitreyi...
Mircea Eliade în Maitreyi (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre singurătate, citate despre păduri, citate despre iubire, citate despre vorbire, citate despre tristețe, citate despre superlative, citate despre schimbare sau citate despre mâncare
Cineva arunca bulgări de pământ peste vise
în primele zile fără tine mă simțeam de parcă aș fi fost eliberat pe cauțiune,
mă așteptam ca la știri să se afirme că eu sunt vinovatul moral pentru moartea ta.
zilele săptămânii au șters cu hârtie de ziar ferestrele mele,
nu am vrut să mă împotrivesc, am lăsat literele să îți strige absența.
vecinul meu, pilotul de vânătoare a afirmat în public că m-a văzut cum secționam
luna
i s-a părut chiar că am ascuns o parte din ea în ghivecele cu flori ale văduvelor de
război.
oamenii s-au revoltat și au sugerat unei autorități fără putere să îmi tundă pletele,
așa înțelegeau ei să mă pedepsească pentru faptul că întorc privirea la salutul lor.
cu timpul am învățat să îmi cumpăr haine de culoare închisă,
apoi am îmblânzit inorogii rămași să rătăcească în fiordurile blestemate.
nu am avut curajul să te strig pe nume în locurile pustii unde oamenii se roagă unor
picturi naive
dar pot să jur cu cuvinte de sânge
că nu te-am uitat!
poezie de Eduard Dorneanu (28 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre știri, poezii despre văduvie sau poezii despre vestimentație
CIREȘE ROȘII...
Intr-o livadă minunată
Cu cireșe roșii încărcată,
De dimineața m-am plimbat și cireșele le-am admirat.
Să le culeg am ezitat,
Am ezitat și să se mai coacă am așteptat.
Dar o ploaie puternică, dintr-odată s-a iscat
Și cireșele s-au scuturat!
Chiar dacă unele, după ploaie le-am adunat
Cireșele roșii pe care le-am admirat,
Totuși, iată, s-au stricat...
Viața, să mă învețe, așa a încercat
Și pe viu mi-a arătat
Ca atunci când un dar ție ți s-a dat,
Și tu să-l primești, ai ezitat
Darul, departe de tine a zburat,
Pentru că cine ți l-a dat Acum, pentru totdeauna ți
l-a luat!
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cireșe, poezii despre roșu, poezii despre ploaie, poezii despre plimbare, poezii despre ezitare, poezii despre dimineață sau poezii despre cadouri
Asalt in portul celor 7 zeițe
dimineața am debarcat în portul celor șapte zeițe,
oamenii locului muriseră cu o seară înainte sub focul încrucișat al iertării.
Polidamas a fost primul care a pășit pe plaja blestemată
urletul lui de luptă ne-a adus sângele în obraji,
ca de fiecare dată când jefuiam casele părăsite ale muritorilor.
din colibele fără uși, podoabele dispăreau una după alta,
lăcomia era atât de mare încât am luat și brățările de umbră ale icoanelor fumegânde.
ascunse în beciuri de piatră am găsit și tăblițele legii,
oamenii din vechime scriseseră în ele cele mai frumoase minciuni,
așa că le-am luat cu noi ca dovadă că există moarte și după moarte.
cei mai tineri dintre luptători au băut sângele femeilor răstignite pe podiumul vopsit
violet,
apoi au dansat pe jumătate goi invocând tristețea unui ideal inutil.
am stat deoparte un timp pentru a reuși să număr izvoarele secate de urmașii
minotaurului
dar răzbunarea mi-a aprins pletele cu blasfemiile ei
și a trebuit să îți caut mormântul printre epavele corăbiilor aproape putrezite.
și fiindcă sunt bărbatul unei singure trădări,
am jurat să îmi caut moartea
luptând pentru o cauză de dinainte pierdută,
undeva,
dincolo de albastrul impur al speranței.
poezie de Eduard Dorneanu (29 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre trădare, poezii despre tristețe, poezii despre seară sau poezii despre păr
* * *
Am murit demult, ceva m-a omorât!
Am rătăcit doar printre clipe, rece și pustie!
Nu mai credeam în viață, nu mai credeam că mai sunt vie, nu mai știam ce-i zâmbetul, eram o dimineața stearpă fără Soare, uram chiar timpul, nu-l puteam opri, uram lumea în care Eu nu mai eram!
Jucam un rol tot mai gol, mai dăruiam un zâmbet fără noimă, îmi mai doream ceva, dar șansa era prea firavă, calea tot mai strâmtă, viața tot mai goală în fața mea!
Să mor sau să trăiesc, să iubesc sau să urăsc,
nici una nici alta nu mai pot, nici nu știu cât aș putea să te iubesc, sau să te omor de prea mult dor, să te omor, doar atât mai pot și să fug, să tac, în urmă să nu mai privesc!
Și-n nopțile negre, pustii, să mă jelesc că nu te-am putut iubi, că nu te-am lăsat să-mi fii ce aș fi vrut în acea zi!
Acum mă zbat în golul dintre Noi, mă plouă lacrimi reci, te aud când tot mă chemi, dar Eu mă pierd, mă pierd!
Și mă dori, o durere atât de surdă, aș țipa dar nu mai am glas, sunt mută, lipsită de putere!
Urăsc ziua de mâine, te urăsc chiar și pe tine, nimic nu pot schimba, nimic nu-mi șterge lacrima!
Sunt tot mai absentă, o umbră fără de lumină, o aripă frântă fără zbor, un muritor mort prea devreme!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre dorințe
Octombrie
am așteptat de partea cealaltă a cerului un semn de la Tine,
timpul trecea greu,
poeziile scrise cu sânge adunau în jurul lor ochii animalelor de povară.
în fiecare zi albastrul singurătății îmi desena buzele Tale,
soarele râdea de jocul nostru copilăresc,
râdea.
sinucigașii treceau pe lângă mine negându-ȚI existența,
imaginile lor păreau ceva între binecuvântare și incest.
cu fața întoarsă către lumină am continuat să scriu rugăciunile de piatră
ploile m-au binecuvântat cu nebănuite dureri.
luna plângea uimitâ de tristețea unei copilării retrăite la nesfârșit,
plângea...
inelele fuseseră pierdute pe drumul durerii ce ducea către Perigueux
cuvintele noastre nu mai pot schimba nimic dintr-o hotărare luată în pripă.
poezie de Eduard Dorneanu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre zoologie, poezii despre singurătate, poezii despre religie sau poezii despre poezie
Candela de toamna
patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.
am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.
apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.
poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Patru ani am călărit
patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.
am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.
apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.
poezie de Eduard Dorneanu din Sublimare (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baba Oarba
Cuvintele Se Jucau Baba Oarba
Nelăsându-Se Prinse De Vârful Creionului Meu
Obosit De Atâta Alergare Le-Am Lăsat În Plata Domnului
Si Am Pus Creionul Intre Dinți
Furios Și Mâhnit De Eșecul Meu.
M-Am Legat La Ochi Și Am Încercat Din Nou
Cu Mai Mult Elan
Uitându-Ma La Urmele Lăsate De Dinți Pe Capătul De Creion.
N-Am Putut Vedea Nimic, Evident, Pentru Că Mă Legasem La Ochi Cu Întunericul,
În Speranța Că Orbecăind O Să Reușesc Să Prind Ce Nu Am Reușit La Lumină
Curios Cum Atunci Cănd Nu Putem Vedea, Urchea Își Ascute Simțul, Și Prinde Sunete Pe Care Mâna Ei Nu Le Ajungea Înainte.
Mi-Am Zis Să Încerc Și Eu
Și Așa Cu Ochii Închiși Am Încercat Să Trasez Drumul Lăsat De Litere Pe Colile Gândurilor Mele.
Eeee, Nu Că Ar Fi Ele Niște Coli Albe,
Sau Cuvintele Nu Ar Lăsa Urme De Noroi Trecând Pe Acolo,
Însă Îmi Place Mizeria Ce O Face Creionul Pe Foaia Goală.
De Multe Ori Am Regăsit Câte O Coală Ce A Tremurat De Emoția Întâlnirii Cu Cereneala.
Ce Povești Frumoase De Dragoste S-Au Născut Din Întâlnirea Lor. Și Apoi Nu Se Cade Să Stea Așa Goală Pentru Totdeauna.
Încă De Acolo Din Grădină, Goliciunea A Fost Condamnată.
Legate Una De Alta, Împletite Într-O Creație Timidă, Fiicele Smochinului Și-Au Găsit O Nouă Menire.
Așa Și Eu.
Îmi Place Să Văd Cum Dintr-O Frunză Se Naște O Rochie,
Cum Din Timiditate Răsare Iubirea,
Cum Din Roșata Obrajilor Își Trag Trandafirii Culoarea,
Cum Eșecul De A Prinde Buclele În Capătul Creionului Meu
Își Îngroapă Sămânța-N Speranță
Și Bolovanii Ce Cad Peste Ea S-O Zdrobească,
De Fapt O Protejează De Păsări.
Imi Place Să Privesc Cu Ochii Închiși.
Intunericul Îmi Vindecă Rănile Provocate De Prea Multă Lumină.
Legate la ochi
Cuvintele S-Au Plictisit De Baba Oarba Și Au Schimbat Jocul.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hârtie, poezii despre întuneric, poezii despre trandafiri, poezii despre sunet, poezii despre smochine sau poezii despre simțuri
Timp îngenuncheat
uneori când mă trezesc din somn
îmi dau seama că îmi ești atât de străin încât
dacă te-aș atinge
brațele mi s-ar împietri
și niciodată
dar niciodată
nu m-aș putea ridica din această nenorocire
uneori când te privesc
îmi dau seama că tu n-ai fost al meu
nici măcar o secundă
te-ai pierdut printre oameni
ca firul de nisip
în adâncul mărilor și oceanelor
uneori când mă trezesc
și te privesc
și încerc
îmi dau seama că și timpul stă în genunchi
rugându-te să te bucuri
măcar o dată
că sunt femeia care te iubește
fără să îți ceară
nimic
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre ocean, poezii despre nisip sau poezii despre bucurie
M-am gândit
M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam că trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...
M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc
din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.
M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.
M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?
poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent