Lumânări neaprinse

În fiecare primăvară florile de pe mormântul tău miros a tinereţe pierdută,
aştept ca în locul lor să apară degetele tale, ochii tăi.
aud cum strigi sub muntele de pământ cuvinte de iubire aşa cum nimeni viu
nu poate rosti.
mă rogi să gonesc veşnicia,
să mă lupt cu Dumnezeu.
îţi promit cu ochii la cerul bandajat de nori purpurii lucruri imposibile
şi plec să unesc aşteptarea cu neuitarea
în apropierea Ursei Mari...

vara vine ca o prostituată fardată, cu sânii goi şi buzele pline de piercinguri argintii
atingerea ei nu mă sperie, cuvintele ei nu mă dor.
stăm îmbrăţişaţi fără să ne iubim aşteptând ca unul din noi să cedeze
înainte de sfârşitul lumii,
şi asta e divin.

toamna se cuibăreşte în biblioteca fără cărţi.
amăgeşte muzele abandonate de zei.
ne mângâiem un timp aşteptând că Pan să domolească toţi caii sălbatici ai stepei
cu poemele mele încă nescrise.

iarna mă întorc la tine neştiind pe cine să mai mint ca viaţa are vreun rost fără iubirea ta,
lumânările nu ard din cauza vântului şi a tăcerii
dar tu mă ierţi zâmbind fericită că nu te-am uitat.
disperat că anotimpurile au îndrăgit durerea celor ce s-au sinucis
mă acopăr cu zăpada amară şi stau lângă tine
până ard toate lumânările.

poezie de Eduard Dorneanu (9 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte fără atingerea ta

Ce înseamnă noaptea asta, fără ochii tăi?
N-ar fi ferestre albe şi adiere de vânt
M-ar ispiti un demon cu trâmbiţe deşarte
Şi n-aş putea să dorm
Cuvânt şi necuvânt.
Şi vin cu dimineaţa privighetori celeste
Şi sângele îmi vine, se naşte ca la prunc
Dezleagă, caii minţii să poată colinda!
Până-n pridvorul gurii tale, ce suspină de sete
Cum laptele îşi cere iarba
Miroase iasomia a mure, a gutui, a toamna şi a iarnă
Şi sânii tăi miros a mere, a verdele iubirii, a apelor durere,
Simt cum te strâng în brate pe tine, doar pe tine.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul tinereţii veşnice

iubita mea coace pâine în cuptorul lui august,
stau la pândă flămând şi trist aşteptând să fiu miluit cu trup de grâu amestecat cu iubire.
foamea mă trage de plete, simt cum se apropie pământul de buzele mele
şi îmi vine să îmi ţip vinovăţia pe uliţele neuitate ale copilăriei.

mă simt atât de păgân în faţa sfintei pâini,
ochii îmi curg precum rugăciunile mincinoase
nici un cuvânt nu îmi poate rupe în două aşteptarea, nici unul.

în palmele întinse primesc cerul trist al ochilor tăi
şi felia de pâine udată cu roua dimineţilor amânate.

poezie de Eduard Dorneanu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinucidere

nu am reuşit să ajung la timp pentru a opri gestul tău disperat,
ai hotărât că e mai bine să zbori fără mine,
dincolo de iubire, dincolo de regret.
ţi-ai adunat toate nimicurile într-o singură metaforă călăuzită de o spaimă ce îţi ardea aşteptarea.
am alergat disperat sperând să ajung lângă ţine înainte de a pleca lumina,
mi-am simţit picioarele de plumb iar paşii răsunau ca limba unui clopot ce anunţa moartea cu indiferenţă.

părinţii tăi mi-au cerut să îţi ard trupul în cuptorul unui august nemilos,
mi-au reproşat că din cauza mea ai plecat să cauţi binecuvântarea într-un loc păgân,
departe de casa părintească.
i-am ascultat răbdător cu capul plecat în praful amintirilor,
apoi am primit lovitură după lovitură din partea tuturor necunoscuţilor ce te doreau înapoi.

după ce patru anotimpuri au dansat pe mormântul tău acoperit de lacrimi mincinoase
m-am furişat să îţi sărut umbra însângerată de atâta aşteptare.
te-am găsit la fel de frumoasă, îngropată de vie într-un pământ străin
părul îţi crescuse atât de mult încât devenise văl de mângâiere pentru îngerii căzuţi.
pe faţa ta crescuse iederă şi floarea neuitării
iar eu am râs de durere, iubito,
am râs.

poezie de Eduard Dorneanu (14 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, ce-aş fi fără tine?

Tăceti cuvinte,
e nevoie de linişte să-mi exprim
sentimentul cel mai puternic din viitor şi dinainte;
Iubirea din cer, din frunza de pin şi din ţintirim.
Când ochii mei îi întâlnesc pe-ai tăi,
toate gândurile se unesc într-unul singur;
"Te iubesc", răspândit în mări şi văi.
Atunci, temeri şi incertitudini devin uşoare
ca fulgii de zăpadă în dansul ca o boare.
Să te pierzi în acea celestă privire
e ca şi cum ai trăi un vis fără fine.
Iubire, ce-aş fi fără tine?
O frunză veştejită, lipsită de viaţă,
o picătură de ploaie printre alte miloane
aşteptând ca soarele să mă usuce,
sau... aş fi doar o femeie răstignită la Patru-Cantoane,
lipsită de cel mai de preţ sentiment îngheţat pe cruce...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia mea de lapte dulce

Femeia mea eşti tu,
îţi sărut tălpile
cu urme pe ele,
parcă ai fi călcat rugul de mure
de curând coapte.
Mi-e drag să îţi miros
cămaşa de noapte,
mi se pare că toate primăverile
s-au tăvălit prin ea,
femeia mea de lapte dulce,
atât de suav
luna îţi alunecă pe coapse,
de dragul tău
nici timpul nu mai trage din pipă.

Femeia mea, filă neruptă din calendar,
cum oare poţi preschimba un şarpe
în flaut
şi-apoi să cânţi la el mai ceva ca Marsias?
Spune-mi ce ar fi lumea asta
fără mâinile tale,
fără ochii tăi,
fără inima ta,
fără pântecul tău născător de vieţi?
Ce aş fi eu fără tine?!

***
Ah, din locul acelei coaste lipsă,
răsare soarele în fiecare dimineaţă,
abia am putut murmura,
sub apăsarea sărutului tău,
omule drag!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă cu tine (pentru iubitul meu soţ)

Iubitule
ia-mă cu tine şi
du-mă la capătul lumii
dar... lasă-mă acolo...!
Lasă-mă să mă dezintegrez
fiindcă, la prânz
ţi-am azvârlit iubirea,
cu tipsie cu tot...;
să mă asfixiez, căci, la cină,
am vărsat cupa cu ozon,
părtinită de tine...;
să mă topesc de dor, pentru că,
deunăzi te-am părăsit o clipă...!
Du-mă dincolo de apă,
de lumină, de viaţă şi,
fiindcă ieri am scăpat stropul de rouă
de pe buzele tale,
astâmpără-mi setea cu pelin...
cu absint...
sau cu... lacrimile
din ochii tăi limpezi...
şi, fiindcă te-am împins
în singurătate,
lasă-mă câte puţin pestetot...
oriunde... sau... nicăieri!
Du-mă dincolo de iubire,
şi uită-mă acolo
să mă dizolv încet,
în inerţia eternităţii...
ori lasă-mă doar cu florile
pe care mi le trimiţi în fiecare zi
până reînvăţ de la ele
credincioşia...!
Şi totuşi, fiindcă ierţi
până dincolo de iertare,
fiindcă mă iubeşti
până dincolo de iubire,
ia-mă în tine şi lasă-mă,
acolo, întreg în întreg,
până la sfârşitul sfârşitului...
Iubite, dincolo de infinit,
la capătul lumii,
du-mă cu tine!

poezie de Iulia Mirancea (12 februarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Puţin de nor, puţin de soare,
Puţin de viaţă, puţin de moarte,
Puţin de bine, puţin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!

Puţin din timp, puţin din azi,
Puţin din noapte, puţin din somn,
Puţin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!

Puţin din vis, puţin te mai visez,
Puţin mai îndrăznesc, puţin te mai chem,
Puţin te mai aştept, puţin te mai iubesc
În viaţa asta petrecută fără tine!

Puţin regret, puţin moment,
Puţin ai fost, puţin te mai cunosc,
Puţin de rost, puţin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!

Puţin mi-a mai rămas, puţin din glas,
Puţin dintr-un cuvânt, puţin din gând,
Puţin pământ, puţin mormânt
În moartea ce vine fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slash. poem în care îngrop tot

îmi îngrop poemele în slash-uri / linii care ar trebui să
delimiteze forţa mea vitala de restul lumii
azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste oraşul muribund

// îmi aud de fiecare dată paşii uscaţi pe caldarâm//

în drum spre tine am remarcat

mama a încetat să mai ţipe ca şi cum ar avea un niqab peste gură
tata a încetat să mai respire / unele respiraţii dor ca şi cum ai fi vinovat de ceva

dar nu ştii de ce anume

soră-mea s-a urcat pe umerii mei şi acum mă apasă fiecare mişcare a ei/ i-am spus mori sau va trebui
să te îngrop aşa de vie cu tot cu păpuşile tale şi rochiţele cu volănaşe

îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară / astfel suprapun
şi controlez mai bine durerile / ca şi cum aş avea un ac înfipt într-o venă / apoi mi-l scot
şi frica de ace dispare

dar nu dispare tristeţea/ ea e prezentă ca un element chimic al vieţii mele
fără ea nu aş mai putea să mai îngrop nimic

pe trecerea de pietoni trece o fată care seamăna cu mine
atunci cand beau multă vodkă ca să uit / asa cum a uitat şi ea să se uite la culoarea semaforului
şi nu a văzut că este roşu

//
inima tânără încă vibrează/ îmi afund paşii în betonul cald
pentru că între timp a venit vara / iar soarele acesta

se umple încet, încet de teamă/ /îmi afund corpul în beton
şi acum nu mai aud ţipetele/ respiraţiile/ mişcările lor /

e atât de bine/ când îmi îngrop toate poemele în fumul ţigărilor de contrabandă/ şi nimeni nu-mi spune hai ieşi de acolo / nu e vară / e primăvară şi

toţi ghioceii vor răsări din pământ pentru tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce bun cuvântul?

La ce bun cuvântul?
O gâză cu ochi negri, cum au gâzele,
În lumea uriaşilor, ele au dimensiuni apreciabile,
m-a întrebat, dând din aripi – la bun cuvintele?
Am tăcut, grea întrebare. În galaxie nu există cuvinte,
Or fi undeva, mai departe. Desigur, copiii nu se fac din cuvinte.
Mângâierile, înhumările, execuţiile merg şi fără cuvinte.
Dar vine notarul, avocatul, scriitorul, preşedintele, alţii şi alţii,
Cum adică? Cântarea Cântărilor, Biblia, Moise, Iisus, Mahomed,
Shakespeare, postmoderniştii, păi vezi?
Trece un violonist şi râde din vioară. Pe acoperiş.
Vine Picasso şi râde cu penelul. Gâza mea râde şi ea,
Nu-i prea-nţeleaptă, dar se descurcă şi fără cuvinte,
Are un sac de poeme, le ascunde, poate trăi fără ele.
Atunci – cum de s-au sinucis Paul Celan, Sylvia Plath, Maiakovski?
De ce? Din cuvinte? Iubirea a devenit un cuvânt de cinci bani.
Ia-l de jos, se adună. Spune-mi un alt cuvânt.
Caii de foc nechează, caii apocaliptici nu au cuvinte.
Haosul este şi el un cuvânt. Gâza mea, ai dreptate,
Se poate şi fără cuvinte, dar eu am să-mi tai degetele,
Limba, voi trăi fără cuvinte, dar cum? Mă sinucid, nu se mai poate.
Tot cuvinte sunt, chiar inutile.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e

Fără tine totul era vis
Adormeam de cum se însera
Fără tine mă trezeam ucis
Fără tine Dumnezeu era.

Fără tine greu e timpul,
Fără tine totul greu e
Cerul, marea şi nisipul
Fără tine Dumnezeu e.

Fără tine ce va mai urma
Fără tine cine poate şti
Cine suferinţa-mi va curma
Fără tine Dumnezeu va fi.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie fără tine

toamna ne-a găsit îmbrăţişaţi într-un pat de frunze vii.
septembrie ţi-a copt roadele mirosind a femeie împlinită
iar eu le-am cules cu ochii închişi de spaima unui gest necugetat.
zilele ploioase ţi-au schimbat culoarea chemării,
din carnea ta îngerii au construit temple pentru cele mai iubite păcate.

atingerea ta s-a transformat într-un fulger ce îmi brăzdează trupul cu cicatrice de iubire,
pe buzele tale aroma dimineţilor se culege doar trecând printre furcile caudine ale
întrebărilor veninoase.

şi totul pare atât de firesc...

poezie de Eduard Dorneanu (2 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lady Blues

m-ai învăţat să dansez pe cerul înstelat şi plin de speranţe fără temei,
paşii noştri au cutremurat carnea zeilor,
au răscolit amintirile tuturor amanţilor legaţi de promisiuni imposibil de respectat...
de mână cu tine, timpul s-a scurs cu totul altfel.
zilele au fost lungi iar nopţile incandescente, având gustul şampaniei amestecate cu sânge.

m-ai învăţat să cânt în preerie când animalele îşi căutau pereche iar oamenii îşi alegeau mormânt.
vocea mea a răsunat puternică, ca un fragment din armonia absolută a durerii.
ploile au încercat să ne şteargă paşii ca un duşman fără scrupule, fără onoare,
cântecul nostru s-a aşezat ca un covor fermecat între iubire şi banal
iar moartea a plâns nefericită pentru că îmbrăţişarea ei nu e de ajuns.

m-ai învăţat să te iubesc într-un fel în care nu voi mai putea iubi pe altcineva.
cuvintele bluesului ne-au legat tinereţea de o cauza pierdută.
de aceea toamna vine cu miros de gutui ascunse în sânul tău
şi frunzele îşi ascund culoarea departe de iubirea mutilată de timp.

la sfârşitul unei zile în care nu eşti,
ridic un alt castel de nisip,
departe de tine.

poezie de Eduard Dorneanu (19 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelina

Ah, ah, pierdută Evanghelina
Sentimentele tale nu mai au ton,
Pun viaţa mea în loc de fisă
Şi cade uitarea din telefon.

Te-am aşteptat carte de carte
Rătăcind prin mine ca într-un circ pustiu,
Aluneci prin peşteri tot mai departe
Mi-e mâna aşteptare şi nu mai pot să scriu.

Căruţaşii norocului de mult au plecat
Drumul rugineşte sub urmele lor,
Mi-a ars tinereţea prin marile gări
Aşteptând să vină ordinul de zbor.

Ghidul bătrân de singurătate
Iluminând sub zăpezi, atât am rămas,
Cuvintele tale ard în neştire
Peste veşnicia turnului cu ceas.

Ah, ah, pierdută Evanghelina
Te aştept, te aştept la drumul de jos
Cum cade carnea de pe mine
Tot învăţând să mor frumos.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea e Isus

-poem-
Doamne
Tu care ţii legământul
şi umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
şi
viaţa să-mi schimbi
subtil

şi-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ţi dorinţă
o umbră
din propria-ţi umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuţi mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus

Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
şi azi ce dăruie viaţă
şi
atâta mângăiere

pe
Tine te vreau
Isuse
Miel şi Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
şi
odihna să-mi găsesc

pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără linişte

vreau
să-ţi văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
şi ochii mei mi-i caută

Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
şi-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus

Tu
eşti viaţa
şi fericirea mea Isus

n-am găsit
nici pacea
nici liniştea
şi nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
şi nici în poala hainei ei

pentru mine
nici măcar literatura
şi nici poezia
nu
sunt
nu sunt

fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
eşti fericirea mea

fericirea
numai Tu Isuse eşti
aşa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers

Isuse
Ţie mă închin
Şi
pe degetele Tale îţi pun
fiinţa mea
primeşte-o
te rog
şi
dă-i Tu frumuseţea Ta
aşa cum voieşti
să
fiu şi eu o lumină
şi
să mă aseamăn cu Tine

fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită

cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului

cât de scump
Isuse eşti
cât de scump
uită-te
Tu Însuţi uită-te
şi vezi-ţi Propria-ţi Fiinţă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
eşti Dumnezeu
şi nu eşti un om ca mine lipsit
de
putere
şi atâta-nţelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele

Tu
prinzi în
privirea Ta
şi gândul şi umbra
în umbră ascunsă
şi tainele toate doar Tu le pătrunzi şi le ştii
şi ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne şi ochii şi paşii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
uşor
ce încă mai bate

Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
şi odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuţi ştii să le spui

Lumina
Şi viaţa mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sala armelor

m-am aşezat jos lângă patul tău ce dintr-o dată îmi părea uriaş,
mâna ta dreaptă atârna însângerată iar stropii de viaţă desenau cercuri,
multe cercuri.
am stat cu spatele la tine până când ai închis ochii pentru veşnicie,
nu am dorit să îţi văd convulsiile schizoide de dinaintea ultimului zbor.
ca o băutură amară, moartea m-a chemat lângă trupul tău din care durerea absenta motivat,
te-am stropit cu picături de apa neîncepută şi ţi-am povestit ceva ce între timp am uitat.

două nopţi am stat îmbrăţişaţi între moarte şi moarte.
Thanatos a fost răbdător şi a stat departe de întrebările noastre copilăreşti.
apoi, într-o zi ai început să miroşi a pământ amestecat cu uitare.
dintr-o lume întunecată, mi-ai cerut să te strig în toate zilele ce vor urma,
cu numele unei femei necunoscute.

când dimineaţa a venit să îţi ardă scrisorile de dragoste,
paharul era gol,
lumânarea stinsă...

poezie de Eduard Dorneanu (16 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la faţă
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanţă.
Şi dacă de mâine te-ai deconecta
Nu ştiu ce m-aş face, cum aş rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Şi trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de Robert Cravens, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limite

frumuseţea femeilor îţi vine
şi-n poftele oricărui timp de le-nsumăm
luceşte, într-adevăr, mai bine,
de plin de voi, de noi, de gustul vântului
desfăşurând fluierul tău de-orice lipsită iubire
din care nu-ncetez să mă cobor.
altfel, nu aş afla cum ochii, faţa şi buzele lor
şi formele ce le-adânceşti cu trupurile,
deschise-n mine, real dogoritor
curgând îţi cresc iradiant priviri fluide
şi-n toate cercurile din care să mai plec
şi până unde...

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filă de iubire

te aştept să vii
să vii, să vii femeie, într-o zi
printre duioase şoapte şi tainice suspine
să strâng cu dragoste, cu dor nebun
un vis, un sân, un gând
să fii o stea în nopţile târzii
să fim un doi, doar noi
pe fluvii întinse de dor
să ne dezbrăcăm de prejudecăţi
să ne azvârlim în ape
să plutim apoi, goi, nebuni şi puri pe aripile iubirii
să îţi spun cuvinte duioase, line
să te pierd printre şoapte
să te trezesc în zori cu un sărut
zorii vântului în ţipătul pământului
mi-e dor nebun de tine
ştii iubire, ştii...
eu sunt nebunul ce îţi cântă
sub balconul sufletului tău
în fiecare noapte al meu dor
mi-e dor să te dezbrac de stele
să te învelesc apoi cu ele
ele, cele
să te trezesc
din clipa pătimaşă de iubire
goală de gânduri, lângă mine
nemărginirea iubirii mă cheamă
iar şi iar, la tine
în cascade de amor
ce plâng, ce ard, ce dor
da, te doresc, fiindcă iubesc
e vina, e păcatul meu
iubirea mea păşeşte către tine
te vreau mereu, te vreau cu mine
tu eşti fila existenţei mele
născută de a fi iubită şi dorită
iubeşte-mă femeie aşa cum te iubesc şi eu
ce va mai fi, de va mai fi
vor scrie cronicarii, într-o zi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii

Mai ştii cum m-am îmbolnăvit de tine
din prima clipă, fără să gândesc?
Fereastra Raiului sunt pentru mine
ochii tăi dragi, în care m-oglindesc.

Tu ştii cât de frumos cântă tăcerea
la masa sfânt-a dorului din noi
şi cum ne vindecă toată durerea
când ne iubim în lacrime de ploi!

Şi ştii ce dulce ne e suferinţa
când viaţa ne desparte uneori,
când inima tânjeşte de dorinţa
ce umple infinitul de fiori!

Noi ştim că nimeni nu poate să fure
IUBIREA noastră ce e scrisă-n aştri,
că nime-n lume n-ar putea să-ndure
văpaia ei din ochii noştri-albaştri...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau Isuse eu să ard

Cum Isus să-ţi mulţumesc
pentru a Ta vie-ndurare
prin care şi eu trăiesc
şi mai sunt pe-a Ta cărare

cum să-ţi laud azi Fiinţa
cinste dând Duhului Tău
căci îmi dărui biruinţa
şi-mi eşti Domn şi Dumnezeu

vin Isus acuma dar
şi în Faţa Ta mă-nchin
c-am gustat al milei har
din izvorul Tău Divin

leagă-mă cu-a Ta iubire
să te laud şi să-ţi cânt
viaţa de neprihănire
să mi-o dărui pe pământ

în lumina sfinţeniei
să îmi scald sufletul meu
şi pe culmea bucuriei
să îţi cânt o Domnul Meu

ochii Tu mi i-ai deschis
să văd şi eu azi lumina
ca s-alerg spre Paradis
să-ţi cânt Doamne-ntodeauna

în lumina Ta cea sfântă
şi-n privirea Ta de foc
aşează-mi a mea fiinţă
în lume să n-am vr-un loc

ci prin Tine şi cu Tine
Viaţa Sfântă s-o trăiesc
până-n ziua care vine
pe Tine să te-ntâlnesc

Doamne vreau a Ta Fiinţă
să mă ia pe-a Tale braţe
să trăiesc azi prin credinţă
Duhul Tău să mă înalţe

până-n patria iubirii
şi Isus pe braţul Tău
florile desăvârşirii
să le dau Lui Dumnezeu

Doamne-n palma Ta mă pune
să îţi cânt Numele Tău
să trăiesc prin rugăciune
slava Ta de Dumnezeu

fă-mă dar precum voieşti
să îţi cânt a Ta Fiinţă
până-n slăvile cereşti
Tu să-mi dărui biruinţă

cânt de aceea a Ta lumină
şi iubirea Ta o cânt
a Ta Fiinţă să mă ţină
câct voi fi pe acest pământ

vreau Isuse ca să ard
de iubire — de dor plin
pe braţe eu să îţi cad
o Isuse Miel Divin

în iubirea Ta adâncă
vreau Isus să mă topesc
să-mi fii soare să-mi fii stâncă
pentru veci să te iubesc

legătura sfinţeniei
fiinţa mea să o cuprindă
pe cărarea biruinţei
dorul azi să mi-l aprindă

dorul Isus după Tine
şi azi dup-a Ta Fiinţă
până-n slăvile Divine
să ne umple de credinţă

căci pe Tine noi te vrem
chiar în noi Tu să domneşti
Numele să-ţi lăudăm
căci Mire Isus ne eşti

prinde-ne acum de mână
ne pune-n poporul Tău
dragostea să ne rămână
căci eşti Domn şi Dumnezeu

iar noi vrem ascultători
de Tine în veci să fim
ai iubirii sfinţi fiori
pururea să îi simţim

ai Tăi Doamne-n veşnicie
pe toţi fă-ne să-ţi cântăm
chiar în patria Ta vie
cu drag să te lăudăm

poezie de Ioan Daniel Bălan (6 ianuarie 2019, Betania Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!