Sala armelor

m-am aşezat jos lângă patul tău ce dintr-o dată îmi părea uriaş,
mâna ta dreaptă atârna însângerată iar stropii de viaţă desenau cercuri,
multe cercuri.
am stat cu spatele la tine până când ai închis ochii pentru veşnicie,
nu am dorit să îţi văd convulsiile schizoide de dinaintea ultimului zbor.
ca o băutură amară, moartea m-a chemat lângă trupul tău din care durerea absenta motivat,
te-am stropit cu picături de apa neîncepută şi ţi-am povestit ceva ce între timp am uitat.

două nopţi am stat îmbrăţişaţi între moarte şi moarte.
Thanatos a fost răbdător şi a stat departe de întrebările noastre copilăreşti.
apoi, într-o zi ai început să miroşi a pământ amestecat cu uitare.
dintr-o lume întunecată, mi-ai cerut să te strig în toate zilele ce vor urma,
cu numele unei femei necunoscute.

când dimineaţa a venit să îţi ardă scrisorile de dragoste,
paharul era gol,
lumânarea stinsă...

poezie de Eduard Dorneanu (16 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stele căzătoare

te-ai aşezat timidă în braţele arcaşului obosit,
lumea s-a schimbat dintr-o dată în ceva amar, foarte amar.
ochii tăi au cerşit încă de la început o moarte lentă şi dureroasă,
mângâierea pumnalului a fost o binecuvântare, aproape o revelaţie.

şi pentru că nimeni nu ar fi înţeles de ce iubirea îmbrăca astfel de bucurii
totul s-a petrecut într-o tăcere de început de lume.
corbul stingher al stăpânului gothic a fost singurul martor,
un martor tăcut şi stingher.

după ce ultima ţigară a fost stinsă
sărutul a risipit neîncrederea.

poezie de Eduard Dorneanu (2 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea, un fluture alb

vine din umbră şi muşcă
din marginea urmelor

aşa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieşise din drepturi
tata mă ţinea strâns de mână
ca şi când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de linişte
dimineaţa
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă şi coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria linişte
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniştea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
şi ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist şi nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă şerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
aşează-ţi capul pe pernă şi
priveşte fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

şi-am adormit

dimineaţa aerul călduţ
îmi înfăşura trupul
ascuns între palme
simţeam o stare
de sufocare şi teamă
am deschis geamul şi
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămaşă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputinţa din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii şi l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aş fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre şi
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iaşi
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea atingerii

sunt nopţi în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îţi taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să ştii
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îţi tremură mâinile
dar taci
priveşti dintr-o bătaie de inimă
durerea ţi se prelinge în suflet
ca un răstignit aştepţi dimineaţa
prin care încerci să evadezi

Dumnezeu a aţipit

dincolo de lumea ta
e linişte
eşti singur şi gol
între viaţă şi moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea atingerii

Sunt nopţi în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îţi taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să ştii
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îţi tremură mâinile
dar taci
priveşti dintr-o bătaie de inimă
durerea ţi se prelinge în suflet
ca un răstignit aştepţi dimineaţa
prin care încerci să evadezi

Dumnezeu a aţipit

dincolo de lumea ta
e linişte
eşti singur şi gol
între viaţă şi moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Mă-ntreb unde eşti?
azi e ziua când se logodesc păsările
între două lacrime
mi-e de dragoste până departe
chiar dacă te-ai mutat în cer
chiar dacă durerea mă-nfiază
nu-mi lipseşti!
dar fă-mă să-mi pese
te-am pus în rândul zeilor
să văd cum se iubeşte
după legile cereşti...
trăiesc o viaţă pe pedepse
între ‘'a fi'' şi ‘'a nu fi''
un poem amar mi se ţese
unde tu-mi eşti un vers mut-
între noapte şi zi!
în toate-aşteptările pământului
m-am înveşmântat
că să pot rupe graniţa
între viaţă şi moarte...
dar mai lasă-mă un pic
mai am ceva de spus,
de plâns,
de cântat...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (24 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jar de nopti destramate

când mi se face dor de morţii mei dragi
îmi ascund lacrimile în apele izvoarelor de munte.
acolo printre mii de vise rătăcite
durerea mea e ca o stea căzătoare.

tatăl meu e paznicul apelor vii,
s-a mutat în legendă lângă ceilalţi Dorneni.
absenţa lui nu doare, nu apasă.
ştiu că în veşnicie cântecul lui
împarte zilele,
destramă nopţile.

apoi nefericirea îmi caută cel mai înalt loc de pe pământ,
de acolo mă aruncă în cel mai nebun zbor
şi înfrunt toate temerile lumii
ca să nu mai fiu niciodată singur.

vulturii înălţimilor mă însoţesc până în locul
din care
nu mă pot întoarce înapoi...

poezie de Eduard Dorneanu (9 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o clipă veşnică

Am povestit lângă tine când îţi era frig
Am venit în braţele tale
Am râs, ne-am bucurat de zăpadă
Până ce înserarea ne-a şoptit cât de singuri suntem.
un orb a vindecat o lume, cu dragoste lui.
Orbul acela am fost eu,
Doar dragostea, când e oarbă poate ajunge până la cer
Restul rămâne iluzie.
Nu vreau să trăiesc în prezent,
Dar lumina ce ne iubeşte încet se va stinge
Nu cred în întuneric!
Întunericul nu e moartea omului
E ceva care puţin ne opreşte din zbor,
Precum marea îşi ascultă valul
Viaţa revine ca o hârtie nescrisă
Ce odată scrisă va arde neîncetat
Dimineaţa să-ţi fie luminată,
Cum eu te-am strâns în braţe
Şi îţi va fi cald toată ziua
Mâinile mele rămân întinse atâta timp cât scriu, cât visez.
Am mulţumirea că te-am făcut fericită,
Pentru o clipă veşnică şi am fost fericit
Uitarea nu e un răspuns
Discreţia sărutului meu te va lumina
Pe obrazul dimineţilor tale a mai crescut o floare, sărutul meu.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dată iubita...

Dintr-o dată iubita ameţită mi-a apărut la uşă.
A băut o cupa cu vin rubiniu şi a stat lângă mine.
Privind şi cuprinzând buclele ei
Faţa mea a devenit toată ochi, iar ochii mei întru totul mâini.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinucidere

nu am reuşit să ajung la timp pentru a opri gestul tău disperat,
ai hotărât că e mai bine să zbori fără mine,
dincolo de iubire, dincolo de regret.
ţi-ai adunat toate nimicurile într-o singură metaforă călăuzită de o spaimă ce îţi ardea aşteptarea.
am alergat disperat sperând să ajung lângă ţine înainte de a pleca lumina,
mi-am simţit picioarele de plumb iar paşii răsunau ca limba unui clopot ce anunţa moartea cu indiferenţă.

părinţii tăi mi-au cerut să îţi ard trupul în cuptorul unui august nemilos,
mi-au reproşat că din cauza mea ai plecat să cauţi binecuvântarea într-un loc păgân,
departe de casa părintească.
i-am ascultat răbdător cu capul plecat în praful amintirilor,
apoi am primit lovitură după lovitură din partea tuturor necunoscuţilor ce te doreau înapoi.

după ce patru anotimpuri au dansat pe mormântul tău acoperit de lacrimi mincinoase
m-am furişat să îţi sărut umbra însângerată de atâta aşteptare.
te-am găsit la fel de frumoasă, îngropată de vie într-un pământ străin
părul îţi crescuse atât de mult încât devenise văl de mângâiere pentru îngerii căzuţi.
pe faţa ta crescuse iederă şi floarea neuitării
iar eu am râs de durere, iubito,
am râs.

poezie de Eduard Dorneanu (14 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poartă coroana

"Neliniştit e capul care poartă coroana" -
Aşa au zis cei care-au stat prin preajmă,
Lângă'mpăraţi
Lângă regine.
Fără odihnă sufletul tresaltă
Pe frunte picuri mari se văd să vină
Ca undele în lacul de pe baltă.
Ce să aibă în sine bucata de aur?
În cercuri pe creştet
Tot cercuri o lume.
O poartă acolo cu rele şi bune
Coroana-i o poartă de nelinişti în spume
Acelui ce-o poartă
Înlăuntru o poartă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

astăzi mi-a fost foarte frig, cumplit
mă strângea singurătatea în spate
şi tremurau toate amintirile
dar unde să mă încălzesc?

m-am închipuit asemeni fetiţei
dar chibriturile erau ude
şi în afară de fumul gros
nimic nu părea să mă ţină în viaţă

m-am ascuns între paginile unei cărţi
dar şi cuvintele alergau despletite de colo-colo
fără să ţină seama că îşi pierduseră sensul
şi că nu mai aveau pic de suflu în ele

ţi-am strigăt numele şi numele tău încălzea
m-am cuibărit suflet în suflet
ca un melc ce-şi zideşte pe iarnă casa
şi am închis ochii. afară?

chiar nu mai imi pasă... moarte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către tine de nicăieri

De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aş fi fost pierdut
şi aş fi trăit departe de tine,
singur al nimănui

De n-ai fi fost tu,
vânt m-aş fi făcut
să te caut
de n-ai fi fost te-aş fi inventat
ca pe o maşină cu aburi

înainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
mai întâi
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
şi m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec

apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
şi m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să ştiu.
Neştiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolţit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic şi divin
a iarbă, a vâltoare şi a vin
şi am înţeles simplu că vom fi
suflete pereche.

mereu te-am căutat
şi nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită
la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.

De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ţi fie frig,
am să te veghez cu viaţa
să nu-ţi fie frică în vis
de nimic.

Cred că ar trebui
să te ascund
ca să nu te găseşti,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
braţele şi buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul
sau pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
şi-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge uşor pe obraz,
când cald, când sărat
când departe de mine
sau pe înserat.

Stropii de ploaie mă mângâie
aşa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalţ.
Când ai vrut să mă săruţi pe furiş,
aşa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a ţipat ca o pasăre spin
şi m-am trezit...

Ni s-a dat un dar divin,
îţi spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubeşte-ne iubito şi iartă,
sărută-ne şi nu ne părăsi...
niciodată.

Te voi iubi, să ştii,
mereu te voi iubi...
şi când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.

De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii
şi mii de bucăţi
mă voi risipi şi mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară
îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiţi, iubiţi se pare...
de o ghilotină.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţipăt al pescăruşului

atunci ne-am iubit pentru ultima oară
ştiu că făcusem bagajele
am privit încă o dată în cameră
să văd dacă nu cumva am uitat ceva
după care m-am băgat sub duş -
şi ţipătul pescăruşului s-a auzit
pentru prima oară

tu erai mai tăcut decât de obicei
nu ştiu ce dracu ţi se întâmplase
toată seara ai stat retras pe balcon
ascultând cum se repetă marea,

la un moment dat am venit lângă tine
şi te-am întrebat de ce eşti aşa trist
ai bâiguit ceva despre nişte amintiri -
la început n-am înţeles, vocea ta era acoperită
de zbuciumul valurilor

înainte să plecăm te-am dorit
aproape că-mi venea să te devorez ca o fiară sălbatică
atunci când simte sângele zvâcnind,

şi nu ştiu cum naiba s-a făcut
că ţipătul pescăruşului s-a auzit pentru a doua oară
ca şi cum ar fi venit de undeva
din lăuntrul tău

suna atât de real încât
mi-am pus capul la tine pe piept
ca să-l ascult încă o dată
dar nu s-a auzit decât ceva
aidoma unei mări agitate,

atunci când te-am văzut intrând în valuri
aproape că am ştiut,

aproape am ştiut
că ţipătul pescăruşului
se va auzi pentru a treia oară
şi l-am văzut cum ieşea din tine
înălţându-se spre zenit,

şi-apoi deodată s-a făcut linişte
de parcă inclusiv marea ar fi
amuţit,

cât să aud cu o precizie înspăimântătoare
ceea ce valurile au acoperit
în seara de dinainte de a fi făcut dragoste
pentru ultima oară,

şi-am înţeles în sfârşit de ce îmi spuneai
că
te umpli de amintiri

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum către nicăieri

între două zile apăsătoare am reuşit să descalec la poarta unui han burgund,
calul era tot numai spume iar din părul meu ieşeau aburi de dorinţă amestecaţi cu frică.
hangiul mi-a spus că nu are camere libere dar pot dormi pe iarba udă alături de ceilalţi pelerini,
am strănutat cu subînţeles şi am ieşit supărat strângând în palma dreaptă mânerul unei săbii gata să caute sânge vinovat.

afară, lângă foc, oameni obosiţi şi plini de necazuri, împărţeau tăcerea.
m-am aşezat lângă ei atent ca nu cumva să îmi pierd tinereţea în schimbul unor amabilităţi fără de rost.
cei mai bătrâni s-au ridicat către miezul nopţii şi au devenit păsări fără cer
ceilalţi au cântat cum au putut balade despre eroii căzuţi în luptele de dincolo de nisipuri.

spre dimineaţă ai venit şi tu, firavă şi la fel de frumoasă ca în ziua primului sărut,
focul s-a stins uimit de paşii tăi ce ridicau întrebările mai sus de orice acceptare.
te-ai aşezat în spada mea fără să îţi pese că mori departe de casă, într-un loc aproape pustiu,
sângele a curs ca o cascadă în căutare de trup nou, fără oprire, fără ecou.

când între noi nu a mai rămas decât mărturia unei secunde ruşinate,
mi-am şters sabia de inocenţa unei copilării netrăite
şi am plecat să alerg singur,
într-un loc numit,
nicăieri.

poezie de Eduard Dorneanu (13 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu es sacerdos in aeternum

am fost acolo când sabia călăului Betrouve a tăiat capul fratelui Jean d'Harcourt.
stăteai la dreapta Delfinului,
l-am văzut mangaindu-ţi neputinţa.

ochiul veşnic deschis veghea deasupra tuturor
moartea se împiedica de braţele noastre tăiate asemeni unui uriaş nod gordian,
doar coapsele tale stăteau ascunse în dorinţă,
doar ele.

ai cerut apoi trupul neînfricatului Colin Doublel,
voiai să îi vezi oasele albind în râul de mătase al cardinalului alb.
şarpele durerii ţi-a înveninat inima,
culoarea devenise ultimul bastion al tinereţii.

cu părul cruciatului Maubue de Mainemares ai împletit cunună însângerată,
erai atât de tânără încât scribii au uitat să îţi scrie numele
iar acum trăieşti în legendă ca un personaj total anonim.

doar noi doi mai suntem în viaţă din cei ce au fost atunci în Rouen.
ne căutăm disperaţi cu o iubire nepământeana
dincolo de fior...

poezie de Eduard Dorneanu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mâini am infinitul - Sacrificiu de înger

Astăzi am surprins infinitul
Îşi prindea largul în hora gândurilor,
Mi-am scufundat ochii în nemurire
Şi mi-am stropit buzele cu sânge de înger.

Am căutat mult,
Alături de tine fără a-ţi număra glasul.
Am păşit acelaşi cer pe care tu l-ai zburat
Şi am băut aceleaşi lacrimi pe care tu le-ai vărsat.

Am cercetat cosmosul
Fără să te cred când îmi spuneai că nu e bine,
Am violat, atingând doar, fiecare entitate,
Iar tu mă implorai să mă opresc.
Am stat la masă cu Dumnezeu
Şi în loc să-I mulţumesc L-am interogat.
Mi-am judecat intuiţia
Jurând să n-o mai folosesc.
Te-am judecat pe tine neascultându-te.
M-am întors acasă vorbind,
Dar fără să mă aud, iar tu, fără să mă auzi.
Mi-am prelungit fiinţa, dându-mi vocea.
Mă uitam în oglindă şi te-am văzut:
Erai lângă mine, erai rănit
Şi mi-ai şoptit că vei ajunge-n Rai.
Te-am luat în braţe,
Iar tu mi-ai acoperit ochii cu aripile.
Te-am strâns tare,
Dorind să mă dizolv în tine,
Şi am simţit pe buze sângele-ţi.
Am simţit cum pleci...
M-am uitat la mâinile-mi goale
Apoi am ştiut: infinitul era la mine!

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU SE POATE TRĂI FĂRĂ IUBIRE

De teamă că am să te pierd,
am scris tot ce am ştiut despre tine.
Am scris poezii multe şi un roman,
am scris numai de bine,
sperând că într-o zi, vei deveni
eroul meu din carte şi citind despre tine,
vei rămâne mereu cu mine.
Când te-am rugat să mă iubeşti,
mi-ai spus că nu mai poţi iubi,
că eşti "bătrân" şi dedicat unei iubiri apuse.
Ţi-am acuzat oglinda de infidelitate
şi m-am întrebat:
oare, m-am înălţat prea mult,
încolăcindu-i trupul,
cu întrebări prea multe?
Am pus atunci mâna pe cuţit
şi am tăiat cartea în două.
Literele plângeau şi zburau asupra mea,
iar eu m-am prăbuşit sub povara lor.
Apoi, m-am ridicat,
m-am scuturat de ruşinea
lăsată de ele asupra mea
şi am aşteptat să renaşti
aşa cum doream eu să fii,
dar n-ai renăscut, pentru că
ai rămas agăţat între
indecizie, neputinţă şi dorinţă.
Te-am rescris exact aşa cum erai
şi am bătut la uşa ta,
pentru a mă învăţa şi pe mine
cum să trăiesc fără iubire,
ca tine.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, o durere!

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

Nu ţi-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.

Nu ţi-am cerut palate,
Nu ţi-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,

Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.

Te rog, mai dă-mi o şansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Şi chiar în miez de frică,

Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Şi să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.

Dă-mi, Doamne, raţiune
Dincolo de simţire,
Şi lacrimi, poţiune
Cu gust de nemurire,

Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adânceşte groapa.

Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Şi-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.

Dă-mi, Doamne, frenezia
Şi dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către tine de nicăieri

De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aş fi fost pierdut
şi aş fi trăit departe de tine,
singur al nimănui

De n-ai fi fost tu,
vânt mă făceam
să te caut
de n-ai fi fost te-aş fi inventat
ca pe o maşină cu aburi

mi s-a spus
că nainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
şi m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec

apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
era o seară de iarnă flămândă,
în noiembrie
douăzecişiunu în două mii şapteşpe,
când totul era searbăd pustiu
şi m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să ştiu.
Neştiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolţit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic şi divin
a iarbă, a vin
şi am înţeles simplu că vom fi
suflete pereche.

mereu te-am căutat
şi nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.

De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ţi fie frig,
am să te veghez cu viaţa
să nu-ţi fie frică în vis
de nimic.

Cred că ar trebui
să te ascund în suflet
să nu te găseşti,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
braţele şi buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
şi-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge uşor pe obraz,
când cald, când sărat
sufletul meu pereche.

Stropii de ploaie mă mângâie
aşa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalţ.
Când ai vrut să mă săruţi pe furiş,
aşa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a ţipat ca o pasăre spin
şi m-am trezit...

Ni s-a dat un dar divin,
îţi spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubeşte-ne iubito şi iartă,
sărută-ne şi nu ne părăsi...
niciodată.

Te voi iubi, să ştii,
mereu te voi iubi...
şi când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.

De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii de bucăţi
mă voi risipi şi mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară

îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiţi, iubiţi se pare...
de o ghilotină.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!