Tu nu auzi cum fulgii de zăpadă

1

Tu nu auzi cum fulgii de zăpadă
Se prăbuşesc din ceruri ca fiarele-nsetate
Să sfâşie pământul şi vântul cum ne bate
Lovindu-ne privirea cu lovituri de spadă?

Acum e clipa aia măreaţă, hai la luptă
Dă-mi merele, frumoaso, arată-ţi coapsa dulce,
Să nu lăsăm zăpada cea pură să ne spurce -
Şi luna de durere pare acuma suptă

Pe fruntea ta senină se sprijină pământul
Auzi cum se-ndârjesc şi stelele, şi vântul
Vrând parcă să ne-nchidă în raiul lor ceresc

Hai, sfâşie-mi cămaşa şi caută-mi o armă
Iubirea mea se-ntoarce-n-potrivă-mi şi mă sfarmă
De-aceea, minunato, candoarea ţi-o cerşesc.

2

Se pregătesc copacii să Înflorească iară
Din florile de gheaţă or să se nască miei
În visul tău cu fluturi cu tine să mă iei
Acum când vine iarna ca altă primăvară

Şi ţine-mă în braţe, tu eşti aşa fierbinte
Zâmbeşte-mi, nu sunt sigur, dar cred că mă iubeşti
Îţi dau tot Universul cu struguri de doreşti -
Cuvinte mai frumoase nu mai îmi trec prin minte

Tu eşti plină de taine şi mă îmbeţi cu şoapte
Suntem atât de singuri noi doi în recea noapte
A început să ningă... şi părul mi-a albit

Salcâmul de la stradă... cum scârţie-amărâtul
Ce soartă tristă are. Nu l-a cuprins urâtul?
Trosneşte de durere că nu este iubit.

poezie de Ioan Lila
Adăugat de Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi?!?

Când trupurile noastre s-au despărţit
Şi cerul a plâns cu durere,
Doar ochii mei au mai zâmbit,
Auzi gura mea cum îţi cere?

Hai, haide, hai joacă-te iară,
Joacă-te în păru-mi... e minunat,
Afară încă, încă mai plouă.
Joacă-te! Vântul încă n-a stat!

poezie de Lusiana Drăguşin (14 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul creat de zăpadă

Afară a început să ningă,
Pământul negru este îmbrăcat
De Regina Iarna
Ca un mândru împărat.

Ce frumos ea arată,
Parcă e un chip de fată.
Fulgii sunt nişte îngeri din rai
Care vin să vadă chipul ei bălai.

Vântul bate fără încetare,
Spulberând totul în cale.
Gerul pe unde trece îngheaţă
Parcă tot e fără viaţă.

Afară ninge tot mai tare,
Se întinde covorul alb şi moale
Peste câmpii, dealuri şi ogoare.
Aceasta este iarna cea geroasă şi mare.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti pământul, eşti moartea

Eşti pământul, eşti moartea.
Anotimpul tău e-ntunericul
şi tăcerea. Nu e pe lume
nici un lucru ce mai mult decât tine
să fie-ndepărtat de zorii zilei.
Când par a te trezi
eşti numai durere,
o ai în ochi, în sânge
dar tu n-o simţi. Trăieşti
cum trăieşte o piatră,
cum trăieşte pământul dur.
Şi te-nveşmântă vise,
tresăriri şi suspine
pe care le ignori. Durerea
ca apa unui lac, se-agită şi te înconjoară.
Sunt ceruri pe faţa apei.
Tu le laşi să se destrame.
Tu eşti pământul şi moartea.

poezie clasică de Cesare Pavese, traducere de A.E. Baconsky
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi cum se izbesc fluturii de noapte

E vremea cireşelor coapte.
Auzi cum se izbesc fluturii de noapte!
Îţi culeg un coş de gânduri, ca pe nişte fructe.
Cerul s-a sprijinit de fruntea unui munte.
E timpul să culegem muşeţel şi albăstrele.
Să adunăm din iarbă un coşuleţ cu stele,
Din care să îţi fac un colier,
Cât mai am timp, cât mai pot să sper...
Şi mai vreau să-ţi aduc o turmă de nori pufoşi,
Ca să ai din ce să faci gogoşi.
Şi de la zvârlugele alea de iele
Puţină pulbere dulce de stele...
Şi, dansând pe tâmpla mea, să dai timpul mai încet,
Că deja îl aud pe bătrânul ascet,
Care mă amăgeşte cu o eternitate...
Auzi cum se izbesc fluturii de noapte!

poezie de Ioan Lila
Adăugat de Dos Passos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu auzi...

tu nu auzi cum creşte floarea de cireş
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
ca într-un altar...

ne logodim pentru a nu ştiu câta oară
în catedrala din îmbrătişarea noastră
lumina zilei ne izbeşte
de parcă dumnezeu din cer
se uită pe fereastră...

îmi pare fiecare revedere început
suntem uşori ca două respiraţii
ca două idealuri care prind rădacină
în deşertul memoriei...

... şi-atunci când nu spunem nimic
descoperim răspunsul în zefir
şi în ninsori de fluturi...

tu nu auzi cum vine primăvara
cum creşte pulsul soarelui
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
cum universul
e un cântec de orchestră
pe care dumnezeu o dirijează
prin notele muzicale
ale inimilor noastre...

poezie de Gabriel Petru Băeţan (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa stă mereu sub semnul primăverii

Viaţa este plină de o splendoare divină
Dar noi nu suntem conştienţi de asta.
Suntem atât de adânc adormiţi
Încât nu încetăm să îi neglijăm frumuseţea.
Este viaţa cea mai apropiată de perfecţiune,
Cea mai frumoasă, cea mai magnifică.
Nu poate fi îmbunătăţită în vreun fel.
Noi suntem însă adormiţi
Şi de aceea nu putem avea nici o conexiune cu ea.
Este ca şi cum ar fi primăvară
Iar pomii înfloresc
Şi păsările cântă
Iar vântul dansează printre ramurile copacilor
Şi tu eşti adormit.
Nu ai cum să simţi razele soarelui ce vin spre tine
Printre copaci
Şi imaginile frumoase
Create de ele în jurul tău.
Nu ai cum să vezi florile, culorile lor.
Nu ai cum să zăreşti dansul
Copacilor şi al vântului.
Nu ai cum să ştii nici măcar că eşti într-o grădină!
Nu ai cum avea vreo conexiune cu primăvară.
Rămâi închis în tine însuţi.
Poţi avea un coşmar
Şi poţi suferi în coşmarul tău.
Poţi să strigi, să jelesti şi să plângi.
Acest lucru nu are însă vreo legătură cu realitatea
Din jurul tău.
Exact la fel este situaţia omului.
Viaţa stă mereu sub semnul primăverii
Dar omul trebuie să fie treaz
Pentru a şti asta, a simţi asta, a iubi asta.
Şi, de îndată ce ai gustat bucuria
Care te înconjoară, eşti religios
Din cauza mulţumirii care se înalţă în tine
Şi a recunostiintei şi rugăciunii înălţate în tine.

poezie celebră de Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tu

Ai apărut în ziua care,
Eu nu credeam că încă pot
Să pot privi o altă zare
Tu mi-ai redat iubirea-n loc.

Din zări apuse-ndepartate
Ai apărut chiar ca o stea;
Eu nu credeam că peste noapte
Vei lumina privirea mea.

Imaginea care în noapte
Se proiectează pe-al meu chip,
Mă urmăreşte azi în toate
Aceasta vreau acum să-ţi zic.

Doi ochi pe faţa ta senină
Ca două stele de pe cer,
Şi buzele ca luna plină
Să te atrag, din nou încerc.

Când am vazut eu pe cer luna
Mi-am spus că-n lume e doar una!
Când eu privesc acel astru divin
La tine, gândul mă-ndeamnă să vin.

Şi dacă! Dacă măcar tu ai şti
Când îmi zâmbeşti in fiecare zi,
Cum simt că am tot ce aş vrea
Aş vrea ca tu să fii a mea…

Aş vrea o zi măcar din viaţă
Să pot ieşi din astă ceaţă,
Să pot să-ţi spun deschis, în grabă:
Tu fată cât îmi eşti de dragă!

Din lipsa multelor cuvinte
Scriu vorbele ce-mi trec prin minte…
În schimbul lor, eu de la tine-aştept:
Un simplu, sincer “te iubesc”.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o noapte

Şi chiar de va veni o vreme,
Când vei uita ce ochi aveam,
Voi fi suspinul din poeme,
Să-ţi amintesc cum te iubeam

Iubiri se mai şi pierd, nu toate,
Ştiu... e nedrept şi nefiresc,
Hai să visăm încă o noapte,
Mai vreau o noapte să iubesc

Să preschimbăm cumva uitarea
În bucuria de a fi,
Noi doi, sărutul şi iubirea,
Ce-n dar vei da şi vei primi

Şi chiar de vei uita vreodată,
Te rog acum să mă iubeşti,
Dă-mi mie clipa asta, toată,
Să simt că sunt, să ştiu că eşti

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti prima mea iubire

Eşti prima mea iubire
Şi ultima vreau să fii!
Strânge-mă tare în braţe,
Hai să privim la fulgii aceştia vii.
Hai să ne lăsăm purtaţi pe aripi de vânt uşor,
Căci vreau să fiu ca pasărea care zboară dincolo de nor!
Eşti prima mea iubire şi ultima vreau să fii.
În acest miez frumos de iarnă, hai să ne jucăm cu dragostea,
Hai să fim din nou copii!
Căci dragostea e pură şi curată ca fulgii care se topesc în palma mea.
Hai spune-mi încă o dată că mă iubeşti şi veşnic voi fi a ta!

poezie de Vladimir Potlog (12 ianuarie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti genetic jumătate mama şi jumătate tata. Dacă îţi negi un părinte prin ură, lipsă de iubire şi acceptare, ucizi o bucată DIN TINE. Eşti un om mutilat. Orice trăsătură care nu îţi place la părinţii tăi, este deja în tine şi dacă nu o accepţi, iubeşti şi admiri, nu o poţi folosi în avantajul tău. Aşadar simte în inima ta toată iubirea, înţelegea şi acceptarea pentru părinţii tăi. Doar astfel, vei putea să devii tu întreg. Vrei să trăieşti aici şi acum? Vrei dezvoltare personală şi evoluţie? Perfect. Te duci acum şi îţi iei părinţii în braţe, le spui că îi iubeşti şi îi ţii în braţe, mult şi cu toată acceptarea şi iubirea. Şi ei au lupta lor. Dacă ceva te nemulţumeşte la ei, atât pot ei acum. Înţelege că şi ei vor lucruri aşa cum vrem noi toţi dar poate ceva îi opreşte. Şi ei suferă. Şi ei vor mai bine pentru familia lor dar uneori viaţa dă cu tine de pământ şi te ţine acolo. Ăsta nu e motiv să îţi priveşti părinţii altfel decât cu maximă iubire şi acceptare. Luptă tu şi pentru ei, nu le mai cere nimic. Doar iubeşte-i şi mulţumeşte-le apoi ieşi pe uşă şi mergi la război.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă eşti

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

N-am apucat să-ţi spun "la revedere",
Nici alte cuvinte pe care-aş fi dorit să le auzi;
Ar fi trebuit să le rostesc când am avut şansa,
Dar am crezut că-o să-mi fii alături cât vântul bate-n duzi.

Mi-a trecut timpul fără să îţi fi spus
Cât de mult ai însemnat tu pentru mine;
Ar fi trebuit s-o fac, dar am crezut că-ţi este clar
Şi acum chiar nu ştiu cât ai înţeles de bine.

Când îţi vorbesc în rugăciuni, din noaptea asta grea,
Aş fi-încântată dacă vorbele-mi urechea ta le-ar auzi;
O, cum ţi le-aş mai spune astăzi dacă aş putea,
Dacă-aş mai avea norocul să fiu cu tine-o zi.

Poate-au fost cuvinte pe care şi tu voiai să le rosteşti
Şi care-au rămas nespuse, deşi tu le-ai gândit;
Dar ştiu că m-ai iubit întotdeauna,
Aşa cum şi tu ştii că te-am iubit.

Să spunem, prin urmare, tot ce-n suflete simţim
Căci ziua cea de mâine se poate să nu vină;
Rosteşte-acele vorbe astăzi cum le simţi,
Nu pierde şansa de-a-împărtăşi lumina din lumină.

poezie de Pamela Hall, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGUR CÂND EŞTI...

Te-ai întrebat, tu, oare
de ce iubirea doare?
Nu cred că ai simţit,
dorul mare, nesfârşit,
departe de cel iubit!
Ştii, tu, cum e sa fii
departe, să-ţi simţi inima
cum plezneşte în coarde,
sperând că mai există
a ta iubire şi nu a rămas
doar o simplă amintire?
Ştii tu cum e, când
trezindu-te în noapte,
să te simţi singur,
printre stele şi şoapte,
şi să-ţi doreşti o altă inimă
lângă tine să bată, nu să stai
de veghe, noapte de noapte?
Singur când eşti
îţi doreşti să scapi
de singurătate, să ai aripi,
să pleci oriunde, doar
să nu mai simţi apăsarea
tristeţii, în nopţile reci,
când cu un suflet drag,
ai vrea să le petreci,
Şi nu cred că ştii
cât este de greu să speri,
să tot speri, azi, mâine, mereu!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi...?

Auzi... cum dragostea palpită
În fiecare dimineaţă?
De câte-i lumea ostenită,
Dar tot respiră drag de viaţă.

Auzi... cum dragostea recită
Poemul vieţii-foileton?
E primăvară-nmugurită,
Harul Scripturii în amvon.

Auzi... cum dragostea ne cântă
În inime la unison
În ochi scăldând lumină sfântă
Şi dând putere de Samson?

Auzi... cum dragostea aleargă
Strâmte cărări spre Paradis
Că jertfa sa o dà întreagă
Pentru un colţ de Cer promis?

Auzi... în slavă rugăciune
Către Cel bun şi nesfârşit?
Îngerii toţi fac plecăciune
Către Iubirea-Infinit.

Auzi, auzi, auzi... Iubirea?
Pământu-ntreg l-a colindat
Punând în ochiul orb privirea
Spre calea dreaptă de urmat.

Auzi, auzi... Iubirea?

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul mi-i bolnav de tine

De ce taci, de ce nu taci,
Suflet răsfirat prin stele
Şi prin gândurile mele
Cum zoreaua-i pe araci?

Floare eşti, orice vei spune
Cu blândeţe de poveşti,
Urci în valuri îngereşti
Să strecori vorbele bune,

La limanuri de durere
Unde bătrâneţea-i goală,
Golul tău e-un fel de boală,
Boala de multă plăcere...

De ce taci sau nu auzi
Cum trec stelele în fum,
Tu eşti clipa mea din drum
Ce de dragoste-o acuzi?

Gândul mi-i bolnav de tine
Şi-n izvorul lui te las
Unde-i cald, şi unde-i treaz,
Să te-nece cu iubire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum arzi, mă arzi...

cum arzi,
cafea fierbinte la culoare,
cum râzi şi arzi,
în mine clipa asta moare

cum risipeşti
mireasma pleacă călătoare,
cum mă răsfeţi
aşa cum eşti, îmbietoare

risc să te gust,
ştiu ameţeala şi îmi place,
îmi curge-n bust,
mă încălzeşte, mă întoarce

cum străluceşti,
lichidul tău amar şi dulce,
mă mai trezeşti
prin gânduri mai îmi pun o cruce

cum arzi, mă arzi
în fiecare dimineaţă,
în ceaşcă azi,
caimacul e ca altă dată

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti ce sunt eu pentru tine

Şi iar s-aprinde în brad o stea
Şi iar sunt îngerii cu mine
Şi-ţi mulţumesc, iubita mea,
Că eşti ce sunt eu pentru tine!

Şi iar îmi vine să mă scutur
Ca un cireş de floare nins.
Să stau îmi vine, ca şi flutur,
În părul tău de flori cuprins!

Şi iar sunt galbenă petală
În parul tau de catifea,
Şi iar mă porţi cu-atâta fală
Ca o năframă sfântă, aşa!

În tine însăţi eu sunt eu
Şi stau smerit, cum se cuvine,
Şi iar mă leagă Dumnezeu
Cu un ştergar pe veci, de tine!

Şi iar ne naştem din nefiinţă
Şi într-un galben labirint
Eu sunt o spadă de voinţă
Şi tu eşti scutul de argint!

Şi iarăşi eu trăiesc prin tine
Eşti foc şi apă şi pământ
Şi chiar la Denii simt cum vine
Trimis de tine Duhul Sfânt!

Şi iar s-aprinde în brad o stea
Şi iar vin îngeri de la tine
Şi-ţi mulţumesc, iubita mea,
Că sunt: ce eşti tu pentru mine!

poezie de Nicolae Rolea (5 iulie 2011)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de tine...

De viaţă mă tem. Dară şi de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.
Mi-e frică să stau în singurătate
C-atuncea mă bântui şi m-ai îndârjit.
Iubirea să aibă o cursivitate!
În tot ce atuncea, demult m-a vrăjit.

Nevoia de tine o simt permanentă
Iar viaţa mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi eşti chiar indiferentă!
Şi nu eşti nicicum de unii lăsată.

N-aş vrea să-nceteze iubirea-ntr-o zi
(că asta ar fi o altă vendetă!).
În care cu toţi ne-om împotmoli
Şi-atuncea nicunul n-ajunge vedetă!

Mi-e teamă că ziua de mâine apune
Şi noi nu vom şti iară unul de altul.
Priveşte cum seara venită răpune!
Un vis ce ne zboară acum spre înaltul!

Nu pot ca să cred că există durere
În sufletul tău chinuit de tăceri.
Îţi freamătă trupul, voinţa şi vrere
De neîmplinire şi nemângâieri.

Nevoia de tine îmi seacă chiar viaţă
(te văd cum din vise dispari uneori!).
Aş vrea să ridici cortina de ceaţă
Ca noi să vedem a lumii tumori!

Eu nu m-aş vedea fără tine acum
(când ai devenit chiar independentă!).
În viaţă vom face o lege şi-un drum
Dar nu ca acuma, prin corespondenţă!

De viaţă mă tem şi-acuma de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.

Nevoia de tine chiar e permanentă
Iar viaţa mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi eşti chiar indiferentă!
Şi nu eşti nicicum de unii lăsată.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!