Iorgovan îşi muşca buzele şi se uita împregiurul său: ar fi voit să rumpă, să frângă, să spargă; nu cuteza să se uite drept la ea; i se închideau ochii când o vedea, căci simţea că îndată ce o vede, îi vine s-o apuce şi s-o strângă în braţe, încât să-i piară pofta de a mai plânge.

Ioan Slavici în Pădureanca
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simina rămase cu ochii pierduţi într-ai lui, cuprinsă de fiori la vederea focului ce ardea în ei, îşi strânse umerii şi se dete puţin înapoi: simţea că vine ce vine, c-o îneacă, c-o năbuşeşte plânsul.

Ioan Slavici în Pădureanca
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi astfel, unul câte unul, se cărară pe la casele lor de la curtea acestui împărat, şi-i lăsară fetele în plata Domnului; căci nimeni nu mai voia să-şi piarză sufletul pentru un cap de muiere. Însuşi împăratul fu coprins de spaimă, cum de să piară aşa junii ce voiau să-i pândească fetele, şi nu mai cuteza să îndemne pe nimeni. Împăratul era nevoit să cumpere mereu pe fiecare zi câte douăsprezece perechi de conduri, şi intrase la grije că o să-i îmbătrânească fetele în vatră şi o să împletească cosiţa albă, fără să puie pirostriile în cap. Argatul de la grădinărie îşi împlinea slujba cum ştia el în legea lui. Şi domniţele erau mulţumite de mănuchele de flori ce li le da argatul, şi grădinarul de lucrul lui. El, când da florile domniţelor, nici nu-şi ridica ochii asupra lor; dară când da florile fetei celei mici, nu ştiu de ce, că se roşea ca un bujor, şi-i tâcâia inima, de sta să-i sară din piept afară. Fata băgă de seamă aceasta, însă crezu că flăcăul este ruşinos şi d-aia se face aşa de roşu când vine înaintea lor. Azi aşa, mâine aşa, el vedea că nu e de nasul lui o aşa bucăţică. Dară ce-i faci inimei? Ea îi da brânci şi lui, bat-o pustia! şi ar fi voit să se puie şi el la pândă, şi apoi se gândea şi la păţaniile celor ce păzise înaintea lui.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul vede cu ochii, aude cu urechile, dă cu socoteală şi te scoate în cele din urmă cum eşti, orişicât de mult te-ai sili să-i pari altfel.

Ioan Slavici în Mara
Adăugat de Andreyyshore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un leu

cu dinţii de lapte care se uita
la cerul dubios de senin
într-o dimineaţă de octombrie
tremura ca o frunză moartă
simţea săgeţi în adâncul sufletului
nici banca centrală nu-l mai putea
întări sau să-i dea aripi. cu dinţii lui
ar muşca mâinile care-l hrăneau
cu lapte cum scrie la cartea lor
fără carne artificială simţea
nevoia de a sfâşia ceva viu
şi-a făcut culcuş în fiecare bancă
dar nu reuşea să crească

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îţi lipseşte mama

Când îţi lipseşte mama
şi soarele se ascunde.
Se adânceşte rana
şi în suflet îţi pătrunde.

Când îţi lipseşte mama
florile-n grădină mor.
Rău le ofleşte mana,
ajungi să plângi de mila lor.

Când îţi lipseşte mama
cu tine plânge şi cerul.
Îţi doreşti chiar să treci vama,
să-i dezlegi şi lui misterul.

Din înalt te cheamă mama
în braţe vrea să te strângă.
Să îţi potolească rana,
ochii tăi să nu mai plângă.

poezie de Dumitru Delcă (29 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul era vesel peste măsură văzând că din atâţi feciori de împăraţi şi domni al său se deosebea prin isteţimea, boiul şi înţelepciunea lui. Toate fetele de împărat ar fi voit să joace lângă el în horă. Când, deodată, vine la nuntă o fată îmbrăcată în nişte haine cum nici una din fetele de împărat nu avea. Cosiţele ei împletite cu meşteşug şi date pe spate îi atingeau pulpele şi ea era aşa de bine făcută, încât ochii tuturor rămase la dânsa. Ea cum veni, nici una, nici alta, se prinse lângă feciorul de împărat şi numai lângă dânsul juca până către seară. Vorbiră, râseră, îşi povestiră fel de fel de lucruri, dară cam pe sub mână, fiindcă-i era ruşine feciorului de împărat să râză şi să vorbească aşa înaintea tătâne-său şi apoi toţi fiii de împăraţi îşi dau coate, căci băgaseră de seamă că necunoscuta tot lângă el juca. Feciorul de împărat nu mai era al său. Se mira însuşi de schimbarea ce simţea într-însul, dară nu cuteza să spuie nimănui. El îşi pusese în gând ca, la hora din urmă ce va juca, să întrebe pe această necunoscută cine era, de unde venea, de este fată ori măritată, şi se gândea că de n-ar avea bărbat să o ceară de nevastă. Când, pieri ca o nălucă.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfinţit. Se sculă binişor, fără să-i pese de ceva, şi se duse acasă. A doua zi iarăşi aşa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva, şi fără să-şi mai aducă aminte că plecase în peţit. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăşi la marginea eleşteului. Pasămite îl trăgea aţa la ursita lui. Şi cum sta el acolo şi se juca cu nuiaua în apă, iară broasca ţestoasă îi tot sărea pe dinainte şi se uita la dânsul cu dor, îşi aduse aminte, la urma urmelor, că el era plecat în peţit, şi că fraţii lui erau a se întoarce a doua zi cu logodnicele lor. Tocmai când voi să se scoale şi să plece spre a merge să-şi încerce şi el norocul, iată că broasca mai ţâşni o dată, iar el îşi aruncă ochii la dânsa mai cu băgare de seamă. Se uită drept în ochii broaştei, şi simţi un nu ştiu ce, colea la inimioară, pare că îl săgetase ceva. Şezu iarăşi jos. Ar fi voit să plece, dară parcă îl pironise cineva locului. Mai voi el să facă ceva cumva, aşa ca să se depărteze, dară în deşert. Picioarele nu se mai mişcară, ca şi când ar fi fost butucite. Se miră de astă lâncezeală. Şi, mai aruncându-şi căutătura la broască, văzu ochii ei, pare că strălucea de un foc ce simţea că îl atinge.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătăţi inegale

Plânge veşnic ochiul
stâng
de ce vede ochiul
drept
şi plâng...
Se întinde braţul
stâng
să apuce braţul
drept
nătâng...
Se aude în timpanul
stâng
vorba din timpanul
drept
zâââng...
Se mişcă piciorul
stâng
pe lângă piciorul
drept
nătâng...
Mă împart în două
şi tresar
jumătăţi cu care plâng
nu rar!...

poezie de Gheorghe Gurău (iulie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici aşa nu izbândi; căci capra nici nu voia să se uite la strachina lui cu tărâţe, ci tot înainte trăgea să se ducă. Pustnicul se luă după dânsa, d-a minune, să vază unde se duce. Capra, nici una, nici alta, merse drept, ca pe ciripie, la stuful cu flori, unde era copilul, şi se puse lângă dânsul, dându-i să sugă. Călugărul intră după dânsa şi, când o văzu, stătu locului, temându-se să nu fie vreo nălucă. Se închină, făcu rugăciunea ca să-l apere Dumnezeu de rele şi să piară năluca dinaintea lui. Aşi! unde? ce nălucă să piară? Căci ceea ce vedea el era aievea un copil frumos ca un îngeraş. După ce se încredinţă că nu era ceva necurat, ba încă un copil botezat, de milă către omenire îl luă, îl duse la chilioara lui şi-l puse în pătuceanul său. Capra sări şi ea şi se aşeză lângă copilaş.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ştiu

Aş vrea să ştiu unde încep eu şi unde te sfârşeşti tu,
Unde în mine este punctul acela pe care atingându-l cu varful degetelor triste,
Să te pot uita...
Să te uite buzele şi carnea tare,
Să te uite mugurii speranţei şi visarea,
Franjurii iubirii şi chemarea...
Să te uite ochii mei şi marea!
Să apăs pe mine, cum aş face cu butonul soneriei,
Dar sunetul meu prelung să nu te cheme,
Fiindcă nu ştiu cum aş putea suporta...
Să-ţi văd ochii îndrăgostiţi... de altcineva!

Mă întreb deseori... M-am născut sa te iubesc?

poezie de Narci Anca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

DE VEI VEDEA UN NEVOIAŞ CÂND STĂ CU MÂNA -NTINSĂ
De vei vedea un nevoiaş când stă cu mâna-ntinsă
Şi ochii trişti şi rugători, cu vocea parcă stinsă,
Nu-l izgoni, iar dacă ai, bănuţ să-i pui în palmă,
Să laşi în viaţa lui o mică flacără aprinsă.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi uitaţi

Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să mă pierd în adâncimea
Onglizii tale sufleteşti.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să tânjesc dup-o privire
Ce infinită mi-o doresc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
În albastrul lor sublim
Să mă pierd ca-n labirint.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Lumea-ntreagă să se oprească,
Doar ca eu să-i proslăvesc.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Ochii tăi să mi se pară,
Casă sufletului meu.
Ce trist e când vine vremea,
Şi ochii ni se întâlnesc,
Să te urc pe-un piedestal,
Şi să nu te mai urnesc.
Dar mai trist când vine vremea,
Şi ochii nu se mai întâlnesc.
Şi ai vrea să simţi durerea,
Doar o dată să-i mai vezi.
Să te îneci din nou în ei,
Să-ţi spună din nou poveşti,
Să-ţi creezi din nou iluzii,
Că în conştiinţa lor, trăieşti.
Dar pleoape grele îi ascund,
Trecut-a timpul peste noi,
Aproape am uitat albastrul
Ce l-am idolatrizat demult.

poezie de Mihaela Ciuhoreanu
Adăugat de Mihaela Ciuhoreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăptiţa fu pusă în cap de masă lângă soţul ei; fata vitregei rămase cea mai rea slujnică la curtea Lăptiţei, iar pe vitrega cea cu gând rău o legară de coada unei iepe nebune şi înconjurară ţara de şapte ori cu ea, încât lumea să ştie şi să nu mai uite că cine începe cu rău, cu rău sfârşeşte.

finalul de la Doi feţi cu stea în frunte de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o văzu lupul pe Crăiasă, p-aci, p-ci era să uite pentru ce venise şi să se dea de gol; dar se stăpâni. Căci era aşa de frumoasă, cât nu s-a mai văzut şi nu se va mai vedea pe faţa pământului. Avea un păr, nene, cu totul şi cu totul de aur. Cosiţele ei lungi şi stufoase, de-i bătea pulpele. Când se uita la cineva cu ochii ei ceia marii şi negri ca murele, îl băga în boale; avea nişte sprâncene bine arcuite, de pare că erau scrise, şi o pieliţă mai albă ca spuma laptelui.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

umor (vezi şi comedie)

Umorul - pofta de a râde când îţi vine a plânge.

definiţie de Werner Finck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După unii, Constituţia e fiica senatorului Iorgovan. Se simţea indignarea paternă în glasul lui, când striga: Săriţi! Preşedintele vrea să violeze Constituţia!

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi vizitiul care mâna caii.

începutul de la Boierul şi Păcală de Ioan Slavici
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţile, când se deştepta din somn, văduva suspina din greu, căci nopţile o visa totdeauna pe fata ei voioasă şi fericită înconjurată de bogăţii şi gătită ca o împărăteasă, şi grea mâhnire o cuprindea când o vedea săracă şi îmbrăcată în vestminte făcute din căpătate, dar peste puţin faţa mamei iar se înveselea, căci Lia era şi în sărăcia ei tot voioasă şi fericită, parcă ar fi înconjurată de bogăţii şi gătită cum o visase, ca o împărăteasă.

Ioan Slavici în Limir-Împărat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se uita atent

la faţa ei cea de zile bune
din ochii ei săreau schije
albastre pretutindeni
se întreba ce-i cu inima ei
când iubirea muşca adânc
din păcatul plâns
se uita la bătăile timide
de gene care duc povara
lacrimilor fără culori
la nas privirea îngheţă
atemporal pe retina ochilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!