Neîntreruptă trecere
E stranie senzația, de dus, de gol
Când întinzi mâna și nimic n-atingi;
Ca-ntr-un coșmar, urmat după viol,
Din abuzat!... Nu-i nimeni cui să strigi.
Mai singur sunt în fiecare zi
-Pierzând din totul, ce am cunoscut-
Chiar de m-am ocupat să am copii...
M-au lăsat toți!... E-ndeajuns, că i-am făcut!?
Se duc colegi sau de îi vezi, îs absenți;
Cărunți un pic, cu aere preocupate,
Ieșind tiptil din școala existenței, repetenți...
Se strânge viața într-o austeritate!
Încerc să n-am pătrundere de hău interior,
Depresia să nu m-atotcuprindă;
Mă-mpac cu gând că încă-s muritor
Și nici n-am gând, de atârnat de grindă.
Când deschid ochi, tot ce privesc, visez,
Devin introvertit, am poze-n gând;
Revăd istoria-mi, ce-ncerc să precizes...
Sunt eu cu mine, tot mai... când și când.
Am lacrima un nod, mereu mai des
Mă văd... părinți și-i înțeleg tardiv;
E lumea pururi nouă, doar cu un acces...
Ieșirea-i, pe un singur recviem, din portativ.
De este alinare, de-o ofertă, din iubit
-De-ai dat, ca să primești, fără să ceri... la fel
În timp, puțin câte puțin, crezând în infinit-
Rămân-eternul; el sau ea, iubit, iubita, trecător fidel!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Colaje
E trist când spațiul te desparte,
Dar și mai trist când timp separă
Și nu se întoarce, cum o vară
Și nici cum pagina de-o carte...
Și aproape-i, doar puțin... departe!
De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Așa cum nu-i al nimănui
Și s-atârni inima de-un cui...
În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Și nu pot tren s-opresc... S-o ducă.
Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe brațe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ți simt miresme amețitoare...
Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulți...
Devin și eu cuvânt, din ce ești tu... pronunți,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pom
Sunt ca un pom încercuit de ani
Și nu pot să mă mișc de rădăcini,
Apăsător, de multele tulpini
Ce le-aș fi vrut un bulevard, castani.
M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi
Și-am pierdut tot ce-am adunat în frunze
Și găurit mi-am vindecat din scorburi
Cu triluri... Timp mi-am încântat cu muze...
Și florile m-au părăsit în fructe;
S-au dus semințe, nemaiștiind de carne
Și am rămas nins, golaș pe creste abrupte,
Tot nemișcat, nici vânt să nu răstoarne.
Am plâns cu sevă după putregaiuri,
De râs nu știu, că n-am fost mângâiat
Decât în vaiete de-un Pan, rapsod de naiuri...
Iar cer să zbor, adesea am implorat.
Mi-am făcut umbră singur și-am și dat
Și nume-n coajă mi s-au scrijelit...
Poate-am iubit, ca șișul încrustat
Când s-a înfipt... și drag mi-am altoit.
Câtă pădure-s mame, tați căzuți,
Fără o vorbă, doar mă legănând
Întrebător de pomu-are virtuți...
Și nu știu; vântul n-are niciun gând!...
Mă privesc singur oglindit în picuri
Din ploile ce m-au spălat, m-au făcut mare
Și n-am alt dor decât să mor hârtie-n plicuri,
Împrăștiat scrisori din Lună, până-n Soare...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de vară
E-o boare caldă diafană
De aer, în Zefir curgând.
E-o lene de plăceri și gând...
Îmi vindec, de-o idilă, rană.
Sunt pe nisipul răcorit,
Nu te aud, e doar talaz.
Am inima într-un Alcatraz...
Doar ai plecat, și-i asfințit.
M-atinge valul și tresar;
-Nu-ți este trupul răcoros,
Te-ai dus cu gând de neîntors?!?...
Nici plin, nu mi-am făcut măcar.
Se-aud mii pescăruși... În larg
Marea e-n vuietul de-o scoică.
Din perle ce ți-am dat, o troică,
Mi le-ai făcut lacrimi șirag.
La coastă clipocesc delfini,
M-au înțeles că-agonizez.
Uit totul, îi privesc, visez,
Mă duc cu ei... suntem marini!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Relicve
Știi când spuneai că n-am să mor vreodată?
Că visul va ținti spre veșnicie?
Ei bine, pot măcar să spun: Am fost odată,
Dar n-am trăit să-ți spun și ce-o să fie.
Ai refuzat să îmi clădești un piedestal,
Și te-am urât și te-am iubit nelimitat
Și într-o zi, un gând patriarhal
S-a strecurat în mine nechemat.
Nu. Tu-nțelegi mai mult decât vroiam,
Tu mă cunosti și făr de veșnica-mi armură
Doar tu spuneai Ridică-te! când des cădeam
În mine, în ei, mereu făr de măsură.
Ce timp cu viață! Ce palpite! Ce cânt edenic pe pământ!
Ce singur sunt! Ce viață de relicve ținute strâns în gând
poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Mona Suciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exit...
M-am sculat, mort, într-o zi...
Nu era nimeni, nici tu, nici copii,
Nici tunel de lumini nu a fost;
Este-un negru teribil, compost.
Nu mai simt, nu exist, nu respir,
Nările nu-mi miros elixir,
Inima, îmi stă, nu mai bate...
Nu mai am, nicio zi, nici etate.
Sunt inert, obosit d-energie,
Niciun rai nu-i, nimic, feerie...
Stau întins, sunt sleit, sunt absent;
Sunt plecat, vindecat, impotent.
Și m-apasă imensul de negru,
Lacrimi n-am, nu mai sunt un integru...
Gând nu e, neuronii sunt stinși;
Mi-am lăsat și dușmani, sunt învinși.
Lumea nici nu mai este- se pare...
De m-am dus, pentru mine, ea moare.
Sunt convins că materia-i moartă;
Nu mai vin ca să bat, la vreo poartă.
N-am probleme de mâine, în esență,
Mă dezic de orice, d-existență...
Sunt salvat în neant, în memorii;
Vă deplâng, ce-ați rămas... Muritorii!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Confruntare cu sine
E timpul, sigur, relativ?
Eu mă consider neschimbat!
În minte, m-am maturizat...
Estetic, n-am niciun motiv!
În oglindă, zilnic mă privesc
Nu analitic, doar trecând
Din obicei. N-am niciun gând!
Sunt încântat, ori mă uimesc!?
Sunt neschimbat peste decenii
-Oricum puține, că-n total,
Sunt 7-8 de imortal-
Dar sunt convins, nu am vedenii!
Surprinzătoru-i o întâmplare
Când după ani de despărțire
Te întorci la loc de moștenire
Și ești în șoc, cazi în stupoare!...
Figuri întipărite-n minte
Sunt deformate într-un tipar...
Ce-am prevăzut, nu se dezminte;
Depindem toți de calendar...
Nici ce iubisem în liceu
Nu o revăd cu ochi de dor,
Nu o mai simt, nu mă-nfior...
Sunt trist, sunt dus, nu mai sunt eu.
"Back to the future" e real;
Privind la magazin în geam
Cu ochi cețoși mă-ntrezăream...
Einstein... e sigur, genial!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Concluzie
Nici n-am știut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.
Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.
N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpânește, nu sunt eu!
Înseamnă, în fond; cu toți ne naștem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!
Mă uit cu detașare; mă privesc
Și-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?
Aș vrea, cel puțin la sfârșit, să știu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebați la fel? Sau pot să vă... descos?"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reflecții
Se gudură de câte ori mă vede
și nu știu, să-l privesc, așa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar și de-ntoarcerea-i unică
și totu-i scurt și nici nu știu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoția de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând așa mă țes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, știind că sunt dorit
să mă scald trup și suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum lingurița cu șerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleștar, se savurând de bine...
Nu știu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; așa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neștiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare poartă o altă singurătate, toți umblă cu capul în nori și nu cred să existe vreo prietenie în această aparentă sociabilitate. Mă gândesc, însă, la ce mi-au folosit toți oamenii pe care i-am cunoscut, i-am iubit și i-am urât. Când fac bilanțul în ceasuri de singurătate, înțeleg că n-am iubit pe nimeni niciodată, că iubirile și prieteniile nu-s nici măcar iluzii, că n-ai fost niciodată decât tu însuți, singur, bolnav de singur, condamnat și nefericit.
Emil Cioran în Singurătate și destin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Depresiv
Am suflet nor,
Sunt trist de plumb.
Gândesc să mor...
Mi-am pus în gând.
N-am meteor
Și ceru-i plin...
Sufoc în dor,
Mă sting în chin...
De singur... zac,
M-au lăsat toți;
Ca-necu-n lac
Când știi să-nnoți!
Mai am o șansă...
Dă-mi semnal
Să ies din transă,
Din letal...
Un colț de zâmbet,
O esență,
Tremuru-ți, zumzet
D-existență.
De mă refac
Să-ți fiu covor,
Poți să mă calci
Și să-ți fiu zbor.
Umbră să-ți fiu
Îmi e de-ajuns...
Talpa să-ți țiu,
De toc străpuns!...
Doar să mă ai
Să mor de tine
Să-ți faci alai...
Din mii... de mine!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Imposibila debarasare
M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Și-i tot mai rău, nu e mai bine.
Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau șanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puțin și nu mai vreau.
Aș vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot și eu și anturaj...
Nu știu, e-o lipsă de curaj
Sau nu știu, eu, cum să fac saltul.
Îmi număr zile petrecute
- Nici nu știu, de sunt câștigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Și le credeam pururi avute.
Mă pierd și nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.
Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simț și suflet
Și cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?
E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... și existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Album... fișic?!
Am dat o raită prin album,
Uitat de-un fad cotidian;
Nici bani și nici meridian,
N-am handicap, să plec la drum.
Sunt clipe - de iubite dragi,
Părinți, copii, puțini prieteni-
La schi, sau în culcuș pe jnepeni
Sau la nudiști, fără nădragi...
Sunt file scumpe de album
-Cu chip în rânjet afișate-
Prezente-n gând, demult uitate...
Îmi sunt cum dalele de drum.
Dau foi sau clic, să le revăd
-Ferice sunt, de-mi sunt frumoase
Le șterg, sau rup, de sunt hidoase-
Trecut îmi curăț, șterg prăpăd.
Buimac mă uit, ca la un altul
-Nici cei din jur... nici eu n-aș fi-
La pozele color sau gri...
Am umezi ochi, simt catafalcul.
Suntem alături și-mi dau mâna
-Căci nici nu e așa departe-
Gândesc, timp mult, nu mă desparte;
Însă nu-i spațiul, nu-i totuna.
Mă văd unde plângeam atunci
-De-o clipă singur, de-un nimic-
Și-aveam adresa-n mână, în plic
Nedezlipit, pentru porunci...
... Erau mulți ani spre experiență
-Tânăr naiv- ce n-o aveam;
Pot vinde poze ce-adunam
Să-mi cumpăr timp... de existență!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânii pământului
Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac pașii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenți, sunt totul doar un gând...
Se țin într-un toiag, se îndoiesc din șale.
Sunt prea albiți de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscățivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaște, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.
Se țin firavi de mână- de au pe cin' să țină-
Vorbesc șoptit și-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoți- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aștepte, c-o fată au, să vină.. ".
Și-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii și-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".
Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraș, cu curte și cu garaj la stradă
Și-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Mașina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.
Se așează încet la masă, și scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au și părinții acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.
Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Și sunt tot mai slăbiți, și An Nou e departe...
Sunt împăcați cu gândul... "la toți au făcut parte"!?...
Vor fi și ei, de mâine... o poză de album...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din când în când
Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Și-ac smuls din pântec, insectar;
Așa din când în când se moare!
Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Așa din când în când se moare!
De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Așa din când în când se moare!
Doar dăruire-n așteptare
Și înșelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Așa din când în când se moare!
Sublim amor cu violare
De vis și trup pur neatins,
Cu gust amar de viață stins;
Așa din când în când se moare!
O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o știe
Și singur stingere-și îmbie;
Așa din când în când se moare!
Ochi plânși înălțați la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-și pierde pereche-n țărână;
Așa din când în când se moare!
Părinții duși rămași o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng și-acum și n-ai habar;
Așa din când în când se moare!
Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Așa din când în când se moare!
Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezență,
Nici gând de urmă, de esență...
Așa din când în când se moare!
Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Așa din când în când se moare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închinare la copii
Dați la copii o pâine
Și-i îngrijiți un pic...
Nu or crește din nimic,
Din trai de azi pe mâine!
Încălțații pe copii
Căci își tocesc picioare...
N-au naltul să mai zboare
Și-s mici, în sângerii.
Copii îmbrăcați, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Și iarna frig îi strânge;
Nu-i faceți din om... sfânt.
Dați pe copii la școală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriți-i de-osteneală.
Dați la copii... vis,
Întindeți pat să doarmă...
Faceți vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.
Luați pe copii de mână,
Pe umeri îi purtați,
Faceți-i învățați...
Dați zbor, din ce-i țărână.
Purtați copii... părinți,
Căci toți, copii ați fost
Și când veți fi compost
Gând să le fiți, în minți.
Muriți pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânța lumii...
Lăsați-i pe ei vii.
Iubiți-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpați-i de nevoi...
Dați-vă nemuririi!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am uitat
Din atâtea gânduri moarte,
Ce încerc să le arunc,
Doar un gând nu îmi dă pace,
El mă ține să te-aduc
Din atâtea versuri scrise,
Necitite de cei mulți,
Îmi revin doar cele care,
Tu în ele vii și strigi
Din atâtea nopți cu stele,
Și-alte nopți ce-s fel de fel,
Doar acele îmi sunt grele,
Când apari, când ești altfel
Din atâtea zile scurse,
Mai cu soare, mai cu ploi,
Unele le țin aminte,
Flori în jur și doar noi doi
Din atâtea ore scurse,
Care m-au îmbătrânit,
Le-am uitat pe cele duse,
N-am uitat când ne-am iubit
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spovedanie
Sunt generația salutului pe stradă
Și îmi dau locul altora în tramvai,
Sau mâna la bătrân ce stă să cadă...
Sar iute-n ajutor la strigătul de "Vai!".
Mă închin cu frica sfântă să fac rău,
Dar judec popii șarlatani și avari!
Nu uit c-am jurat țării, s-o apăr, la Bacău...
Mi-am educat copiii; nu-s doar mari!
M-am străduit cu sârg să fac o școală
Și m-am dedat leal să împart știutul.
Am iubit sincer, suferind până la boală...
Și n-am vreo frică să-mi scriu zilele, trecutul.
Respect contractul strânsului de mână
Și nu mă mint nici singur, eu, pe mine.
Dau sângele ce-l am curgând în vână
Și plâng năpăstuiții când mi-e bine!
Sunt un fidel, la cinste sunt statornic
Și țin ascunse proprii suferințe.
Mă dărui tot aproapelui, sunt dornic
Să îi împart vise... ce-mi devin dorințe.
Sunt melancolic, am iubite nostalgii;
Nu pot uita nicicând pe-ai mei, părinții.
Plâng simțuri ce-s sublime în melodii...
Și amintirile de oameni îmi sunt sfinții.
Mă las pe mine să dau câinelui o pâine
Și țin cu suflet la prietenii de-o viață.
Mă încrâncen crez, c-așa va fi un mâine;
Un pic din ce-s... când cald, voi fi de gheață.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Puțin de nor, puțin de soare,
Puțin de viață, puțin de moarte,
Puțin de bine, puțin din mine moare
În fiecare clipă petrecută fără tine!
Puțin din timp, puțin din azi,
Puțin din noapte, puțin din somn,
Puțin cât am putut să dorm
În fiecare noapte petrecută fără tine!
Puțin din vis, puțin te mai visez,
Puțin mai îndrăznesc, puțin te mai chem,
Puțin te mai aștept, puțin te mai iubesc
În viața asta petrecută fără tine!
Puțin regret, puțin moment,
Puțin ai fost, puțin te mai cunosc,
Puțin de rost, puțin mai plâng,
În lumea asta petrecută fără tine!
Puțin mi-a mai rămas, puțin din glas,
Puțin dintr-un cuvânt, puțin din gând,
Puțin pământ, puțin mormânt
În moartea ce vine fără tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ma...
Mi-e dor de degete-ți prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ți din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.
Nu mai am aura de pui
Și nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăți, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.
N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...
Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, ești eu, a mea ma... ma
Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!
Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exiști
Ești încă trupu-mi, mai persiști
În sânge-n gând, cât n-am murit...
Că n-am știut să te păstrez
Adorm sleit de remușcare...
Uitasem: nașterea se moare!
Mă ierți ma... ma, eternul crez...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stând de pază
Când mi-am făcut calcul cât sunt,
am găsit spațiu mult, din tine ocupat
pe un piedestal,
un minaret în care locuiești, loc sfânt
și cui mă închin neîncetat,
eu, un bonzai oriental,
ce te apăr, stând de pază,
să-ți rămân, în deșertul rătăcind, o oază...
mai plec și sol de gând,
din când în când,
în beduin,
să văd, să simt până și-un gând hain,
de s-ar putea reprezenta, în al tău destin...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!