Bucurie

Îmi sticlesc ochii-s vii,
Am aritmie,
Obrajii-s purpurii,
Viaţa mă-mbie.

Sunt salt interior,
M-arunc,
Sar pe-un picior
Şi nu mi-l frâng...

Îmi reuşeşte visul,
Zbor,
S-a dus cu compromisul...
Aproape mor.

De unde s-a născut
Succesul;
Căci eu i-am prevăzut
Mult timp decesul?

E clar, sunt conjuncturi
Astrale,
Viaţa-n frânturi;
Nu am soluţii ideale...

... Doar trecătoare;
Păstreaz-o, e o feerie
Urmată, urmă de ce doare...
Este-o bucurie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire-n reluare

Ce stare de lipotimie relativă
Îmi scurge tonusul, în grei genunchi
Şi inima-mi se zbate într-un junghi
Şi timp îmi ia, reacţia paleativă.

Sunt bradicardic, nu mai am paloare,
Urechile mi se înfundă, îs down,
Nu am putere, să m-aşez, pe-un scaun...
Sunt singur, nu mai cred nicio reluare.

E pasa proastă-n multe repetiţii;
Când nu mai e noroc, e totul contră
Şi visul şi realul se prăvale-n trombă
Şi-ambiţii se transformă-n inhibiţii.

S-a dus reacţia de-adrenalină,
Este-un preludiu pentru resemnare;
E minus varianta-n prăbuşire lină...
Ultima diferenţă-ntre un eşec şi remuşcare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duce...

Se duce primăvară,
Se mor flori,
S-a dus fanfară...
Trec sărbători.

Se duc din zile,
S-au dus părinţi,
Se mor zambile...
Se pierd minţi.

Se duce gust,
Se pierd amici,
Se duce-august...
Nu-nviu bunici.

Se duc copii,
Copilărie,
Ruginesc vii...
Nu-i bucurie.

Se duce-o lume,
Iz roman-tic,
Soare apune...
Pierd tac, pierd tic!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscate lacrimi

Când mă mai plâng,
Mi se ciupesc din strune,
Întinse, aproape a rupe, bune
Cât încă nu mă frâng.

Când mă despart,
E ca şi un ecou,
Ce se întoarce afazat...
Târziu şi deformat de hău.

Când încă mai visez,
Sunt ca un curcubeu
Plin de culoare; crez
De-un arc, pe-un defileu.

Când plâns şi el dispare,
S-a dus şi strigăt, strună,
Culoare... pe uscat se moare...
Cum o pădure, asecând arid, sub dună.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Păunescu...

Mă doare, amintiri mă dor,
Că tot se duc de-ai mei, iubiţi;
Îmi pierd vedenii, actorii-mi mor...
Nu mai aud că sunt doriţi!

Mă doare, gândurile-mi vor
Să zboare timpul înapoi
Şi nu-mi pot ţine artişti, ce mor...
Văz se tot scade... Aţi plecat, voi?!

Mă doare, descărcat mosor
E rola filmului, ce aveam.
Mă doare că eroii-mi mor
Şi moartea lor mi-e zid... un geam!

Mă doare, frică am, un fior,
Că ştiu, eternul nu e viu
Şi întoarcere-i când o să mor...
Ne-am revedea, într-un târziu...!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frânturi

Rup tăcere,
Frâng sentimente.
Rup ura,
Frâng dragoste.
Stau pe vârfuri,
Frâng mersul.
......................
Mă loveşte timpul
Şi-mi aduce aminte
De orele cu tine...
Minute cât viaţa
Îmi acoperă existenţa.
Tu îmi acoperi timpul.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas

Pun curajos piciorul în faţă
la început, copiindu-i pe alţii desculţi
şi când cu toţii mă răsfaţă
... născătorii adulţi,
mă încalţ, strâng şireturi de drumuri
puse fundă pe piele
şi păşesc spre făclia lumânării cu fumuri
până îmi rod vis, pingele...
salt, sau fug, ca să scap de pământ
chiar de ştiu că nu zbor
şi-mi las paşii doar urme, la uşa înspre sfânt...
când mă duc să mă culc... ca să mor.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de auto... grafie

Dacă nu-mi scriu eu însumi
trăiri, peripeţii,
nu voi avea-n veci plânsuri
la dispătut din vii...

... că-s singurul ce-mi văd
frânturi de existenţă
când martorii-s prăpăd;
s-au dus, sunt toţi... absenţă.

Am poza-n mintea-mi mugur
în braţele de tată
spălându-mă... Tot tremur
, n chiuveta emailată,

îmi văd doru-n priviri
la roşcove-n buchet,
pe mama-n primeniri...
cacaua la pachet.

Am gustul şi acum
de-un leu de turtă dulce,
beau laptele în drum
ce mama mi-l aduce...

... şi-azvârl caimacu-n "bube"
din cana cu păcat.
M-azvârl în bălţi oriunde;
şiretu-i deznodat!

Stau noapte-ascuns în piaţă
dormind printre ţărani
pe sacii plini, de plasă,
cu ardei... şi doi ţigani.

Înalţ zmeul pe-un câmp
în plin oraş sau sar;
m-arunc de pe-un coteţ
visând că-s armăsar...

... şi-s tras, chircit pe burtă
de "tanti-vraci" c-ulciorul,
da' a doua zi am scurtă...
iar mi-am scrântit piciorul.

Îs în gaşcă c-un ţigan
şi-ntârzii mult în noapte;
când văd că tata trece
m-ascund, vorbesc în şoapte.

Sunt dus la capitală
'n Pobeda cu sofer;
mă pierd, nu urc pe scară,
iau ascensor... "moncher"!

Mă văd la Tuşnad, mic,
urcând la Sfânta Ana...
Prieten leucemic
mort e, cu ochi cât cana.

Mă ţin c-o verişoară;
ea fură din vecini
trei ouă şi dă sfoară
c-am furat eu... găini.

Şi-s încă un ghindoc
-5 ani n-am împlinit-
când casa schimb de loc
ce-ai mei au construit...

... Este mai jos c-o haltă
în curte la mamare
unde în Zil d-armată
mă joc... car materiale.

Mi-a murit bunicuţa
ce-avea pridvor c-un câine
şi-mi pregătea cănuţa;
"un ceai gol ş-unu cu pâine"...

Sunt încă cu zulufi
de părul fin, bălai
şi fac cozi la cartofi,
la rând, să iau mălai...

... Închei încet o eră
de puşti în devenire
şi-am suflet-atmosferă
de-o fină primenire!...

PS
Până şi vers, cuvânt păstrez tot pueril,
s-am neîntinatul gând de-un suflet de copil...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă şi-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-aşteptând să mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Şi-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
Mă revăd ades iar fiu,
Cu părinţi, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Şi din vise mă prefigur;
Cel ştiut, de derbedeu...

... Un ştrengar, jucând cu viaţa
Făr-a şti că-i alta-ntr-una
Şi-ntr-o zi din ani, fac piaţa
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lehamite!

Mi-am luat vacanţă de la tine...
Doar ban, aproape, mi te ţine!
Un scop ai, cum să te îmbraci...
Doar dacă-ţi dau, sexul îl faci!
Sunt card bancar, acces direct...
Şi cum n-ai bani, pretinzi ghişeft!
Totu-i ruletă, e un joc...
Mizezi că-ţi sunt, veşnic noroc!
Duci lipsă de sinceritate,
Profiţi de-a mea naivitate...
M-am săturat, sunt obosit...
Găseşte-un altul, s-a sfârşit!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipar cu grătar

Păreau atât de obosiţi,
În fundul curţii tolăniţi,
Că-n fumul acru, de grătar,
Ea îi vedea ca pe-un calvar
Pe nesimţiţi.

Veniseră la ziua ei
Cu "La mulţi ani!" şi pupicei
Din ăia aruncaţi în vânt
Şi-apoi, la masă, cu avânt!
Ce derbedei!

Şi au mâncat, şi au băut,
Au vrut grătar şi l-au cerut
Căci, de! – ei sunt de la oraş,
În weekend, zile de relaş.
S-a abţinut.

Abia târziu, pe înserat,
Când sticlele s-au terminat,
Şi-au amintit c-au de condus
– Femeile, că ei... s-au dus –
Şi au plecat.

A stat mult timp la curăţit
Şi s-a gândit, s-a tot gândit:
"Cum, după zile de gătit,
Să nu le-ajungă ce-am muncit?"
S-a dumirit.

A vrut, în aerul curat,
Aşa cum e la ea în sat,
Să stea la umbra unui nuc...
Şi, uite ce-a ieşit: bucluc,
Căci s-a fentat.

Ea n-a avut, atunci, habar
Că e, de-o vreme, un tipar:
La orăşeni, în mintea lor:
Când văd verdeaţă sau izvor,
E – clar! – grătar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudini

Nu am nevoie de certitudini; eu sunt un om
preocupat de propriul său suflet.
Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul şi mâinile
pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă
privesc chipuri pe care nu le cunosc,
chipuri liniştite şi reale.
Nu mă îndoiesc că măreţia şi frumuseţea lumii sunt ascunse
în orice nimic din lume.
Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit şi că universurile
sunt nemărginite, dar, în zadar mă gândesc
cât sunt de nemărginite.
Nu mă îndoiesc că astrele şi sistemele astrale aleargă
prin cosmos cu un scop şi că într-o zi voi fi
şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba
chiar mai mult.
Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă
şi continuă milioane de ani,
Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior,
că exteriorul are un alt exterior, că vederea
are o altă vedere, că auzul are un alt auz şi
vocea o altă voce.
Nu mă îndoiesc că mult-plânsa moarte a unor tineri
bărbaţi este de prevăzut şi că moartea
unor tinere femei şi moartea unor copii mici
sunt de asemenea de prevăzut.
(Te-ai gândit că Viaţa a fost atât de bine prevăzută
şi că Moartea, care este sensul întregii Vieţi,
nu a fost la fel de bine prevăzută?)
Nu mă îndoiesc că naufragiile pe mare, indiferent
de grozăviile lor, indiferent a cui soţie,
al cui copil, al cui soţ, tată, iubit s-a
dus la fund, sunt prevăzute, la minut.
Nu mă îndoiesc că orice este în stare să se întâmple,
oriunde şi oricând, este prevăzut în inerenţa
lucrurilor.
Nu mă îndoiesc că Viaţa prevede totul în Timp şi
în spaţiu. Cred, însă, că Moartea e prevăzută
pentru toţi.

poezie celebră de Walt Whitman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drapel... de sine

Mă trage apa, din mine, la fund,
mă decantez în ce am mai uşor;
gândul,
ce-mi ţine deasupra cu etericul său de profund
visul... ce-mi împiedică spectrul că o zi o să mor,
muribundul.

Pe undeva, pe la mijloc, sunt sec de organe
-ce pot să le dau cu împrumut,
ca în armată,
unde nimic nu dispare, se completează, apare din orice cotloane-
şi le ţin doar pe cele de rut...
de-oi găsi iar şi iar, câte-o fată.

În rest, tot este-o piatră, ceva de pământ, minerale,
un fel de cenuşă
-de ard-
sunt ca alte animale...
o căpuşă
ce-şi stoarce, îşi suge din minţi –ce i-au pierit- crezul că... "bine"-i stindard!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit

Sunt materialist convins
Din ani de şcoli, fără sfârşit...?!
Ce-i adevăr? Ce-am fost minţit?
De ce făclia mi s-a stins?

Aveam discipoli Engels, Marx,
Eram spălaţi pe emisfere,
Din cranii, devenisem sfere...
Eram un angrenaj, un ax.

Sunt o dovadă de "free mind",
Gândesc; nimic nu e "aquis"...
Pământul are morţi şi vii,
Şi viaţa, nu-i un simplu raid.

Am simţuri, gânduri, sunt amor,
Vărs lacrimi, râd, am zbor înalt,
Citesc din Schopenhauer, Kant...
Sunt un complet... Divin ador.

Mă lupt să fac, dau calitate,
Împart ce ştiu, sunt demiurg,
Aspir la nou, visele-mi curg...
Trăiesc pentru-o eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspiraţie

Inspir, tot inspir, tot văzduhu-l inspir,
Ca să-mi umplu torace de saci aerieni.
Mă-nalţ, tot mă-nalţ, în înalt de Zefir...
Oasele îmi sunt goale, nu vă vreau pământeni.

N-am pene, n-am puf, sunt balon de săpun,
Mi-a rămas doar curatul, de suflet spălat...
Mă îndrept spre liman, spre planeta Neptun;
Am un dor de-un albastru total, azotat...

Nu mă vreau putrezire de suflet pierdut
Căci am alte idei, nu fac parte din voi;
Sunt mai pur, mult mai pur şi ţintesc absolut...
De mă vreţi înapoi, vă revin în strigoi.

Este-un greu pe Pământ şi îl faceţi mai greu,
Sunteţi huma şi lutul sau cernoziom...
Eu îmi vreau uşurinţa, planarea de zeu;
Nu de trup am nevoie, doar de ergii de-atom.

De-aş putea, aş purta doar axoni, neuroni,
Căci ce-i timp petrecut, este în ei experienţă.
Las trăitul meschin şi ambiţii, şi hormoni...
Căci oricum în neant, nu sunt trup, îs existenţă...
... În esenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pro... punere

Mă doare visul neîmplinit, că m-apasă pe creier,
Cum sufletul mă doare că muzica nu mai imită greier.
Şi spiritul mă doare îngrozitor că nu mai am izvor de spiritual,
Căci dialogu-i surd, un monolog necult... Minţitul infernal.

Noroc c-am endorfina, propriul drog la ce mă îndurerează
Şi pot să-mi port povara pusă-n spate pe nedrept, ce înfricoşează
Până şi bietul mâine, ce-l tot sper de bun... şi mă înşală
Cu bunii zişi prieteni, ce nu mai sunt de mult... Totu-i tocmeală.

Credinţa n-am crezut-o, n-are probe, o înţeleg "in... cult"
Şi n-am cuvântul aprobat să-l strig, sunt destinat s-ascult,
Iar dragostele m-au trădat şi ele, sunt sterile, efemere
Şi, anii ce-am iubit şi adunat, sunt un complet de pierdere... de avere.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut icoană

Ce zgomot surd îmi dă fiori
Şi-i repetat şi-i miez de noapte?...
Stau cu prieteni la o carte,
Cum stau în viaţă adeseori.

E un sinistru neînţeles
Ce bubuie în suflet, tâmple,
De mister ce-ar putea să-ntâmple
Pe-asfaltul morţii-n contrasens.

Am parcă o străfulgerare
De suflet ce-mi cedează straniu;
Aieve aud geamăt în craniu
Şi fug în buhăit ce doare...

Alerg, nu ştiu de ce am frică
D-un neştiut ce-l presimt rău...
Mă-ndrept ca sunet spre ecou;
Simt inima că-n hău îmi pică.

Impact după impact din nou
Văd roţi ce sfârtecă din trupuri
Cum solzi din aripi îşi pierd fluturi...
Mă metamorfozez erou...

... M-arunc printre maşini nebune
Ce aleargă, calcă şi zdrobesc
Două grămezi... şi izbutesc
Să văd în noapte două... urme.

Nici nu mai sunt forme umane,
Doar două umbre de movilă;
Întrezăresc cu greu copilă
Turtită-n sânge şi creioane...

... Are-un rucsac împăştiat
Cu coli, caiete de desen
Şi lângă trup de-om mutilat
Stă o icoană veche-n lemn...

... Şi plâng şi ţip şi vreau să mor;
Îs în prag să fiu zdrobit de faruri
Prin negura cu moartea-n daruri...
Mă doare capu-ngrozitor!

Mă uit pierdut în sine, în jur,
Urlu la nebunia fugii;
Nimeni n-ascultă ţipăt rugii...
Le caut suflete împrejur.

Aud sirene şi amorf plec,
Mă-ntorc în lumea celor vii;
Îmi văd ghiozdanul la copii...
Mă mor, în lacrimi mă înec.

PS.
Pierzare-n duet în timp real pe DN1,
Într-o noapte de groază din 2001.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum zboară viaţa-n asfinţit

Cum zboară viaţa-n asfinţit
Aşa încet pe-un ton şoptit
Precum se stinge-n van o floare
Şi-apoi de frig, uscată, moare.

Aud din depărtări cum cântă
Al vieţii imn cu taina-i sfântă
Şi cum răzbate peste vreme
Cu bucurie să ne cheme.

Cum anii-n urmă ni se lasă
Printre amurguri de mătasă
Şi viaţa asta ne tot poartă
Printre furtuni, bătuţi de soartă.

Cât vezi cu ochii numai cer
Şi vraja marelui mister
Cum prinde viaţă o fiinţă
În uimitoarea biruinţă...

Din truda vremii seculară
Seminţele ce germinară
Dădură roade pe câmpii
Şi ne-au născut pe noi, copii.

Cu trupul toţi dintro tulpină
Ne scoase Domnul la lumină
Prin timp cu aripi obosite
Cernuţi prin plasa unei site.

Nu vom învinge veşnicia
Căci ne-a fost dat vremelnicia
Şi ce se naşte tot dispare,
Aşa e viaţa, trecătoare...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!