Toată viața vei primi scrisori de la mine, oricum și oriunde vei fi. A nimănui nu vei fi cum ești a mea. Și totuși, numai eu nu te voi avea niciodată: sunt umbra de la picioarele tale.
Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Suntem două libertăți. Dragostea noastră nu e umilință, e o mândrie. Nu vreau să te copleșesc, să-ți limitez viața numai la mine. N-aș avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ți cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Așa cum nici tu nu vei împărți cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste ești liber a trăi cum vrei.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Luli B
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai pe mine ai să mă iubești. Și n-ai să știi niciodată pe cine iubești. Asta-ți va fi pedeapsa. Îți voi fura sufletul, lăsând celorlați numai umbra sufletului tău. Dar chiar sufletul tău e o umbră și luându-ți-o, nici eu nu mai am nimic.
Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Ce frumoasă ești
Ce frumoasă ești când
Cu ochii blânzi mă privești,
Și îmi spui că mă iubești,
Și numai lângă mine vrei să trăiești,
Ce frumoasă ești când
Cu buzele tale îmi șoptești,
Că niciodată nu o să mă părăsești
Și toată viața o să mă iubești,
Ce frumoasă ești.
poezie de Vladimir Potlog (4 noiembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea cinci vieți de-a rândul să sufăr, ca tu să rămâi așa cum ești, tânără; timpul să mă ardă pe mine numai, pe tine să te lumineze. Pricepi tu prețul iubirii mele?
Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Lui Ionel Gologan, avocat și epigramist, apropos de Ionel Teodoreanu, avocat și scriitor
Jurist și tu, jurist și el,
De faima lui răsună veacul,
Deși-l chema tot Ionel,
Dar ce talent avea săracul!
epigramă de Ion Larian Postolache din Antologia epigramiștilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea e ca o surpriză, poate veni de oriunde. Poți să o găsești lângă tine chiar.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai curând poți smulge cu unghiile o stea de pe cer, decât umbra de la picioare.
Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust (1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, cea a nimănui...
Îmi aparțin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine și nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu știu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte
Nu vreau să-mi plâng de milă deși o fac mereu
Căci viața asta-i scurtă și sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Și nici cu diamante sau chiar aurul tot
Nu știu de unde vin și nu voi ști vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ți-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă rănești prea crunt
Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi și noroi?
Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Și-n clipa cea din urmă, să uiți c-am existat,
Așa cum știi că totul are un loc al lui
În viața asta care pe toți ne-a acceptat...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Pe harta răsturnată a ierburilor tale, Vară, trupul și sufletul meu sunt începutul unui mare cântec și tremurul mâinilor care-l caută.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe harfa răsturnată a ierburilor tale, Vara, trupul și sufletul meu sunt începutul unui mare cântec și tremurul mâinii care-l caută.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de rodica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea mea e Isus
-poem-
Doamne
Tu care ții legământul
și umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
și
viața să-mi schimbi
subtil
și-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ți dorință
o umbră
din propria-ți umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuți mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus
Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
și azi ce dăruie viață
și
atâta mângăiere
pe
Tine te vreau
Isuse
Miel și Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
și
odihna să-mi găsesc
pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără liniște
vreau
să-ți văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
și ochii mei mi-i caută
Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
și-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus
Tu
ești viața
și fericirea mea Isus
n-am găsit
nici pacea
nici liniștea
și nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
și nici în poala hainei ei
pentru mine
nici măcar literatura
și nici poezia
nu
sunt
nu sunt
fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
ești fericirea mea
fericirea
numai Tu Isuse ești
așa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers
Isuse
Ție mă închin
Și
pe degetele Tale îți pun
ființa mea
primește-o
te rog
și
dă-i Tu frumusețea Ta
așa cum voiești
să
fiu și eu o lumină
și
să mă aseamăn cu Tine
fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită
cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului
cât de scump
Isuse ești
cât de scump
uită-te
Tu Însuți uită-te
și vezi-ți Propria-ți Ființă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
ești Dumnezeu
și nu ești un om ca mine lipsit
de
putere
și atâta-nțelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele
Tu
prinzi în
privirea Ta
și gândul și umbra
în umbră ascunsă
și tainele toate doar Tu le pătrunzi și le știi
și ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne și ochii și pașii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
ușor
ce încă mai bate
Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
și odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuți știi să le spui
Lumina
Și viața mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisorile tale
Nu știu de ce am aruncat scrisorile tale,
Nu mă întreba, cred că nici nu-ți pasă.
Oricum, azi nu se mai scriu asemenea scrisori,
Poate doar la recuzită de teatru.
Cum ți se par acum, puerile, desuete?
Dealtfel, le-ar fi stat foarte bine
Prăfuite în podul vreunei case,
În colbul din mijlocul drumului,
În cenușa vreunei sobe părăsite,
În fumul care bântuia odată pe deasupra orașului.
Dintre alte sute de nimicuri,
Nu știu cum naiba am aruncat
Tocmai scrisorile tale!
Apropo, pe ale mele le mai ai?
Le mai citești?
Nu că ar avea mare importanță,
Oricum ai aruncat anii aceia la gunoi,
I-ai mototolit împreună cu ziarele vremii,
Cu evenimentele locale de doi bani,
Cu amantlâcurile tale nenorocite.
Totuși dintre multe alte sute de nimicuri,
Volbură a anilor,
Scrisorile tale îmi lipsesc acut,
Îmi săreau mereu în ochi,
Păreau atât de nevinovate,
Atât de albe, de pure,
Ca prima și ultima zăpadă
A celei mai albe dintre ierni,
De la începuturi...
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu, care ești o nulitate, un anonim, ai viața la picioarele tale, nu ești celebru, dar ești fericit.
Teodor Mazilu în Doamna Voltaire (1979)
Adăugat de George Geafir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată
sunt o groapă întoarsă
ca un sac
pe care mulți nu știu să-i găsească capătul
nu mai exist în el, pentru că m-am pierdut
în ceea ce nu mai este
sunt un capăt nedeșirat al unui alt început
sunt o clipă furată din prezent
gândurile-mi sunt diluate-n spatele unei armuri false
fântâni seci, săpate-n mine fără cuvinte
așteaptă plânsul cerului
clipele nu-mi fac statui din gândul nimănui
prăbușirea este adâncul din care încerc să urc
spre ceea ce nu ești
mă salvez, salvând pe cel ce nu mă știe
decât urând sau
îngropându-și propriul destin
urcându-se spre ceea ce nu este
să nu devenim, niciodată, cer înnegurat și furtună-n
viața nimănui
să nu alergăm spre trecut
poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poruncile paradoxale
Oamenii sunt adesea ilogici, iraționali și egoiști.
Iubește-i, oricum.
Dacă ești bun, oamenii te pot acuza de egoism și intenții ascunse.
Fii bun, oricum.
Dacă ai succes, poți câștiga prieteni falși și dușmani adevărați.
Caută succesul, oricum.
Binele pe care îl faci astăzi, va fi uitat mâine.
Fă binele, oricum.
Onestitatea și sinceritatea te fac vulnerabil.
Fii onest și sincer, oricum.
Marii bărbați și marile femei cu cele mai mari idei pot fi doborâți de bărbați mărunți și femei mărunte cu minți mărunte.
Gândește în stil mare, oricum.
Oamenii îi favorizează pe perdanți, dar îi urmează numai pe învingători.
Luptă pentru câțiva perdanți, oricum.
Ceea ce construiești în ani, alții pot dărâma într-o zi.
Construiește, oricum.
Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă îi ajuți.
Ajută-i pe oameni, oricum.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun și vei primi un pumn în gură.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.
poezie de Kent M. Keith (1968)
Adăugat de Chitic Lenuta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Sentimentele nu-și însușesc niciodată filozofia minții.
citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-ntreb: ce-ai vrea să ții în mâini? Un măr sau un soare? Îți place să ții merele în mână și soarele să-l vezi pe cer. Altfel te temi de el. Mi-aș vinde soarele pentru un măr, numai ca să-l primești în mâinile tale.
Ionel Teodoreanu în Fata din Zlataust
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Viața apleacă spinările.
Ionel Teodoreanu în La Medeleni-Drumuri (16 iunie 1926)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbre
La umbra nucului bătrân
Stă întins un tânăr
E umbră și în gândul lui,
În sufletul băiatului
Nu-i mai vine-n gând nimic
Stă întins, plăcându-i cum
Răcoarea îl alintă-un pic
Și trăiește aici și-acum
Umbra falnicului nuc
Parcă se tot mărește
Se aude un guguștiuc
Cum în zbor pornește
E lumină-n umbra lui
Căci sclipește soarele
Printre ramurile-i multe
Gândurile-s sute
Sentimentele-s puține
Progresiv profunde
Umbrele dansează
Privirile-s mute
Nu mai este-o simplă umbră
Nu mai este o sclipire
Nu mai e nimic pe lume
Decât o lipsă sumbră
Tânărul nu mai gândește
Nu mai crede că există
Căci încet se contopește
În inexistență tristă
Tristețea e metafizică
Totuși nu-i filosofie
Fericirea e mirifică
Ce bine ar fi să fie
Ori că se trezește
Ori că doarme nesfârșit
Omul e veșnic nemulțumit
De ceea ce trăiește
Ce rost mai are să trăiești
Fără ca să iubești
Ce rost mai e să te sfârșești
Fără să te-mplinești
Întrebări fără răspuns
Asta e viața lui
E mai mereu pe nicăieri
Și-al nimănui
Din lumină se nasc umbre
Ele-s totuși dinainte
Umbrele parcă-s mai sumbre
Și mai grele ca-nainte
Umbra e lumina rea
Lumina e umbra bună
Fără umbră prea se pare
Că lumina-i o minciună
O minciună e și viața
Se gândește tânărul
Viața fiind lumina
Și în umbră fiind amorul
Și încă stă la umbra nucului
Într-o lumină întunecată
Trupul aproape neîntors
De sufletul băiatului
Așa mai stau și eu
În umbră și-n lumină
Așa oriunde și nicicând
Și nicăieri mereu
Așa mai stau și alții
Fără să stea ca mine
Așa e viața, așa-s eu
Cu răul în bine
poezie de Radu Andrei Capșa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra
Ești mai sărac cu duhul
Sau ești un om deștept,
Ai inima de gheață
Sau simți o torță-n piept,
Nu te iubește nimeni
Sau ești divinizat,
N-ai bani nici de mâncare,
Sau ești super bogat,
Ești ticălos, nemernic,
Sau bun și generos,
Urât ca o maimuță
Sau ai un chip frumos,
Ești gras și scund sau poate
Ai trupul zvelt, înalt,
Oricum ai fi, ești numai
O umbră pe asfalt.
poezie de Octavian Cocoș (13 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!