Către seară, mă aşez la picioarele tale...

aş vrea să ies la plimbare, şi ea, răsturnată adânc
în fotoliul de unde priveşte, prin neştiutoarea fereastră,
chipurile, în vremea din faţa ei, să mă urmărească
trecând, pe străzi bântuite de ploaie. şi cu ochiul stâng

eu urmărindu-i atenţia, oarecum întretăiată, mereu
zvâcnită înainte, spre ceea ce crede ea că este mai important
în jocul realităţii, pe care îl vede dincolo. – eu
însă, în timpul oprit, de dincoace, mocnind aberant,

pe genunchii ei, alăturaţi cast, şi pe care
ea îi acoperă uneori cu mâna, încet.
(semn că-mi simte privirea, desigur)... şi iară

aş vrea să merg, tot mai departe de ea, cu un umblet
apăsat de ploaie, şi vântul care îi bate
ei în fereastră să-i amestece chipurile acestea toate.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aude de dincolo de milenii glasul năpăstuiţilor lumii care strigă prin glasul năpăstuiţilor de astăzi, ca un ecou perpetuu; descoperiţi mâna criminală, mâna care a făcut atâta rău omenirii, mâna care lucrează mereu în umbră, mâna care se vrea mereu ascunsă, mâna care ne fură şi ne ucide, trecând triumfătoare spre eternitate.

Constantin Ţurai în Elemente de criminalistică şi tehnică criminală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purificare

mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe
trebuie să dispară mirosul de gunoaie
nimeni vreodată ploaia s-o disturbe.

pe uliţa indiferenţei au apărut noroaie
în focuri de poveste ard huile şi turbe
mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.

în calendarul vieţii mai întorc o foaie
drumurile fericirii în zigzag şi curbe
le străbat năucă prin vise o droaie
care nu ar vrea norii să-i conturbe.

mă strecor ca vântul prin perdele de ploaie
care spală frenetic străzile din urbe.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce priveşte din afară printr-o fereastră deschisă niciodată nu vede atâtea ca acela ce priveşte o fereastră închisă. Nu există obiect mai adânc, mai tainic, mai fecund, mai tenebros, mai orbitor ca o fereastră luminată de o candelă. Ceea ce poate fi văzut la soare e întotdeauna mai puţin interesant decât ce se petrece în dosul unui geam. În această bortă neagră ori luminoasă trăieşte viaţa, visează viaţa, suferă viaţa.

Charles Baudelaire în Mici poeme în proză, Ferestrele (1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce vede Nevăzutul, atunci când priveşte văzutul, se vede pe Sine. Căci privitorul este Una cu ceea ce priveşte, iar ceea ce vede atunci când priveşte, îi arată privitorului locul din care priveşte. Privirea din spatele privirii devine activă odată cu Întoarcerea la Linişte, pentru că Liniştea trezeşte cele mai profunde taine ale fiinţei. Locurile interioare, care n-au fost vizitate niciodată, ies la suprafaţă prin intermediul Liniştii, deoarece, în Linişte, tot sunetul se aude mai clar. Şi, la nivelul său de bază, întreaga creaţie este sunet. De aceea, cel ce se scufundă conştient în Oceanul de Linişte, va cunoaşte cu adevărat aspectele cele mai fine ale sunetelor întâlnite. Liniştea nu e o stare, o emoţie, sau un sentiment. Liniştea este dincolo de orice simţ, în spatele oricărei creaţii. Liniştea nu e o vibraţie sau o energie, ci este sursa vibraţiei - sursa undei - sursa sunetului. Iar când te întorci la sursa realităţii tale, conţinutul realităţii tale va îmbrăca straiele Liniştii din care provine, deoarece, înainte de sunet, a fost Linişte. Şi este în continuare, căci Liniştea nu dispare atunci când e acoperită de sunet, iar sunetul care devine conştient de Liniştea din care a răsărit, devine conştient de Sine - de faptul că este Una cu Liniştea.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Introducere
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri...

Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Şi udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...

Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se aude–n depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud şoapte,
Şi gănduri trecătoare...

Iar gândurile mele sunt confuze,
Deşi e frig, eu ard de dor,
Vântul serii şuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.

Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate şi cânt apăsat, viaţa
strune fiindu-mi cârlionţii tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniştită dimineaţă
singurătatea ierbii înalţă tăcerea spre cer
capul tău întors îmi priveşte însă tristeţea
eşti dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viaţa ta trecător

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de chihlimbar

aş vrea să fiu vioară şi tu arcuş
cântecul vieţii să-i bucure pe oameni
moartea să îmi pară păpuşe de pluş
să nu mai arunce cu boală în nimeni.

aş vrea să fiu pământul pe care păşeşti
să mă sădeşti în el vrăjită floare
să mă miroşi şi să mă îngrijeşti
sub bolte de stele lună şi soare.

aş vrea să fiu nor să mă transform în ploaie
să hrănesc codri şi lanuri din câmpie
pe trupul lor să mă destram şiroaie
din tot ce visez nimic nu-i utopie.

aş vrea să fiu înger să te veghez mereu
oricum ar fi timpul de uşor de greu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunchii frământă

lutul după rugăciune
capul stă plecat gândind
la cel care a înviat
călcând pe moarte
cuvintele prind aripi şi
se-nalţă la cer
ochii se ridică la zenit
simte lutul cum intră în oase
umezeala vine din pământ
parcă vede un bătrân cu toiag
palmele transpiră-n rugăciune
se simte tras în adâncuri
tatăl nostru plânge
cu lacrimi grele
cu lacrimi de sânge

genunchii frământă lutul
încet încet încet
cu pioşenia care vine
ca o pată de lumină

lutul ia o formă
genunchii frământă încet
lutul prinde altă formă
o suflare divină şi-ar prinde viaţă
nici nu mai simte artroza
genunchii frământă lutul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise. Peţitorii trebuie înlăturaţi de Ulise, pentru ca acesta să se poată uni din nou în pace cu soţia sa... Ceea ce caută Ulise este propria sa conştienţă mai adâncă, forţele divine ale sufletului. Cu acestea vrea el să se unească. Înainte de a le găsi, mystul trebuie să învingă tot ceea ce umblă, ca peţitor, după favoarea acestei conştienţe. Ceata acestor peţitori provine din lumea realităţii inferioare, din natura trecătoare. Logica pe care o aplicăm acestei lumi este o urzeală care, o dată ţesută, se destramă mereu.

Rudolf Steiner în Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă gânduri

spart un colţ de cer dă un pic de lumină
un nor cu ceva ploaie se apleacă peste orizont
se simte că este frig, vântul bate a iarnă
un gând în lăcaşul lui suspină
din nou este toamnă, când ai trecut tu primăvară şi vară?
mă adun in mine, cu caldură
un pom în faţa ferestrei mele, acum dezbrăcat
cu cregile goale priveşte la lună
vine decembrie şi sunt, iară
singură

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea

Aş vrea să fiu o stea
Pe care s-o priveşti,
Întreaga viaţa ta
Aş vrea să mă iubeşti.

Aş vrea să fiu o apă
Pe care tu o bei,
Aş vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

Aş vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să-mi continui zborul
În iarna lumii reci.

Aş vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
Aş vrea să fiu grădina
Plină cu trandafiri.

Aş vrea să fiu o stea
Să ies de după nori...
Ce mult, mult aş vrea,
O viaţă în culori.

Aş vrea să fiu un soare
Să ştiu pe unde eşti,
Aş vrea să fiu o floare,
Care mereu înfloreşti.

Aş vrea să fiu răşina
Pe care o miroşi,
Aş vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoşi.

Aş vrea să fiu un sfeşnic
Mereu să te veghez,
Să fii cu mine veşnic...
Aşa vreau eu să visez.

poezie de Eugenia Calancea (7 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vreme de ploaie

Pe vreme de ploaie joc şah cu amicii
Sau merg paralel cu norii,
Direcţii diferite...
Cumva alternez jocul minţii
Cu cel hoinar
Care mereu se indreaptă
Spre răsărit de soare,
Contemplând frumuseţea
Salcâmilor infloriţi.

Ce adânc inoată roata căruţei in nisip
Când despică pădurea in două,
Ce verde e iarba după ploaie
Si cât de năbădăios
Spumegă râul la cascadă...

Joc şah,
Totdeauna mi-a plăcut să fiu regină
Atentă, vigilentă...
Dar uite... am pierdut,
Norocul ăsta nebun m-a părăsit
Si tura fiţoasă imi ţine calea
Pe vreme de ploaie...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea – amanta trecătoare

Te-ai întâlnit cu moartea la fereastră
V-aţi salutat. Ea a plecat la drum...
Nu se grăbea, dar cum eraţi prieteni,
Ştia că nu vei vrea să pleci acum.

Ai invitat-o să serviţi cafeaua
Ori un pahar de vin de Murfatlar...
Ea a răspuns zâmbind: "Mă voi întoarce,
Nu ştiu în care zi din calendar..."

Era frumoasă, veselă... doar coasa
Lucea în suflet ameninţător,
Tu nu te-ai fi temut de ea fireşte.
Să-i stai alături ţi-ar fi fost uşor.

Te-ai dus cu ea, odată, la plimbare...
Ai sărutat-o... Un îndrăgostit!
În suflet i-ai lăsat însângerare...
Ea a oftat prelung şi te-a privit.

Pe cupidoniene umbre-n noapte,
Te-ai dus din nou cu moartea la plimbare.
Voiai s-o strângi în braţe... Mai aproape
Să-i simţi suflarea înfiorătoare.
Dar n-ai plecat cu ea... Tu laşi în urmă
Mereu atâtea clipe pământeşti...
Cetatea veşniciei se surupă
Şi moartea se întreabă unde eşti.

Vezi, tu zâmbeşti! Şti caât îţi e de-aproape
Şi talia-i tu poţi să o-nconjori
Însă o laşi să plece mai departe...
Aşa se-ntâmplă-n viaţă uneori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi era ploaie cu senin

Şi era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nchin
Şi le îndoaie.

Acuma tot ei înfloresc
De primăvară
Şi-un dulce miros răspândesc
În dalba sară.

Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia şiroind
Pe-a ta fereastră.

Şi-n haină albă tu apari
Cu pasuri line
Şi numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.

Atât de dulce şi de plin,
Cu-aşa văpaie,
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

nu doare
de aceea trecând
rănile sale
sunt doar amintiri
atâta doar
că ia cu el
şi duce departe
doar el ştie unde
cea mai importantă parte
a vieţii noastre
poate cândva
nu se ştie când
ne vom reîntâlni
cu tot ce-am făcut
am zis am urât
iubind trecând
uitând aşteptând
să fie oare
în ziua aceia
o altă înviere?
sub care cer
spre care mântuire
se îndreaptă el visul?
toate acestea
sunt doar închipuiri
aşa să ştii
tu cel care treci
neştiut
însingurat călător
prin ploaia rece
a propiilor tale închipuiri

poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de ploaie

Mă mai încearcă, uneori, câte o ploaie
Şi mi se risipesc picurii ei prin sentimente,
În torente,
Până când ridic ochii spre cer
Şi nu văd acolo nici un nor şi nicio stea
Sau altceva
Diferit de culorile ochilor ce mă privesc de prin amintiri
Cu gust de furtună
Sau cafea bună
Sorbită pe-ndelete dimineaţa
Sau tăinuită după cină,
La ora când nu ştii dacă e prea târziu
Sau prea devreme
Pentru o ploaie care vine
Dacă vrea,
Când vrea
Şi-mi udă ziua
Sau noaptea
Sau numai ora când mă încearcă şi mă risipeşte
Printre torente
De sentimente.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să asculte, ascultă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să zâmbească zâmbeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să lupte, luptă,
Cine vrea să cânte, cântă.
Cine vrea să fie fericit...
doar vrea.
Că de muncit...
e viaţă grea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Cad suflete" de Valentin Petre

Cum bate vântul prin copaci
Şi cum mai cad frunzele toate!
Şi nu ştiu de ce plin de draci
Eşti şi rămâi mereu în spate?

De mână-aş vrea să te mai ţin,
Dar, mă refuzi, că ţii umbrela,
Înjuri şi sudui din senin,
Că ţi-a udat ploaia flanela.

În papură-mi tot cauţi nod,
Că merg prea iute nu-ţi convine,
Misterul nu pot să-l deznod:
De ce-ai mai vrut să mergi cu mine?

Suntem bătrâni şi e firesc,
Să ne cărăm mai greu carcasa.
Îmi vine, zău, să te plesnesc,
Sau s-o invoc pe-aia cu coasa,

Dacă tot zici că nu mai poţi.
Rămân să calc eu frunze moarte
Pe-alei, de mână cu nepoţi
Şi-o să te plâng, prin ploaie, foarte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de martie

De dor primăvara se plânge,
Ar vrea să revină acasă,
Un înger cu aripa-n sânge
Îi mângâie rana rămasă.

Din nori de cenuşă şi pulberi
O ploaie măruntă şi rece
Un ropot aduce în plângeri,
Amarul ar vrea să-i înece.

Din vremea ajunsă-n răscruce
Se scurge al frigului val
Iar martie-ndată aduce
Un zâmbet pe-un cer boreal.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!