
Dar, uite, unele gânduri sunt ca nişte răni de care nu te mai vindeci: erai una dintre ultimele mele credinţe, şi-mi dau seama acum că totul e fals aici pe pământ.
Balzac în Istoria celor treisprezece, Ducesa de Langeais
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare

Versul de cristal
-În părul tău, se-adună zăpezile din munţi,
Privirea ţi-e pierdută, nu vezi nimic din jur,
Şi nu-nţeleg, bătrâne, de ce, ades, te-ncrunţi?
Căci versu-ţi izvorăşte şi limpede şi pur.
În tot ce scrii, iubirea se-arată ne-ntinată
Şi-mi pare ireală, din altă lume e.
Tu, unde ai găsit-o? E-a ta, e-adevărată?
Şi, dac-ai întâlnit-o, de ce te-ncrunţi, de ce?
-E-adevărat: zăpada mi-a apărut la tâmple,
Iar anii se adună şi, poate, mă încrunt
Atunci când, printre gânduri, se poate să se-ntâmple
Ca amintiri pierdute, din nou să mai înfrunt.
Sunt unele de-acelea ce n-aş vrea să se-arate,
Dar asta nu se poate şi-atunci le pun la loc
Aşa cum sunt, dar versul, cu amintiri schimbate,
E rolul de pe vremuri şi-mi place să-l rejoc.
De ce acum? Ei, bine, sunt multe şi s-au strâns
În ani şi ani în care pe toate le-am trăit,
Le-am adunat prin gânduri, la unele am plâns,
Dar toate-s ale mele şi-or fi pân' la sfârşit.
Iubirea mea? Trăieşte! E limpede şi pură,
E, poate,-nzăpezită şi ea, la fel ca mine,
Dar numai pe afară: în suflet, la căldură,
E-aceeaşi de-altădată. Iar tu, ce faci, eşti bine?
poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre gânduri
Mi-ai înflorit prin gânduri într-o zi
ca stelele-ntr-o noapte pe o boltă
nepăsătoare-n lumea dezinvoltă
în care se întâmplă -a străluci.
Şi nu erai un gând, nici stea sau floare,
dar îmi erai acolo şi simţeam
că eşti a mea, erai tot ce-mi doream,
iubita mea, ce-n gânduri îmi răsare.
poezie de Daniel Vişan-Dimitriuâ din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie
Şi-n seara asta cu fulgere,
pe tava de argint, cireşele
îţi aşteptau dorinţa.
Prin rama uşii a trecut
năluca singuratăţii mele,
parcă speriată de trăznetul întârziat.
Am scăpărat bricheta, fulger controlat
în paratrăznetul ţigării,
să alung nişte gânduri de ploaie.
Vechea icoană a Fecioarei cu pruncul
nu-mi înţelege starea, mai ales că
sunt ani de când mi te-a dăruit.
Fulgere, cireşe, icoana
şi-mi dau seama că nu sunt singur
când afară plouă lipsa ta.
poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Soartă!
Speranţe, idei sau vise,
Sunt de mult, de vremuri ninse.
Au rămas doar nişte gânduri...
Azi, am mulţi prieteni singuri.
Încă n-am pe faţă riduri,
Însă, sunt plină de gânduri...
Ce mai viaţă, ce mai soartă!
Singurătatea mă poartă.
Frumoasele mele vise,
De soartă mi-au fost ucise.
Acum am rămas pe gânduri,
Cu ochii pe-aceste rânduri...
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (15 martie 2001)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele amintiri sunt ca nişte morminte la căpătâiul cărora plângi până la neputinţă, iar unele visuri sunt ca nişte păsări care s-au pierdut în oceanul lacrimilor de lângă mormintele unde se zbat amintirile....
citat din Marinela Lungu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brooke: Probabil că vă uitaţi acum la mine şi faceţi mişto de hainele mele, nu? Mă rog, uite ce trebuie să ştiţi despre lumea de azi: dacă eşti gras, prost şi bărbat, totul e în regulă. Dacă eşti fată, nu. Vă rog spuneţi-mi că asta s-a schimbat în viitor. Cineva să-mi spună că aţi înţeles iubirea, pentru că am ceva să vă zic: totul e varză acum. Dar presupun că aşa a fost mereu: să vrei să fii iubit, să găseşti pe cineva pentru care inima ta să bată cu o durere plăcută... Să fii înţeles de cineva. Deci... dacă sunteţi roboţi, sau extratereştri, sau ceva, şi mă priviţi acum şi iubirea nu mai există... ei bine, aţi pierdut ceva important... şi-mi pare rău pentru voi. Pentru că, după mintea mea, iubirea e tot ceea ce contează pe lume.
replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt gândurile, emoţiile, percepţiile senzoriale şi experienţele mele. Eu nu sunt conţinutul vieţii mele. Eu sunt viaţa. Eu sunt spaţiul în care se întâmplă totul. Eu sunt conştiinţa. Eu sunt clipa Acum. Eu sunt.
Echart Tolle în Linistea vorbeşte, traducere de Ovidiu George Vitan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre mii de gânduri care
Dintre mii de gânduri care
Zi şi noapte te frământă
Câte-s edificatoare,
Câte duhu-ţi înfierbântă,
Câte sânt folositoare,
Câte inima-ţi încântă,
Câte-or fi dăunătoare,
Câte doar te înspăimântă,
Câte-s ne vindecătoare,
Câte zelu-ţi înmormântă,
Câte-s apă şi mâncare,
Câte sufletu-ţi mănâncă
Câte-s răni usturătoare
Sau fac rana mai adâncă
Câte-s conştiente oare
Sau inconştiente încă...
Nu răspunde la întrebare
Ci întreabă-te; "sunt pe Stâncă?!"
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (29 iunie 2021), traducere de Adelina
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostia şi vindecarea
Te vindeci de tahicardie,
De gută, lepră, miopie,
Te vindeci de reumatism,
De cancer şi de cretinism,
De cataractă, glaucom,
Te vindeci şi de adenom,
De boli mintale, sodomie,
Cu vârsta şi de gelozie,
Dar nu vindeci de prostie.
pamflet de George Budoi din Dicţionarul prostiei (7 martie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sunt anumite gânduri cărora ne supunem fără a le cunoaşte: ele există în noi, fără ca să ne dăm seama.
Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dar unele dintre obsesiile mele au fost şi au rămas şi acum cred, şi sper, prietenia - şi asta nu numai ca o obsesie ci ca o dominantă a vieţii mele - şi dragostea. Am iubit mult şi încă mai iubesc. Dar sunt obsedat de starea pe care ţi-o oferă nevoia de aceste stări. Am crezut că fără ele nu poţi să trăieşti. Ca scenarist gândeşti o poveste care se lipeşte de sufletul tău, care ţi se pare că te preocupă, că te obsedează, şi pe urmă încerci cu mijloacele regizorului să o pui în pagină, să o împlineşti.
citat clasic din Andrei Blaier
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şi gânduri
Întunericul sufletului, răsfrânge în juru-mi întuneric,
Ziua e neagră, noaptea-I neagră, lumea-I neagră, iarba-I neagră, viaţa-I neagră,
Pentru mine demult s-a spulberat şi scruul visurilor mele.
Gânduri şi gânduri se iau la trântă şi-mi fură liniştea şi somnul.
Îmi fură tihna şi odihna.
Dar iată ă în negura vieţii mele apare o luminiţă ce mă-nfioară.
O, biată luminiţă,
Te vei duce şi tu pentru a face şi mai amară rămmăşiţa zilelor mele,
Te-ai hrănit cu himere,
Ai iubit în disperare cerul şi marea,
Fără să priveşti în jurul tău pe pământ.
Iată-te singur, singur.
E toamnă, toamnă, aproape iarnă.
Deschide ochii mari, trezeşte-te şi privşte altfel!
poezie de Lia Maria Gaşpar din Gânduri şi gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că sunt viţă de român
Eu am venit, nu vreau să plec.
Cu timpul vreau să mă-întrec.
Aici totul mă răsfaţă.
M-am îndrăgostit de viaţă.
M-am îndrăgostit de soare,
De vântul ce-mi dă răcoare.
Deasupra am cer cu stele,
Tot ce inima îmi cere.
Bogăţia din natură,
Lumea lipsită de ură,
Toate-mi hrănesc sufletul
Şi-mi păstrează cumpătul.
Aici binele domneşte.
Dumnezeu mă ocroteşte.
Aici nimenea nu plânge.
Aici răul nu m-atinge.
De-aceea nu vreau să plec.
Eu aici vreau să petrec.
Pentru viaţă sunt făcut,
Din maimuţă, ori din lut.
Nu vreau să plec. Aici rămân.
Că sunt viţă de român.
De gândiţi şi voi ca mine,
Haide-ţi, veniţi lângă mine!
Aici putem trăi bine,
Nu în ţările străine.
România-i pământ sfânt.
Să-l apărăm cu jurământ.
poezie de Dumitru Delcă (11 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


"Viaţa e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viaţa" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică şi ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăieşte gânduri crezând că trăieşte "viaţa". Tu eşti Viaţa, care nu poate fi făcută de nimeni şi de nimic. Dacă părinţii tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i aşa? Gândul nu poate cunoaşte viaţa, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viaţă"; după cum Adevărata viaţă nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viaţa fiinţează ca prea-fericire a fericirii, doar în absenţa gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici şi acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici şi acum, Sunt Viaţa din aceasta clipă şi nu gândul care apare în ea şi pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viaţă liberă de devenirea gândirii înlănţuitoare. Contemplă asta!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leon: Aş vrea să-ţi zic unele lucruri care nu pot fi spuse cu voce tare. Draga mea... eu... (O ia în braţe şi o sărută.) Vezi, nu aş fi putut să zic asta.
Ninotchka: Ah, Leon, Leon, ştii glumele alea pe care mi le-ai spus acum câteva zile? Mă trezesc în miez de noapte şi încep să râd. Ştii, e ciudat... pentru că nu sunt amuzante, sunt stupide. Şi totuşi eu râd. Şi când mă uit la Buljanoff, la Iranoff şi la Kopalski, ştiu că sunt nişte oameni mârşavi şi că ar trebui să-i urăsc. Dar dup-aia îmi dau seama cine i-a făcut să fie aşa şi, în loc să trimit raportul la Moscova, ies în oraş şi-mi cumpăr o pălărie caraghioasă şi... vorbesc prea mult?
Leon: Nu, nu, continuă.
Ninotchka: Leon, vreau să-ţi spun ceva ce nu am crezut vreodată că voi spune, ce nu cred că ar trebui să spună nimeni, de fapt, tocmai pentru că nu există şi... Leon, nu pot s-o spun... (Se sărută din nou şi se îmbrăţişează.)
Leon: Un adevărat gest de sergent!
replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât te bazezi pe minte îţi trăieşti viaţa ca cel mai neputincios sclav! Tu unde eşti acum? În trecut, plecată cu gândul la vindecarea altor gânduri, definite tot de pungaşul sabotor "traumă", sau eşti Aici? Doar fii aici şi nu lăsa gândul să-l invadeze pe Aici, aceasta nu este fericirea eternă, ci aceasta eşti tu, preafericirea fericirii în eternitate. Asocierea cu gândul te face o persoană, o mască pe care nimeni şi nimic nu o poate vindeca de fals. A ÎNŢELEGE ASTA, ESTE REMEDIUL SUPREM!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lacrima nopţii
nu-mi amintesc totul
încerc să mă uit
mă ascund între nori
ştergând faţa de gânduri
am rămas tăcut
trup de lut răstignit pe o cruce
s-au uscat trandafirii, pângeau în curte ciulinii
nu mai cântă aici privighetoarea
ce tristă e astăzi şi zarea
mă apuc să mă scriu
timpul acum se despică
lăsând durerea să curgă
străin în ceaţă
îmbătat de tristeţe
se scurge ceara pe ferestre de suflet
din lumânarea uitată pe masă
va veni odată aici o primăvară
nu azi, nu acum
nu mai caut cenuşa în pulberi de gânduri
sunt suflet rătăcit, efemer
mă voi deschide în o mie de ochi
să ascult ziua cum plânge în noapte
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititul este una dintre pasiunile mele. Sunt ataşat de cărţi. Când sunt departe de ţară mai multă vreme cititul reprezintă una dintre legăturile cu limba română, cu casa. Sunt cărţi care mă pasionează; unele îmi schimbă starea de spirit, îmi schimbă felul de a vedea lucrurile.
citat din Alexandru Tomescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cântecele mele sunt în fond jurnalele mele. Unele dintre cele mai bune compoziţii au ieşit la iveală în perioada când trăiam un coşmar personal.
citat din Gwen Stefani
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Trei artişti amatori
au participat la o tabără de creaţie –
El, Creatorul
a modelat sub ochii învăţăceilor
chiar feţele membrele trupul şi sufletul
noilor oameni...
unii cu înclinaţii artistice şi
participanţi la o tabără de creaţie,-n care
El, Creatorul
se lasă cu totul sedus de povestea de dragoste,-n infinit
dintre praful
stelar praful în ochi şi cel de pe to
ba întoarsă acum
mai mult ca oricând spre timpanele nimănui (?!) –
El, Creatorul
va şti de acum înainte să cheme pe nume
comun pe cei trei: ah, uite nişte magi prichindei –
chiar am
tresărit prea puţin!
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
