Mâinile, contur de aripi
Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
și tot încerc să-l trec.
Soarele se proptește-n el,
la răsărit și apus,
în fiecare zi îl știu imaculat,
numai noaptea alunecă și cade pe pământ,
rămân deasupra stelele și luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
și capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
și să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre somn
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre păsări
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
- poezii despre frică
Citate similare
Nu doresc să cadă fluturi din cer
nu știu dacă cineva mă caută de singurătate
sau eu fug permanent de ea,
îmi cad norii în cap cu păsări cu tot
tu de la o vreme alergi după ele
și nu se întâmpla nimic statornic.
mă așez cu greu la locul oferit
împart zâmbete de circumstanță
și gândesc mai departe
m-a lovit dragostea din unghiuri drepte
nu pot să o ridic în brațe
mă îndoiesc aproape de toate lucrurile
ce vreau cu adevărat mă ispitește
nu doresc să cadă fluturi din cer
lumea din jur binevoitoare îmi pare prefăcută
nu simt niciun punct de sprijin
n-am aripi
tot ce am e voința de a mă ridica deasupra de cuvinte
cu mâinile gata să se prindă
de cerul tău ascuns în piept
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre trigonometrie
- poezii despre singurătate
- poezii despre promisiuni
- poezii despre nori
- poezii despre iubire
- poezii despre fluturi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Apusul
de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăți cerul franjurat de lumină
ca o moarte așteptându-și ceasul
pe umerii valurilor
umbre cu dinți alungiți
deasupra zborul alb al pescărușilor
pe faleză noi și briza întețită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munți
noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
orașul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se așează cu capul pe țărm
noaptea-l zbuciumă-n somn
și visează răsăritul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre toamnă, poezii despre oraș, poezii despre munți sau poezii despre moarte
Am iubit zborul cu fiecare pasăre
Mă doare gândul ce-mi scormonește-n memorie,
speranța respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.
Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea mă leagănă cu întunericul cernut
în site mișcate de stele.
Nu știu să mă desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să mă caut în întrebări și răspunsuri
și răzbesc din ce în ce mai greu.
Moartea îmi pare și ea nefolositoare și dușmană
pentru colțul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toți.
Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvășire,
tu știi câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre vânt sau poezii despre suflet
Înrădăcinat în cuvinte
nu mă iubesc picioarele ce dor și obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuți
privesc cu părtinire ce se întâmplă
și caută.
Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,
nu pot aștepta
clipele se suprimă grăbite,
știu ce urmează și nu mi-e frică
trebuie să trec cu înțelegere
pragul nesfârșitului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare, poezii despre ochi, poezii despre gânduri, poezii despre dor sau poezii despre cuvinte
Privesc tavanul legat de cer
Noaptea se furișează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puține șanse de reușită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic
Cu o senzație de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
și pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?
Îți promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre interdicții, poezii despre depășire, poezii despre apă sau poezii despre albastru
Minipoemele nopții
știu
luna se plimbă noaptea
pe acoperișuri
cu mâinile la ochi
stelele cred
că e somnambulă
îngerii mirați și ei
citesc în scriptură
apocalipsa
un nor ieșit la plimbare
o salvează și se ascunde
în pălăria șarpelui
otrăvite de nesomn
ciupercile
se pomenesc ude
salcâmii înfloriți
își scapă parfumul
prin aer
un greier copil
învață să cânte
cu sincope în glas
un cocoș cu insomnii
invidios îi trezește
pe ceilalți
somnul alunecă
în visele dimineții
cai înaripați
după racoarea nopții
florile lăcrimează
cristale de rouă
cerul
covor de purpură
dincolo de păduri
pe vârful copacilor
pe jumătate soarele
se ridică-n picioare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare, poezii despre flori, poezii despre învățătură, poezii despre îngeri sau poezii despre șerpi
Soarele răsărit din apă
Tu popor cu ochii închiși,
ia privește-n depărtare
dealul înflorit de caiși,
țărmul mângiat de mare.
Soarele răsărit din apă
se ridică încet pe boltă,
pe pământ într-una sapă
sâmburele de revoltă,
un soldat fără de soldă.
Și apoi fără să spună
noaptea asta n-are lună,
vântul bate a furtună,
se întrerupe și curentul
să mai scriu, nu e momentul.
Totul ce se mai întâmplă
apar fire albe-n tâmplă
și o scuză cu regret
că n-am fost deloc discret.
Așteptarea cât a fost
am știut-o pe de rost,
dar nu știu ce mai urmează
și-mi fac somnul de amiază.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre revoltă, poezii despre miezul zilei sau poezii despre armată
Când vine noiembrie...
Ea știe în noiembrie ochii mei
capătă un pic mai multă profunzime.
Atunci vine să mă vadă.
An de an, când sosește noiembrie, devine îngândurată.
Ea știe că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.
În noiembrie cerul este aproape gol, puține păsări deasupra capului.
Știu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar și ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ține fața în mâinile ei.
"Ah..."
E ca și cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.
" Este chiar o pasăre?"
N-aș putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfunduri.
Ea mă privește-întotdeauna liniștită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...
poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre devenire sau poezii despre aripi
Gânduri
Deja luna se înalță
deasupra dumbrăvilor cu portocali.
Venus strălucește pe cer
ca o pasăre de sticlă.
Lumini de beriliu și ambră
dincolo de munți,
iar deasupra oceanului
un cer porfiriu de porțelan.
Noapte în grădină,
apă în toate formele ei
miros de iasomie,
privighetoare a parfumurilor.
Parcă războiul a căzut
într-un somn adânc,
în vreme ce florile Valenciei
sorb Guadalaviarul.
Valencia turnurilor zvelte
și a nopților dulci. Valencia,
suntem împreună chiar și-atunci
când nu te văd,
câmpuri întinzânduse peste nisip,
mări refugiindu-se-n violet.
poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre război, poezii despre privighetori, poezii despre portocale, poezii despre ocean sau poezii despre nisip
Sufletul fereastră spre cer
Să poarte pe umeri, lemn sănătos
în care se cioplește durerea,
mâna cu dălți ascuțite să încrusteze
tot ce se spune despre moarte și viață.
În fibră să ardă gândul fierbinte
dezlegat de teama negrei preziceri
până totul se va sfârși luminos.
Numai sufletul fereastră spre cer
la care sosesc îngerii,
să creadă în lăuntrica putere
cu degetele să-și facă semnul
și inima de măr fermecat
din care fiecare să muște iubire.
Și pe deasupra este o rugă
ce te convinge de adevăr,
iar apoi cuvântul
ce se îmbracă în slavă
în timp ce toți așteaptă cu inima strânsă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre sănătate, poezii despre negru sau poezii despre muște
Într-un târziu
Abia cînd întunericul mușca din zi
am început să împachetez gândurile fără tristeți
și am plecat cu ele să le împrumut.
Noaptea se dădea peste cap, nu voia nimic,
aștepta să-i fugă stelele din buzunare,
luna își scuipa în sân să nu dea de vreun pocinog
și se ascundea sub norii lăptoși.
Venea dimineața
vedeam cum se deschid toate visele și dispar în uitare
cu tăceri coborâte pe scări de bumbac,
oamenii se grăbeau să intre în malaxorul activității
odihniți și atenți la detalii.
Într-un târziu
mâinile mele prelungite în lucruri
mă priveau cu ochi de broască țestoasă
ori de pasăre mută, fără aripi
cum mă zidesc într-o coloană fără sfârșit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre uitare, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe sau poezii despre sfârșit
Marea Moartă
Seninul cade peste Marea Moartă
valurile,
dune de nisip ca ceara,
cerul deasupra
un deșert de cenușă
de care atârnă
stele blonde, căzătoare,
inimi de sare înoată
în apele turcoaz.
Iordanul sfidează singur moartea
împrospătează grota
cu apă dulce,
sub nivelul mării
se moare câte puțin.
Pe mal cristale gălbui
sărută soarele levantului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre sărut, poezii despre păr blond, poezii despre inimă, poezii despre galben, poezii despre deșert sau poezii despre cenușă
Lumina capătă darul cel mare
Abia aștept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
și rămân îndatorat la sentimentele orașului.
Nu cunosc obârșia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalți
și mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agață de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.
Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credința obișnuită
în care și eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alții mai mult decât pentru mine
și aștept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să știu.
Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aș îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
și nu oprește în gările nepământene.
Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
și nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatorați la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
și să-l recunoaștem singuri.
Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăție venită de la începăuturile lumii
în care totul se face și se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit și prin faptă,
nu-ți trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalță la cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri sau poezii despre seară
Nopțile se arcuiesc după cer
Nicio umbră nu s-ar îndrăgosti de un copac iarna,
ar aștepta să-i crească frunzele din muguri
și raiul ei ar deveni ademenitor,
mai verde decât seva care inundă pădurea
trecerea se topește-n plăcerea demult visată
în care nu se mai simte decât foșnetul viu,
în lumea ei fagurele vieții strânge minuni,
aici nu este nimic fără încleștare și pândă.
Nopțile se arcuiesc după cer, freamătă de stele
până-n diminețile cu trup de lumină
în care și o rugă capătă chip.
Se ceartă norii deasupra și cad ploi de argint
cu picături respirate de ramuri,
se vântură aerul, mă ia de guler pe nepregătite,
lumina alunecă odată cu timpul pe poteci,
vin din depărtări arome de fructe sălbatice,
inima mea bate și se ridică cu smerenie-n piept.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre păduri sau poezii despre plăcere
Cad pe ape
Soarele jos a picat,
Soarele, soarele,
Ca rochia ta din pat,
Soarele, soarele.
Cade o frunză din înalt,
Frunzele, frunzele,
Ca palma mea din părul tău cald,
Frunzele, frunzele.
Lunecă din cer o stea,
Stelele, stelele,
Ca lacrima pe fața ta,
Stelele, stelele.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre înălțime, poezii despre rochii, poezii despre păr, citate de Grigore Vieru despre păr, citate de Grigore Vieru despre apă, poezii despre Soare sau citate de Grigore Vieru despre Soare
Se zidesc fiecare într-un turn
urcă deasupra de fiecare clipă trăită
la întâlnirea sufletului cu rațiunea
se plimbă prin viață cu toate obsesiile pe umeri
se coace în gânduri cu toate visele la izbândă
și nimicul din mine se pierde treptat
tot ce mă învinge nu mă câștigă în luptă
o iubire izvor ca într-o fântână curată
își așază inima pe ghizd
și oamenii beau cu recunoștiința însetaților de viață
se zidesc fiecare într-un turn
să nu se mai dărâme
pentru ca ofranda lor să înalțe în veac nemurirea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie
Noiembrie
Ea știe în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.
An de an, când sosește noiembrie, devine îngândurată.
Ea știe că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.
În noiembrie cerul este aproape gol, puține păsări deasupra capului.
Știu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar și ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ține fața în mâinile ei.
"Ah..."
E ca și cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.
" Este chiar o pasăre?"
N-aș putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.
Ea mă privește-întotdeauna liniștită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...
poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Novembre
Ea știe în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.
An de an, când sosește noiembrie, devine îngândurată.
Ea știe că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.
În noiembrie cerul este aproape gol, puține păsări deasupra capului.
Știu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar și ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ține fața în mâinile ei.
"Ah..."
E ca și cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.
"Este chiar o pasăre?"
N-aș putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.
Ea mă privește-întotdeauna liniștită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...
poezie de Meng Ye
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trandafiriu crepuscular
Trandafiriu crepuscular cu margini violacee
se destramă încet în seara de vară,
noaptea se apropie cu ochi de stele.
Privirea se îmbată cu plăcerea uimirii,
se nasc brodate trăiri de taină
care lasă dezvelit frumosul,
toți oamenii sunt exaltați de mirajul
asfințitului pe cer.
Mă ispitesc luminile colorate
ca un curcubeu lichid pulverizat.
Învăț pe de rost noaptea să citească,
apele somnoroase șipotesc rar
prin arbori curg razele albe,
acoperișurile capătă luciu metalic
și la fiecare poartă un înger se roagă
cu dimineața-n aripi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere
Umbra cu limbă de os
Noaptea își ține mâinile în sân
și visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.
Lacrimile dimineții cad peste ierburi
și cosașii vor să salute soarele
cu ascuțișuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață sau poezii despre copaci