Amurg adânc...

Se-aşează seara, pe-un final de portativ de mandolină,
Într-un adagio pâclit cu note-n stinse triluri
Apuse-n penele din calde cuiburi şi-nceput de lieduri
În avant premiera de spectacol, sunet şi lumină...

O piesă de argint, cu lustru-n Lună, se preface-n far
-O prismă de oglindă de mister de la cuptorul zilei-
Cu aprinderi de simţiri ce curg pe firele idilei
În străluciri de buze în făclii, pupile-n licăr şi sărut-nectar...

Nu mai e cheia sol, e-un fond de "cri" în deluviu
Din zeci şi mii de greieri încântaţi de-amor
Ce-nalţă verzi-albastrele luciri, de licurici în zbor...
Se culcă fericirea-n adiere fină, peste corpuri în preludiu.

Pământul tot inspiră-n geamăt şi suspine
-Pe-un portativ de paralele şi meridiane- în ecou
La strigătu-mi dezlănţuit, infim, ce-i sunt erou...
Eterul, către Univers, un uriaş solfegiu planetar devine!

Înăbuş timpul, ce-am pierdut uitând de mine,
Mă scald afon în note ce mereu voi plânge...
Eu mă petrec non stop pe-amurgul ce mereu se scurge
Şi-ţi las versul duet... cu muzica ce-o ştiu şi-i pentru tine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şi iar

Fiori îmi scurg pe un portativ imaginar,
Numai al meu, fără de note, van.
Mă pierd în sunet printre unde, meloman
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

Citesc cuvinte, de alţii puse literar
Pe muzica cu note... Îs anotist!
Mă-mpânzesc lacrimi, că nu-s un artist...
Doar mă gândesc la tine, iar şi iar.

Îmi scald privirea pe ecranul-far
Ce-mi pune-n fund de iris film;
Un altu-n care roluri ne lipim,
Când mă gândesc la tine, iar şi iar.

Sunt pe un traseu, un lung, tot mai avar,
În mers ce nu mi-l vreau, obositor,
Când totul nu-i; rămâne numai dor
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de primăvară

Renaşterea-i atemporală,
Nici nu-i legată de fotoni...
Este-n miresme de atomi,
E-un luciu fin, de poleială.

Luna-i un taler de argint
Ce-o prinzi în piept ca pe-un breloc...
E însemn de-aducere noroc,
E-oglindă, chipul să ţi-l prind.

În nori de licurici verzui
Stăm îngânându-ne-n plăceri...
Din somn de iarnă-s reînvieri...
Mă prind, în ochii tăi căprui.

Tot e-un albastru de fundal
În care dorm mii mesageri...
Doar ciripesc de mângâieri
În noaptea de amor fatal.

E-un aer reavăn de planetă,
Îl simt, în alveole, în pori.
Sunt mii d-esenţe de la flori...
Îţi mângâi gâtul de egretă.

Într-un amestec de fiori
Cu recele de noapte clară,
Nări simt parfum de aişori;
Am renăscut, e PRIMĂVARĂ!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatru

O viaţă-n acte pe-o estradă,
O lupă simbol, show tapetic
Se repetând seral, estetic...
Am vrea să-l reîntâlnim pe stradă!...

E-o-nchipuire de design
De aventuri doar pe-un platou,
Trăite de-un erou; ecou
De-actor ce-am vrea să fim, un fain.

E-o răbufnire de talent
Ce-avem cu toţi; ne jucăm viaţă,
Ne-i sufletului aliment...
Copii rămaşi, iubim paiaţă.

Crâmpei de virtual accept
Trăit pe-un scaun, lojă-n stal,
Uitând de locul din real...
E-o feerie de intelect!

E şi-un lăcaş, e-un amfiteatru,
E-un coloseum, ateneu,
E dulce dialog de-antreu...
E ce-am uitat... Să facem teatru!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia tăcerii

Priveam în întuneric şi-i ascultam tăcerea
În care, printre note cu aripi de pustiu,
Se rătăcise una cu iz de cafeniu
Ca negurii tăcute să-i laude puterea.

Întreaga simfonie, cu pacea ei deplină,
Părea înlăcrimată în negru-i liniştit,
Dar nota-ceea falsă crea un zumzăit
De aripă-n tenebre, de fals, minciună, tină.

Un râs crispat, malefic, ruptură-n portativ,
O zbatere de note cernute spre abis,
O-nchipuire neagră în calea unui vis,
O simfonie-ntreagă distrusă-n mod parşiv.

Şi-nchipuirea ceea cu ochi de-adânc ecou,
Mi-a apărut aievea, din ceţuri, într-un dans
Cu mlădieri de suflet şi-n adevăr balans,
C-un început adagio şi în final rondou.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atrofieri de-un cânt de lebădă

Mi-e frică să mai nasc, că şi condamn la moarte
şi să aud, am teamă, că sunt multele... cerinţe,
iar mână ţin la ochi, urât să nu deşarte
şi-mi pun mănuşi s-am simţ, atrofiind silinţe
de atingeri, rău murdare... doar gust îmi stă pe limbă,
amar de atâtea frici, ce viaţa mi le plimbă.

Stupid, tot se termină de abia înspre jumătate,
peste, doar fiind un fel de extins, în privilegiu,
de-o întoarcere, din nou, la iar singurătate...
cum portativ de note; "do"-i cap... sfârşit, solfegiu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă nespusă sau... Daniel

Te vreau în poza de hublou
Te vreau mereu, te vreau din nou...
Să-ţi fiu etern, în zbor, erou
Te vreau mereu, te vreau din nou...

Să-ţi dau planajul de condor
Te vreau mereu, te vreau cu dor
Picaj de ai, în loc să-ţi mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

Să-ţi fiu cuvântul numai eu
Te vreau cu dor, te vreau mereu
Să-ţi fiu culoare-n curcubeu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...

Veşnic iubitul de liceu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...
Să te iubesc şi-apoi să mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

Du-mă la ochi să-ţi fiu o geană
Edith, Simona, Love, Ioană
Sau scrum din sufletu-ţi rimel
De-amor... Scris, nume; "Daniel"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchet de mine

Mă rupe în "da" sau "nu", petale,
Până nu voi mai fi nici miez;
Doar elixir, miros de floare
Pe-un portativ în sol diez!

Pot să-ţi dau zile ce-ţi lipsesc,
Pân-ar rămâne nopţi de vise...
Cearceaf mă fă să te-nvelesc
Şi dimineţi, ce vrei promise!

Şi flacără, veşnic de-ai fi,
Poţi să mă arzi până la scrum
Şi din cenuşa-mi să reînvii...
Cu sângele-mi trasează-ţi drum!

Iar dacă nu-ţi ajung la toate,
Mă-mprumut vieţi nelimitat...
Din tot ce am posteritate
Te-aştept... Pe-o bancă înfiripat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruirea supremă sau... dragoste

Te pierd în dragoste-n faţete,
Nu mai am glas de epitete,
Te redescopăr dor mereu,
Cum nuanţele de-un curcubeu.

Te ştiu din gust, de prima oară
Când am crezut că-i într-o doară...
Mă regăsesc înlănţuit
De-un zâmbet fin, dintr-un clipit.

Mă prăbuşesc în trup de fald
Cu izul răcoros de cald,
Mă-nlănţui printre glezne dulci...
Răstălmăcesc dorinţi, porunci.

Mă caut; nu mă vreau pe mine,
Alerg cu ochi, gând, după tine.
Sunt TU, căci singur nu exist...
Eşti raţiunea-mi de persist.

Dar nu mai am nici raţiune,
Mă las turbat de goliciune,
Îmi muşc din suflet, să-ţi ofer...
Îs lipsit de tot, de caracter.

Sunt haina-ţi, să mă porţi cu tine,
Să-ţi simt odoarea, vânt ce vine.
Sunt şi inel, pe-un fir de deget
Topit, să-ţi dau ce vrei... Nu preget!

Nu ştiu din ce minuni combini
Să fii... de mintea-mi întreţini
Ca pe-un colant, pe paşi de ciută;
Ce-o alerg mereu, o nevăzută.

Eşti umbra-mi, ce şi-a pierdut sursa,
Îmi eşti misterul, nepătrunsa;
Mereu o taină, o surpiză...
Eşti veşnica mea criză.

Privirea de-o arunci fugar
Devine oceanelor un far.
Eşti călăuza mea, o stea...
De nume-mi dai... Îţi sunt dragostea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

Încântătoare maiestoasă...
Visări de-nalt, printre poteci.
Îi simt suflarea răcoroasă
De trunchiuri zvelte, ape reci.

Ce mic sunt printre colosali
Cu vene groase-n rădăcini...
Miresme de giganţi florali
Se scurg din vârfuri de tulpini.

Mă simt în trup de uriaş
Ce-mi dă fiori de neştiut.
Îmi caut riduri de făgaş...
Mă simt infim, sunt un pierdut.

Iuţesc şi inimă şi pas,
M-afund în pat de frunzăriş,
Am gât uscat, sunt în impas...
... Ajung, mă scald în luminiş.

E plin pământul de verdeaţă;
E reavăn, cu mirosuri fine.
Narcise-mi dau parfum de viaţă...
E tril şi zumzet de albine.

M-afund cu pieptul printre flori,
Jur-împrejur e-un verde sobru.
Sunt mii de falnici slujitori...
Rămân cu ei... copil de codru!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de toamnă

Se picură gri, dând luciu de lac
Şi geamul de sticlă se pare a curge...
E timpul, de suflet, ce vara şi-o plânge
Şi păsări, arar, vor s-ascundă, se tac.

E tot nemişcat, doar crengi griul crapă,
Sau note, de stâlpi, portativ ţin de fire.
Doar umbre se ascund sub gluga de capă,
Ori cupluri se strâng, şi-umbrelind spovedire.

Se pierde şi gând în griul în tonuri,
Cu vise în diluţii, uitând început.
E tot un alb-negru, solo-n diapazonuri
Ce nici nu se aud... Un ecran de-un film mut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretică râvnire

Şi soarele, din pielea-i, îşi face mângâieri,
Iar luna-i străluceşte în părul în şuviţe
Şi stele-i licăresc din ochii calzi, de veri
Întinse pe nisip, în val de romaniţe.

Pământu-i tremur fin, la pas abia călcat
Prin iarba de atingerea-i sfioasă, se culcând
Şi rochia-i adierea de izu-i parfumat
Pe-un glas în portativ, ce-i zămisleşte gând.

Fructată de matern, pe pieptu-i în coline
Ce-i cresc dintre liane de-amor în lungi de braţe,
Un univers îi ascultă atent oftat, suspine
Şi minţile se pierd la văz de ea, nesaţe.

Admirator, planeta o soarbe din vedere
Şi timp şi ploaie, vânturi... natura e oprită
La trecerea-i suavă de farmece efemere,
Ce-odată se petrec... îi moştenind ispită.

Zefiru-n veşnicie îi va purta atingeri
Şi mările-i vor duce din picurii de amor,
Cum lacrimile-i râu, alinuri vor fi stingeri
De flame de iubiri, rănite, care dor.

Focul se-aprinde pală de la obraji-scântei,
Din cremenea lor albă, iar scoicile-i dau perle
'n sclipiri de vrute vise; să i le sorbi, de vrei,
Sub buze sângerii... cu spuse-n glas de mierle.

Priveşte spaţiu-n urma-i, cerşind la timp relaş,
Să nu o piardă-n mrejele neantului ce-l are,
Căci tot ce-i existenţă se roagă pătimaş,
Să-i fie partener sublimei călătoare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua Ei

Natura pentru ea a inventat cerceii
Cu primăvara în cozi de vişin, de cireş
Şi florile la fel, să-i facă fără greş
Miresme ce-i adulmeci; misterele femeii!

Şi trupu-i de chitară şi sol, volupta, cheia,
Îşi aşează lied pe strune ciupindu-şi coarde fine
Să încânte-n unde lungi coralele divine
Trecând sunet sublim peste Univers; femeia!

E amanta nesfârşită, păşit în zbor pe alee,
Degete fine în păr cu mângâieri de griji.
E caldul pat ce aşteaptă să vindece din schiji
Iertând o părăsire. Tot ea-i un nimb, femeie!

Deliciul nici n-ar fi de n-ar fi ea scânteia
Să aprindă sori din zâmbet, să nască dor ideii
De-a atinge fremătând, rug, buzele femeii!
Cu ea-n nopţi de voiaj şi-n zi visând femeia!

Pe palme poartă roade de tu, de mine, eii,
De ele, moştenind-o să ne sculpteze firi
În cântece de leagăn cu glas de ciripiri,
Rămase într-un ecou, întors Zilei Femeii!

Este zeiţa noastră ce naşte o lume, zeii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paraşutistul

Sfidează gravitaţia-n planaj de-o umbrelă,
cu mintea în imponderabil. E-o gazelă
sărind din trambulina aripată, mişcătoare,
spre-o sinucidere antrenată, o provocare.

Ce-i zboru-n fond?... Un contemplu al căderii
din visul de înalt, splendoarea, sensul vrerii
peste-un taboo al desprinderii de sol, spre cer;
unde doar temerar întâlneşte sunet în eter.

E-un ireal, de-a face altfel, exibiţionistul
'n cădere liberă, în suflet, cum artistul;
probează fizica în legi cu iz de axiomă
făcând din ceruri, explorare-n loc de dogmă.

Se-apropie ameţitor de solul tare
Sfidând păduri, abisuri, munţi sau mare...
E îngerul sosit din club privat, ce-i Paradisul!
E-un vis semeţ de zbor... căzut, PARAŞUTISTUL.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri

Cuvinte straniu aşezate
-În metaforă sau explicite-
Creând memoriei ispite
În alb, sau rime preferate.

Sunt muzica unui sonet
-Precum sonata-ncântătoare-
Redând auzului splendoare
De formă, pe un fond discret.

Accentu-l pun în prozodie
La semnul precis de baghetă
-De-un dirijor- ce-n vis cochetă
Cu muza-n ritm de poezie.

În salt fragil pe portativ,
Sunt nota-n gamă de-alfabet;
Cum gustul finului şerbet,
Făcând din fad, plat,.. emotiv.

Sunt imn de ţară sau o odă,
Libret de operă, un teatru...
Sunt cursurile-n amfiteatru,
Sunt mersul pasului la modă.

Au vraja de-a crea candoare,
Suavul de-a produce vrajă...
Sunt tot; iubita de pe plajă,
Ce-o furi unui rival de Soare.

Sunt matematică-n cadenţă,
Sunt epicul în liric pus,
Sunt timpul, ce citim şi-i dus...
Sunt un motiv de existenţă!

Sunt gaj d-eternică prezenţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor pe note din trecut

Întoarce-te! Singurătatea ta
îşi cântă în tăcere versuri triste
pe note false, grave, fanteziste
şi aşternute pe un portativ
ce nu le mai suportă şi ar vrea
să scape de registrul maladiv.

Întoarce-te şi vei vedea că ai
la îndemână instrumentul care
îţi poate-aduce marea uşurare
şi sunete pe note din trecut,
din vremea când lumină radiai
şi dorul îţi era necunoscut.

Încearcă-l şi împrăştie în vânt
tristeaţea transformată-n bucurie,
pe versuri care vor dori să fie
cuvinte ce spre Soare vor zbura,
fantasme ce se-adună într-un cânt
pe care voi dansa şi eu, cândva.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"My way"

Îmi flutură petalele, ce-am rupt să fac parfumuri,
Pe lângă simţ, tuleie, ce-mi freamătă emoţii
Când paşii nu-i aud, păşind uitate drumuri
Ce tot percurg, copil, să duc sfârşitu-mi sorţii.

Îmi prind pupila-n larg s-adun imens lumină,
S-o sparg, când n-o mai fi, în cremene, scântei,
Ce până atunci le arunc din piatra-mi bizantină,
Rostogolind din ea nisipurile-mi "on my way".

Mă strâng, tot arcuit, din multele parcursuri
Ce-mi ard corpul de atins, de-nflăcărări-femei,
Jertfite pe-un altar de-amor, zorind apusuri
Ce încă-mi plutesc lacrimi, spălându-mă-n my way.

Privesc la mâini, ce întind spre chipu-mi din oglindă
Să-l reîntorc ca poza cu dată din album,
Din lumea de atunci zâmbind, azi suferindă,
Pe care-o port doar eu, de atunci într-un acum.

Sunt o scrisoare pusă, ce tot eu o citesc,
Căci a ajuns tardiv, cum timpul nu-i temei
Să-l am un alibiu, că sunt cel ce păşesc
Pe aleea în rătăciri, ce-o tot parcurg, my way...

... Ca întindere de bun, ce-o vreau s-am biografie,
Scrisă model de suflet la zmei, holteii-mi zei
Ce-mi populează mintea, o scorbură în hârtie
Ce-o umplu, un zeţar, c-un cenuşiu my way.

N-am nicio clipă gândul că nu voi fi o zi,
Pentru că nu am vină să ceară condamnare
La tot ce am fost, o parte, fără a se şti c-aş fi...
Că-s din cei cu pedeapsa ce nu mor fruct... cad floare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Am un duşman de moarte, timpul,
Ce-i singurul inexorabil, fără stop...
Nu-i pot decide ritmul -lin sau de galop-
Chiar de divinităţii, în cerşit, îl stipul.

Îl am cu mărturii nenumărate
Pentru distrugerile-mi de proprietate
Vizibile; constrâns din libertate
De-a avea dorinţe noi, neexplorate.

Îl pierd în fiecare zi, din ce-am avut;
Mă uit în juru-mi, oamenii se schimbă,
Nu sunt la fel, vorbind aceeaşi limbă...
Urăsc profund apelativul... A trecut!

Ce schimburi chimice în creier îmi produce
Dându-mi impresia că sunt mereu la fel
- În propria-mi introspectivă d-eternel -
Cu judecata-i crudă şi final de cruce.

De ce nu se curbează timp, ci numai spaţiu,
Să-l fac un rond, să mă întorc copil,
Să fiu într-un perpetuu viu exil...
Veşnic să fiu contemporanul lui Horaţiu!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, Doamne, cât te iubesc

Cum şi Soarele uriaş zi de zi se topeşte în îngheţul de Lună,
Cum învolburatele fluvii se năpustesc neîncetat în imense oceane,
Aşa dragostea mea pentru tine e divină, e pură, e nebună...
Aşa mă-nchin Universului spre a-mi fi, pe vecie iubită, în fire de arcane.

Cum comete îngheţate îşi lasă dâră de fum, se distrug în milenii,
Cum vulcani explodează atomic în înaltul suprem, în stratosferă,
Aşa dragostea mea ţi-o închin nesfârşit, fără timp, pe decenii...
Aşa să mă nărui, într-a ta-nmiresmata d-esenţe-atmosferă.

Cum gheţari milenari se topesc în uriaşe aisberguri de sticlă,
Cum munţi, din înalt, se prăvale-n magnitudini Richter, de cutremur,
Aşa mă dezintegrez într-ale tale frumuseţi de mister, fără frică...
Aşa inima-mi zbuciumi, într-un profund, sacadat şi continu de tremur.

Cum valuri rostogolesc şi distrug mii de-ntinderi uriaşe, de ţărmuri,
Cum dezlănţuitele vânturi deplasează enormele şiruri de dune,
Aşa vreau să mă împrăştii pentru tine, între mii şi-ntre mii de tărâmuri...
Aşa vreau, s-ai din mine, tot ce-ţi vindecă răni, să n-ai veşnic simţiri de la lume.

Cum lumina se prăvale peste marile oceane, peste ţări, continente,
Cum Soarele-astru o trimite în fluxuri de heliu-n explozii orbitoare,
Aşa să-ţi sorbi tu, din infinitul din mine, mii de ergi în miile de zile existente...
Aşa să rămân fără vlagă, să aştept să mă alegi ca să-ţi fiu doar o floare.

Îţi înalţ rugăminţi să mă-ngădui să-ţi fiu o continuă, fină întâmplare,
Să-ţi ofer în perpetuu de timp sărbători în zi de zi, neîncetat.
Doamne, oh, cât te iubesc, i-aţi din mine fărâme, fi eternă, o nemuritoare...
Să-ţi fiu crema de corp, ruj de buze să-ţi fiu şi cărbune în rimel, infinit, veac de veac...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piano

Hai, vino să-mi fii partitură,
Să-mi iau cu privirea din tine
Doar note cu-aspecte feline
De pe-un portativ aventură.

Pianul să-ţi fie-aşternutul,
Iar tu, cu mişcări languroase
De mâinile mele atrase,
Iubirii să-i fii începutul.

Să fiu vinovat de-a ta vină,
Să fii, pe-un pian, vinovată
De lumea rămasă uitată
În muzica noastră deplină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!