La înmormântarea soţului

Te-ai dus spre neagra veşnicie
Şi m-ai lăsat fără vreun ţel...
În viaţă, cât ţi-am fost soţie,
Măcar ştiam pe cine-nşel!

epigramă de Nicolae Nicolae din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit

La 15 ani de la dispariţia celei ce a fost...

De ce oare mi-a fost lăsat
Să sufăr ani înlăcrimat
Şi să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...

De ce atâtea suferinţi
Ce uneori mă scot din minţi
Şi-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?

De ce? Că doar nu ţi-am greşit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ţi-a fost jenă să mă laşi
Să-ţi fiu părtaş, să-ţi fiu părtaş...

Odorul meu, "Tu" ai ştiut
Cât am sărit şi m-am zbătut
Să fac aşa cum ţi-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...

Fii liniştită de ştiam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul plecării

Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac
Şi m-ai lăsat să plâng îndurerată...
De ce n-ai spus atunci, de prima dată,
Dacă pân' la urmă nu ţi-am fost pe plac?

Suspin în noaptea grea, înlacrimată,
Căci n-am curaj de-aţi spune de ce zac.
Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac
Şi m-ai lăsat să plâng îndurerată...

Nici nu mai ştiu ce-aş mai putea să fac
Să-ntorc acele vremi de altă dată.
Cred că deja mai bine-ar fi să tac
Şi să te las să pleci în lumea toată.

Te-ai dus în lumea mare pentr-un fleac...

rondel de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prea multă vreme...

Ţi-am deschis zăvorul porţii c-o dorinţă în cuvânt,
N-ai vrut să-mi dai ascultare, am plecat tăcut, înfrânt,
Un răspuns îl aşteptam, că tăcerea nu te iartă,
M-am retras, n-ai spus nimic, ţi-am lăsat dorinţa-n poartă.

Ţi-am deschis zăvorul porţii cu un gând legat de tine,
Gândului n-ai dat crezare, te-ai opus, nu mi-a fost bine,
Cu priviri rătăcitoare căutai în altă parte,
Ţi-am lăsat gândul în poartă, mi l-ai dus în hău, departe.

Ţi-am deschis zăvorul porţii cu un dor uscat de plâns,
L-ai trimis spre alte locuri, mi-l ţineam la pieptu-mi strâns,
N-ai dorit să mi te-apropii, nici măcar să-mi dai o veste,
Ţi-am lăsat dorul în poartă, s-a pierdut într-o poveste.

Dorul, gândul şi dorinţa, toate-acum sunt pe sfârşite,
Nu vor să se mai deschidă zăvoarele ruginite,
Tu mă vrei să vin la tine, zici că am calea deschisă,
A trecut prea multă vreme... Poarta-i rece şi închisă...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de toamnă

Ţi-am scris sonete spre a ta mărire,
Ţi-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.

În ruginiu şi-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ţi-ai lăsat
De cenuşiu, de trist şi dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.

Şi plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.

Şi-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălţat.
Te-i dus în şirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de toamnă

Ţi-am scris sonete spre a ta mărire,
Ţi-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.

În ruginiu şi-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ţi-ai lăsat
De cenuşiu, de trist şi dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.

Şi plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.

Şi-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălţat.
Te-i dus în şirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Emil Boc, primarul Clujului

Din ce vă spun n-ascund nimic
Şi nici nu urmăresc vreun ţel:
O fi el scund, dar nu e mic
Pentru discuţii... la nivel.

epigramă de Nicolae Nicolae din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre dincolo de viaţă

Aici, în sanctuarul acestei suferinţe,
Încarcerat de lacrimi, cu veşnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Şi te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.

Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Aşa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viaţă, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.

Te-ai dus, lăsând în urmă şi lacrimă şi taină,
Mamă şi soră, fiică, doamnă şi înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viaţa mea...

Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viaţă
Şi clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenuşie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de copil

De Sărbători te-aştept acasă, mamă,
La noi în sat a început să ningă,
Afară-i frig, dorul încins te cheamă,
Brăduţu-i trist, parcă ar vrea să plângă.

La pieptu-ţi cald am plâns la despărţire,
Spre alte ţări te-ai dus să-mi faci un bine,
Chipul tău drag îl port în amintire,
Se-aştern zăpezi şi nu eşti lângă mine.

Iubită mamă, tu nu ai nicio vină
Că m-ai lăsat plecând în pribegie,
Doar Dumnezeu n-a vrut cu noi să ţină
Şi ne-a lăsat uitaţi în sărăcie.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Vino - ai spus, nu-ţi pară rău -
Nu ştiam cine mă cheamă
Parcă-aveam şi n-aveam teamă
Şi-am lăsat avere, mamă
Ascultând de glasul Tău.
Te-am iubit de la-nceput,
Ţi-am iubit puterea blândă
Şi făptura Ta plăpândă
Când stătea Satan la pândă.
Mi-a fost platoşă şi scut.

Te urmez şi mă supun
N-a mai fost şi n-o să fie
Niciodată-n veşnicie
O iubire-atât de vie
Şi un Tată-atât de bun.

Ai venit, Isuse-al meu,
Mi-ai rodit în suflet bine
M-ai iubit şi-ai plâns cu mine
M-ai chemat apoi la Tine
Şi-am ajuns la Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui fumător înrăit

Condus de-amici, pe năsălie,
Pe nedoritul ultim drum,
Făcând popas spre veşnicie,
Umplu biserica de fum.

epigramă de Nicolae Nicolae din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am lăsat un vis

Las cuvintele să-ţi spună,
sunt desprins de vorbe încerte
şi nu mă iert singur,
sunt plecat pe drumuri necunoscute.

Tot ce poţi să faci este să aştepţi
o întoarcere odată cu păsările
ce nu-şi uită ţinutul iubit,
durerea m-a purificat de temeri
nu voi mai fi cine am fost.

Ţi-am lăsat un vis nemărturisit
şi o iubire neterminată
poate mi le izbândeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui scriitor

Ca scriitor a fost tradus
În multe limbi, precum se ştie,
Iar pe la colţ, mereu s-a spus
C-a fost tradus şi de soţie.

epigramă de Nicolae Nicolae din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Franţuzoaica mea

Cât de frumoasă eşti, "Madame"!
Te văd "souvent" cum stai la geam;
Eu pe trotuar, în casă tu,
Şi-aş vrea să-ţi spun, "Je t'aime beaucoup!"
Mă tot îndemn, dar n-am curaj,
Iar vremea trece, "C'est dommage!"
Dar într-o zi ţi-am zis aşa:
"Bonjour, madame, comment ça va?"
Tu m-ai privit, ai râs puţin,
Apoi te-ai dus "dans la cuisine".
"Malhereusement" m-ai ignorat
Şi-n altă zi am încercat,
Dar m-ai respins din nou făţiş,
Aşa-i în viaţă, "Je m'en fiche!",
Dar vreau să ştii că "pour toujours"
Tu vei rămâne "mon amour".

poezie de Octavian Cocoş (22 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ţi-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâşiat când eu secretul ţi-am aflat,
Şi de atunci inima plânge ca nebuna!

Şi tot tu necontenit mă căutai...!
Deşi descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...

Ori egoist, ori nu ştiu ce ai fost...!
Ori parşivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viaţa-mi pe dos,
Şi să-mi răpeşti ce nu îţi aparţine?...

Şi multe se lovesc în contradicţii...
N-am înţeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiţii...
Ori m-ai iubit, şi nu ai ştiut...!

O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulţumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!

Vreau să-nţelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Şi altceva ţi-am fost eu ţie toată!

De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!

Fost-ai aşa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot şi ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubeşti tare,
Să mă ţii lângă tine tot mereu!

Şi la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă şi cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!

Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ţi vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Şi n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...

Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita şi merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Şi toate rănile mi le adun în carte...

De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... aşa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îţi convine...!

Şi înţelege că nu ai fost corect!...
Şi nici iertare n-ai învăţat a cere!
Schimbă-ţi caracterul mult infect,
Şi inima amară ca o fiere...

Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înţelegi că viaţa nu-i o joacă...
Nu-ţi bate joc în viaţă... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!

Şi să înveţi iubirea şi iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ţi din inimă mereu chemarea,
Că să trăieşti cinstit, corect, salvat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am fost...

Mi-ai fost şi muză, dar şi scuză –
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost şi râset, dar şi plâns,
Ţi-am fost "muşcat de buză".

Mi-ai fost şi lună, dar şi soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristeţe, dar şi bucurie,
Ţi-am fost ce ai vrut la picioare...

Mi-ai fost şi înger, dar şi necurat,
M-ai luminat, dar şi întunecat...
Ai fost bordei, dar şi palat...
Ţi-am fost ce am, ce ai visat.

Mi-ai fost gând negru, dar şi alb,
Mi-ai fost şi ploi, şi curcubeu...
Ai fost şi "noi", şi "tu", şi "eu",
Ţi-am fost ce ai avut mai dalb.

Mi-ai fost şi minus, dar şi plus,
Ne-am înmulţit, ne-am împărţit...
Ai fost şi nou, dar şi-nvechit,
Ţi-am fost ajuns şi neajuns.

Mi-ai fost şi-ntreg, dar şi pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost şi viaţă, dar şi moarte,
Ţi-am fost ce nu o să-ţi mai fiu...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât aş fi vrut

Cât aş fi vrut să-ţi spun şi nu ţi-am spus,
Cât te-am iubit nu vei putea să ştii,
Vor plânge norii ploi înspre apus
Ce fericire-am fi putut trăi!

Tu m-ai lăsat o pradă astei lumi,
Că tu nu m-ai ales, ce mai pot face?
La streşini multe cuiburi de lăstuni,
Şi-n gândul meu o floare care tace!

Şi totuşi te iubesc ca un plebeu,
Patricienii nu mă bagă-n seamă,
Cu tine-aş fi putut să fiu un zeu,
Şi fără tine cui am să dau vama?

Mai este timp să-mi spui ce simţi şi tu,
Ce greu mi-a fost fără privirea ta,
Nici mângâiere n-am avut, o, nu...
Iubeşte-mă, te rog, nu mă-nsera!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare

De-a mea soţie ideală,
Eu nu ştiam – vă jur aici-
C-ar fi o damă senzuală...
Dar am aflat de la amici.

epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus, tăicuţă

Te-ai dus, tăicuţă, oh, te-ai dus departe
Şi-n nemişcare morţii rătăceşti,
De-acum o veşnicie ne desparte,
Căci printre noi, de astăzi nu mai eşti.

Te-ascunzi în somnul fără de trezire,
Pe aşternut de lacrimi şi de flori,
De astăzi, tată, eşti nemărginire,
Plâns de durere, lacrimi de ninsori...

Te-ascunzi în anotimpuri fără nume
Şi-n vise treci să ne mai mângâi gândul,
Eşti înger azi, între pământ şi lume...
Te-ascunde în abis, sub cruci, mormântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesa

Cu pensonul disperării ţi-am trasat cauza
şi cu toate că nu ţi-ai dorit-o ai acceptat
Pictat pe faţă ai jucat rolul absurd
Neobosit repetai fiecare scenă
Trebuia să mă iubeşti şi m-ai adorat
Urma să mă urăşti şi m-ai sfidat
La ultima scenă te-ai descompus
În urmă ai lăsat aer de veghe
Am avut un rol
dar piesa a fost prea bună pentru a-l juca
şi am privit....
am pierdut?

poezie de Anca Margaritescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai ascuns privirii mele

Te-ai ascuns privirii mele,
m-ai lăsat singur pe lume.
Am în suflet chinuri grele,
m-aş plânge dar n-am cui spune.

De-acuma sunt muribund.
Inima mi-ai sfâşiat.
La tine nu pot s-ajung,
că la cer te-ai înălţat.

Străine-s toate-n jurul meu.
Un chin e viaţa pe pământ.
Mă voi ruga la Dumnezeu
să te urmez cât mai curând.

Sus, în ceruri, împreună,
o veşnicie vom trăi.
Vom fi stele lângă lună
şi nopţile vom străluci.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!