Părinte ( * )

visu-mi se destramă...
din roua dimineţii,
în privire,
s-a înălţat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceaţa trupului
privire...

Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce îşi adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
şi din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
e datul Soarelui să-ţi fie,
velinţă sufletului,
în a ta pornire,
gândul se-mpacă
şi furtuni de stele,
coboară-ncet
prin rodul câmpului...
şi iele
încearcă timpului,
măsura-n fapte...
de-aceea ele
se arată doar în noapte,
când pleoapa,
tâmpla o aşterne între perne,
când trupul obosit
i-un bulz în piele,
când sufletul
aleargă printre lumi
când tu nu poţi să cânţi,
să te aduni...

Copilă,
destrămarea-i doar poveste...
visul se-nalţă-ntreg,
zăpadă fină-n creste...
şi munţii
îl alintă,-l cresc pe frunţi,
tu doar,
încearcă veşnic,
să-l ajungi...

Părinte,
în tâmpla stângă-mi arde,
inima câmpului
şi geana mi se zbate,
de câte ori aştern pe-o pernă,
capul...
mintea-mi adoarme
dar sufletul, săracul,
nici eu nu ştiu pe unde întâlneşte,
herghelii...
în tropot surd l-aud,
prin vijelii...
când roua-n palmă,
blândă mi se-aşază,
Lui doar,
îi spun că trupu-mi este
doar o bază,
un zid în care,
sufletul frământă,
tot ce e dor,
ce-i lest,
ce-i sfântă,
Iubirea,
bucuria de a fi,
printre legende,
fir de clipe vii...

Copilă,
lasă candela să ardă...
astrele-ascultă
ruga ta înaltă
şi vin pe rând,
prin îngeri te-nconjoară,
cu aripa de vis,
te cheamă,
te-nfioară...
şi-ţi cresc în tine,
Dorul călător,
de a trăi în ceru-ţi,
senin izbăvitor...

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( *** )

ştergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...

... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.

o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foşnetul culorilor,
devenite brazi
şi cer,
şi ochi,
şi aură,
şi inimă,
în pieptul înfăţişărilor
ce dau viaţă veşniciei...
... căutărilor din oameni...

ascultă sunetul,
gândul meu,
când alerg suflet
printre miriardele de picături
din trup de albastru,
împletind bucuria
cu auriul cernut
din pocalul dărniciei Tale.

Părinte,
inima mea te caută mereu
în adâncurile pădurilor,
în care pulsează inimile gemene,
ale cuvintelor ce prind în salba sensurilor lor,
Numele Tău.

Părinte,
uimitoare aşternere de viaţă
surâde răsăritului,
din palma fulgului
obosit să mai zboare...

aşternut cu tâmpla
pe inima unei frunze,
celulele râd şi îi cântă
cu Glasul Tău,
până când
îl văd strălucind,
până când
firele de iubire din el,
tresaltă a Dor...
de Zbor...

Copilă,
Tac.
las firul cuvintelor tale să curgă...

pietrele râului de foc freamătă
în sufletul tău...
Lumină din Lumină
cerne timpului tău, nisipul din care,
perla bucuriei de a fi Om
se va naşte,
va străluci Soarelui
cerul din adâncul inimii tale

aşteaptă.

ascultă.

uimeşte clipa.

taci.

iartă.

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul literei...

Când urlă litera prin tine
Şi tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.

Când joacă focu-n întuneric
Şi marea-n amintiri tăcute,
Încearcă să-mi trimiţi un feeric
De litere nemaivăzute.

Când scrie sunetul himere
Şi instrumentele se sting dezacordate,
Încearcă să renaşti plăcere,
Pe valul literei stigmate.

Când jocul mintii te condamnă
Şi doar instinctul plânge,
Încearca să aduni prin toamnă,
Iubirea literei ce fuge.

Când frica morţii te atinge
Şi golul abisal se-arată,
Încearcă ochiul care plânge,
Să nu-l închizi în poartă.

Când ai trecut hotarul veşnic
Şi doar lumina te-nconjoară,
Încearcă gândul să-ţi rămână sfetnic
Şi litera să nu o laşi să moară...

poezie de Liviu Reti (14 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa din privire

Tot curg, mă scurg, şi nu pot să-mi opresc
Atâtea curgeri, înspre tine, toate,
Pe drumuri vii, de suflete gravate
În hărţi ce, niciodată, nu greşesc.

Mă urmăresc privirile din mal
În mersul meu, când leneş, când năvalnic,
Atunci când munţii mă încearcă, falnic,
Şi îmi transformă curgerea în val.

Mă-ndrept spre tine, undele îmi curg
În şoapte încărcate cu iubire,
Iar tu le-aştepţi în zorii de amurg,

Prin strălucirea clipei din privire
În care dulcea ta ademenire
Mă cheamă şi m-aşteaptă şi... mă scurg.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mă aplec
Simt doar înalţarea
Pe care universul o trimite
În aureola timpului sacadat.
Când te privesc
Doar boarea dimineţii
Mai răcoreşte dorul
Cel neuitat de visuri.
Când stau în imanenţă
Cu arcul timpului abisal în pântec
Doar temerea de reverenţă
Mă mai astâmpără din somnul trezirii.
Cand mă înalţ
Tu ai grija de a te coborâ
Spre sufletul scăldat
Ce inundă doar conştiinţa.
Dar când uit de mine
Mă regăsesc în tine
Şi atunci timpul adoarme
Lipit de fruntea comună.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Susur de vis

Eu nu ştiu, de tine, ce faci ori de eşti
O floare crescută de iarnă pe geam,
Sau flacăra blândă pe care-o aveam
Ascunsă prin visuri şi-n gânduri lumeşti.

Nici iarna de ninge prin sufletul tău
Ori flacăra-ceea de-i vie şi-acum
În altă privire, în altfel parfum,
C-o altă poveste în licărul său.

Îmi vii, uneori, într-un vis de alint,
Cu paşi ca un susur de şoapte de dor
Ce-mi picură-n sânge al vieţii izvor
Spre noi începuturi... dar visele mint

Şi nu ştiu, de tine, ce faci ori de-mi eşti
Aceeaşi din timpul cu lungul sărut,
Icoana din visul pierdut în trecut,
Ori tristul final de prin foste poveşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima albastră

Din liniştea noastră
doar gândul mai cuvântă
lacrima albastră
doar Cerul o mai zvântă.

Din tâmpla noastră
doar versul mai grăieşte
lacrima albastră
doar Luna o iubeşte.

Din inima noastră
doar sângele suspină
poezia castă
doar ţie ţi-e stăpână.

Din iubirea noastră
doar liniştea ne cântă
lacrima albastră
ne este ruga sfântă.

În dorinţa noastră
doar trupul se afundă
lacrima albastră
în tine se scufundă.

Din inima-mi de fată
doar tu cuvânţi cu dor
de vei pleca vreodată
voi şti decât să mor.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire în Zodia Iubirii

REGĂSIRE ÎN ZODIA IUBIRII

Te regăsesc, iubite, pe aripi de dor,
În zborul ce duce către fericire,
Din amurg şi până în geana zorilor;
Când la stele din priviri înalţ zidire.

Te regăsesc în parfumul de petale,
Prin dimineţi culese dintr-un câmp de maci.
Te închid în suflet, ca să-mi alungi jale
Şi dorul nestăvilit de momente dragi.

Te-aud în şipot de ape curgătoare
Ce parcă îmi şoptesc un basm de iubire,
Şi duc ecouri pe-ale vieţii hotare,
Cu tristeţe ce se scurge din privire.

Te regăsesc în răsăritul de Soare,
Când strecoară raze prin nori de furtună,
Flacără de dor să-mi aducă din zare,
S-aprind focul iubirii prin nopţi cu lună.

Dar făclia iubirii cu tine s-a stins,
Când florile se ofileau în cunună.
Doar dorul mă-nsoţeşte în al nopţii vis,
Pe aripile lui să fim împreună.

Te aud cum mă strigai din trenul vieţii,
Ce-a traversat cândva, zodia iubirii.
Dar frânt mi-e visul în zorii dimineţii
Fără să cobori în gara fericirii.

Maria Filipoiu
Iunie. 2014

poezie de Maria Filipoiu din De dragoste şi dor / carte "În Zodia Iubirii" (iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un ţipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Şi nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănţuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Şi golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viaţă...

Am răbdat pentru speranţa ta,
Să cântăreşti cât un vis, copilă,
Dar nu ţi-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în fiinţă
Şi neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai ştiu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am ştiut că părinţii sunt devoraţi şi după moarte.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un zeu ciudat

beau nectarul florilor de gheaţă
apoi înalţ zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu ştiu când am învăţat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar ştiu că am puterea ca între două nopţi
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o coaja de lamaie

Sunt maestrul de carton
ce ascunde fără grabă,
cerul într-un pumn de lavă.
Dintr-o coajă de lămâie
construiesc iubire mută.
Dintr-o creangă agăţată
doar în ace parfumate,
sensuri cresc, se-ntind alene.
Valuri de lumini şi umbre,
şerpi încolăciţi în simţuri
mă sufocă, strâng în arcuri...
Doamne! Cât o veşnicie
pare- acum secunda albă
când aştept să vii la mine...
Dor, iubire, amintire
se înlănţuiesc în grabă.
Simt amar cum urcă vina
dar păşesc şi mai departe.
Din măruntele cuvinte
aşternute– n lanţ de creste
eu adun naiv iubire.
Din minciuni sau adevăruri
zile trec prin flăcări mute.
Doar contururi luminoase
mângâi seara la culcare.
Simt cum visul meu răspunde
şi aş vrea s-aud ecoul...
Doar din coaja de lămâie
se aude foşnet dulce.
Cerul meu senin aduce,
trupul freamătă chemare...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîmblânzit

Spiritul meu goneşte în noapte
Ajunge la Troia, pe zid de cetate
Părtaş e la lupta lui Hector cu Ahile
Îmbracă armura la Termopile.
Sufletul meu se plimbă desculţ prin lume,
Alunecă-n hăuri, se îmbracă în genune,
Adoarme pe un nor aşteptând dimineaţa
Când norii se nasc şi tremură ceaţa...
La Masala adoarme între aripi de vultur
Prea târziu să salveze şi ultimul flutur
Şi-ar vrea pe fruntea lor să aşeze nimb
Pentru tot ce nu s-a oferit la schimb.
Dar poate totul e doar o poveste,
Şi doar spiritul meu tot caută-n lume
De vină e vântul ce mă cheamă pe creste.
Vântul de seară mă strigă pe nume!

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce,-n credinţele lumeşti,
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e, şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru-i dor atunci când doare

Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde ştii că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!

Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziţi
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiţi!

Du-mă, dorule, şi-mi poartă
Paşii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!

Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub paşi a mea cărare!

Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!

Du-mă şi pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec şi-apoi să-l plâng
Printre hohotul din şoapte!

Şi cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.

Du-mă, dor, pe unde ştii,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simţit-am
Doru-i dor atunci când doare.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape şi totuşi departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce-n credinţele lumeşti
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întinde-ţi braţele...

întinde-ţi braţele şi ia-mă
şi pune-mă la gât ca pe-o năframă
şi pune-mă în visul tău de noapte
şi nu mă arunca prin lacrimi scuturate
şi de te cheamă dorul, pleacă undeva,
dar ia-mă şi mă prinde, de-o inimă, a ta

cuprinde-mă în ochii ce-i străluceşti când râzi
şi-n gândul tău de noapte, încearcă, să m-ascunzi
şi pune-ţi faţa-n pernă şi-ascundeţi un suspin
şi cheamă-mă la tine şi sigur am să vin
şi dacă nu mă chemi, eu tot voi fii pe-aproape,
te voi veghea pe unde călătoreşti în noapte

cuprinde-mă în suflet, dor al tău,
cuprinde-mă, să simt că-mi este rău
şi poate aşa m-ajută bunul Dumnezeu,
să îţi trimită gândul, focul, meu,
să îţi aprindă dorul cu aşa văpaie,
să-ţi ardă inima şi să ţi-o-nmoaie.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi albi

Trec zilele tăcute, rând pe rând...
adie câte-o boare de cuvânt
pe podul inimii, din când în când...
apari, dispari, ca steaua unui mag;
sângerează ochii îngenuncheaţi în prag,
se scurge strălucirea smaraldelor în zare,
în jerbele cu tremur de nestăpânit,
te caut în flori, prin fragedul fir al ierbii,
prin recele izvor ce-adapă cerbii,
prin desişul unde stau la pândă lupii,
prin luminişul unde căprioara-şi plimbă puii;
când totul se trezeşte la o nouă viaţă,
gândesc la clipa când mă iei în braţe
tandru, şoptit, fierbinte de dorinţă...
nu! nu te opri, ieşi din rubiniul gând!
cuibăreşte-mă la pieptul tău puternic,
ascultă-mi inima cum bate năucă
înfulecând din frazele tale de miere;
urcă în privirea mea, de dor pierdută!
cucereşte-mi sufletul, ca pe-o redută!
o noapte şi o zi, uită de lumea mare,
doar noi doi, îmbrăţişaţi în visul sub soare;
o clipă, doar, să-mi furi înrourat, sărutul
şi pot, să mor în fluturi albi, lăsând cuvântul.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!