Crochiu de filozofie

În clopoţeii dimineţilor frustrante de alarme
Se-ncântă timpul, petrecând spre trudă...
În fluxul nesfârşit, robotici toţi, cu viziunea nudă
Se scurg în lumea -de-un diurn epuizată- pân-adoarme...

Printre războaie automate, tricotând visări,
Femei îşi scriu în "office" viaţa-n treceri efemere
Pentr-un voiaj, de o vacanţă sau un coş de mere
Şi multele speranţe de-mpliniri şi avansări...

Încartiruiţi în dogmele de-a fi sau de-a nu fi
Bărbaţi-şi topesc muşchi şi nervi într-un grotesc
De rupere de inimi, mâini, coloane... minţile-şi sfârşesc
Pentr-un simbol de stâlp... Ocrotitorii de copii.

Ce anticrist explică tot efortul silnic în exces
Şi unde ascunde-un inutil de plus valoare evidentă,
De nu-i pretenţia nebună a unei nedreptăţi extrapotentă;
Că singurul succes e-n ban, iară credinţa-i un eres.

Tumult demăsurat -în zilnic, nesfârşit efort
De creatori, dar scurgere părtinitor ascunsă-
Este istoria în numerar a vieţii, parte nepătrunsă...
N-ai timp să ştii de-ai fost şi-n scopul cui o să fi mort?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit potrivnic

S-a plictisit tot stând mereu acasă
Privind cu jind la vânzoleala străzii
Invidiind pe toţi; "Vremea-i frumoasă,
Sau ger e?... Of, plictisul ogrăzii!

Nici muncă nu mai este, nu-i vacanţă
Despre ceva mai bine, tot se-afundă;
Tristeţea-i tot mai sumbră, nu-i speranţă,
Şi viaţa tot se scurge tot mai muribundă.

Şi cât elan de zbor e, ce voinţă
Să spargă tot banalul, să se plimbe,
Dar de un timp -şi-i lung- e doar căinţă
Şi orice-ar vrea nu poate să mai schimbe.

Este-un abis de eşecuri, bluff şirag
Ce lasă fără nicio sursă împliniri
Şi bani sfârşesc, te lasă şi cel drag...
Rămâi cu ochii pe fereastră, doar gândiri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modestie

Cel mai adesea nu-i;
este o lipsă,
adică o eclipsă
de-a nu ştiu cui.

Nu-i Lună, Soare
-în sclipiri pierdute-
doar fiinţele mărunte,
nişte oarecare...

... Cu pretenţii însă,
peste calităţi;
doar zeci d-impurităţi...
şi fiecare ascunsă!

Lipsa i se declară
aşa de complezenţă;
pretinzând o prezenţă
de fală, într-o doară!

Ascunziş al prostiei
-sau lipsei de talent-
este un impotent
... în ale meseriei!

Se-aplică şi ştiinţei,
sau pentru fizic, har...
Poate fi şi un dar?!...
Un eres de credinţă.

Ar fi o calitate...
şi e esenţială!
Azi însă este-o boală
la castă onestitate!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imigrant

E devenit aproape o rasă
Făr' de culoare definită.
"Exterior" îi este ispită...
S-a săturat, de viaţă "trasă".

Visează sigur motivat,
Câştigu-i doar mulţumitor.
Îşi face plan de viitor...
De unde e, s-a săturat!

Nimic nu vrea, nu mai îl leagă.
Renunţă fără să clipească
La neam, la ţara strămoşească;
Nu o mai vrea, nu-i mai e dragă.

Îşi vinde tot şi pleacă-n lume
Căci fiu de neam, este hulit.
N-are nimic, chiar de-a muncit...
Nu-i dintre fortunaţi, nu-i nume.

Ajuns "aiurea" nu-i uşor,
Munceşte mult, de se speteşte.
Adună un pic, dar reuşeşte...
Nu-i fericit, dar are spor.

Îi e dor de ţară, sau de-o rudă,
Dar timpul trece, uită-ncet.
E drept, trăieşte sobru, ascet,
Ban se câştigă greu, cu trudă.

Vine pe-acasă tot mai rar,
Pentru cutume, ce-a lăsat.
Prietenii l-au şi uitat,
E ruda, ce aduce dar.

Are mâini roase de la muncă,
Dar are casă şi maşină;
Putea să stea, el n-are vină...
Acasă-s hoţi, ştiu doar poruncă.

De ce-i mai bine în altă parte?
De ce, noroc, au numai curve
Şi n-are cine să-i perturbe!?
Ne pierdem neam... ne dorim moarte!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Near future"

Zeroul, unu, zero, zero,... unul
se repetă nerepetitiv,
în aparenţă, absolut fără motiv;
E cod al Cyborgului, doar ajunul.

Presimt -ce n-aveţi timp să ştiţi,
pierduţi pentr-un cotidian
de-o fericire pentru ban -
că veţi sfârşi neisprăviţi!

Sau, sunteţi fondul existenţei
de-a nu vă pierde în detalii
-oricum doar zeii-s imortalii-
trăind, doar că sunteţi... prezenţii.

Rămâne, crud, doar adevărul
ce n-aşteaptă pe noi; în fond
e pentru clonele James Bond...
Urmaşii noştrii, viitorul...

... Ei, vor fi cifre, datorii
de plat-a lenii şi consum;
prostia, furtul, falsul drum!
Voi... impostorii!

Este-o speranţă totuşi;
timpul să-şi cloneze,
la începuturi, doar proteze,
şi-apoi roboţi... de-a ne-arunca, la coşuri!?!

E unica oportunitate
de-a mai avea o prelungire;
de-am mai fi, ceva timp, o omenire...
De-a câştiga puţin... eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetor de viaţă

Nu ştiu la cine să mă rog, să fiu un ciclu
-Cum anii se preling în anotimp pe rând
Din mugur desfăcându-mă-n esenţa unui gând-
Să-nmiresmez planeta, veşnic în periplu.

Copt, să mă pârg în caldul de cuptor,
Să ard a mere coapte cu zahar
Şi Eva-mi hărăzită, să mă aibe-n dar...
În trup şi suflet să mă-nvăţ, să-nvăţ dogoritor.

Ah, cum aş vrea ca vara s-o petrec
Cu lungile ei zile, pân' la nesfârşit;
Să stau întins în mintea-mi de introvertit
Oprind şi timp -oricum e relativ- să nu-l mai trec.

Când ruginiu -de-apare peste dealuri-
Să scurg licoarea viei venelor sorbinde
Ce viaţa să-mi întoarcă-n atrii aburinde...
Să fiu pulsaţii ce-nroşesc timide idealuri.

Să intru cald în gerul albului de gheaţă
Ca să-mi topesc omătu-acumulat
Zbătându-mă-n speranţa de-a nu fi uitat...
Cerşind în fond, la infinit, dreptul la viaţă.

Nu înţeleg?! La Univers, sunt un infim... şi timp
Şi loc în spaţiu sunt la infinit...
De ce nu mă renasc, cum anotimp, la nesfârşit?
Cunoaşteţi vreo adresă, sau aveţi relaţii în Olimp???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii se vor vii prin viii nevruţi morţi

Filozofie mortuară se etalează
Prin simplele exemple dinspre viaţă;
Fizicul trai se preschimbând în greaţă
La scurt timp... celor ce-n comun visează.

Inexorabilul nevrut se prevalează
De-un mix de trup şi suflet matematic,
Mister chimiotactic de-un empatic
Aievea explodat, ce-n hău reexplodează.

Sau e prea mult a spune o simpatie,
E îndeajuns o strânsă conivenţă
De-o viaţă, existenţă, interdependenţă
Cu moartea-n jur ce viaţă reînvie.

De câte ori nu ne-am pierdut în calcul
De timp între pieiri telegramatice,
Inexplicabile în legi axiomatice...
Nedepăşind un nevăzut, nesesizând exaltul.

Nici în prozaicul de-un gând nu explicăm
Cum dragi ce-au fost până la sacrificiu
Se regăsesc urgent într-un "chemat" supliciu
Misterios, de-a se-ntregi prin viaţa ce-o predăm.

E crucială întrebarea şi-i complexă;
Cine pe cine cheamă sau se vrea
Să fie secondat, ori el să secondeze moartea
Ca o pedeapsă-n fond, căci viaţa-n sine nu-i perversă.

Căci dacă moartea ne transformă în neant
Fără vreun viitor, putere sau exist,
Nu poate semn să dea, miracol precum Christ;
Să-şi ceară, reuşind, aproapele-n perdant?!

Şi ce-i pretins perdand crează interdicţii;
Şiruri întregi de zile-n gând spre nesfârşit
Să nu abdice de la ţelu-i hărăzit,
De-a fi în fond, de-a exista... Nu-n dispariţii.

E paradoxul dintre ocult şi multă ştiinţă
Ce nu explică sau refuză să-nţeleagă
Că morţi-iubiţi urgent pieiri îşi leagă
Făr-a comunica-n vreun straniu de voinţă...

... Decât de-a exista, ce-i raţiunea unică, credinţă;
Deci este mortul viu... sau viul... nu e fiinţă?!?...
Şi atunci există nevăzutul, negrul, nefiinţă,
Inexistent, o altă parte, o ineştiinţă???...

Şi-n veci nu ne-ntâlnim... "lipsa" cu "e"... cerinţă?!...
... Sunt în explozie de neputinţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego risipit

Deşi ştii bine despre risipire
de timp,
despre amăgire,
crezând cuvintele din file
de cărţi,
multe citite,
sau trăite...
nu poţi să-nvingi
-cu nicio-mpotrivire-
treceri de multe zile
pierdute,
dând vina pe sorţi...
ce-n timp ai vrea să stingi.

Ce scumpe ştii că sunt
minutele
în scurgere definitivă
şi te-ncânţi
privindu-te-n oglindă,
tot crezând
că eşti acelaşi,
-nevăzând trecutele
şi dimpotrivă-
ca un vânt
viaţa-ţi se perindă
într-un scufund,
înconjurat de-ai tăi,
la fel de laşi
şi tu te laşi, te laşi...

Cu câtă uşurinţă,
prin program
se pare,
suntem abili să ne minţim
făcându-ne din neputinţă
impresia că nu-i nimic,
nu ne-am schimbat c-un gram,
că nu îmbătrânim,
suntem aceeaşi fiinţă...

Dar nu -din întâmplare-
până la ziua de-un declic;
când frumuseţea-i dusă,
nimeni nu te-ascultă,
nu te caută
sau te evită
sau devii o sursă
de pagubă...
sau nedorită,
sau prea multă...

Este malignul
presimţit
de care-ai frică
şi-l ascunzi
-chiar dacă îl refuzi
nepregătit-
şi-i zici "destinul",
ce nu te mai implică,
eşti la asfinţit...

Oh, ce păcat
de cum te-ai păcălit
să îţi porţi singur pică,
n-ai realizat
că trecerea-ţi prin spaţiul lumii nu t-explică,
-de timpul nu ţi-ai luat,
şi ştii oricum că-i infinit-
să fi ieşit din raftu-ţi prăfuit,
să te fi etalat!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Cârlig de-o numeralogie
Ce leagă zile, ani de-acasă...
Timp de descarc de energie
Pentr-un efort de-un ban pe masă.

Număr de trâmbiţe, de taine
Numerotate şi-n păcate,
E-un spiritual, e semn de daine...
E ziua de odihnă-n toate.

E fastul biblic, sunt cuvinte,
E-un candelabru, e un duh,
E-o notă de copil cuminte...
Număr de ceruri, de văzduh.

El limitează şi minuni,
Numerotează continente,
E magicu-n câştig prin lumi...
E-o cifră doar, eminamente.

E simbol minim pentru carte
Şi de-nceput şi de sfârşit,
E-o clasă lipsă, e-un merit...
De zece ori, poate fi... moarte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş la propria persoană

N-am scris nimic de dragoste pe noul an
Şi nu-i semn bun, că de n-o ai e precum ban
Ce-ţi va lipsi şi-ţi va rămâne numai sănătate
De care uiţi crezând c-o ai... şi n-ai dreptate!

Nici de prieteni nu mai vrei să ştii, că te-au uitat
Şi nici părinţi n-ai mai îmbrăţişat, că au plecat...
Tot crezi la nesfârşit că anii-ţi aparţin
Să îi întinzi ca pe-un covor, un sul... se duc şi vin!?

Ai picat singur în capcana nemuririi
Ce-o ştii că nu-i, joci jocul nesimţirii
Tratând inevitabilul cu multă indiferenţă;
N-ai învăţat nimic; risipitor de experienţă...

... De mii, de zeci de mii de ani... Incompetenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă sau eres

Mi-am creat cortexul în timpi
-'n volete adânci de canion-
C-exprim pe foaie c-un creion;
Să am răspunsu-n vârf de ghimpi.

Din exerciţiu-n cult de carte
Sunt un traseu d-hipotalamus...
Sunt un dicsipol de Erasmus;
Am zbor "feed back" şi cuget, parte.

Sunt mulţi ca mine, meteori
În percepte date-n custodie
Cu har de-a şti ce-i bun să fie...
Dar n-avem toţi nimburi de sori.

Oare suntem asteroizi
Din norul Ort; desprinşi, cometă
Cum Helly-n vizită-n Planetă
Ce-o locuieşti, gata s-o vinzi?...

Ori şansa-avem în mesager;
Să ne purtăm solii de geniu,
Să dăinuim peste mileniu?...
Dar nu mai cred, nimic nu... "cer"!

... Tot sper, că-n mai mult timp; vom şti
-Cu toţi, pretinşi, fii de "Bing Bang"-
Să facem bunul-simţ un "gang"...
Salvându-ne de-a nu muri.

... E-n fond, de-a trece-n absolut,
Tot ce-agreem drept calitate
De om, prieten, soră, frate...
"Finish" să-l facem... început!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opere nescrise

E plin pământul de legende vii,
cu eroi ce basme fac în amor, lor, copii
şi se perindă-n labirinte întretăinde,
se atingând, sau se-alergând de-a prinde...
se duc mânaţi de vântul existenţei
pe aţe-ntinse de păianjenul demenţei,
lipită-n corzile mătasei pentru salt
din pante-n prăbuşiri, sau de asalt.
Se scriu imagini, miliarde pe secundă,
de tort cu moţ tăiat, coroane-n fundă,
cu lumânări de ani, sau mariaje
eterne, cât or fi... de triste derapaje
de minţi schimonosite, cenuşii
în profund, cu scoarţe rupte, sângerii
şi inimi în stop cadru de albume
pline de antum, reconvertindu-se postume...
Poveşti, balade orale şi nespuse,
ce nu se scriu... păcat, de vremi, ce apuse
vor îngropa cuvinte-n zbor, mănunchiuri
cu tot, cu emisfere visătoare, trunchiuri...
Dar spusele, mă-ntreb, de se îngroapă aieve,
sau călătoare-s nesfârşit, în ploaie-s seve
şi curg, din când în când baloane de cuvinte,
bârfind pământul... într-o aducere aminte?!?

... Şi câte opere n-or fi, nescrise, câte... Sfinte?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri

Cuvinte straniu aşezate
-În metaforă sau explicite-
Creând memoriei ispite
În alb, sau rime preferate.

Sunt muzica unui sonet
-Precum sonata-ncântătoare-
Redând auzului splendoare
De formă, pe un fond discret.

Accentu-l pun în prozodie
La semnul precis de baghetă
-De-un dirijor- ce-n vis cochetă
Cu muza-n ritm de poezie.

În salt fragil pe portativ,
Sunt nota-n gamă de-alfabet;
Cum gustul finului şerbet,
Făcând din fad, plat,.. emotiv.

Sunt imn de ţară sau o odă,
Libret de operă, un teatru...
Sunt cursurile-n amfiteatru,
Sunt mersul pasului la modă.

Au vraja de-a crea candoare,
Suavul de-a produce vrajă...
Sunt tot; iubita de pe plajă,
Ce-o furi unui rival de Soare.

Sunt matematică-n cadenţă,
Sunt epicul în liric pus,
Sunt timpul, ce citim şi-i dus...
Sunt un motiv de existenţă!

Sunt gaj d-eternică prezenţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

Este doar "însă"
"sau" un X de "ori";
Ne lasă-ntrebători
şansa ascunsă!

E poate "ci",
cum poate "căci";
ce-adesea îl invoci,
la a nu ştii...

E şi un "dar" -nu din eroare,
eternul de cadou
ce muritor face erou-
Provoacă încântare!

E-o hărazire
"poate", de talent;
să ieşi din nulul impotent
spre nemurire...

Implacabil, "însă",
este-o negaţie;
Refuzul sau interpelaţie
cu explicaţie sau nepătrunsă.

E deci şi- "a fi";
răspuns şi întrebare
-celebră, dar şi pentru fiecare-
ce niciodată nu vom şti.

E-o demi-întrebare;
"dacă" iubeşti mult,
o viaţă, cu tumult...
"O fi oare"... o sanctificare?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descurajare

Sunt cu mine de mână într-un deşert de suflet. Nu-i oază
Şi aşa-s de însetat de orice şi am frică să n-am... mi-e groază
Că văd numai dune pustii. Nu mai văd pe alţii, ca oameni,
Căci nu e Pământul ce-a fost; adăpat de un "bine", ce-l sameni?!

Se pare că globu-i mai mult, mişunat zi de zi, an de an,
Dar nu mai se simte bun-simţ, dăruire, prieten... E ban!
Se discută de el, e cota înălţimii, e-un dar să-l deţii fără scrupul, să fie...
Şi-i bob de nisip; tot, cât el de ar fi nu-i îndeajuns tot, cât de-a fi bogăţie!?!

Mă bântuie aspru tăiosul de vânt şi întind mâna ca orbul
S-ajung nu ştiu unde şi alunec în gol peste os dezvelit de amintiri, sau de corbul
-Ce una şi alta-s- la fel de înţelepte, să creadă c-a fi nu-i răsuflet...
Doar singur, de gând, sau culoare eternă... este veşnic, el, suflet!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate... sau... Început de sfârşit?

Ştii ce-nseamnă când timpul îţi bate la poartă
Fără aviz de primire că... viaţa e moartă?
Şi condus în neant la sfârşitul de aţă,
Nu ai forţă să ceri,... prelungire de viaţă?
Niciodat' pregătit să predai ce-ai ţinut
Responsabil total irosirii... de avut.
Te credeai tot frumos, pururi june, etern,
Nu conta că auzise-şi de rai sau infern.
Doar treceai bucuria de a fi,... zi la alta
Şi gândeai că traseu e mereu,... rară halta
Cea cu rol de repaus şi schimb de direcţii.
Învăţai pe ai tăi, te vindeai ca profeţii.
La început ignorant, instruit, prof' jucând
Avansai de nebun... spre sfârşitu-ţi la rând.
Tu cel micul ce aveai doar un plan nesfârşit
Şi cu şcoli ce-ai trecut, te-ai gândit reuşit.
Te-ai iubit cu volupt, tu bărbat sau femeie
Ai vrut trupul să-ţi rupi, fără inimă, cheie.
Te-ai produs în copil, fără aseamăn cu tine,
Doar cu chip ce ţi-l ştii,... dar el însuşi de sine.
N-ai produs mai nimic, ţi-ai dat munca pe ban.
Alţii ştiu de-ai fost drept, sau un simplu golan.
Ai muncit să mănânci, trup s-acoperi de vânt
Cu nimic aţi servi, la intrarea în... pământ.
Căci acum vine timp să predai ce-ai primit,
O nimica de clip' şi doar chin nesfârşit,
Un contract de împrumut de a duce la cap
O bucată de trup, pe un suflet purtat.
Un destin neştiut într-o plajă imensă
Cât un bob de nisip, într-o mare' universă.
Important te-ai crezut, dar eşti mic în neant
Unde-ai rol să predai un înscris... expirant.
Şi refuzi ca să pleci cu cea moarte la toartă,
Spui în van să împlineşti un destin, sau o soartă.
Amărâtul ce eşti, n-ai ce face... te duce
Prins mai slab ca oricând... la sfârşitul de cruce.

Şi de-ai şansă, eroul fi gravat pe cer pânză,
Poţi te întoarce-n planetă, cu spirit... de-o frunză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Să fie oare o rugă către speranţă, cer,
"A Dio" spus cu patos, cu suflet îndoit?
Sau e o-ncercare încă de-a înmuia un fier;
Chemare "ad io", ţie, ce-ai vrea-o nesfârşit!?

Ori doar e un nume scurt de masculin iubit,
De cea ce-şi plânge odor tânjit, într-o vocală;
Un "Adi... o" în suspin, iertare spus cerşit
Sau pierderea de tot, răpus de timp, de boală!?

Este mai mult de-atât, e legământ curmat,
Cuvântu-n sine capăt, în pierderi inegal;
"Adio" suferind şi pedepsind păcat
Sau egoism, un dig, curmând retur de val!

O sabie-i, de-o parte lăsată ca să cadă
Pe cordul sângerând, la cel tăiat din gânduri!
Este ultimul spus, sfârşit de serenadă
Eliberând sau poate lăsând amor, să-l spânzuri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzători

Vând nopţi, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câştig din viaţă
Şi vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experienţă, vă răsfaţă.

Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu serveşte la nimic.
Mă vând deştept, pe cel ce-i cel mai prost
Şi îmi mai rămân şi bani, să mă destind un pic.

Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parţial,
Fără pretenţii... pentru orişicare
Şi dau factură înaltă, sau pe ilegal.

Vând totul, chiar şi ce nu am
Căci ţine, este obişnuinţă.
Pot vinde şi copii sau câte un organ;
Nu de la morţi, direct, direct din fiinţă.

Vă vând asigurarea vieţii, după moarte,
Oricum nu vă serveşte la nimic.
Vă vând şi diplome, fără să faceţi carte,
Doar să semnaţi primirea când daţi bani în plic.

Vă vând averi, ce n-aţi putea avea...
E prin notar, legist, judecător.
Nu-i important, să fii tu al cuiva;
Costă un pic, dar eşti... moştenitor!

E ţara unde totu-i de vânzare
Şi nu doar bunuri, tot ce nu gândeşti.
Cu ban, nu-i adevăr, banditu-are crezare;
Dintr-un ţigan... ai viţe împărăteşti!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bâlci

Din parcul de distracţii, cu bâlciul colorat,
Se îngrămădesc la jocuri, fără de vârstă anume,
Bărbaţi, copii, femei, o aşa pestriţă lume,
Ce se ameţeşte în lanţuri, în bărci... vâslind uscat.

Se aleargă un raliu mimând coliziuni
Şi-un hipodrom se învârte, purtând jockey copii,
Când violenţi puşcaşi ţintesc în jucării,
Sau, îşi încearcă pumn... bătându-şi viziuni.

Unii mănâncă vată, a pagubă au ţignale,
Alţii-şi dau oaia albă pe neagra de pe-o masă.
Se bea şi vinul fiert... fiertură de pe-acasă.
Câţiva dansează rău... tot ei urlând urale.

Mai mulţi sunt gură-cască, uimindu-se de tot,
Sau înghiţind mirosuri din sfârâit grătare,
Cel mai ades golind pahar, cu ceva tare...
Şi gândul transpirat e-n râs tălâmb... netot.

Un cârd de pierde-vară, ceva mai familişti,
Îşi tot holbează ochii înspre zgomotul de-o scenă,
De unde se scălâmbă, ca din tăiat de-o venă,
Unu c-un tricolor... către aşa-zişi artişti.

Are, pe rându' doi, pe alţii ce-i prezintă
De la oraşul mare, veniţi iar să promită
Că nu-i vor lăsa singuri pe cei ce cresc o vită
Şi, se va-nfrupta ţara... de ei, că-i reprezintă.

Dar nu-i ascultă nimeni, c-aşteaptă un manelist
Ce-a fost promis pe stâlpi, într-un afiş grotesc...
Când iată, toţi se scoală şi c-un râs larg, prostesc,
Aplaudă un ţigan... fără taraf, solist.

În urale-s toţi, români, din bâlciul vesel... Trist!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i scopul vieţii tale

Care-i scopul vieţii tale,
Doar să faci numai parale,
De-a lucra cum ţi se spune,
Să n-ai nopţi şi zile bune?
Să lucrezi şi nopţile-n vis
Că n-ai făcut precum ţi-au zis,
Să n-ai timp să te odihneşti,
Să ai greaţă când te trezeşti?

Să nu vezi cum creşte floarea,
Sau că a sosit ninsoarea,
Să te joci cu bulgări iară
Cu fetiţa pe afară?

Să n-auzi nici ciripitul,
Să nu-ţi placă gânguritul,
Nici femeile frumoase
Când te pun să speli la vase?

Care-i scopul vieţii tale,
Să te vaiţi numai de şale,
Sau viaţa-ntregă să iubeşti,
Să simţi şi tu că mai trăieşti?

Va veni şi vemea poate,
De nu le mai faci pe toate,
Ai avut timp pân-acuma.
E târziu, se-ngroaşă gluma!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pentru "final"

Minciuna a fost să fie de-a dura dată,
Odată de la tine, la mine aruncată.
Simţită a fost sau bine vrem să facă...
În urma ei un adevăr să reînceapă...

Păcate ducem toţi şi le împrăştiem
Plecăm cu tot cu ele şi nu le numărăm
Trăim în necredinţă, în "nesfârşit final"
Precum Adam şi Eva, şi noi, în vis carnal.

Ne ducem cu visarea la Cel ce-I Sfânt şi Sus
Şi ne gândim iertarii iubirii ce s-a dus.
Şi-n drumul cel mai scurt spre abis, de-i cel final
În rugăciune punem şi dragoste şi-un ban...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!