Multimilenar

E special când trec de-un secol către altul
De-a valma, de sunt tânăr sau bătrân...
Senzaţie am că pot s-ating străbun,
Devin un uriaş de timp; cum gâzei, elefantul.

E-o clipă unică-n senzaţie, nedefinită,
Cu gust de calcul la neant, prin generaţii...
Cronici fac leat cu inchizitori şi exilaţii
Apropiindu-mă de... când, ooh, lumea e pornită.

Mi-acopăr secolul printr-o extrapolare,
-În bună parte fizic şi din experienţe-
Destin, fără eşec, din miliarde d-existenţe;
Izvor infim, dar... mă adun şi mă revărs în... mare.

E-un exerciţiu simplu al minţii şi credinţei
Cu sufletu-mi 'n abis de suveniruri;
Sunt ca şi-acum, un plătitor de biruri...
Sunt al religiei, un templier, al suferinţei.

Ce-s patru mii de ani? O amintire de nimic;
Doar patruzeci din mine sau de-ai mei!?!
E-o omenire foarte scurtă de la zei
Şi s-o ajung de la-nceput, mai am un pic...

Am numărat uşor zeci mii de ani
Şi grotele rupestre-mi sunt aproape;
Sunt un filon, am fost, voi fi eternitate!!!
Sunt frate lumilor şi-s toţi ai mei, contemporani...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cât de mult...

Pe câte zile-am făcut gaj
Cu cunoscuţi că-ţi sunt o slujbă
Cum lanţ la lama de o drujbă
Şi elicea la vapor, siaj?

Pe câte săptămâni să jur
Să-ţi fac o Lună de argint
Şi de-i eclipsă nu te mint
Că pot s-o trag de-o vrei pe-un şnur?

Pe câte luni să-ţi dau bărbatul
Ce-l am în mine un gamet;
De nouă nu-ţi ajung şi-i drept
C-amor nu-i scurtul sărutatul?

Pe câţi ani să-ţi promit credinţă
S-ajungă pân' la reînviere
Şi zâmbetul să ţi-l fac miere...
De dulce nu îţi ai cu putinţă?

Pe câte zeci de ani să-ţi fiu
Alături, sprijin să mă ai;
Să îţi pui cap pe braţ, să stai
Cu mine pân' nu mă mai ştiu?

Pe câte secole s-alerg
Să îţi trec numele pe boltă;
Din sori să-i adun o revoltă
În ceruri... de-ar vrea să te şterg?

Pe câte mii de ani să zbor
Să mă fac trup din piramide
Până când palme-ţi vei deschide;
Să pot să stau s-adorm, să mor?

Pe câte clipe adunate
Să le trăiesc în nano timp
De molecule de-anotimp...
Să faci din mine eternitate?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-s Eu... fizic?!

Oare din ce-s făcut?... Din apă?
Că-mi curg ideile în neştire...
Sau sunt din fier fără simţire
Din hematii, sau dintr-o placă!

Căci sunt şi moale precum puful...
Te poţi culca, sau te afunzi.
Sunt voalul "burqa" să te-ascunzi,
Sau sunt un por... Respir năduful.

Sunt mii de scumpe minerale,
Sunt aur de inel de nuntă.
Pot fi carbonul fin, de-ascultă
Din microfoane Universale.

Conţin cristale, diamante;
Poate nu-s şlefuit de-ajuns...
De-o faci, pătrunzi în nepătruns;
Te porţi ca mine... în nestemate.

Îţi dau sursă de vitamine
Crescând alături... De mă vrei?!
Să-ţi fiu petardă de scântei
Soarbe-mi vigoarea, fii tu... mine!

Am proteinele existenţei
De-aminoacizi esenţiali.
Hrănesc o lume de imortali...
Ia-ţi ADN-ul inteligenţei!

Sunt sursa de-arderi din glucide;
De zahăr vrei, am gust de dulce,
Nectar îţi dau... de nu te-ai duce.
Ce teamă am de Efemeride!

Topit, sunt sursă de săpun.
Lipidele-mi îţi pot da sclipire...
Aş vrea să spăl... o Omenire!
O Terră pură, tu mai bun!

Sunt la un loc, o FĂCĂTURĂ,
O replică la nesfârşit
Cu gând, să ştiu ce-i infinit...
Sunt Univers... o AVENTURĂ!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decis

Am umplut un râu de lacrimi,
Cu el planeta-i inundată.
Mi-am plâns amarul, îs plin de patimi...
Din mine, marea e sărată!

Sunt stors de vlagă din străbuni...
Tot ce-am avut, mi-au luat cu japca
Şi sunt minţit, că ei sunt "buni";
Precum, ei-s ziua şi eu noaptea.

Mă păcălesc nenorociţii,
Că-i un alt timp şi sunt de-ai mei...
Subjugă... îndobitociţii!
Pe ei îi alegi, de vrei, nu vrei...

Mi-au luat avut de la strămoşi;
Din furt, au aură şi nimb.
Pe boala mea, sunt sănătoşi...
În vorbe goale viaţa-mi plimb.

Tot ei mă judecă, pe bani;
Să spun, de unde totul am?!
Mă mint de douăzeci de ani...
Zâmbeau parşiv, când îi votam!?

Sunt hoţi, inepţi, anagramaţi,
Se ţin în găşti, jucând "partide"...
Din banii-mi dorm şi-s îmbrăcaţi;
Geambaşi de suflet, minţi perfide.

Atâta ură am adunat
Şi am puterea să-i înfrâng.
Sunt toţi, pământ, o apă, un leat...
N-o să-i votez... să nu mai plâng!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme pentru sfârşit, inexistenţă

... deci se-nmulţeşte zilnic infinitate,
nu mai e niciun final
când deja sunt două sute de mii, de mii de miliarde de stele adunate,
din o sută de mii, de mii de miliarde de galaxii
-dublul tuturor boabelor de nisip de pe Terra-
şi nu mă mai pot strânge cerc! Sunt din nou iar imaterial;
nimic din despre mine nu mai ştiu, eu cel ce stau pe sfera
de la malul... unei mări. Te-aştept să vii,
întins pe şapte cu douăzecişişapte de zerouri de miliarde de sori
din plaja timpului, cu ochi de marinar de pe galera
tuturor alor mei, foşti matrozi silitori,
sfărâmaţi, dispersaţi în oceanul oaselor de coral...
fără să-mi amintesc, nici cel puţin frugal
de cineva sau dacă rugi au fost să ies din ou
în lipsa altuia, oricui, să fiu erou
mult, mult mai târziu,
să ştiu ce-nseamn-a fi când iară o să fiu...
şi nu am nici-o staţie de praf sau gaz
din toţi ce-au fost şi nu mai sunt de mult;
mulţi otrăviţi cu Separanda şi Venera...
că uite bate vântul ce-l ascult
şi-mi trece printre degete nisip, imensitatea
de prea multe miliarde... şi-s un simplu caz
ce nu-mi pot prinde stele, îs prea devreme...
şi nici nu am eternitatea
să mă-ntreme,
deci nu voi şti nimic, nu ştiu...
Normal că nu-i nimic, că este aşa de mult
şi nu e loc de prea mult spaţiu, fiind prea mult... şi ocult...
rămân, că voi fi veşnic prea devreme,
că nu-i timp, pe cât de este de târziu!...
Şi atunci e-adevărat că fiecare avem,
-fără vreo aură sau chiar de-a fi, precum suntem,
vreo năpastă-
norocul meteoric; căci tot e scurt în infinit, o boabă, un fir,
imens grăunte de nisip în negru... Steaua mea, a voastră!

... Pierdut sunt cu privirea înstelată se crăpând 'n nesomn în miliardele, silicele topit din geamul de pe ochiul din fereastră...
tot pipăind cu mâna o petală, toată pluş, ce cade neputând tot aştepta, de la o roză ruptă se murind în glastră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Adrian Păunescu

Sunt zece ani, ca zece clipe
Ce-s duse în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

Şi spre o viaţă în lumină
Te-ai dus cu el uitând de noi,
De-atunci, tot aşteptăm să vină
O veste din lumea de-apoi,

Prin care să ne spui cum este
Pe-acolo să nu ne-ngrozim;
Să ştim că nu-i doar o poveste,
Ce foarte des o auzim...

Că prin celestele meleaguri
Nu-i nici suspin, nici întristare,
Că nu sunt de trecut nici praguri
Şi viaţa e o sărbătoare.

De-aici, din Cârna, vreau să ştii,
Că stăm mai mult ascunşi în casă
De teama unei pandemii...
Că viaţa nu mai e frumoasă!

Sunt zece ani, cât zece clipe
Trăite în eternitate,
De când un înger cu aripe
Te-a smuls din lumea noastră, frate!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Sunt generaţia salutului pe stradă
Şi îmi dau locul altora în tramvai,
Sau mâna la bătrân ce stă să cadă...
Sar iute-n ajutor la strigătul de "Vai!".

Mă închin cu frica sfântă să fac rău,
Dar judec popii şarlatani şi avari!
Nu uit c-am jurat ţării, s-o apăr, la Bacău...
Mi-am educat copiii; nu-s doar mari!

M-am străduit cu sârg să fac o şcoală
Şi m-am dedat leal să împart ştiutul.
Am iubit sincer, suferind până la boală...
Şi n-am vreo frică să-mi scriu zilele, trecutul.

Respect contractul strânsului de mână
Şi nu mă mint nici singur, eu, pe mine.
Dau sângele ce-l am curgând în vână
Şi plâng năpăstuiţii când mi-e bine!

Sunt un fidel, la cinste sunt statornic
Şi ţin ascunse proprii suferinţe.
Mă dărui tot aproapelui, sunt dornic
Să îi împart vise... ce-mi devin dorinţe.

Sunt melancolic, am iubite nostalgii;
Nu pot uita nicicând pe-ai mei, părinţii.
Plâng simţuri ce-s sublime în melodii...
Şi amintirile de oameni îmi sunt sfinţii.

Mă las pe mine să dau câinelui o pâine
Şi ţin cu suflet la prietenii de-o viaţă.
Mă încrâncen crez, c-aşa va fi un mâine;
Un pic din ce-s... când cald, voi fi de gheaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a fir... a păr

Alunec, creştetul mi-e gară,
Sunt şine mii, lucioase, neîntrerupte...
Doar degetele fine, le-ar putea corupe,
Când le strecori, de-un gest... E cald afară!

Culori sunt câteva, dar multe tonuri,
- Miresme de asemeni, fără şir -
Sunt cum mătasea, din cocon cu galben fir
Încântător de moale, cu puteri oculte.

Sunt tot multiple, fine înţelesuri,
Pot fi şi simţ, protector, ornament,
Sunt şi o lipsă... de-am picat în faliment...
Sunt venerat, sau sursă de eresuri.

Încă nu eşti, şi-ţi sunt primordial,
O viaţă mă-ngrijeşti, te satisface,
Adesea singurul sunt, cel ce place...
Sunt un moştenitor de corp, un imortal!

Ca o înrămare de tablou, se poartă,
Îţi sunt, portretului, un rond de peisaj,
Mă aflu-ntr-un perpetuu, mlădios, picaj...
Eu sunt, sublimul PĂR, o operă de artă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii mei

Vă tot aştept, din nou, să stăm sfătoşi de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteţi împreună şi mama face ciorbă...
Şi dacă vă iubiţi, la fel, părinţii mei?!

S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Şi n-aş vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braţ sunteţi, părinţii mei!?

Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceţi
Şi cine vă ascultă poveţele-n crâmpei
De moarte pentru viaţă, ce-n şoapte le-ntorceţi...
Vă şuşotiţi şi-acum, cu drag, părinţii mei?!

Vă pun o întrebare, aşa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneţi un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinţii mei!?

... Şi-acolo, e vacanţă sau tot munciţi într-una
Şi cui mai daţi bomboane, cui întrebaţi; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriţi cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări şi ţări?... Vă e dor, părinţii mei?

Şi dacă aţi plecat, n-aţi luat bilet retur
Să vă întoarceţi, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-aţi fi fost, sau sfinţi, să daţi un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinţii mei!

Că ştiu, voi n-aţi avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneţi mie şi eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Şi să ne întoarcem toţi, c-am timp, părinţii mei?!

Voiam să ştiu şi dacă singuri sunteţi pe-acolo,
Sau vă aveţi cu toţii -fraţi, veri, toţi îngerei-
Ca să le spuneţi voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinţii mei!

Să-mi spuneţi voi, curat, de viaţa chiar există
Şi trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Şi ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinţii mei?

Să ştiţi c-am învăţat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Şi pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin braţe tot, de daruri; voi doi, părinţii mei!

Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu privitor

Sunt un obiectiv, cu unghiul mare,
ce nu pot face schimb de întâmplare,
doar să mă întorc, cum filmul pe o rolă,
cu un flash din când în când aureolă.
Sunt cum un cititor de mii de aventuri,
oricum scrise deja de alte edituri
şi nici pe-a mea, în care-aş fi erou,
nu mi-o deţin, o derulez ca pe-un rulou
stând aplecat, sau în genunchi, să văd
ce-i pe covorul ce îmi e întins; prăpăd,
sau bine... să-mi tai cu ascuţiş de minte,
sau să sudez, cu suflet ce-am fierbinte,
riscând inevitabilul... el să rămână
tăiat, sau pus definitiv de mână...
O poză, decupată de-un pierdut negativ,
rămas nu subiect... doar un obiectiv!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Involuntară irosire

Am adesea sentimentul că pierd din mine
ce-i sunt,
nu fac nimic important
şi ştiu şi-mi vine
să urlu de necaz, mă-ncrunt,
dar sunt aşa de ezitant
de neputinţă,
că niciun ajutor nu intervine,
iar rugăminţile, cu sau fără de credinţă,
nu aduc niciun bine...
şi se repetă, sau mai grav persistă
alunecarea-ntr-un abis
şi nu spun nimănui, de prea multă ruşine,
c-aşa sunt educat;
fără tupeu, modest pe calităţile din listă,
să nu fac compromis
chiar dac-alerg în paralel pe şine
în mers accelerat
ştiind că nicio gară nu există,
sau nu-s primit... la mine e rasistă!
Şi-acum,
deşi convingerea o am, de fără şarm,
de complicat,
de fără de talent,
mă încăpăţânez pe-acelaşi drum...
şi c-am un pic de armată, nu dezarm
neîncetat,
latent
mă pierd involuntar, mă irosind... un impotent.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, omenire!

Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viaţa-i mai uşoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Şi tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Şi orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Şi îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moşi, cu daruri,
Fericiţii impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineaţa-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-aşa de-o existenţă,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetenţă,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credinţă
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Şi an de anu-i numai fiinţă
Cu nefiinţa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creaţie imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Îşi preface rău în bine
Şi alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălţare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranţa, ea, nu moare...
Şi mă înlănţui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puţin doi
An ce vine, iar... Iubire!

La mulţi ani, mulţi... Omenire!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Cârlig de-o numeralogie
Ce leagă zile, ani de-acasă...
Timp de descarc de energie
Pentr-un efort de-un ban pe masă.

Număr de trâmbiţe, de taine
Numerotate şi-n păcate,
E-un spiritual, e semn de daine...
E ziua de odihnă-n toate.

E fastul biblic, sunt cuvinte,
E-un candelabru, e un duh,
E-o notă de copil cuminte...
Număr de ceruri, de văzduh.

El limitează şi minuni,
Numerotează continente,
E magicu-n câştig prin lumi...
E-o cifră doar, eminamente.

E simbol minim pentru carte
Şi de-nceput şi de sfârşit,
E-o clasă lipsă, e-un merit...
De zece ori, poate fi... moarte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om simplu

Sunt un om simplu.
Dar lumea zice că am mâini de aur,
Că din piatră seacă pot face un tezaur.
Sunt un om simplu cu palmele crăpate,
Căci zidesc ziduri de lemn şi de piatră zi şi noapte!
Sunt un om simplu şi muncesc în sudoarea frunţii,
Pentru bucata mea de pâine pot ciopli şi munţii.
Sunt un om simplu, dar când sap o fântână sau ridic un gard de piatră.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a pus în mâni un ciocan şi o daltă.
Când îi fac unui bătrân un scaun ca să poată sta cu ai săi la masă.
Mă simt împlinit şi viaţa îmi pare mai bună, mai frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (6 septembrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul

O formă de metabolism bazal,
Ce prin noroc e involuntar,
Se aplică în stadiul planetar...
E, zi de nopţi, e universal.

E-o pierdere-n volum de viaţă,
E-un paradox de viu câştig,
E timp, din timp, ce-ai stat covrig
În pântecele... start de aţă.

E-o descărcare de sublim
Cu eroi mascaţi cu alte feţe;
Fiori uitaţi, pot să te îngheţe...
E-un thriller maxim, e un film.

E odihna sufletului, minţii;
Ce pierzi din zi, trăieşti în noapte,
N-ai ochi, nu-s vorbe, nu sunt şoapte...
E SOMNUL... ce-au etern părinţii.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă...

Şi dacă am murit în ziua ceea
Când, pe-un peron de gară, uşor, am lunecat,
Şi dacă azi din mine trăieşte doar ideea
A ceea ce-mi închipui că e adevărat...

Şi dacă sunt doar umbră, nălucă rătăcită,
Pierdută prin noianul mirărilor deşarte
Ce nu mai ştie dacă e lacrimă trăită
Sau strop de veşnicie din infinita noapte...

Şi dacă orice zgomot din liniştea mirată
E-o clipă din tăcerea măreţului divin...
E-o reverie simplă, e lumea nevisată
Sau paşi purtând o viaţă, o urmă, un destin?

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt femeie

Eu sunt femeie, şi-nseamnă că-s actriţă.
Joc mii de roluri şi am si mii de feţe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea fiinţă
Aleg drumurile scurte si isteţe.

Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau
Şi fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau
Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî...

Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul
Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea,
Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.

Eu sunt femie, mai pot şi ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aş putea...
Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă...

Eu sunt femeie, şi multe ori bârfesc,
Şi câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleaşi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori şi egoistă.

Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbaţii nu o preţuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Şi din iubire pot să şi urăsc.

Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare
Eu sunt şi voi rămâne tot femeie...

poezie de Anna Panovici (14 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

La steaua... mea

Imaginaţi-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire de revoltă
în smoala-ntinsă pe de-a întregu.

Pe-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă,
ar fi cum ziarul, doar tipar,
ar fi fără busolă... o navă.

De singuri ne-am găsi-n afund,
în hău am fi înmormântaţi;
Ne-am plânge veşnicul "profund"...
Am fi toţi orbi, exorcizaţi.

Mi-agăţ retina de un punct
-nici nu-l văd bine la culoare-
e-un led, îi cer dintr-un străfund
iubire să-mi dea, alinare.

Pe raza dintre noi-n eter,
e-o dâră de lumină fină...
Sunt trup şi suflet, pasager,
sunt călător, în car-lumină.

Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat şi-am şi ajuns...
Nu mai am corp să desluşesc;
de mă atingi, pot fi pătruns.

Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o-albină
în fagure, cu roiul scurs.

Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă-nvârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...

Mai am rezervă, un bozon
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aştept, va fi planeta mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!