Hărăzire

Am început să-mi rup dintre petale
-Lasându-le-n cădere pe poteci-
Pentru urmaşi ce-aşteptă să se scoale
La reînvierea dintre cripte sumbre, reci.

M-am consumat în fructul destinat
Să las sămânţă-n seminţii la lume...
Sunt coaja dură din trăiri; uscat,
Mumifiat treptat, agale, în cutume.

Am oare-n adâncime rădăcini
Să fiu la viermi şi cârtiţe o hrană?
Sau poate bun de lemn aş fi, de strană
La înţelepţi... Sălaş de zbor în heruvimi!?

M-am denudat de timp, de la uzură,
Prin şlefuirea zilelor din ani...
Pământ şi-o apă-s de contemporani!
I-am fost lui Dumnezeu, o tevatură!?

Rămâne, să îmi strâng în "bunuri"... fapte,
Să am bagajul pregătit de rai
Din lecţia predată; "Tot să dai....
Oricum nu duci nimic în dar... la moarte"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinţii,
Am lăsat oraşul copilăriei
Îndrumat de simţul datoriei...
Am început periplul suferinţii.

Am trecut, trecut din şcoli în şcoli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii şi mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraş, matur
M-am epuizat, poate m-am şi-nsurat
C-am avut timp de-aşa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat ţară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar aşa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Şi-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns şi-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înţeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Şi-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la ţară
Ce s-a omorât ea însăşi fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Şi iară n-am benzină şi-o să plec, mă reîntorc... afară.

Şi cât o să mai tot călătoresc, aşa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mutandus

M-am săturat să schimb pământ
Să-mi răsădesc mereu tulpina;
Nici scoarţa-mi nu-mi mai ştie gând,
Nici ape nu-mi cresc rădăcina.

M-am săturat să îmi schimb oameni,
Să mă încarc cu crengi de poame
Ce nu am timp să coc; cum sameni
Şi n-ajungi să-ţi astâmperi foame.

M-am săturat să pierd iubiri,
Să-mi rup din inimă, ce-i una,
Neobosită-n amăgiri;
Că nici ea nu va bate-ntr-una.

M-am săturat să schimb arome
Ce-aveam, credeam, pe veci înscrise
În alveole, în pori, cum dogme
Ce-am inspirat, dar sunt doar vise.

M-am săturat să-mi las prieteni
Ce-i am în filmul pe retină
Transpus cum ace-n drum de ceteni,
Căzute verzi... Păduri ruină.

M-am săturat de mii de acuze
De risipiri trup-suflet, bunuri,
De gândurile-mi mii, confuze
Printre repere... mii de-albumuri.

M-am săturat de-atâta spaţiu;
Veşnic necunoscut, cu umbre
De vis, reale... Stors de saţiu
Mă-ntorc în lumea-mi de penumbre!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngenunchiat...

... mă rog vieţii în genunchi
să-mi scurgă pe piept dintre lacrimi, pe trunchi,
din ploaia de timp ce spală vecie,
mă rog în genunchi fericirea să-nvie.
... tot pleacă învieri, depărtându-se Paşte
din miei, sacrificiu făcuţi a se naşte
chiar rugi de se îngână-n prieri din rărunchi,
de-o lume ce merge prin viaţă în genunchi.
... se strâng câmpuri, pline de grâu, în mănunchi,
să scoale din foamea de-o lume, în genunchi
târând brazde, arate pe chip împietrite,
rigole săpând veşnicii nesfârşite.
... mă rog omenirea să nască noi prunci
din mările înalte în abis, nori adânci,
cerşind, ei la rând, pe-un covor de genunchi,
că timp eu n-o s-am, de sortitul... de junghi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troc vital

M-am gândit să-mi fac viaţa sul,
S-o strâng când simt că prea s-ar pierde,
Sau ca s-o curăţ, de-i murdară...
Depozit s-o pun la scop nul,
S-o rotunjesc în pururi verde...
Roşu covor s-o întind, pe-o scară.

Aşa, mă întreb cum s-o fac lucru,
Că de-i a mea, la propriu s-o am.
Nu să dispună ea de mine,
Să-mi stoarcă-n lacrimi, dulce-sucu',
Să mi-o transform din timp, în ban...
Să-mi cumpăr nouă... de nu ţine.

Îmi caut membri pentru club;
Să ne plătim toţi cotizaţii
Pentru un fond, la reciproc...
Nu să plătim dobânzi la cub,
Cu zilele s-avem tranzacţii!...
Poate Divin ne-acceptă troc...

Eu, m-am în... "scris"! Poate am noroc!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun

Am cunoscut bunu' în persoană;
Am cunoscut femeie, am cunoscut mamă.
Şi tată am cunoscut, am cunoscut soră...
Şi-o ţară ce mă vrea oricum, mă suportă oră cu oră.

Câţi câini am cunoscut, i-am crescut, m-au crescut
Şi mă iartă mereu... să mă aibe nu cerşesc vreun avut.
Şi Dumnezeu nu m-aude că-l neg, nu mai cred
Şi înger îl am sigur, că-s încă, în viaţă purced.

Şi am cunoscut bine suprem aproape, prin străini,
Unde am cunoscut casă, m-am cunoscut singur, cu bune şi vini.
Am cunoscut, înfiorat de atât adevăr, bunătate...
Mă transfigur în jur, mă dau tot... bun, să fie o eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşi străbuni

Mi-e frică pentru viitorul care-a fost,
Când mă afund în cunoştinţele incerte;
De timpul dus, ce va urma de-un permafrost,
Sau de vom arde în vreun sor, încet, în trepte.

Sunt îngrozit de ignoranţa de prin şcoli
Neîmpărtăşind din ştiinţa din străbuni,
Uitând de genii; "dive" făcând idoli
Şi demiurgi veroşi, "regi" noi, dintre nebuni.

Regret, indiscutabil, timp pierdut
Să-nvăţ percepte-n loc de experienţe
Ce-aş fi avut câştig... Eram mai priceput,
Precum bunica -din legende- prin pasenţe.

Sunt încă un tomnatic de copil
Şi-am frica de pieire, într-un zadar;
De-a nu trăi realu-n timp util
'ntr-o lume fără mall... doar c-un bazar.

Deplâng, fără de lacrimi, ce va fi,
Că-ncep să calculez ani de trăit;
Cu gând la buni, ce debitau "prostii"
De gânduri, nesfârşite, de-un sfârşit.

Suntem o umanitate, în cercetare
De trecut -un viitor plin mistere-
Ce ne-ar fi panaceu de dezlegare
La ce nu ştim. Ne prosternăm a cere.

Ne redescoperim, naivi, urmaşi
De culmi, ce-n timp, demult, am fost deja;
Ca-ntr-un mister, nesăţios atraşi
De cum era... Şi vis ne e la fel, de-a exista!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, timp

Sunt supărată, Doamne,
Sunt supărată că ţi-ai trimis timpul
Care mi-a intrat în graţii
Şi eu l-am crezut
Că-i cinstit, că nu fură
Că lui nu-i trebuie nimic
Şi i-am încredinţat, Doamne,
Clipe, zile, nopţi, dimineţi
Coarda cu capetele colorate în roz
Fundiţele din panglică albă înnodate de mama
Şi chiar şotronul zgârâiat cu cărămida
Prin clasa a treia
Pe pământul reavăn din curtea şcolii.
Eu de bună credinţă m-am învoit
Am plecat să îmi văd de ale mele
Dar nu înainte de a-l asigura
Că îl voi răsplăti.

Şi da, m-am întors,
Dar a dispărut şotronul
Vântul mi-a şoptit că l-a şters timpul
Dar pe cine să mai trag la răspundere
Când din cel pe care l-am lăsat
Nu am mai găsit decât o epavă
Un sfrijit gârbovit şi surd
Către cine şi cui să strig
"Că timpul meu nu mai are timp"
Şi că eu simt că mai am puterea
Să râd, să plâng,
Ba chiar să zgârâi un alt şotron
Pe obrazul aceluiaşi pământ.

Mă fac una şi aceeaşi cu cărămida
Pe care-o strâng, şi-o strâng
Până se transformă în lutul
Din care m-am născut
Coarda se închide într-un cerc
Acel zero infinit din care m-am întrupat şi m-am născut.

poezie de Daniela Vîlceanu (iulie 2023)
Adăugat de Daniela Vîlceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut întors în viitor

M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să ştiu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.

Nu mă ştiam, din lumea de ciudaţi;
Amestec, plastic cu metal... robotizaţi.
Eram în zbor, că n-aveam gravitaţie...
În planaj de gând, profund în levitaţie.

Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meşteşug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... şi-un "plug".

M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aş şti pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-şi schimbă mereu formă...

Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Şi mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-şi vindeau carnea pe "bani".

I-am luat un tot, în electronică analiză
Şi-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neştiut... prezenţă certă.

Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheaţă";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greaţă.

Necaz mi-au dat fiinţele "carnale"
În veşnic "chalenge" de ambiţii goale
Fără valoare, simple speculaţii,
De-a mult avea şi... drepturi de creaţii.

Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simţuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimţuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.

Sunt deci eu fiinţa top-raţională
Pusă de-acum în veşnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!

PS
Am învăţat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le ţin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri, de-o palmă

Am pus mâna streşină la ochi... de-o palmă
să nu mă plouă... prezentul.
Oricum sunt suflet plouat
pe vârful de deal de la Doftana...
În spate am zidurile hâde,
gălbui de humă, strâmbe, de-o-nchisoare
... de strâmbi
ce mi-au dezechilibrat destinul.

... Evadasem din minciuna predată la şcoală...
şi mă urmăream pe străzile oraşului;
elev cu uniformă
bleumarin ce mirosea încins, a fier de călcat...
Simt dorul de şcoală
dar nu de lecţii, despre puşcării...
Vreau să scap de himere...
N-am scăpat, eu fugitul
m-am întors şi mă privesc
de la înălţimea unei streşini... de-o palmă.
Încă circul prin oraş şi sunt
tânăr de tot şi devin tot mai mic... tot mai mic
... de-o palmă.
Şi dispar în palma de-o streaşină
... de timp.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La miez dintre ani...

Ce bucurie, am mai trecut un an, încă un an din viaţă
Şi tot, va fi neîndoielnic ce n-a fost trecutul, tot mai bine,
Plin de noroc, tot mai bogat, mai sănătos, la nesfârşit verdeaţă,
Flori multe, multe flori şi plin de fructe-o s-am mâinile pline.

M-am reîmpobobit c-un cerc, m-am desenat inel din miez,
M-am îngroşat de multe crengi sub coaja ce se sfarmă
Şi seva ajunge tot mai greu podoaba, vârfu-mi un trapez
Pe care mă tot urc şi-i mai subţire... odată se răstoarnă!?!

Câte artificii am ars şi cât m-am răspândit, pierzându-mă-n scântei
Şi câte bule mi s-au spart, lucind 'n aromele deşarte de şampanie
Ce-o gust ca pe-o licoare, arar, frugală, tot mă ispitind idei
Ce-alerg la nesfârşit, mă lupt, nu pot să mă dezbar, eternizând campanie.

Şi-s tot mai plin, sunt jefuit de daruri, sunt tot o beteală,
Mă gust din toate, nou, parc-a venit sfârşit, la saturaţie,
Mă tot avânt în sus, dar tot mă-ngrop în rădăcini lângă petală
Ce alta-mi cade, o rup în da şi nu, cu amoru-n meditaţie.

Ah, câte bucurii m-aşteptă şi-au trecut, multe neatinse,
Câte-am crezut că se înoiesc uitându-le, doar le trecând
Şi câte-am să las lumii din dorinţele-mi, frumoasele nestinse,
Căci n-ar avea, n-ar şti, s-ar prăpădi, în lipsa-mi, într-un întrebând!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământeni

Suntem pământ, turnat în forme
Şi-n forme de pământ trăim;
Din fier topit ne încălzim...
Cu fum în tuş, ne scriem norme.

Din lut mâncăm, în porţelanuri,
Şi, în lemn, din rădăcini murim.
În calcar şira ne-o clădim...
Opiu de mac, îl luăm din lanuri.

Ne curgem timp, că suntem apă
Şi-ardem de vii, că suntem foc.
Din noi, iubire am făcut joc...
Joc, cât Pământu'... o să ne încapă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Implorare

M-am rugat la turle de biserici
Doar să te am, să nu te pierd.
Am făcut rugi nebunilor isterici
Să-ţi fure minţi, să pot să te desmierd.

Mă rog istoriei să fii-n anale;
Urma să pot să-ţi iau, în timp
Să o parcurg cu sufletul agale,
Să mi te-nalţ printre zeiţe din Olimp.

Mă rog la sori, la supernove
Exploziei sălaş să fii... iradiere;
Un fir de praf, o literă din slove
S-aspir, să te-am citat, spre mângâiere.

Păianjenul să îţi întindă plasă
Şi-un Univers să-ncingă mii de corzi,
S-ai jilţ Big Bang... Împărăteasă!
Pair să-ţi fiu sau Lord, alaiului de lorzi.

O, creator de rău sublim, sunt în tangaj,
Timp iaţi-l, sunt în jos pe-o sferă, Terră!
E urletu-mi nestăpânit într-un mesaj;
Ultimul strigăt, răgnet disperat, înspre-o himeră...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am pierdut în iluzia întoarcerii
într-o seară dintre miercuri şi nimic
dumnezeu ploua verde
numărând eternităţi albastre
pe şevaletul minţii încercam să pictez fluturii
din trupul tău
noaptea s-a scurs lavă
toate drumurile spre acasă s-au amestecat ghem
sunt un orb prin trecut aşteptând din viitor
un ţipăt de zbor
m-am pierdut în gânduri digitale

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Model de CV

Ah, câte remuşcări mai am;
Nereuşite provocate
Sărăcindu-mi posteritate
Deşi cum să evit ştiam.

Am învăţat cu consecvenţă,
M-am dăruit cu tot ce-aveam;
Şi dragoste şi competenţă
Eram, o flacără trăiam.

Dar tot aşa, m-am dezminţit;
Mi-am lăsat locul, meserie,
Copiii mi i-am părăsit...
Mi-am lăsat case pe-o chirie.

Rămân un neînţeles actor,
Exemplu de risipitor;
Tot ce-am avut e-acum decor
Din care ies, prost regizor.

Merit ce sunt, mi-am făcut soartă
Şi-o rog acuma să se schimbe,
Rătăcitor din poartă-n poartă...
Balanţa încă o să mă plimbe.

N-ascultam nimeni şi nicicând;
M-am crezut veşnic înţelept
Şi-acum din fizic sunt un gând
Şi din deştept sunt un inept!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire închipuită

Câte regret şi nu-mi răspund,
Pe câte şi pe câţi...
Şi-n melancolic tot m-afund,
Că nu-mi vorbesc, sunt muţi!

Şi dintre toţi şi dintre toate,
De cine-am dor, de cine?
De pierduţi ani şi de palate?!?...
Mi-e dor de "tu", de tine!

Nu ştii prin câte am trecut
Şi m-am uzat, m-am ros.
În înger am zburat, căzut
Îs îngenunchiat, pe jos!

Aştept să calci din nou, s-apeşi
Pe mintea mea din piept.
Prin talpă să-ţi simt dor, să-l verşi,
De-ţi este... Eu te-aştept!

Să mă primeşti în gând ascuns,
Să nu mă ard de soare.
De mână să păşim pătruns,
Chiar dacă doare, doare!

De nu-i răspuns, de vreun regret,
De câţi, sau de la câte,
Am simţul cald; sunt un Hamlet,
Cu oase, cranii, rupte!

Întind o mână prin frunziş
De-o vară, plânsă-n ploi;
Mă prind într-un păienjeniş...
Iar, suntem, amândoi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiune proprie

Aş vrea să mă restrâng celule
Ce m-am pierdut în timp, risipă,
Să mă reîntorc printre ovule,
Să plec din nou din start... O clipă.

M-aş proteja de gaspiaj,
Aş face totul un întreg.
N-aş mai fi simplu derapaj...
M-aş face piese, să mă dreg.

M-aş îngriji bucăţi de mine,
Nu m-aş lăsa din nou, uzură
La mâna altor-zis destine...
N-aş fi doar ultima frântură!?

Îmi caut cheile de genă
Să redeschid parcurs traseu,
Să fiu la moarte anatemă
Şi vouă, de exemplu... Zeu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie sau extaz

Se vorbeşte tot mai des;
culmea,
de la animale, la om...
Mai mult se plânge
fără lacrimi...
Căci râs provoacă
tot ce-i simţământ ales,
de la un timp; cu lumea
nouă, ce nu mai sădeşte pom
că doar i-ajunge!...
Sunt păduri încă, ceva pătrimi
dintr-un uscat deşert şi doar apă potroacă,
că-n rest tot e mânjit
de zoaie;
tot pământul
biet rănit, uitat neoblojit
şi care nu mai vrea să-şi ude ploaie!
Şi-a refăcut veşmântul
să se-acopere-n hârtii;
bilete de valoare
creatoare de gâlcevi...
E aşezământul
unei seminţii
ce nu crede că doare
atâta os de foşti elevi
ce şi-au transmis jalonul
cursei timpului de zeci de mii de ani,
umflând balonul eliptic
de o scoarţă cenuşie,
diformă, de la creasta, canionul,
ce poate se vor reîntregi-n contemporani,
oral sau virtual, ori scriptic...
şi poate, oare
sufletul să reînvie;
cum pe-un boboc, ţărâna îl face floare?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am ştiut nimic -şi-i despre mine- şi niciodată nu voi şti
cum m-am născut, când am ieşit, intrat, venit şi nici când voi muri...

Nici cel puţin de cât de bun am fost nu ştiu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu ştiu, oricât m-am pregătit -şi cât m-am pregătit- de-am competenţă...
Până şi-n dragoste cutume mi s-au dat... Şi mi s-a luat din existenţă.

Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puţin un licărit-văpaie...
Ce mult aş fi dat totul, m-aş fi dat pentru-a mă şti, pentr-o părere,
să ştiu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...

Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câştigat şi-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moştenit şi-aşa-mi mai prelungesc pulsaţii de pulsar, în lungile-mi artere..

... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inventar pierdut

Născut s-acumulez
m-am luat pe bucăţele...
S-am timp să-mi revisez
petrecerile mele.

Nu aveam încă dinţi,
păşind... nu aveam păr;
mă copii din părinţi,
scrutez spre adevăr.

Nimic nu cunoşteam
pitic descurajant,
vocabule n-aveam...
Oricum neimportant.

Tot rând pe rând, tot dus
să-nvăţ din alţi percepte
nevrute, mi-au indus
înscrisuri imperfecte!

Hârtii s-au adunat,
justificări, diplome;
Intrat... licenţiat
obtuz şi plin de dogme.

Prin jocuri-s educat
să fac ce alţii vor...
Intuitiv erijat
într-un dominator!

Utopii-n fericire
-primite dar de muncă-
e-o viaţa-nşiruire
de ducere... în cârcă.

Neştiind, copii mi-am dat
ca roata să se-nvârtă
să ţină o ţară, un Stat;
să aibă ei de furcă.

Am creat şir de bunuri
ce nu-mi mai sunt utile
şi las seren pe drumuri...
de-s fixe, sau mobile.

Sunt simplu un pasaj
infim, neînsemnat...
Sunt om.... pentr-un limbaj
ce singur mi-am creat.

Sfârşit, voi fi o listă
De bunuri-corolar;
De-o existenţă tristă
Pierdută-n inventar!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partaj

Te-am împărţit felii fugare,
Mi te iau una la dejun...
Să nu te-mpart cu oarecare
Te tartinez cu ce-am mai bun.

Mi-eşti hrană zilnică pe veci,
Te sorb, te gust, nici nu te-ncerc...
La masa-mi zilnic te petreci;
Sunt câştigat, am suflet cerc.

Sunt un rotund de binefaceri;
M-am şlefuit să nu rănesc.
Din sufletu-ţi mi-am făcut carceri
Să-ţi dorm din vise, îngeresc.

De te consumi, nu mă mai vrei,
Îţi dau retur zilele mele;
Să-ţi iei un Pantheon cu zei,
Să ai zeiţe santinele.

Să-mi fi doar gând, să îmi fi muză
Eter să-mi fi, o veşnicie,
Să-ţi fiu veninul de meduză;
Să-l vărs, la cel ce-ar vrea să-ţi fie!

Te-mpart, la rându-ţi să mă-mpărţi
Aşa-ntre noi. Ne disecăm
Şi ne citim, cum file-n cărţi;
Din gusturi, ne adulmecăm...

Ne contopim, ajungem unul,
Suntem un lanţ de ADN-euri...
Mă las, să-ţi fiu sursa de "bunuri"
EU... să-ţi fiu sursa de eseuri!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!