Călătorul obosit și însetat
Ce toamnă ar fi, timpul frunze de-ar avea;
Prin frunze că ne-am iubi: și din pom frunze-ar cădea,
Dar timpul are primăvară, cu flori frumos mirositoare
Să tot îți pierzi vremea pe-afară, țopa țop, din floare-n floare.
Bate-un vânt călduț de vară, și eu văd un călător
Se grăbește, este seară, este scumpul cititor,
Pare obosit, agale, dar pășește mai departe
A parcurs o lungă cale, citindu-mi această carte.
Acum bate la portiță, a văzut lumină-n casă
A văzut că am guriță, și am vocea foarte groasă;
-Așadar, este bărbat, este-n casă, nu greșesc
Și mai tare am să bat, să iasă, să îi vorbesc.
-Cine bate, cine bate, cine bate-n poartă tare,
Intră, că am descuiate, și-ncuiate și se pare?
-Nu vă supărați, sunt eu, sunt un simplu călător
Sunt trimis de Dumnezeu, sunt bolnav, și simt că mor.
-Atunci intră, să vedem, să vedem ce boală ai
Și apoi, dacă putem, și cu inima, cum stai?
-Păi stau bine, mulțumesc, bate mai încetinit
Și-aș dori, ca să citesc, altă carte de citit?
-Apăi, dacă vrei o carte, nu prea știu ce să îți zic
Sui pe cal, mergi mai departe, și te mai oprești un pic.
-Da, dar știți, că nu am cal, și sunt tare obosit
Am un singur papagal, și care m-a însoțit.
-Atunci, pune papagalul, să vorbească pentru tine
Și să îți aducă... calul, din ogradă de la mine.
-Mulțumesc, dar să vedeți, papagalul nu vorbește
Și vă rog, să mă credeți, toată ziua lenevește!
-Va să zică... e bolnav, și nu știe să vorbească,
Lenevește, e trândav; știe vorba păsărească?
-Nnu... prea știe, sau nu știu, poate știe... mititelu,
Mă privește, este viu, și latră... precum cățelu.
-Aha-ha, am înțeles, a trăit printre căței
Și acum, el, a purces, să-mi fure... căluții mei?
-Vă-nșelați, nu suntem hoți, n-am venit să vă furăm
Am venit, de vrei, și poți, să ne lași să înserăm...?
-Intr-atunci, în a mea casă, îți aprind o lumânare
Pune-te ușor la masă, să îți pregătesc mâncare.
-Vai ce suflet mare-aveți, așa om, n-am mai văzut
Poate-mi spuneți, ce sunteți, și de unde-ați apărut?
-Păi de unde să apar, eu aici stau, locuiesc
Îmi duc viața cu amar, pentru voi: că vă iubesc!
-Vai ce suflet mare-aveți, meritați o casă vilă,
Lăutari și cântăreți, și nu o casă... umilă...?
...
-N-am nevoie, de o casă, casă mare, balamuc;
Am nevoie, doar de-o masă, și de scris să mă apuc.
-Aha, sunteți scriitor, am știut noi ce sunteți,
Vreți... să fiți nemuritor, și toată ziua scrieți?...
-Te înșeli, mai am grădină, mai am multe animale,
Dacă vrei... am și pișcină, pentru obosita-ți cale?
-O piscină?... nu se poate, nu o văd, și mă mințiți:
Eu vă văd... un rupte coate, și tare sărac... trăiți.
-Uită-te puțin mai bine, sau întreabă... papagalul
Care te-a-nsoțit la mine, sau de nu: întreabă calul?
-Domnule, cine sunteți? Văd că sunteți suflet bun
Și cal, văd, că nu aveți, și păreți, a fi...
-Nebun, cred c-ai vrut a spune, și cred că te-ai rușinat
Iată, a-nceput să tune, și afară, a plouat!
-Domnule, afară-i soare, soarele-i la asfințit
Este o căldură mare, și iar cred că... m-ați mințit?...
-Nu te mint, vedere n-ai, eu trăiesc în viitor
Am pișcină, am și cai, și muncesc pentru popor.
-Domnule, nu te-nțeleg, am crezut că ești om viu
Răgușit, glasul îmi dreg, și îți spun... că ești diliu!
-Ha, ha, ha, ce glumă bună, unde vrei să mi te duci,
Căci afară, plouă, tună, și tu esti, doar în papuci?...
-Ai dreptate, plouă tare, și cred... "c-ai", avut dreptate
Mai pune-mi, ceva mâncare: ai și cal, ai și de toate!
-Am de toate, că muncesc! Ce credeai... că sunt diliu?
Pentru voi mă străduiesc, zi și noapte să vă scriu;
Dacă vrei, să mă citești, te rog să nu fii zgârcit:
Domnului, să-i mulțumești, că ți-a dat, cărți, de citit!
poezie de Paul Preda Păvălache (7 aprilie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Virtualul mărțișor, dăruit cu dor, scumpului meu cititor
Virtuale mărțișoare, cadouri am dat
Într-o zi cu soare, până pe-nserat.
Rămâne anul următor, să mai dăruiesc
Tot așa... un mărțișor, dar să-l tipăresc:
- Uite câte mărțișoare; cumpără-mi un mărțișor
Aș dori această floare, sau un porcușor...?
- Lasă-mă să mă gândesc, știi că sunt zgârcit
Un cadou îți dăruiesc, cred că l-am zărit...
- La ce esti un zgârcioman, ia-mi un lănțișor?
Mai trece un an, și poate că mor.
- Aoleu, ce rea mai ești, nu-ți mai iau cadou!
Râzi, și vrei să mă prostești, și gândești că-s bou?
- Tare prosticel mai ești, ești tare zgârcit
Într-o zi, mă părăsești, și nu-mi ești iubit?
- Sunt iubit, dar nu sunt prost, nu mă cicăli!
O să ne facem un rost, și ne vom iubi!
- Râdeam, uite, de-un... băiat, poate că îl știi,
Dă cu banii, și e beat, vorbește prostii...?
- Orbească, cine îl știe, este-un bețivan
Râde, de a lui prostie, este un golan!
- Uite pe cine-am văzut, ce mai faci Marine?
Într-un birt noi am băut: mi-amintesc de tine!
Taci din gură... Mihăiță, că nu mă cunoști!
Că-ți închid a ta guriță... vai, cât sunt de proști!
- Unde zici, mă... c-ai băut, de ce m-ai mințit?
Dar când bei, și ți-a plăcut, nu mai ești zgârcit?
- O, fă, stai că îți explic, eram supărat,
Rătăceam pe-aici... un pic, și m-am îmbătat!
- S-a-mbătat de supărare, de mai multe ori!
Cumpărase, cred, o floare, sau mai multe flori...
- Uite pe cine-am iubit, și-ncredere am avut:
Minți, și te-am descoperit, ce durere mi-ai făcut...
Pentru ce, tu, nu mi-ai spus, că-ți place să bei;
Unde, cadoul l-am pus, înapoi să-l iei!?...
Luați-vă-amândoi de braț, duceți-vă, vă-necați!
Urcați-vă într-un laț, și vă spânzurați!
Iar dacă, mai îndrăznești, un cuvânt să-mi zici
Mă supăr, și te trezești, peste față: plici!
- Eu mă scuzi, că n-am știut, de știam: tăceam;
Un necaz că v-am făcut, și suntem, și... neam.
*
Cel ce bea și chefuiește, casă-n viață nu va face
Într-o zi, tot sărăcește, și nu îi va place:
Tot ce el agonisește, la gunoi, va zace;
Ia aminte dacă vrei, nu iubi beția:
Tu te vei trezi că bei, și-ți pierzi căsnicia!
Orișicine-i bețivan, casă, nu va face:
Rămâne, fără un ban, și, sărac, va zace.
poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Greierele și furnica
Cri, cri, cri, sunt necăjit
Stau aici și mă gândesc,
Frigul iernii a venit
Și cred că mă prăpădesc.
- Vai de tine greieraș
Milă îmi este de tine,
Ești plăpând și copilaș
Și nemiloasa iarnă vine.
- Cine ești, de mi-ai vorbit?
Eu sunt greierele mic,
Frigul m-a înțepenit
Nu pot mă misca, nici pic!
- Uită-te aici în jos
Eu sunt micuța furnică,
Iar tu, greiere frumos
Nu vrei, să vii la "mămica"?
- Nu te văd, cine-mi vorbește?
Unde-mi ești, "mămico"?
Cald și vară nu mai este...
Aha, te-am văzut... furnico!
- M-ai văzut, dar nu sunt mare
Sunt mai mică decât tine,
Vino, să îți dau mâncare;
Vino-n casa mea la mine...?
- Mulțumesc dragă furnică
O, ce bine-i la căldură,
Ești harnica mea "mămică";
Dă-mi ceva să bag în gură...?
- Ia de-aici, te ospătează
Am mâncare, am ce vrei,
Uită-te și vizitează
Și provizie să-ți iei.
- Mulțumesc "mămica" mea
Aș vrea să rămân la tine,
Afară e iarnă grea
Și la tine-n casă-i bine...?
- Dragul meu, nu prea se poate
Trebuie... să ne gândim!
Furnicuțe, suntem toate:
Le adun, ne sfătuim...
- Mulțumesc, dragă furnică
Vă rămân foarte dator,
Afară, fără păpica
Într-o zi, sau două, mor.
- Noi, furnicile, ne-am strâns
Greierele-l judecăm,
Căci, de mila lui am plâns;
Ce ziceți, afară-l dăm?
- Nu vă rog, fie-vă milă
Este tare frig afară,
Pot spune a mea idilă
Cântându-vă, la chitară...?
- Cântă-ne, acum, cu foc
Fericite noi să fim,
Și-obosite de-atât joc
Toată iarna, să dormim.
- Eu vă cânt, vă cânt, vă cânt
Eu vă cânt neîncetat,
Afară e ger și vânt
Și pe loc aș fi-nghețat.
- Greiere, rămâi la noi
Și te-nfruptă din bucate,
Am făcut un mușuroi
De ger să fim apărate.
- Mulțumesc, aici iernez
Este cald, este mâncare,
Cu chitara vă distrez
Fără de-ncetare!
- Greiere, îți mulțumim
Odihnește-te, de vrei,
Fericite ne simțim
Chitara, tu, când ți-o iei.
- Mulțumesc, m-am odihnit-
Toată vara pe pământ;
Eram de foame lihnit
Și acum vreau să vă cânt!
- Cântă-ne atunci, cânt vrei
Noi poate vom adormi;
Mă duc, la copii mei:
Născuți, ce vor fi.
- Mulțumesc, încă odată
Nu știam că ești regină,
Ești "mămică", minunată
Și de dragoste ești plină.
- Dragostea e lucru sfânt
Dragostea-nseamnă copii,
Fără dragoste,-n pământ
Nu poți pe pământ să fii.
- Într-adevăr, îți dau dreptate
Dragostea e lucru sfânt,
Strângi, aduni, și ai de toate
Adunate, sub pământ.
Da, toată vara au muncit
Au muncit cu drag și spor,
Gândindu-se, la iubit:
Eu, regina, să nu mor!
- Ești plină de-nțelepciune
Mulțumesc, la nesfârșit!
Sunteți furnicuțe bune
Și-n căsuță, m-ați primit.
- Vai de greierii ce n-au...
N-au căldură, n-au mâncare,
Și-nghețați afară stau:
În stare, de hibernare.
- Furnicuțo, este greu
Așa cred că ne-am născut,
Știe, numai, Dumnezeu
Ce păcate-am mai făcut.
- Noi, nu cred c-avem păcate
La rele nu ne gândim,
Suntem, suflete curate
Fericite, ne iubim.
- Furnicuțo, ai dreptate
Ne iubim, cântăm frumos,
În lume, avem de toate
Dacă le strângem de jos.
- Da, avem hrana la picioare
Dar nu vrem deloc să fim,
O furnică, strângătoare
Hrană să agonisim?
- Ai dreptate, vara stăm
Avem de mâncare,
Mâncăm bine și cântăm
Lenevind la soare.
- Greierilor, să le spui
La vară, să se gândească,
Să-și mai pună pofta-n cui:
Iubind să muncească!
- Furnicuțo, le voi spune
Să se lase de cântare,
Și-n cămări ca să adune...
De mâncare!
Numai că... va fi cam greu
Darul nostru-i să cântăm,
Să cântăm, vara, mereu
Iar de tine, să... ui-tăm.
fabulă de Paul Preda Păvălache (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Durere
Nu sunt bolnavă!
Dar inima mă doare,
Că ai plecat de tot,
Și m-ai lăsat, în lumea asta mare,
Și tare greu, îmi este fără tine,
Măi, omule! Unde te-ai dus,
Îți merge bine?
Nu-ți este dor, să fii,
Din nou cu mine?
Plumburiu e cerul
Și plouă tare afară,
În casă, liniștea-i apăsătoare,
Privesc tabloul nostru, pe perete,
Mă uit la poze,
Că mi-e dor de tine,
Și sufletul, tare mă doare,
Că nu ești lângă mine.
Mi-e tare foame, și-aș mânca,
Dar n-am cu cine împărți mâncarea,
Și mi se pune iarăși,
Noduri mari în gât,
Și plâng cu mult amar,
Fulgerătoarea ta plecare.
Căci, fără tine, viața e pustie,
În casă, lipsește gălăgia ta,
Copiii îmi vorbesc mereu de tine,
Și mie, mi se frânge inima.
Ce scurtă-i viața, și nu o prețuim,
Ce scurtă-i fericirea,
Și câți, de ea au parte?
Ce minunat era, când eram toți,
Și câtă tăcere după a ta moarte.
Acum plutește în casă,
Liniștea, și umbra amintirilor,
Cu vise, încerc să m-amăgesc,
Și false stări de bine.
poezie de Valeria Mahok (15 iunie 2001)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lizuca și grădina fermecată
Lizuca s-a făcut mică, și sare-n grădină,
Întâlnește o furnică, drăguță și fină;
- Ziua bună, ziua bună, am sărit la voi
Unde furnica adună, hrană din gunoi?
- Cine ești, nu ești furnică, nu te cunoștem,
Ai și tu a ta mămică, te gonim de vrem?
- Sunt Lizuca, și-am venit, ca să vă privesc
În grădină am sărit, ca să vă vorbesc.
- Geaba vrei să ne vorbești, suntem prăpădite
Rămâi și doar ne privești, căci suntem grăbite.
- Atunci mă duc pe la flori, iute mă avânt
Dau și peste mâțișori, căzuți la pământ...
- Ia piciorul de pe mine, sunt un mâțișor!
Nu mă vezi că sunt sub tine, și toate mă dor?
- Am călcat fără să vreau, căci nu te-am văzut
Florile-n picioare stau, și tu n-ai putut?
- Eu sunt mâțișor plăcut, și sunt scuturat
Rămân pe pământ căzut, și sunt supărat.
- Mai bine mă fac iar mare, și te pun în apă
Ești căzut pe o cărare, călcat: te îngroapă!
- Cine ești, nu ești o floare, nu ești nici furnică
Ai picioare mișcătoare, și mie mi-e frică!
- Te rog nu te speria, Lizuca eu mă numesc
Acum te voi ajuta, pentru că, iar, mă măresc.
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste în versuri
Mi-a trimis mama scrisoare pe la miezul nopții-n vis... îmi cerea un cal de mare să se mute-n paradis...
-Dar, nu ești în rai, Anică, că păcate n-ai avut? Nici măcar n-ai plâns vreodată, cât de mult te-ar fi durut...
-Ba am plâns pe-ascuns, măi, mamă și-am și suduit, să știi... de unde să știți voi asta, erați doar niște copii...
Și mai am păcate multe, mi le știu eu, nu se spun.. doar la vreme de spovadă, de prin minte mi le-adun...
-Nu cred, mamă,-n astă lume, toți păcătuim cumva... dintre toți, mai vinovată nu ești tocmai dumneata...
-Atunci, de ce m-a luat moartea, când doream să stau cu voi? De-aș avea bilet de voie să vă văd și plec 'napoi!
-Știi că asta nu se poate, însă vom veni curând, să ne-aștepți la miez de noapte, nu-mpreună, ci pe rând...
-Pe acasă ce mai este, toate sunt la locul lor? Că mi-e tare dor de casă și de voi îmi este dor...
Flori mai sunt pe la morminte, sau uscatu-s-au de vânt? Pe cine întreb mă minte, sau nu spune un cuvânt...
Sunt pe lista de-așteptare, să mă ierte Dumnezeu, să-mi dea drumu-n Raiul Mare, că-n cel mic e mult mai greu... Și trimte-mi înc-o carte, ''Dincolo de cer'' e gata, poate ai mai scris poeme... dă-mi și una pentru tata!
-Toate-s bune și frumoase, mamă, cum ni le-ai lăsat, doar de dorul dumitale-n chinuri mai mereu mă zbat...
Am mai scris, scriu ca nebuna, dorul să mi-l ostoiesc, când privesc în noapte luna și în ea nu te găsesc...
Cum să-ți spun că nu e bine și că iadul e aici? Mi-e necaz și mi-e rușine că te mint... suntem furnici...
Nu avem nicio putere, n-avem pâine și bolnavi ne târâm printre ruine cu pași zdrobiți ca de sclavi...
A venit vremea aceea când spuneai că ne-om ruga să ieșiți voi din morminte și noi viii vom striga
Să intrăm în locul vostru, schimb să facem de iatac... cum să-ți spun eu toate astea? Mai bine mă-nchin și tac...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvânt înainte (poezie pentru copii)
O carte de poezie
S-o citești și să tot fie,
Poezia-i sărbătoare
Are curcubeu culoare.
Bucuria de copii
Are multe poezii:
Unde îi copilărie
Vei găsi și poezie.
Pentru copii, e sărbătoare
Este lumii încântare,
Toată lumea-lumea vie
Are-n ea copilărie.
Le-am scris astăzi la copii
Un buchet de poezii:
Poeziile sunt mici
Cu... căței, și cu pisici.
Mâine poate veți citii
Alte multe poezii:
Pentru mine e o joacă
Orșicine poa' s-o facă.
Pentru mine e nimic
E o joacă de pisic:
Suflet de copil de ai
Poezie multă dai.
Poezia e frumoasă
Are sufletul în casă:
Poezia este vie
Are multă măiestrie.
Poezia-i sățioasă
Are pâinica pe masă
Poezia-i fermecată
Are pâinea feliată.
Scoală-te de dimineață
Pune pe pită dulceață:
Niciodată nu se știe
Când mai pic' o poezie.
Și să nu vă plictisesc
Iată mă mai și opresc
O prea multă vorbărie
Uneori, este prostie.
Dați copiilor pisici
Dați pisicilor bunici
Lăsați-i să sugă
Nu-i lăsați să mugă.
Dacă tot mugiți,
Prin casă fugiți,
Și de vă opriți,
Vă mai odihniți.
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este bine să-ți faci iarna sanie și vara car?
Ește anotimpul rece, este ger, pe cer sunt nori
Stau să văd cine mai trece, geamul are... "flori";
Trece parcă o căruță, nu o văd prea bine:
Este-o sanie, drăguță, dar nu văd și cine...
Ba, acum, văd deslușit, sania-i trasă de cai
Iar acum, s-a-nzepezit, și copiii fac, alai;
- Nene, nene, te-ajutăm... sania s-a-nțepenit
Eu zic ajutor să-ți dăm, toată noapte-a geruit?
Ies și eu iute afară, sunt copil, sunt curios
Acum gerul mă omoară, zăpadă multă-i pe jos;
Râd copiii, se distrează, caii tare se zmucesc
Neaua scârțâie, cedează, și copiii... se feresc.
Acum, sania, gonește, abia dac-o mai vedem:
Sania, parcă plutește, și veseli copii suntem;
- Ai ieșit și tu afară, vino ca să ne jucăm!
Tu n-ai mai ieșit de-aseară, și pe derdeluș ne dăm.
- Iarna asta e geroasă, mai-'nainte m-am sculat
Fac curat puțin prin casă, și când gros m-am îmbrăcat,
Am să vin și eu la joacă, îmi iau sania ce-a nouă
Care zic, c-o să vă placă, și v-o dăruiesc și vouă!
- Iute, te rugăm să vii, vrem sania să-ți vedem!
Săniuș avem să știi, copii mulți suntem;
Am văzut noi astă vară, tatăl tău ceva făcea
Nu prea ți-o vedem pe-afară, este îngropată-n nea?
- Ies imediat copii, și sania îmi vedeți:
Este faină, să te ții, nu trebuie să-mpingeți,
Sania mi-e fermecată, singură fuge la vale
Iar când este răsturnată, voi, să vă feriți din cale!
- Vai, ce sanie frumoasă, suie-te... să te-mpingem!
Astăzi nu venim acasă, fericiți tare suntem;
Râdem și ne-nveselim, pârtia îi pregătită
Avem sanie, fugim, zăpada, îi tăvălită.
*
Copil am fost, și-mi amintesc, de sania din lemn făcută
Aș vrea copil, să mai trăiesc: de două ori și-osută!
Rămasă este amintire, și pentru că... trăiesc
Iau virtuala mea gândire, frumos, s-o viersuiesc.
poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Însă în spate și în dragoste nu te mai întorci niciodată
[imn cu păsări]
Joaca cu inima este
un pumn de grăunțe de porumb cu care îți hrănești păsările sunt foarte flămânde
pe acolo au nevoie de oameni
așa cum oamenii
nu au nevoie decât de mătase
poate ești o prințesă și hainele de mătase te-au plictisit foarte tare
poate deasupra sunt o lună și cu soarele în nuntă este noapte este și ziuă
și pentru ei pictezi câteodată
bambusul retezat
este rost
pentru cea mai frumoasă hârtie
duhuri haìne nu te sperie
le alungi cu un pic de mătase
și așa trec zilele, cu zăpadă în ele,
și cu Samirahami marea perfectă,
prințesă a apelor străvezii, care să te iubească, și a peștilor de zăpadă, cu prințesele nopților și ale apelor,
frumusețea îți pare redundantă și albă soarele prea alb redundant și perfect,
cum spunea Platon
și dorești un alt timp și o altă eră
este o animație a pendulei
care bate
perfect
și un suflet al timpului
undeva scrâșnește moara și porumbul e bun
te plictisesc toate
unde nu se întâmplă nimic și nu este durere
cine știe cine îți este vecinul și țara și viața, pe unde foșnești cu mătase în suflet,
și de ce...
apoi amesteci culorile
cel mai frumos îți pare portocaliul și desigur bărbatul cu pielea înnegrită de soare
care poartă în spate sacul cu grâne
îl iubești pentru că nu știe să mintă cum nici tu nu o să înveți niciodată
dar
de undeva te cheamă ierburile, se pornește duhul și dumnezeu să te cheme
cum sufletele sunt chemate
și vin.
îndemni păsările către est, mereu către est și departe de tine,
și să lași treburile cu moara, cu morarul în pace,
să cazi
să îți întâlnești sufletul
și să cazi
să tot cazi...
pentru că trebuie, și cuiva îți dai sufletul,
începe să plângă din pântec să ieși afară să te audă cerul și pământul cel nou
nu bănuiai niciodată
ai o mamă un tată nou și un cireș are nevoie de tine
apoi fabrica
îți pui șorțul faci ce trebuie ești plină de cenușă desigur cuptoarele trebuiesc îngrijite
dar și sufletul
te-ai îndrăgostit deja
și îți aduci aminte de moară de porumbeii pe care în altă viață i-ai hrănit cu porumb și zăpadă
(dacă zăpada este mai frumoasă ca apa
și dacă zăpada seamănă cu mătasea)
și
stai
sub un soare de trestie moale
că de ce ai plecat
că de ce ai plecat
și pe unde...
cireșul te alege pe aici cu frunzele însă nu îți mai aduci aminte de casă
cântările de madrigal sunt totul
și cu
vinul din strugurii graurilor și al celor pe care ei îi sperie
graurii sunt alungați poate de pasărea de pâine
de ce taci
de ce nu mai spui de unde se mai culeg astăzi rubinele
fluturii
trec prin biserici se deschid ferestruicile pictate vitraliile sunt pe aici frumoase și ireale
sunt mansarda poeților nebuni mult greșesc cu inima
Îl caută își nu Îl găsesc niciodată sau poate sufletele lor sunt grele de păsări
ne ating
vindecările mătasea și dragostea
este doar o iluzie și doar un dar de poveste
oare de ce au îngerii aripi
oare o să îi vedem așa înaripați vreodată, după ce trecem, departe
oare cine mai calcă rubinul
cineva te prinde cu o cană de apă în mână,
e bună, izvorul este bun și apa este proaspătă
ia din ea!
... dar în spate și în dragoste nu te mai întorci niciodată.
poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te pețesc femeie
Să nu pleci așa departe,
Nu știu cum să fac, să-ți spun?
Îți pot dărui o carte,
Dar nu pot același drum.
Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puține,
Dar, te rog, tu, ține minte
E cam tot ce am la mine.
Nu pot ca să îți promit,
Luna, stele de pe cer,
Aș minți, nu vreau să mint
Și apoi iertări să-mi cer.
Aș putea să spun nevrute
Și apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Și tu știi c-așa-i mai bine.
Pot să îți dau mii de flori
Să-ți pun lumea la picioare
Și să te ridic la nori,
Dar să nu-ți iau ce te doare.
Nici măcar o veșnicie
N-am să pot să îți ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ți dau, dar să îți cer.
Îți pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Și să te dezmierd în șoapte.
Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.
Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aș fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite așa, o să vrei oare?
Vreau să te pețesc femeie
Cu ce am și ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.
Astăzi încă sunt hoinar,
Și mă simt așa de bine,
Port o zi în buzunar,
Și-o petrec în ochi la tine.
Mă inundă a ta privire,
Nu știu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de știre,
Dacă ai liber un pat.
Nu cred c-ai inima rece,
Să mă lași să dorm afară,
Nu știi cine poate trece,
Și mă fura, a câta oară?
Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ți dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!
poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreme bună
Să plouă, căci degeaba-i soare afară,
Dacă în suflet este frig și vântul bate...
Dacă liniștea se târăște-n coate
Și în privire începe să se facă seară.
Să plouă, căci doar ploaia poa' să spele
Amarul ce se scurge de sub gene,
Când pare prea târziu, dar e devreme...
Și-ai vrea să îți iei zborul printre stele.
Să plouă, căci ce-i mai frumos de-atât?
Atunci când simți că te sufocă dorul,
Să aibă cine să-ți gonească stolul,
De gânduri negre ce te strâng de gât.
Să plouă, căci se spune că e sfântă,
Poate va prinde rod în suflet nemurirea
Și va putea să ne-mblânzească firea
Ce face voința să se simtă înfrântă.
Să plouă, căci de mult n-a mai plouat,
Asemeni binelui ce izvorăște-n noi,
Păstrându-l pentru lumea de apoi,
Ne-nțelegând că ne vom pierde în păcat...
Să plouă, căci e parte din liniștea mea
Și mi-aș dori să te aline și pe tine,
Să nu apară curcubeul doar în mine,
Să știu că nici la tine nu e vreme rea.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua îndrăgostiților 2012
Știam, știam cândva să zbor
Și numai știu.
Știam, cândva să mor
De ce sunt încă viu?
Visez, visez că zbor
Și mă trezesc.
De tine... mi-este dor
Și te doresc.
Văd, sau poate că visez
Văd o luminiță.
Doresc, să mă distrez
Doresc a ta guriță.
Te văd, îți văd gurița
Ești tu, ești minunată.
Te chiamă... Luminița
Departe-ai fost plecată.
Spune-mi, de ce-ai venit
De ce mă vizitezi?
Cumva, ți-ai amintit
Și vrei să te distrezi?
Spune-mi, șoptind ușor
Spune-mi, dacă mă placi.
Și dacă, ți-a fost dor
O vizită să-mi faci?
Spune-mi, cum o mai duci
Cu sănătatea, banii.
Spune-mi, că te usuci
Mi te usucă anii?
Spune-mi, tu, ce mai faci
De mult, n-ai mai vorbit.
Și spune-mi, de ce taci
De ce m-ai părăsit?
Știam, că nu-mi vorbești
Știam, știam.
Știam, că-ți amintești
Și nu greșeam.
Și eu, mi-am amintit
Mi-am amintit de tine.
Și eu, m-am tot gândit
Că Luminița-mi vine.
Ia loc te rog, și stai
Statul, e gratuit.
Poate îți vine grai
Și poftă de iubit.
Nu vrei, stai în picioare
Și cred că obosești.
Îți crește... aripioare
Și sper să te trezești.
Acum, te-ai răzgândit
Te-ai așezat pe pat.
Citesc al tău privit
Privești îngândurat.
Acum, tu, ai clipit
Și-o lacrimă îți vine.
M-atingi, ți-ai amintit
Ți-ai amintit de mine.
Acum, și eu te simt
Ești sinceră și rece.
N-aș vrea să mi te mint
Și un fior îmi trece.
Acum, te-ai răzgândit
Și vrei să te ridici
Îmi dai, ultim, privit
Și-ai vrea, ceva, să-mi zici.
Să-mi zici... că ai venit
De mine ți-a fost dor.
Ai lăcrimat, privit
Și n-ai făcut amor.
Și te-nțeg... prea bine
Ai fost a mea soție.
Porți, amintirea-n tine
O amintire vie.
Și te-nțeleg... cum ești
Cum ești, și cum vei fi.
Cu timpu... 'mbătrânești
Și vom îmbătrâni.
Și te-nțeleg... acum
Acum sau niciodată.
O vizită, un drum
O zi, îngândurată.
O zi, care o știți
O zi... deosebită.
O zi, de-ndrăgostiți
O zi, sărbătorită.
poezie de Paul Preda Păvălache (14 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vrei?...
Vrei să știi dacă sunt bine?
Vrei să știi dacă îmi pasă?
Timpul stă acum cu tine,
Adormit la mine-n casă.
Nu mai pregeta pe culmi,
Nu mai aștepta pe stânci.
Vântul bate peste lumi,
Amăgit de șoapte-adânci.
Nu mai stinge iară focul,
Nu mai reînnoda trecutul.
Universul schimbă locul
Și ne-arată azimutul.
Vrei să vezi ce se întamplă?
Vrei să simți și tu cum este?
Mâna pune-o pe la tâmplă,
Dezmierdând-o c-o poveste...
poezie de Liviu Reti (3 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am învățat ca să renunț la mine...
- Sunteți pe zi ce trece mai penibili!
- De ce nu ați făcut-o pân' acum?!
Și ați ascuns chiar martorii posibili,
Să nu-mi arate-n viață al meu drum.
- M-ați exilat în conștiința firii!
Și ați uitat chiar cheia unde-ați pus.
Ieri, mâine, azi. E vremea reunirii!
Și implicit al vostru crunt apus.
- Prezent sau viitor îl voi trăi!
(nu pot să spun, trecut că l-am trăit!).
- Ca singur suflet care va voi!
Să vândă chiar iubire-n infinit.
- Voi nu vedeți c-aceasta joacă feste?!
Vă caliciți chiar și la sfânta pâine.
- În viața voastră nenorocul este!
Un viitor ce-l așteptați de mâine.
Vom defini din nou verbul... A fi!
Redecorând cuvâtul existență.
Nu avem timp nici pentru... a muri!
Ce să mai spun de vreo experiență.
- Ești unică așa în felul tău!
Ai renăcut din propria cenușă.
Cu-aceeași îngeri dar alt Dumnezeu!
- Aceeași casă dară altă ușă.
Poți s-o asculți dar nu poți s-o atingi
Poți să o vrei dar nu poți ca s-o ai.
- Din infinitul ei tu poți să-ți tragi!
Esențele din care să-i faci Rai!
Trecutul meu, acum este departe
Dar viitorul simt că mă slujește.
Din visurile noastre tu împarte
Ce ai avut în suflet ca și zestre.
Am învățat ca să renunț la mine
(binențeles că în favoarea ta!).
Și-am învățat că-n viață este bine
Să am puterea totuși de-a spera.
poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Polemică galinacee
În ogradă, orătănii stau grămadă la sorit,
Bate-un vând de primăvară cu miresme de iubit.
O găină cam plinuță, dar cu-apetisante forme
Ține o ședință scurtă să modifice din norme:
-Un cocoș la zece fete, cine dracu-a mai văzut?
Zău, ai viață grea băiete și nu este de crezut,
C-așteptăm la rând cu ziua, să ne pigulești un pic.
Mie-mi place și-un preludiu, dar așa, nu simt nimic.
-Vai, tu ce pretențioasă-ai devenit, așa deodat!
Pentru astă ipostază, cine oare-i vinovat?
Eu aș vrea să stau cu tine, mult mai mult decât o zi,
Să-ți arăt că știu mai multe și ce tandru te-aș iubi!
-Ei, eu nu vorbesc de mine, ci pledez pentru găini.
Eu sunt viță de regină, am pretenții să te-nchini,
În genunchi să îmi faci curte și-un coteț doar pentru noi,
De ai gânduri serioase, să vorbim numai noi doi!
Sau poți să-mi trimiți mesaje pe whatsapp sau pe face-book
Am așa de multe cereri, să citesc nu mai apuc.
Dar, pe ale tale toate, de-mi trimiți eu le citesc,
Mi-ai căzut cu tronc deodată și aș vrea să te iubesc.
Și am fluturi în burtică și dureri de miocard,
C-am aflat că ai matale, euroi, dolari în card.
-Ei, coniță, crezi matale că eu sunt doar un holtei
Și mă vrei doar pentru tine? Eu am droiae de femei:
Găinușe tinerele, subțirele, elegante,
Curtezane știutoare și-ncă câteva bacante.
Și copii am prin tot satul și chiar și în capitală,
Să te cuceresc pe tine nu este mare scofală.
Dar, de vrei, ca lângă mine, să trăiești, bine să-mi fie,
Uite, te primesc la mine, însă la bucătărie.
-Du-te dracului, berbante, de-așa crai nu am nevoie!
Ai să vii tu, mai la iarnă, să îmi intri iar în voie,
Când ți se va goli și cardul și vei fi sărac lipit,
Să te văd cum bați la ușa-mi, amărât și jigărit.
Și atunci ți-oi trage, frate, uite-așa un șut în cur,
Pe găinile surate din ogragă, eu mă jur!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea mai tare
Of, ce mai vară! Doamne, ce căldură!
Îmi las regina-n casă, dau o tură!
Mișcări premeditate, joc de șah?
De unde?! vreau s-aud cuvântul "ah".
Era, azi-noapte, la televizor,
Un film cu "oh" și "ah" credeam că mor!
Dar uite c-am scăpat și am trăit
Să văd, la mare, înc-un răsărit.
Nu-l văd prea bine, fără ochelari
Căci am luat la mine doar dolari
Să am și eu, acolo, de-o cafea
Și, poate - cine știe? de-altceva.
Mergeam, la malul mării, pe nisip,
Cu crăițarii cocoloș în slip,
Și-a apărut... atât de singurea!
Mai poți să zici că viața este rea?
Cum am văzut-o, am simțit în gât
Un fel de nod, dar, pasu-mi hotărât
M-a îndreptat spre ea și... am ajuns
La capătul puterii. Chiar am plâns,
Că-n tot ce-a fost, ce este și va fi
Ceva mai tare, nu știu de-oi găsi:
Atât de liniștită și bălaie,
Sirena mea... clădită din pietroaie!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iisus Hristos: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Fiindcă nu puteți să dați ascultare cuvântului Meu. Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeți. Cine dintre voi Mă vădește de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeți? Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultați pentru că nu sunteți de la Dumnezeu.
replică din Sfânta Evanghelie după Ioan, Femeia păcătoasă. Iisus este Lumina lumii. Cuvânt împotriva necredinței iudeilor. - 8:42-47, după Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vulp' de ursu' păcălită (poezie pentru copii)
Dragi copii, de grădiniță
Astăzi, nu mai am peniță
Nu mai am nici pic cerneală
Am luat un patru la școală
Am rămas tot... corijent
Sigur, sunt și repetent
Cred că... am îmbătrânit
Și la minte m-am scrântit!
Când eram la grădiniță:
Nu aveam deloc peniță!
Nu aveam, nici pic cerneală,
Nu-mi ardea, deloc, de școală,
Eram, tare neatent,
Grupa mică... repetent!
De atunci, eu, m-am scrântit:
Moș bătrân - îmbătrânit!
Școala, este serioasă,
Școala, este și frumoasă:
Dacă nu ai grădiniță,
Dacă nu ai nici peniță,
Dacă ai băut cerneala:
Ai ratat, acum, și școala
Poți să fi cât de atent
Tot rămâi... și repetent.
Cum mai scriu eu măi copii...
Cum mai scriu eu poezii?
Mă gândeam, să vă mai scriu...
O poveste, nici nu știu:
Cu rățușca mea urâtă,
Cu pisica, aia... mută:
O poveste, ca să fie
Și s-aducă veselie.
Dar acum sunt supărat:
Sunt rățoiul fermecat,
Am cu mine un cățel:
Grohăie, ca un purcel;
Am cu mine o pisică
Chițăie, și este mică;
Am cu mine, un cocoș:
Măcăne, de zici... că-i moș!
Vai de mine, ce mă fac!?
Ce povești mai scot din sac:
Sacu-mi este găurit!
Chițăilă, a pierit!
Fug, iute, după... cățel:
Grohăie ca un purcel;
Vai de mine, sunt un moș:
L-am pierdut, și pe... "cocoș".
Na, copii, acum, ce fac?...
Mă duc!... pe la pește-n lac:
Bag, în ap'a-mea... codiță,
Îmi ascut și o... peniță,
Stau acolo, până-mi vine...
Pân' mă-nțeap'... un mărăcine
Și când trag coada afară?!...
Aduc, peștele, la școală!
Dragii mei, și scumpi copii
O poveste auzii:
Peștișorul fermecat,
Peștișorul supărat...
Cam așa, am auzit
Pe la voi când am venit:
Iar acum, chiar mă gândesc
Să mă duc să pescuiesc:
Coadă am! Îi prind un ac:
Stau pe lac și fac... "mac-mac"
Peștii, când vor auzi
La mine, că vor veni:
Se vor agăța de ac
Ridic, coada... "maca-mac"
Și întreb: "Măi, care-mi ești
Peștișorul, din povești?"
Vai de mine, dacă-l prind:
În tigaie, mi-l întind!
Un cuțit, mare, mi-ascut
Și de-oi fi... un pește mut:
Îl fac eu să îmi vorbească!
Și-n ulei!... să se prăjească:
Și să fie... aurit!
Că de nu, a și murit!
... Aoleu! Dar ce mă fac:
Dacă, îmi pică din sac?
Sacul meu e găurit,
Poveștile-mi au pierit,
Am în față o pădure...
Mă duc, ursul pe la mure:
Și văd, eu, ce va mai fi
Și pe cin', voi, întâlni!
Uite vulpea!... din poveste:
Strânge pentru iarnă pește...
Poate-i vulp', ăl, păcălit
Și de foame îi lihnit:
Ursul, dacă-l va vedea
Iute, se va speria:
Și să vezi, ce-mi pescuiesc
Peștișorul, ce-mi doresc...
Văleu! Vulpu' a fugit!
Peștele mi l-a pitit:
La cărat pe tot în gură,
La pitit în scobitură,
Ce mă fac! Și ce mă fac
Mi-au furat peștii din lac:
Peștișoru-mi fermecat
Poate mi l-a și... mâncat?!
... Ia stați măi copii așa:
Parcă... știu și eu ceva,
Nu prea știu eu să citesc
Dar puțin... îmi amintesc:
Urs, pe vulp', a păcălit;
Vulp', parcă... a-nebunit;
O Scufiță, pe la mure...
Bunicuță... prin pădure,
Vai de mine, ce rău este
Să nu știi nicio poveste:
Carte, dacă învățam
O poveste, tot știam!
Așa, stau și mă gândesc:
Nu știu ce să păcălesc,
Aș mânca și eu un pește:
Dar nu știu: cum se prăjește!
Acum, sunt și obosit;
Prin pădure, rătăcit;
Nu am pește, nu am casă;
Nu am peștele, pe masă;
Și chiar... dacă, l-aș avea
Pisica, mi l-ar mânca:
Pisica, e vulpe hoață
Și peștele, mi-l înhață!
Mai bine, dorm în pădure:
Mănânc fragi, și mănânc mure,
Și la iarnă, hibernez:
Pe la școală mă visez...
Învăț, și eu, o poveste,
La vară voi prinde pește,
Și de-oi fi, să mai trăiesc:
Vin eu și vă povestesc!
Pân'atunci, copii, mai este:
Coada, poate îmi mai crește,
Dacă am coadă stufoasă
Am și peștele pe masă:
Să mănânce și pisica,
Să mănânce și bunica,
Lupu, rața, cine-o fi
Și cine va mai veni.
Acum, eu, vă părăsesc
Înapoi la voi privesc:
Voi sunteți copii cu carte
Mergeți iute mai departe
Eu sunt moș, rămân în urmă
Părăsesc, a voastră "turmă",
Și poate, că într-o zi...
Noi, ne vom... mai, întâlni!
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (26 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Uneori iubita mea
Am să-ți mai scriu din când în când
Să nu te superi, doar în gând
Doar despre cum ne-am cunoscut
Despre imagini ce-au trecut
Sunt clipe ce-au părut un vis
Sunt amintiri de care-am scris
Ai apărut în viața mea ca din senin
Nu mă-ntreba de ce tu ești al meu destin
Aș vrea să știu ce îți dorești
Să ne vedem doar să vorbim
De întâmplări ce le-am trăit să ne amintim
Sau vrei să-mi spui că mă iubești
Stau și mă gândesc dacă e vis sau realitate
Atunci când tare inima îmi bate
Când totul se petrece cu multă voluptate
Cred că trăim o altă realitate
Iar uneori când mă mai bănuiești
Din nu știu ce motive
Că viața ce cu mine o trăiești
Ar îmbrăca și forme mai fictive
Nu vreau să fi un martor trist
În fața unui acatist
Ce-l dau în mod eufemist
În jurământul meu pe Crist
Vezi tu iubita mea
Atât de dor îmi e de tine
Și nu mă pot doar lamenta
Te vreau aici, chiar lângă mine
În clipele când te tot strig
De disperare și de frig
Chiar dacă este vară-afară
Trăiesc în lipsa ta, o vreme glaciară
Mai ține-mă în brațe strâns
Te rog nu mă lăsa în plâns
De mine să întrebi cândva
Când îți faci timp sau poate,
Uneori iubita mea
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Mai mergem mult, șefu'?
Lucian: Nu știu, mă. De ce, te-ai plictisit cumva, ori ai obosit?
Nistor: Nu, șefu'. Dar claustrofobia mea...
Lucian: Văd că ți-ai ținut-o destul de bine în frâu până acum. Cred că mai poți rezista puțin.
Nistor: Poate. Și totuși, n-am înaintat destul? N-ar trebui să facem cale întoarsă?
Lucian: O să ne întoarcem, Nis, fii liniștit! Dar nu chiar acum. Ai răbdare.
Nistor: Nu-i vorba de asta, șefu'. Dar cred că am văzut detul pe ziua de azi. Dacă vrei, putem reveni și mâine, chiar mai devreme, de dimineață și putem continua.
Lucian: Cum?! Ceilalți... Vreți să ne întoarcem chiar acum?
Mihai: Știu și eu, Luci... Poate n-ar trebui să întârziem.
Lucian: Nici nu vom întârzia. Totuși, mi se pare prea devreme să ne retragem.
Alex: Poate... Dar să nu pățim ce ați pățit voi doi, săptămâna trecută... Nu se știe niciodată.
Lucian: De asta ți-e ție teamă, bătrâne?! Nu cred că ar fi o problemă. Nu de data asta. Și nici nu cred că se va întâmpla așa ceva. Dar chiar de s-ar întâmpla, acum suntem toți, în grup, îl avem și pe Robby cu noi, deci, ne-am descurca. În plus, domnul Kuny ne monitorizează, ar observa imediat că s-ar întâmpla ceva, deci, n-avem de ce să ne facem astfel de probleme. Eu zic să mai înaintăm puțin, dacă tot am ajuns până aici. Voi ce părere aveți?
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E ziua voastră... nu mă bag
Mă pregătesc de ziua lor,
Și nici nu știu ce se mai face;
Să le vorbesc despre amor,
Nici nu mai cred, nici nu le place.
Să le mințim că sunt frumoase,
Nu prinde, că s-au săturat;
Majoritatea sunt prea grase,
De-atât amar de așteptat.
Să le mai cumpărăm o haină
Sau câteva bijuterii?
Să le șoptim, precum o taină:
Vă mulțumim pentru copii?
Nimic se pare că nu ține
Decât o zi, deci nu mă bag
În a bărbaților mulțime;
De ziua voastră, mă retrag.
Și-aștept acele zile care
Sunt parcă toate pentru noi,
La fel de singur cum se pare
Că sunteți toată viața voi.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (7 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!