Mâţa blândă zgârâie rău

Multe mâţe colorate
Au plecat la măritat,
Torceau lână de la sate
Având multă lână-n sat.

Blana lor era curată
Linsă frumos cu limbuţa,
Aveau blana-mparfumată
Netezind-o cu lăbuţa.

De dormit... nu mai dormeau
Aveau treabă foarte mare,
Ziua, toată, miorlăiau
Glăsuind din gură tare.

Au găsit iute mârtanul
Rătăcit printr-o grădină,
Apoi, ele-au dat cu banul
Îndemnându-l ca să vină.

El, mârtanul, a venit
Repede, să le iubească,
Apoi, lung... el, le-a privit
Urlând, ca să le... vorbească.

poezie de Paul Preda Păvălache (27 mai 2009)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mâţe şi-un căţel (poezie pentru copii)

Două mâţe şi-un căţel
Au găsit în fân un miel;
Mielul mic şi frumuşel
Se mai odihnea niţel.

Mâţele, când l-au văzut
Au zis a fi câine mut:
Şi-au chemat şi pe căţel
Ca să-l privească şi el.

"O fi câine care muşcă:
N-are casă, n-are cuşcă"
Au gândit mâţele proaste
Miorlăind ca nişte broaşte.

Dar săracul mititel
Era simplu... mieluşel:
Fătat de mămica lui
De o zi pe lume pui.

Căţelul când l-a văzut
Câine mare l-a crezut
Şi-a-nceput lung al lătra
Mieluţul al speria

Mieluţul, s-a speriat
În picioare s-a sculat,
Mâţele când l-au văzut
Au fugit, cât au putut!

Dar mieluţul, nu era...
Şi nici câine nu lătra,
Era, me-e-e... un miel
Şi se odihnea niţel

- Vai, ce mai sperietură
Pentru astă creatură:
Bine că e mieluşel
Şi nu e... mare căţel!
***
Pe lume, multe mai vezi
Multe lucruri le mai crezi:
Trebuiesc, doar cercetate
Şi apoi, pe loc, "lătrate".

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orătăniile (poezie pentru copii)

Zarvă mare în grădină:
Ţipă tare o găină,
Ţipă raţele... mac, mac!
Ţipă tare... şi-un gânsac!

Ce credeţi că s-antâmplat?...
A intrat, vulpea în sat!
O vulpe îmfometată
Şi de câinii toţi, lătrată!

Vulpea noastră-mfometată
A uitat, că e lătrată
A uitat, că-n sat mai este
Vânătorul ce-o pândeşte.

- Uite vulpea-n bătătură!...
Fuge cu raţa în gură!...
- Vai de noi, astăzi murim!
De vulpe ne prăpădim!

De la larmă şi lătrat
Vânătorul, s-a sculat:
Vânător mare vestit
De sătenii toţi iubit.

Vulpea noastră păcătoasă:
O vulpe foarte frumoasă,
De foame şi de calică
Nu avea nici pic de frică.

Ea-l ştia pe vânător:
Un duşman al vulpilor,
Dar acum, năval' a dat
Şi de toate a uitat:

În coteţ, iute intra
Orătănii omora
Avea fulgi prin nas şi gură
Şi tot, nu era sătulă.

Nesătula, s-a trezit
Cu vânătorul vestit:
Vânător, care-a văzut
Ce dezastru a făcut.

- Vai de mine, ce mă fac?
Am sărit din puţ în lac!
A ţipat vulpea calică
Miorlăind, ca o pisică

Şi făcând ea pe... pisica
A-nceput, s-o prindă frica:
Vânătorul iscusit
Nu s-a lăsat păcălit.

Vulpea, toată cufurită
De puşcă îi aţintită:
Vânătorul, pac! şi pac!
Şi vulpea a împuşcat.

- Vai ce mai găinărie,
Ţipă vulpea-n agonie:
Decât vulpe împuşcată
Mai bine, îmfometată!

Şi zicând vulpea aşa
Sufletul că şi-l trăgea
Să îi fie de învăţ
Cu blăniţa,-i pusă-n băţ!

Şi ce mare bucurie
Şi ce mare vulpărie
Şi ce nuntă mare-n sat
Orătăniile-au dat.

***
Zarvă mare în grădină!
Ţipă, iarăşi... o găină:
"Cotcodac, şi cotcodac",
Speriată... de un "ac".

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul şi cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un aşa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul şi se tot uita pe de toate părţile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustaţa împăratului şi îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâţa bătrână şi şoriceii jucăuşi (poezie pentru copii)

Dragi copii, vă povestesc
Pisicile ce păţesc
Când devin neputincioase
Trândăvind zilnic prin case.

Povestea-i adevărată
Şi copiilor arată
O pisică bătrânioară
Ce dormea zilnic afară.

Şoriceii, la-nceput
De pisică s-au temut:
Nu cumva... pe toţi să-i prindă
Şi o cursă să le-ntindă.

Şi fricoşi precum erau
Văzând că nu zice "miau"
Au tras-o întâi de coadă:
Dacă se mişcă, s-o vadă.

Şi pisica a simţit
Şi iarăşi a adormit
Zicând că e mângâiată
Şi de şoareci adorată.

Şoriceii, au văzut
Repede au priceput
Şi-au chemat mai mulţi să vină
Să se dea, pe trambulină.

Şi aşa au şi făcut
Se jucau foarte plăcut:
Pe pisică se suiau
Şi la vale se dădeau.

Greu este să fii bătrână
Să nu fii tare în vână
Să nu poţi fugi deloc
Fiind, bătaie de joc.

Şi pisica a răbdat
Nici măcar n-a mieunat
Dimpotrivă, îi lingea
Cu lăbuţa,-i împingea.

Şi ce mare veselie
Şoriceii toţi să ştie
Din tot satul să sosească
Aici să se veselească.

Unii, pe ea se suiau
De mustăţi că o trăgeau
Aşa mare veselie
Nu s-a existat să fie.

Şi bătrâna pisicuţă
A fost blândă şi drăguţă
Şi fiind prea bolnăvioară
Ia venit ziua să moară.

Şoriceii, au simţit
Că pisica a murit
S-au dat jos de pe pisică
Neştiind ce să îi zică.

Şi gândind ei ce să facă
Şi nemaiavând o joacă
S-au gândit: groapă să-i sape
Şi acolo să o-ngroape.

Şi aşa au şi făcut
Au săpat şi au tăcut
Pisica au sărutat.
Şi adio, ei, şi-au luat.

Cum să facă ei acum
Al pisicii ultim drum
Căci pisica: era grea
Şi din loc nu se urnea?

Hai s-o tragem de codiţă
De mustăţi sau de guriţă
S-o târâm până la groapă
Pe pământul ud de apă?

Şi pisica decedată
A mai mieunat... odată
Şoarecii, s-au speriat
Şi-au fugit imediat.

Şi de-atunci, n-au mai venit
Şi povestea, s-a sfârşit
Şoricei şi voi să fiţi
Şi pisica s-o iubiţi.

Pisicuţa, e frumoasă
Tânără şi drăgăstoasă
Toată ziua toarce lână
Şi în casă îi stăpână.

Când vede un şoricel
Se repede după el:
Şoricel închipuit
De pisicuţă gândit.

Dragi copii, să vă jucaţi
Pisicuţelor să daţi
Plăcerea de a trăi
Se juca şi a iubi.

Pisicuţele-s copii
Sunt micuţe jucării
Nu cumva să le loviţi
Răi la inimă să fiţi.

Şi eu am o pisicuţă
Este mare şi drăguţă
Îi vorbesc şi îmi vorbeşte
Şi din ochişori clipeşte.

Este-atât de drăgăstoasă
Când face tumbe prin casă
Că-ţi vine să te prefaci
Soricel, mic, să te faci.

Să iubim animăluţe
Căţei, şoricei şi mâţe
Viaţa să nu le-o-ntristăm
Dragoste, să le-arătăm.
Mulţumesc.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache (18 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furnicuţa

Dimineaţa în grădină
Pe-o cărare şerpuită,
Fuge iute spre fântână,
O furnică prea grăbită.

- Furnicuţă, unde alergi?
Stai puţin, ce, nu mă vezi?
- Te văd, dragă frăţioare,
Cum să nu, deja eşti mare.

La fântână mă grăbesc,
Să mă spăl, să fiu curată.
Şi apoi am să muncesc,
În grădină ziua toată.

Ce furnică muncitoare,
Toată ziua-i ocupată.
Nu-i fiinţă aşa sub soare,
N-am văzut vreodată.

Vreau să fiu ca ea şi eu,
Să nu dau-napoi la greu,
Harnic şi stăruitor,
Bun de orice ajutor.

poezie pentru copii de Alexandru Raneta (10 mai 2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La scăldat (poezie pentru copii)

La scăldat, cine nu ştie
Că e mare veselie,
Găseşti raţe, şi căţei
Şi ce vrei, şi ce nu vrei!

Unii înoată câineşte;
Alţii ştie brotăceşte;
Voiniceşte sau pe spate
Să tot fie, să înoate!

La scăldat, şi un fricos:
Câinele... lăudăros!
La scăldat, şi o pisică:
Ce avea de apă frică.

***

Toată lumea-i la scăldat,
Toată lumea-i la spălat,
Doar căţelul şi-o pisică:
Miorlăiau, că le e frică!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecerea lor, prima organizată la bordul navei albastre, pe puntea principală, nu se prelungi foarte mult, dar fusese tare plăcută, pe toată durata ei, până în seara acelei zile, când se pregăteau de plecare. Aveau să vadă dacă măsurile de protecţie propuse de director aveau să fie respectate, sau dacă erau deja aplicate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua animalelor

- Ziua noastră a venit,
Mi-au dat drumul dintr-o cuşcă,
Ies voios... şi-am mârâit
La un om, care mă muşcă?

- Uuăă! De unde-ai scăpat?
Stai să vezi ce te ochiesc;
Am o piatră – aruncat:
Şi să muşti te potolesc!

- Ai milă, că nu sunt rău,
Sunt un simplu căţeluş,
Nu sunt un mare dulău
Şi sunt tare jucăuş...?

- Ia de-aici – puţină pâine
Văd că eşti înfometat;
Mai văd pe maidan un câine:
De unde voi aţi scăpat?

- Aş vrea să îţi mulţumesc,
Nu eşti rău cum te credeam;
Latru şi eu când vorbesc
Şi din codiţă-ţi dădeam...?

- Eşti un căţeluş cuminte,
De te prind, te iau acasă;
Latri în loc de cuvinte
Şi te-am prins... la mine-n plasă.

- O să-ţi latru foarte tare,
Am fost prins şi chinuit;
Rău este făr' de mâncare
Şi-i bine: c-am mârâit.

poezie de Paul Preda Păvălache (4 octombrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele în bejenie

Într-o toamnă aurie,
Frunzele din pomi căzute
Au plecat în bejenie
Pe cărările de munte.

Vântul rece şi turbat
Le-a rostogolit în vale.
Unele-au ajuns în sat,
Multe-au rătăcit pe cale.

Altele-ajunse-n câmpie
S-au aşternut pe ogor.
I-au dat culoare arămie,
Formând un frumos covor.

Pe fruzele adunate
În tufiş de mărăcine,
Se poate ascunde-n noapte,
Iepuraşul, de jivine.

Tot din frunze-şi fac culcuş
Multe alte rozătoare.
Că, uite, vine acuş
Iarna, cu multă ninsoare.

La copaci, la rădăcină,
Omul frunze-a adunat.
Poate iarna ca să vină.
Sunt pregătiţi pentru iernat.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aluniţa mămicuţei (poezie pentru copii)

Aluniţa rătăcită, a ajuns în poieniţă,
Şi iute s-a-ndrăgostit, de alunul ce-a rodit.

- Aluniţa, unde-mi eşti, ţi-am spus că te rătăceşti?
Vin la mama pe guriţă, să rămâi a mea fetiţă...?

Aluniţa-ndrăgostită, sărutată şi iubită:
S-a întors frumos drăguţa, pe gură, la mămicuţa!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la inceput

Mai intai s-a nascut o zi,
Mai apoi o noapte,
O cascada de intrebari si de soapte...
Cuvintele prielnice mi-au fost,
Am inteles: sunt scrise cu rost.

Am privit intr-a lor adancime -
Ce bine ca aveau structura, bolta, profunzime!
In ceasul acela, mai intai,
Am raspandit parfumul Sorului...
Venus si Hecates ma privira,
Mai apoi cerul si pamantul amortira.

poezie de Ana-Maria Cristofir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

A fost odată ca niciodată,
Dar cred că n-o să mai fie.
Pe când bunica era fată,
Nu se ştia de bogăţie.

N-avea nici haine fel de fel.
N-avea palat, nici termopane.
Nici bani n-avea, nici mobilier...
Doar o căsuţă cu obloane!

Avea o casă bătrânească
De la străbunii ei rămasă.
Că singurei cu truda lor
Şi-au făurit un cuibuşor.

Desigur, tot satul i-a ajutat.
C-aşa era pe acea vreme.
Vecini, cumetri şi cumnaţi,
Moşnegi şi babe, şi vădane.

Amestecau lut, pleavă, apă.
Apoi oamenii îl călcau.
Şi se numea aceasta,, clacă''-
Căci între ei se ajutau!

Şi tot cu claca au clădit-o.
La fel au şi acoperit-o.
În alb pereţii au văruit
Şi era bine de trăit!

Aveau lejancă mare în casă-
Mobila cea mai preţioasă.
Pe ea dormeau copiii cu bunica,
Iar lângă ei torcea pisica.

Aveau mereu coteţul plin
Cu cocoşei şi cu găini.
Iar în ocol-văcuţă, purcei, cârlani...
Aveau gospodărie-aşa ca la ţărani.

Şi masa mereu le era plină
Cu măliguţă, lapte, brânză şi smântână,
Jumări şi murături aveau-
De foame, iată nu mureau!

Chiar de purtau haina cârpită,
Dar era lumea fe-ri-ci-tă!
Şi chiar dacă munceau din greu,
Îi mulţumeau lui Dumnezeu:

Că au sare, că au pâine,
Că au mamă cui îi spune!
Că au fraţi, că au surori,
Că au în grădină flori...

Dar azi? Nu fie cu bănat,
Lumea tare s-a schimbat.
Avem de toate: condiţii şi tehnologie...
Dar nu avem esenţialul-Omenie!

Azi mulţi au profesii, studii, intelect...
Dar din păcate, duc lipsă de stimă şi respect!
De aceea, dacă aş putea,
Timpul înapoi l-aş da!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supărare cu pahare

Cred că mi-a venit damblaua
Să mă fac epigramist,
Să beau vinul cu... canaua;
Noaptea vesel, ziua trist.

epigramă de Paul Preda Păvălache (28 august 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am venit eu în Bucureşti, "la coada calului", acolo, la statuile din faţa Universităţii, erau încă trăsuri cu birjari lipoveni. Aveau taftane lungi, de pluş, aveau brâu bleu, iar trăsurile erau foarte elegante în interior. Şi, cu adevărat remarcabil, caii erau daţi cu cremă de ghete pe copite. Încă erau birje. Faţă de ceea ce este astăzi Bucureştiul, atunci era un oraş patriarhal. Circulaţia era foarte comodă. Noi, studenţii, circulam cu tramvaiul.

citat din Ileana Vulpescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul pierdut

Atât am dorit să vin la tine
să privesc în Beica cea curată,
să uit că a trecut prea multă vreme,
de când din sat am fost plecată...

Te-am găsit mai trist şi mai pustiu,
arde într-un par lumină chioară,
iar în praful răspândit pe drum,
trece o căruţă de la moară...

Pe la poartă sunt câţiva bătrâni,
mai vorbesc de una şi de alta,
copiii au plecat în ţări străine,
unul chiar aşteaptă să îi vină fata...

Le dau bună seara şi-i întreb,
ce mai fac pe aici în seri cu lună,
ei se uită, dubios, la mine,
având în pahar ţuică de prună...

Mai are-n gură fiecare 2-3 dinţi,
stau cuminţi cu mâinile în poală,
nicidecum nu mă mai recunosc,
şi-mi aruncă, tâmp, privirea goală...

Plec din sat cu inima pustie,
oare-n el oi fi copilărit?
Odată cu tinereţea dusă,
satul, pentru mine, e pierdut...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi face epigramistul

Epigramistul te ucide
Îţi taie capul ce nu-l ai,
Şi mai apoi tot el decide
Dacă-ţi mai taie şi din grai.

epigramă de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense, volumul 4 (8 mai 2010)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare, căci ţipenie de om nu le deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă. Trăiau şi ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trenţăroşi şi nespălaţi, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteţ decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Ţugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era aşa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moşiile şi le făcea fel de fel de neajunsuri. La naşterea lui Ţugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo şi Zmeoaica pământului. Ea auzise cum îl ursise şi, de pizmă, mai în urmă, îi luă vinele şi d-aia era el olog. Din acestă pricină, şi fiind şi săraci, unchiaşul cu mătuşa şi copiii lor ajunseră de râsul tuturor megiaşilor din sat. De bietul Ţugulea însă râdea şi chiar fraţii lui.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între apus şi răsărit (movie on)

De supărare...
m-am dat de trei ori peste cap,
mutându-mi traiul într-un broscoi bătrân,
cu picioare crăcănate, articulaţii umflate,
gura lungă, holbat, şi cu multe dungi pe spate.
Nicio sirenă nu se mai ferea de mine.
Apoi m-a deranjat cântecul lor târziu
şi m-am mutat între prăpăstii abrupte,
lângă un tău neştiut, întunecat şi liniştit.
De bine ce-mi era, uitasem de unde-am venit.
Într-o zi...
o femeie tare frumoasă, a dorit să vadă,
ce e liniştea absolută,
alunecând,
lăsându-se să cadă!?
I-am adus repede apă şi-am rugat-o frumos!
Cu ultimele puteri,
s-a dat de trei ori peste cap.
Îşi revenea! Rănile i se-nchideau.
Atunci m-a sărutat şi vraja s-a schimbat!
Ne-ntâlnim doar la răsărit şi la apus:
Ea noaptea e un corb,
eu ziua sînt un lup.
Noaptea-i place să zboare în lumina lunii,
fraţii mei urlă, sirenele îi ajută,
împletiţi cu ţipete răguşite de corb...
Zorile ne preschimbă, ea mă sărută,
eu alerg iute să-mi apăr haita vânată.

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!