Exagerări
Natura cu-ale sale oști,
Mereu în vervă, ca și-acuma,
Firesc să fi creat și proști,
Dar prea s-a întrecut cu gluma!
epigramă de Nicolae Petrescu din Terapii de șoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Natura cu-ale sale stihii și elemente,
Sofismul și-adevărul - îmi sunt indiferente.
Da-mi vin și-atinge harfa cu modulații moi
Asemeni cu-ale brizei ce trece ca și noi.
catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epigramistele
Suntem puține, nu prea june
Și-s slabe ale noastre oști.
De noi nu prea se poate spune
Ca de colegi: -Sunt mulți, dar proști!
epigramă de Angela Chiuaru din Zece ani de epigramă (1979)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Una dintre gloriile societății este cea de a fi creat "femeia", din ceea ce natura făcuse o femelă; de a fi creat perpetuarea dorinței, din ceea ce natura nu se gândise să facă decât perpetuarea speciei; în sfârșit, de a fi creat dragostea, cea mai frumoasă religie de pe lume.
citat celebru din Balzac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
La piesa "Dineu cu proști" au avut acces doar cei vaccinați
Adunați cu toți în oști,
Să îi numeri n-are rost,
La acest "Dineu cu proști"
Numai vaccinații au fost.
epigramă de Adrian Timofte (mai 2021)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reticență
De-am stârpi pe proști cumva,
Cum se pare că e logic,
Oare nu s-ar perturba
Echilibrul ecologic?
epigramă de Nicolae Petrescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii sunt răi și proști. Iremediabil răi și proști.
Camil Petrescu în Danton
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Venus
Privesc pictura și mă întreb
De unde atâta frumusețe
Și forme de un contur perfect
Cu rotunjimi tulburătoare
Și cu priviri îmbietoare
Spre cine oare?
Când te gândești ce vârstă are
Și totuși ce perfectă este
Te întrebi firesc cine-i maestrul
Ce a creat divin pictura
Și a întrecut însăși Natura.
În lume sunt destui cu har
Ce depășesc deplin perfectul,
Chiar Botticeli unul este
Ce a creat splendori în lume
Și-a depășit al său renume.
Să nu admiri frumosul însuși
E un sacrilegiu, un păcat,
Căci frumusețea e eternă,
Nu are vârstă, nici sfârșit,
E o minune ce uimește
Chiar pe acei cu suflet mic.
Căci, din păcate, sunt în lume
Destui neghiobi cu ură-n suflet,
Ce nu ar pregeta o clipă
Pe Venus însăși să o rupă,
Destui demenți ce-și spun "sunt pur"
O văd pe Venus o bacantă
Ce râde chiar de acei bărbați
Ce-n taină se vor adorați
De cea pe care o urăsc
Și fără jenă o hulesc.
poezie de Lia Dumitrescu
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ne cunoaștem niciodată îndestul... Trăim alături de noi înșine cu ființa noastră urâtă, părându-ne firesc să fie așa, cum ni se pare firesc să ne întovărășească propria noastră umbră.
citat celebru din piesa de teatru Act venețian de Camil Petrescu
Adăugat de vave
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soției
După pudră, ruj, rimel,
Zice ea, sfidând natura:
- Sunt frumoasă? Iară el:
- Nu prea înțeleg pictura!
epigramă de Nicolae Nicolae din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dracul și cornițele sale
El Scaraoțchi, pus pe sfadă
Și-n grafică-i încornorat.
Dovadă fără de tăgadă
C-a fost sau este însurat.
epigramă de Nicolae Petrescu din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țintirim orășenesc
În cimitir, nu-i ca la oști,
Găsești de adunarea vrei
Vreo doi, sau trei soldați d-ăi proști
Și restul, numai colonei.
epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revelație
creația-i lucru comun
creat de singurătăți
de geniu când bun când nebun
integru ori rupt în bucăți
creația-i lucru intim
creat pentru nimeni și toți
din nodul acela sublim
din gâtul mișcării pe roți
creația-i lucru firesc
creat de naturile mari
din fraza ce strigă:" iubesc"
redusă la sensul: "dispari"
creația-i simplul cuvânt
creat de la bun iceput
din patru stihii și pământ
cu suflet în două și lut...
poezie de Iurie Osoianu (13 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La cumpăna dintre ani
De o viață împreună,
Mai culeg și-acuma roade,
Înc-un an la el s-adună,
Și, firesc, la dânsa... scade!
epigramă de Rodica Hanu-Pavel din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te visez 24 de ore pe zi
Prea frumoasă domnișoară
nu știu cum să-ți povestesc
însă te-am visat aseară
goală și-mi părea firesc
Nu știu cum să-ți povestesc
te priveam ca din oglindă
și-aveai trupul îngeresc
gata către cer s-o-ntindă
Te vedeam ca din oglindă
o de-atunci mereu e seară
mâna vru să te cuprindă
prea frumoasă domnișoară
Nu știu cum dar nu-i firesc
nu mai pot să mă trezesc
poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe sub geana nopții
Pe sub geana nopții curge
O scânteie dintr-o stea,
Din înaltul cer ajunge
Toată la inima mea.
Vrea să reaprindă focul
Ce-l aveam pe când iubeam,
Pe nimic eu am dat totul
Crezând că iubirea am.
Pe sub geană nopții cade
Un amor din altă vreme,
Într-un vis de mult el șade,
La el vrea ca să mă cheme.
Iarăși dragostea întinde
Ale sale grele mreje,
Iarăși sufletu-mi cuprinde
Cu-ale sale adânci vârteje.
Orizonturile albastre
Se deschid - Din Rai coboară,
Îngerul iubirii noastre,
A făcut din stele o scară.
Vine cu-ale lui povețe
Pline de înțelepciune,
Ce-am uitat să ne învețe,
Viața fără amărăciune.
poezie de Răzvan Isac (17 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natura s-a arătat darnică numai cu cei pe care i-a scutit de obsesia morții. Dacă-i firesc să mori, nu-i deloc firesc să zabovești asupra morții.
Emil Cioran în Eseuri
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!
- critic literar
- Om ce-ncearcă să găsească
Argumente capitale,
Gustul să ni-l șlefuiască
După gusturile sale.
Criticul literar
definiție epigramatică de Nicolae Petrescu din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Prea ratați
M-am rătăcit prin București
Și Caragiale a sărit prea ars
Ce căutam eu in sensul cathars
In șerpăria de nu o cunoști
In care noi toți ceilalti
Suntem mult prea idioți, proști
Când voi sugaci Nechitiști
Uitați că ați fost subliminați
Ce plăcea sistemului, voi pupați
Pentru două trei-mi metafore,
Ați creat la academie amfore!
Hai, iar vă trufiți si ambalați
Și atât vă spun să vă uitați
Când politica in cur o pupați
Și vă dați prea indignați
Măi Melinte Stoian Goia ratați
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memento
Epigrama de valoare
N-o compui așa ușor:
Prea ar face-o orișicare
... Scriitor!
epigramă de Nicolae Petrescu din Terapii de șoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un car cu proști
Un car cu proști s-a răsturnat
Într-un oraș destul de mare,
Dar unde-anume s-a-ntâmplat...
Vom ști precis după votare.
epigramă de Nicolae Paul Mihail-Nicomah din Antologia epigramiștilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!