Dinspre cuvinte numai de bine

dinspre cuvinte numai de bine
au gust şi miros se cheamă că-s vii
iscă râd circulă (mie îmi mi)
fiecare e (altfel spus) despre mine

mă mir şi lumea trece mai departe
cu zgomot (deci superficial)
desluşesc un eşec social
ca o frică (prostească) de moarte

am ieşit din dimensiunea a treia
totul e simplu capătă sens
în punct (unde traiul e dens)
dar aici lipseşte femeia

poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pat de frunze moarte

Este iubire? ură? sau durere?
Mie îmi sună la fel...
Acestea sunt ultimele mele cuvinte
Pentru că oricum nu îmi pasă
Dacă vei veni cu mine aici
Aici unde soarele nu răsare niciodată...
Oare vei împărţi lumea asta cu mine?
Nimic nu se compară cu acest vis frumos...
Să facem dragoste pe un pat de frunze moarte,
Printre nelinişti şi dureri,
Împreună să navigăm pe marea lacrimilor mele...
Deci vino! şi chinul nostru va fi complet
Aici unde soarele nu răsare niciodată...

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi scutură secundele pe la uşa sufletului meu... Şi nu sunt singură... Sunt un punct mobil, licurind ca o stea, pe cerul lipsit de senin al vârstei a treia. Şi iată cum pereţii camerei mele îmi dau deodată strania senzaţie de sufocare, dar şi de siguranţă în acelaşi timp, de rece, dar şi de odihnă, de lumină, dar şi de tăcere... Mă plimb fără sens prin camera goală, vorbind cu mine însămi despre toţi, despre toate. Zâmbesc, îmi amintesc de bătrânii nevrotici şi îmi imaginez că nu sunt departe de povestea lor.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o carte deschisă sunt pentru tine

Atunci când tu mă priveşti mă simt
ca în copilărie (când nu puteam să mint).
Sunt ca o carte deschisă.
Sunt răsfoibil.
Sunt o succesiune de pagini (scrise mărunt).

Şi, totuşi, nu sunt transparent. Altfel,
ai vedea până dincolo de mine,
ai putea admira peisajul (din spatele meu).
Ai spune: iată o iluzie optică.

Şi ai trece mai departe.

Dar tu, tu te mulţumeşti
să mă răsfoieşti. Nu ştiu cum faci,
dar ajungi să te lăfăi
prin zona în care am inima (ca o pisică interioară răsfăţată).

poezie de Călin Hera
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea a Treia are nenumăratele ei universuri, intersectate şi ele de mizerie sau, paradoxal, de mare abundenţă. Drumurile ei sunt grele, dar nu duc automat în moarte. Lumea a Treia are posibilităţi creative, are un anumit acces la culturţ, vocile ei pot fi uneori auzite, iar oamenii circulă. Lumea a Treia nu este nici ea un păcat împotriva Spiritului.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E puţin mai complicat să găseşti câteva cuvinte când vine vorba despre lumea copilăriei, iar dacă te încumeţi să descifrezi această lume specială, ar trebui să ştii că ea este al doilea Infinit. Da, am zis bine Infinit...
Aici este totul, şi totul are sens, are grai, are suflet, are lacrimă, are surâs. Deci are stări sufleteşti, iar ca să le afli ele trebuiesc trăite în forma cea mai pură, copilăreşte.

Ştefan Radu Muşat în Antologie, poezii pentru copii - Împlineşte un vis, ed. Universitară - Bucureşti, Fişa autorului (octombrie 2021)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

V-aş colinda, dar nu mai am cuvinte
Le-au înghiţit poemele pe toate
Mi-a mai rămas cuvântul sănătate
Şi încă unul ce-mi aduce-aminte

Că-mi sunteţi toţi aproape şi departe,
Că îmi trimiteţi câte-un gând de bine.
Ajunge-acum de Sărbători la mine
Şi este-un dar mai altfel, mai aparte.

V-aş colinda, cu mâinile-ngheţate,
Fără cojoc şi chiar în talpa goală
Şi nu m-aş teme de nicio răceală
Şi-aş merge prin troiene zi şi noapte.

Dar nu e nici zăpadă, e doar rece
Şi vă colind de-aici, pe malul mării
Sau o s-aştept un tren în faţa gării
Să-i dau din mers colinda, când va trece.

Va trece sigur pe la fiecare
E trenul Moşului cu daruri de la mine
Un gând curat de Sărbători, cu bine
Şi, pentru că-i senin aici, şi-un pic de soare...

Sărbători binecuvântate, în pace şi linişte, cu bucurii şi împliniri!
Vă îmbrăţişez pe toţi cu drag!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am despăturit un pic

Scriu după cum îmi dictează, se pare, înăuntrul meu.
Uneori, vreo gâză măruntă
îşi agaţă picioruşele în semnele de punctuaţie,
atât de bine scriu.

Aş putea să mă enervez dar sunt calm,
întorc şi cealaltă pagină
iat-o pierdută în albul acela în care doar amintirea mişcării sale aiurea rămâne.

Ştiu, despre mine e vorba,
e ca şi cum mi-aş fi despăturit sufletul,
l-aş fi scos din buzunar (aici stă atunci când sunt cinicul naibii)
ca să văd cuvintele mele mai bune decât
mine vreodată.

poezie de Călin Hera din Îmi pun singur miere în ceai (2010)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântătoare aversă

Mă surprind cu cât de des se întâmplă,
Din ce misterios trecut mă încânt când plouă;
Îmi dă instantaneu senzaţia de bine, gând mi-mplântă
De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă
De miros ud de proaspăt, spălând caste dimineţi,
La fel, dar însutit, mai sugestiv ascultând ropot
Cu priviri duse pe-o perdea de fire suspendate, picurii erecţi,
Ce din pământ se înalţă înspre gri topit de-un clopot
Şi-mi taie gând felii subţiri de timp, în multe nostalgii,
Ca din burete mă făcând să curg, la fel broboane,
Dintr-o colină ce-mi lipesc sinapse de prezent, de fost, de-oi fi
Cu picurii ce simt în piept, ce tremură scoţându-mi stări, baloane
Pline de-un har, ce altfel n-am de-s pe uscat, arid,
Numai sub soare ce-mi topeşte parcă cuget şi-aş pleca,
Departe în lene... nu, nicidecum; ploaia îmi dă un gust avid
De spus de mine... Poate-s ocean la bază, de-un meteor, vreo stea...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrulaterul conjugal (Poezia proză)

Ion o iubeşte pe Maria
Maria îl iubeşte pe Gheorghe
Gheorghe o iubeşte pe Florica
Florica îl iubeşte pe Ion
Patrulater conjugal banal
Aparent fără final, dar
Matematic s-ar putea iubii între ei
(atunci nuvela ar fi mai interesantă)
Fiecare se culcă cu fiecare
Asta este promiscuitate, nu nuvelă
Lipseşte elementul tragic.
Deci reluăm povestirea
Ion o iubeşte pe Maria
Maria îl iubeşte pe Gheorghe
Vai ce mare nenorocire!
Dar Gheorghe o iubeşte pe Florica
Deja este tragic de tot!
Pentru că Florica îl iubeşte pe Ion
Mi-e îmi vine deja să plâng.
Dar... lipseşte intriga
Reluăm nuvela invers:
Ion o iubeşte pe Florica
Care îl iubeşte pe Gheorghe
Dar Gheorghe o iubeşte pe Maria
Care în mod paradoxal
Îl iubeşte pe Ion
E deja este mai bine
S-a schimbat mersul poveştii
Dar tot lipseşte acţiunea şi intriga
Deci o facem mai interesantă
Ion o iubeşte pe Maria
(întrebarea este de ce?)
Maria îl iubeşte pe Gheorghe
(mă întreb oare ce interes are?)
Gheorghe o iubeşte pe Florica
(întrebarea este în ce scop?)
Florica îl iubeşte pe Ion
(Unde? Când? Cum?)
Deci toţi se iubesc
(întrebarea este de ce?)
Putem continua şi scrie un roman
Problema este că nu există
Intrigă, acţiune, tragism!?
Deci reluăm mai simplu
Ion o iubeşte pe Maria
Maria îl iubeşte pe Ion
(deja încep să mă plictisesc)
Gheorghe o iubeşte pe Florica
Florica îl iubeşte pe Gheorghe
(ce plictisitor)
Nu există omor
Nu există acţiune
Numai iubire
(Foarte prost scriitor)
În final cei patru se căsătoresc
Două nunţi, aceiaşi zi
Un singur local
Din lipsă de meseni
(A începe conflictul!!!....)
Îmi pare rău,... dar asta este sfârşitul.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Eminescu

avea la răstimpuri
un sentiment ciudat
el n-a mai fost văzut de mult
dar starea lui ni s-a păstrat

poezie de Călin Hera (2009)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catacombă

drama vecinului ipohondru pare de o sută de ori
mai uşor de spus
el îşi asumă boli de care visează că se va îmbolnăvi
îşi asumă rectiliniu trecerea de la starea de aproape la cea de mai departe
împărtăşeşte cuvinte minate un fel de zona zoster a colii albe

numai eu nu mimez cad platonic în râpe
număr clipe irelevante scad tributul morţilor
cu miros de amoniac şi îi facilitez vecinului
pensia pe caz de boală scrisă cu o mie de cuvinte
roşii
deztrupate

ţin de ipohondru până ies din bloc
apoi cald cuvântez
de aici lumea mirobolantă îşi deschide
umbrela
violacee
cu dinţi de cetaceu
prinsă în cercul
liniar
al respiraţiei care sufocă

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte din nou acest punct. Acesta-i aici. Acesta-i acasă. Acesta suntem noi. Pe acest punct se află toţi cei pe care-i iubeşti, toţi pe care-i cunoşti, toată lumea despre care ai auzit vreodată, fiecare fiinţă umană care a trăit vreodată... Acest punct este agregatul de bucurie şi suferinţele noastre, pe acest punct există mii de religii încrezătoare, ideologii, doctrine; aici trăieşte fiecare vânător, fiecare erou şi laş, fiecare creator şi distrugător de civilizaţie, fiecare rege şi ţăran, fiecare cuplu de tineri îndrăgostiţi, fiecare mamă şi tată, fiecare copil plin de speranţă, fiecare inventator şi explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare "superstar", fiecare "lider suprem", fiecare sfânt şi păcătos, din istoria speciei noastre; toţi aceştia au trăit aici – pe un firicel de praf, aflat în suspensie într-o rază de soare.

Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre frică

despre păcatele îngerilor nu a vorbit nimeni până acum
dar cred că şi îngerii mai păcătuiesc, altfel de ce le-ar mai fi frică uneori
scuturându-şi aripile de zăpadă?

copil fiind îmi era frică de întuneric, de greutatea lui
mă gândeam că dacă se rupe aţa care-l ţine în tăria nopţii
o să cadă şi-o să mă strivească

dar întunericul s-a strecurat în suflet şi nu l-am mai simţit apăsător
mai apăsător mi se părea un sărut strivit
şi de teamă, mai mult îl furam decât să-l dospesc

şi din sărut în sărut am suit dealul Golgotei
şi viaţa se strâmba la mine arătându-şi feţele ascunse
dar cine să se mai sperie de viaţă când moartea cerşeşte din uşă în uşă?

acum mi-e frică să-mi mai fie frică
de câte ori apare frica mi se întâmplă câte ceva. aşa că
mai bine n-o bag în seamă. mai bine trăiesc. moartea oricum o să mă găsească.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima cafea

Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce câştigi?

Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (7 septembrie 2015)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima cafea

Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce câştigi?

Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (7 septembrie 2015)
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de o mie de cuvinte, mai bine numai unul, dar care-aduce Pacea. În loc de o mie de versuri, mai bine numai unul, dar care-arată Frumosul. În loc de-o mie de cântări, mai bine una, dar care-mprăştie doar bucurie.

citat celebru din Buddha
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile depresiei

Valurile depresiei mă luaseră din nou
Ţipetele minţii se aud ca un ecou
Încerc să scriu cu un stilou
Gândurile de pe hârtie să mi le fac cadou.

Totul e negru, dureros
Lumea mea este pe dos
Nimic nu mai e de folos
Totul în mintea mea e fioros.

Tot ce mă înconjoară e hidos
Cadavrele pe câmp miros
Cerul e noros
Pe câmp e băltos.

Inima mea e sfâşiată
Stau pe scaun şi plâng deodată
Toată lumea e infectă
Dar mai ales ingrată.

Mă duc spre un pom cu o frânghie
Ca să mă sinucid mie îmi trebuie
Şi o leg de pom cum am nevoie
Şi eu de el ca să-mi fie bine mie.

poezie de P. Andreea (19 decembrie 2021)
Adăugat de P. Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată la fel

ce stare de bine adie
peste ochiul sării din mare

se-aud muzici divine
dinspre pleoapa desprinsă brutal
de ţărmul ce şi el plânge

de parcă o lamă fierbinte-ar tăia
în adânc
nisipul de om
omul de câine

şi totul se zguduie
capătă alt sens
în ochiul furtunii
ce m-a înrobit
fără de sens
atât de aproape

niciodată la fel

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

Că eşti!
Din când în când mai mult,
"Aproape" câteodată,
În stare... oarecum.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi eşti departe...

Că spui!
Adeseori cuvinte,
Tăcere câteodată,
Nimicuri... uneori.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi spui departe...

Că vii!
Din pas în pas cu totul,
Alene câteodată,
Plecând... adeseori.
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi vii departe...

Că vrei!
De multe ori aproape,
Din mine câteodată,
Credibil... rareori,
Că-i bine, zic!

Păcat că-mi vrei departe...

poezie de Gabriela Chişcari (27 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!