La margine de râu

Ne vor lovi cu pietre, vom fi alungaţi
ca doi schismatici în deşert,
e prea multă linişte, hai să plecăm.
Ne biciuie frustrarea pe faţă şi pe ochi
pornim pînă nu se-nfundă drumurile, până când norii
nu aruncă cu fulgere sticloase în noi.

Cu rasuflarea tăiată, prin ploaie,
îţi voi deschide fereastra unui gând
ce-mi mistuie inima şi o coace întreagă
la focul aprins dincolo de râu.

În odaia în care duhul apei doarme,
ochiul cerului stă nemişcat şi priveşte
cum, despovărată de veşminte,
măsori întunericul cu braţele albe.

Cu ochii mari, îngheţaţi pe mine, spui
ne vor lovi cu nepăsare, vom fi uitaţi
aici la margine de râu
şi cred că-i atât de frumos.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vom învinge iarna

O să se răzbune iarna, iubito!

Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.

Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.

Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenuşa în piele.

O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom trece pe pârtii ca vântul.

Ne vom înghesui unul în altul sub pene
şi ne vom sufla gândurile în piepturi.

Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum vom învinge iarna

O să se răzbune iarna, iubito!

Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.

Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.

Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenuşa în piele.

O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom zbura pe pârtii ca vântul.

Ne vom înghesui unul în altul sub pene
şi ne vom sufla gândurile în piepturi.

Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare o derulare din amintiri

Noaptea si-a risipit întunericul pe miriştea lunii
eu îl caut prin cotloanele gândului,
nu găsesc decât umbra unui fulger
care mi-a spintecat norii.
Iubito, nu te mai ştiu acasă printre vise,
ai alte smulgeri din trupul câmpiei
îţi văd pălăria prin grâu,
o ancoră la ţărmul înmiresmat al cerului.

Tu împarţi sănătate celor ce nu sunt bolnavi
şi rupi din fiecare câte o poveste,
să mi-o spui când beau cafeaua amară.
Asta zic şi eu plăcere, pelerinaj prin ploaie,
să respiri încântarea lascivă şi udă
cu sufletul dincolo de împrejurare
şi cu sunetele iubirii care se topesc în urechi.

Tu strângi la piept o carte, eu te strâng pe tine
mai tare,
nu văd unde vom ajunge,
dar sigur vom străbate drumul
până te declari obosită şi dormi.

Te veghez până-n târziul oftat,
las tăcerea să se furişeze-n oglinzi
şi mă strecor furat de marea ochilor tăi
ce se deschid miraţi după un surâs.

Dimineaţa când eşti plină de mofturi
sunt mulţumit şi somnoros,
totul pare o derulare din amintiri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

Departe, într-o ţară caldă
Cu portocali şi cu lămâi,
Ne vom compune înc-odată
Tu cel dintâi, eu cea dintâi.

Eu inima mi-o voi deschide
Şi mintea ta n-o va lovi,
De mână iarăşi mă vei prinde,
Va fi aşa cum ţi-ai dori.

Noi vom purta aceleaşi nume
Cu care ne-am strigat cândva,
Am toate drepturile-n lume
Pe care le-aş putea avea.

Pentru că te iubesc de-o viaţă
Fac azi talazurilor faţă

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indefinit infinit idilic

De viaţa ne va despărţi,
Să ştii, ne vom vedea prin moarte,
Când numai noi doi vom refi
Un cuplu, imortal aparte.

Iar dacă moartea va sfârşi
Idila ce-am avut-o noi,
O viaţă-n spuse o dăinui,
De cum am fost, atât de doi.

Atunci când nu vor fi nici spuse,
Că nu va mai fi cine a spune,
Vor fi tăceri, de zile apuse
Şi, stele-n cer ne vor da nume.

Poate vom fi şi după stele,
Când tot, nu va fi decât negru;
Cărbuni, un praf de păr inele
Ce ne vor prinde, în doi, integru.

Vom trece peste infinit,
Că şi-nfinit un sfârşit are.
Vom fi un punct nedefinit,
De unde tot va reapare.

O altă lume şi-un alt soare...
Pentru că dragoste, nu moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri arse

când vom fi tot mai departe unul de celălalt
vom pune între noi cerul cu întrebări
partea mea va fi cât toate zilele
partea ta cât toate nopţile
la fiecare capăt
un anotimp diferit
şi fiecare îl va străbate pe jos
eu voi zidi o casă după soare
tu-ţi vei echilibra resursele
va fi greu
orice anotimp ars
ne va îmbogăţi cu alte întâmplări
până la momentul acela
când distanţele se vor topi
şi vom tăia din cerul prea mare
porţia noastră de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul Cerului

Privesc albastrul Cerului
Parcă-s ochii Visului!

In clocotul gândului,
Pe valurile norilor,
Aş vrea să urc şi să cobor
Până la inversarea Timpului
Şi Începutul Începutului!

O să înot printre Planete
Voi sfida Timpul cu ele.
Împrumut, Lebăda albă o voi cere,
Ca să plutim pe Marea Galaxiilor Semeţe
Până când Farul Veşniciei
îl faţă ne va lumina.

Ancora Speranţei atunci o vom arunca,
Lângă El vom acosta,
In Lumina Sa ne vom îmbăia
Până când in Lumină şi noi ne vom transforma...

Strălucind aşa, inapoi în Galaxia noastră vom putea naviga
Cu puterea Luminii Timpul îl vom putea alunga
Speranţele Începuturilor in noi, de atunci le vom putea purta
Şi cu toţii in Albastrul Cerului fără de sfârşit, Măcar cu clocotul gândului
Cândva ne vom muta....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noapte ne vom iubi

şi ne vom strânge în braţe timid
sub paltonul meu cel vechi
fără nasturi alături de părul meu
ţepos netuns de zece ani cu puteri
paranormale fix la doisprezece
noaptea ne va inunda o peliculă
de copola şi ne vom lovi violent
cu faţa de animalul ieşit din noi
ne vom accidenta de acea nălucă
apoi vor curge îmbrăţişările
cu simbolurile mistice ştiute numai
de noi sau de ochiul de cerb smuls
şi plantat în tavan să ne vegheze

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vor îngropa adânc

Când vom muri ne vor îngropa adânc, nespus
De-adânc, şi iarba va acoperi mormântul de îndată,
Iar noi vom auzi: undeva, deasupra noastră, sus,
O ploaie trecătoare alintând pământul, delicată.

Apoi, nu vom mai dori nimic, nopţii tovarăşi,
Şi treziţi dintr-un vis, vom gândi astfel:
Dacă afară-i linişte – e toamnă iarăşi,
Dacă-i zgomot – e primăvară-n orăşel.

E plăcut că sentimentele noastre somnoroase
Nu vor mai fi învolburate de suferinţe, bucurii, nevoi:
Ale despărţirii sau iubirii complicaţii dureroase
Nu mai pot pătrunde prin sicriu până la noi.

Suntem acasă, am găsit ceea ce toţi oamenii speră
Să găsească. Aici, în sfârşit, noi ne vom face-o părere
În ce fel o viaţă minerală, fără sentimente, diferă
De-o viaţă sensibilă, sensibilă până la durere.

poezie de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se întâmplă mă doare

Am înstrăinat cuvintele, dar scrisul mă trădează,
sunt un marginalizat în gânduri,
se rup din suflet credinţe statornice
lumea e o furgonetă goală plecată la drum.

Nu-ţi mai simt prezenţa,
casa noastră se ruinează şi alunecă-n uitare,
poate o să-mi schimb tot ce am sedimentat
şi te voi lua cu mine
în partea mea de adevăr nemărturisit.

Inima ta cuprinsă de îndoieli şi a mea dezamăgită
se vor căuta întregi înainte de apus,
de atâta ploaie măruntă şi deasă
le vom găsi un acoperiş de frunze
pe malul unui râu de lacrimi.

Ce se întâmplă mă doare
şi parcă durerea-i folositoare
când aduce o rază de lumină caldă,
caut atâta tăcere cât să vorbească umbra
şi noaptea să ne primească sub umbrelă
ca pe doi rătăciţi de singurătate
cu dragostea în buzunarele cusute
pentru bucăţi din comoară
vitregită atâta vreme de valoare.

Timpul s-a încărcat de nerăbdare,
a trecut pe lângă noi ca păsările
grăbite în zbor spre ţările calde,
noi am rămas la mistuit iubirea
într-o iarnă cu îngeri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 martie

femeie azi e ziua când balansezi
peste mine iluzie şi parfum ciobit
de sărutul violet dat ţie să mi-l dansezi
sub cerul de ambre spre noi pornit.

ştiu, ochii tăi demult mă hăituiesc
prin frunze abuz ştiut de servilism
exact când eu tocmai mă pomenesc
cum gândul mă fură iubirii cataclism.

vârful degetelor de-ajunsă pierdere
vor fi pe colierul tău de mele gânduri,
ochii îi aciuez pe clipa ta extindere
şi ne vom lega cu rime eterate cârduri.

de extazele uitării frumos atinşi
hai! trebuie să trecem odaia goală
să ne imaginăm în destine aprinşi
că explorăm o cale lactee ideală.

apoi dansului rotund cu paşi rotunzi,
învârtindu-ne vom imita ciclu cosmic
şi-n emoţia aşteptării tu, să afunzi,
sfericul gând strivit-n sărutul atomic.

temător ţi-oi enerva părul tău ebenin
stârniri de spaţii vreau în freamăt,
tăria singurătăţii dincolo de destin
vom alunga-o fiorului cu iubire geamăt.

şi voi învăţa chefuitul turn medieval
cum frunte să-şi întoarcă spre noi
când luciul mâinii tale, blestem iar,
dă voie să lunece sclavia ochilor goi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-n floare de lotus

O să se tragă zăvoarele de lemn,
porţile o să suspine din încheieturi,
se va lumina dincolo de ziduri,
de vor năvăli fluturii pictaţi.
Aburi din pământ se ridică la ceruri
şi ele au scările trase.

Asemenea unor sertare cu obiecte diverse
memoria mea se deschide încăpătoare,
rămâne fără margini.
Se decojeşte noaptea până la piele
atât cât să se poată iubi cu stelele
aşteptând luceferii să coboare pe pământ,
zburători cu aripi reci prin visele femeilor.

Tu torni în mine mierea într-o amforă
şi o aşezi între pietre preţioase.
Se vor subţia după ploi marginile
şi-n freamăt vor aluneca printre noi,
să germineze mai departe din sâmbure
viaţa ce se deschide-n floare de lotus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi va fi tăcere

Din primăveri abstracte cu râuri de tristeţe
Şi flori de neputinţă îţi scriu câteva rânduri,
Strivesc în mine dorul, curând va fi să-ngheţe
Şi ultima chemare prin ploi de anotimpuri.

Nimic n-are să doară, nici vis, nici amintire,
În praful înserării va aţipi durerea,
Vom fi ca doi străini în straie de himere,
Din resturi de iubire îţi voi sculpta tăcerea.

Nu ne vom mai căuta nicicând şi nicăieri,
Va ninge-o veşnicie cu pulbere de lună
Şi vom purta ţărâna de-amar şi de poveri,
Doar zdrenţe de regrete vor mai stârni furtună.

În nopţile stinghere ne vom căuta în vise,
Dar grăniceri de temeri ne vor opri haini,
Vom împarţi şi moartea, săruturi interzise,
Cu noi vor plânge îngeri de dor, prin ochi blajini.

Apoi va fi tăcere, ne va-ngropa ninsoarea,
Să nu mă-ntrebi iubire de-aducerile-aminte,
Atunci vom înţelege ce-adâncă-i disperarea,
Cum am pierdut iubirea prin ierni de necuvinte.

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii mari

am alunecat în spectacolul cromatic de ardezie
cu o versatilă duritate elegantă
până la uimirea care îmbracă ansamblul
construiesc ideea zborului din păsări
şi o las liberă să taie cerul
ca o săgeată desprinsă de pe pământ

oamenii privesc
cu ochii mari
şi capătă întrebări nepuse

împart mirarea cu sunetele unui pian
atât de odihnitoare în gând
prinse în cuvintele încă nescrise
care-mi cresc din rădăcini

dacă nu vor fi scrise
o să rămână în tot ce iubesc
şi va fi înălţător

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care respir

de prea multă libertate mă las amăgit
privesc pe fereastra adevărului departe
în oglinda fără orizont a timpului
înţelegerea nu-mi mai este permisă demult
şi înot în ape tulburi.

cu prea puţină bunăvoinţă mă întâlnesc
în cercurile închise ale tăcerii
poate poate cineva vorbeşte
luându-şi lumea în cap
cu drumurile ei cu tot
până voi respira clipele trecerii
prin apele oaceanului care ne despart
şi ne lasă
înţelepţi la mal.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

o să mă întreb dacă o să te întreb
cât de mult mă iubeşti dacă m-ai iubi
ce tare m-ai strânge în braţe
când o să-ţi propui
călcându-mă în picioare cu pantofii tăi mici
o să mă întreb dacă o să fie adevărată
povestea noastră de iubire
dacă o să fie vreo poveste de iubire
o să mă lovesc de întrebare până când rana
va sângera versuri
voi lovi cuvintele până când copiii noştri
vor bea whisky în creşe
şi vor fuma marijuana la şcoală
azi o să te întreb de ieri
mâine de azi şi poimâine
ne vom întreba dacă ne iubim
dacă o să am curaj să te întreb
ne vom înălţa până la stele
să găsim leac pentru tristeţe
de plictiseală o să ne întrebăm
ce mai căutăm dacă vom avea timp
pentru alte întrebări azi o să mă întreb
ce vom face mâine dacă nu ne vom iubi azi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tuşă fără albastru

Aş putea să scriu despre orice. cum au înflorit zarzării
şi cu atâta zarvă, eu pot legăna dragostea, ca pe un copil în scutece,
printre copaci înfloriţi,
desigur,
nu se va împotrivi nimeni
doar
lămpaşele
ne vor privi, curioase, pe străzi, când te voi găsi, şi când te-oi lua de mână-înăuntru.
lalelele sunt locurile pentru atingerea de primăvară.
dragostea miroase a lalele şi a mere foarte frumoase şi a îngheţată proaspătă de vanilie
grădina
e
acolo,
nu tace!
ne vor privi îngeri mărunţi, în picioruşele goale,
rochiile subţiri îmi vor îmbrăca o inimă şi jumătate,
noi avem încă o inimă, cu ochelari,
şi plină de
empatie.
ne este comună bătaia de inimă o vom umple cu sângele florilor
lasă-mă să zbor până unde florile pot maximum ajunge şi răzbate
mânate de un viitor alb
cred, îmi place să te văd în tricou, dar o să îţi speli singur cămăşile şi şosetele,
te voi atinge,
şi te-oi îmbrăţişa,
taină,
răcoare,
şi umbră,
te voi cuprinde, într-un colţ de poezie, romantic,
îţi voi coace un chec mai bun decât ieri, cu multă cacao,
ciocolatiu,
şi într-un fruct, şi-într-o floare profund visătoare, îţi voi pune scrisori.
cum te numeşti
cum
te-am găsit
nu mai ştiu... dar clopotele or să bată în floarea aleasă
inima e probabil un loc de aprins lumânări
dacă e dragoste,
inima e un loc de aprins lumânări.
şi,
în grădini,

un foc alb.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcut

Lumina mea, îngroapă-te cu mine,
La primavară poate încolţim,
Şi ne dăm iaraşi marilor mulţimi,
Lumina mea, altfel nu va fi bine.

Ochii mi s-au mărit de-atat amurg,
Şi sufletul la fel, de-atata noapte
Să fim dintre acei ce ştiu să rabde
Cum norii trec şi râurile curg.

Nu orice îngropare este moarte,
Până la brâu şi mult mai sus de brâu,
Lumina mea, de vom pleca departe,
Cum trece-un nor, cum curge câte-un râu,

Noi ne vom îngropa în câte-o carte
Tăcut, ca două boabe mari de grâu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!