Mereu

Mărgea pe şnur, de timp non stop,
Perpetuu în mişcare d-un bijutier;
... E viaţa însăşi, scumpul colier
P-o aţă-n două capete, în veşnic hop.

E ciclul de-nceput în nesfârşit
Vândut pentru rulaj la relantiu
Risipitor, predând salutul din chipiu
'n sinistru început, de suflet istovit.

Rostogolire de idei şi vise
În minţile ce n-au nicio idee;
Nici de-nceput, din corpul de femeie,
Nici din topitul neştiut în cave-nchise.

Rămâne lanţul genelor perechi
Cu X şi Y, matematice de sex
Şi ticuri înăscute sau reflex
Cu dogme mereu noi, dar toate vechi.

Este mereul invocat de filozofi;
Ce-s terminalele novice din divin
Cu impregnări eterne-n minţi, într-un destin...
Suntem un uriaş, un infinit miriapod, cu mulţi... pantofi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Am un duşman de moarte, timpul,
Ce-i singurul inexorabil, fără stop...
Nu-i pot decide ritmul -lin sau de galop-
Chiar de divinităţii, în cerşit, îl stipul.

Îl am cu mărturii nenumărate
Pentru distrugerile-mi de proprietate
Vizibile; constrâns din libertate
De-a avea dorinţe noi, neexplorate.

Îl pierd în fiecare zi, din ce-am avut;
Mă uit în juru-mi, oamenii se schimbă,
Nu sunt la fel, vorbind aceeaşi limbă...
Urăsc profund apelativul... A trecut!

Ce schimburi chimice în creier îmi produce
Dându-mi impresia că sunt mereu la fel
- În propria-mi introspectivă d-eternel -
Cu judecata-i crudă şi final de cruce.

De ce nu se curbează timp, ci numai spaţiu,
Să-l fac un rond, să mă întorc copil,
Să fiu într-un perpetuu viu exil...
Veşnic să fiu contemporanul lui Horaţiu!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irosiri

N-aveam nevoie de calculatoare
De creiere în timp am fi păstrat,
În loc de-al fi distrus pe cel ce moare
Şi din gândire-am fi recuperat.

Trăim perpetuând vechi sacrilegii,
Tot ce-am produs, lăsăm mereu să moară.
Reluăm la infinit, reluăm, povara legii
La nesfârşit, mereu e pentru prima oară.

Ne comportăm la fel ca egiptenii
Din hău de timpuri imemoriale;
Distrugem creierul de sute de milenii
Păstrând doar trupuri, oase, ţoale, oale.

Ca ei decerebrăm materie de liric,
- Nici cel puţin nu mai îmbălsămăm -
Atribuim doar corpului valori, empiric...
Nici simpla informaţie n-o mai păstrăm.

Ce simplu ar fi fost şi ar fi lumii
Să ţină, să-şi menţină, creierele-n viaţă
Prin carotidele ce-s "alimentele" minunii...
Fără de corp, că-i inutil, fără de gheaţă.

Am fi dispus de Einstein, Michelangello, de Kant
De Moliere, de Beethoven, Enescu...
Shakespeare era şi acum în viaţă, un gigant...
Contemporani erau Coşbuc şi Eminescu...

Ideea la profan este lugubră în sine,
Dar rezultatul este colosal!
Despre Geneză ar fi ştiut, de mult, oricine
Şi-am fi trăit turişti... în spaţiu-universal!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul...

... unicul, capodoperă
cu adevărat,
universală,
o minune de penel şi geometrie perfectă
pe viu,
în faţa criticii lumii din toate timpurile...
... dovada în culori
că suntem în jumătatea nevăzută
a cercului, din care totul se naşte...
... nu are nicio legătură
cu creaţia
umană
şi toate replicile
sunt originale...
de stau întins, oare îl am, un suflet colorat, din eu petale?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi...

Pentru asidui... işti tic-arii,
Ce-n snobism golaş de sens,
Fumurându-şi limbii carii,
Fac din dialog non-sens
Tot adăugând ce nu-i
În limbariţa lor goală
"Şi"ruind la tot, oricui
O conjuncţie drept "fală"
-Fără-n fond nicio fălie,
Că "ca şi" nu-i "elevat",
E un semn de maladie,
Un "chichiţ" de internat-
Le urez în noul an,
"Ca şi" ei, "ca şi" "ca şi"
"S-aivă" ceva "ca şi" ban,
Fericire doar "ca şi-i",
"Ca şi", la servici, noroc
Un ceva "ca şi" ar fi,
Să le-aducă barza-n cioc
Mulţi "ca şi" ar fi copii,
"Ca şi" dragoste o idee
"Ca şi" cum c-ar exista,
Cum "ca şi" ar fi femeie,
Când femeie e şi ea,
Sau "ca şi" bărbat fiind,
-"Ca şi" fiind cu evidenţă-
Chiar "ca şi" tot se spetind
Tot bărbat s-aibă-n pasenţă...
"Ca şi" dovedind cultură
Să-i citească toţi "ca şi",
Nicidecum de învăţătură
-Că de-un timp nici ea n-ar fi-
Doar "ca şi" o înălţătură
De citiţi c-ar fi "ca şi"...
După ce-ai băut bromură
Şi sex s-ar... dezlănţui.............

"Ca şi, ca şi, ca "ca şi"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchet de mine

Mă rupe în "da" sau "nu", petale,
Până nu voi mai fi nici miez;
Doar elixir, miros de floare
Pe-un portativ în sol diez!

Pot să-ţi dau zile ce-ţi lipsesc,
Pân-ar rămâne nopţi de vise...
Cearceaf mă fă să te-nvelesc
Şi dimineţi, ce vrei promise!

Şi flacără, veşnic de-ai fi,
Poţi să mă arzi până la scrum
Şi din cenuşa-mi să reînvii...
Cu sângele-mi trasează-ţi drum!

Iar dacă nu-ţi ajung la toate,
Mă-mprumut vieţi nelimitat...
Din tot ce am posteritate
Te-aştept... Pe-o bancă înfiripat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cult... ură

Se plimbă uitarea prin minţi dezgolite
De cultul de carte, de dorul de-a şti,
În frâu liber, d-avalma, l-adulţi, la copii...
Regină-n câmpii-n cenuşii-nămolite.

E ultimul strigăt, finală redută,
Nimic nu-i ia locul pe golul lăsat...
În neted de spaţiu ce timp a plasat
Meniri de cumul se tot pierd în derută.

E-o linişte cruntă în minţile goale,
Nimic nu se mişcă-n canoane de creier;
Trăim toţi în fabula furnicii cu greier
Ce cântă-n play back... Arta-i gustul de ţoale.

Dansăm dând din mîini peste umeri şi fese,
Concertu-i DJ, atheneu-i discotecă;
Limbaju-i la fel la Bambou, pe potecă...
Prostia s-adună şi-ncepe s-apese.

Ferice de minţile goale, odihnite;
Nimic nu produc, 's în perpetuu relaş.
Se poartă-i, la modă, cu capul golaş
Pe-afară, înăuntru... De stat, sunt spetite.

Suntem călătorii mileniului trei...
Progresul e-un dat la o altă de lume.
Noi suntem doar heakeri cu minţi de legume;
Diplomaţii din pile, copii de bani grei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea însăşi este Dumnezeu. În căutare descoperi că tu nu eşti nici corpul, nici mintea, iar iubirea pentru sinele din tine este pentru sinele din toate. Cei doi sine sunt unul singur. Conştiinţa din tine şi conştiinţa din mine, în aparenţă două, în realitate una, caută unitatea, iar aceasta este iubirea.

citat clasic din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea căprioarei

Pe Via sumbră întunecată
Din vechi Imperi' cu iz Roman,
Plecată neaoş din ţăran,
Era de cart frumoasă fată.

Fugise de noroi şi vise,
Crezuse în vorbe de ţigan,
Nici nu ştia unde venise,
Muncea şi nu avea un ban.

Nici nimeni nu ştia de dânsa
Căci numele-i fusese luat,
Nu prididea într-un păcat
Să-şi recâştige recompensa.

Se lumina din când în când
La far de noapte, fără seamă
Nici faţa nu conta, în gând
Doar timp să treacă, că e mamă.

Şi dor de casă şi bunici
O frământa fără alean,
Jura mereu dar tot în van,
Să nu mai fie pe aici.

Dar nu putea nimic să adune,
Căci mulţi avea de întreţinut
La şaişpe împliniţi niciunde,
Şi orice preţ ar fi cerut.

Şi ochii în lacrimi larg deschişi
Găsise carabinierul,
Şi un pic de bani, dar neatinşi
În pumnul strâns ca fierul.

Şi acasă nimeni nu ştia,
Nici pruncul lăsat singur,
Nici bunii săi ţărani sadea
De neam jumate ungur.

Şi altă... suplă reveni
Pe strada întunecată,
Credea la fel în bogăţii
Ca prea frumoasa fată

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comunicat

Particula, ar fi unicat; o suferinţă, doar plictisitoare,
De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare.
Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire...
Nici nu s-ar şti, cunoaşte... nu ar fi nicio făptuire.

Căci n-ar fi fapte, că" făcut" oricum, el, nu s-ar şti;
Nici amintiri, nici gânduri, vise nu s-ar povesti.
Nici scris n-ar fi fost, poate nici mimică, cuvânt...
Căci nimeni n-ar citi... nu s-ar săpa niciun mormânt...

... Că n-ar fi cin' să sape, nici bocete n-ar fi.
În fapt, nici n-ar fi "este", că nu ar fi copii!
N-am bea de fericire şi n-am şti de frumos...
Că n-am cunoaşte pe-altul, guri n-ar fi de folos!

Cât crunt de adevăr este în "împreună"
Din mulţi egali, ce fac un tot divers să spună,
Să cânte, să aplaude, să plângă, să se ia de mână...
Ce minunat că din comunicat trăim!... Ne împletim, cunună!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Aiurea-i spus "şi-a pierdut viaţă";
Ca şi cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheaţă.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există şi ne poartă
'ntre două staţii-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Şi-atunci e EA ce ne-aparţine
Sau noi îi suntem chiriaşi,
Fără contract de timp? Slujbaşi,
Neştiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiţi din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărţi de joc... Cu chip!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aruncaţi trecutul...

Ani mulţi s-au adunat în urma mea,
nu fac acum bilanţuri efemere,
dar cred că am lăsat câte ceva
din frământări, din chinuri şi durere.

Cărările umblate s-au schimbat,
n-au mai rămas decât în amintire,
dar, Doamne, oare nu ar fi păcat
să ne-aruncăm trecutu-n cimitire?

În viaţa noastră ce ar mai conta? –
dacă-am uita de casa părintească,
sau şcoala sfântă care ne-nvăţa
să ne mândrim cu glia strămoşească.

Ce să mai zic despre părinţi şi fraţi? –
că am trecut prin viaţă împreună...
Cum să rămână peste timp uitaţi? –
în suflete sunt zestrea cea mai bună!

De n-ar fi ei, nu am avea trecut,
nici viitor deschis şi nici destine! –
pribegi prin viaţa fără de-nceput,
doar slugi am fi prin ţările străine!

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţe

Natura e-n veşnică grabă să nască, din boabe, din ou, din pântece, pui
în cuiburi prematur clădite, cu râvnă, cu fiece an ce iţeşte sub nea,
de parcă-i blestem, prevestind de pieire, ce lasă loc liber de iei ca să pui,
căci totu-i morişcă, ce timpul o învârte, cu pale diverse; mai iuţi... ori să stea!

E-un tot canibalic ce viaţa se cheamă, croindu-şi periplul de za 'n devorări
pe lanţul ce ţine legată existenţa, din şnur cu mărgele ce cresc pe şirag,
pus tot colier, printre altele multe, sub gulerul sfânt ascunzând sărutări...
că-i semnul lăsat de o lume de oameni cu crez să se înalţe la sursa de drag.

Stau încă în perla, grăunte-siliciu, a mărgelei cu eu-l ce-mi flutur de steag!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supra... vieţuirea

Pare-a fi doar un plus superlativ
Paradoxal, un academic acceptat;
Ca şi cum fiinţa-i pleonasm la "existat"
Şi dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.

Nu ştiu ce-i să trăieşti peste trăit,
Dar am în scoarţă, în oase un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic... Interzis
Să-mi rup din lanţul de destin ce mi-e voit.

Am zis destin, necunoscutei "X"
Ce-o dau monedă schimbului "nu ştiu"
Mereu după se-ntâmplă... un prea târziu;
Doar arogant să demonstrez că "ştiu, la fix".

Mă-ntorc la termen; "peste vieţuire"...
Ca şi cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Şi nu cred iotă că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni... de retrăire.

Sau poate-i simbolul despre voinţă
Când singură întrece crud eşec;
Aşa cum devii peşte după-nec
Sau criminal ce ucide din credinţă...

Ori o fi gustul puritan de-a nu ceda
Ce-oricum nu ai pentru că "ea" în fond eşti "tu"-ul;
Un cărăuş, nu viaţa... ci doar sufletul
Ce-ar fi real... sau un mister sau altceva...

E sigur la bărbat prin compromisuri,
Neexistând oprelişti, nici convenţii...
Capabil de-a lupta cu-extrapotenţii;
De-aş mânca seamăn ca să-şi facă proprii visuri.

Imprevizibil nu-i la fel şi la femeie,
Stăpâna regulei că mereu se descurcă...
Şi-o face o viaţă, unde pe-alţii-i duce-n cârcă,
Chiar piere-n loc de-a eluda principii-cheie.

E sigur un colos de peste poate,
Când pare că nu poţi, că e sfârşit,
Când nu-i nimic, nici timp, eşti doar un mit
Ce ţii să-l treci de hop, să-l scoţi din moarte...

În fapt acum remarc ce e sinucigaşul;
Nici vorbă de renunţ, nu-i existenţă,
Că-n fond nu-i aparţine ce-i esenţă...
Un purtător poverii ce şi-o curmă, laşul.

PS.
... Să cred că-n fond suntem cu toţi poveri
Frugale, purtând suflete-n mesaj;
Ţintit traseu pentr-un prestabilit bagaj...
Mediatori?... "Vieţuitori" supra-stingheri?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origini incerte

Din două universuri, care ţi-e cel mai sfânt;
Necunoscutul nimeni râvnit din neştiinţă
Sau semenii ce-i ştii culcaţi demult, pământ,
Rămaşi de rădăcini, să ne sorbim conştiinţă?

La praf stelar ţintim ne căutând origini
Şi apăsat călcăm strivind uitate vise
Sub tălpile-n oglindă, pe luciul spart de spini
De la săgeţi solare se răcorind 'n abise...

Ne retopim perpetuu din sevele străfunde
Resuscitând nutriţi de-un însămi canibalic,
Ne pogorând la rând meteorite arzânde
Înfrăţind zbor cu scormon de sapiens animalic.

Nici nu-i mister, în esenţă e punctul de plecare
De unde raza-ncepe se percepând privire
Ce-ar releva ce suntem; noi, Univers se pare!?...
Arar ne amintind că-i suntem contopire.

Ne creştem trupuri noi din vechile schelete,
Culegem mere roşii din cărnurile-n humă
Şi pâinea o plămădim din braţele de fete...
Ne parfumăm de roze din lacrimi-ochi de mumă!

Suntem o coajă groasă pe astrul planetar
Călătorind în vid, stingheri, neplânşi, uitaţi;
Nişte orfani, doar mintea cătându-şi un amnar
Ce s-a aprins scânteie din palmele de taţi...

Pe coapsele de mame... Copii sacrificaţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nou, La Mulţi Ani!

Mă rog eu, pentru voi, s-aveţi un an cu bani,
şi sănătate multă, pentru un LA MULŢI ANI!

Vă rog să fiţi aproape prietenilor fani,
să-i aveţi ca pe fraţi şi, acum... şi LA MULŢI ANI!

Îi rog pe cei ce uită de voi bogaţi, sărmani,
să-şi readucă aminte şi azi... şi LA MULŢI ANI!

Rugaţi-vă o secundă să fim din nou umani,
că aşa perpetuu OM fi, MAI MULŢI şi LA MULŢI ANI!

Să ne rugăm la morţi, noi, cei contemporani,
că aşa o zi şi alţii ne vor ura... LA MULŢI ANI!

Eu vă iubesc din pagini, de pe-alei cu castani,
din gând, ce vă însoţesc... de-mi uraţi LA MULŢI ANI!!!

Să fiţi etern iubiţi, iubind azi, "LA MULŢI ANI!"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita deznădejdii

E peste durere regretul tacit
Când nu mai poţi plânge din corpul secat
Şi mâine dispare din timpul mâncat,
Pierit de la masa cu blatul zdrobit...
Că nu mai dă locul la coate să pui,
Nici gândul să sprijini pe întremur, bărbie,
Căci nu mai există reflex verb "să fie"...
Şi viaţa în sine atârnă de-un cui.

Se cheamă summum depresiv, deznădejde
Ce mătură eul de orice resursă...
Deşertul imens, când apa e scursă
Şi nor nu-i niciunde s-adape nădejde...
E peste ce ruga mai poate întreţine,
Când nu mai există nici sfânt... Pervertit
În pâcla cădelniţei, fum din topit
De tămâie, ce doar consfinţeşte destine...

E ultim apel... să trezeşti om din tine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubire!

Dacă nu există început;
Nu există sfârşit;
Nu există timp;
Poate nici spaţiu;
Noi existăm de când....
De când avem conştiinţa de..
Sine; de Noi?
Dacă suntem doar transformare;
Perpetuare; rostogolire!
Atunci suntem nemurire!
Suntem întru tot;
Un infinit!
Un Dumnezeu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!