Divorţ

Se căutaseră o viaţă,
Când s-au găsit erau "trecuţi",
I-a despărţit o dimineaţă
Din sala "paşilor pierduţi".

epigramă de Carmen Mihuţescu din De la croşetă... la floretă - epigrame (1978)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrului Radu D. Rosetti, autorul prozei din "Sala paşilor pierduţi"

- Ei, unde vă e avocatul?
Întreabă Curtea pe doi muţi.
- S-a rătăcit, spune aprodul,
În sala paşilor pierduţi.

epigramă de N. Mihăescu-Nigrim (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au regăsit în sala paşilor pierduţi.

paradox aforistic de David Boia (30 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sala paşilor pierduţi

Se-ntreabă bieţii inculpaţi,
Când cheltuiesc enorme sume:
Pe cine s-angajeze-anume
Să-i apere de avocaţi?!

epigramă de Sorin Beiu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tribunal

Când sentinţa se citeşte
Eşti pierdut, ce mai discuţi,
Nu degeaba se numeşte
Sala paşilor pierduţi.

epigramă de Florea Ştefănescu din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine îşi putea închipui că fata aceea, subţire ca o trestie, numai surâs şi farmec, care părea ameţită ca un fluture ce dă de lumină, poartă, ca un melc în spinare, toate casele prin care trăise şi care nu erau mai luminoase decât sala paşilor pierduţi?!

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tranziţia în Sala paşilor pierduţi

Cu atâta forfoteală
Pe culoar şi-n încăperi,
Unde-i lege nu-i tocmeală,
Ci, mai nou, negocieri.

epigramă de Elis Râpeanu din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramiştilor jurişti

Confraţii mei neîntrecuţi
Aleargă într-un vino - dute
Pri sala paşilor pierduţi,
Pe urma poantelor pierdute!

epigramă de Constant Petrescu din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au iubit până când bârfa i-a despărţit.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (mai 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul paşilor pierduţi

Pe ţărmul paşilor pierduţi,
Treceam întâia oară
Îmbrăţişaţi, neabătuţi
De vremea de afară.

Era atât de cald, iar noi
Ne luminasem chipul,
Căci lumea-ntreagă dinapoi,
Era, pe ţărm, nisipul.

Ne îndreptam spre un apus
Cu simpla adiere
A vorbelor ce ni le-am spus
În clipe de plăcere.

Şi ne-am jurat pe ţărmu-acel
Iubirea să ne fie
Ca diamantul din inel
Şi înc-o veşnicie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremure în A.N.A.F.

Ştirea pe inspectori i-a surprins
Şi i-a făcut pe mulţi acuma praf;
Cutremurele-n ţară s-au extins
Din Vrancea până-n vârful de A. N. A. F.

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu din O epigramistă printre... floretişti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Cincinat Pavelescu

Maestre, în activitate,
Te-au plagiat doar nechemaţii,
Postum, dar cu fidelitate,
Te plagiază şi confraţii!

epigramă de Carmen Mihuţescu din Palatul de Justiţie (2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor în partidă dublă

Ce suflet mizerabil
De sentimente gol!
Te-ai dus c-un alt contabil
Ce n-a avut control!

epigramă de Carmen Mihuţescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui procesoman

Citat la judecătorie
Mormântul lui acum e gol,
Avea procese mari pe rol
Şi-a trebuit ca să învie.

epitaf epigramatic de Carmen Mihuţescu din De la croşetă... la floretă - epigrame (1978)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cimitir la Timişoara

M-am dus la Timişoara-n cimitir pe la rude,
Era dimineaţă, frunzele erau verzi şi erau ude
Voiam să beau cu ele câte o cafea
Şi să le asigur, din nou, de dragostea mea.

Nu i-am găsit acasă pe fată şi pe Fănel,
Probabil s-au dus să bea o vodcă niţel.
Dar mă-ntorc mâine mai pe-nserat
Până ce să se culce n-au apucat.
Ca să le spun, vrei nu vrei,
Ce dor îmi e câteodată de ei.

La mama e bine, acum de dimineaţă
Mormântu-i îngrijit, plin de verdeaţă.
Bună dimineaţa, soacră bătrână şi bună,
Aş avea să îţi spun, aşa, ca o glumă
Să-ţi iei catrafusele şi încet s-o porneşti
Ca să mai vii şi pe la noi, prin Bucureşti.

Nela-i plecată de mult de la noi
Acum doarme mândră lângă eroi.
I-am spus că lui Florinel i-am adus cartofi şi aţă,
Numai, ei, ce şi-a dorit, nu i-am adus: viaţă...
Şi acolo, în cimitir, am plâns singur, în vânt
După ce că în viaţă de mult nu mai sunt.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă stare

Am început să mă-nconvoi
Sub apăsarea anilor trecuţi
Mi-s ochii umezi de nevoi
Şi simt durerea paşilor pierduţi...

Am început să mă aplec
Cu fiecare frunză căzătoare
În propria-mi speranţă mă înec
Şi simt chemarea vieţii viitoare.

Am început să mă înclin
Iar mâinile mi-s amorţite
Sufletu-mi adoarme la cel mai dulce chin
Şi simt cum lumea începe să mă uite.

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigrama

De hâtrul cel cu două feţe
Spune-o poveste - şi cu rost -
Că plânge, vrând să-ţi dea poveţe
Şi râde, c-ai rămas tot prost!

epigramă de Carmen Mihuţescu din De la croşetă... la floretă - epigrame (1978)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile de dimineaţă

Am încercat să zbor,
dar toţi îmi spun că aripile mele sunt pentru înot.
Mi-am încercat întâi aripile din somn,
Aproape reuşisem.
Cu răsuflarea tăiată planam peste câmpii albastre şi domuri înalte,
mă înălţam şi coboram aievea.
Cât vis era în zbor şi-n vis câtă zburare
când se-ncheiau sub aripi
imensităţi albastre-n continuă urcare!
Plutind pe mai departe,
din aurora boreală mi-am tăiat o parte.
Erau minunate ca aripi, dar prea mari erau
şi, când m-am rotit într-o parte,
ameţită de-atâta adâncă imensitate,
au alunecat la nord, acolo unde erau învăţate
să stea şi să fluture.
Aripile de miazăzi când le-am vrut
pe la subsiori, când luam viraje, s-au descusut.
Într-o poiană, un fluture bătrân
mi le-a dăruit pe ale sale.
Spunea că înţelepciunea vieţii nu e să zbori,
Ci, cât mai mult, să stai în nemişcare.
Cu-asemenea aripi subţiri,
care imediat mi s-au rupt,
să gândeşti aşa nu-i de mirare.
Atunci m-au găsit aripile de dimineaţă:
înalte, albe, sidefii, cusute fără aţă,
parcă din nori, parcă din ceaţă,
parcă sunând a micşunele,
clopoţei argintii la încheieturi,
pe margini, boabe de rouă cu stele,
nici cântec de leagăn doinind,
nici auz de pasăre albă auzind,
Urcând şi sunând, spaţiile deschizând,
sufletul înălţând
la marginile mării hodinind,
când apusurile vii cerurile-nchid,
fremătând în zori, peste mări, în argintii zale,
înotând prin ceruri umbrite de stele,
Mari cât ale crinilor petale.

C-o sete nebună de viaţă, de parcă
nicicând nezburând, nicicând neîncetând,
ar fi pornit din însuşi izvorul de viaţă,
mai pure decât crinul,
mai limpezi decât seninul,
argint de porumbiţă picurându-mi pe spate,
dor de zări şi viaţă, dorul de departe,
dorul de lumină, lumină neâncetată,
neatinsă, neapropiată,
adevărată!

poezie de Dania Vasilescu din Aripile de dimineaţă
Adăugat de mihai51
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări rătăcite

Era, în aer, o chemare nouă,
Iar sângele-a răspuns, a fremătat,
Şi zborul lor, pornit neaşteptat,
Le-a înălţat spre ceruri pe-amândouă.

Zburau alături peste-o lume care
Abia se mai zărea de peste nori,
Se mai strigau discret când, uneori,
Nu se vedeau pe-a cerului cărare.

A fost ca într-un vis, când o furtună
I-a abătut din liniştitul zbor,
I-a despărţit şi-a vrut să îi răpună.

În drumul devenit rătăcitor,
Sub soare sau sub razele de lună,
S-au îndreptat, stingher, spre cuibul lor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ratare. O dramă a paşilor pierduţi.

citat din David Boia (29 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sala de aşteptare

Ninge-afar-a disperare
Peste linii şi marfare
Ce confuză aşteptare,
Sala de aşteptare

Trupuri-sloi de-nfrigurare
Răstignite de spătare
Lângă triste valigioare,
Sala de aşteptare

Răvăşite lupanare
De destine boschetare
Se-afundă-n dormitoare,
Sala de aşteptare

Tremură în mâini murdare
Cartea de identificare
La somaţii reci, jandare,
Sala de aşteptare

Staţia de-amplificare
Anunţă o suspendare
Între doruri pendulare,
Sala de aşteptare

Primul tren care apare
Pune lumea în mişcare
Îmbulzeală la urcare,
Sala de aşteptare

Doar năluce solitare
Trezite din hibernare
Zgribulesc pe culuoare,
Sala de aşteptare

Gara din Bacău, între două geruri, două trenuri, două spleen-uri

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!