Crez de vis... la Rege

De la bunica ascultam prin'70
Poveşti cu o Regină din alt timp
Ce cobora-n caleşti, cu har şi nimb
Pe-n drum de colb, la fel ca azi... poteci.

Şi tatăl meu, copil desculţ, vedea
Alai regesc în Câmpina natală,
Încununat de-o sfântă, o vestală...
Era Maria, o Regină, a ţării stea.

Mă doare timpul, am în carne totul,
Mă prăvălesc în gânduri de copil,
Înverşunat la minţi ce-au dat exil;
La venetici de suflet de-un popor, netotul.

Aveam acasă, în sertare-n cărţi,
Monede de argint sau bani-hârtii
Cu chip frumos, cum visul de copii...
Să fiu cum un Mihai! Chiar cu aceiaşi sorţi!

Nu se ştia de rău... Curaţi pe-atunci
-Prin '30 din ce-i trecutul veac-
Erau ferice şi de-avut de-un prepeleac...
Trăiau în pace şi onoare, printre munci.

E-un paradox, căci ce trăiesc e-un vis
Şi ce-i real refuz, căci e perversitate!
Mă pierd într-un neant nevrut, într-o etate...
E ţara haosului, furtului de nedescris.

Nici de-am plecat pe alt tărâm, în lume,
Nu am uitat poveşti, de buni, de taţi.
Trăiesc acum şi eu prin exilaţi
Şi-ncerc s-aştern trecut în noi volume.

Şi cum în vis, trăieşti aievi real,
La fel realul s-a-ntrupat în vis...
Felicitări am dus, la regele promis,
De ziua-i naşterii, eu neştiut... la Tron Regal.

Păstrez în suflet, inimă, în simţ,
Căldura palmei mari, a strânsului de mână;
O simt pe şiră, o am în braţ, o am stăpână...
Trăiesc de-atunci, înverşunat, sunt tot un zimţ...

... Doresc onoarea-n calm, spre-a mă conduce!
O groaznică, nimicitoare silă mă-ntreţine;
Să pot să fac din mine o mulţime!
Să pot linşa lingăii, hoţii... Rege s-am şi-o cruce!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup şi minte de-un popor

Drumuri de munte mă petrec cu Calistrat Hogaş,
Drumeţ de fel, îs un alt de Panait Istrati.
Cuza de neam m-a adunat, cu chip de ostaş
Şi pieptu-am coastele, ce-s pianul de-un Lipatti.

Am vocea răsunând poveşti de Sadoveanu,
Copil de noapte bună... amintiri de-un Creangă.
Eminovici am stea, luceafăr mi-e aleanu'
Şi cu Coşbuc mă-ntâlnesc o seară-n deal, tristul să-mi şteargă.

Mă ispiteşte spiritismul de-un castel Haşdeu
Şi mă încânt s-ascult radiofonic Irimescu,
Recent pierdut... şi Ionesco e-un de-al meu, deşi-i evreu
Şi nu-s absurd că merg pe lângă boi, cu Grigorescu.

Ah, cât de mulţi mă simt, un infinit Brâncuşi
Cu care am lăcaş poarta de-un sărut... Am zbor cu Coandă,
Planând cu Vlaicu spre Băneşti printre cei duşi
Şi peste tot şi toate am Regele Mihai... Ioane, tu, Smarandă!

Visez, cu toţi alături, să-mi fac ţara o cinste; o Germanie, o Americă, o Olandă...!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de copil

Sunt prelungit de azi definitiv
în timp,
sunt sfertul moştenit
întruchipat într-un ecran
cu haşurări de emotiv
citit din pântec de copil iubit
într-un halou, precum un nimb;
un ecou-grafic... Prim cameraman.

L-am benit cast din pur străfund
şi l-am spălat
cu mintea-mi scursă
printre o lacrimă sau două,
am tresăltat
de fericire inuită, nepătrunsă,
nebănuită pân-acum; doar gând
neîmpărtăşit, tangenţial, ce-aparţinea, gândeam, doar... "vouă".

Nu ştiu ce să aleg întâi;
mă pierd
de-un bine ce-l uitasem,
unul îmbătător, fără de noimă aproape,
că-n fond e-un semn de rău, de-apropiat haihui
de-un rece convenţional-fatal, de un dezmierd
la o planetă ce deja cu ai mei o poluasem
cu cânt ultim de lebădă... ce mai pluteşte încă peste ape.

Sunt dintre cei ce nu şi-au dus copii de mână,
doar arar
şi i-am iubit nemăsurat
aşa cum parte-am fost la rându-mi
educat,
însă lăsat fără de frâu, hoinar
neoblojit, ostentativ eliberându-mi
singur spirit ce-am transmis la fel, fărâmă cu fărâmă...

Şi mă resuscitez aşa-n neprevăzut total, în tot
să mă reschimb
ca printr-o programare
ce nu mi-o bănuiam; să mă-nsoţesc
pe un neant de-alei de gene-n timp,
să-mi fiu mereu o piatră de-ncercare
într-un frumos de nesfârşit dumnezeiesc...
peste mesaj direct de la gamet. Doar sânge de nepot.

Sunt iarăşi eu reîntrupat, nepoată sau nepot... sau doi.
De unde-atâta har
de la un boţ de fată
cum a primit
la rându-i tatăl meu odată;
o nepoată şi-alta imediat apoi...
ce-mi stă ca o icoană dragă într-o altă zi de calendar...
E-o altă purtătoare de sublim, un mit...

Un chip plin de zulufi de aur ce m-a-nsămânţat de azi într-o planetă-ntreagă...
Am încă-n cenuşiu un scrijelit de-o pată haşurată ecou-grafic... Şi despre viaţă mă întreabă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape părinţi

Mătuşilor, tanti le-am zis
Şi acum, că ieri este prezent,
Copil ce sunt, le am în vis
Doar timpului de-i pun accent...

Florica, Miţa, Mărioara,
Maria de mai multe ori,
Frusina... s-au topit în ceara,
Fitilului sfârşit de sfori.

Şi unchi Vasile, Ion, Tică,
Ori Gheorghe, unul dintre gemeni
Şi Grişa, din Soroca îmi pică,
Cum grâu-n glod 's... ce-i pus, de semeni.

Îmi defilează în mimi, tăcuţi,
Cu priviri blânde, cum mi-au fost
Şi mă încălzesc pe ochi zăcuţi
De-un dor, ce nu-i de-astâmpăr rost.

Aş vrea s-am aura la fel,
Să fiu pândit în amintire
De gânduri, se pierzând niţel,
Târziu, când îmi pierd omenire!

Din memorat, îmi fac menire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Am un duşman de moarte, timpul,
Ce-i singurul inexorabil, fără stop...
Nu-i pot decide ritmul -lin sau de galop-
Chiar de divinităţii, în cerşit, îl stipul.

Îl am cu mărturii nenumărate
Pentru distrugerile-mi de proprietate
Vizibile; constrâns din libertate
De-a avea dorinţe noi, neexplorate.

Îl pierd în fiecare zi, din ce-am avut;
Mă uit în juru-mi, oamenii se schimbă,
Nu sunt la fel, vorbind aceeaşi limbă...
Urăsc profund apelativul... A trecut!

Ce schimburi chimice în creier îmi produce
Dându-mi impresia că sunt mereu la fel
- În propria-mi introspectivă d-eternel -
Cu judecata-i crudă şi final de cruce.

De ce nu se curbează timp, ci numai spaţiu,
Să-l fac un rond, să mă întorc copil,
Să fiu într-un perpetuu viu exil...
Veşnic să fiu contemporanul lui Horaţiu!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri

Sunt rute de vis sau rute de patimi
Turnate, pavate-n sudoare cu lacrimi;
Ruloul de smoală cu gânduri tenebre,
Exces de putere, cu moartea pe zebre.

Periplul continu de muncă-n alertă
Cu timpul de-a fi calculat de-o expertă,
E pojghiţa neagră de piatră-n pământ
Cu duceri visând şi retur de înfrânt.

Sau e un traseu, dibuit, imprecis
De pasăre-n zbor cu destin de ucis,
Cum este culoar pe oceane, pe mări;
Visare pe val, abisale-ncercări,

Racheta-n explozie nebună de-nalt,
Elan de atlet, maraton, triplu salt,
E-un fir de lumină spre steaua de vis;
Dorinţă bătută în gând nedescris,

Sărutul sublim pe alea din parc
Sau zbor din celulă, cum leul din ţarc.
Cum timpul trecut între ou şi acum...
Cum stea ce-o porţi astăzi şi-i ultimul drum...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Şi n-am puterea să-l întorc şi nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Şi-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la ţara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... şi Prut şi Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Ţineţi-vă să nu rămâneţi van
Cum sunteţi azi doar simpli impostori
De nu veţi recunoaşte-n timp valori
Continuând să renegaţi un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înţelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.

Şi nu uitaţi c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte şi gând sublim şi nu-nţeleg
De nu vă vreţi prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o ţară care-şi pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veşnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil să fiu

Să pot să fiu copil de tot
Cât timpul mai există,
Aş apela şi la complot
Ca să găsesc o pistă

Să pot să fiu copil acum
Cu inima si cu starea,
Aş inventa avid un drum
M-aş înfrăţi cu zarea

Să pot să fiu copil în gând
Şi-n veacuri peste ere
Aş scotoci munţii la rând
Ca să îmi de-a putere

Să pot să fiu copil curat
Cu gânduri intrinseci,
Aş căuta neîncetat
Copil ca să rămân în veci

Să pot să fiu copil, dar pur
Chiar şi-n lumea de apoi,
Ca într-un vis de bun augur
Aş da chiar timpul înapoi.

poezie de David Boia (10 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşi străbuni

Mi-e frică pentru viitorul care-a fost,
Când mă afund în cunoştinţele incerte;
De timpul dus, ce va urma de-un permafrost,
Sau de vom arde în vreun sor, încet, în trepte.

Sunt îngrozit de ignoranţa de prin şcoli
Neîmpărtăşind din ştiinţa din străbuni,
Uitând de genii; "dive" făcând idoli
Şi demiurgi veroşi, "regi" noi, dintre nebuni.

Regret, indiscutabil, timp pierdut
Să-nvăţ percepte-n loc de experienţe
Ce-aş fi avut câştig... Eram mai priceput,
Precum bunica -din legende- prin pasenţe.

Sunt încă un tomnatic de copil
Şi-am frica de pieire, într-un zadar;
De-a nu trăi realu-n timp util
'ntr-o lume fără mall... doar c-un bazar.

Deplâng, fără de lacrimi, ce va fi,
Că-ncep să calculez ani de trăit;
Cu gând la buni, ce debitau "prostii"
De gânduri, nesfârşite, de-un sfârşit.

Suntem o umanitate, în cercetare
De trecut -un viitor plin mistere-
Ce ne-ar fi panaceu de dezlegare
La ce nu ştim. Ne prosternăm a cere.

Ne redescoperim, naivi, urmaşi
De culmi, ce-n timp, demult, am fost deja;
Ca-ntr-un mister, nesăţios atraşi
De cum era... Şi vis ne e la fel, de-a exista!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun

Fărâmă de mesaj galactic
Se convertind păgân cu sfinte
Într-o cutumă, vis cu practic;
Copil pierdut de-un zeu părinte.

"Dar" e, creaţie, crenguţă
De tată-n fiu născut incert
La dată fixă... În brad crăcuţă
Lumini sclipind pe-un cer deşert.

"Cobor" din aştrii-n casă caldă
Din sanctitate-n moş-copil
Născut sacrificat, ofrandă
De-o lume-n crucifix ostil.

E albul prunc cu barbă moale,
Claus, Christmas, Noel, Crăciun,
Natal, Nativity, Natale,
Calatio... simbol de bun.

Se scurge-n vin sânge-n pocale
Să umple-n toasturi de urări,
Îmbujorând mari, mici sub poale...
E Moş Crăciun, albit de flori.

El strânge fiii, risipiţii,
Dă-ndestulare, cânt în daruri
La cei ce au... Năpăstuiţii
Întind cu mâna bici din caruri.

Alunecă pe timp, la fel
Tot neschimbat, cu reni-n hamuri,
Hristos cernut în fulgi de miel,
Neştiind că-n veci e sol de daruri.

Prozaic obicei canonic
Transpus plăceri în suferinţă
Îngemănând suflet, draconic;
Păcat de-omor într-o credinţă.

E-o lume într-o sărbătoare
Cum de milenii a fost, va fi,
Căci rege naşte, icnet moare
Şi toţi lui Moş suntem copii!

PS
Mă rog o lume pace s-aibă
Să uite azi de rău, de orori...
Doar dragoste, o floare dalbă,
S-aveţi! Ferice sărbători!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Am la rabat melancolie
C-am strâns prea multă şi m-apasă
Pe aripi, veşnic într-o vrie
În transa unui alt... acasă.

Misterios e nepătrunsul
Neînţeles, de timp trecut,
Prezent ce-acum trăiesc... Recursul
E-n fond, un viitor trecut!

De suntem toţi primar fărâmă
De-un Univers în răspândire,
Atunci suntem şi frunză, râmă...
Rememoraţi o omenire!

Privesc ca Nostradamus jar,
Să delirez de toxic gaz,
Mă mestecând în timp, mojar,
Să-mi sorb trecutul, din necaz...

... Că n-am uitat oricum sublimul,
Rămânând singur el, licoare
Endomorfinică din filmul
Lăsându-şi numai iz de floare.

Îmi pierd şi timp ce am puţin,
Cu gând mereu ce las urmă
Iubind, să gust din vechiul vin,
S-aleg din bile... ce-am în urnă.

Sunt veşnic anticariat,
Sedus de timpuri în culori
Cu patinări de pastelat,
Ce-mi dau în iris picuri-flori.

Sau poate sunt un fortunat,
Căci pot trăi doi simultan;
Eternul vis înaripat
Şi altul fizic, doar alean.

Ori sunt un specimen vetusc
Resuscitat din agonie;
Noroc îşi agăţând de-un vârsc
Pe-o râpă... de melancolie?!

Şi-acum mă uit la flori, pierdut
La verdele crud din grădină;
Săpând în viitor... trecut
Ce încerc să port în gând, patină...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi

Lasă-mi doar o fină uvertură,
Loc de-o şoaptă oricât e de mică
Din pastelul ce blând l-ai pe gură...
Să m-aprinzi ca pe-un led în aplică.

Lasă-mi doar din păr o şuviţă
Dintr-un fir, nesfârşitul de tine,
Ca s-o gust cu nesaţ ca p-alviţă
Lipind suflet albit de suspine.

Lasă-mi doar o-adiere d-atingere
Din fiorul din suflu-ţi mireasme
Să-mi iau zilelor fade o stingere
Cu grăbire-n spre nopţi de fantasme.

Lasă-mi puful "duvet" de obraz
În însemnu-ţi ştrengar de gropiţă,
Să-mi sting lacrimi în ea la necaz
Dintre picuri ce-i vărs în suviţă.

Lasă-mi perle pe firul de buze
Înroşite-n nespusă priere,
De la sânge de stoarse meduze...
Cum venin ce-amorţeşte de vrere.

Lasă-mi arcul prelungelor gene
Să-mi agaţe aorta-n delir,
Să mă-nec, un beţiv Diogene,
În cald sângele-ţi vis de-un potir.

Lasă-mi sparte cristale-n oglinzi
În culori cafenii-n calde tonuri
Ce-n arcan îţi dau laţ să mă prinzi
Prin pupila-ţi neant, citind tomuri.

Lasă-mi locu-ţi în finul auz
Rezonând 'n filigram de-un cercel
Să-mi întoarcă nevrutul refuz
De cuvinte ce nu-ţi plac de fel.

Lasă-mi simţul suav de parfumuri
Peste freamăt de fine narine
Ce-am cules dintre miile drumuri
Să-ţi fac dar... să-ţi fiu sursa de bine.

Lasă-mi albul de lebădă, gâtul,
Să inspiri din tot ceea ce simt,
S-am loc unde să muşc cu sărutul...
S-am un semn că-i aivea, nu mint.

Lasă-mi totul ce eşti, oh candoare,
Să pot timpul, nu singur să-ndur,
Să-ţi fiu firul din glastră, o floare,
Să-ţi fiu greier, etern trubadur.

Lasă-mi trupul cu tot sau o umbră,
Să m-ascund de o lume nevrută,
Dar să pot să-mi trec viaţa, o sumbră,
Să ţi-o-nchin... S-o ai în veci renăscută!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urleta, sat

Aveam doar consonanţa din copil, de aproape
De loc natal, de câmpinean ce şi-a iubit bunică,
Ce mi-a descris un loc, de la Doftana în jos, de ape...
Când era totul mare şi nu mă-ncumetam să plec la drum de frică.

Apoi, îmi spusese tata, că trecea 'nspre Mislea ades
Şi avea la Schelă oameni pricepuţi, din sat,
Buni gospodari, ca parcă din tărâm ales...
Un colţ de ţarnă, în sus de la şosea, peste pământ arat.

A trecut timpul peste mine, peste loc, 'n hazard,
Mi-a dat la rându-mi noi prieteni, buni din neştiuţi,
De-un sat curat ca lacrima, sălaş de bard...
Doar să contempli, să admiri, să îţi faci cunoscuţi.

Oricum, ei te salută toţi, bărbaţi, copii, femei,
De-un alt bun-simţ, de odată, ce s-ar fi dus, pierdut.
E-un loc unde nu ţi se cere, dacă n-ai, de vrei
Orice... şi e mult zâmbet, parcă o poartă de sărut.

Poate-i şi ciot uscat, ca-n orice deasă pădurice
Şi face rană de te apleci s-atingi, să curgi din tine,
Aşa că timp m-a învăţat să iert, să las răzleţe alice...
Să plec, să-mi iau cu mine amintirile... ce mintea mi le ţine.

E doar regret, de o idilă c-un pământ, unde se poartă... bine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din templu

Mi-am rătăcit prin gânduri mii de flori,
şi sărutări, şi tot ce ţi-am trimis
prin mesageri ce mă-ntrebau în zori
cum preţuiesc plecarea unui vis.

Mi-am rătăcit şi azi un trandafir
ca un surâs aprins pe buze moi,
dar l-am găsit şi pot să îi inspir
parfumul amintirilor cu noi.

Nu ţi-l trimit: cu el pot să visez
şi-atunci când zorii visele gonesc
în lumea lor, în care nu cutez
să intru şi, din nou, să m-amăgesc.

Am doar un vis acum şi-n visul meu
ating cu-a trandafirului petală
un suflet care-n templu-mi ca de zeu
mi se arată-n forme de vestală

Şi îi dispar zeieştile veşminte,
iar trupurile cu luciri de mir
îşi fac, în zbateri strânse, jurăminte,
strivind pe dale reci un trandafir.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

Oh câtă frumuseţe-i este se-ncătuşând într-o privire
Ce-şi pierde perindându-şi-o spre-un orizont de neştiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!

Uimire doar rămâne-n urma care se şterge neînţeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă acelaşi cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemişcarea înspre pământu-i de periplu!...

Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînţeleasă, fără voie,
Egal păşind în sacadat ritm zdruncinându-şi tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.

Şi aer parcă e-n cutremur şi sol de atât de mult nedrept
Şi mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Şi Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Este intrarea-n lume,
sau este o adresă
conformă firii,
sau înscris poştal.
Este o bază de renume
cu trimitere expresă,
o simplă formă a denumirii,
sau e-un mod de-a fi, de spirit... material.

Reper de-o casă
şi un obicei,
e-o limbă
şi c-un teritoriu;
o judeci sigur de frumoasă...
E locul ce-l numeşti "ai mei",
unde natura nu se schimbă
şi doru-i sigur vis real, din iluzoriu.

Ciudat liant e,
nu-l poţi dezlipi
de eşti plecat
şi nu şti cât vei sta
oriunde-ai fi şi câştigi briliante,
căci tot acolo ai vrea să ai copii...
Este prin excelenţă loc predestinat.
Ţie hard de cord şi minte, orice-ai îndura.

Este o casă
sau o ţară,
unde îţi sunt străbuni
şi mulţi contemporani,
îţi este locul de trăit şi stat la masă;
acolo unde-i veşnic primăvară,
unde chiar şi duşmani ţi-i ştii, cum c-ar fi buni...
Căci ei îţi vorbesc limba, te-nţelegi... toţi sunteţi suverani!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepedepsit

Mă mişc, vorbesc, dar ca prin vis,
Căci sufletul mi l-ai ucis;
Trăiesc, dar parcă-s somnambul,
Inima mea-i doar un pendul.

Acum văd totul ca prin ceaţă,
Văd viaţă – a mea nu e viaţă,
Maşină sunt, fără motor,
O apă-s, fără de izvor.

Cerul mi-e lipsit de soare,
Ţărmul meu nu are mare,
Oaza mea-i doar o Morgană,
Eu-s epavă într-o dană.

De ce-ai promis un Paradis
Şi apoi poarta mi-ai închis?
De ce-ai venit, doar ca să pleci,
Pe-ntortocheate, lungi, poteci?

Din suflet nu pot să te-alung,
Cu paşii, nu pot sa te-ajung;
Fără o vorbă, m-ai lăsat,
Ca pe-un copil abandonat.

Dac-ai ştiut de la-nceput,
De ce n-ai spus, cum ai putut –
Că nu mă poţi iubi – şi-atunci,
De ce m-ai luat, ca să m-arunci?

Vinovat că nu m-ai iubit,
Ai cam scăpat nepedepsit;
Dar să ştii, că-ntr-o bună zi
Vine scadenţa; vei plăti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O... dragă!

Vrei ca tu să-mi fi gând,
Vrei să-mi fi Universul?
Glasul tău- fie-mi cânt,
Spusul tău- fie-mi versul?

Crezi că-ţi merit avutul
Oh, frumoasă ce eşti?!
Mă accepţi? Îs neştiutul...
Dragă fee, de poveşti!!!

Ai vrea tu să fi floare
Şi din lacrimi să creşti?
De-ţi dau schimb la candoare
Fericiri din poveşti?

Ai puteri să mă rabzi,
Să-ţi fac cuib de petale;
Suflet scări, să nu cazi,
Aur fin să-ţi pun dale?

Zâmbet, pururi să fii,
Fericire eternă;
De nimic să nu ştii...
Vis, real, să ai pernă.

Jur, voi fi-n veci amant,
În extaz doar să zbori!
Vin să bei în diamant,
În castel printre nori.

Şi promit că de-o fi
Ca planeta să moară;
Alt loc- spaţiu de vii-
O să-ţi cumpăr la vară.

Viaţa-mi pun drept garant...
Să nu suferi de iarnă!
Zâmbet cald, epatant,
Pururi, zeii să-ţi cearnă!

Şi Regină să-mi fii!
Eu, ne bunul de... Rege!
Îngeri dă-mi, nu copii!
Vraja ta... să mă lege!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!