* * *

Câinele-a văzut o fată:
"Carne!"-a zis, bătându-şi dinţii.
Şi-şi priveau părinţii fata:
"Floare!"-au zis, plângând părinţii.
Şi-a văzut-o un călugăr:
"Bestie!"-a strigat ascetul.
Şi-un poet văzut-a fata:
"Înger!" a şoptit poetul.
Femeile sunt carne, cadavre, un secret -
Aşa gândeşte-un câine, un preot, un poet.

poezie din Mahabharata, traducere de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un aşa zis poet

Ţi-am potrivit la piept săgeata,
Nu să te rănesc, ci aşa să ştii,
Una-i să reciţi de-a gata,
Alta-i să reciţi ce scrii.

epigramă de Constantin Ionuţ Gîrjoabă
Adăugat de Constantin Ionuţ Gîrjoabă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mama dimineaţă a zis că pleacă la vot!
Eu am întrebat-o de ce?
Ea a zis că la primărie se uită dacă ai votat
Eu am zis de ce?
Ea mi-a zis...
Fiindcâ toţi de la primărie când mor
tot la preot ajung...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica

..
-Dacă te prind că eşti poet, te rup în patru bucăţi şi te dau la câine de mâncare
şi la găini şi ce mai rămâne din tine dau la cersetori.
- Mamă, i-am zis, ce e aia un poet?
- Un poet, mi-a răspuns mama, roşie pe mâini de roşii,
care de un sâmbure pe care l-ar fi avut stepa, de l-ar fi avut,
mama mi-a spus: Un poet este singurul copil pe care nu şi-l doreşte
să şi-l nască o mamă şi nici măcar acea mamă care din suferinţă ar vrea să-şi blesteme zilele.
...

poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecând către oraşul în care locuia părinţii şi fraţii săi, îmbrăcat fiind în haine proaste ţărăneşti, întâlni nişte drumeţi şi află de la dânşii că fraţii lui au luat de soţii pe fetele care le-a trimis el, după cum le hotărâse însuşi, că părinţii lui erau foarte mâhniţi de pieirea fiului lor celui mai mic, că fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte şi că nu voieşte a se mărita nici în ruptul capului, măcar că a peţit-o mai mulţi fii de împărat; că acum, în cele din urmă, fraţii lui i-a adus un ginere prea frumos şi că o silesc cu toţii să-l ia şi că nu se ştie de va putea scăpa. Prâslea, auzind de toate acestea, nu puţin s-a întristat în sufletul lui şi, cu inima înfrântă, a intrat în oraş. Mai cercetând în sus şi în jos, află că fata a zis împăratului că, dacă voieşte să o mărite cu tânărul care i-l aduseră, să poruncească a-i face şi a-i aduce la odoare o furcă cu caierul şi fusul cu totul de aur şi să toarcă singură, fiindcă aşa îi făcuse şi zmeul şi asta îl plăcea mult. Mai află că împăratul chemase pe starostea de argintari şi-i poruncise zicându-i: "Iată, de azi în trei săptămâni să-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mică; că de unde nu, unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul"; şi bietul argintar se întoarse acasă trist şi plângând.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi: Nu putem dăltui întruna bărbaţi voinici şi crupe de cai. Carne, fibră, tendoane! Martiri bătuţi în cuie pe scânduri năclăite de sânge... Cadavre, cadavre şi iar cadavre.

replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul George Coşbuc

A insistat să rămână
poet eminescian.
Asta şi-a dorit.
Dar a lăsat versuri în urmă,
demne de-un poet ţăran.
Un ţăran citit.

poezie de Dumitru Delcă (24 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slabă răsplată, dacă un tânăr în care am investit ceva ajunge în cele din urmă poet. O biată serenadă de un sfert de oră pentru un serviciu de ani de zile. Părinţii care observă că băiatul lor vrea să devină poet de profesie ar trebui să-l biciuiască până când se lasă de versuri sau până când ajunge mare poet.

aforism de Georg Christoph Lichtenberg din Aforisme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce părinţii doresc mai mult un băiat decât o fată? Şi pentru faptul că el va continua tradiţia numelui, dar mai ales din cauza că vulgul consideră că băiatul e născut, iar fata... fătată?!

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet genial

De versuri şi-a umplut caietul
Şi pentru asta toată stima.
Spun că-i genial poetul,
Chiar dacă nu îi merge... rima.

epigramă de Constantin Ionuţ Gîrjoabă (21 noiembrie 2009)
Adăugat de Constantin Ionuţ Gîrjoabă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul şi fata

sau fata şi poemul
mi-am propus să scriu
pentru fiecare iubită
o poezie
merită fiecare fată
să aibă poemul ei
o femeie e un poem
dar nu a fost îndeajuns
aşa că am scris pentru fiecare fată
un volum de poezii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion: Fata şi ginerele meu se luptă cu dinţii şi ghearele pentru existenţă.
Gheorghe: Aşa de rău le merge?
Ion: Nu. Ginerele meu e dentist, iar fata mea e manichiuristă.

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsând tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-am zis

Şi-am zis verde sălcioară
Şi-am zis tu de mine tu
Şi-am zis lacrima coboară
Şi-ai zis "Poate îţi păru'!"
Şi cu sfinte şi cu rele
Şi cu capul meu pe cap
Printre geamuri şi perdele
Am zis... iar ai înviat!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii"

"Să nu te mănânce sfinţii,
Mitue-i!" i-au zis părinţii.
Şi-a tot mituit, săracul,
Până când a dat de... dracul!

epigramă de Petru Băneşti din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata din Caraiman

Într-o zi cu cer senin
Frumos ca niciodată
Urcau spre Caraiman, pe Jepi
Câţiva băieţi şi-o fată

Frumoasă-i viaţa sus în munţi
Când mergi pe o cărare
Puţini în lume sunt ca noi
Puţini în lumea mare

Având în spate un rucsac
Salteaua şi cu cortul
Şi-o pălărie verde-n cap
Lăsau în urmă totul

Şi cum urcau aşa pieptiş
Ajunseră-n pădure
Ieşi în calea lor un urs
Ce culegea la mure

Şi zise ursul: "Măi băieţi"
Crezând că târgu-i gata
"Vă dau ursoaica mea, în schimb
Voi daţi-mi mie fata"

Au zis băieţii: "Fugi de-aici
Ursoaica ta-i nătângă
Noi ducem fata-n Caraiman
Acolo ea ne cântă"

Şi după drumul lung şi greu
Ajunseră-n poiană
Acolo fata le făcu
O ciorbă şi-o tocană

Şi strânşi în jurul focului
De nimeni nu le pasă
Căci ei de dragul muntelui
Lăsară totu-acasă

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind la Eliade

La anii mei comoară port Iubirea.
Ea aur mi-i, i-s braţele-i pleiade.
Eu sunt poet, visez desăvârşirea,
Dar când n-am cer, gândesc la Eliade.
*
Cel care-a zis să ne ferim întruna
De-acei ce nu ne simt măcar monade.
Eu sunt poet, sărut cu gândul luna,
Dar când n-am zbor, gândesc la Eliade.
*
Cel care-a zis să fug de omul care
Urăşte darurile-mi--miriade.
Eu sunt poet, nunta-mi citesc în zare,
Dar când n-am tril, gândesc la Eliade.
*
Cel care-n nopţile de sânziene
Vorbea cu-a infinitului naiade.
Eu sunt poet, cu ispitiri viclene,
Dar când n-am somn, gândesc la Eliade.
*
Cel care caută şi-acum prin stele
Lumina sacră din upanişade.
Eu sunt poet, cu freamătele mele,
Dar când n-am leac, gândesc la Eliade.
*
Şi-atuncea, ca întorşi din raiul dulce,
Paşii Maitreyii-aud pe-a clipei strade.
Eu sunt poet, versul îmi este Cruce,
Dar când n-am plâns, gândesc la Eliade.
*
Cel care-n solilocvii se aşterne
Şi-n inimă ca o Mirare cade.
Eu sunt poet, o mână-n prag mă cerne,
A cui e mâna, Mircea Eliade?
*
Am întrebat şi-am auzit îndată
Un glas de dincolo de a mea fire:
"Mâna aceea albă, parfumată,
Care te cerne nu-i decât Iubire.
*
De Dumnezeu îngăduită, cată
Ca o icoană din trecuturi fade.
E viaţa ta, moartea-ţi adevărată
O vei trăi în cer. M. Eliade".

poezie de Traian Vasilcău (30 martie 2016)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

poet

Poetul e o pană de înger înmuiată în lacrima cerului.

definiţie aforistică de Ionuţ Caragea (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata mamei ca o floare

Fata mamei ca o floare,
Ascultând cam mult manele,
E acuma la strâmtoare...
La Bosfor sau Dardanele?

epigramă de Mihaela-Diana Grigore
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al meu suflet, Psyhee

A venit un înger şi mi-a zis:
- Eşti un porc de câine,
o jigodie şi un rât.
Pute iarba sub umbra ta care o apasă;
mocirlă se numeşte respiraţia ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
A venit îngerul şi mi-a zis:
- Mai străvezie este sticla
decât cel mai statornic gând al tău!
În curând ai să mori şi viermi
îţi vor forfoti în nări, în bot, în rât, în trompă!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină! îmi zise îngerul...
Apoi îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul
a plecat cu aripi de aur zburând
într-un aer de aur.
Fluturi de aur
fâlfâiau în aura îngerului de aur.
El zbura aiurit,
el era cu totul şi cu totul de aur.
El se depărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
- De ce te îndepărtezi de la mine, i-am strigat,
de ce pleci, de ce?
- Fără pricină mi-a răspuns, fără pricină...

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!