Nuieluşa vie

O şopârlă cât un deget
Tot aleargă fără preget,
Musafir din mirişte
N-are pic de linişte

Şi se-nvârte în livadă
Printre pomi, fără să vadă
Merii grei cu mere coapte
Care chicotesc în şoapte:

"De grăbită ce-i surata,
A pocnit în cap lopata,
A mişcat cu coada sapa
Şi-a vărsat din cană apa..."

Trupul luciu, arămiu,
Fuge ca argintul viu,
Nu spune măcar "pardon"
Parc-ar fi la maraton!

Mă tot uit şi i-am aflat
Pântecele cam umflat.
Uite-acuma s-a oprit,
Mă întreb: ce-o fi zărit?

Ca un sfredel se suceşte
Şi-o gropiţă dichiseşte
Tocmai bună pentru ea,
Nuieluşă sau curea.

Stă în cuib, ce crezi că face?
Scoate ouă. În găoace
Este poate o fetiţă
Sau băiat de şopârliţă.

Cloşcă este bunul Soare,
Fără dânsul puiul moare.
Cuibul cel albit de ouă
Saltă boabele de rouă

Şi din zori spre asfinţit
Cu căldură-i ocrotit.
O s-apară puii care
Îşi vor căuta mâncare

Singurei, fără-ajutor,
C-aşa este legea lor.
Şopârliţa stă pe-o piatră
Caldă, bună ca o vatră

Şi astfel se odihneşte,
Vara încă îi tihneşte.
Ştiţi de ce se tot zorea?
Vine toamna peste ea

Şi puiuţii ei prea mici
Pot fi hrană pentru-arici,
Pentru barză, ului, şoim
Sau pot fi loviţi de om.

O pisică cam neroadă
A lăsat-o fără coadă;
Liţa a avut noroc,
I-a crescut o alta-n loc!

De-o zăriţi voi prin fâneţe,
Uşurel să-i daţi bineţe
Că şopârla-i sperioasă
Şi-o zbugheşte către casă.

Ea e veşnic vânătoare,
Apără livada mare
Şi mănâncă gâze rele
Ferind roadele de ele.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Lampioanele vii (2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final...

O fetiţă-abandonată, care avea câteva luni,
De destin a fost purtată spre casa unor bătrâni
Dintr-un sat uitat de lume şi departe de oraş
Şi-au luat-o să o crească... Doamne sfinte, ce curaj!

Că,, mamaie'' şi,, tataie'' au crescut şi alţi copii
Nedoriţi sau părăsiţi de părinţi plecaţi hai hui...
Chiar şi,, mama adoptivă'' care le-a adus fetiţa
A crescut la ei în casă şi ştia ce-i umilinţa

De-a fi fost abandonată de părinţii ei cei buni
Şi de-aceea, prin ea, Domnul a făcut acum minuni.
Când fetiţa a crescut şi-a-nceput să zică,, mamă''
Mama bună n-a răspuns, n-o ştia, de bună seamă!

Dar pe doamna ce-a adus-o a crezut-o drept mămică
Şi,, mamaie'' şi,, tataie'' la bătrâni ştia să zică.
Acel înger de fetiţă a crescut, s-a făcut mare
Avea doisprezece ani când, ca din senin apare,

Tocmai când era la şcoală, o femeie tinerică
Ce-a venit să o cunoască pretinzând că-i e mămică...
Pentru ea era străina care a abandonat-o...
Fata n-a primit sărutul şi nici n-a îmbrăţişat-o

Mama bună a fetiţei a vărsat lacrimi amare
Şi-atunci a-nţeles şi dânsa ce înseamnă-abandonare
S-a dus plânsă la oraş, resemnată, să aştepte
Poate fata, de-o vrea Domnul, va putea-n curând s-o ierte...

Fata este domnişoară, e frumoasă şi deşteaptă
Are-n viaţă două mame şi-o,, mamaie'' (care-i moartă.)
Şi cum,, mama adoptivă'' s-a dus în străinătate,
... Pe,, mamaie'' -a luat-o Domnul,... de dor şi singurătate,

Pe fetiţa-abandonată glasul sângelui o cheamă
Şi-şi doreşte îmbrăţişarea celei care-i este mamă!
A iertat-o fără zgomot, tot trecutul l-a uitat...
Dar acum bietul,, tataie''-i un moşneag abandonat!

Voi, copii, pe care moşul v-a crescut cu-a lui blândeţe
Să mai treceţi pe la dânsul... poate doar să-i daţi bineţe...
Şi s-aveţi, copii, respect şi cu el s-aveţi răbdare
Că-n curând va cere moşul să-i aprindeţi lumânare!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi Nevăzutul a creat văzutul, Nevăzutul nu îi impune nimic văzutului. Liniştea reuşeşte în tot ceea ce face, pentru că face fără să înfăptuiască. Liniştea face prin Fiire, fără să facă nimic. Reuşeşte în tot ceea ce face, fără a se mândri pentru faptul că face fără să înfăptuiască. Tot ceea ce provine din Linişte, este deja perfect, pentru că Liniştea este Perfecţiunea în Sine, care susţine totul, fără a înfăptui susţinerea. Facerea fără de a face. Căci atunci când Fiirea devine perfect conştientizată, facerea vine de la Sine şi se manifestă prin Sine - prin Unicul Sine. Şi tocmai lipsa de efort face ca Liniştea să fie veşnic odihnită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de mândrie, face ca Liniştea să fie veşnic împlinită, în Împărăţia Absolută. Şi tocmai lipsa de sine, face ca Liniştea să fie veşnic eternă, în Împărăţia Absolută. Căci Liniştea nu trăieşte pentru sine, tocmai de aceea este lipsită de griji şi zgomote. Liniştea îngrijeşte de bunăstarea sunetului şi, cu smerenie absolută, există pentru a scoate sunetul în evidenţă. Ajută, fără ca nimeni să ştie că a ajutat. Aceasta este invitaţie la Linişte, pe care Liniştea o oferă sunetelor. Aceasta este chemarea Liniştii.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un arici zis "Plimbărici"

În grădină a sosit
Într-un loc mai părăsit
O pereche de arici
Ca să caute furnici.
Dumnealui e Aricel,
Iute e ca un prâsnel.
Dumneaei, o Aricuţă,
Sprintenă şi hărnicuţă.

Cu hăinuţa lor de ace
Au doi pui ca ghemotoace:
Unul este Ace Mici,
Celălalt e Plimbărici.
Când sunt singuri, cei doi fraţi
Sunt cam neastâmpăraţi.
(Aţi văzut arici cuminţi
Sau, poate, cocoş cu dinţi?)

Ziua şi-o petrec în joc
Şi nu stau o clipă-n loc.
Tata, mama, la vânat
De trei ore au plecat
După broaşte şi furnici,
Hrană bună pentru-arici.
Nici nu s-au îndepărtat
Puii s-au încăierat

Pe vreo gâză sau un pai,
De stârnesc mare alai.
De hârjoană, obosit,
Ace Mici a adormit.
Frate-său, ştiţi, mai zglobiu,
Deşi ceasu-i cam târziu,
Pleacă singur la plimbat
Pe un drum puţin umblat.

Plimbărici e un voinic,
Nu se teme de nimic.
Ia priviţi-l ce fălos
Calcă frunzele pe jos!
"Trilu-li-lu, bine-mi pare
Că sunt liber şi sunt mare!"
Şi aşa-i de zăpăcit
Că-ntr-o groapă-a nimerit...

"Văleleu" în gura mare
Plimbărici se vaită tare.
Scoateţi-mă de aici
Că sunt cel mai bun arici!
Tot ce vreţi am să vă dau
Şi promit, acasă stau.
Vai, lăbuţa, vai, mă doare,
Nu m-aude nimeni, oare?

Vedeţi bine, negreşit,
Ajutoarele-au venit:
Un motan şi o pisică,
El mai mare, ea mai mică.
Patru ochi privesc în jos
Cât e de neputincios.
"Ce-o fi astă creatură?
O fi bună de friptură?"

Hmm... se linge el pe bot,
Îl înghit cu ţepi cu tot!''
Şi-l atinge, dar degrabă
Un ţepoc îi intră-n labă
Iar motanul şi-o pisică
Miaună şi fug de frică.
- Ce te faci măi, Plimbărici,
Dacă sperii şi pisici?

Necăjit e mai apoi,
Nu mai face tărăboi,
Tace şi de teamă el
Că-l aude vreun căţel.

........................

După-o noapte şi o zi
Grădinarul îl găsi
Şi îl scoase pe arici
Care-acum... e pe aici!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Papucul păpuşii (2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna şcolăriţă

Toamna e o şcolăriţă
Care poartă coroniţă,
Are-n mână un penar
Şi carnetul de şcolar.

Toamna este vremea-n care
Sunt în floare crizanteme,
Când s-a dus vacanţa mare
Şi vreau iarăşi să am teme.

Fără mine şcoala mare
N-a fost totuşi plictisită?
După cum şi tabla pare
C-a fost neagră, necăjită...

Clopoţelu-ntreaga vară
A stat într-un colţ cuminte,
Bucuros el scoate iară
Clinchete ca mai-nainte.

Am intrat iar în viteză,
Ore lungi... şi recreaţii,
Tare dor îmi e de-o teză
Ce sătul sunt de distracţii!...

Toamna asta-i minunată
-Înflorită crizantemă-
Cartea-i nouă şi curată,
Vreau urgent măcar o temă!

Dar aştept cu nerăbdare
De pe-acuma chiar, vă spun:
O vacanţă-nu prea mare-
De la bunul Moş Crăciun.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluşa Misty

Am de-acum o căţeluşă
Drăgălaşă şi ghiduşă,
Este prima zi la mine
Şi doresc să-i fie bine.

Blana este lucitoare,
Negricioasă pe spinare
Iar pe gât şi pe picioare,
Mai deschisă-i la culoare.

I-am făcut şi un locşor
Ca să aibă somn uşor.
Toţi ai casei, împreună,
O să-i spunem:,, noapte bună!,,

Iar apoi, în zori de zi
Căţeluşa s-o trezi
Şi-o să fie bucuroasă
Că-are-acum o nouă casă.

Misty, draga căţeluşă
Este tare jucăuşă!
Chiar din prima zi la noi
Suntem prieteni amândoi.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (8 septembrie 2016)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce bun?

la ce bun e omul, dacă nu învie
fără judecată aspră şi târzie?
la ce-i bună viaţa, scurtă şi nedreaptă,
dacă nu găseşte către cer o treaptă?

la ce-s bune toate cele trecătoare,
dacă nu se ştie pentru ce se moare,
pentru ce speranţe, pentru ce iluzii?...
reveni-vei oare ca să tragi concluzii?

ne jurăm iubire fără de adio,
la ce bun e timpul ce va risipi-o?
ne dorim destinul ca pe-o escaladă,
cui i-e dat să urce, cui i-e dat să cadă?

la ce-i bună groapa, dacă ţine rece
şi prin faţa crucii nimenea nu trece?
la ce-i bun oftatul, ca o rugăminte?
unde-i adevărul? cineva ne minte...

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vacanţă

Este vară călduroasă
Şi pe cer e mult senin
În vacanţa luminoasă
Fără teme, fără chin.

Când plecăm în graba mare
Sus pe munţi sau la bunici
Ori pe litoral, la soare,
Ca să creştem mai voinici.

Vezi în cuiburi cum mai cască
Puii berzelor, cuminţi,
Ciocul larg ca să-i hrănească
Grijuliii lor părinţi.

Ici şi colo rândunele,
Turturele, piţigoi,
Zboară printre rămurele
Şi nu au habar de noi.

Ah, ce bine-i câteodată
Ca la râu să alergăm
Să-i cuprindem apa toată,
Bucuroşi să ne scăldăm!...

Avem chef de zbenguială
Că-n vacanţă nu-i orar,
Nu se-aude zvon de şcoală,
Să fim veseli, aşadar!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2010)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre necitiri

vântul bate-ntr-o fereastră, fără chipuri
zăvorâtă o uşă a îngheţat
în aşteptare
un hol pustiu nu mai ascultă voci
o oglindă prăfuită şi-a uitat chipul
serile îngheţate au rămas fără şoapte
dimineţile nu se mai pot trezi
apusul tresare şi este prea roşu
o noapte-şi plimbă fantomele, umbrelor în paşi
fără sens

te caut printre crengi prea uscate de timp
nu vreau ca mâine o mână albă să nu mai fie
o lacrimă uscată pe-o amintire şi-o foaie
necitită de timp

acum în mână mai am încă cu o carte de viaţă
nescrisă

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azorică fără frică (poezie pentru copii)

Azorică fără frică
A văzut el o pisică:
Mâţa, stă şi mieuna
Toată lumea enerva.

Poate îi era fomică:
Minte proastă de pisică;
Poate mâncărica ei
A-nhăţat-o un grivei.

Azorică fără frică
A fugit după pisică:
Pisica s-a speriat
Şi în pom s-a cocoţat.

Cocoţata, speriata
A văzut că e lătrată
Lătrată de Azorică
De căţelul, fără frică!

Ce să facă o pisică
Lui căţelul, Azorică?
Din pom, de va coborî
Câine... o va omorî!

Dar pisica, are gheare:
Fiinţă miolăitoare,
De atâta miorlăit:
Toată lumea a trezit!

Stăpânul, când a văzut
Azorică, ce-a făcut:
A venit să îşi salveze
Pisicuţa-i... siameze!

Siameza, curajoasă:
Pisică foarte frumoasă;
Ghearele, şi-a ascuţit
Şi căţelul... l-a lovit!

Şi să vezi ce scheunat
Pisica: l-a zgâriat;
Şi să-l vezi pe Azorică:
Ce mai fuge de pisică!

Asta e, de nu gândeşti:
Uneori, o mai păţeşti,
O fi ea, pisică mică
Dar se apără de frică.
***
Azorică fără frică
Are frică de pisică:
Acum este puturos
Şi de pisică... fricos!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspecte 2021

E pace...
E o linişte falsă,
Afişată peste nemulţumiri în rate,
Sunt tăceri sugrumate şi priviri vorbitoare,
Sunt stări triste, rânjind la soare,
Că domul Covid nu ne-a lovit chiar pe toţi,
Şi sufăr, că durerile omeneşti se răsfaţă ca în rele poveşti,
Când suntem neputincioşi sau fără recuperare.

E pace...
E o linişte întrebătoare peste poveri în floare,
Sunt tăceri strigătoare la cer,
Este atâta ură, singurătate în doi şi dezbinare,
Indolenţa omenească creşte, nu moare,
Iubirea şi prietenia nu mai au sfânt temei,
Sunt cernite la culoare,
Este încruntare, minciună, sfidare, dezorientare
pe orice carare
Şi capete aplecate afişând disperare.
Speranţa de bine tristă floare este constrânsă şi peste hotare,
Preamultul necurat e prea puţin condamnat,
Iar săracul pentru nimicuri este supertaxat.

E pace...
E o linişte frustrantă cu tăceri îndoliate,
Sunt sălbăticiuni flămânde fără niciun dejun, speriate,
Care mor fiindcă mila-i departe,
Sunt lacrimi sfidate de indolenţa fără de suflet,
Dar e pace în ţară, în lume şi-n toate.

E pace...
E linişte înainte de mai rău,
Sunt restricţii revoltătoare,
Înfricoşate de umbre urmăritoare şi bucurie,
Când subit se moare, scăpând de iadul dezlănţuit,
Libertate cu grav deznodământ,
Neputinţe în zadar răzvrătite sub soare.
Poate visăm prea mult, dar bucuriile pier fără încetare.
Trăim doar cu credinţa că Dumnezeu nu e corupt
şi încă n-are Covid.
08-04-2021

poezie de Valeria Mahok (8 aprilie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

An ce vii ce-o să ne-aduci?

După anii grei de criză, cu potop şi vijelie,
Ce-au trecut de-a lung şi-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aştept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe şi cât mai puţine cruci.

Din adânca veşnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morţii lente şi cu multă nepăsare
Ne sfidezi şi nu ţii seama de-ale noastre rugăminţi?
Te-aş dori loial şi prieten, nu făptaş numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinţi.

Ei aşteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta şi-o doresc mai tare,
Vorbe goale şi minciuna prea ne bântuie pe toţi.
Poate vii cu legi mai aspre şi cu minţi mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia şi să mai scăpăm de hoţi.
Dar… Oricare-ţi este gândul, bucuroşi te aşteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai şi-o viaţă demnă, între naţii pe pământ.
Chiar de unii au veninul şi ne-proaşcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăieşte de milenii pe meleaguri strămoşeşti,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu braţul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem şi din ramuri româneşti.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Dragoste, patimă şi blestem (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără încrederea acelora care ne-au precedat în luptă, fără convingerea lor că avem o profundă idee de drept şi de datorie, fără iubirea sinceră a libertăţii, nu numai a noastră, dar a tuturor, fără o înălţare sufletească susţinută, jertfa noastră oricât de mare ar fi nu poate să-şi dea roadele, pentru că ii lipseşte tocmai aceea ce-i dă fiinţă: valoarea ei morală!

Nicolae Titulescu în Inima României – discurs din 1915
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup de caldă glie

Sub cer gri de toamnă, pământu-l întoarnă
Ţăranii, cu toţii, să-şi crească nepoţii.
În brazdă să pună, cu sârg, boabă bună,
Ca să germineze boabele mai breze.
Zăpada să cearnă şi-n nopţi lungi de iarnă,
Tot bobul să doarmă fără frig sau larmă.
Sub soare răsară, înspre primăvară,
Să crească-n tulpină, scurmând lin în tină.
În vara fierbinte, căldura cuminte,
Să scoată noi boabe, frumoase podoabe.
Din holda cea deasă, neghina de-i scoasă,
O s-avem o pâine şi-n ziua de mâine.
Din boabele grele, din spice rebele,
Dinţii grei de moară macină comoară.
Vezi pâinea cum creşte, în drojdii dospeşte
Şi se umflă-n pene icnind fără jene.
Plămada de-o noapte din grânele coapte,
Împleteşte pită-n patru zări vestită.
Cu mâini bătucite de muncă trudite
Brutari, cu sudoare, coc alte cuptoare.
Dramul căpisterii umplând ca spiţerii,
Mâinile dibace frământă pogace.
Trup de caldă glie la noi pe tipsie,-
O pâine mai bună din vatra străbună.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul fără femeie

Bărbatul fără de femeie
E-un templu ce-i lipsit de zeie,
Biserică făr de altar,
Un preot ce-i lipsit de har.

E stupul fără de regină
Şi pomul fără rădăcină;
E o grădină fără flori,
O faţă fără ochişori.

E-un corp lipsit de inimioară
Şi-i ca o casă fără scară;
E ca un trup lipsit de suflet,
Ca omul fără de răsuflet.

E casa care n-are uşi,
E marea fără pescăruşi,
Odaia fără de fereastră,
O goală şi umilă glastră.

E ziua fără de lumină,
E sportul fără-adrenalină;
E ochiul fără de privire
Şi viaţa fără de iubire.

E anul fără primăvară,
Arcuşul fără de vioară;
E ca toporul fără coadă,
Ca spadasinul fără spadă.

E ca şi spicul fără boabe,
Ca bradul fără de podoabe;
E cum e Cerul fără Rai,
Ca un naist lipsit de nai.

E făr de capsă un cartuş,
E oul fără gălbenuş,
O savarină fără frişcă
Şi făr de roată o morişcă.

E-o lampă fără de ulei,
Un templu părăsit de zei;
E ca mâncarea fără sare
Şi ca Pământul fără Soare.

poezie de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fără tine...

O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torţă fără foc;

O noapte fără stele,
Dimineaţă fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;

Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuş fără vioară,
Mierlă fără cânt;

Un tren fără şine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Şi mare fără valuri.

Un cuib fără păsări
Drumeţ fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.

poezie de Sergiu Mănuş (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără de preget, chiar de ştim priveliştea iubirii

Fără de preget, chiar de ştim priveliştea iubirii,
Şi ţintirimul cel mărunt cu nume care plâng,
Şi groaznicul abis a-toate mut în care alţii
Sfârşesc: fără de preget mergem amândoi
Afară spre copaci bătrâni; fără de preget
Întârziem, loc printre fiori aflând, în faţa cerului.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O... Tu an ce vii la iarnă

După anii grei de criză, cu potop şi vijelie,
Ce-au trecut de-a lung şi-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aştept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe şi cât mai puţine cruci.

Din adânca veşnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morţii lente şi cu multă nepăsare
Ne sfidezi şi nu ţii seama de-ale noastre rugăminţi?
Te-aş dori loial şi prieten, nu făptaş numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinţi.

Ei aşteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta şi-o doresc mai tare,
Vorbe goale şi minciuna prea ne bântuie pe toţi.
Poate vii cu legi mai aspre şi cu minţi mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia şi să mai scăpăm de hoţi.
Dar... Oricare-ţi este gândul, bucuroşi te aşteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai şi-o viaţă demnă, între naţii pe pământ.
Chiar de unii au veninul şi ne-proaşcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăieşte de milenii pe meleaguri strămoşeşti,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu braţul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem şi din ramuri româneşti.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau iarăşi teme

Toamna-i anotimpu-n care
Sunt în floare crizanteme
Când s-a dus vacanţa mare
Şi vreau iarăşi să am teme.

Fără mine şcoala oare
N-a fost totuşi plictisită,
După cum şi tabla pare
C-a fost neagră, necăjită?

Clopoţelu-ntreaga vară
A stat într-un colţ cuminte,
Bucuros el scoate iară
Clinchete ca mai -nainte.

Am intrat iar în viteză
Ore lungi şi recreaţii,
Tare dor îmi e de-o teză
Ce sătul sunt de distracţii!...

Toamna asta-i minunată,
Înflorită crizantemă,
Cartea-i nouă şi curată
Vreau urgent măcar o temă!

Dar aştept cu nerăbdare
De pe-acuma, chiar, vă spun
O vacanţă - nu prea mare -
De la bunul Moş Crăciun!...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lumea mea mica

în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că braţele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăşi gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici şi rapace
cu melcii ieşind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp şi irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ţi-aş fi strâns ghem cuvintele toate
ţi-aş fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele şi visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ţi-aş fi lăsat un crin şi-o lăcustă
şi poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ţi-aş fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică şi scundă
deasupra aş fi creat o mare rotundă
şi-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aş fi adus un ulcior cu lumină
şi poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clişee în sepia sau poate poveşti
mă întreb încă trist cine-ai fost cine eşti

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi şi fără lăcustă

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

E.C. Culbertson

Este adevărat, Spoon River,
Că în holul Noii Curţi de Justiţie
Se află un medalion din bronz
Cu chipurile gravate
Ale lui Editor Whedon şi ale lui Thomas Rhodes?
Şi este adevărat că succesul eforturilor mele
În Consilul Districtual, fără care
Nu s-ar fi pus piatră peste piatră,
Şi contribuţiile din buzunarul propriu
Pentru a construi templul justiţiei, sunt doar amintiri printre oameni,
Pălind încet pentru ca în curând să coboare
În această uitare în care zac acum?
Într-adevăr, pot să cred asta.
Pentru că aceasta este legea Împărăţiei Cereşti,
Ca cine intră în vie la ora unsprezece
Să primească plată pentru întreaga zi.
Şi pentru că aceasta este legea Împărăţiei Lumii în care trăim,
Ca acei care la început se opun unei întreprinderi benefice
Să acapareze lucrarea şi să şi-o atribuie –
Când piatra de temelie este pusă
Şi când se întocmesc medalioanele memorialelor.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!