Omul este o fiinţă ce are nevoi, întrucât aparţine lumii sensibile şi în această privinţă raţiunea lui are desigur din partea sensibilităţii o sarcină pe care nu o poate respinge: sarcina de a se îngriji de interesele ei şi de a-şi face maxime practice cu privire la fericirea din această viaţă şi, pe cât posibil, cu privire şi la fericirea unei vieţi viitoare.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Despre conceptul unui obiect al raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi avem o anumită vocaţie sau misiune în viaţă, toţi trebuie să îndeplinim o sarcină concretă care cere să fie dusă la capăt. În această privinţă, omul nu poate fi înlocuit, şi nici viaţa lui nu se poate repeta, aşadar sarcina fiecăruia este unică, la fel ca şi ocazia de a o realiza.

citat clasic din Viktor Frankl
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întrebare este pur speculativă. Am epuizat (cum îmi închipui) toate răspunsurile ei posibile şi, în sfârşit, am găsit pe acela cu care raţiunea trebuie, desigur, să se mulţumească şi, dacă nu e vorba de domeniul practic, are şi motiv să fie mulţumită; dar am rămas tot atât de departe de cele două mari scopuri spre care era îndreptată propriu-zis această întreagă străduinţă a raţiunii pure, ca şi când, din comoditate, am fi renunţat chiar de la început la această muncă. Dacă este vorba deci de cunoaştere, atât cel puţin este cert şi hotărât, că niciodată nu vom avea parte de ea cu privire la cele două probleme.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sensibil, adică a fi real, înseamnă a fi obiect al simţurilor, şi deci a avea în afara sa obiecte sensibile, obiecte ale sensibilităţii. Sensibilitatea este singura formă de cunoaştere umană prin care ne sunt date obiectele. Acestea nu pot fi date omului decât în măsura în care îl "afectează";ca fiinţă senzorială el este o fiinţă care este afectată de obiecte, pasivă;o fiinţă care suferă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiile practice sunt judecăţi care cuprind o determinare universală a voinţei, căreia îi sunt subordonate mai multe reguli practice. Ele sunt subiective sau maxime, când condiţia este considerată de către subiect ca valabilă numai pentru voinţa lui; dar sunt obiective sau legi practice, când condiţia e recunoscută ca obiectivă, adică valabilă pentru voinţa oricărei fiinţe raţionale.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul poate să-şi realizeze esenţa doar atunci când o realizează obiectual, adică atunci când prin "forţele sale esenţiale" produce o lume exterioară, materială, obiectuală, în crearea căreia el există cu adevărat. Crearea practică a unei lumi de obiecte, prelucrarea naturii neorganice este autoafirmarea omului ca fiinţă generică conştientă. În această activitate omul se manifestă conform genului său, ca fiinţă umană, spre deosebire de plante, animale şi lumea anorganică.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Cu privire la metodă». Pentru ca ceva să poată fi numit metodă, trebuie să fie un procedeu după principii. Metoda care domină acum în această ramură de cercetare a naturii poate fi divizată în metodă «naturalistă» şi metodă «ştiinţifică». «Naturalistul» raţiunii pure ia ca principiu că prin raţiunea comună, fără ştiinţă (pe care el o numeşte raţiune sănătoasă), se poate realiza mai mult în chestiunile cele mai înalte, care constituie problema metafizicii, decât prin speculaţie. El afirmă deci că mărimea şi depărtarea Lunii pot fi determinate cu ochiul mai sigur decât pe cale indirectă, matematica. Este o simplă misologie, redusă la principii, şi ceea ce este absurd e neglijarea tuturor mijloacelor tehnice, lăudată ca o metodă proprie, pentru a extinde cunoaşterea noastră. Căci în ceea ce priveşte pe cei ce sunt naturalişti, din lipsa unor vederi mai ample, ei nu pot fi acuzaţi cu temei de nici o vină. Ei urmează raţiunea comună, fără a se lăuda cu ignoranţa lor, ca o metodă care ar conţine secretul de a scoate adevărul din fântâna adâncă a lui Democrit. «Quod sapio, satis est mihi, non ego curo, esse quod Arcesilas aerumnosique Solones», versurile lui Persius constituie deviza lor, cu care pot trăi mulţumiţi şi demni de aprobare, fără a se îngriji de ştiinţă, nici a încurca treburile ei.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa umană concretă a fost creată de Dumnezeu în vederea unei finalităţi supranaturale, fericirea desăvârşită ce nu poate fi atinsă decât în viaţa de dincolo prin vederea lui Dumnezeu. Această vedere nu poate fi căpătată de om numai prin capacităţile sale naturale, însă omul poate atinge o fericire imperfectă în această viaţă prin exerciţiul capacităţilor sale naturale, ajungând la o cunoaştere filosofică a lui Dumnezeu prin intermediul creaţiei sale şi prin dobândirea şi exerciţiul virtuţilor naturale. Finalitatea naturală, fericirea imperfectă, este pe măsura naturii umane şi a capacităţilor umane, dar cum omul a fost creat pentru o finalitate ultimă supranaturală, finalitatea naturală nu îl poate împlini;ea este imperfectă şi este îndreptată dincolo de sine.

citat clasic din Sfântul Toma de Aquino
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul devine o fiinţă morală numai dacă raţiunea sa se înalţă până la noţiunile datoriei şi legii.

Immanuel Kant în Despre pedagogie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numim frumos ceea ce este reprezentat fără concept ca obiect al unei satisfacţii universale. Această definiţie a frumosului poate fi dedusă din cea precedentă care-l prezintă ca pe un obiect al unei satisfacţii cu totul dezinteresate. Căci cel care este conştient că un lucru i-a produs lui însuşi o satisfacţie dezinteresată nu poate aprecia acest lucru altfel decât că el trebuie să conţină cauza satisfacţiei pentru oricine.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o unealtă a timpului nu lucrează atât de intens ca târnacopul omului. Omul e un adevărat rozător. Sub mâinile lui totul se schimbă şi totul se transformă fie în bine, fie în rău. Omul, această fiinţă cu o existenţă atât de scurtă, această vieţuitore care se apropie cu fiecare zi ce trece de mormânt, întreprinde acţiuni care sfidează infinitul. Tuturor acţiunilor şi reacţiunilor naturii, elementelor care tind să comunice cu alte elemente, fenomenelor lumii încojunratoare, vastei circulaţii a forţelor din adâncul lucrurilor, omul le opune blocada sa. Şi el, la rândul lui, le spune: "Pe aici nu se trece". El are interesele sale şi universul trebuie să ţină seama de ele. Nu are el, de altfel, un univers al lui? Şi întelege să dispună de el după bunul său plac?

Victor Hugo în Oamenii mării
Adăugat de Marian Leca
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă suferinţa predomină şi este pozitivă, în timp ce plăcerile sunt negative. Din această cauză, cel care face din raţiune firul conducător al acţiunii sale şi care, în tot ce face, ia în considerare consecinţele şi viitorul, va trebui să aplice foarte des principiul sustine et abstine (suportă şi abţine-te);şi pentru a garanta pe cât posibil absenţa suferinţei pe timpul întregii vieţi, va trebui să-şi sacrifice în majoritatea timpului plăcerile şi bucuriile cele mai aţâţătoare. De aceea, raţiunea joacă cel mai adesea rolul unui mentor al tristeţii şi propune fără încetare renunţări, fără a promite altceva în schimb decât o viaţă aproape lipsită de suferinţă. Nebunia nu sesizează decât o faţetă a vieţii şi poate fi bogată în plăceri.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grigorescu, Nicolae

Şi noi aveam nevoie de un glas care din adâncul acestei vieţi să se ridice şi despre această viaţă să ne vorbească. Un asemenea glas am avut în Grigorescu. Cum a vorbit el, în limba formelor şi a colorilor, despre ţara şi despre neamul lui, a fost mai mult decât îndeplinirea unei chemări de artist. Un apărător înflăcărat, un sol neadormit al geniului nostru, în faţa lumii care nu ne cunoştea şi în faţa veacurilor viitoare, iată ce-a fost omul acesta pentru noi.

definiţie celebră de Alexandru Vlahuţă în Pictorul Grigorescu, Un sol al neamului
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om trebuie respectat ca un scop în sine, şi este o crimă împotriva demnităţii sale care îi aparţine în calitatea sa de fiinţă umană să-l foloseşti ca pe un mijloc pentru a atinge orice scopuri externe lui.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această universalitate nu poate rezulta însă nici din concepte, deoarece nu există o trecere de la concepte la sentimentul de plăcere şi neplăcere (cu excepţia legilor pure practice care conţin însă un interes, dar care nu este legat de judecata de gust pură). Prin urmare, cu judecata de gust trebuie asociată, având conştiinţa caracterului ei total dezinteresat, o pretenţie de valabilitate pentru toţi, care nu este o universalitate referitoare la obiecte, cu alte cuvinte, judecăţii de gust îi este proprie pretenţia de universalitate subiectivă.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea

partea hotărâtă mie din acest vis
este somnul
partea mea din fructele-noapte
este fructiera sau pomul
partea mea tristă din această noptieră
este o etajeră
în care suspend toate cărţile
scrise de alţii
partea cuvenită mie din această
moarte nu este
viaţa plină de sine

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea este condiţia permanentă a tuturor actelor de voinţă prin care se manifestă omul.

citat celebru din Immanuel Kant
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii zâmbesc şi au o infinită tandreţe, atunci simţi ce plină de viaţă este acea fiinţă care ştie să trăiască intens totul, înfruntând apatia generală, căci ea se numără printre cei aleşi de soartă să dăruiască bucurie altora. Cel ce se dăruie pe sine într-o privire, un zâmbet, sporeşte aura de frumuseţe a lumii şi amplifică fericirea celorlalţi.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

transcendental

Numesc transcendentală orice cunoaştere care se ocupă în genere nu cu obiecte, ci cu modul nostru de cunoaştere a obiectelor, întrucât acesta este posibil a priori.

definiţie celebră de Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofului Immanuel Kant, autorul lucrării "Critica raţiunii pure" (inspirată după epigrama "Lui Kant", de N. Ghiţescu)

Metodic, clar şi fără ură,
Tu critici raţiunea pură,
Iar eu – cuprins de-amărăciune,
Pe omul fără raţiune...

epigramă de George Budoi din Critică şi critici (3 iunie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!