Emoții la căpătâiul bolnavului
Acum, că a venit Salvarea,
Eu m-am oprit din tremurat
Și sunt chiar foarte împăcat
Că pot... aprinde lumânarea.
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2011)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Salvarea mea
De SIDA nu mi-e teamă, nu-s atent
Și-nfrunt senin pericolele toate,
Știind că "se salvează cine poate",
Dar și acela care-i... impotent.
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre bătrânețe
Chiar dacă m-am pensionat,
În cap am visuri de "mărire"
Și-aspir ades la "ne-murire"...
Când sunt cu-a mea nevastă-n pat.
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nutriționistă
În junglă, bolnav într-un hal făr' de hal,
Eu m-am întâlnit chiar cu un canibal
Ce m-a cântărit din priviri, curios,
Și-apoi m-a iertat, căci... mânca sănătos.
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fostul meu șef
Deși am fost "zburat" din slujbă, încă
Mă "mușcă" foarte des și nu mă-"nghite";
Probabil nu cunoaște, sau omite,
Că nu chiar tot ce zboară se mănâncă...
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2012)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Venitul soției mele
Venitul ei, în fiecare lună,
Mă mulțumea, eram chiar fericit,
Dar am primit o veste nu prea bună:
Că, de o vreme, nu i-a mai venit!
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2014)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vecinul și soția mea
Când mi-am surprins, în pat,
Nevasta cu vecinul,
Eu chiar m-am bucurat
Că-mi vede și-altul chinul!
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Găina bătrână face zeama bună"
E-o zeamă nemaipomenită
Dar, din păcate, ea mereu
Ar trebui reîncălzită;
Și focul se aprinde greu...
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2011)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărac și gol
Buzunarele-i sunt goale,
Capul, burta, sunt la fel,
Sună-a gol chiar și prin oale,
Însă este... plin de el.
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2007)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf (unui "filozof")
Nu a fost "căzut la pat",
Iar acum, chiar îngropat,
Nu-i mort, între patru scânduri,
El e doar... "căzut pe gânduri".
epitaf epigramatic de Ștefan-Cornel Rodean (2008)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
O femeie dintr-o bază militară
Cum prin deșerturi este oaza
Așa e dânsa căutată
Și-i foarte, foarte ocupată;
Pe ea... se pune... toată baza.
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2007)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
La un accident
Sirene, mare tevatură,
Poliție, descarcerare
Și foarte multă-alergătură...
Să se găseasc-o lumânare.
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean din Concursul Festivalului Național de Epigramă "Cât e Buzăul de Mare" 2011, tema "În ceasul al doisprezecelea" (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumurile noastre...
Când gropile sunt un coșmar,
Ne supărăm și tot mai des
Noi batem drumul la primar,
În loc să-l batem... chiar pe-ales!
calambur epigramatic de Ștefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Dialog (înainte de execuția pe scaunul electric)
- M-a abandonat norocul,
Știu că mi-a venit sorocul
Și întreb: muri-voi lent?
- Te vom ține la curent!
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2007)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
"Haz de necaz"
Sintagma-aceasta nu mai "stă-n picioare",
Că hazu-i mic, necazu-i foarte mare,
Iar pe la noi, necazul, din păcate,
Era ținut de către haz "în spate"...
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Revista presei în România
Azi presa nu mai e obedientă,
Poți scrie-orice și nu de flori de măr,
E foarte clar că e independentă...
De-ortografie și de adevăr.
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2018)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Norocul bolnavei
Un doctor zice, consultând o babă:
"Sunt foarte grave bolile, și vechi,
Iar pacienta este mult prea slabă...
Noroc că este tare... de urechi".
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2009)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când m-am căpătuit
Am bani, iar de prieteni nu mai scap
Și-atâta-s de dezamăgit, încât
Prefer dușmanii care-mi "stau în gât",
Amicilor ce mi se "urcă-n cap".
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2013)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Hoțul de la hoț nu fură"
De-aceea fură-n țări străine
Ai noștri "bravi" compatrioți:
La noi ei nu au de la cine,
Că toți românii-s foarte "hoți".
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2014)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie împlinită
De câțiva ani, ea își dorea
Un fruct din dragostea-i curată,
Și, în sfârșit, rămase grea,
Acum se simte... ușurată!
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Accident cu Mocănița
Cu-o "mocăniță"-n vară m-am plimbat
Pe la Vișeu, pe linia îngustă,
Și pe o parte ea s-a răsturnat...
Când mâna mi-a simțit-o pe sub fustă.
epigramă de Ștefan-Cornel Rodean (2023)
Adăugat de Ștefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!