Dar unele dintre obsesiile mele au fost şi au rămas şi acum cred, şi sper, prietenia - şi asta nu numai ca o obsesie ci ca o dominantă a vieţii mele - şi dragostea. Am iubit mult şi încă mai iubesc. Dar sunt obsedat de starea pe care ţi-o oferă nevoia de aceste stări. Am crezut că fără ele nu poţi să trăieşti. Ca scenarist gândeşti o poveste care se lipeşte de sufletul tău, care ţi se pare că te preocupă, că te obsedează, şi pe urmă încerci cu mijloacele regizorului să o pui în pagină, să o împlineşti.

citat clasic din Andrei Blaier
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei pe care i-am iubit mai mult pe lumea asta se odihnesc acum în pământ şi cu toate că bucuria şi fericirea vieţii mele au rămas îngropate lângă ei, nu mi-am făcut încă din inimă sicriu, ca să-mi închid pe vecie acolo simţămintele mele cele mai duiase. Durerea adâncă, dimpotrivă, le-a dat mai multă tărie şi ascuţime.

Charles Dickens în Oliver Twist
Adăugat de Andra Fecioru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isolda: De ce?
Tristan: Sunt alte lucruri pentru care merită să trăieşti: datoria, onoarea.
Isolda: Dar aceste lucruri nu reprezintă viaţa, Tristan. Sunt doar ramele care încadrează viaţa şi sunt goale dacă, în cele din urmă, ascund zile lipsite de dragoste. Dragostea a fost lăsată de Dumnezeu. Ignoră dragostea şi vei suferi într-un mod în care nu îţi poţi imagina!
Tristan: Atunci nu voi mai trăi fără tine.

replici din filmul artistic Tristan şi Isolda
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristan: Există şi alte lucruri pentru care să trăieşti: datorie, onoare.
Isolda: Dar ele nu sunt viaţa, Tristan. Ele sunt doar cochilii ale vieţii, şi unele goale, atunci când în final tot ce adăpostesc sunt zile întregi fără dragoste. Dragostea este dată de Dumnezeu. Ignor-o şi vei suferi cum nu îţi poţi închipui.
Tristan: Atunci nu voi mai trăi fără ea.

replici din filmul artistic Tristan şi Isolda
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu

Vreau să-ţi simt prezenţa,
Dar nu eşti,
Şi un dor mă frământă
Adânc....

Inima mi-ai otrăvit,
Când în ochi m-ai privit,
În acea noapte de mai,
Când la răsărit,
Ai pierit.

Am ajuns la concluzia,
Că inima mea nu poate supravieţui
Fără a fi măcar o clipă
Alături de tine....

Ştiu bine că ochii-mi ai uitat,
Şi-am să-ncerc a-i desluşi, inimii mele,
Că şi eu am făcut la fel,
Dar mint….

Viaţa fără tine
Pare a fi fără de culoare,
Fără de gust,
Fără parfum…
O iluzie!

NU! Nu te iubesc,
Ci ochii tăi plini de venin şi ură
Mă obsedează….
Mă obsedează!!!

Am greşit.
Am greşit că tu ai fost acela,
Alesul inimii mele.
Un blestem....

Inima mea
Tânjeşte!!!
Şi ar suprima totul,
Pentru tine!
Dar eu, nu...
Eu nu.

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul care ştie ce spun

îmi privesc vitrina dintr-un unghi rău
înţesată de obiecte de porţelan care nu au nicio treabă cu minulescu
nimic din agoniseală nu-mi mai place
s-au demodat s-au crăpat din inerţia uitării s-au descompletat
nu-mi amintesc să fi spart dinadins vreo farfurie pentru a ispiti norocul
paharele stau precum cocostârcii la fel de inerte
ceşti mai mici mai mari pe unele nu le-am folosit până azi când
le privesc oarecum cu milă poate cu indiferenţă
şi totuşi ele în sufletul lor au mirosul meu de-o viaţă
amprentele buricelor care ostenesc pe litere
tot cu aceste degete te-am atins şi doar tu ştii ce spun
ziceam că mă uit aşa în golul dintre obiecte
şi mă gândesc cam cum arată rănile pe care le-am făcut acestui timp
de se micşorează văzând cu ochii aproape că e străveziu
mă tem de momentul dispariţiei lui fără urmă
ce se va alege de aceste obiecte care-mi aparţin de sufletul meu intrat în ele
cu sufletul acesta te-am atins şi singurul eşti care ştie ce spun
le privesc şi vina că le-am tratat altfel decât trebuia cântăreşte ceva pe inimă
unele sunt de la tine şi încă mai au culoarea pe care mi-o stârneai în obraji
însă ele nemişcatele mele lucruri au rămas într-o îngândurare naivă
că poate le-aş putea folosi dacă te-ai întoarce la mine

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi pot imagina

că viaţa este o închisoare imensă, fără şanse de evadare
şi singura cale este moartea
fără regrete

dacă ai aflat deja ce inseamnă dragostea
poţi avea o undă de regret
dar dragostea înseamnă mult mai mult

sunt oameni care strâng diverse lucruri materiale fără importanţă
spre deosebire de ei, mie îmi place să las semne
ale trecerii. semne care se şterg greu

dincolo de viaţa asta consumată fără rost
au rămas o mulţime de cărţi şi cuvinte abandonate
dar cel mai mult îmi place să cred în urma paşilor mei prin amintirile altora

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc ca robul

A mai trecut
O zi... cumplit;
Nu te-am văzut,
Dar te-am iubit.

Te iubesc ca orbul.

O zi în care te-am iubit,
Dar vocea nu ţi-am auzit.

Te iubesc ca surdul.

O zi în care, ca un mut,
Eu te-am iubit, dar am tăcut.

Te iubesc ca mutul.

O nouă zi fără de rost...
Eu te-am iubit, dar ca un prost.

Te iubesc ca prostul.

poezie de Marius Robu (5 ianuarie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt inima ta în mâinile mele

Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiţi nici bucăţele
mă otrăvesc câte puţin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detaşez de adevărul încorporat
şi mă mint,
caut furios
ceva care mă linişteşte
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcneşte ca ochiul meu stâng
şi sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine şi rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există unele filme pe care aş dori să le uit, pentru tot restul vieţii mele. Dar chiar şi aceste filme m-au învăţat unele lucruri.

citat din Antonio Banderas
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

(unui om cu suflet nobil)

De sufletul tău cald şi liniştit
Azi prietenia m-a unit,
Eu te iubesc până la infinit.
Lui Dumnezeu îi mulţumesc
Că-n drumul vieţii mi te-a scos.

Tu, înger blând cu chip frumos,
Tu om atâta de cinstit
Ce sufletul la oameni ţi-l deschizi,
Dar viaţa asta nu e o întâmplare,
La toţi oamenii le dai crezare,
Le-ai pune chiar şi lumea la picioare,
Cu sufletul tău cel bun şi mare.

Sunt puţini in asta lume
Oameni cu suflet căa tine,
Ai privire dulce şi suavă,
Ai fost şi vei rămâne un om de treabă,
Dar vorba ta e vers şi poezie
Ce sufletele le mângâie.
Pe acest pământ nu ai nicio vină
Că lumea- i rea şi e meschină...

Oamenii nu îţi apreciază gestul
Doar pentru ei îşi văd interesul,
Pe bani îşi vând şi omenia,
Nu mai ştiu să aprecieze azi prietenia
Şi te vorbesc numai de rău
Dar pentru asta le plăteşte Dumnezeu.
In viaţa asta toate se plătesc...
Din suflet îţi declar că te iubesc.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar ...

Azi eşti prezent în mine
Ca şi cum timpul ar fi rămas în loc.
Toate regretele pe care le exprimam în gând
Atunci când tu erai supărat
Acum nu am cui să i le povestesc.
Şi plâng doar privind pozele tale,
Plâng ascultând cântecul tău preferat,
Scriu pe hârtie cât de mult îmi lipseşti,
Dar numai aerul mai simte ce spun.
Peste ochii tăi azi se odihneşte pământul
Şi nu poţi vedea printre el cât suspin,
Cât mă doare că ai plecat
Fără să îţi fi spus cât te iubeam.
Am tăcut măsurând timpul în ani
Şi aşteptând momentul potrivit
Pentru a vorbi şi a te îmbrăţişa,
Dar tot ce-am avut au fost numai clipe
Pe care le-am irosit aşteptând o ocazie.
În zadar mai plâng acum...
Mormântul tău e surd şi pământul e orb,
Doar aerul simte greutatea cuvintelor mele.

poezie de Natalia Popusoi (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o frumoasă după amiază, pe când în casă domnea liniştea, mă jucam în "colivie" (încăperea care dădea spre stradă) cu oalele şi străchinile mele, dar pentru că nu ştiam ce să mai fac cu ele, azvârlii unul dintre aceste vaase pe stradă şi mă bucuram auzind zgomotul vesel al cioburilor. Fraţii von Ochsenstein, care vedeau că isprava mea îmi făcea atâta plăcere, încât băteam cu mare voioşie din palme, strigară: "Încă una!" Nu pregetai să mai azvârl încă o oală şi cum ei continuau să ceară "Încă una!", "Încă una!", spărsei de caldarâm toate străchinuţele, tigăile şi căniţele mele.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum mă tem...

Şi acum mă tem că aura strălucitoare
a poeziei din jurul tău
este o misterioasă anvelopă cu totul imaginară
care de fapt nu prea am crezut să existe
şi de aceea m-am temut că nu o voi putea descifra niciodată,
fiindcă nu are încă un alfabet potrivit să o descrie.
Doar amplificările secrete din sufletul meu
mi-au dezvelit, pentru o fericită frântură de clipă,
tainele armoniilor tale angelice pulsând uneori în exterior
fără să ştii,
dar care repede îşi dizolvă în eter cele trei dimensiuni
pentru a deveni abia mai târziu vizibile mie,
chiar foarte vizibile,
dar numai în amintirile mele duioase despre tine,
aproape palpabile, dar totuşi târzii,
poate prea târzii...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti... ei bine, nu chiar dragostea vieţii mele, pentru că mă aştept să te iubesc mai mult decât atât. Dragostea existenţei mele...

Stephenie Meyer în Eclipsa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pereche de pantofi

De la o distanţă de o mie de mile
Îţi trimit o pereche de pantofi din bumbac
O scrisoare
Fără cuvinte
Conţinând mai mult de patruzeci de ani de lucruri care trebuie spuse
Lucruri la care doar m-am gândit, dar pe care nu le-am spus niciodată
O propoziţie după altă propoziţie
Cusute mărunt în tălpile pantofilor
Am păstrat ascunse toate pe care le am de spus multă vreme
Unele dintre ele ascunse lângă fântână
Unele dintre ele ascunse sub perna mea
Unele dintre ele ascunse în pâlpâitul lămpii la miezul nopţii
Unele dintre ele au fost uscate de vânt
Unele dintre ele au prins igrasie
Unora dintre ele le-au căzut dinţii
Unora dintre ele le-au crescut licheni
Acum le adun pe toate
Şi le cos strâns în tălpile pantofilor

Pantofii s-ar putea să-ţi fie mici
I-am măsurat cu inima mea, cu copilăria noastră,
Cu visele din adâncul nopţii
Dacă îţi vin sau nu este o altă treabă
Te rog, să nu-i arunci niciodată
Ca şi cum ar fi pantofii noştri uzaţi de-atâta purtat

Patruzeci de ani de gânduri
Patruzeci de ani de singurătate
Sunt cusuţi în tălpile lor

Nota poetului:
Prietenul meu Zhang Tuowu şi d-şoara Shen Lianzi, când erau foarte tineri s-au logodit şi urmau să se căsătorească, dar din cauza războiului au fost separaţi, unul în China, iar celălalt în Taiwan, neputând să comunice pentru mai mult de patruzeci de ani. De curând, un prieten a reuşit să livreze o pereche de pantofi din bumbac lui Zhang. Pantofii fuseseră făcuţi şi trimişi de d-şoara Shen. Tuowu i-a primit ca şi cum ar fi primit o scrisoare fără cuvinte, plină de gânduri de acasă. A plâns cu inima zdrobită. Astăzi Zhang Tuowu şi d-şoara Shen Lianzi sunt bătrâni, dar dragostea lor a rămas tânără şi proaspătă peste ani.

poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te ocolesc...

pun pe mine ca o haină
amintirea de demult,
te-am iubit frumoasă doamnă
dar la timpul cel trecut

acum las în pace visul
ce-l avut de-atâtea ori,
sunt acum cum e proscrisul
care ţi-aducea doar flori

pun pe mine şi uitarea
ochilor nemărginiţi,
care îmi furară zărea
şi mă scoaseră din minţi

trec acum pustiu pe stradă,
strada ta cu-al tău parfum,
furişat să nu mă vadă
un vecin, cel taciturn

nu mai ştiu ce e cu mine,
mă trezesc pe drumul tău,
ştiu că asta nu-i de bine
încă am păreri de rău

te-am iubit frumoasă doamnă,
poate încă te iubesc,
dar nu vreau să-mi fac iar rană,
furişat te ocolesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te ocolesc...

pun pe mine ca o haină
amintirea de demult,
te-am iubit frumoasă doamnă
dar la timpul cel trecut

acum las în pace visul
ce-l avut de-atâtea ori,
sunt acum cum e proscrisul
care ţi-aducea doar flori

pun pe mine şi uitarea
ochilor nemărginiţi,
care îmi furară zărea
şi mă scoaseră din minţi

trec acum pustiu pe stradă,
strada ta cu-al tău parfum,
furişat să nu mă vadă
un vecin, cel taciturn

nu mai ştiu ce e cu mine,
mă trezesc pe drumul tău,
ştiu că asta nu-i de bine,
încă am păreri de rău

te-am iubit frumoasă doamnă,
poate încă te iubesc,
dar nu vreau să-mi fac iar rană,
furişat te ocolesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Spune-mi cum gândeşti şi îţi spun cum arată viaţa ta." Cred că nu mai este nouă pentru tine ideea că gândurile îţi creează viaţa. Gândurile pe care le hrăneşti în mintea ta determină cât de departe şi cât de sus poţi să ajungi, ele îţi condiţionează emoţiile, atitudinea, comportamentele, acţiunea, pasivitatea s. a. m. d. Credinţele tale se reflectă în felul în care trăieşti, în compromisurile pe care le accepţi sau nu şi în visurile pe care îţi dai voie să le urmăreşti. Omul cu gândurile sale îşi construieşte viaţa. Deciziile şi alegerile pe care le facem în fiecare zi sunt date de gândurile noastre, iar fiecare alegere ne determină cursul vieţii. Gândurile tale descriu felul în care trăieşti: liber, limitat, în suferinţă sau în împlinire şi bucurie. Este simplu să îţi schimbi viaţa dacă alegi alte gânduri pe care să le hrăneşti. Dificultatea constă în a accepta că se poate să gândeşti şi să trăieşti altfel şi apoi, clipă de clipă, în a-ţi monitoriza gândurile pentru ca să poţi să le identifici pe cele care nu îţi fac bine şi să le înlocuieşti cu altele care te conduc către împlinire şi fericire. Tu cum gândeşti? Observi corelaţia dintre gândurile tale şi viaţa pe care o trăieşti?

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!