Iluzii deşarte

m-am ascuns într-o floare rară,
vreau s-o miros, s-o contemplu,
sunt o albina pe o petală
mi-adun cuvinte să fac un templu.

au înflorit cireşii, visele, secundele,
toate zboară pe lângă mine,
lumina soarelui cade precum undele,
se prelinge-n suflet din daruri divine.

îmi pare pământul o sărbătoare,
au înflorit toate miresmele,
zbor cu o aripă ruptă sub tălpile tale,
scriindu-mi pe-o frunză poemele.

gustă-mi, femeie, secunda ferice,
precum o cireaşă strivită-ntre dinţi,
umbra norului călcând o aglice
şi dorul de tine mă scoate din minţi.

spune-mi măcar cum te mai cheamă,
şi dacă vii sau de pleci,
ia-mă dacă pleci undeva, ia-mă,
nu mă lăsa rătăcind pe poteci.

vremea se culcă barbar peste mine,
topeşte rugul din raze de soare,
varsă durerea-n nectar de albine,
o gust, mă framânt şi mă doare.

adun cuvinte din târguri, răzleţe,
să fac templul meu în munte de stei,
sunt precupeţul ce vinde în pieţe
iluzii deşarte pe numai doi lei.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 mai 2011)
Adăugat de Ion Ioenscu-bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

din sunet şi culoare,
din cuvinte,
turnul versului se-nalţă
ca o coloană dorică
izvorând din mări
insule-gânduri
ce-adună cânturi
peste uitări.

m-am făcut nai
şi pasăre m-am făcut
ca-n zbor
să-mi schimb braţele de lut
cu aripile veşniciei
şi visele, vrerile, durerile
să-mi fie curate poverile.

chiar dacă norii tiviţi de apus
zboară cu mine pe sus,
lumina mi-a botezat câmpia,
şi-a-mbrăcat marama şi iia,
şi-a ieşit la plimbare
urcând delul la noi,
ascultând
cum cântă ciocârlia-n zăvoi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, sărutul

Sunt vorbe ce nu vrei să spun,
Cuvinte ce nu vreau s-ascult,
Sunt clipe ce nu vreau s-adun
Şi amintiri ce-au fost demult.

Sunt lacrimi care nu mai curg
Peste obrajii mult prea seci,
Uscaţi de vântul din amurg,
Când tu de lângă mine pleci.

Sunt zâmbet dulce când revii,
Atingeri care le aştept,
Sunt toate câte le mai ştii
Atunci când tu mă strângi la piept.

Sunt sânul meu în palma ta,
Ce te aşteaptă neîncetat,
Sunt eu, sărutul ce te vrea,
Ascuns la mine în oftat.

~Adi Conţu~

poezie de Adi Conţu (11 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina eternă

Iubesc o muritoare de femeie,
Nemuritor fiind prin tot ce fac,
Mă simt precum un lacăt fără cheie
Şi nu ştiu cum să fac să mă desfac

Mă sinucid în fiecare clipă
În care te iubesc şi nu te am
Şi fac din veşnicia ta risipă,
Că sunt nemuritor, precum spuneam

Dar ce să fac, dacă făcui din tine
Făptura lumii cea mai adorată?
Mă rog să înţelegi cum se cuvine
Că n-a mai fost iubită niciodată

O singură femeie muritoare
Ca tine, sub nemuritorul soare.

poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodorinţă

Condus spre locul meu de veci,
Aş prefera, cum se cuvine,
Să cânte soacra pe poteci:
"Dacă pleci, ia-mă şi pe mine!"

epitaf epigramatic de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Isuse

Strig către Tine, Preasfinte
Strig din ţărâna umila
Ruga se-nalţă fierbinte
Doamne, Isuse, ai milă.
Stau lângă puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, mă doare
Vino, ai milă de mine.

Tu vino cu oastea călare
Pe nouri de foc şi lumină
Din capăt în altul de zare
Pământul şi cerul se-nchină.

Plâng în neştire, Isuse
Plânge şi dorul din mine
Ţie-Ţi sunt toate supuse
Du-mă, Isuse la Tine.

Plâng, iarăşi plâng, plâng întruna,
Plâng pentru toţi, pentru mine
Plâng că mă bate furtuna
Du-mă, Isuse la Tine.

Să fie şi-n cer sărbătoare
Să cânte pământul şi firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, dă-mi azi mântuirea...

Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seară
Plâng despărţită de Tine
Vino, iubeşte-mă iar.

Doamne-s aicea străină,
Doamne, Te caut pe Tine
Vino pe nori de lumina
Ia-mă Isuse la Tine...

poezie de Adriana Cristea (22 mai 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balsamul sufletului

Tu să nu pleci de lânga mine,
Cuibarul tău de vise sunt
Vântul nebun care tot vine
Şi şoapta fără de cuvânt.

Tu să nu pleci, eşti minunată,
Păgân să fiu... tot te-aş iubi,
Cum nimeni poate, niciodată,
Nici n-a-ncercat... a îndrăzni.

Tu să nu pleci, eşti ca o floare,
Te voi opri... cu sărutări
Şi-n patul ca o sărbătoare
Te-oi răstigni... de mii de ori.

Tu să nu pleci, e vremea noastră,
Balsamul sufletului mi-eşti,
Raza de soare din fereastră
Şi clipa-n care-ntinereşti.

Tu să nu pleci, rămâi cu mine,
S-aprindem focu-n aşternut,
Sorbind din sfârcurile pline,
Să continuăm, ce-am început.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine sau de ele?

Poate că, de fapt, nu mi-e dor de tine
Ci de felul în care Universul ţi se-nchină
Când mi te-apropii sau când eşti cu mine
Mi-e dor de întunericul făcându-se lumină
Să-ţi mângâie picioarele fugind pe-a mea retină
Tălpile tale, fac pământul gură
Pe care apăsat şi-n mers o fură
Gleznele tale fac din iarbă floare
Iar tălpile fac artă din covoare
Coapsele tale vântul scot din minţi
Părându-i şi de gheaţă şi fierbinţi
Mijlocul tău, mişcându-se ceresc
Dă naştere la răget bărbătesc
Şi pieptul tău şi spatele şi gâtul
Duc în ispită mare absolutul
De gura ta, de ochi, de suflet sau de păr
Nu mai vorbesc, dar fac într-adevăr
Minuni de care mi se face dor
Nu făr' de tine, făr' de ele mor.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 august 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca şi cum m-aş,, dezbrăca,, de...
De toate dorinţele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viaţă,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ şi cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopţi efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt şi de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine şi de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinşi,
Pictez cuvinte şi dorinţe pierdute,
Valul şi ţărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Femeie,
De pe trupul tău versurile-mi curg
Şi se revarsă peste tot într-o clipită,
Transform şi dimineţile-n amurg
Ca să îmi fii a nopţilor ispită.

Femeie,
De pe pe trupul tău culeg cuvinte,
Le fac mănunchi, în vise le-nfăşor,
Nu vreau de-altcineva să fie atinse,
Şi-am să le cos c-o lacrimă de dor.

Femeie,
De pe trupul tău mi-adun privirea,
Pierdută atunci când nu eram atent,
O simt cum rătăceşte încă aiurea
Si ziua doarme pe zâmbetul absent.

Femeie,
De pe trupul tău cântecul îmi vine,
Eşti o serenadă ce o cânt mereu,
Fiecare nota poartă-un dor de tine,
Şi-o-mpreun în cânt cu dorul meu.

Femeie,
De pe trupul tău îmi iau lumina
S-o răspândesc în lumea noastră,
Vreau să împart cu infinitul vina,
Că vreau să am o zi mereu albastră.

Femeie,
La câte-mi eşti tu mie, e prea puţin,
Oricât am să te cânt, loc mai este,
Rapsod rămân, la tine mă închin,
Iubire-mi eşti şi-o filă de poveste.

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am luat haina de tăceri...

mi-am luat haina de tăceri, este ruptă şi cârpită,
amintiri de mult, de ieri, ies afară dintr-o criptă,
cu răcoarea lor de foc îmi fac nopţile doar albe,
luna mea fără noroc varsă raze reci şi calde

amintirile revin, să-mi şoptească despre tine,
tinereţea ce-a fugit îmi e umbra ce revine,
îmi port paşii pe cărări petrecute şi uitate,
numai eu mai caut şi-acum razele din nopţi albastre

pomii treji, la fel ca mine, nu adorm de amintiri,
îmi vorbesc mişcându-şi frunze, mă împacă cu priviri,
stelele aprinse toate cheamă luna s-o privesc,
numai ea ştie de toate, clipe dulci o veştejesc

pe aleea pietruită înflorită în castani,
merg tăcut căutând o clipă moartă de atâţia ani,
aş dori-o să revină, aş dori-o s-o gonesc,
nu mai ştiu ce e cu mine, de mult timp nu mă găsesc

merg tăcut şi parcă timpul ar dori să îi vorbesc,
ce să-i spun, că doar amurgul mă ajută să albesc,
ce să-i spun în versuri scrise despre mine, despre noi,
răni în ceaţă sângerează, suntem doi şi suntem goi

suntem despărţiţi de noapte, de atâtea dimineţi,
iernile ne cad pe ceafă cu albeaţa din nămeţi,
doar lumina ne mângâie cheamă florile in zori,
limpezitele lor lacrimi ne zâmbesc printre culori

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de seară

Maică, maică, rău mă bate
vântul din ce-nu-se-poate
spaima clipei vinovate
mă loveşte dinspre tine
biciul lacrimii senine
şi mă arde peste faţă
precum moartea peste viaţă

că din câte paseri sunt
numai paserea-cuvânt
se lasă în arderi line
peste ţipătul din mine

maica mea călcând pre moarte
te aştept de-un veac de cărţi
să te-ntorci maică din morţi
ca să te zidesc în carte

au înflorit ochii mei
peste coala de hârtie
ce zăpezi ne cântă în oase
urma ta ne mai rămase
un izvor de apă vie

usca-mi-s-ar viaţa mie
şi voi plânge prin copii
maica mea te-aştept să vii
la pustia din pustie

sunt aproape de Departe
am trecut şi vămi şi porţi
maica mea călcând pre moarte,
te aştept să vii din morţi.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La picioarele tale

Noaptea asta sunt mai frumos,
râd printre lacrimi
fară nici un motiv de resemnare,
scriu pe rotula genunchilor
toate poemele cu tine,
toate visurile
şi toate îmbrăţişările
flămânde de dragostea
ce ne dospea aluatul
prin odaia ta caldă
cu miros de smirnă şi cetină.
Îmi prind tălpile
de lemnul podelei
ce-mi deconspira
cu pârâitul ei dulce-amărui
toate sosirile şi plecările.
În noaptea asta
sunt un pom de crăciun
ornat cu figurine de turtă dulce,
cu beteală poleită
ruptă din ochii tăi,
mă ninge cu pielea ta,
cu trupul tău încolăcit peste vertebrele mele
ca un cordon al unei instalaţii electrice.
În noaptea asta
fredonez un cântec;
o tannenbaum, o tannenbaum,
îmi leg inima cu ştrafuri,
îi dau cu sclipici
şi o aşez undeva
lângă picioarele tale…

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit cireşii

Iubito, dă de veste
Că ea natura-i vie
Tu cheamă a fi zestre
Cireşii din chilie.
Iubito, cheamă crângul
Să freamăte uşor
Cu tot ce-i numai nimbul
Să cheme gând de dor.
Iubito, vino-n timpul
Cel necuprins de frig
Unde e rupt el nimbul
De sufletul cel aprig.
Iubito, au înflorit cireşii
E ea natura-n floare
Cu suflete curate
Vestim doar sărbătoare.
Iubito, ei cireşii
Sunt plini doar de ea boare
Pe care chiparoşii
Au pus cunună mare.
Iubito, hai la dans
Să tremure tot crângul
Ne ţinem în balans
Să stăpânim el timpul.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă!

minte-mă,
dar minte-mă frumos,
spune-mi că din piatra secundei
ai făcut fluier de os
şi mai spune-mi
că pentru tine am murit
şi trupul meu
trece neliniştit prin gândul tău,
sau vine spre tine ca o fantomă,
ca o Cartagină-n flăcări sau ca o învinsă Romă.

când plopii-şi zdrenţuiau frunzele,
foşnetul, durerea,
tu îţi pierdusei printr iluzii
sufletul şi toată averea
şi-ai rătăcit
prin trecutul meu
ca o felină prin junglă,
nu ştiai că dorul de mine
o să te-ajungă.

cu mult mai tristă ca înainte
îţi rumegai gândurile printre cuvinte
şi treceai vindecând uscăciuni,
răscolind amintirile
printre cenuşă, printre tăciuni.
te jucai cu ficţiunile,
surâdeai pentru doi, pentru trei
şi surâs pentru mine n-aveai.

minte-mă azi peste timp,
spune-mi că-n tine doarme
un trup străin
şi c-ai vrea să se spargă
cum în apă se rupe o algă.

demult nu mai suntem noi înşine,
spaţiul dintre noi
s-a dilatat,
s-a făcut ţăndări...

pe coloana timpului rezemaţi,
doi străini, doi amanţi,
tigri zvelţi, ne-adulmecăm mereu,
printre culorile de după ploaie de curcubeu.
umblăm prin sahare uitate de vreme
pierduţi în iluzii, scăldaţi în dileme...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!