Fântâna mea

fântâna mea e adâncă
dulce şi rece-i izvorul
a fost săpată în stâncă
cu sufletul şi cu dorul.

fântâna e plină de stele
în ea se leagănă luna
noaptea-i păzită de iele
şi cerul îi ţese cununa.

lacrimi de rouă amare
picură întruna în ea
câteodată şi carul mare
cade în apă stea după stea.

înecată pe veci în lumină
plutea pe valuri de vis
chipul iubitei, divină,
printre stele şi paradis.

izvor fermecat singuratic
adapi trecători rătăciţi
la visul nordului atic
în runile marilor sciţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Ştiu, Dumnezeu e dragoste
şi cine-L are
este cuprins în ea
ca-n pântecul de mamă

acolo nu e teamă
nici judecată, disperare,
nici lacrimi
fiindca dragostea nu doare

şi totuşi, câteodată
unii iubesc cu-o dragoste curată
deşi (încă) nu-L au pe Dumnezeu...

ştii ce cred eu?
nu poţi să scoţi cu sila din fântână apă
când ea e seacă
şi pe nimeni nu adapă

când ţi-e fântâna sufletului plină
poţi să iubeşti
să răspândeşti
lumină

şi se pare
c-ai fost iubit cândva
de cineva
c-o dragoste divină
de eşti în stare
să răspândeşti lumină

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri printre stele

Păşesc din stea în stea
Culegind viorele din nori,
Cîntînd cântul stelelor
Pe o coardă de iederă
Legănată de zborul
Drumurilor dintre stele.

Mă aşez pe o stea
O mângâi, o privesc
Şi-i spun te iubesc, îmi este dor
Dor de tine, de tine,
Păpuşă ruptă din stele
Ce lauzi Lumina
Şi i puterea dulce a stelelor,
Pe dungile dintre planete
Dau mina cu îngerii
Şi sar din stea in stea
Scrutînd Pămîntul şi Luna,
Strîngînd în braţe Soarele
Şi păşind cu dragoste
Pe căile dintre stele.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna lui Panait

Între sat şi cimitir
a fost o fântână
fântâna lui Panait
săpată de acest om
pe care nimeni nu l-a văzut niciodată
nimeni nu-şi aminteşte cine a fost
se ştie doar că a săpat
o fântână
să îşi spele păcatul
sugrumat de durere
că şi-a omorât fratele

a săpat fântâna
la marginea drumului
şi pentru vii
şi pentru morţi
ca dar de împăcare
răcorind trupurile oamenilor
însetaţi de oboseală
şi lăsau închinăciuni
pe buza fântânii
în numele lui

morţii veneau numai noaptea
şi beau apă
însetaţi de uitare
sub povara lutului

acum fântâna nu mai este
în locul ei a crescut o salcie
ce-şi apleacă ramurile
spre pământ
cu lacrimi pe frunze

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul stelelor

Am aflat că noaptea-i o nemărginire
Când privirea Lunii faţa-mi lumina
Şi-mi şoptea că cerul este-o amăgire
Plină de-ntuneric, fără nicio stea.

N-am crezut ce spune, căci vedeam pe cer,
Mii şi mii de stele cum, strălucitoare,
Îşi doreau să fie-al nopţilor reper
Prin luciri complice şi atrăgătoare.

M-a privit mirată, m-a privit intens,
M-a privit străină şi îndepărtată,
Mută în uimire, cu un gol imens...
A plecat. Lumina-i nu se mai arată.

Cerul este negru, noaptea fără vis,
Fără ea, pe boltă, nu e nicio stea:
Totul e-ntuneric, totul e abis
Făr-a ei lumină, fără Luna mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Caut o îmbrăţişare cuminte, divină,
Din a cărei energie
Să simt protecţie şi căldură.
Un suflet pur emană lumină şi dragoste...
E visul meu de azinoapte
În care am plantat
Încredere şi speranţă.
Caut o altă parte di viaţă
Ascunsă în inima mea.
Dorul de vis şi lumină
Îmi face divină
Cărarea spre stele.
Iubire, eşti visul inimii mele!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cerul nopţilor albastre ...

Pe cerul nopţilor albastre
Eu rătăcesc din stea în stea,
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea.
Doar luna mă privea mirată
Şi-n palme tâmpla-mi legăna.
Pe fruntea mea, de gând brăzdată,
Cu-al ei sărut mă alina.
Şi cum stăteam a dezmierdare,
Pe Calea Laptelui sclipea
O stea cu-aripi strălucitoare,
Care cu ochiul îmi făcea
Şi-am priceput că-i steaua mea...
Pe cerul nopţilor albastre
Nu mai alerg din stea în stea
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea,
Căci toate drumurile noastre
Vor duce către-aceeaşi stea...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna Dobrii

Dobriţa - cer de sânge
O lacrimă de stea
Ce nu putuse strânge
Tot binele în ea
2
În licăr de fântână
Şi dulce murmur sta,
Cu buna ei stăpână,
Cu Maica Precista,
3
Venită dintr-o vreme
Când lăncile şi spada,
Cu aripi de blesteme,
Scăldau Tiberiada...
4
Şi tot ca ea Dobriţa -
Un rai de suferinţi -
Îşi alina credinţa
În apa cu dorinţi...
5
În nda ei, pesemne,
Mai revenea cu dor
Un tânăr după lemne
Şi apă de izvor...
6
Vecinii- mereu gata
La sfadă s-au grăbit,
C-a fost frumoasă fata,
Dar vorbă n-a vorbit...
7
Ea însă din izvorul
De lacrime păgâne,
Porni, lovi-o-ar zborul,
Cuvinte să îngâne...
8
Şi într-o zi senină,
Dobriţa când trecea,
Vorbea ca o lumină,
Ca îngerul din ea...
9
Părinţii două stele
Urcaseră la cer
Şi vin pe drumuri grele
Să-i cânte, leru-i, ler...
10
Băiatul din poveste
Pierise pe sub duzi,
Că viaţa e cum este
Şi oamenii sunt cruzi...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cârpesc cerul

Cârpesc cerul cu petece de dor
Şi ud pământul cu lacrimi amare
Sap o fântână şi n-o mai termin,
A căzut în ea Carul Mare.

Aleargă frenetic orele-albastre
Hulpav, în delir aşteaptă pustiul,
Mă-nvârt în cercul de astre
Parc-aş fi increatul, întâiul.

M-a cucerit răcoarea stelelor
Şi zborul paserii spre infinit,
Nemuritoarea amforă virgină
Am îngropat-o pe veci în zenit.

Demonii ridică securea cu drag,
Capul despicat de trup să mi-l taie
Să-l pună iubitei în prag,
Ca trofeu pentru fata bălaie.

Pe valuri care vin şi se sparg
De stânci sterpe, pustii şi deşarte,
Nacela şi viaţa aşteaptă în larg
Să-şi croiasă un drum mai departe.

Never more, aşa, never more,
Cu nava ce viaţa ne-o poartă
Prin ani, prin clipe, prin ore
Ne croim din minuni altă soartă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 decembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul iernii

Iar ne picură din stele
Ramuri de argint şi vise...
Albe, blânde giuvaere
Şi de braţe neatinse.

Trec conduri de lac pe ceruri
Şi ne luminează calea...
Pliu de stele pe creneluri
Şi peste copaci, ninsoarea...

În cojoace, peste dealuri,
Trece gerul asprei ierni
Şi se-apleacă valuri, valuri...
Satul meu bătrân, de ieri,

Scârţâie de dor fântâna,
Coşul e nescuturat,
Doar în casʼ ne-aşteaptă muma.
În zadar! S-a înnoptat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de dor

In serile cu luna plină
Când sufletul îsi ia lumină
Privesc la steaua de pe cer
In jurul meu est mister
Mă uit in jur văd carul mare
Si lângă el o stea mai lucitoare
Mi e dor de inimă albastră
De luna ce privea
timidă
La noi prin geamul
de fereastră
Eu mă gândesc cu
dor in suflet
La nopţile pustii care au trecut
Pe bolta cerului melancolie
O inimă albastră a aparut
Pe cerul plin de
stele
Timidă somptuoasă acum a apărut
Si vreau s o iau s o
pun in piept la mine
Să i fie cald sa i fie
mult mai bine
Să bată tare n piept
la mine
Acelasi ritm acelasi cânt acelasi dor
in acelasi corp acelasi decor
Îmi este tare dor si
mă topesc de dor
Eu mă prefac intr un izvor
Ce izvorăşte rece de pe deal
Lovind agale apa de un mal!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa celei care a plecat

pe acest colţ de primăvară
se lasă umbra ta, târzie,
şi vine-n fiecare seară,
să mă alinte, să mă-mbie.

în voluptoasa desmierdare,
alină leneş mâna-ţi dulce,
ca o romanţă-n depărtare
ce stă pe fruntea mea să culce.

mă uit cum primăvara vine
şi cum se sfarâmă-n amurg
şi picură din cer rubine,
plound cu stele peste burg.

va curge clară ca o apă
spre-mpărăţiile divine,
doar amintirea ce ne-adapă,
ce-o avusei demult cu tine.

tu ai plecat spre alte lumi,
trece prin mine un fior
şi amintirea nu mă lasă
şi câteodată îmi e dor...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul de rouă

Ai pus naiul la inimă,
Şi a-nceput să cânte,
Stelele s-au aprins
Peste-naltul munte.

Carul Mare-n ceruri
S-a răsturnat încet
Precum o rimă rară
Sub pană, la poet.

Am căutat copita
Calului ce-a tras
Carul Mare-n ceruri,
Cu dorul am rămas.

Tu cu naiu-n suflet
Te-ai urcat la stele,
Copitele aprinse
Torc dorurile mele.

Visele mă poartă
Spre o cruce nouă,
Trecem prin viaţă
Un izvor de rouă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul făgăduinţei

Luna se mândreşte cu trena de stele
mereu îndrăgostită se-nvârte după soare
sub influenţa magică dansează iele
în mijlocul pădurii, clipe de încântare.

sub clarul de lună mă-ndrăgostesc şi eu
de lumea poeţilor plină de fantezie
universul lor e sfânt şi-aşa va fi mereu
cu aură albastră imortalizată-n poezie.

contemplu în noapte timpul fermecat
care cerne vise peste cântec de valuri
se leagănă în sălcii gândul aplecat
pe ţărmul cunoaşterii atins de idealuri.

universului iubirii mereu m-am dedicat
raiul făgăduinţei e-mpodobit cu lauri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis

pe cer plâng stele înnodate
de gânduri, păcate, de toate
valuri agaţă coliere de alge
de paşii rătăciţi pe un ţărm
pe valuri o plută pluteşte uitată
în larg, o stâncă
cu pleoapele udate de gânduri
aştern vise în noaptea înstelată
printre norii din suflet
de o viaţă mă răsucesc între ani
suspendat în gol
întind aripi să zbor
cad tăcut în mare, în zori

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întânlire

primăvare
arborii se îndrăgostesc,
eu printre ei urc din ram în ram
spre comorile lui Avram.
acolo odată m-am întânlit cu tine,
dormeai cu tâmpla rezemată
de-o stea
şi-mi spuneai
c-ai visat că amândoi căzusem în timp,
tu o visătoare
ca o mirare,
eu, plin de candori,
rătăcit prin depărtări.

după ce am desfrunzit
copacii,
s-a făcut iarnă
şi sufletele noastre
s-au pierdut printre astre.

cu cât arborii erau mai mari
cu atât sufereau
inimile noastre de hoinari.
aproape de chindii
cerul în culori liliachii,
se-ntuneca
şi venea o tacere
ca o mângâiere.
bucuria mea era
că sunt al tău şi eşti a mea.
că sunt şi că eşti
călători printre poveşti.

aşteptăm o zi cu soare
eu un trubadur singuratic,
tu o femeie visătoare,
rătăcind ca doi trăzniti
printre astre şi printre sfinţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straie

În straiele dimineţii
Coboară sufletul Lumină
Îmbrăcat în haine aurii
Şi te patrunde cu Lumina-i caldă
A sufletului nemuritor.
Este Soarele ce poartă corona divină.
Pe-o stea stau şi eu urcată,
Pe alta stai şi tu prinsă
Cu o coardă din mătase albastră
Ce străbate oceanul verde
Cu munţii albi, căi adînci
Şi pajişti din stele.
Frumoasele straie împodobesc chipul
Cu panglici ce curg în vis,
Le strînge-n juru-i
Ca pe o fecioară plecată-n dor.
Privesc podobele plecate din cer
Ca pe-o coronă cristalină
Şi mă contopesc cu Lumina
Cu Soarele, cu stelele şi cu voi
Şi stăm la cules de stele
În plină zi, cînd doar tu şi eu le vad.
Povestea lor, povestea noastră...
Purtaţi suntem toţi în declin
Şi moartea o ducem departe
Că-i viaţă şi numai destin
Coboară Soarele în stare Lumină
Pe viaţa planetei Pământ
Şi pe piramidele din Egipt.
Pe chipul lui dansează iubirea
Pe raza lui valsează nemurirea,
În sufletul lui străluceşte puterea
Purtînd straie din vis.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pribegie

De-ar şti fântâna mea din vale
Pe unde apele mă curg,
Ar prinde Luna între zale
Peste colină, în amurg,

Şi-n roata ei ar învârti
Şi Carul mic şi Carul mare
La poarta unde iasomii
Cândva mă alintau în floare ;

Le-ar umple-apoi cu amintiri
De ani bătrâna ei căldare,
Sub minunatele sclipiri
Aprinse-n cer, mărgăritare:

Mi-ar pune dulce, din cuptor,
Mireasma pâinii lângă sare
Şi laptele din sân, izvor,
Al mamei într-o-mbrăţişare,

Mi-ar pune lan de fân cosit
Cu primii paşi făcând cărare,
Şi-un zarzăr vesel, pârguit,
Sub triluri de privighetoare,

Un pumn de colb de vară-ncins
Din uliţele-acuma goale,
Şi lângă Crivăţul aprins
O pârtie-n omătul moale,

Mi-ar umple aurul curat
Din lutul prispei ars de soare,
Iar din şindrilă, picurat,
Argint de rouă lucitoare,

Din verdele-aguridei crud,
Rugini de toamne în ulcioare,
Iar din ogorul încă ud
O brazdă numai de sudoare,

M-ar aşeza printre feciori
Din satul meu în sărbătoare,
La hore şi la şezători
Lângă Mării şi Mărioare,

Iar la-nceput de Cireşar,
Când Taurul pe boltă-apare,
Mi-ar înălţa car după car
Spre ale viselor izvoare,

Ca-n seri tâtzii, cand sunt luat
De doruri printre gene-agale,
Să fiu aproape de-al meu sat….
De-ar şti fântâna mea din vale….

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnei X

Că eşti stea tu printre stele
Şi de dorul meu te pierzi,
Soţul tău mi-a dovedit-o,
De-am văzut şi stele verzi.

epigramă de Vero din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea ... căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul,
Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,
Din sute de idei mi-am construit giulgiul,
Iar din tristeţi mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare
Când nimeni nu era pe afară,
Doar eu, o mică şi neînsemnată vietate,
Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,
Am poposit apoi la fiecare stea
Şi aş fi vrut să vă opresc pământul,
Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrăţit în absolut cu Universul
Să născocim în doi o nouă stea,
În care să nu punem gânduri,
Iar eu să zac pe veci în ea.
*
Mi-am amintit fără să vreau trecutul,
Când ţi-am văzut în praf de stele chipul,
Şi-n ziua când lucram un colţ de stea
Am hotărât să-ţi vizitez ţinutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore
Şi zilele se preschimbaseră-n ani,
Iar eu călătorisem mii de ani
Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,
Am căutat să-ţi văd iar chipul,
Dar fiindcă nu te-am mai găsit,
De întristare, m-am aruncat în mare.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!