Chipul ei - o arătare

cu mirosul tău de lapte
m-am culcat cu el azi noapte
şi-n velinţa-n care dorm,
n-am avut un pic de somn.

blestemat de-atâta lume,
cu norocul meu anume,
ce-i drept era cam puţinel,
ţi-am pus în deget un inel.

şi cum lucea luna cea brună
o sfântă lebădă nebună,
eu te vedeam uşor zâmbind,
prin ceaţa nopţii de argint.

venea spre mine, plânsu-mi-se
după ce mândra mă iubise,
era în pielea dumisale
un fel de mândră arătare.

vreau să dorm, lumină sting,
ochii ei mi se preling
peste ochii mei crucişi
şi pe veci se lasă-nvinşi...

şi-n această grea tăcere,
chipul ei dispare, piere,
se adună şi se pierde
pe-un tăpşan de iarbă verde.

unde eşti, unde te-ai dus,
parcă ai zburat în sus,
ai fost meteor sau astru
de-ai zburat în cer albastru?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Iar am avut azi noapte insomnie
Şi mi-ai venit ca o nălucă-n gând,
Aveai miros dulceag de iasomie
Şi te-am văzut prin somnul meu plângând.

Erai frumoasă ca o crinolină
Şi îmi şopteai cuvinte de amor,
Ţi-adulmecam privirea ta blajină
Şi îmi spuneai, iubito, c-am să mor.

Fără să vreau mi te clădeam din umbre
Şi m-apucase foamea mea de tine
Treceam prin clipele cele mai sumbre
Şi-mi blestemam ursita din destine.

Mă încălzeam cu chipul tău în vis
Şi umbra ta era o sărbătoare
Priveam în noapte cum eram ucis
De ochii tăi de dulce arătare.

Voiam să-ţi pun în deget un inel,
Să spulber dorul ce mă năucise,
S-astâmpăr setea apelor din el
Şi chipul tău să-l pierd mereu prin vise.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător prin cerul meu

nu mai pot să scriu şi pace
mâna mea-n durere zace,
îmi flutură braţul întins
pe lampadarul ce s-a stins.
văd madone-n faetoane,
trecând prin doruri iluzorii
cu ora, ziua, săptămâna
şi, de dispar, rămâne luna.

se rupe totul în adânc,
cad fluturii încet pe jos,
doi derbedei se joacă stos,
de undeva, de-acolo sus,
de pe spinarea lui isus
coboară cerul peste mine
cu darurile lui divine,
de unde îngerii şi sfinţii
au înfipt în mine dinţii
şi-am visat că se va face
între mine şi ei pace.

pe deasupra mea un nor
a trecut uşor în zbor
şi m-a dus lungit în cer,
luându-mă prizonier,
şi m-a luat domnul la rost
pe unde-am umblat şi fost,
unde-am fost cu săptămâna,
seara, cînd răsare luna.

ore albe şi albastre
mă plimbau frumos prin astre
şi acolo nimfa mea
s-a ivit, doamna, pe-o stea.
Eu, speriat şi livid,
am căzut uşor vid,
sângerând cu gura moartă,
domnul m-a băgat pe-o poartă,
peste nişte vinuri grele
puse toate în ulcele...

printre stele mă preling
şi încet-încet mă sting,
doamne, stelelor piezişe,
cu isus pe cruci crucişe,
lângă mine, lângă, lângă
se-aşeză mândra bolângă,
şi ş-a-ntins corpul de nea
pe sub plăpomioara mea.

ce tăcere, ce tăcere,
cu asemenea muiere,
se-aşezase aşa întinsă
ca o monaliză ninsă
scăpărând numai scântei
peste şolduleţul ei.
..............................
când m-am deşteptat în frig,
doamne, am început s-o strig.
...........................
pe fundal de cer albastru
am fost meteor şi astru
ca în viaţa mea subţire,
să am parte de iubire,
bine-ar fi să fiu fiind
să visez aşa murind...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nuntă-n Cer albastru

De-atâta timp se pregăteşte Luna
Şi pune-n scenă nopţi cu vise-n care
Din palma ei, pe gând strecoară-ntr-una
O cale între puncte cardinale.

Cum dorm în lume şi în cer şi-n stele,
Cum dorm în mine, ţie cum îţi dorm,
Ediţii princeps de poeme grele
Doar pentru noi tot scrie, pe-al meu somn.

Îmi ţese unde din scântei de gheaţă
Întretăind cu scuturate plete,
Pe pieptul meu săltat uşor de viaţă,
Mici trandafiri – un joc ca între fete;

Ce-mi spune? Înc-un rol Luna mai face
Şi astăzi ca şi ieri şi altcândva,
Ştiind că în spectacol o să joace
Când ne-om găsi: eu, cu Iubirea mea.

Reface amănunte-n replici calde
Nu-i scapă firul liric, basmul scrie
Şi-acolo-ntre coloanele cu salbe
De stele, nunta noastră vrea să fie

Că se coboară pentru noi, mă mira!
Ea te-a găsit! Pe mine m-a găsit,
Şi de atunci repetă şi-şi răsfiră
Scenariul ei de mag, din infinit.

Pentru că sunt la răsărit de tine
În capăt celălalt decât am vrea,
Ea calculează, să îi iasă bine
Alt zodiac pe care să ni-l dea.

Dar mă trezesc din somn! E dimineaţă
Pe gândul meu dansează încă stele
Şi Luna, ţesătura ei de gheaţă,
Mi-a pus în geam potop de doruri grele!

Ahh, nu am cale să mai cred că scrie
Poeme-n vis! Mi te aduce astru,
Să ştiu că eşti real şi că sunt vie
Şi că ne-aşteapt-o nuntă-n Cer Albastru!

poezie de Shanti Nilaya din Din trup de Femeie
Adăugat de Adrian Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm cu fruntea între sânii tăi

dorm cu fruntea între sânii tăi
şi-ascult povestea dragostei dintâi,
ai inima de-o sută de bătăi
şi pieptul tău e moale căpătâi.

cu palmele mi-acoperi răni adânci,
precum eu te învăţ iubirea, doamnă,
când inima îmi dă mereu la brânci
şi tu, glumind, îmi tragi câte-o sudalmă.

de-atâta bine parcă-mi este rău,
parca-aş fi rană, sânge sau durere,
când stau ca iedera de şoldul tău
şi am pe braţ comoară de avere.

să-ţi pun, dulceaţo, aură de vid,
să te iubesc cu trupul meu de zeu,
să altoim iubirea pe-un hibrid
sub harul blestemat de Dumnezeu.

şi-apoi să fiu urcat, proscris, pe cruce
şi blestemat să nu mai înviez,
mă ducă cioclii unde mă vor duce
că tu mi-ai fost singurul meu crez.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pe curcubeu

Te oglindeai în ochii mei, iubito,
şi mă priveai. Eu... te priveam şi eu
cu ochii mari, şi-n suflet am simţit-o:
pulsa, iubirea ta, în pieptul meu.

Era în mine,-n stropii rari de ploaie,
în ochii tăi, ai mei, era în jur,
în gânduri ce, scântei zglobii, văpaie,
zburau spre tine-n picuri de azur.

M-am sprijinit de gândul tău în gându-mi,
te-ai sprijinit şi tu de braţul meu,
şi te-am urmat, şi m-ai urmat, jurându-mi
că vom păşi pe-acelaşi curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a sărutat şi a plecat

Într- o zi ploioasă a venit
O foaie rece îngălbenită
Ani au trecut unde ai rătăcit
Inima rămâne- ncremenită

Ochii -mi izvorul nesecat
Iubire n-am avut nici somn
Unde ai fost ce s-ntîmplat
Am aşteptat măcar un semn

Anii trecură soarele apune
Scrii grăbit la tine am plecat
Nimic nu mai pot spune
Porniţi c-ajung pe înserat

N-ai ajuns eşti oare sus
Masa pregătită pentru cină
Noapte -n care ai fi ajuns
Tisteţe oare cine e de vină

La geam repet m-am dus
O stea de geam s-apropiat
Un suflet ce venea de sus
Lumina ei m-a sărutat

Sterg lacrimile te-am iertat
Scrisoarea a zburat în vânt
Rămâne sufletul însingurat
Ne întâlnim curând e cuvânt

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră

când seara se-necase în grădină
şi ochii mei cătau în luminiş,
o umbră mi-a căzut din cer, divină,
s-a strecurat în suflet pe furiş.

noaptea venea cu-atâtea vise, însă
eu nu vedeam nimic cu ochii mei,
dar te simţeam pe lângă mine plânsă
cum te-aşezasei pe sub vechiul tei.

ne-ncercuiau inelele de vise,
şi eu te-am luat, iubito, lângă mine,
aveam fântânile de dor deschise
cu ape limpezi, pure, cristaline.

am vrut să bem dar tu te-ai destrămat,
ai spus că pleci în lumea ta departe,
precum în hora ielelor de noapte,
destinul nemilos te-a aruncat.

.............
în toamna asta bruma pică rece,
cuvintele de-atunci mă cată azi,
visez mereu cum din seninuri cazi
şi umbra mea spre tine vrea să plece.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 octombrie 2001)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră

când seara se-necase în grădină
şi ochii mei cătau în luminiş,
o umbră mi-a căzut din cer, divină,
s-a strecurat în suflet pe furiş.

noaptea venea cu-atâtea vise, însă
eu nu vedeam nimic cu ochii mei,
dar te simţeam pe lângă mine plânsă
cum te-aşezasei pe sub vechiul tei.

ne-ncercuiau inelele de vise,
şi eu te-am luat, iubito, lângă mine,
aveam fântânile de dor deschise
cu ape limpezi, pure, cristaline.

am vrut să bem dar tu te-ai destrămat,
ai spus că pleci în lumea ta departe,
precum în hora ielelor de noapte,
destinul nemilos te-a aruncat.

.............
în toamna asta bruma pică rece,
cuvintele de-atunci mă cată azi,
visez mereu cum din seninuri cazi
şi umbra mea spre tine vrea să plece.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stranii doruri

stranii doruri dorm în suflet
ca-ntr-o urnă funerară,
şi le ţin aşa pitite
până pe la primăvară.

atunci dorurile mele,
cer veşmânt spre alte zări
şi le dau drumul să zboare
pe tăcutele cărări.

ca şi paseri călătoare
ele zboară spre apus,
printre razele de soare
unde mândra mi s-a dus.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (24 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm tâlcuri...

dorm tâlcuri în câte-un cuvânt
ca şerpii ascunşi în pământ
şi-n sufletul meu e tăcere
ca iarna în stupul de miere.

inima- ceasornic oprit-
în pasul tău sîngerat şi rănit
în nopţile cu stelele stinse
îţi caută urmele ninse.

logaritmul stelar ca un vals
dansează în noapte cam fals
şi seara în roşu se frânge,
spoită cu dor şi cu sânge.

cad zările-n fântâni părăsite,
cad gânduri în gol de ispite,
cad doruri obosite în vânt
şi toate se-ascund în cuvânt.

e carnea trecută prin spini,
la care, iubito, te-nchini,
în toamna durerilor noastre
de-acolo de sus dinte astre.

nu mai şterge cu mâinile stelele,
că te fură din cer ielele
şi rămâi în ţinut de poveste,
fără să mai aflu de tine vreo veste.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căntec

foaie verde trei lămâi,
de ce, mândro, nu rămâi,
să-ţi pun zarea căpătâi,
cu iubirea cea dintâi,
să te sărut, să te mângâi.
să-ţi sorb din ochi culoarea lor
si merele obrajilor
şi vraja dulce-a buzelor
şi rodiile ţâţelor,
să fur pe veci savoarea lor...
să joc norocul tău pe cer
şi-apoi frumos în iad să pier.
şi foaie verde măr rotat,
de ce, mândro, m-ai blestemat
să tot te caut în zadar
ca să te joc din nou la zar?
să fii ispită şi noroc
într-un şăgalnic tragic joc.
şi foaie verde de-un dudău,
nu mă vorbi, mândro, de rău,
că ţi-am fost dor când tu plângeai
şi-ţi voi fi pavăză în rai
şi ţi-am mai fost si altceva
când nimeni nu te mai iubea.
şi foaie verde de stejar,
te caut, mândro, în zadar,
tu te-ai ascuns pe veci în flori,
ca să-mi dai mie iar fiori
şi te-ai ascuns, mândro, -ntr-o stea
să fii pe veci averea mea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (5 august 2007)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am visat...

te-am visat, mândro, visat
că eram la noi în sat
te culcam pe mâna stângă
că dreapta mi-era nătângă.

te culcam pe iarba verde,
unde dorul ni se pierde,
ce iubire, ce tăcere
ce dulceaţă de muiere...

eu puţin aerian,
nu te văzusem de-un an,
pe fundal de cer albastru,
mi-ai căzut precum un astru.

ce incest, frumos, prea cast,
în acel albastru vast,
tu din ochi mă sorbi, mă sorbi,
în timp ce noi eram doi orbi.

cănd o fi să fii fiind,
să mă-nveti cum sânt murind
în acest strigăt de iubire
să nu mă scoţi şi tu din fire.

să nu mă dai pe uşă-afară
că te-am iubit şi eu o vară
şi când o fi să-mi fie rău,
să mă agăţi de şoldul tău.

cu trupul meu uracat pe cruce,
să fiu acela care-ţi duce
păcatele la cerul sur
că n-ai avut niciun cusur.

cu ochii tăi închişi, enormi,
privesc la tine cum mai dormi,
iar eu din cer îţi dau semnale
privind la corpul dumitale.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist şi ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veştminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
- De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn ca să tac.

S-a aşezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mânăa ta!
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină
parcă purtase lanţuri cândva.

Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpăţână
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Am simţit cum îmi cade capul pe mână
şi-am adormit o mie de ani...

Când m-am deşteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
numai Iisus nu era nicăiri...

Am întins braţele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuţite-n unghere,
cu suliţa lor m-au străpuns...

- Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui...
M-am pipăit... şi pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caravana

Plecase caravana iarăşi
Purtând în sânul ei argint,
Cu străluciri furate parcă
Din ochii celora ce mint.

Şi umbre se-nnodau tăcute
Sub raza nopţii tropicale,
Era de aur călătorul
Şi aurul lucea pe cale.

Era lumin-aşa de multă
Pe fermecatul nopţii chip,
Că strălucea un pic, de lună,
În orice boabă de nisip.

Un beduin, chema în cântec,
Mirajul verzilor savane...
Şi-aşa mergea de greu în noapte,
De parcă el purta în spate
Argintu-ntregii caravane.

poezie clasică de Virgil Carianopol din Flori de spin (1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si stele cad din ochii mei

Luna de pe cer aş vrea
Să strige acum în locul meu
Ce dor îmi e de chipul tău
Şi te iubesc "suflet al meu"

Şi-n seara asta-s fără tine
Şi stele cad din ochii mei
Dar tot mai sper la nopţi senine
Că reapar prin norii grei

Sunt tristă iar că tu nu poţi
Să te cobori acum pe-o rază
Şi să veghezi la chipul meu
Cum ai facut o viaţă-ntreagă

Speranta-n suflet nu dispare
Că în curând vei apărea
Să ne iubim o viaţă-ntreagă
Aşa cum sufletul o vrea.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

tu eşti visul meu de noapte
ce-mi populezi secundele nedormite,
tâmpla sprijinită pe inima ta
s-a albit de timp, iubite.
gura mea, alături de gura ta tace,
cutremurul din tine nu-mi dă pace,
ştiu tot ce nu ştii despre mine,
stau în genunchi ca-ntr-un templu pe pietre de iad
şi-mi caut în viaţă un vad,
adorm sub cerul cald al trupului tău,
mă mişc între hotare de vis ca-ntr-un hău,
te-am rupt din aer ca pe-o cicoare
şi mi-am trecut inelul prin tine,
am simtit corpul tău cum dogoare
şi mă-mpresoară ca nişte alge marine.

apoi am adormit cu tine în gând,
eram printre plopii arămiţi de toamnă,
eu m-am trezit în noapte plângând
şi tu ma strigai: să nu mai plângi, doamnă!

cu ochii orbi şi albaştri te caut prin lume,
dureroasă căutare târzie, anume,
îţi mângâi vertebrele şi ţi le număr
şi stau rezemată de propriu-ţi umăr,
te strig disperată prin codri şi vreme
şi nu-mi răspunde nimeni
şi nimeni nu vrea să mă cheme,
glasul mi se rupe sub sărutul tău de-nceput,
când luna, romantic, striga că m-ai vrut,
parcă văd torţele luminilor când se-aprindeau
în ochii tăi luciferici şi cum mai ardeau
şi eu le stingeam cu lacrime ninse
şi tu le sorbeai, cerându-se stinse.
mi-ar fi plăcut să fii o liană înflorită şi verde
să mă-mpresori, iubite, pentru a nu mă mai pierde,
să-ţi simt pe vecie lângă obrazul meu răsuflarea,
poate nu ne venea aşa de repede, tristă, uitarea.

a venit vremea când plouă afară
mi-e toamna în suflet şi-n suflet mi-e seară,
pasărea verde pe cer fără lună,
ne-aduce în suflet tristeţe, furtună.

fug prin vreme de timpul târziu
şi-aş vrea ca odată să te nasc încă viu
şi să-ţi simt răsuflarea lângă nările mele,
punându-mi în deget vreo şapte inele,
să-ţi aud glasul atârnat de stelele nopţii
cum mă strigă duios printre zăbrelele porţii...

când stau singură la margine de timp
şi cânt ca orfeu în pustiu,
tâmpla mea albă, aproape de stele,
se spală cu roua de cer azuriu...
e târziu, e târziu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De spus când adormi

Să-nvălui vreau în cânt pe cineva,
lângă el să fiu şi să stau.
Şi să te legăn vreau şi nani ţi-aş cânta,
şi din somn şi în somn să te iau.
În casă numai eu să fiu anume,
acel ce ştie: noaptea a fost rece.
S-ascult afară şi-n adânc ce se petrece,
în tine, în pădure şi în lume.
Se cheamă orologiile bătând,
străfundul vezi prin timpul limpezit.
Jos, mai aud un om străin trecând,
străin, un câine-n somn a tresărit.
În urmă e tăcere. Eu cobor
ochii mei larg deschişi asupra ta;
ei te ţin lin şi se desprind uşor,
când în noapte se mişcă ceva.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie (In memoriam Artur Silvestri)

Sfârşit de toamnă tristă,
ceaţă peste zări cereşti;
o dimineţă sadic-egoistă
şi tu, Găbiţă, nu mai eşti.

Ne-ai fugit pe-alei albastre,
te-ai grăbit s-ajungi în cer;
să te odihneşti prin astre
unde iubirile nu pier.

N-ai luat nimic cu tine,
nici cafea şi nici ţigări;
te-ai săturat de-atâta bine,
te-ai săturat de supărări.

Idei şi gânduri neterminate,
plâng acum pe masa ta;
mâine fi-vor nestemate,
în această lume rea.

Şi de-atâta înstrăinare,
ochii mă cam dor de plâns;
timpu-şi pierde din splendoare
lacrimile m-au cuprins.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te visez

E noapte iar şi-n cel adînc al nopţii
E trist şi norul ce-adoarme sus pe cer,
Şi munţii falşi ce-nşiruie-o poveste
Adorm pe veci în cel uitat mister.

Iar cea cîndva mai galbenă ca ceara
Nici nu priveşte-n jos peste păduri,
Căci adormită e în taina nopţii
Ca o prinţesă-a lumii în conduri.

Iar ceaţa nevăzută-a sorţii negre
Întinsă pe pămîntul otrăvit
Mă face roaba unei dulci himere,
Iar tu rămîi un zeu în asfinţit.

O frunză verde stă-n creangă nemişcată
Şi creanga grea s-atîrnă de copac,
Iar valul argintiu le-mpodobeşte,
Şi eu, privind, ascult, gîndesc şi tac.

Privirea ta de-o claritate rece
În ochii mei în taină strălucea,
Dar noaptea a rămas la fel, tăcută,
C-un gînd feeric şi pustiu în ea.

poezie de Natalia Popusoi (2008)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!