"Păsăret"

Când nu mai arde mândrul soare
Şi toamna vine-ncet, încet,
Ne despărţim cu mult regret,
De păsările călătoare
Pe plaiuri s-a lăsat răcoare,
Să faci azi plajă-i indecent
Ne pregătim prin ţel recent,
De a răcelilor rigoare
Iar păsări ca la o paradă,
Întregul orizont ocupă
Migrând spre zări cu mare sfadă
Şi-au mai lăsat din a lor trupă,
Doar câte-o pasăre de pradă,
Ascunsă după minijupă.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate rău (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânim

Se lasă toamna peste noi.
Anii au plecat – păsări călătoare
Ce nu vor mai veni-napoi,
La cuiburile lor rămase goale.

În urma lor doar amintiri,
Un şir întreg se leagă:
Părinţi, copii, prieteni şi iubiri
Ce viaţa ne-o făcu-se dragă.

La tâmple bruma s-a lăsat.
Căldura n-o îndepărtează;
Părul ni-la grizonat,
Iar timpul faţa ni-o brăzdează.

poezie de Adrian Timofte (decembrie 2019)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În realitate, Carul Mare s-a lăsat la orizont, s-a ridicat spre nord-est, a trecut pe de-asupra capetelor noastre şi s-a reîntors iar pe locul unde l-am observat cu o seară mai înainte.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea

tăceam şi răsfiram cuvinte
în crâng se zbăteau ca să cadă
galbene frunze
lumânarea s-a stins între lacrimi de ceară
am luat de mână cerul
să îi arât ce a mai rămas din oameni
mă îmbrac în haine de pământ
să ascult tăcerea cuvintelor ce mor
aici, târziu, la ţărm uitat de mare
sunt cântec în amurg
pe buze foşneşte cuvântul a valuri
să aprind în ochi curcubee
în poarta vieţii o făptură
atât de albă, atât de pură
păşeşte încet către cer, păşeşte spre iubire
iubirea sufletului în ţipătul pământului
cuvântul este tril divin, e tainică chemare
iar cântul ei e dus spre alte zări de păsări călătoare
mă aşez pribeag pe stânca goală
tot aşteptând apusul
tu ai venit în zorii noi
din suflet preacurat să aprinzi lumini
nu te-ai ascuns în ziduri de tăcere
tu ai zburat, aleasa cerului, spre stele
dar totul a fost doar un vis
tu pasăre măiastră, închisă în colivii
azi scriu surghinuit pe drum de seară
mă arde ceara arsă şi strig
arată-mi Doamne calea către ea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele tale au ceva din aroma merelor primordiale

pentru că trupul meu devine imponderabil când mă săruţi
aşa că nu-l mai judec pe adam că s-a lăsat pradă ispitei
cum poate şi dumnezeu s-a lăsat pradă poeziei
când a inventat femeia

ştiu sigur că dacă aş fi avut puterea lui
luna ar fi fost mult prea puţin să-ţi ofer în schimbul iubirii
poate că aş fi fost dispus să-mi negociez tot universul
dar eu am doar un om din zăpadă artificială drept minune
iar pentru el nu e valabilă nici măcar legea acţiunii şi reacţiunii
suferă de inerţie acută şi se lasă apăsat de gravitaţie

doar îngerii şi uneori cosmonauţii plutesc în modul acesta special
descoperit mai întâi de adam pe buzele evei
cu mult înainte de a hotărî newton că merele trebuie să cadă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misiune

Stol de păsări călătoare a plecat de mult spre sud,
Frunze arămii şi roşii cad în roiuri pe pământ,
Spulberând a lor covor vântul năzdrăvan le zboară
Ca într-un joc fără sfârşit, rotocoale ma înconjoară.

Parcă ieri zâmbeai prin lanuri, soare blând şi liniştit!
Iar acum te ascunzi de mine, spune-mi cu ce ţi-am greşit?
Eşti isteţ şi ţii la glume! norii i-ai lăsat un pic
Peste lume sa se adune, să ne sperii din nimic!?

Să te arăţi după o vreme, amintindu-ne de tine,
Însă uiţi că noi trăim şi prin ploaia care vine!
Şi prin frigul ce se arată vrând să pară fioros!
Tu nu ştii că toamna este anotimpul meu frumos?

Lasă-ţi mantia să aştearnă mozaicuri pe pământ,
Să-mi fac drum până la tine prin frunzişuri cu descânt,
Cu un ghioc de frunze veştezi să-ţi ghicesc în viitor,
Într-un templu mitologic, în pădurea zimbrilor.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Samariteana"

Burlacul înrăit, Gigel,
Flămând de-amor ca o cătană,
Pândea câte-o "samariteană",
Să-şi facă milă şi de el
În dragoste cam infidel,
Dorea să fie "pe sprânceană"
Când acosta câte-o codană
Să o posede-avea ca ţel
Uzând de "latura umană"
Fătucile cu capu-n nori,
Îşi mai făceau câte-o pomană
Şi-a profitat de multe ori,
Dar ultima, cea mai sărmană,
I-a dăruit copil din flori!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipoteşti

Ce noapte albastră pe lac
Cu luna privind în oglindă,
Cu păsări ce-n noapte nu tac....
La mijloc de codru se-ntindă.

Nuferii râd către stele
Şi-n mijlocul lor stă de mult,
Nemuritor şi mai mândrul ca ele,
Luceafărul mândru, tăcut.

Veseli flăcăii râzând
Pe lac, printre nuferi, înoată
Spre insulă merg chiuind
Şi par că rotesc lumea toată.

Doar florile-albastre mai stau
De martori la chiot şi sfadă,
Doar ele putere mai au
Aşa feerie să vadă.

...............................

Se-aud paşi târzii către lac
Prin codrul cu păsări ce zbor,
Sub rânduri de tei, toate tac....
Se-aud numai triluri şi doine de dor.

poezie de Ionel Ivaşcu (8 septembrie 2005)
Adăugat de Ionel Ivascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări arzând

Mâini albastre se întorc spre cer
Tot mai adânc lumina.
Sclipesc în soare solzi de peşte,
Ale mărilor muze, pe maluri de ostrov.
Nisipul galben auriu
Ca un şarpe ridică din valuri
- Cântări de dincolo de uitare
Şi tu îmbracată în nuferi
Din limpede alb de cleştar
Ridici privirea din jar,
Întinzându-ţi trupul
Spre orizont ca o pasăre liră ce arde.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efect întârziat

când întâlnesc păsările
aflu că sunt alta
ochii-mi devin încet încet rotunzi de pasăre
limba-mi alunecă spre triluri ce mă urmează

mai aplecată ieri coloana
îşi îndreaptă vertebrele şi le orânduieşte
ca pe inele timpul într-un trunchi de copac
cu ramuri-braţe pe care se aşază
nenumărate frunze-păsări
şi o tandreţe mai mare decât mângâierea unui fulg pe obraz

când copacul se va arăta în întregul său
poate nu mă vor da uitării şi mă vor ierta că am îndrăznit
să mă visez mai mult decât sunt
vor vorbi despre cineva în limba lor păsărească ca despre
o ramură înverzită sau despre un copac
ce nu poate fi frânt de o furtună mai mică decât cea din inimă

de aici încolo despre ce-ar mai putea vorbi
doar despre un zbor ce miroase a ceară
nu mă întristez
sunt posesoarea aripilor crescute lângă subraţele scorburilor
încât merită să ascult bucuria păsărilor
când văd soarele răsărind

în fiecare dimineaţă am să le urmăresc suişul
până-mi vor dispărea din vedere în spatele vreunui nor
acolo şi-au avut pregătit pentru întoarcere cuibul
în toamna ce-mi pare prea grăbită acum peste umbrele gri
şi totuşi
mi-aş mai îndrepta o dată spatele şi aripile închipuite
pentru o campanie de zbor
să văd ce se întâmplă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După alegeri

Simt cum plânsul de rigoare
Îmi opreşte orice grai
Când constat azi ce "cap" are
Dragul meu Picior de Plai.

epigramă de Dan Căpruciu din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtări

Înspre câmpul cel cu grâne,
Spic de foc pe lan întins,
Mai arunc câte-o privire
Căutându-le 'nadins,

Zile păsări călătoare,
Petrecându-le în larg,
Au răpit în ciocuri pânza
Scorojitului catarg.

Ştiu le caut înzădarnic,
Înapoi nu vor veni,
Se vor duce deodată
An cu an şi zi cu zi...

Şi privind aţepenirea,
Amintirile-mi rămân,
Tânăr sunt la-nfăţişare,
Dar cu sufletul bătrân.

Parc-un glas încet te cheamă,
Spre hotarul celor zări,
Iar în suflet se revarsă
Valul apelor de mări...

Bate vântul la fereastră,
Printre gene suflă rar,
Împlântaţi în coloritmul
Stinsului crepuscular,

Ochii stau robiţi de vraja,
Aţintiţi spre-acelaşi loc,
Căutând să dea de urma,
Rătăcitului noroc.

Pe când cerul cel albastru,
S-a desprins de ei demult,
Mă mai uit în depărtare,
Căutându-le mai mult,

Păsări dând din aripi, zarea
Umple-ar, câte-s depărtări,
Purtând ciocuri fericirea
Şi de binele păreri!

Rezemînd de palmă barba
Mai îngân cu doru-mi plin,
La deschisa mea fereastră,
Zile trec, păsări nu vin...

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roiul

ce poţi să ştii tu despre mine- doar n-ai trecut prin patul meu
şi nici prin ce numeşti tu bine şi nici prin ce socot eu rău
ce pot să-mi spui când noi în viaţă de-a pururi nu ne-om întâlni
cum poţi să-mi râzi mereu în faţă ştiind că nu mai poţi iubi

se scurge vremea printre coarde din glasu-mi trist şi răguşit
şi-n sângele din vine arde un boţ de suflet ostenit
aprind încet o lumînare să văd ce drumuri am greşit
aprind deşi afară-i soare şi bate vântul răguşit

se simte zarea cum tresaltă de mila ochilor mei orbi
din stuful unduind în baltă trei broaşte se stropşesc la corbi
se trec în zbor deasupra noastră şi dau onoruri de rigoare
cu tril de pasăre măiastră spărgând îndelungata zare

ce pot să-ţi spun la despărţire când nu mai am nimic de spus
şi colbul scurs din amintire cu apa sâmbetei s-a dus
ce pot să mai cerşesc la soartă când nu mai ai ce mai cerşi
şi lumea mea demult e moartă iar lumea ta va mai trăi

rămâi să mai păstrăm o clipă de reculegere totală
să mai zâmbim cu colţ de pripă din stima noastră cordială
oricum pe orizont se lasă o noapte lâncedă şi goală
o noapte de destin aleasă şi neagră ca un roi de smoală...

poezie de Iurie Osoianu (27 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amăgită

M-am lăsat amăgită, de-a ta privire care-mi scapă,
Mai tristă şi mai obosită, rămân cu luna, neîmpăcată,
Mereu a fost cu noi şi între noi, tot timpul,
Ne-a despărţit cu ploi, furându-ne tot chipul.

Mi te-a furat în zori, lăsându-mă în soare,
Mai ameţită, mai goală şi fără de răcoare
Şi-acum în mine ard cărbunii de iubire,
Încet, încet se sting, rămâne doar tăciune

Îmi urc privirea-n cer şi caut un nor cu apă,
Să-i sorb încet, încet, răcoarea lăcrimată,
Şi să mă sting de tot, furându-mă pământul,
Căci simt că nu mai pot... să-ţi caut cu gândul, gândul.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de flori

Mi-ai lăsat parfumul florilor de ieri.
Ai mai trecut şi azi prin viaţa mea.
E primăvară iar... De aş visa,
Buchet întreg ţi-aş dărui şi... umbra ta...

Uşor, încet, cu flori pe tâmpla grea,
Dans de iubire împrăştiam în urmă-ţi
Şi cu parfum legam o veche stea,
Ce lumina în nopţi adânci, de veghe.

Un pumn de praf acoperind din drumuri
Lăsând contur neterminat iubirii,
De l-ai suflat din trunchiul unei stele,
Suspinele cascadă, scriu istorii.

Nimic mai mult, ce pot acum să fac,
Acelaşi gând spre flori şi-al lor parfum
S-acopere din visele ce ne atrag,
Să-ntoarcă roata vremii fumegând.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rău îmi pare...!

Secundele, prin ceasuri măcinate,
se cern târziu pe gândul ostenit,
bat clopotele-n turnul din cetate
când orele se scurg spre asfinţit.

Sub zidul vechi, cu pietrele căzute
pe tufele din gardul prăbuşit,
mor singure-amintirile venite
pe-o aripă de vânt fără sfârşit.

Stă toamna după colţ în aşteptare,
iar zilele de vară au-amuţit –
se-aude glas de păsări călătoare
sub mantia văzduhului cernit.

O, doamnă, dacă-ai şti ce rău îmi pare
că am plecat atunci pe înserat,
lăsând în urmă amintiri amare
pe tufele din gardul dărâmat.

De-atunci măceşii nu mai dau în floare,
garoafele din glastră au murit,
o, doamnă, dacă-ai sti ce rău îmi pare
că te-am lăsat cu sufletul rănit!...

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepotisme şi nepoţi

Azi în politică, cinismul,
Aduce peste noi netoţi
De granguri mari, perverşi nepoţi,
E-o plagă mare nepotismul
Ei au uitat de mult civismul,
Şi îi catalogăm ca hoţi,
Iar uneori ca mafioţi,
A dispărut patriotismul
Dar sunt şi semne de-ntrebare
Vizând nepoţi, iar eu socot,
Cu analiza de rigoare:
Să îi blamez pe toţi nu pot
Căci până şi Ştefan Cel Mare,
A fost la rândul său, nepot.

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puţin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce ştiu că îi plăcea,
A razelor de Soare şi-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerşetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, şi cad, şi mor,
Să fie vinovate şi gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioşie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină şi umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu ştiu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Şi-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalţă prin florile de gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!