Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd şi-acum, ce vis frumos! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puţintel, făcând "cei şapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învăţăcel, şi "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optuşpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci şi cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povaţă, se întampla că îi ceream,
Ştiind atât de multe-n viaţă, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, şi nu eram într-o ureche...
Aşa pe-atuncea o vedeam, bătrână şi de modă veche...

Dar iată că la şaizeci şi... mulţi dintre voi nu vă daţi seama
Cam cât de mult eu mi-aş dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu şcoala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
Să o admir ca la-nceput când mă ţineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puţin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aş asculta-o că mi-e mamă şi mai ales la vârsta mea,
Că ce păţeşteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Şi-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei mele

mamei mele, cu dragoste

Când eram copil, îmi doream ceva:
Atunci când voi fi mare să fiu ca mama mea.
Apoi, am crescut, mamă-am devenit
Şi mă-ntreb adesea dac-am reuşit
Să fiu eu, ca mamă, pentru-ai mei copii
Cum e mama mea. Asta mi-aş dori!
Anii au trecut şi încă îmi doresc
Să fiu ca tine, mamă, când îmbătrânesc.
Tu eşti, dragă mamă, omul minunat
Ce ştie să zâmbească şi de-i supărat.
Eşti minunea mea, modelul meu în viaţă.
Zi de zi găsesc la tine o povaţă
Şi o vorbă bună, o încurajare,
Mereu ştii, mămico, de ceva mă doare.
Azi, de ziua noastră, sţii ce imi doresc?
Să fii sănătoasă, mami! Te iubesc!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul cel din mine

Din ce mai pot să îmi aduc aminte,
S-adun, să scad ori să-nmulţesc puţin
Pe ici, pe acolo, cât să nu mă-nchin,
E că-n copilărie-am fost cuminte.

Cuminte-n felu-acela de pe timpuri,
Mult diferit de ce-i "cuminte"-acum,
Când s-a ajuns – nu ştiu de ce şi cum –
Să treci prin ani ca peste anotimpuri.

Eram cuminte, da, odinioară,
Chiar dacă juliturile-n genunchi
Ori vânătăile pe mâini şi trunchi
Se repetau... a nu ştiu câta oară.

Mai şi-nvăţam, aveam la şcoală premii
Prin clasele primare, mi-amintesc,
Chiar mai târziu - aici mai născocesc,
Nu de-alta, doar că ăsta-i tonul vremii

Şi simt că viaţa-mi veche mi-e datoare,
Neînvăţându-mă cu-adevărat
Să fiu ce vreau şi nu ce mi-a fost dat,
Iar azi copilul cel din mine doare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul Moş Crăciun

Aş fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Şi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că Moşul cel iubit e-un basm pentru copii,

Şi nici chiar prin liceu, chiar şi la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am aşteptat,
Cătau sa mă convingă, cu chestii fumate,
Că Moşul nu există şi nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci şi n-am să cred vreodat',
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri aşteptat
De oameni înţelepţi şi nu de maimuţoi,

Aşa că mă gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât mă iubesc, să-i mint pe nepoţei
Că "Moşul" care-l ştiu nicicum n-ar exista...

De-aceea, când pe brazi steluţe se coboară,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepoţii azi, e sigur c-o s-apară
Bătrânul Moş Crăciun, cu daruri la copii...

Iar voi ce-aţi mai nega, de răi şi urâcioşi
Ce-ntr-una clevetiţi că "Moşu"-i basm curat,
Vă rog, pe cinstea mea, fiţi oameni serioşi!
Pe Moş Crăciun îl ştiţi că este-adevărat...

E drept, bătrânul "Moş", care odinioară
Venea prin nea în zbor, din nordul depărtat,
Cu barbă, nasul roş', cu reni la sănioară,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,

E tuns, chiar mai mereu, şi-i zilnic bărbierit,
De sac a şi uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu', v-o spun eu, mă mir cum n-aţi ghicit!
E roşu câteodat', de la un păhărel,

Şi când o ia la mers, ca un arac de viţă
E zvelt, nu-i cocoşat, şi-atâta-i de vioi...
Îndeosebi când dă cu ochii de-o pipiţă,
Dar asta... ce să mai!... rămâne între noi...

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Când ai făcut maimuţa, Doamne,
Ma iartă, dar Ţi-o spun cinstit
Cum Tu mă ştii de-atâtea toamne:
Cu ea ai fost tare zgârcit,

Căci, de la data respectivă
Până-n prezent, e constatat
Că dumneaei, chiar dimpotrivă,
Un pas n-a mai evoluat,

Nu mă refer la maniere,
Cătând şi azi ce a ascuns,
Cu deştu-n nas şi prin unghere
Unde lumina n-a pătruns,

Şi nici de faptul că, banana,
De câte ori ea şi-a furat,
Nu s-a gândit că-i va fi blana
În saramură vreodat',

Iar când e vorba de bătaie,
Scandal prin junglă, tărăboi,
O face tot mereu de oaie,
Sărind ea prima la război,

Şi-apoi, nu-s alte dobitoace,
Nici pe departe cum e ea:
Ce... una spune, alta face,
Gândind cu totul altceva,

Că, de-aia-Ţi spun, ca bun Părinte,
De i-ai fi dat atunci, în pom,
Un gram măcar, în plus, de minte,
... nici azi nu ştie că e om!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare unui vechi amic

Pe vremea când eram flăcău în sat
Şi apăream la horă mândru, frate,
Se minunau, zicând, fetele toate:
“Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat!”;

Le-am auzit şi-apoi, fi’nd însurat,
Când ne plimbam la braţ în parcuri seara,
Prin Bucureşti, de-acolo-i Mărioara,
Aceeaşi frază pân’ m-au deocheat,

Însă de când, şi eu, m-am pensionat,
Două femei în lume, o pereche,
Le mai aud zicându-mi fraza veche,
“Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat”;

Cred c-ai ghicit cam cine-s, imediat!
E mama, ce în viaţă încă este
Şi Mărioara, prima mea poveste….
Când mă gândesc, m-apucă şi-un oftat

De cum îmi zic, că d-aia-s ofticat,
Că una-mi zice cu semnul mirării
Şi alta-mi zice cu semnu-ntrebării,
În rest, toate-s mişto, te-am salutat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare unui vechi amic

Pe vremea când eram flăcău în sat
Şi apăream la horă mândru, frate,
Se minunau, zicând, fetele toate:
"Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat!";

Le-am auzit şi-apoi, fi'nd însurat,
Când ne plimbam la braţ în parcuri seara
Prin Bucureşti, de-acolo-i Mărioara,
Aceeaşi frază pân' m-au deocheat,

Însă de când eu m-am pensionat,
Două femei în lume, o pereche,
Le mai aud zicându-mi fraza veche,
"Măi, ce frumos şi ce chipeş băiat";

Cred c-ai ghicit cam cine-s, imediat!
E mama, ce în viaţă încă este
Şi Mărioara, prima mea poveste....
Când mă gândesc, m-apucă şi-un oftat

De cum îmi zic, că d-aia-s ofticat,
Că una-mi zice cu semnul mirării
Şi alta-mi zice cu semnu-ntrebării,
În rest, toate-s mişto, te-am salutat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de secunde

Secunda zero-iată Abea de m-am născut!
Pe lungul drum al vieţii mă aflu la-nceput
Nu ştiu a zice "mamă" şi nu privesc la stele
Sunt alţii care poartă de grijă vieţii mele.

Secunda trei - mă strădui a scrie şi-a citi
Şi-alerg prin curte raţe şi curci cu alţi copii.
De-s programat din ceruri optzeci de ani s-apuc
Am patru ani acuma şi mult o s-o mai duc.

Mustaţa-i încă mică, dar timpul trece, trece
La treişpe ani ş-o ţâră sunt la secunda zece.
Cu încă cinci secunde ce-s transformate-n ani
Când ceasul bate sfertul am douăzeci de ani.

Şi cum la vârsta asta prin toate vesel treci
Îmi pare că minutul nu se va scurge-n veci!
Nu mai privesc la ceasuri-oricum nu am deloc -
A mea e toată lumea şi-n toate am noroc.

Când, după multă vreme şi doar aşa-ntr-o doară
Pe ceas mi-arunc privirea, văd limba cum coboară
Îmi intră-parcă-n ciudă-prin piele şi prin oase
Şi nu se mai opreşte decât la cifra şase!

Şi asta doar o clipă ce iată, s-a şi dus!
Apoi, cu multă râvnă o ia din nou în sus!
Oricum, mai este vreme şi încă-mi este bine
Deşi se-ndreaptă-n grabă şaizeci de ani spre mine!

Până să bag de seamă cum vine "chestiunea"
Hop! Limba-i la trei-sferturi şi-ncepe slăbiciunea!
Îmi intră frigu-n oase şi parcă mult mai greu
Ca altădată umblu - şi-i zloată mai mereu.

Iar raţele ce-odată le alergam prin curte
Acuma stau pe varză - iar mesele-s mai scurte!
Atent să nu alunec, fac pasul tot mai mic
Şi capăt tot mai tare alură de bunic!

- Mai ţii tu minte oare, de unde ai plecat?
De la secunda "zero" - o clipă unicat!
Big-Bang-ului de-atuncea, Big-Crunch să-i corespundă
Acum când ceasul bate şi ultima secundă!

Trecut-au anii tineri, pierduţi printre castani
Săgeata-i chiar la ţintă - căci ai optzeci de ani!
Optzeci de ani şi Stixul stă gata să-ţi inunde
O viaţă comprimată în şaizeci de secunde!

poezie de Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare... ce să mai! era bărbat ;

Prima toamnă cum găta de cules la razachie,
Omul se căpătuia cu vreo Leană sau Mărie,
Ca apoi, bun amorez, în micuţul lor cătun,
Era gata de botez chiar în postul de Crăciun,

Şi cu Leana, ori Măria, făcea casă şi copii,
N-avea treabă cu chiria, sau, la Visa, datorii,
Ajungând la patruş'cinci, vârsta când aproape toţi
Cumpărau din târg opinci la nepoate şi nepoţi....

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, şi ei, la fel
Un flăcău, şi nu dau nume, fiind mulţi astăzi ca el,
Nu ştie ce-i căsnicie, de copii nu vă mai spui,
Când, o zi, la cătănie, nu a fost în viaţa lui,

În schimb, şade cu chirie, singurel, ani după ani,
Având doar o datorie... dar, nu pomenim de bani,
Nici de Leni, nici Mărioare, căci o frază e destul,
Un flăcău la vârstă mare nu-i bărbat, dar e mascul,

Şi de-abia când e sătul de spălat, gătit, călcat,
Şi prin casă, de fudul, zi de zi făcând curat,
Socotind că nu e drept slugă-n casa lui să fie,
Se decide, înţelept, să-şi găsească o soţie,

Însă după cununie, pân' să se acomodeze,
I se scoală pe chelie, sictirit, să divorţeze,
Căutând la disperare ca să scape de năpastă,
Şi tot din motive care... l-au făcut să-şi ia nevastă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e tare dor de casă, de părinţi,
Şi adesea jinduiesc după copilărie,
Când nu eram nici răi, nici sfinţi,
Şi adormeam visând la câte-o jucărie.

Îmi este dor de nucul din grădină,
Sub care ne jucam de-a cavaleri cu spade,
Chiar şi acum îmi este dor de câte o vecină,
La care aruncam din când în când ochiade.

Mi-e dor de prispa casei părinteşti,
Unde stăteam şi priveam ploaia, vara,
De fetele de prin Furceni şi din Cosmeşti,
La care mă duceam când venea seara.

Îmi este dor şi-acum de oamenii din sat,
De nunţile cu lăutari, ce se făceau odată,
Dar mulţi dintre prieteni mi-au plecat,
Şi n-o să-i mai revăd, probabil, niciodată.

Revin în sat în fiecare an mânat de dor,
Să îmi revăd vecinii cu părul lor cărunt,
Şi când văd case goale, mă trece un fior,
Ştiind că mulţi dintre aceştia nu mai sunt.

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suerte rumano

Mi-amintesc şi-acuma, Doamne,
Om la patruşcinci de toamne,
Când eram copil, pe luncă,
M-a trimis mama la muncă,
Şi-am muncit tot în prostie,
Nu tu casă, nu moşie,
N-am găsit măcar nevastă,
Să mai am înc-o năpastă,
Iar de bani, de niciun fel!
Când priveam în portofel,
Ȋnjuram, fără perdea,
Apropo de mama mea!

Iară, vără-miu, Costică,
Ce noroc pe el, adică,
Mă-sa, că pe ea am boală,
L-a trimis să facă şcoală,
Facultăţi, un doctorat,
Văru'... supraeducat,
A-nvăţat atâta carte,
Moară Veta, să n-am parte!
Neamu' tot nu pot să-l pui,
Nici la deştu mic a' lui,
Mă-sa, nu mai zic că mor...
I-a făcut un viitor!

Dar, norocul e că noi
Avem un guvern de soi,
Il iubesc, l-am şi votat
De cinci ori!... e democrat!
N-a ţinut de şcoală cont,
Ori c-ai fi ultimul tont,
Ne-a adus la un nivel
Ca să fim plătiţi la fel,
De-am ajuns, ca şi Costică,
S-am o leafă bunicică,
Şi... făcând de ani şi ani,
Amândoi aceiaşi bani,
A venit, deh! rândul lui,
Om cu şcoală, cum vă spui,
Să-l aud pe arătură,
Cum pe mă-sa o înjură...

Telelei, ca doi nebuni,
Culegând de zor căpşuni!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu acelaşi suflet al meu, de azi...(mamei mele)

Se pare că viaţa
e un circular spectacol de acrobaţie,
pentru că nu ştie nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naşte dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, aşa s-a petrecut!)
da, ireală senzaţie de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă răneşte
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)

Se pare că nu numai viaţa e plină de măşţi şi costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai ştii ce-ţi doreşţi,
nici timp câştigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobaţie visez...
ziua când mă voi naşte la termen(mama, din Tine!)
cu acelaşi suflet-al- meu, de azi... la Trapez!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egalitate

(celor născuţi în jurul anilor '50)

Îmi amintesc anii de şcoală,
Când profesoara ne spunea
Că toţi eram ca într-o oală,
Egali, adică-aşijderea,

Dar exista chiar la intrare,
Cu poze-n ramă, atârnat,
Frumos, "panoul de onoare",
Pe un perete, luminat,

În partea stângă, cei fruntaşi,
Cu litere mari de tipar,
În partea dreaptă, cei poznaşi,
Înconjuraţi cu un chenar;

Copil fiind, înţelegeam
Cam ce era "egalitate",
Dar stând în banca de la geam,
Priveam mereu în altă parte,

Aşa că, nota cea mai mare,
Cum mi-a fost mie soarta,
Era de, şapte, la... purtare,
Deci, eu eram de dreapta,

Încât, fiind pus la "panou",
Cu cei mai răi din şcoală,
Eu mă simţeam ca un erou,
Băgând pe toţi în boală,

Căci n-arătam egal, parol,
Şi nici un orişicare,
Mai mult, pe-acel "panou" din hol,
Eram o valoare!

Că... cei fruntaşi se comparau
Cu cei mai răi ştiuţi,
Iar cei "egali", ce mulţi erau...
Erau... necunoscuţi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste la prima vedere

Pe cărarea veche
Trec câte o dată
Cu speranţa vagă
De-a te întâlni
Ne cunoaştem parcă
De o viaţă întreagă
Neavând puterea
De a ne vorbi.
Prin albastrul moale,
Liniştea se adună
Şi prin diafanul
De apus vegheat
Ochii tăi de aur,
Ochi de zână bună
Când aprind în mine
Un ecou ciudat.

Dragoste la prima vedere,
Cine-ar fi crezut?
Să iubesc cu atâta putere,
Ca la început.

Că mi-a fost târzie
Întâlnirea în vreme
Şi târzie clipa
De-a ne fi văzut,
Pe cărarea veche
La răscruci de vânturi
Numai timpul ştie
Ce e de făcut.
Amintirea vie
Mai trăieşte încă
Aş da ani din viaţă să te regăsesc
Ne cunoaştem parcă
De o veşnicie,
De o veşnicie
Parcă te iubesc.

N-o să afle nimeni
Poate niciodată
Poate niciodată
N-am să te-ntâlnesc.

Aş da ani din viaţă
Să te am alături,
Să îţi simt făptura,
Să-ţi spun te iubesc.

cântec interpretat de Ilie Micolov, muzica de Ilie Micolov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii tăi

paşii tăi scuturaţi pe-un alt drum
îi mai văd prin zăpezi şi acum
au rămas chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
paşii tăi

ridicaţi parcă-n lacrămi de lup
au rămas prinşi în noduri de lut
la răscruci chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
paşii tăi

zorii vin chiar şi-n ultima zi
ce-o desfid ca şi când n-ar mai fi
au rămas scânteind ca şi-acum
paşii tăi
deschizând un alt drum

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La calvar

Alo, ce faci, unde eşti?
Aşteaptă-mă, aşteaptă-mă, ajung acum,
Nu mai veni că nu mai facem ore,
Super
Ne vedem la locul nostru,
Ok, dă-mi beep când ajungi,
Te kiss,
Te kiss şi eu.
O, mamă, am rămas la mate,
La geografie nu am decât 7,
Româna este mult prea grea,
Dar anatomia e preferata mea.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La fizică nu trebuie lucrat
Mi-a zis un profesor care m-a meditat,
Pentru teze poţi să nu înveţi
Cu tocilarii de te împrieteneşti.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.
La şcoală e şi ceva bun
Ce vă uimeşte, nu credeţi tot ce spun.
Îmi place mult la şcoală doar în pauze
Când fac tot ce vreau eu
Ies la o bârfă cu gaşca din liceu.
Îmi place mult la şcoală şi în ore
Dar numai când chiulesc
Când am scutire pe loc mă îmbolnăvesc.

poezie de Emma Moroşan
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prima zi de şcoală

Când la şcoală-n prima zi,
învăţătoarea zâmbind,
m-a luat dintre copii,
eu am început să plâng.

Ca o mamă iubitoare
m-a rugat cu tonu-i blând:
"Hai, zâmbeşte ca o floare!
Nu vreau să te văd plângând".

Cu căldura ei de mamă
spre mine s-a aplecat.
Mi-a spus să nu-mi fie teamă,
şi fruntea mi-a sărutat.

Abia atunci am înţeles
că are un suflet bun.
Am trecut al vieţii stres
şi am îndrăznit să-i spun:

Doamna mea învăţătoare,
mama n-a putut să vină.
Mi-a dat să v-aduc o floare
din frumoasa ei grădină.

S-a aşezat lângă mine
şi-n căldura-îmbrăţişării,
M-am simţit atât de bine
că plânsul l-am dat uitării.

poezie de Dumitru Delcă (16 decembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul dinspre miazănoapte

Chiar nu avem altceva mai bun de făcut decât să ne stingem încet?
Mă întrebam privind în oglindă
şi, cercetându-mi cu atenţie conturul, te vedeam pe tine,
şi mă vedeam pe mine.
Ne deschideam ca o fereastră înspre toţi şi toate
şi ne vedeam pe amândoi trosnind –
ascunşi în fiecare colţ al nostru -
din toate încheieturile lumii.
Şi mă vedeai pe mine,
şi te vedeai pe tine,
şi mă vedeam pe mine,
şi te vedeam pe tine.
Şi stăteam cu ochii înfipţi în oglindă şi nu ne mai vedeam.
Încercam să scriu cu oasele noastre pe care le treceam
prin ochiul lumii
toate cele câte n-au fost scrise,
când te vedeam pe tine,
când mă vedeam pe mine.
Şi noaptea, şi ziua, şi clipa, şi viaţa,
şi toate cele câte-au fost visate,
ca într-o paranteză le-am închis şi le-am ascuns de tine,
când pe treptele luminii coborai şi zâmbeai,
când mă priveam pe mine şi te vedeam pe tine,
în visul dinspre miazănoapte.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!