Accident

Cu fiecare clipă dăruirea ţi-e totală,
Eşti propriilor vise un eşafodaj,
Eşti zbuciumiul perpetuu, al destinului linşaj...
Pretinsa-ţi nemurire o invoci normală.

Şi trup şi suflet eşti un tot integru;
Echipamentul trofic "pic", sofisticat..
Te lupţi o viaţă-ntr-un necunoscut tenebru,
Te-adori, te-aduni îmbogăţit, eşti unicat.

E-un paradox -cum o clipită de nimic
Din viaţa-ţi o fărâmă infinitezimală-
Te pierzi, te rupi... Ce imprudet eşti, doar un pic!...
Devii o simplă victimă-n hazard sau caz de boală.

Nimic nu e întâmplător, e-o consecinţă,
Scăpare-i; gând şi suflet, lipsă... raţiune.
Balanţa ţi se înclină brusc înspre nefiinţă;
E prea târziu, nu-ţi mai serveşte nicio-nţelepciune.

Doar semenii ţi-aleg formula de regret;
Finalul e d-un "nimeni" sau "păcat"...
Din chinul d-exilat al vieţii ce sfârşeşti secret
Eşti simplu obiect sau ştiri mondene, caz televizat.

În trecerea prin viaţă sigur e-o morală;
Garant la banca vieţii e divinul!
Prudenţa ţi-e asociata ocazională;
Un joc al întâmplării de-a fi tu, nu altu-n faţă cu... destinul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul meu

Tu eşti scânteia mea de viaţă,
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voinţa tatălui ceresc,
Enigmă a vieţii pe pământ.

Eşti muza stelei călătoare,
Pe agitatul drum al vieţii,
Eşti dărnicia întruchipată,
În suflet viu, plin de culoare.

Tu eşti oceanul vieţii mele.
Eşti răsărit către apus,
Eşti uraganul nemilos,
Pentru pedeapsa celor rele.

Eşti orizontul meu de viaţă,
Iar eu pământ însufleţit,
Eşti zala unui lanţ de vieţi
Şi un întreg pân’ la sfârşit.

poezie de Valeria Mahok (8 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire totală

Când nu mai e dorinţa, în sine, egoistă
Şi nici privitul scoarţei în sclipire,
Atunci, târziu, doar dragoste există
Într-un profund... esenţă de iubire.

Când nu mai ai nevoie în spusul de cuvinte
Şi doare un celălalt, lovit, în depărtare,
Atunci e amorul aburul fierbinte,
Ce umple piept, iubind pe cel ce-l doare.

Când nu mai vezi că eşti, nu mai exişti
Decât să fii întruparea altui gând,
Atunci în dăruit şi Universu' îl mişti
Şi-iubirii îi eşti îngerul... se pogorând.

Când nu mai ai nimic, nici trup să dărui
Şi suflet, dintr-un gram, eşti un halou,
Numai atunci, îndrăgostit să stărui
Să ceri iubirea, ce doar tu o strigi, ecou!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti sărac...

Eşti sărac... că nu iubeşti.
Aproapele nu-l ajuţi,
Îţi place doar să bârfeşti
Sau mai grav, insulţi.

Eşti sărac... chiar de munceşti,
Arunci în jur doar ură
Din loc nu te urneşti
Şi-ţi ies doar răutăţi pe gură.

Eşti sărac... c-un suflet negru
Şi aşa vei fi mereu
Nu eşti deloc integru,
Să te schimbi, e greu.

Banii n-ajută cu nimic,
Tot sărac te numeşti.
Nici măcar un pic
Dacă om nu eşti...

Bine umbli îmbrăcat,
Dar gol în realitate.
Şi nu l-ai respectat
Pe-al tău frate.

Ce-ar fi într-o dimineaţă,
În oglindă, caracterul să-l zăreşti.
În loc de frumoasa faţă,
Îţi mai vine să zâmbeşti?

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 aprilie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexistent

Când uiţi de existenţă, d-orice gând,
Le pierzi în haosul nimicului total;
Timpul s-opreşte şi trăieşti imponderal...
Eşti pururi punctul zero, nu exişti, e doar străfund.

Alunecarea n-are nicio pârtie, culoare;
Nu eşti, n-ai fost, e vidul absolut,
E fracţie, e-un vis de-o zi sub un minut...
E doar extazul pur, necăutat, opreşti numărătoare.

Din tresărirea la real, nu-ţi faci iluzii;
E doar pasaj nedefinit de încercare
Tradus prin diabolica sintagmă de trădare
Ce-o ascunzi totalitar de muritori, creând confuzii.

Lumină îi eşti umbrei, negru-incandescent
Cum golul aspirant al gravităţii;
Uitata tentativă de-a exista a umanităţii...
Creaţia absentă, lipsa de bun simţ, inexistent!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti

pentru tine suflet frumos şi drag, Vasile

Tu eşti zâmbet.
Tu eşti frumuseţe.
Tu eşti bunătate.
Tu eşti o poezie apetisantă.
Tu eşti roua dimineţii.
Tu eşti un Făt-Frumos pe un cal albastru.
Tu eşti un înger dulce pe pământ,
datorită ţie sunt fericită.

poezie de Monika Toth
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iubito...

Tu iubito o ştii bine
Tu eşti dor, eşti dor de mine
Tu eşti dor, eu sunt iubire
Tu eşti freamăt, eu simţire.

Tu eşti raza albă-a lunii
Tu eşti izvorul minunii
Tu eşti vis şi armonie
Tu eşti vers, eu poezie.

Tu a vieţii mele rază
Tu a sufletului pază
Minunată orhidee
Eşti şi floare şi femeie.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Oana Alexia Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata din vis

Eşti aici
să te ating?
Să te cuprind?
Eşti aici şi...
totuşi sunt trist.
Te văd şi nu eşti
când te-ating
şi nici nu-ţi cuprind
cuprinsul trupului tău...
Eşti aici? Nu eşti.
Vreau să te simt şi nu te simt.
Eşti nefiinţă sau lumină?
Frumoasă, eşti aici,
eşti în mine,
mă priveşti de necuprins
de neatins...
Eşti fata din vis...

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictis

De câte ori n-aţi obosit de silă
Când nu mai este ţel, de tine nu ţie milă
Ş-ai lăsa tot, doar timpul ca să treacă
Fără ambiţii, sau valori, de sex ţi se apleacă.

Când totu-i în zadar, la bine şi la rău
Şi viitor şi muncă au destin de hău...
Furat d-agoniseală, de speranţă
Devine-un joc de-a pierde-n lipsă d-importanţă.

Te pierzi printre străini - tu ce-ai crescut copii-
Uitat, n-ai zi de-aniversare, nu eşti din cei vii,
Părinţii te-au dezmoştenit pe vorbe ticluite...
Nici şcoala nu-ţi serveşte-n diplome-nvechite.

Nu ai oricum acces, n-ai dreptul la salut
Eşti paria, refuz anticipat, un neştiut,
Trăieşti înşelăciuni de la prieteni şi hoţie;
Nu vrei să mai exişti, vrei lenea-veşnicie.

Eşti o depresie, o decădere de moral
Un inutil recunoscut, un nul universal
Şi nu ai vină, e-un concurs de circumstanţe
De mii d-eşecuri, cu-nceputuri în speranţe.

Paradoxol nu eşti nicicum sinucigaş
Ai doar simptom de emetic, nu eşti un laş,
Eşti un cobai al sorţii, ocazional
În insuficienţă, cu eventual sfârşit fatal.

Eşti tare-n caracter de te-a menţine
Ce poate-ntoarce fatalismul înspre bine...
Cu multul stoicism, tot, poate să reînvie...
Rămâne sila.... Pentru altă dată, fă-o să se ştie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti

Eşti un fulg din zarea cea curată,
Eşti o linişte a nopţii minunată,

Eşti un vis al nemuririi ce-l atrag,
Eşti un înger al iubirii, înger drag.

Eşti zâmbetul în larg ce se destramă,
Un gând în permanenţă ce mă cheamă.

Eşti o aripă de soare şi de vânt,
Eşti o lacrimă în floare pe pământ.

Eşti zâmbetul ce cade pe-a mea faţă,
Eşti boabele de rouă în prag de dimineaţă.

Eşti un zâmbet, eşti o aripă de vis,
Eşti un cântec, un dor de necuprins.

Eăti o lacrimă din ochii mei vioi,
Eşti un dor ce plânge pentru noi,

Eşti o viaţă-nfloritoare ce-o ador,
Eşti o pasăre ce o răpesc din zbor...

.........

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământ

Sunt infectat de dragoste -intim
Te-am sângele ce zilnic mă-ncălzeşte-
Mi-eşti fiecare puls de bioritm...
De nu te văd şi trup mi se topeşte.

Îmi sparge pieptul inima când bate
-Cum clopotul-colos de Notre Dame-
De nu eşti tu, e doar singurătate...
Nimic nu vreau pe lume să mai am!

Am capul un vârtej de spin galactic;
Eşti astrul meu, giganticul de sor
Şi spaţiu-i doar al tău, faci timpul static...
Eşti luciul lunii-n fin-cristalul, după nor.

Mi-am făcut tălpi, potcoave de Pegas,
S-alerg în lume, să-ţi adun comori
Şi palme-n diamant, de puf, le-am tras;
Hamac să-ţi fac, moale cu dur, din flori.

Vreau eu să fiu altar de mânăstire,
Unde să-ţi laşi eterne rugăminţi;
Sunt cor de îngeri într-o răstignire
Cum o Mesie-n rugăciuni fierbinţi...

Te-aş vrea să-mi fi mireasă-n pururi voal,
Să te-nalţ castă printre frescele de dom,
Să-ţi fie viaţa-n dans, perpetuu bal...
Să-ţi fiu străjer de vise, majordom!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

Tu eşti steaua norocoasă,
Eu sunt cerul plin cu nori,
Tu... fragilă şi frumoasă,
Eu... pierdut în căutări.

Tu eşti soarele fierbinte,
Eu abia un vânt nebun,
Tu... timidă şi cuminte,
Eu... balonul de săpun.

Tu eşti clipa de-mplinire,
Eu mereu un pas târziu,
Tu... un vis de fericire,
Eu... un fluture-n pustiu.

Tu eşti liniştea deplină,
Eu doar spaime şi păcat,
Tu... eşti cea fără de vină,
Eu... un veşnic blestemat.

Tu eşti floarea-n dimineaţă,
Eu doar brumă şi îngheţ,
Tu... eşti cea care-mi dă viaţă,
Eu... mereu scăzând la preţ.

Tu eşti zâna mea cea bună,
Eu un zmeu de soart-adus,
Tu... a clipelor stăpână,
Eu... o lacrimă-n apus.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa trece ca o clipă

Cine eşti tu suflet de om?
Tu care te-ai născut.
Să ai un nume, să fii un domn.
Dar până la urmă te usuci ca o frunză
Pe o ramură de pom.

Cine eşti tu pasăre care zbori?
Peste dealuri, peste nori.
Cu aripile întinse în vânt,
Dar nu ai cuibul tău pe pământ.

Cine eşti tu fir de iarbă verde?
Care nimeni nu te vede.
Dar toţi te calcă în picioare.
Poate eşti o frumoasă floare.

Cine eşti tu pui de pom?
Care ai fost sădit de mâna unui om.
Ai suflet tu sau nu ai?
Sau poate eşti un cântec frumos cântat la nai.

Cine eşti tu inimă care baţi în piept?
Plină de bucurie şi regret.
Tu eşti acea care ne îndemni mereu să iubim.
Căci viaţa trece ca o clipă şi trebuie s-o preţuim.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti cu toată lumea

Când eşti cu toată lumea, dar nu eşti cu mine,
nu eşti cu nimeni.
Când nu eşti cu nimeni, dar eşti cu mine, eşti cu toată lumea.

În loc să fii legat de fiecare, fii fiecare.
Când devii mulţime, nu mai eşti nimic. Vacuum.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că trebuie să ne alegem finalul. Am tot cârpit bucăţi şi la mine se tot rupe firul ăsta. Aşa-mi doresc să ţină, de-aş pune bucăţi din mine, la propriu, dar cred că n-ar fi de ajuns. E ceva în tine care nu ne lasă să fim împreună. E ceva în iubirea ta, care nu seamănă cu a mea. Tu încă n-ai întâlnit iubirea vieţii tale. Eu, da. De-aici, poate, desincronizarea. Eşti minunat când eşti al meu. Eşti iubirea vieţii mele, când mă uit în urmă. Doar că nu ştiu cine eşti când mă uit înainte... Credeam că tu eşti tot restul vieţii mele. Atât.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti zăbava vieţii mele

Tu eşti zăbava vieţii mele
în care-nchizi singurătatea,
cu sluj şi mii de temenele
slobozi din mine răutatea!

Trezeşti de fiecare dată
gânduri trăsnite şi rebele,
eşti cea mai insolită fată
când eşti zăbava vieţii mele!

Remarc figura-ţi încruntată
când te-ntâlesc, uit toate cele,
mă placi, te prefaci bosumflată,
dar eşti zăbava vieţii mele!

Se mai întâmplă câteodată
să uit de lună şi de stele,
te vreau aşa... îngândurată
că eşti zăbava vieţii mele!

În clipele cele mai grele
să te urăsc, să plâng îmi vine,
că eşti zăbava vieţii mele
şi te-aş pârî... dar n-am la cine!

Că-mi eşti atât de singulară
încât îţi compun poezele,
ispită dulce şi amară,
tu eşti zăbava vieţii mele!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boală

Când eşti în culmea fericirii, fără griji
Ş-instantul făr-aviz îţi face rozul... alb de coală
Şi plan nu mai există, vise se transformă-n schiji...
E-un inefabil yang, un început de boală!

... Şi n-ai control, nu mai eşti tot, corp, craniul,
Te doare eul ce-l credeai al tău,
E-un altul, mintea nu-nţelege straniul
Păcat de blestemat ce-ţi eşti... sursa de rău!?

Te diseci singur cu scalpelul vinei
Ce-o treci tardiv pe-un fals de expertiză
Să-ţi redescoperi ce-ţi cerşea subconştientul milei...
Şi-ai ignorat semnal... somat cu-aviz de criză!

Eşti?... Nu! Te lupţi cu tine, ce-i un altul
Neiertător, paradoxal duşman de propriul sine!?
Cu ochii tulburi -sticle goale- doar implori înaltul,
Ce-ţi aminteşti subit... şi faci prieri de bine.

Ţi-ai rupe trup bucăţi, s-arunci bolândul,
Eşti o mulţime şi-n fond singur contra toţi.
Te tângui şi-ntinzi mâna cu-i uitaseşi, blândul
Mereu alături, nevăzut acolo... Când nu poţi!?!

Te scurgi în ape-n flu torid cu-ngheţuri umbre
Şi mintea-ţi fuge fără frâu printre himere;
Devii un nimeni, amalgam de gânduri sumbre,
Doar înţepate... un soi de fizic masochistic de durere.

Şi trece timp şi viaţa trece acalculată,
Doar mîna-ntinsă stă să cadă-n deznădejde;
Că-n veci, de-ar fi, să fi n-o să mai faci ca altădată...
E oare-ntâia dată când juri sincer şi te-agăţi... nădejde?!?

Noroc cognostic lâng-amor de dragi, de-aproape,
Ţi-ndreaptă trup şi mai mult suflet, penitenţă
Ce crezi c-o ai, s-o dai în schimb la nedreptate
Ce-ai adunat în timp... să-ţi iei în troc convalescenţă.

Te-ntorci la tot, eşti încet tu, bucăţi tot mai ştiute
Şi-n uvertură eşti mai cast... dar uiţi curând de rău
Iar te-amăgind; crezând că vieţile-s mai multe...
Uituc sărman, n-ai învăţat că singur ţi-eşti călău!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau lângă tine

Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Eşti lumina, visul, dorinţa şi iubirea,
Eşti căldura, nădejdea şi chiar simţirea,
Eşti liniştea, calmul, eşti flacăra vieţii,
Eşti raza de soare, prinos a dimineţii,
Eşti valul, limanul ce-mi dă siguranţă,
Eşti sprijinul meu, eşti vis şi speranţă,
Eşti crezul ce-atestă arzătoare credinţă,
Eşti freamătul viu ce-mi stârneşte dorinţă,
Eşti murmurul blând adus de departe,
Şi totuşi, în tot, eşti doar vorbe deşarte,
Şi cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi şi azi nu e mâine,
Voi reuşi vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine şi privesc în zadar.

poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!