O lege

O lume ce dispare, o lume ce revine,
O lume ce se pierde într-un nor întins...
Când inima-mi se luptă şi apoi menţine
Un fir, un pic de lacrimi întrânsa e aprins.

O rază-ncremenită care se dezice
De propria sa viaţă în care a trăit
Şi un gând turbat ce ar vrea să strice
Visul cel opus văzându-l fericit.

Un sunet ce se naşte astăzi din vorbire,
O lacrimă-i în palmă din ochi ce s-a răpus.
Ceaţa se dezleagă în propria-mi privire
Şi soarele se pierde în tainicul apus.

Orişice tăran e de partea lui,
Stăpâneşte singur sute de hectare...
A uitat pământul oare e a cui,
Sau că egal e pentru fiecare?

De lumea nu-nţelege darul să-l împartă
Va regreta prin lacrimi văzând acest păcat.
Te va-neca trecutul oprit în prag de Poartă
Precum ar creşte iarba-ntr-un izvor uscat.

Deci, lumea mea cea dragă, e clar, e neajuns...
Orişice ţăran ştiu că va-nţelege,
Dar nu uitaţi: Mai este-o Lege – Sus!
De care ţine cont fiecare lege!

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

O lume de mistere şi visuri ne-mplinite,
O lume de durere şi lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăieşte azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ţine, ne ştie şi ne doare,
În care răsar stele şi înfloreşte-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Şi-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să ştim,
În care totu-ngheaţă, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Şi care-i rătăcită în noapte şi-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de Cristina Ghindar Greuruş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara tuturor...

Pe toţi cei care ţineţi cont
De lumea idioată,
Eu vă pot spune doar atât:
Veţi regreta odată!

Veţi regreta că aţi ajuns,
Viaţa să o ghidaţi
În funcţie de "crezul" lor -
Acestor blestemaţi!

Doar că atunci va fi târziu,
Căci aşa stă scris:
N-ai cum să ţii cont şi de lume
Şi de al tău vis!

E-o Lege greu de înţeles,
Nu poate fi sfidată!
Există de când lumea,
Nu poate fi schimbată!

E-o Lege a naturii,
Care ne-a fost lăsată,
Ca să ne fie mai uşor
S-alegem calea dreaptă!

Păcat că cei mai mulţi nu pot,
Adevărul să-l vadă!
Sfârşind răpuşi, într-un final,
De a prostiei spadă!

Şi partea cea mai tristă,
E că "pierderea" lor,
Va deveni povara noastră
... a tuturor!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (13 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

E noapte, mi-e frică şi gem îndelung,
iar inima pieptu-mi apasă,
în visul în care sunt gata s-ajung
în lumea de nimeni aleasă.

E lumea în care cei mici sunt jertfiţi,
e lumea în lacrimi scăldată,
e lumea cea rea, cu eroi biciuiţi,
e lumea de umbre călcată.

Nu pot să mă apăr, sunt singur în vis,
nu pot nici să fug să-mi scap viaţa,
aş vrea, dinspre cer, să coboare-n abis
lumina, să spulbere ceaţa.

În lumea de monştri, de lacrimi şi chin,
coboară, pe-o rază de soare
un sunet de harpă, trimis de destin,
iar lumea lui Goya dispare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare talent care ni s-a dat, pentru că fiecare dintre noi are talente, ne-a fost dat cu un motiv anume. Cu fiecare dintre aceste talente pe care le-am primit vine şi responsabilitatea ca noi să-l modelăm şi să-l dezvoltăm, apoi să-l aplicăm în lume într-un fel care să îmbogăţească viaţa altor oameni. Oamenii care nu vor să stabilească un scop cu privire la tot ceea ce vor de la viaţă şi apoi să urmărească acest scop cu curaj sunt de fapt oameni cu foarte multă frică în ei. Sunt speriaţi. Au umbre care trebuie examinate şi probleme care trebuie vindecate.

Robin Sharma în Descoperă-ţi destinul (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu ar fi pe lume

De nu ar fi pe lume animale
Nu am înţelege ce-i iubirea...
Prin ochii lor plăpânzi şi calzi
Descoperim ce-i fericirea.

De nu ar fi flori în văzduh
Nu am înţelege ce este puritatea...
Ne-am pierde ca o pulbere în vânt,
În frumuseţea lor stă însuşi Duhul Sfânt.

De nu ar fi pe lume ape,
Să murmure în prag de seară,
Ne-am pierde toţi în neant
Şi am uita dorul de ţară.

De nu ar fi pe lume munţi,
Cu creasta lor stâncoasă şi semeaţă,
Vulcani ce lecţia ne-nvaţă,
Am uita a preţui chiar propria viaţă.

De nu ar fi pe boltă soare,
Pământul tot ar îngheţa,
Dar Universul e coordonat de un mare Arhiereu
Şi-n tot ce străluceşte pe pământ se simte Dumnezeu.

Căci totul e creat cu-a lui putere,
În mâna lui Preasfântă ţine mângâiere,
Ne-a dăruit a lumii frumuseţe, dar şi puţin suspin,
Să stăpânim pământul, în veci, Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om are propria sa lume interioară care va determina rezultatele din lumea exterioară şi, mai mult, fiecare om are rănile, traumele şi experienţele lui cu viaţa. Însă prima şi cea mai mare bătălie este cu noi înşine. Fără a lua în serios această bătălie, fără a te cunoaşte şi fără a trata cu respect şi cu grijă această lume interioară, eşecul în lumea exterioară este, practic, garantat. Fie că vrei lucruri simple în viaţă precum: bani, iubire sau sănătate, fie că vrei lucruri mai complexe ca o vocaţie, un sens al existenţei sau o linişte şi o pace sufletească, există în tine un aspect de care depinde obţinerea a ceea ce tu vrei. Dacă tu cunoşti şi dezvolţi acel aspect, obţii întotdeauna ceea ce îţi doreşti.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume minunată

În lumea gândului uman,
S-a petrecut un fapt cu har,
Poporul pune ban cu ban,
În fondul public pentru dar...

Din fond, poporul va dona,
Oricărui cetăţean, sub soare,
Un dar, spre a-i însenina,
O blândă zi de sărbătoare,

Şi, fi-va darul rostuit,
Cu un cântar, ce cu dreptate,
Tot banul fi-va drămuit,
Si om cu om va fi ca frate,

Şi va primi un dar egal,
Căci fiecare om se naşte,
Cu-acelaş drept de-a fi pe val,
Pe la Crăciun şi pe la Paşte...

Dar nu se ştie din ce bai
Această lume minunată,
Abia ce s-a născut, şi vai,
În Cosmos se topi, pe dată...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume dragă

lume largă sau lume dragă sau lume
targă - aproape tot aia -
ţi-am încălţat bocancii cu tot cu noroaie
clima
e una frivolă: când
ai zice câ-i soare se lasă cu ploaie
sau poate cu lacrimi care intră-n pământ
rază cu rază

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă şi tristeţe că astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,

În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece şi-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă aşa curat şi drept
Şi bun, cinstit şi sincer, cu inima din piept

Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
Să spun cu strigăt mare, cu trâmbiţă de foc,
Tot ce avem în viaţă nu ţine de noroc,

Ci doar de tine totul, de mine şi de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, mă îndoi,
Că este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar şi-n gând doar am vrut ca să-l ridic

La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Aşa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părţi
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărţi

Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeş, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus

Dar am greşit şi ştiu că la mine m-am uitat
Aşa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
Că m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toţi prieteneşte dar, Doamne, ce tâmpit

Să mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morţi aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus şi până jos

Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert

Am crezut că o cultiv şi că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur mă acresc
De parc-aş fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut

Gol şi murdar şi vânăt dar totuşi fericit,
Aşa eram şi tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu mă apăsa

Dar nu vedeam c-orbeşte mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am preţuit

Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului să cadă treptat a mea viaţă
Şi m-am trezit deodată ieşit la suprafaţă

Şi n-am ştiut, chiar astăzi, să reacţionez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur şi unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument

Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Şi lăsat din porunca Marelui Împărat
Să cadă ca în valuri, ca frunza de uşor
Poate să fiu legendă şi pildă tuturor

Să ştie să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viaţa pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină şi Cerul luminos!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi o pricina de bucurie (Isaia 53)

Cine a crezut ce se vestise
Cine a ştiut ce Dumnezeu promise
El a crescut 'naintea Lui
Şi după placul Domnului
Odraslă slabă şi bărbat
Lăstar dintr-un pământ uscat
N-avea frumuseţe, strălucire
S-atragă înspre El privire
Dispreţuit şi părăsit
Cu suferinţa obişnuit
OM al durerii se mai cheamă
Şi noi nu L-am băgat în seamă
Totuşi suferinţa ne-a purtat
Durerea noastră a luat
Şi noi am crezut că-I pedepsit
Lovit de Dumnezeu, smerit
Dar El, Isus ce-a fost dat
Străpuns a fost pentru păcat
Zdrobit pentru a noastră fărdelege
Şi pus să reînnoiască orice lege
Pedeapsa care dă pace
Căzut-a peste EL. Nu zace
Prin rana Lui creştini voi fiţi
Prin rana Lui tămăduiţi
Noi rătăceam ca nişte oi
Dar Domnul ne-a adus înapoi
Asupra Lui căzu nelegiuire
Cu toate că de sus avea sfinţire
Şi când a fost El chinuit
Nu a deschis gura, n-a vorbit
Ca un miel e socotit
Ce-l duci la măcelărit.
A fost luat prin apăsare
Dar cine de atunci a dat crezare?
Cine-a crezut că e lovit de moarte
Şi pus păcatul să ni-l poarte?
Groapa sau mormântul spus
Între răi El a fost pus
La un loc cu cel bogat
Făr' să fie vinovat
Domnul a găsit aşa
Suferinţa să I-o dea
Dar, după ce jertfă-I dat
Pentru orişice păcat
Multe zile va trăi
Lucrul sfânt va propăşi
Va vedea ai Lui urmaşi
Urmându-I pe sfinţii paşi
Rodul muncii-Şi va vedea
Şi atunci S-o înviora
Suflete va transforma
Păcatul va îndepărta
De aceea partea Lui
Este partea Domnului.
Numărul Lui a fost pus
La un loc cu cei de sus
Pentru că El s-a rugat
Pentru cel ce-i vinovat
Pentru că viaţa Şi-a dat
Pentru orişice păcat.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata lume este lumea din literatură. Cea care a trecut prin imaginaţia unui scriitor. Cealaltă nu e lume. Noi vedem lumea ca scriitori, ca model pentru literatură, chiar dacă nu facem din ea un model pentru creaţiile noastre. O lume inaptă să se transforme în literatură nu e o lume. E un bâlci. Nici măcar un bâlci, pentru că bâlciul are şi el literatura lui. Nu e nimic.

Alexandru Paleologu în interviu (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea jertfei

Pe crucea răstignitului Iisus
cu lacrimi şi cu sânge şi cu apă
de două mii de ani ni se adapă
credinţa-n mântuirea cea de sus.

Pe crucea Lui din lemn a stat să moară
batjocorit de-ai lui, de-o-ntreagă lume
răbdând până la capăt, printre glume,
batjocorit şi azi, a câta oară?

Cât vei mai sta departe de pământul
cu oropsiţi, bolnavi, fără speranţă,
cu o Sodomă şi-o Gomoră tari în clanţă
cei ce Te ştiu, ştiu şi deznodământul!

Aşteptătorii Tăi grăbesc venirea
pe norii aurii, Tu plin de slavă,
pământul să-l salvezi, cu foc, cu lavă,
iar fraţii Tăi să-şi vadă mântuirea.

Iisus Hristos, o, Domn plin de răbdare,
ştiu şi potrivnicii că n-au vreo şansă
turbarea ce le creşte, ca-ntr-o transă,
fatală le va fi şi-a lor trădare.

Apoi, când pacea Ta va umple lumea
cea nouă, fără lacrimi ori durere
să Te cunoască le va fi plăcere
şi să Te vadă le va fi cununa!

poezie de Petre Conceatu (4 aprilie 2010)
Adăugat de Petre Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu se pierde

Adânc în subconştient, ni se spune,
Se află toate amintirile noastre, toate notele
Cântecelor pe care le-am auzit vreodată,
Toate frazele spuse de cei pe care i-am iubit,
Regretele şi pierderile cu care am trecut prin lume
Şi cu care, cu trecerea timpului, ne-am împăcat, glumele
Spuse-n familie, fiecare suvenir sentimental primit,
Fiecare lucru văzut, fiecare experienţă, cuvânt anume
Care ne-a fost adresat în copilărie, înainte chiar
Ca noi să fi ştiut sau să fi înţeles deplin
Rosturile şi mersul lumii în care trăim.
Totul se află acolo, minciuni legendare,
Lacrimi, sunete, zile aniversare, imagini
Fulgurante din ani uitaţi, îngălbenite pagini;
Toate cer să fie rechemate, doresc să reapară
Pe lume, înainte ca această lume să dispară;
Aşteaptă poate un mic semn, o intimă chemare,
O vorbă, un refren, un miros, o prezenţă,
Un ecou dintr-un trecut când, cu inocenţă,
Priveam prezentul plini de încântare cu toţii,
Convinşi că viitorul va fi o lungă sărbătoare,
Şi că noi nu vom cunoaşte singurătatea nopţii.

poezie clasică de Noel Coward, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea în nopţi de vise mistuite
Să fim doar noi în largul de pe glob
Şi două inimi triste, rătăcite
Să se unească într-un singur strop.

Aş vrea să zbor în larg înalt de zare
Şi să dispar, să fug de-acest fior,
Luna mândr,-o rază să-şi coboare
Şi să sărute ochii tăi uşor.

Aş vrea în zile albe, nesfârşite
Să nu mai ştiu de dor şi suferinţi,
Tu să răsai din lacrimă, iubite,
Din pasiunea ochilor cuminţi.

Aş vrea să fiu o pasăre măiastră,
Să nu-mi mai fie visul, gândul sec,
Să pot zbura lângă a ta fereastră
Şi-n triluri nesfârşite să te-nec.

Aş vrea să nu mai ştiu de lacrimi grele
Şi chiar să uit de tot şi toate-aş vrea.
Ridic priviri înmormântate-n stele
Rugându-mă să nu mai ştiu de lumea ta.

Aş vrea să nu mai am gânduri stupide,
Să nu mai sper la clipe ce vor fi.
M-am înecat în lacrimi nesfârşite
Care-mi inundă chipul zi de zi.

Aş vrea sa uit privirea ideală,
Să uit aş vrea, să nu-mi mai amintesc!
Dar ochii tăi frumoşi mă bagă-n boală
Şi-o viaţă nu mă satur să-i privesc...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noaptea nopţilor

toate cărţile pe care le citesc au trecut prin mine,
au crescut, au înflorit
şi au căzut în lume să o facă mai frumoasă
dar lumea nu poate să iasă din stereotipuri sau poate că nu vrea
e mai comod să treci prin aceleaşi hârtoape
decât să faci potecă nouă
între o naştere şi o moarte e doar o viaţă
plină sau goală dar trăită
petrecută prin deşertul de cenuşă
şi prin marea lacrimilor
amară ca uitarea
şi grea ca istovirea
cerurile se deschid lăsând stelele la fereastră
la fel ca baierele pământului
al cărui plânset se pierde uşor tremurat
nu întotdeauna vasele cu apă
devin vase cu vin scump
iar cuvântul se pierde în lume
neascultat. nedorit.
iubire. adevăr.
pe cât de suficient
pe atât de ineficient

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tragica noapte

E noapte-adâncă-nspre ecouri.
Satul zace singur, mut...
Când din cer, de printre nouri
O stea aprinsă a căzut.

Fierbea în depărtare cerul
Înfăşurat cu-n val de ceaţă.
Maestrul îndrăgit – Vieru
Neştiind s-a stins din viaţă.

În viaţa sa de înainte
A meditat un gând ce nu-i.
Descria în dulci cuvinte
Lumea cea din jurul lui.

Şi nimeni nu ar fi crezut
Că anume-n astă noapte
O lume ce a cunoscut
A-nchis pe veci sub pleoape.

Vin astăzi mii de cititori
Care-i cunosc bine scrisul
Şi sufletu-i urcat în nori
Le ascunde tainic plânsul.

Va traversa mai mari graniţe
Visu-i după moarte,
Multe şcoli şi grădiniţe
Numele-o să-i poarte,

Dar cartea sa o să rămână
Să cucerească universul
Ca şi limba cea română
Ca şi – Eminescu!

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul (I)

Ni-i viaţa dublă: somnul îşi are lumea lui –
Hotărnicind tărâmul ce s-a numit greşit
Viaţă şi moarte. Somnul îşi are lumea lui:
Fantastic, fără margini imperiu, străbătut
De-a visului suflare, ce trece încărcat
De bucurii şi lacrimi, de zbucium sau tăceri.
Ades, străbate visul, chiar trezi, al nostru gând,
Presară plumb asupra-i, sau îl avântă-n slăvi,
Se-mplântă-n noi şi-n două fiinţa ne-o despică,
Răstălmăceşte timpul şi-asemeni c-un trimis
Al veşniciei, duhuri recheamă din trecut,
Dezleagă viitorul, căci ele au puterea
Tiranică-a plăcerii şi a suferinţei. Fac
Ce vor din noi, ce n-am fost nicicând, şi ne-nspăimântă
Cu umbrele ivite din timpii ce-au apus.
Părelnic e trecutul? Şi visurile-s, oare,
Răsaduri ale mintii? Dezvăluie, o, spirit,
Spre-a zămisli fiinţe mai mândre decât noi,
Făpturi ce-au frânt zăgazul nimicniciilor.
Voi povesti-ntâmplarea ce mi-a sădit-o visul
Pe când dormeam; căci gândul, îmbrăţişat de somn,
E-n stare să străbată prin vreme şi să-nchege
O viaţă, în fugarul răstimp al unui ceas.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea cea nouă, adusă lumii de Iisus Hristos (Noul Testament)

Lume, dragă lume, pentru veşnicie,
Eu o Lege nouă ţi-aduc astăzi ţie:
De acum încolo, lume, ţine minte,
Lasă răzbunarea "dinte pentru dinte,

Moarte pentru moarte, mână pentru mână,"
Ci numai iubirea-n suflet să-ţi rămână.
Pe al tău aproape tu să îl iubeşti
Ca pe tine însuţi şi te mântuieşti!

poezie de George Budoi din Biblia în versuri (17 martie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!