E-atât de simplu, Doamne, să iubeşti...

Viaţa are o limită, iubirea nu... nu irositi viaţa, iubiţi-vă!
Marin Bunget

Nu irosiţi secundele tăcerii...
E-atât de scurtă trecerea prin lut.
Când ai ajuns la ceasurile serii
Să nu pui întrebarea... ce-ai făcut?

Nu înveli iubirea-n gânduri rele,
Alege dor, când viaţa ta e goală,
Să nu fii singur dincolo de stele
Impovărat de propria-ţi greşeală.

Când timpul curge fără de oprire
Nu ţine ură-n viaţa ce-o trăieşti.
Numai iubind ajungi în nemurire.
E-atât de simplu, Doamne, să iubeşti...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să te scriu în versul de iubire...

Iubirea ta mi-a scris pe dor cu stele.
În amintiri mi-a scris cu jurământ.
Împarte-mi, Doamne, viaţa printre ele
Şi lasă-mi doar o parte pe pământ.

Din ceruri să privesc spre nemurire,
De pe pământ iubirea să-mi ascult.
Păstrează gândul meu în amintire
Şi-ai să-nţelegi cât te iubesc de mult.

Şi n-am să uit, şi n-am să las vreodată
Să se strecoare timpul între noi.
Din el, uitarea creşte neudată,
Iar timpul nu mai curge înapoi.

Am să te scriu în versul de iubire,
Să fii tu Ana versului zidit.
Poemul meu să fie mânăstire
În Edenul în care ne-am iubit...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plâng...

Mi-am adunat curajul în palma-‘mpreunată
Şi l-am trimis ca rugă, Lui, bunul Dumnezeu,
Prin noaptea dintre ani am mai trecut odată...
Singurătăţii rob, să-i fii... e-atât de greu.

Părinte sunt, dar fiii, îmi sunt plecaţi departe,
Nevoi, de alţii scrise, i-au dus printre străini
Eu am rămas aici... din când în când o carte
Mai pune câte-o veste, în viaţa mea cu spini.

Nu plâng, imi pun pe rană, speranţă şi tăcere,
Îmi caut alinarea... prin amintiri de ieri...
Dar sufletu-mi de mamă e-o mare de durere...
Şi-n palma mea, se sting, prea multe mângâieri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii să plângi...

Să ştii să plângi
Când taina fericirii
Te leagănă
Pe visul ei de nor,
Când inima
Ţi-e plină de iubire,
Şi visele
Durează până-n zori.

Să ştii sa râzi
Când viaţa te doboară,
Şi neguri surde
Se strâng în jurul tău,
Când amintiri ucise
Te-infioară,
Strivindu-ţi gânduri
Şi păreri de rău.

Să ştii să plângi
Când te-a'invelit sărutul
Cu taina lui,
Cu dorurile-i fireşti.
De-atâtea ori
El este începutul...
Să ştii să plângi
Inseamnă să iubeşti.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet singur...

Ştiu că exişti, căci altfel nu se poate
Când un destin te-a prins în rătăcire.
Să nu te plângi că nu mai e iubire
Şi calcă peste el cu demnitate.

Eu am să pun în drumul tău, o floare,
Tu, suflete, parfumul să-i aduni,
Să construieşti o mare de cununi,
Sfidând singurătatea... când te doare.

Ai stat prea mult în mutele-i tăceri
Din viaţa asta, care-i doar o clipă,
Dezbracă dar... tăcerea care ţipă,
Te-mbracă-n azi şi uită ce-a fost ieri.

Eu am să-ţi fiu cărarea neumblată...
Şi-ai să respiri din umbra mea, mereu.
E timpul să te-mpaci cu Dumnezeu
Şi n-o să mai fi singur nicidată.
Tu, suflet singur...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce cad frunzele din pom
Şi zilele din bietul om?
De ce mâncăm ca să trăim?
De ce trăim, ca să murim?
De ce ne înmulţim prin sex?
De ce e totul aşa complex?
Când viaţa e atât de scurtă,
De ce, atunci, atâta luptă?
De ce cad ploile din cer?
De ce în jur e-atât mister?
De ce e viaţa un tumult?
De ce iubim atât de mult?
De ce e Universul infinit
Şi viaţa are un sfârşit?
De ce nu-i viaţă fără moarte?
De ce citim atâta carte?
De ce dorim să ştim atât de multe,
În loc să stăm cuminţi în curte?
De ce nu-s frunzele şi iarna verzi?
De ce în Dumnezeu să crezi?
De ce sunt unii aşa optuzi
Şi alţii sunt aşa de cruzi?
De ce atunci când iubeşti
Se mai întâmplă să greşeşti?
De ce când eşti trădat te doare-n piept
Şi plângi în sinea ta discret?
De ce copiii cresc cu anii?
De ce se nasc atât ţiganii?
De ce, când mori, nu mai apari?
De ce când mergi, tu, de fapt, stai?
De ce nu pot să înţeleg
Misterul, ca să-l înţeleg?
Ai să-mi răspunzi că asta e.
Şi atunci te-ntreb şi eu:
"De ce"?

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai apărut în viaţa mea

Ai apărut în viaţa mea când trebuia,
când nici vântul nu mai bătea,
când nici ploaia nu mai venea,
ai apărut în viaţa mea
când trupul îmi era ud,
când gura îmi era caldă,
iar sufletul arid.
Ai apărut în viaţa mea
când nu mai credeam în iubire,
când nu mai speram o fericire,
când nici nu te aşteptam pe tine.
Ai apărut în viaţa mea
fără să mă anunţi măcar
şi mi-ai umplut trăirile
cu setea ce-o aveai,
dând vântului bătaie,
ploii picături,
iar mie... dândumi-te tu.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când părinţii ni se duc...

Când părinţii ni se duc,
Noi rămânem singuri-cuc,
Deşi-avem neamuri, copii,
Orfani, trişti ne vom simţi,
Căci viaţa fără părinte,
E cumplită, ţine minte!

Când telefonul nu sună,
Stropi în suflet ni se-adună,
Am vrea, cerul s-aibe ton,
Să-avem, poate, la Rai bon,
Dar târziu vom lua aminte...
Grea-i viaţa fără părinte!

Când nimeni în prag nu iese,
Niciun chip cu riduri dese,
Pricepem cu doliu-n sân,
Că timpul n-are stăpân,
Şi că viaţa, (ţine minte!),
E cruntă fără părinte.

Când sărbătorile vin,
Şi plecăm cu braţul plin,
Cu garoafe, lumânări,
Chinuiţi de întrebări,
La morminte, luăm aminte,
Ce-i viaţa fără părinte...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde timpul îngroapă amintiri

Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-aşterne fără margini, când vine timpul serii
Şi-ascunde-n ea trecutul, puţin câte puţin.

Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spaţii siderale
Din nemişcata geană mai pică câte-un dor,
Şi tot ce mai rămâne se scutură-n petale.

Prin vise ne mai umblă speranţe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinţei nesfârşite de-a fi mereu în doi.

E prea departe locul şi calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieţii temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca un pahar de sticlă

Omul preţuieşte viaţa
Fiindcă e prea scurtă.
Viaţa curge precum gheaţa,
Când este căldură multă.

Viaţa-i ca un fir de aţă
Care prea uşor se rupe.
Ori, ca un vânt în faţă
Care-ţi aduce gunoaie multe.

Viaţa-i un pahar de sticlă,
Când îţi cade jos din mână.
De jos nu se mai ridică,
Se transformă în ţărână.

E o pânză de păianjăn,
O suflă vântul şi-o strică.
Ori este ca un leagăn
Care-n valuri te ridică.

Sunt valurile vieţii noastre
Cu fapte bune şi rele.
Cele bune-s flori în glastre,
Cele rele ne-aduc jele.

E bine, viaţa când o ai
Tu din plin s-o preţuieşti.
Pe moarte să nu o dai.
Alta nu mai dobândeşti.

Viaţa-i ca o frunză-n vânt
Măturată pe cărare,
Când a căzut la pământ
Se veştejeşte şi moare.

Şi totuşi, viaţa e perpetuă,
Dar nu pentru tine
Fiul o continuă
Şi asta e foarte bine.

De sfârşit nu se sfârşeşte.
Deci are perenitate.
Ia aminte şi gândeşte!
S-o trăieşte cu demnitate!

Tu gândind la viitor
Copiii cu drag să-i creşti!
Să le dai aripi de zbor
Că prin ei, şi tu trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (28 iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către trandafir

Frumoasă floare Venus şi-a ales - ascultă,
Dară mândria ei e-atât de scurtă
Când soarele răsare - ce-nfloreşte
Se scutură, când seara poposeşte.
Fecioaro, rupe roza ca pe o nouă floare
Şi nu uita că viaţa ta e trecătoare.

poezie celebră de Jan Kochanowski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

nu-i viaţa scurtă şi pustie
atunci când o trăieşti cu modestie

distih de Naomi Rotari (19 octombrie 2018)
Adăugat de Naomi Rotari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este grea şi dură, dar este ca o jucărie ce îţi cere să o iubeşti. Şi atunci, iubind viaţa, iubesc natura, oamenii, iar când iubeşti pe cineva, te străduieşti să îi faci pe plac, să îi fie bine.

citat din Angela Similea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onomastică

Mai plâng o secundă, ce vieţii mi-e luată
Şi-o alta mi-e pusă ca timp trecător.
Mai am bucuria ca încă odată
Să-mi număr tristeţea din clipe de dor.

Mai am şi puterea să trec peste vreme,
Să-i nărui speranţa. Ea veşnic se vrea
Stăpână pe lume. Şi totuşi se teme...
În lupta cu timpul puterea-i a mea.

Şi pun în sertarul cu gânduri nebune
Ruptura de vreme ce trece prin noi.
Nu vreau veşnicia să-mi pună un nume.
Mi-ajunge o viaţă, spre viaţa de-apoi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa repede îmi curge

Doamne,
Viaţa repede îmi curge.
Şi mă-întreb, unde se duce?
Că de-ar curge încetişor,
Precum apa de izvor,
Limpede, cristal de munte,
Nu mi-ar mai lăsa pe frunte
Brazdele-atât de adânci,
Parcă-s crăpături în stânci.
Îmi curge viaţa ca lava
Izbucnită din vulcan.
Îmi întinde mie tava
Să-îmbătrânesc an de an.
Doamne,
Lasă-mă aşa cum sunt.
Mai am de împlinit ceva.
Cât mai calc acest pământ,
Să las semne-n urma mea.
Două flori am de crescut.
Frumoase ca două stele.
Le iubesc atât de mult.
Sunt lumina vieţii mele.
Cu mine dacă eşti bun,
La picioare am să-ţi pun
Sufletul, ce Tu mi-ai dat
La-început, când m-ai creat.
Viaţa vreau să curgă lin
Şi fetele să-mi trăiască.
Să aibă un cer senin,
Tot ce-i frumos, să iubească.

poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uitaţi de mine...

Am pus în voi iubirea şi grija de părinte.
Am ocolit tot răul, scoţându-l din cuvinte
Să nu vă-ntine viaţa, să nu-i simţiţi durerea.
În voi mi-a fost speranţa şi voi mi-aţi fost averea.

La tot ce v-aţi dorit m-am aplecat s-ascult
Şi-am încercat puţinul să-l fac să fie mult.
Cu peticul din coate am alungat nevoi.
V-am apărat cu trupu-mi de vânturi şi de ploi.

V-am împărţit averea ce bob cu bob am strâns
Şi v-am zâmbit şi-atunci când sufletu-mi a plâns.
Am pus în voi speranţa că singur n-o să fiu,
Dar aţi plecat... şi-n juru-mi s-a adunat pustiu.

Să nu uitaţi de mine... atâta cât mai sunt.
Eu nu-mi doresc prea multe, mi-ajunge un cuvânt
Să ştiu ce e cu voi, să ştiu că sunteţi bine...
Şi bucuria voastră mă ţine şi pe mine.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie de supravieţuire

Doamne iar am încurcat-o
viaţa mi s-a dus la dracu'
şi-i spun morţii adorato
de-azi cu tine-mi fac veacul

Viaţa mea s-a dus la dracu'
doar iubirea o sus-ţine
dacă-aude pitpalacul
sigur moare de ruşine

Cum iubirea mă susţine
când zic morţii adorato
numai mort îmi este bine
Doamne iar am încurcat-o

Viaţa mi s-a rupt în patru
ca o piesă vai de teatru

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (5 iulie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţa mai tare ca viaţa

Când am apărut pe lume,
Am făcut contract cu viaţa
Să-mi acorde, cum se spune,
Custodie, cât mă ţine aţa.

Contractul l-am parafat,
Şi eu şi viaţa deopotrivă.
De respectat, l-am respectat
Până-am intrat în derivă.

După un timp am capotat
Amândoi. Şi eu şi viaţa.
Dumnezeu la el ne-a luat,
Pe lume-a rămas doar aţa.

De unde se vede că aţa
Rezistă mai mult ca viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai las o amintire peste flori

Am şi uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândeţea.
Prin amintiri, de-aş răscoli, m-aş teme,
Şi n-am să-mi iert dac-aş găsi tristeţea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Şi un regret, nechibzuinţei mele.
E prea târziu, şi prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri şi simţire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!