Îngerașul
Înger, îngerașul meu
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna, fii cu mine
Și mă-nvață să fac bine.
Eu sunt mic, Tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, Tu fă-mă tare,
În tot locul mă-nsoțește
Și de rele mă păzește.
Amin.
rugăciune pentru copii de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre religie sau poezii despre Dumnezeu
Citate similare
Îngerelul
... Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, tu fă-mă tare,
Eu bleguț, mă fă cu chef,
Bun de chefuri, fă-mă șef!
epigramă de Sever Purcia din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre șefi
Mireasa, înainte de nuntă
Nunta-i un moment cam greu
Și se roagă fata-n zare:
Înger, îngerașul meu,
Știi cum sunt, tu fă-mă mare!
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre nuntă sau epigrame despre îngeri
O jumătate de lună
O jumătate de lună
Cade stângace prin cer
Fă-mă să uit,
Înger stingher,
Fă-mă să uit,
Sau fă-mă s-adorm
În singurătatea
Crescută diform.
Iar dacă visez,
Înger înțelept,
Să nu mai țin minte
Când mă deștept.
Fă-mă să uit,
Sau fă-mă să scriu
Cu țipăt continuu,
Înger pustiu.
Ochiul meu rece
Acoperă-l, îngere,
Cu o pleoapă
În stare să sângere
Peste prealimpede-
Le înțeles.
Minte-mă blând
Și du-mă-n eres,
Dă-mi jumătatea
De lună-n neștire,
Dar fă-mă să uit,
Înger subțire.
Sfâșie-mi al
Neuitării delir,
De singurătate-mi
Să nu mă mai mir.
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre stângaci
- poezii despre singurătate
- poezii despre ochi
- poezii despre inteligență
- poezii despre creștere
Rău de Dumnezeu
Fă-mă Doamne rouă
Pentru când nu plouă,
Și fă-mă răbdare
Pentru așteptare...
Te mai rog frumos:
Fă-mă sănătos,
Că-s bolnav de Tine,
Fă-mă, Doamne, bine!
rugăciune de Marius Robu din Aproape alb (19 octombrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre rouă, poezii despre ploaie, poezii despre frumusețe, poezii despre boală sau poezii despre bine și rău
Îngerașul meu
Înger, îngerașul meu,
Ocrotește-mă mereu!
Ajută-mi când dau de greu,
Fă-i pe plac lui Dumnezeu.
Îngerașul meu iubit,
Cât Iisus a suferit!
Pentru ale noastre păcate,
Pe sine s-a dat la moarte...
Eu acum te rog pe tine,
Pentru legile divine,
Îngeraș, să-mi fii la greu
Și să mă păzești mereu.
Ajută-mă să merg mereu
Pe calea lui Dumnezeu!
Înger, îngerașule,
Luminează-mi căile!
rugăciune pentru copii de Maria Nina Mihăiță din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre legi, poezii despre iubire, poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Fă-mă, Doamne
Fă-mă, Doamne, Soare,
Să-nvelesc o floare.
S-o ajut să crească
S-o-nvăț să iubească.
Bucurii s-aduc,
Puiului de cuc
Ce plânge-ntr-un nuc.
Fă-mă, Doamne, Dor,
Să-m-așez ușor,
Pe-aripa de vis
Care te-a trimis,
În suflet la mine,
Să uit de suspine,
Dragostea... când vine.
Fă-mă, Doamne, Om,
Pulbere de-atom
Așteptând să vii,
Să te rog... să ții,
Tălpile în rouă,
Bând iubire nouă,
Când afară... plouă.
rugăciune de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre flori, poezii despre dor sau poezii despre bucurie
Doar dor
Fă-mă dorule drum lung,
La iubitul meu s-ajung
Pe un cântec de vioară,
Într-un ceas de primăvară.
Fă-mă dorule "senin",
Să mă cheme și să vin,
Cu o doină prinsă-n păr,
Când dau florile de măr.
Fă-mă dorule iubire
Și cu șoapta din privire
Să-l ating, apoi să mor,
Fă-mă dorule doar dor.
Fă-mă dorule-o fereastră
Pusă în povestea noastră,
Să îl văd când va veni,
Într-o noapte, într-o zi.
Fă-mă dorule drum greu
Până la iubitul meu,
Să îl strig după un nor,
Fă-mă dorule doar dor.
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre păr, poezii despre primăvară, poezii despre noapte, poezii despre muzică sau poezii despre mere
Înger, Îngerașul meu
Îmi caut Îngerașul,
care venea când îl chemam
la îndemnul bunicii...
Nu-l mai găsesc!
Nu vrea
sau nu mai poate să mai vină...
Poate nu vrea de mine să mai știe?!
Înger, Îngerașul meu...
Nu vineeee... Nu vine!
Am crescut și...
Îngeru' am pierdut...
Și roz nu mai e viața.
E luptă și e chin.
Cărarea ei nu-i așternută cu petale
Și nici bunica nu mai e...
încet să mă îndemne:
Înger, Îngerașul meu...
De ce-am crescut?!
Și mai ales de ce în inimă
cu lacăt greu nu l-am închis,
ca-n vreme de restriște
să îl slobod și să îl chem?
Înger, Îngerașul meu...
poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre viață, poezii despre roz sau poezii despre inimă
Fă-mă iarbă...
Fă-mă Doamne aluniță
Sau măcar șuviță
Să simt cum-i bate inima...
Fă-mă iarbă... bob de rouă
Să fug pe coapsă
Si să ard pe buze
Cu cuvintele nespuse...
Fă-mă soare, rază...
Când de dor o muri
Să o pot încălzi...
Fă-mă Doamne orice
Să o pot atinge
Si dorul mi-l stinge...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte sau poezii despre Soare
Rugă
Fă-mă, Doamne, vifor, boare,
Fă-mă lacrimă de nor,
Fă-mă gâză târâtoare,
Însă nu și trădător!
epigramă de Nichi Ursei din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viscol sau epigrame despre trădare
Fă-mă, Doamne
Fă-mă, Doamne, morcov, ceapă,
Fă-mă, Doamne, tot ce vrei,
Praz, dovleac, spanac, ardei...
Dar păzește-mă de apă!
epigramă de Păstorel Teodoreanu din Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai... (1931)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe epigrame despre cepe, epigrame despre spanac, epigrame despre dovleci, epigrame despre apă sau citate de Păstorel Teodoreanu despre apă
Eu sunt Domnul Învierii
Eu sunt Domnul Învierii
Sunt Isus, din Nazaret,
Eu sunt Domnul mângâierii
N-am venit ca să te cert,
N-am venit s-aduc ocară
Suflete slab, pustiit,
Și nici vorbe să te doară
Căci ești fiul Meu iubit.
Pentru tine M-am jertfit
Viața ta să o salvez,
La Golgota am sfârșit
Și vreau, în Mine să crezi.
Te aștept la pieptul Meu
Să poți să te odihnești
Să lași tot ce este greu
Să poți liber, să trăiești.
Cu a Mea lege te-nvată
Liniștea să o găsești,
Să vezi în cer a Mea față
Acol' veșnic să trăiești,
Fericit să fii cu Mine
Și cu cei din jurul Meu.
Eu sunt Domnul ce-ți vrea bine
Eu sunt Salvatorul Tău.
Amin
poezie de Florența Sărmășan din Voi merge pe urmele Tale (11 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare, poezii despre sfârșit, poezii despre odihnă, poezii despre jertfă sau poezii despre fericire
Fă-mă cel ce sunt
Iubire... m-ai lăsat năuc,
De unde vin? Unde mă duc?
Și câte flori să-ți mai ofer?
Ca să te am? Ca să mai sper?
Iubire... te respir încet,
Te plâng cu lacrimi de poet,
Mi te doresc, mi te alung,
Alerg... la tine să ajung
Iubire, fir-ai tu să fii!
Te fac buchet în poezii,
Le leg cu dragoste, mănunchi,
Îmi ești alean, îmi ești și junghi
Iubire, fără tine mor,
Devin un pământean, nu zbor,
Îmi pierd și aripi, pierd și vis,
Căzând etern din paradis
Iubire, stai la pieptul meu,
Eu lângă tine devin zeu,
Și nu în cer, nici pe pământ,
Iubire... fă-mă cel ce sunt!
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre poezie, poezii despre rai, poezii despre plâns sau poezii despre dorințe
În loc de Bună dimineața!
Fă-mă Doamne zori
Să mă vărs pe flori.
Să mă crăp de ziuă
Să bat apa-n piuă.
Să nu fac nimic
Dar să fac ce zic
Să fiu de cuvânt
Fă-mă Doamne vânt
Să pot să mângâi
Dragostea dintâi...
Și bătând prin fân
Să mă-ntreb: Rămâi?
Să răspund: Rămân.
rugăciune de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- citate de Marius Robu despre vânt
- poezii despre prima iubire
- citate de Marius Robu despre iubire
- citate de Marius Robu despre flori
- poezii despre dimineață
- citate de Marius Robu despre dimineață
- citate de Marius Robu despre cuvinte
Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?
Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.
Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existența lui Dumnezeu.
Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistența lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.
Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.
Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur și simplu.
Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înțelege cuvîntul "sunt"
Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
și literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
și patul lui, în care doarme.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre urechi, poezii despre spațiul cosmic, poezii despre somn, poezii despre astronomie sau poezii despre absurd
Rugăciunea bărbatului însurat
Înger, îngerașul meu,
Datu-mi-te-a Dumnezeu,
Ca pe min' să mă păzești,
De rele să mă ferești;
Unde-ai fost însă plecat
Atunci când m-am însurat?
hexagramă de George Budoi din Lume, lume, hai la glume! (2002)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe epigrame despre religie, epigrame despre bărbați sau epigrame despre Dumnezeu
Te iubesc...
Ce pot să mai zic...
Fără tine sunt nimic
Într-o lume așa mare
Cum ne-am găsit, oare?
Tu ești tot ce îmi doresc,
Tare mult te mai iubesc.
Dumnezeu te-a dat
Și viața mi-ai luminat.
Dacă vrei să-ți fie bine,
Rămâi mereu lângă mine.
Iar eu am să te iubesc
Câte zile mai trăiesc.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (6 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre lumină sau poezii despre declarații de dragoste
Fă-mă, Doamne, vis...
Fă-mă Doamne, vis de noapte,
S-aprind gândurile toate
Și stelele în policandre.
Să culeg mesaje coapte,
Pentru zile mai bogate.
Fă-mă Doamne, vis de ziuă,
Să colind lumea pe rouă,
Să râd, soarelui în față,
Ca o sfântă dimineață,
Nepârlită de viață
Nici pe dos și nici pe față.
Doamne, fă-mă vis de primăvară,
Să-i sărut livada iară...
Să îi fur miresmele,
Să le-mpart cu fetele,
Cum împarți și tu voios,
Bucuriile frumos.
Doamne, fă-mă vis, de vară,
Să pictez amurgu-n seară,
Lunii, să-i scriu poezii,
Că-i iubesc ochii cei vii
Și mesajele trimise,
Numai de tine înțelese.
Doamne, fă-mă vis, de toamnă,
Nopțile versuri să-mi cearnă,
Prin crângul poeților,
Să-mi trec albul tâmplelor,
Ca o romanță în floare,
Pe pagini nepieritoare.
Fă-mă Doamne, vis de iarnă,
Să-i sărut tâmpla de doamnă,
Cu flori reci, de gheață în geamuri
Și cu sărbători în ramuri...
Cu înțelepciune, în versuri,
În bogate înțelesuri.
Fă-mă Doamne, ce vrei Tu,
Că-mi știi rostul, după față...
Viața mea și traiul meu
Să le faci povești de viață,
Apă vie, cu povață.
Fă-mă Doamne, vis nestins,
Cu recunoștință nins,
Și nu-mi spulbera speranța,
Ca într-o zi, să-ți merit fața.
rugăciune de Valeria Mahok (21 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri sau poezii despre toamnă
Fă-mă, Doamne, vis...
Fă-mă, Doamne, vis de noapte,
S-aprind gândurile toate
Și stelele-n policandre,
Să culeg mesaje coapte,
Pentru zile mai bogate.
Fă-mă, Doamne, vis de ziuă,
Să colind lumea pe rouă,
Să râd soarelui în față
Ca o sfântă dimineață,
Nepârlită de viață,
Nici pe dos și nici pe față.
Doamne, fă-mă vis de primăvară,
Să-i sărut livada iară...
Să îi fur miresmele,
Să le împart cu fetele,
Cum împarți și tu voios
Bucuriile frumos.
Doamne, fă-mă vis de vară,
Să-i pictez amurgu-n seară,
Lunii să-i scriu poezii,
Că-i iubesc ochiul cel viu
Și mesajele trimise
Numai de tine înțelese.
Doamne, fă-mă vis de toamnă,
Nopțile versuri să-mi cearnă,
Prin crângul poeților
Să-mi trec albul tâmplelor,
Ca o romanță în floare,
Pe pagini nepieritoare.
Fă-mă, Doamne, vis de iarnă,
Să-i sărut tâmpla de doamnă,
Cu flori reci de gheață în geamuri
Și cu sărbători în ramuri...
Cu înțelepciune în versuri
În bogate înțelesuri.
Fă-mă, Doamne, ce vrei Tu,
Că-mi știi rostul, după față...
Viața mea și traiul meu
Să le faci povești de viață,
Apă vie cu povață.
Fă-mă, Doamne, vis nestins,
Cu recunoștință nins
Și nu-mi spulbera speranța,
Ca într-o zi să-ți merit fața.
rugăciune de Valeria Mahok (21 septembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fă-mă, Doamne,-o lacrimă
Ne despărțim, o viață nouă
Începem astăzi amândoi
Iar florile scăldate în rouă
Se vor aprinde fără noi.
Eu am să plec spre miazănoapte,
Tu vei porni spre miazăzi
Și-n urmă întâmplări și fapte
Ce mustrător ne vor privi.
Refren:
Fă-mă, Doamne,-o lacrimă
Să cad pe obrazul Tău
C-am iubit cu patimă
Iar de mor nu-mi pare rău.
Fă-mă, Doamne, ce vrei Tu
Ești pe viața mea stăpân
Fă-mă floarea ce căzu'
La iubita mea în sân.
Și când ți-o fi mai greu pe lume
Să-ți amintești cât te-am iubit
Nu știu cum s-a-ntâmplat anume
Dar totul are un sfârșit.
Eu nu știu cine-a fost de vină
Ce mari orgolii ne-au învins
Mi-e inima de viscol plină
Iar focu-n candelă s-a stins...
De ce plângi? De ce plângi?
Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...
Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...
Fă-mă, Doamne,-o lacrimă...
cântec interpretat de New Savoy, versuri de Corneliu Vadim Tudor (1991)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol sau poezii despre prezent