Cimitir globular - Oceanul Indian

φ = 011o10'05"S
λ = 084o25'47"E

Catarg, martingala desprinsă,
sarturi peste corali
şovăieli îndelungi,
umbre mucegăite, –
suprastructuri.

Un singur delfin
ascuns semnificaţiei
de anemonele-de-mare,
ceilalţi îmbrăcaţi în părinţi,
stropii de ploaie,
fierbinţi.
Starea gripată
împinsă de-o stea în genune
depăşeşte raza
riscând să-i iasă nume rău,
de perfecţiune.

Gravitează rândunica-de-mare
trasând hotar pentru absidă,
pe stânci vor monta catargele albe
sfinţite la treceri
prin întunecatele strâmtori.

Preasăraţii pe punte se strâng
sub o ploaie de perle.

Amiralii aţipeau, gesticulând
din ce în ce mai rar, în hamacuri,
fiecare sub valul competenţei sterile,
epavele par de argint
sub porturi şi faruri stelare,
o singură cale îşi caută ochiul
conştient devenit în ritmul moralei.

La schelă, mesagerul
născut din cupola divină
pe vii cheamă, fulgerele frânge.

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Arctic

φ = 081o47'30"N
λ = 120o 30'14"E

Din fracturi legănate cu aerul că ar fi silabisite,
ori din alte mii de chinuri dezarticulate,
se alege semnul de întârziere,
ispita concordanţelor ostentative
şi albă, normalitatea acordului lăuntric.

Veghea obosită de îngheţ,
suflet în sine,
cu indiferenţă pentru străini,
se arată dorinţă împotriva altei dorinţe.
Fiecare se predă observaţiei
după sfera de oxigenare,
iar contemplaţia poate să nască
reîntorcându-se la suprafaţă.

Mai întâi au sosit cei care ar fi trebuit
să croiască o cale,
pe urmă, îmbulzeala şi căldura
separării în elemente.

Se striga, se urla, se înjura,
cu o unitate fonetică,
dintr-o singură suflare.

Unii mărturiseau
pescăruşul alb
aflat în vârful catargului alb,
alţii încercau să întindă
picioarele lor,
picioarele altora,
înnobilând mărturia nonexistenţei
care îşi etala înţelesul
în relevment adevărat.

Pe urmă au sosit săniile
şi de atunci, n-au mai venit.

La schelă, mesagerul
născut din cupola divină
pe vii cheamă, fulgerele frânge.

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Pacific de Sud

φ = 026o01'S
λ = 111o16'E

Cea mai adâncă depresiune
suferă de aer adiţionat
şi de trupuri rigide
cufundate într-un somn amniotic.

Pe Sydney,
seră de alge expertizate,
vinciul de ancoră spart,
iar în imediata apropiere
George Booth ordonând
strigătele către farul
ce se aprinde la răsărit.
De pe luciul mării cad făclii aprinse
spre adânc deosebit
şi nimeni nu se uită într-acolo,
limbile se preling peste punţile epavelor,
sfârâind ca o tânguire,
cerşind facila şi statica fericire.

Ceva izbuteşte să deschidă
cu incursiuni polarizante
un spaţiu imens.

Cu primul răgaz, stafiile,
cum vor martirii să-i mai insulte,
pierd din vedere şi din transparenţă
un grad,
la al treilea răgaz,
sarea nu mai este gemă
ci unic principiu conservator.
Imaginea fricii şi a disperării –
niciun damnat,
nimeni care să-şi prindă
cu mâinile craniul,
toţi dorm în cuşete,
aliniaţi.

La schelă, mesagerul
născut din cupola divină
pe vii cheamă, fulgerele frânge.

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Pacific de Nord

φ = 023o20'16"N
λ = 122o54'53"E

Ca fumul diurn, nimic mai statornic
peste Marea de Est, nimic mai vizibil
şi nimic mai real ca umbra ce încerca,
obsesiv, să o purifice de opacizare.
Nu, era o femeie, vă jur! Cheng I Sao,
închinând desăvârşirii influenţa totală.

Fără îndoială, marinarii trebuiau să realizeze
o unitate de profunzime
care să se orienteze către adânc,
iar ea avea tatuate înscrisuri
pentru existenţa tăcută
de dincolo de răsăritul Mării de Est.

Cu toţii primeau a treia zi, răsplată,
irumperea ritului.

Cu un gest se suspendă adierea
şi fumul coborî în adânc,
sus, steaua de vară.

Este normal să te poţi rătăci astfel.
Umbrele stăteau ghemuite
înaintea numelor şi amintirilor,
stăpâne doar pe registrele
atmosferei încinse.

Descendenţii ordinelor medaliate
priveau sacadat circulara tăcere
numărând grupurile de vele
care prevesteau o nouă furtună.

Scheletele soldaţilor
încărunţiseră la pândă.

La schelă, mesagerul
născut din cupola divină
pe vii cheamă, fulgerele frânge.

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Antlantic de Sud

φ = 006o37'S
λ = 033o58'W

Alberta. Pe punţi, polipi şi alge,
chefalul galben şi rândunica ;
stânjenitor, bucăţi de bordaj
dezveleau osatura,
trepte străjuite de sidefaţi,
primejdioasă încordare.

Nu este ademenit decât ceea ce se destramă
din spiritul destinului
şi numai potrivit slăbiciunilor dintâi.
Ca nişte nori încărcaţi de mânie,
zorii răbufneau în adânc
redescoperind ceea ce se crezuse
împovărare într-o rigidă xilogravură.

Nimic nu este acuzat că ar fi,
nimic diafan ori miraj,
un punct liniştit, în ciuda altor lucruri,
eroare, pur adevăr.

Rechini nereuşiţi închideau hublourile
cu durerea tandreţii de-a preveni.

Ameţitoare lumină.
Cei care încă stăteau în picioare,
cu orizontul nehotărât,
deveniseră cunoscătorii
unei largi respiraţii.
Nu ar fi fost indicat să se cânte
"cincisprezece erau pe lada mortului,"
prieteni şi duşmani,
păzeau masa plină cu iluzii,
iar deasupra lor,
tambuchiuri deschise larg
să iasă fumul de pipă.

La schelă, mesagerul
născut din cupola divină
pe vii cheamă, fulgerele frânge.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie cu parfum de femeie

Plânge cerul prin pletele tale,
Şuvoaie negre se împletesc furibund.
Stropii se strâng în mari cruciade
Care să fie primul pe sânul rotund.

Gelos pe ei îi sorb fără milă,
Coapsele albe se înfig în pământ.
Mătasa aleasă din trup de copilă
Aleargă prin soare ca un fir de argint.

Furtună am să fiu când se adapă norii
Din vadul cu ploi timpurii
Să înot fermecat de malul mării
Când mareea – ţi sărută nurii zglobii.

Ploaie eşti tu sau parfum de femeie
Dulce beţie cu stropii fierbinţi?
Rămân veşnic îndrăgostitul de tine
Când plângi peste mine şi mă alinţi!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brume...

afară-i o căinţă de toamnă şi de vânt
cu frunze-n referinţă şi iarbă la pămînt
şi brumă argintie sculptată ca un crez
în raza cenuşie de soare în amiezi...

-o ploaie plumburie cu stropii din senin
îşi cerne-n jingaşie prin sită de venin
aluatul disonanţei întins paliativ
pe talgerul speranţei din boţu-i cognitiv

o strună de vioară se macină de zor
la apele din moara cu murmur de izvor
şi starea depresivă cu aripi de argint
s-aşterne convulsivă şi vie în mormînt....

poezie de Iurie Osoianu (1 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu

Visul meu împleteşte
Cununi ce nu pier,
Stele-albastre,
Miresme de ierburi şi cer;
Valul cald mângâind
Pescăruşul în zbor,
Gânduri vii,
Paşi ce-adesea mă dor.
Visul meu s-a născut
Din genune şi foc,
Din cădesri şi urcuş,
Dintr-un fluier de soc;
Din lumina filtrată
Prin voal de argint,
Din vârtejuri de ape
Ţâşnind don pământ.
Visul meu împleteşte
Cununi ce nu pier,
Luminiţe ivite
Din tainic ungher;
Păsări albe ţintind
Către cerul înalt,
Râuri vii, şiroind
Printre munţi de bazalt.

poezie de Florina Emilia Pîncotan (25 mai 2018)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în ploaie

Aş vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum ţipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferenţă,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăieşti?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieţii,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aş vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aş vrea să mă numesc fiu al ploii şi să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simţuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Şi să dau tuturor un moment de respiro.
Aş vrea să fiu singur, în ploaie:
S-ascult cum cade peste sufletul
Ce nici măcar umbrelă n-are.
Să mă visez un strop de ploaie:
Căci e mai simplu, mult mai simplu
Să simt şi să vibrez,
Să le desprind înţelesurile,
Să le ascult muzica,
Să fiu eu însumi harpa lor de vis.
N-am reuşit, trăiesc încă un eşec:
Nu pot să fiu picurii ploii,
Nu pot să m-ascund într-un bob de rouă
Căci nici ploaia nu m-ar crede.
N-am reuşit să fiu decât... o ploaie,
O ploaia searbădă şi tăcută,
O ploaie insipidă de cuvinte.

poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigoiul

... cădea o ploaie dintr-un anotimp obscur
în altul mult mai fin şi mai rapace
şi stropii lini se transformau în ace
iar acele în sentiment de vină, dur
cădea o ploaie peste un deja-vu latent
cu stropi rostogolind în zare trepte
în scări cât lumea şi cât pururea de drepte
să le cobor şi să le urc concomitent
cădea o ploaie peste liniştea din noi
şi peste clipa largă ca un soare
atâta doar - se mai zbăteau să zboare
aripile din tine. De strigoi...

poezie de Iurie Osoianu (16 mai 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara aceasta

Sfioasă şi blândă,-mbrăcată în verde,
Mai trece aleea - un gând printre gene,
Sub voaluri de ploaie, prin ramuri şi plete,
Ţesând în miresme iubiri efemere...

Condurii-i lila - fulgerări de lumină...
Sărut lunecos peste plaja de mov.
Pârâul sticlos - o poveste divină,
Lumină şi farmec ţâşnind din ceaslov.

Iubire de semeni, Dumnezeu şi frumos...
Trec îngeri pe cer într-un dans unicrom,
O "Fată Morgană" într-un dans sinuos,
Un zâmbet de vis peste-al "Verdelui" tron.

În sângeri habotnici o ultimă rugă
Spre jadul cu umbre tremurând în aval.
Sunt roze şi crini braţ la braţ. Vor să umple
De lacrimă ochiul şi-al iubirii pahar.

Şerpuielnice umbre ne-nvelesc... Şi ne cheamă
În adânc de lumină, în poveşti, transcendent,
Mirt şi must, fericire, dar şi tainica seară
Răscolesc în clepsidra unui ochi inocent.

Ne ascunde tăcut închisoarea luminii,
Serpentine de clipe sângerânde ne dor,
Primăvara aceasta s-a născut pentru mine
Şi-a apus pentru mine pe un cer policrom.

Rug de rugă - cuvânt şi nespusă tăcere
Roi de albe lumini, un quasar rătăcit
Pe altarul de gri, pe apuse şi terne
Partituri rătăcind pe-un amvon prăfuit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harpa vieţii

Se tânguie harpa... În dans de egretă,
Cuvintele trec pe-un gri portativ.
Femeia – un înger, la fel de cochetă,
Mai caută-n lacrimi decât un motiv

De-a trece pe dealuri cu tălpile goale,
În scârciumul vieţii să-şi pună dorinţi,
Atât de fragile şi-atât de banale.
Şi stropii de ploaie să cadă cuminţi...

O ploaie de îngeri danseze sub pleoape,
Sub ploaie de frunze şi flori, repetat,
Să-i fie şi lumea şi cerul aproape,
Să fie iubire! Aşa a visat...

Se roagă-n tăcere, se roagă la sfinţi,
Uitate biserici lumină să-i deie,
Să aibă lumină, bunici şi părinţi,
Să fie de-a pururi, să fie femeie.

Îşi pleacă genunchiul.. E-atât de frumoasă!
Un voal de lumină la tâmple-am zărit.
Femeia aceasta se-ntoarce mireasă
La liniştea nopţii ascunsă în schit.

Îşi caută umbra ascunsă-n uitare...
E-atâta tăcere în sufletul ei,
Că harpa îngână un imn de-ntristare
Şi vraja durerii se-ascunde. Şi-n zare,
Îşi clatină timpul secunde-cercei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie

Ploaie, ploaie la miezul nopţii, doar ploaia dezlănţuită
Căzând peste cabană sumbră – şi solitudinea, şi eu,
Amintindu-mi iarăşi că o să mor
Şi că nu voi mai auzi ploaia, nici nu-i voi mulţumi
Pentru că mă spală şi-s mai curat decât am fost vreodată
Din clipa în care m-am născut în această singurătate.

Binecuvântaţi sunt cei morţi pentru că plouă peste ei;
Iar eu aici mă rog ca nimeni din cei pe care i-am iubit
Să nu moară-n noaptea asta sau să zacă, încă treaz,
Singur, ascultând ropotul ploii,
Fie-n durere, fie împăcat,
Neputincios printre cei vii şi cei care s-au dus,
Ca o apă rece printre trestii rupte,
Miriade de trestii rupte, liniştite şi încremenite,
Sau ca mine care n-a avut nicio iubire pe care-această ploaie
Dezlănţuită să n-o dizolve, mai puţin iubirea pentru moarte,
Dacă-aceasta se-îndreptă spre tot ce-i perfect şi
Nu poate, furtunile-mi spun, să dezamăgească.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânze pe catarg

când inima în piept se zbate larg
şi soarele pe cer e umbră lungă
ridic a tale pânze pe catarg
ca nici un vânt să nu ne mai ajungă

şi să plutim în doi prin mari adânci
şi hăul universurilor noastre
acolo unde nu-s gheţari şi stânci
şi unde plâng doar florile albastre...

să ancorăm în porturi de granit
în nopţi cu claritate carnivoră
şi iar să ne iubim la infinit
şi valuri albe spumege la proră...

poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Murmur lung de streşini, risipite şoapte
Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă...

Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu larmă potolită scade
Cântecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,
Ploaia peste case pică tot mai rar

Şi-n grămezi de neguri apele se strâng...

Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.
Până când o rază de argint în zare,
Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,
Lin desface umbra şi de crengi anină
Scânteieri albastre, boabe de lumină.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea mută cad lumini de vis
Şi-n troiene albe norii se desfac...

Dar când iese luna, streşinile tac.

*

Dormi, iubire dulce!...
Numai eu întârziu, singur pe cărare,
Farmecul acestei clipe călătoare...
Gândurile mele vin să te deştepte,
Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.
Să cobori în toamna limpede şi rece
Şi, visând cu mine clipa care trece,
Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu
Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,
Să sărute urma paşilor de-acum.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

nu sunt singur, am o umbră fugărindu-mi zilnic pasul,
am şi-un tunet rupt din ceruri când îmi oboseşte glasul,
am şi Soarele şi Luna, am şi bolta înstelată,
am şi-o poză cu o fată cu rochiţa dantelată.

nu sunt singur, am oglinda încruntată riduri-riduri,
am speranţe-n depărtare, am şi ziduri după ziduri,
am şi-o muză ce mă doare printre vise fără număr,
am şi stropii grei de ploaie picurându-mă rar pe umăr.

nu sunt singur, am credinţa şi mă rog la sfânta cruce,
am şi vise colorate, am şi lacrime caduce,
am şi-o inimă ce bate, bate-ntruna ca o toacă,
am şi-un înger şi un demon îndemnându-mă la joacă.

nu sunt singur, am un suflet rătăcit printre cuvinte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă morţii din morminte,
nu sunt singur, nu sunt singur, strigă valul când se sparge,
nu sunt singur într-o mare scufundare de catarge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de ploaie

Dau năvală stropii-n văi
Biciuie copaci şi căi
Şi în piept de stâncă-oval,
Sună calcaru'-a metal.

Dintr-o negură din cer
Unde stele-albastre pier,
Nori de ploaie se armează,
Zarea fulgere-o brăzdează.

Prin pădurea înverzită
În al ceţii sân dosită
Stropii reci fără cruţare,
Şterg a păsării cântare.

Ploaia deasă-o să rămână
Peste tot acum stăpână
Pe ogoare, munţi şi văi,
Se dezmaţă stropii săi.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curg muguri

ating o stea cu tâmpla mea de ploaie
şi ofilite degete de lut
frământ tot cerul ca pe-o pâine
şi nu găsesc sfârşit, nici început.

din iedere urcate într-o altă lume
curg muguri plini cu răsărituri vii
lagune cu aripi de lacrimi în catarge
răsfaţă rugii cruzi cu trilogii.

păşesc încet printr-un pastel de ploaie
şi mângâi picături ce-s perle moi
din ochii cerului mai storc câte-o octavă
şi mi-o aşez pe umerii mei goi.

se scutură văzduhuri într-o doară
şi îmi aştern sub tălpi atâtea rapsodii
şi număr prin deşertul trist din palmă
chemări din oazele pustii.

se frâng tiare prin albastrul rece,
pribegi luceferi prea săraci murind
pe tâmpla mea, o stea din carul mare
adoarme printre gânduri vechi plângând.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zvon de primăvară

Un zvon de primăvară îl simt candid pe pleoape,
Miros de ierburi crude, de muguri, zbor.... aproape.....
Mă- nvaluie în stoluri. Vin fluturi şi petale
Să îmi sărute tâmpla, să- mi fie zbor şi cale.

Tresar sub stropii limpezi de ploaie cristalină
Şi mă- nveşmânt în clipa desăvârşită, fină.
De azi, din Primăvară, îmi voi sorbi nectarul,
Din cupe neatinse, preaplinul, dulce - harul.

E o feerie astăzi şi buzele- mi cuvântă
Cântări de bucurie şi mulţumire - adâncă.
Din aripa de ceară aprinde- voi altare,
Cu alte aripi, albe, mă voi porni în zare

S- adun albastre ceruri în ochii mei de fluturi
Şi stropii de lumină. Să nu mai merg prin luturi.
În zbor de porumbiţă, cu ramuri de sulfină,
S- adast, aşa, o vreme, în palma Ta divină.

poezie de Florina Emilia Pîncotan din În palma cerului (2023)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de singur

Mă simt atât de singur şi de uitat de lume,
În mica mea odaie ce-aduce-a închisoare.
De pe pereţi m-apasă tablouri sfidătoare,
De la strămoşii noştri, ce mi-au purtat cel nume.

Iar sufletu-mi se strânge, când ploaia bate-n geamuri,
M-afund într-un fotoliu, m-apasă gânduri negre,
Aducerile-aminte ce mi-au rămas integre,
Îmi bântuie prin mintea mea trează, ca vii flamuri.

Îmi cercetez statura în luciul din oglindă.
Mă uit cu nepăsare la fratele meu geamăn,
La fruntea lui brăzdată, privirea fără seamăn,
La umbra ce îmi ţine de urât, până-n tindă.

Mă simt atât de singur, atât de gol mi-e pieptul.
Povara grea din anii-mi mai rău mă încovoaie.
Un gând hain îmi spune, prin picurii de ploaie,
Că poate-n vârsta-a treia, nu am călcat cu dreptul.

Mă simt atât de singur, ca un străin în noapte,
Pe drumuri neumblate, pe steiul 'nalt de munte,
Pe pietrele din râuri, pe şubreda lor punte.
Din vorba-mi răspicată, rămas-au numai şoapte.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de pescăruş

Te-apleacă peste valul înspumat
Şi iartă-l dacă după tine încă plânge,
Sărută-l dacă pescăruşii n-au aflat
Câţi dintre ei la mal vor mai ajunge.

Abisuri se mai zbat în căutări de vis,
Catargele mai cheamă din valuri pe cei morţi,
În ochiul meu o lacrimă visează-un paradis
Prelinsă-n aşteptarea vieţii şi a visatei sorţi.

Am naufragiat de mult pe valuri tremurânde,
În mine e-ntuneric şi nu găsesc alt drum,
Te-aştept să mă salvezi de periculoase unde,
Ce par că-s liniştite dar viaţa ţi-o sugrum.

Întinde-mi mâna ca să mă tragi la mal,
Din braţele-ngheţate ale morţii să mă smulgi,
Vom poposi apoi iubindu-ne pe-un val,
Şi-apoi s-adormi visând în ale mele braţe dulci.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (februarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!