Cimitir globular - Oceanul Antlantic de Sud

φ = 006o37'S
λ = 033o58'W

Alberta. Pe punţi, polipi şi alge,
chefalul galben şi rândunica ;
stânjenitor, bucăţi de bordaj
dezveleau osatura,
trepte străjuite de sidefaţi,
primejdioasă încordare.

Nu este ademenit decât ceea ce se destramă
din spiritul destinului
şi numai potrivit slăbiciunilor dintâi.
Ca nişte nori încărcaţi de mânie,
zorii răbufneau în adânc
redescoperind ceea ce se crezuse
împovărare într-o rigidă xilogravură.

Nimic nu este acuzat că ar fi,
nimic diafan ori miraj,
un punct liniştit, în ciuda altor lucruri,
eroare, pur adevăr.

Rechini nereuşiţi închideau hublourile
cu durerea tandreţii de-a preveni.

Ameţitoare lumină.
Cei care încă stăteau în picioare,
cu orizontul nehotărât,
deveniseră cunoscătorii
unei largi respiraţii.
Nu ar fi fost indicat să se cânte
"cincisprezece erau pe lada mortului,"
prieteni şi duşmani,
păzeau masa plină cu iluzii,
iar deasupra lor,
tambuchiuri deschise larg
să iasă fumul de pipă.

La schelă, mesagerul
născut din cupola divină
pe vii cheamă, fulgerele frânge.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Pacific de Nord

φ = 023o20'16"N
λ = 122o54'53"E

Ca fumul diurn, nimic mai statornic
peste Marea de Est, nimic mai vizibil
şi nimic mai real ca umbra ce încerca,
obsesiv, să o purifice de opacizare.
Nu, era o femeie, vă jur! Cheng I Sao,
închinând desăvârşirii influenţa totală.

Fără îndoială, marinarii trebuiau să realizeze
o unitate de profunzime
care să se orienteze către adânc,
iar ea avea tatuate înscrisuri
pentru existenţa tăcută
de dincolo de răsăritul Mării de Est.

Cu toţii primeau a treia zi, răsplată,
irumperea ritului.

Cu un gest se suspendă adierea
şi fumul coborî în adânc,
sus, steaua de vară.

Este normal să te poţi rătăci astfel.
Umbrele stăteau ghemuite
înaintea numelor şi amintirilor,
stăpâne doar pe registrele
atmosferei încinse.

Descendenţii ordinelor medaliate
priveau sacadat circulara tăcere
numărând grupurile de vele
care prevesteau o nouă furtună.

Scheletele soldaţilor
încărunţiseră la pândă.

La schelă, mesagerul
născut din cupola divină
pe vii cheamă, fulgerele frânge.

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Pacific de Sud

φ = 026o01'S
λ = 111o16'E

Cea mai adâncă depresiune
suferă de aer adiţionat
şi de trupuri rigide
cufundate într-un somn amniotic.

Pe Sydney,
seră de alge expertizate,
vinciul de ancoră spart,
iar în imediata apropiere
George Booth ordonând
strigătele către farul
ce se aprinde la răsărit.
De pe luciul mării cad făclii aprinse
spre adânc deosebit
şi nimeni nu se uită într-acolo,
limbile se preling peste punţile epavelor,
sfârâind ca o tânguire,
cerşind facila şi statica fericire.

Ceva izbuteşte să deschidă
cu incursiuni polarizante
un spaţiu imens.

Cu primul răgaz, stafiile,
cum vor martirii să-i mai insulte,
pierd din vedere şi din transparenţă
un grad,
la al treilea răgaz,
sarea nu mai este gemă
ci unic principiu conservator.
Imaginea fricii şi a disperării –
niciun damnat,
nimeni care să-şi prindă
cu mâinile craniul,
toţi dorm în cuşete,
aliniaţi.

La schelă, mesagerul
născut din cupola divină
pe vii cheamă, fulgerele frânge.

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Arctic

φ = 081o47'30"N
λ = 120o 30'14"E

Din fracturi legănate cu aerul că ar fi silabisite,
ori din alte mii de chinuri dezarticulate,
se alege semnul de întârziere,
ispita concordanţelor ostentative
şi albă, normalitatea acordului lăuntric.

Veghea obosită de îngheţ,
suflet în sine,
cu indiferenţă pentru străini,
se arată dorinţă împotriva altei dorinţe.
Fiecare se predă observaţiei
după sfera de oxigenare,
iar contemplaţia poate să nască
reîntorcându-se la suprafaţă.

Mai întâi au sosit cei care ar fi trebuit
să croiască o cale,
pe urmă, îmbulzeala şi căldura
separării în elemente.

Se striga, se urla, se înjura,
cu o unitate fonetică,
dintr-o singură suflare.

Unii mărturiseau
pescăruşul alb
aflat în vârful catargului alb,
alţii încercau să întindă
picioarele lor,
picioarele altora,
înnobilând mărturia nonexistenţei
care îşi etala înţelesul
în relevment adevărat.

Pe urmă au sosit săniile
şi de atunci, n-au mai venit.

La schelă, mesagerul
născut din cupola divină
pe vii cheamă, fulgerele frânge.

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Indian

φ = 011o10'05"S
λ = 084o25'47"E

Catarg, martingala desprinsă,
sarturi peste corali
şovăieli îndelungi,
umbre mucegăite, –
suprastructuri.

Un singur delfin
ascuns semnificaţiei
de anemonele-de-mare,
ceilalţi îmbrăcaţi în părinţi,
stropii de ploaie,
fierbinţi.
Starea gripată
împinsă de-o stea în genune
depăşeşte raza
riscând să-i iasă nume rău,
de perfecţiune.

Gravitează rândunica-de-mare
trasând hotar pentru absidă,
pe stânci vor monta catargele albe
sfinţite la treceri
prin întunecatele strâmtori.

Preasăraţii pe punte se strâng
sub o ploaie de perle.

Amiralii aţipeau, gesticulând
din ce în ce mai rar, în hamacuri,
fiecare sub valul competenţei sterile,
epavele par de argint
sub porturi şi faruri stelare,
o singură cale îşi caută ochiul
conştient devenit în ritmul moralei.

La schelă, mesagerul
născut din cupola divină
pe vii cheamă, fulgerele frânge.

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ionic

Faptul că le-am dărâmat statuile,
că i-am alungat din templele lor,
nu înseamnă deloc că zeii sunt morţi.
O, pământ al Ioniei, ei încă te iubesc,
sufletele lor îţi păstrează încă amintirea!

Când zorii unei zile de august se trezesc deasupra ta,
aerul este impregnat cu viaţa lor,
iar din când în când o tânără figură eterică,
indistinctă, într-o fluturare rapidă,
planează deasupra dealurilor tale.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Antlantic de Nord

φ = 048o60'N
λ = 036o06'W

Volturno. Dimensiunile reperului
pe o scară neconvenţională – zero!
nicio guvernare,
presiunea, densitatea şi căldura
au hotărât soarta răzleţelor vestigii.
De aur aripile celui care se reîntoarce
şi pleacă imediat,
într-un dialog mut
cu eul destinului său.

Ca o lumină care bate între două carturi,
copleşitoarea linişte
în care totul se trezeşte
fără a te duce cu ea până se pierde,
fără să mângâie nesfârşirea trecerii ei.

Sunt ochi care veghează competenţe
arborate drept pavilioane eterne,
umbre scuturate de tremur
şi ridicate din ceaţa gălbuie, –
ultimele care mai cred
în existenţa noastră.

În calitate de martor,
cel desemnat să indice Nordul
cobora odată cu sine
marca de identificare.

Rugul fusese înălţat
pentru familiile înrudite
chiar în faţa hublourilor sparte,
iar unii şi-au asumat sărbătoarea
în timp ce alţii consultau manuale
de tactică navală.

Din refuzul de a mai căuta ce nu se află,
pentru prima dată, apa obosi până în adânc.
Vin zorii.
Cel desemnat să indice portul
notează penibilul realităţii
ca pe o falsificare planificată.

În faţa rugului stins
trebuia continuată vorbirea,
pavilioanele erau coborâte în bernă,
iar pe platou jucau reflexele lunii.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supravieţuitor

Omul este un erou din naştere.
Nu spun nimic nou. Ceva s-a născut din nimic.
Dreptul de a te mira este şi o obligaţie.
Ce poate fi explicabil? Să ştii că nu ştii, ce mare lucru?
Din ruine nimic nu se nalţă.
Unde e casa sufletului?
Fata din oglindă clipi. Să faci ordine într-o dezordine totală.
Încearcă să nu pluteşti în gol.
Străbaţi un drum, o fi închis?
Divinitatea în haine omeneşti.
Ţesătura viselor este reală.
Suntem marionetele Domnului?
Amintirea o tablă, o poţi şterge oricând.
Suntem nişte recipienţi încărcaţi cu gene.
Libertatea e pedeapsa finală.
Din pulbere de stele ne-am născut, acolo ne întoarcem.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce motiv au ateiştii pentru a spune că nu ne putem naşte din nou? Ce este mai greu: să te naşti ori să renaşti? Ceea ce nu a existat vreodată trebuie să fie, ori ceea ce a fost ar trebui să fie încă o dată? Este mult mai dificil să vii în fiinţare decât să te întorci la ea?

citat celebru din Blaise Pascal
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din ceea ce ni se spune, nimic din ceea ce putem învăţa de la ceilalţi nu ne atinge atât de adânc precum ceea ce găsim în noi înşine.

citat celebru din Theodor Reik
Adăugat de Alina Roxana Chirila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă! Conştiinţă! instinct divin, nemuritor şi voce cerească; călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi răului, care îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu, tu reprezinţi excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale; fără tine nu simt nimic din ceea ce m-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare, cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii.

citat celebru din romanul Émile sau despre educaţie de Jean-Jacques Rousseau (1762)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, sărăciei tandreţii

speranţa unei destăinuiri
doar un licăr înceţoşat
şovăie molcom
în căuşul adânc al privirii
spre colinele înalte
ale orbului dinlăuntrul firii

aud un zumzet neobişnuit
cuprind cu aceeaşi inspiraţie
poema domoală şi pe cea răzvrătită
m-atinge mirosul petalelor pudice
le încrustez pe tighelul buzelor
care rostesc vorbe nenăscute încă

în ciuda vântului
cu înfăţişare fioroasă
îmbrac o lumină fie şi palidă
în timp ce soarele
se leagănă în cumpăna cerului
trimiţându-mi bezele

din creştetul zidului din mine
dispare fără nicio urmă
sărăcia lucie a tandreţii

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepenthe

Cum m-am născut? De unde vin?
De ce-am venit? Voi a pleca din nou.
Cum aş putea învăţa ceva, neştiind nimic?
Neexistând, am fost născut;
Voi fi iarăşi ceea ce-am fost înainte de a fi;
Nimic şi valorând nimic: neamul omenesc.

Totuşi, apropie-te,
Oferă-mi licoarea din fântâna lui Dionysos,
Este singurul leac care poate vindeca
Bolile aduse de vrăjile ursitoarelor.

* Nepenthe - poţiune folosită în antichitate pentru a produce uitarea unei dureri sau a unui regret.

poezie de Autor antic necunoscut, Grecia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu urcăm mai sus decât ceea ce putem avea şi dărui! Să nu coborâm mai jos decât ceea ce putem pierde! Să încercăm să înţelegem că lumea nu este ceea ce am vrea fiecare dintre noi. Este o realitate care de multe ori ne depăşeşte şi, din păcate, nu realizăm că acest adevăr fundamental de multe ori îl ignorăm.

Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

zilnic ne îndeasă pe gât zoaie şi lături
învelite în auriu staniol
le este teamă să îşi păteze manşetele cu mizeria din sufletele lor
durerea şi moartea nu interesează pe nimeni
mai este încă un subiect de cancan
nu construim nimic, ardem crucea din suflet
ucidem copilul din noi şi este atât de trist
supremaţia rasei lor, creată din nimic şi din nimicuri
doar suflete urâte, doar suflete murdare
în loc de nepăsarea lor, într-o zi, vom aşeza un strop de iubire şi umilinţă pentru cei ce au plecat dintre noi
pentru copiii ce vor răsări într-o zi
Doamne, întoarce faţă către noi

rugăciune de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna plină este farul

Stau împăcat singur în faţa acestor stânci
luna plină este farul cerului
zece mii de lucruri sunt reflexii
luna nu are lumină proprie
larg deschis spiritul sinelui este pur
ţine-te strâns de spaţiul gol
înţelege-i misterul subtil
priveşte luna-n acest fel
această lună este pivotul inimii.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul celor fără vină

Când mi-amintesc, durerea lor mă doare
Şi mor cu ei în fiecare zi...
Din tot ce-a fost urât şi va mai fi
Aceasta este maxima oroare.

Căci nu a fost nicicând, calamitate
Care s-aducă morţii-atâta rod...
Urcaţi prea timpuriu pe eşafod,
Copiii-asasinaţi cerşesc dreptate.

La groapa lor comună caut soluţii
Şi-mi pare că privesc un film grotesc...
Nimic mai inuman şi mai prostesc
Decât să faci în pântec execuţii.

Se-afirmă c-am evoluat... Eroare!
Se spune că suntem crestini... Hazliu!...
Cât încă nu-i definitiv târziu,
Desfiinţaţi aceste abatoare!

În clinică se merge pentru viaţă...
Un medic este cel ce dă alin,
Nu este un călău ori asasin...
De substantivul "om", îmi este greaţă...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există conflict între idealul religiei şi idealul ştiinţei, dar ştiinţa se opune dogmelor teologice pentru că ştiinţa se bazează pe adevăr. Pentru mine, universul este pur şi simplu o maşină uriaşă care nu a fost creată niciodată şi nu se va termina niciodată. Fiinţa umană nu face excepţie de la această ordine naturală. Omul, la fel ca şi universul, este o maşină. Nimic nu intră în minţile noastre sau ne determină acţiunile care să nu fie direct sau indirect un răspuns la stimulii care bat pe organele noastre de simţ din exterior. Ca urmare a similitudinii construcţiei noastre şi a similitudinii mediului înconjurător, noi răspundem într-o manieră similară la stimuli similari, şi din concordanţa dintre reacţiile noastre, se naşte înţelegerea. Pe parcursul veacurilor, mecanisme de o infinită complexitate au fost dezvoltate, dar ceea ce numim noi suflet sau spirit nu este nimic mai mult decât suma funcţionărilor corpului. Când aceste funcţionări încetează, sufletul sau spiritul dispare de asemenea.

citat celebru din Nikola Tesla
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din tot ce am spus de-a lungul unei vieţi nu poate fi separat de ceea ce am trăit. N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzaţiilor mele.

Emil Cioran în Sfârtecare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să-ţi povestesc o întâmplare pe care am auzit-o. Odată, un om simplu Îl ruga pe Dumnezeu să-i arate cum este Raiul şi iadul. Aşadar într-o noapte a auzit o voce în somn spunându-i: "Vino să-ţi arăt iadul!". Şi îndată s-a aflat într-o încăpere în care mulţi oameni stăteau în jurul unei mese, iar în mijloc era o oală plină cu mâncare. Însă toţi acei oameni erau înfometaţi, pentru că nu puteau mânca. Ţineau în mână câte-o lingură foarte lungă. Luau mâncarea din oală, dar nu puteau aduce lingura la gură. De aceea unii bombăneau, alţii strigau, alţii plângeau... Apoi a auzit aceeaşi voce spunându-i: "Vino acum să-ţi arăt şi Raiul!". Şi îndată s-a aflat într-o altă încăpere, unde mulţi oameni stăteau în jurul unei mese asemănătoare cu cea dintâi, iar în mijlocul ei era tot o oală cu mâncare, iar ei aveau aceleaşi linguri lungi. Însă toţi erau sătui şi bucuroşi, pentru că fiecare lua cu lingura sa mâncare din oală şi-l hrănea pe celălalt. Ai înţeles acum cum poţi să trăieşti Raiul încă din această viaţă?

Paisie Aghioritul în Patimi şi virtuţi
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

II

Când îmi porunceşti să cânt, îmi pare că mi se frânge inima de mândrie; privesc chipul tău şi lacrimile mă podidesc.
Tot ceea ce în viaţă este colţuros ori fals, se topeşte într-o dulce armonie, iar iubirea mea îşi desfăşoară aripi asemeni unei păsări ameţite de bucurie în zborul său deasupra mării.
Ştiu că mi-e primit cântecul. Ştiu că numai ca un izvoditor de vers vin dinaintea ta.
Cu marginea aripei larg desfăşurate, a cântului meu, ţi-ating piciorul pe care altcum nicicând nu l-aş putea atinge.
Beat de bucuria cântecului, uit de mine însumi şi te numesc prieten, pe tine care eşti stăpânul meu.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912), traducere de George Popa
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!