Apusul
de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăți cerul franjurat de lumină
ca o moarte așteptându-și ceasul
pe umerii valurilor
umbre cu dinți alungiți
deasupra zborul alb al pescărușilor
pe faleză noi și briza întețită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munți
noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
orașul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se așează cu capul pe țărm
noaptea-l zbuciumă-n somn
și visează răsăritul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre toamnă
- poezii despre somn
- poezii despre păsări
- poezii despre oraș
- poezii despre noapte
- poezii despre munți
- poezii despre moarte
Citate similare
Mâinile, contur de aripi
Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
și tot încerc să-l trec.
Soarele se proptește-n el,
la răsărit și apus,
în fiecare zi îl știu imaculat,
numai noaptea alunecă și cade pe pământ,
rămân deasupra stelele și luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
și capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
și să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre stele, poezii despre mâini sau poezii despre frică
Caut lumina
O gură de lup mușcă din noaptea sticloasă
cu pașii grei trezesc pietrele drumului
și mă agăț cu brațele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
și-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munți.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înțeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi șoptesc cu miros de femei
pe care nici nu știu dacă le-am uitat
ori se aștern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de șoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriță
și ascultă cântecul îngerilor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre muzică, poezii despre lumină, poezii despre flori, poezii despre îngeri, poezii despre uitare, poezii despre trenuri sau poezii despre stejari
Așteptare
Era timpul când mi se încopciau gândurile
pe albul zăpezii într-o rană deschisă,
lupii urlau pe fața gerului teama
și o fluiera crivățul alungat din munți
la ferestrele tale înflorite de gheață.
Luna strângea vulturii pe creste
să le fure parfumul de sânge,
să-l vândă la mare pescărușilor albi
când pe umerii valurilor peștii se agață de aer
și le râd în nas.
Sub ape curentul lovește-n țărm,
marea-i încremenită de singuratate.
Ard vreascurile timpului sub coaja copacilor
paianjenii s-au acuns în scorburi adânci
în pânza lor corbii-și prind ghearele.
Schelete de pești mă zgârâie pe auz
și nopțile cad tăiate în bătaia pleoapelor
cu cercei inelați pe trupul lacrimilor,
când un izvor mi-a mărturisit
cum pietrele au migrene și crapă de durere
nu mai pot suporta consistența mișcarii.
Pasările nu mai știu să zboare
caută pe jos în rumegușul oamenilor
peste care ramurile scutură pulberi de omăt.
Noi așteptăm să vină lumina
cu trenul de dimineață
și întârzie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre pești, poezii despre alb, poezii despre vulturi, poezii despre vinovăție sau poezii despre sânge
Uneori seara
Privesc monumente ruinate și blocuri moderne,
fața în lucru a unei epoci..
Drumuri măcinate de glodul nepăsării,
dorințe știrbite de puterea bolnavă.
Păpuși de porțelan cumpărate de la anticari
îmbrânceau trecutul pe scări,
în amintirea lor
pe podul de deasupra trecutului
se știe tot ce fumegă orașul
înainte să se aprindă.
Uneori seara
cerul alunecă pe umerii goi,
speranțele se-nchid în cuvinte,
unul de la altul
nervii iau foc,
mintea se descrețește.
Oamenii încep să învețe,
se prind
în jocul schimbării,
urcă noul val
și se duc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre învățătură
- poezii despre seară
- poezii despre schimbare
- poezii despre păpuși
- poezii despre poduri
- poezii despre monumente
- poezii despre jocuri
Voi ajunge la tine
Noaptea s-a urcat în podul blocului
deasupra de etajul unsprezece
și întunericul îi aluneca pe scări.
Am închis ferestrele
și am aprins lumina,
nimeni nu părea să observe
până când și-a dat în petec
și m-a cuprins un soi de frenezie,
îmi căutam cu mâinile iubita
și nu era lumină pe scară
iar liftul nu mergea
semn că și Dumnezeu aștepta
să se întâmple o minune,
un glas totuși îmi striga
voi ajunge la tine
și cu ochii închiși.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre religie, poezii despre ochi, poezii despre iubire, poezii despre Dumnezeu sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cu inimile sus
Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioșii neștiuți,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se știe în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiți de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeți,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înțelegerea cuvântului nimb.
Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre sfințenie, poezii despre inimă, poezii despre cuvinte sau poezii despre creștinism
Un zburător, o pasăre singuratică
Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin așteptare.
Intervalul în care mă mișc fără rost
îmi macină dorința, dar n-o risipește
mă aruncă în brațele necunoscutului
cu gheare ascuțite de vultur.
Sub cerul pe care-l privesc cu admirație
există atât de multe aspirații
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, o pasăre singuratică
ți se poate așeza-n palmă
când îți dorești cu adevărat iubirea.
Dacă uiți să-i răspunzi pleacă,
nu se știe dacă se mai întoarce vreodată
dar înveți să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.
Ziua cea lungă a luat sfârșit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
și plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,
lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
și nu știi cum,
sau poate știi dar nu poți.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre singurătate, poezii despre sfârșit sau poezii despre ploaie
Un zburător, pasăre a universului
Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin așteptare.
Intervalul în care mă mișc fără rost
îmi macină dorința, dar n-o risipește
mă aruncă în brațele necunoscutului
cu gheare ascuțite de vultur.
Sub cerul pe care-l privesc cu admirație
există atât de multe aspirații
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, pasăre a universului
ți se poate așeza-n palmă
când îți dorești cu adevărat iubirea.
Dacă uiți să-i răspunzi pleacă,
nu se știe dacă se mai întoarce vreodată
dar înveți să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.
Ziua cea lungă a luat sfârșit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
și plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,
lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
și nu știi cum,
sau poate știi dar nu poți.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori
Orașul mă-nchide între ziduri
Sub piele, nervii mei se scaldă-n lumină
cu subțirimi de simțire îți pot măsura
înlănțuirea în care vrei să mă prinzi,
nu mă las folosit pe umerii tăi de floare
și mă zbat să scap din pânza țesută abil
ce mă înfășoară mereu în straturi.
Îmi vine să strig în tăcerea care mă domină,
orașul mă-nchide între ziduri
și pune la porți zăvoare ascunse,
tu mă privești de pe zidurile înalte
stând nevăzută ca o fantomă de ceară
ce mă privește cu o candoare
împietrind voința leului hăituit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre tăcere, poezii despre lei, poezii despre inocență sau poezii despre fantome
Coasa luminii
Mă caut în colțul din dreapta al zilei
unde amiaza e mai dulce ca fructul
și nicio umbră nu-i mai răcoroasă
decât adierile vântului de nord.
Orașul acesta e străin de dușmani,
locuiesc în el ca-n grădinile raiului
unde nu-i nicio bătaie de cap
mai mare decât atingerile iernii.
Coasa luminii amenință,
să taie capul ierburilor perene,
apoi pleacă-n adâncul pădurii
unde mistreți cu colți de stele căzătoare
scormone pământul durerii
și adună zâmbete de flori.
Tu îți arăți nevinovată surâsul
la răsăritul soarelui în cultura de in
și împingi noaptea pe topogan
în apele scăpate din somn.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre stele căzătoare, poezii despre rai sau poezii despre păduri
Verbe de lumină
toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la țărm
învățând orașul să aștepte
pe străzile inundate de albastru
o să scriem cu inima pereții bătrâni
cu ferestrele către oameni
și o să trăim în verbe de lumină
din propozițiile iubirii aprinse
ne vor înțelege sufletele însingurate de ape
femeile ce așteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care s-au născut
și simt
plăcerea veșmintelor subțiri
cum alunecă liber
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre verb, poezii despre sărut, poezii despre plăcere, poezii despre naștere sau poezii despre marină
În verbe de lumină
toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la țărm
învățând orașul să aștepte
pe străzile inundate de albastru
o să scriem cu inima pereții bătrâni
cu ferestrele către oameni
și o să ne transpunem în verbe de lumină
din propozițiile iubirii aprinse
ne vor înțelege sufletele însingurate de ape
femeile ce așteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care nu ne-am născut
și suferă
tortura veșmintelor subțiri
cum alunecă-n gol
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pescarii
Prind pești și apoi îi eliberez în apă,
încerc plăcerea și îndemânarea, mai puțin hrana
prin risipirea stresului în tăcere
și refacerea bunei dispoziții,
seara e momentul când totul se împlinește
orașul e citit de lumină și freamătă.
Noaptea stelele se grăbesc către ape
și le privesc cum valurile se luptă.
Pescarii așteptă zorii să-și încerce norocul,
dar peștii nu-s flămânzi
și întârzie să fie curioși.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre îndemânare, poezii despre stres sau poezii despre pescuit
Se crapă de dimineață
Aștept dintr-odată să mă treci
peste puntea durerii
cu răbdarea unui orb.
Lumina curge fluidă pe pământ
prin oasele albe ale cerului,
Luna culcată pe partea sa nevăzută
cerne trecerea arcuită pe axă
prin sitele stelelor.
Noaptea disjunsă în procesul cosmic
rupe cu dinții din întuneric
și se grăbește să apună.
Se crapă de dimineață prin fante de lumină
ca într-un lemn cu inima roșie
abundent sângerândă.
Soarele își desenează răsăritul
c-un crepuscul de culori
care se varsă peste marginile orizontului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre lemn sau poezii despre durere
Umbra cu limbă de os
Noaptea își ține mâinile în sân
și visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.
Lacrimile dimineții cad peste ierburi
și cosașii vor să salute soarele
cu ascuțișuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare, poezii despre frunze, poezii despre dimineață sau poezii despre copaci
Cu fața spre lumină
Din umerii tăi cresc aripi de păsări
și sub fiecare piatră cauți cuvinte
care nu mă lasă singur.
Cu fața spre lumină
uit relele lumii și mă adâncesc în amintiri
deși sunt destule convulsii,
nu-mi pierd cumpătul.
Nu mă dezic de propriile trăiri,
nici de groaznicele întâmplări,
ele rămân în trecut
și îmi dau ochi de vultur
pentru un viitor neprevăzut.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre creștere, poezii despre aripi sau poezii despre amintiri
Neîmblânzit ca un șoim
Noaptea și-a rupt straiele la apariția lunii,
privesc stelele cum își ocupă locul pe cer
și uit de orgoliile care se apropie
neîmblânzit ca un șoim.
În dimineața care se ivește, soarele este stăpânul,
uimit privesc întreaga schimbare,
către amiază când totul se liniștește,
umbra și odihna se îmbrățișează
ca două surate ocrotitoare.
Vara respiră în sânge oxigenul din aer
și-mi soarbe fibra din miezul cuvântului
unde glasul verbelor începe să se audă
în iubirea care alunecă pe clapele timpului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre protecție, poezii despre oxigen, poezii despre odihnă sau poezii despre ocrotire
Orașul cel alb
Sunt în orașul cel alb.
O ceață deasă îmi
Străpunge speranțele.
Sunt oameni care visează
Lumi inexistente,
Sunt oameni dezorientați,
Care merg pe trotuare.
Lumini se aprind și se sting haotic
În orașul cel alb.
Sunt strigăte care se ascund în noapte
Și în sunteul ploii,
Acea ploaie, care cade continuu
Și monoton.
Sunt victime în orașul cel alb,
Care încă nu ințeleg că sunt victime,
Dar sunt și flori,
Sunt și chioșcuri cu fast food,
Sunt și grădini botanice
Cu arbori exotici
Și mai sunt și cinematografe cu filme horror.
Ca niște umbre se desprind din ceață
Pașii pierduți.
Sunt pași care se caută,
Sunt și pași care se despart definitiv.
Zgomotul ploii
Vibrează în ochiul ferestrelor,
Vibrează în pietrele mortuare,
Vibreaza și în vise,
Acele vise
Pentru o zi mai bună decât ieri.
Aparent,
Cineva mai strigă în întuneric
Din ceața albă.
Poate că e victima unui viol,
Poate că e victima unui furt,
Poate că e victima unei agresiuni,
Sau poate că e cineva care a pierdut iubirea.
Poate că e doar ecoul ei......
Sunt în orașul cel alb
Și te caut în noapte...
poezie de Marieta Măglaș din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filme
Păsările
Sub o geană de lumină
ochiul tău albastru
prins în mirajul iubirii
caută-n zare curcubeul.
Umbrele se joacă cu privirea
răspândindu-se pe sub arbori
ce-și tremură frunzele-n aer.
Tăcerea se-nfășoară-n tristețe
sub semnele unor zodii străine
fără nerv.
Cu oase albe, subțiri păsările
fluieră seara-n vânt
venirea toamnei
trasă de care de foc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe
De când mă tot cauți
Am cântărit vorbele nefericiților lumii
și sunt foarte grele,
te simt nedumerită și goală.
Tot mai cred în minunile creației
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.
Sunt dependent de legile societății
și le accept din teama de ceilalți,
nu mă mai înșală aparențele,
dar mă înșală cei ce știu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.
De când mă tot cauți
am încercat să te privesc în ochi,
ochii știu multe și trebuie atent citiți
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.
Nopțile și zilele mă scot din umbră
și te acoperă cu lumină,
cerul odihnește pe un nor alb
sub care mă iubești.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre legi sau poezii despre lectură