Eu

Rănit într-o confruntare de vise, cu o armă
Mă retrag stingher în agonie
Într-un colţ de noapte ce nu vrea să adoarmă
Suferind probabil de o veche insomnie.
Cu atâtea gânduri la capul unei idei
Mă retrag treptat din viaţa voastră
şi nu mai bântui ale sufletului alei
Nu vă mai tratez existenţa sihastră.

De aceea poemul meu este sigilat
Ca un vers cioplit pe fluierul de soc
Ca un vis înfierat pe cerul dantelat
Ca un înţeles pierdut pe fundul unui doc.
De aceea mai pun o virgulă la versul nescris
Cu cerneala nopţii care mă asfixiază
Se pare că poezia mă chinuie şi-n vis
şi sufletul mi-l modelează
Probabil mă pregătesc pentru paradis.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detalii

Aş zice acum că ştiu foarte bine
Dar nu ştiu precis unde
De aceea nu mă pot abţine
Să ştiu în spate ce se ascunde.
Mai important este că nu ştiu de ce!?
Deşi paradoxal ştiu cum,
Răspunsurile îmi par apocaliptice
Şi nu vreau să fac un lucru oricum.
De aceea mai întreb încă odată,
Detalile să îmi ofere întrebarea
Mult aşteptată şi asumată
Ce precis îmi va modifica abordarea.
De aceea mă frământă... de ce merit?
De ce mai despic firul în patru!?
De ce sunt sceptic, când totul este lămurit
De ce mă mai mir că cerul este albastru.
Precis în detalii m-am născut
Şi-n detalii probabil am să mor
Totul mi se pare contrafăcut
De aceea întrebările mele dor.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cale-n dar

Mă retrag într-un exil,
Până-n luna lui april,
Să mă-ntorc la începuturi
Şi să-mi construiesc pe scuturi
Floarea florilor ce scuturi.

Mă retrag în cânt de nai,
Până-n lunile de mai,
Să mă-ntrec în nefirească
Săritură cu o broască –
Timpu-ncearc-o cheie-n broască.

Mă retrag în nod de funii,
Până-n luna unei iunii,
Să mă-ntrec în salt de ciutur
Şi în zborul unui flutur,
Când aripa mea i-o flutur.

Mă retrag pe cer, în nor,
Până-n luna lui Cuptor,
Să mă-ntrec în carul mare
Cu cel mic, dar nu ştiu care –
Amândouă, două care.

Mă retrag în calendar,
Până-n luna lui Gustar,
Să-mi pun stelele podoabă,
Să-mi fii rob, eu să-ţi fiu roabă – ;
Cerul cară stele-n roabă.

Din septembre în decembre,
Zile-mi înfloresc pe membre
Şi te-aştept; ai vrea să-mi fii
Pentru noapte, pentru zi,
Felinarul nostru? Zi!

Trece anul, treci şi tu.
Între noi e da şi nu.
De la geam văd cum apare
Valul mării, cât mai mare,
Ce se varsă iar în mare.

Şi e frig, e iarnă grea,
Gerul crapă-n fulgi de nea,
Înăuntru-mi tot mă doare,
Gândul către tine-mi sare
Şi pe rană îmi pun sare.

Plouă des, plouă mărunt;
Luna martie,-n pământ,
Udă floarea de bujor
Din obrajii care dor
De singurătăţi şi dor...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un ecou

Noapte albastră te gândesc
Vise apar la poarta sufletului
Suflete în noapte se- ntâlnesc
Să povestească viaţa trupului

Capăt de vis tărâm al iubirii
Trăire curată cu inimi legată
Luna reală dă naştere fericirii
Bolta cerului de linişte brăzdată

Te-am aşteptat tu vis real
Şi sufletu -mi era pustiu
Te-arăţi pe cerul meu astral
Vis împlinit noapte să-ţi fiu

În mare Luna îsi odihneşte
Răzleţe raze calde de lumini
În ceruri liniştea domneşte
Visurile nopţii fac minuni

Vorbe şoptite glasul tău
Licurici aprinzi în noapte
Şi glasul meu într -un ecou
El îţi răspunde la ale tale soapte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probabil nimeni niciodată nu se va mai bucura de încrederea întregii Germanii, în aceeaşi măsură ca mine. Probabil că niciodată nu va mai fi un om cu mai multă autoritate. De aceea, existenţa mea este un factor de mare valoare.

citat clasic din Adolf Hitler (22 august 1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie testamentară

De multe generaţii urâm continuu
La noi ura ţine loc de icoane
Ne modelează şi ne împlineşte destinul
Ne ţine adesea de sete şi de foame.

Astfel ura a devenit un titlu de nobleţe
De aceea am început să urâm de plăcere
Cu ură noi ne dăm dimineaţa bineţe
Cu ură transformăm plăcerea în durere.

De aceea din ură ne-am născut
Să ducem ura pe mai departe
Din ură noi copii ne-am făcut
Ca moştenirea să nu se piardă-n parte.

Dacă noi nu am urî precum se crede
Ea s-ar împrăştia printre voi fără speranţă
Dozele noastre obişnuite de ură, v-ar ucide
Iar viaţa voastră nu ar mai fi viaţă.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua voastră... nu mă bag

Mă pregătesc de ziua lor,
Şi nici nu ştiu ce se mai face;
Să le vorbesc despre amor,
Nici nu mai cred, nici nu le place.

Să le minţim că sunt frumoase,
Nu prinde, că s-au săturat;
Majoritatea sunt prea grase,
De-atât amar de aşteptat.

Să le mai cumpărăm o haină
Sau câteva bijuterii?
Să le şoptim, precum o taină:
Vă mulţumim pentru copii?

Nimic se pare că nu ţine
Decât o zi, deci nu mă bag
În a bărbaţilor mulţime;
De ziua voastră, mă retrag.

Şi-aştept acele zile care
Sunt parcă toate pentru noi,
La fel de singur cum se pare
Că sunteţi toată viaţa voi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (7 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum

Probabil viaţa este doar o ciornă,
Urmând a fi transcrisă pe curat
Când se atinge-o anumită bornă
Şi drumul e închis şi spulberat.

Probabil viaţa este doar un vis
Şi realitatea doar o îndoială,
Despre povestea-aceasta s-a mai scris
Iar repetiţia ar fi banală.

Probabil viaţa este doar un gând
Şi-o luminoasă, caldă amăgire
În care zilele-ţi şoptesc plecând:
"Esenţa vieţii este în iubire".

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul meu

... eşti cel mai pur poem, încă nescris
abia-nceput
deşi am ajuns la capăt de abis
şi de trecut

eşti cel mai pur poem, încă nescris
doar suferit
deşi iubirea nu-i un manuscris -
eu am iubit

eşti cel mai pur poem, încă nescris
poemul meu
deşi mai stărui prin crâmpeiele de vis
te uit mereu...

poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variante pe ales

Sunt zile în care viaţa mi se pare o povară
Şi sunt nopţi în care timpul mi se pare infinit
Dimineţi în care trupul mi se pare ca o gară
Seri în care sufletul mi se pare tren grăbit.

Călător stingher prin lume fără nici un crezământ
Fără nici un fel de rude, nu prieteni, ţară neam
Ar mai fi ca variante Dumnezeu şi un mormânt
Am de-ales, nu mă pot plânge precum alteori plângeam

Voi vota să mor, probabil sau să merg la Dumnezeu
Am atâtea variante că nu le mai ştiu nici eu.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul meu din paradis

O, tu, înger care în vis îmi apari,
Aş vrea ca niciodată să nu dispari,
Să-mi spui că mă iubeşti,
Tu, frumoasa mea din poveşti.

Aş vrea să nu mă mai trezesc
Din visul acesta plăcut
Lângă tine să fiu
Şi de mii de ori trupul să ţi-l sărut!

Dar aceasta e doar un vis,
Şi tu eşti departe de mine,
Îngerul meu din paradis.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar un vis...

Uneori viaţa îţi joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Şi timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îţi vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopţii,
Dar te visez şi când ai vrea să vii,
Ştii e un vis, totul e la mana sorţii.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Şi-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.

poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul tău este întâiul vers

Sărutul tău este întâiul vers
Pe care, fără interes mi l-ai pus pe buzele uscate
De doruri multe şi iubiri deşarte.
Şi o iubire ce-i nemuritoare, ne-a unit în soartă.

"Povara" vie, într-o lume moartă, ce a uitat să risipească viaţă
"Hrană morţilor nu vom fi",
Ci doar acele lacăte închise-n propriile lanţuri
Tu-mi spui, aşa frumos:
-"Eu nu sunt vânt atunci când mă săruţi,
- Şi nici vreo adiere infernală!
Un gest făcut, unindu-ne în punţi,
- Într-o iubire mare, colosală!"

Şi cum să cred eu că el n-a fost decât un vânt de toamnă?
Ce mi-a promis un vis în serile de iarnă?
Şi mi-a promis atâtea case-n ceruri,
Atâtea flori în mâini
Şi stele în coroana ce se-aşterne în părul meu,
deschis ca o magnolie.

Cum aş putea să te cert, întâiul poet, al sufletului meu trist?
Din contră îţi şoptesc ca prin vis: "Te iubesc!"
Te primesc cu stele, cu vise, cu ale tale gesturi fine
În lumea fără de temei a unui vers rostit în grabă...
Dar trăit cu multă dragoste de artă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul meu ca un tren

poemul meu ca un tren pe firul epic
metafore-pilde şi cuvinte curioase
cu locuri la geam

poemul meu ca un tren personal
oamenii se urcă
împart o bucată de vreme
zâmbesc şi coboară uneori cu speranţa
că poate se vor mai întâlni

poemul meu ce nu mai apare
îndrăgostiţii privesc întruna la ceas
probabil se gândesc
că n-am să mai scriu despre trenuri
şi aceasta este ultima şansă
să cutreiere lumea
din mersul imaginaţiei mele

poemul meu ca un tren al întoarcerii
un bătrân întrebând controlorul
de oraşul acela mic dintre munţi
de prima sa dragoste

poemul meu
... î n d e p ă r t â n d u – s e
destin şerpuind prin orizontul lacom
şi totuşi, nimic nu este pierdut
mai există trenuri rapide
ce trec prin vămile cerului

şi eu, cel care unge roţile cuvintelor grele
cel care aşază şinele
pe drumuri neştiute de hoţii de trenuri

poemul meu ca un tren flămând de timp şi distanţe
accelerează neobosit

şi eu, cel care se opreşte mirat
la ţărmul unei eternităţi fără trenuri...

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş scrie...

Te-aş scrie cu peniţă de argint, pe un răvaş înmiresmat în şoapte
Albastru din cerneala de abis, să-ţi fie vis frumos, lumină-n noapte
Te-aş scrie cu emoţie şi surâs, la răsăritul mărilor tăcute
Să te îmbrace liniştea-n plăceri, să-ţi fie dorul plin de muze mute.

Te-aş scrie sub fiorul gândului apus, pe urma paşilor stingheri din umbră
Ecoul frânt al graiului nespus, extaz pierdut în agonia surdă
Te-aş scrie în ispite oarbe, aş căuta pretexte să te şterg
Şi unde-ţi freamătă dorinţa-ntâia oară, acolo aş fi, acolo aş vrea să merg...

Te-aş scrie molcom sub un tei bătrân, cu ramuri înflorite de parfum
I-aş tăinui trecutul în adânc, să te iubesc intens şi-n veacuri, ca acum.
Te-aş scrie nebunesc şi echivoc, cu patimi stinse într-o amintire
Cum se topeşte scrumul într-un joc şi clipa într-o fragedă trăire.

Te-aş scrie până mi- ar pieri uitarea şi oamenii n-ar mai avea poveşti
Şi te-as iubi cu-nfrigurare, mai abitir m-as bucura că-mi eşti
Te-aş scrie tremurat în anii grei, cerneala să îmbrace-un vis cărunt
Să nu-ţi apună rima în alt suflet
Să-mi fii mereu şi virgulă şi punct...

poezie de Andreea Palasescu (18 iunie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru început

Uneori pare că traieşti în zadar,
Şi viaţa nu-i mai mult decât o casetă uitată într-un bazar,
Uneori pare că se stinge şi Marele Car.
Iar lumina ce-ai văzut-o atât de înfloritoare,
Nu e mai mult decât o lumânare, ce nu mai are mult si moare.

Chiar si pasărea phoenix se culcă uneori tristă în ploaie,
Iar penele şi focul I se-nmoaie,
Ochii încet I se-nchid, ghearele de infinit nu I se mai prind,
Chiar si vidul, uneori este doar vid.

Recunosc, şi eu am un destin nescris,
Întâmplări ce se petrec ca în vis,
Însă dincolo de lume, chiar şi de mine,
Sălăşluieşte fiinţa de foc a tot ceea ce am scris.

Pentru început,
Chiar de întunericul este profund,
Îţi dăruiesc un zâmbet alături de cea mai bună felie de gem cu unt,
Chiar de nici o stea nu se vede, nici măcar un orizont,
Lumina şi viaţa e chiar sufletul nostru, ce nu-I mort,
Si chiar dacă ne-ntâlnim în drumul nostru, cu cel mai uriaş balaur,
Victoria noastră este dragostea, din care izvorăşte poezia de aur
A Sufletului.

poezie de Costin-Alexandru Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

În ochi aş vrea să te privesc
Şi chipul meu să-l oglindesc,
Să-ţi rămână o suvenire dragă
Şi când pleoapa cade într-un vis
Eu să izvorăsc din paradis
Şi împreună în liniştea nopţii
Să alungăm monotonia singurătăţii

Mă pierd, în deşert mă rătăcesc,
Când în adâncul sufletului tău,
Vreau să citesc. să scotocesc
Şi alunecând în aşteptare
Caut cu sârguinţă şi ardoare,
Să descopăr în a ta pustietate,
Zarea liberă si largă-n care,
Pasărea –şi întinde aripile
Şi-n al ei zbor, trilul să răsune cu dor.

Port cu mine-n sufletul pustiu
Dorinţa –mi pură şi profundă
De-a fi eu acea femeie
Ce inima-ţi acordează, armonizează
Şi vibrează şi- n ale ei
Unde-n valuri care se revarsă
În universul nostru astral.
Şi valsând, să plutim în paşi uşori
Duşi de ai noştri dalbi fiori.

Din abis, pe culmi să ne-nălţăm
Până la margine de nori,
Şi -mpreună s-ascultăm într-o simţire
Muzica –n surdină până la asfinţire
Şi-ntr-o singulară răsuflare
Să trancedem viaţa pasageră
Şi-n lumini cromatice mai apoi,
Pe tainice şi misterioase cărări,
Să ne continuăm viaţa-n doi.

poezie de Georgeta Ganea (23 august 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminici cu mlădiţe de vis

Mă intorc în tine
ca într-un vis
în care simţi gustul de cireşe amare,
îmi e inima cât o copită de miel
înfiptă în pieptul fraged al iarbii,

când te strig, gâtuită de o lacrimă,
să-mi sulberi norii ce muşcă din mine,
ca înspre seară, îngerii să nu se mai rătăcească
prin matca sângelui meu...

Clipele în care ne-am iubit
le port pe deget, într-un inel din mlădiţe tinere,
ale acelei duminici în care eram un trup,
miezul dulce al unui măr copt,
bucata aceea de cer
în care mai atârnă privirea Evei,
ca o pată de sânge
pe o icoană spartă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de vară

Liane de verde s-au strâns...
Veghează al ploilor plâns!
Veghează tăcerea din noi,
Iubirea-mpărţită la doi.
Şi-n tainica noapte de vis,
Doar eu sunt poemul nescris
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Ocean şi nisip mişcător...

Liane de verde s-au strâns...
Îmi pare că-i ultimul plâns.
În mine ard ploi de furtuni,
Ard frunze de jad în cununi...
Foşnesc pe sub băncile goale
Doar paşi de lumini - fulgerare.
Şi ploaia în râuri de sticlă,
Din nou, către cer, se ridică.

Veghează al ploilor plâns,
Tăceri, răsărit şi apus...
Clepsidra se sparge în trei,
Nisipul, sub pulberea ei,
Ucide secundele pline
De dor, de dureri şi de tine.
Mai lasă-mi în plânsul meu gând,
Mai lasă-mi un ultim sărut!

Veghează tăcerea din noi...
Sub sâni rubinii, ochii goi,
În goluri, pândind lumea toată,
Ne plâng şi ne cheamă, ne iartă.
Ne-acoperă glezna-ncrustată
Furtuni nenuntite de piatră
Şi lanţuri ne strâng tot mai tare
Şi ploaia ne doare, ne doare...

Iubirea-mpărţită la doi -
Un pumn de amar, de gunoi
Şi malul scurgându-se lent
Spre un sfârşit iminent.
Un tunet, un clopot de vis,
Pierdut şi uitat, încă scris...
Un an, univers, galaxii,
Etern, numai verbul "a fi".

Şi-n tainica noapte de vis,
Când stelele toate s-au stins
Şi plouă şi plouă şi-n noapte
Se-aude o ploaie de şoapte,
Se-aude un imn de furtună
Şi fulgeră, fulgeră, tună!
Te-ntreb unde pleci, de ce vii
La ore atât de târzii...

Doar eu sunt poemul nescris
Şi flamura-aceluiaşi vis.
Etern peste umbre de cruci,
Doar mie-nchinare mi-aduci...
Sunt râu tulburat de dorinţi!
Vulcanice gânduri, fierbinţi,
Coboară prin mine, în ploi
Şi plângem de vis amândoi.

Sunt plaja cu valuri ce dor.
Mereu ancorată... În zbor,
În ploi risipindu-mă sunt.
Sunt farmec şi-adesea cuvânt.
Vă temeţi de mine?! Plecaţi?!
De stâncă şi val depărtaţi,
Cu paşi risipindu-se-n vânt,
Fugiţi de-al furtunilor cânt.

Ocean şi nisip mişcător,
În inima ta mă strecor,
Se tulbură lumea şi plângi,
De ploaie aminte-ţi aduci,
De paparude, de Sfântul Ilie,
Dar nimeni nu pare să ştie,
Că-n seceta evului trist,
Doar eu, ploaia vieţii, m-am stins.

Ocean şi nisip mişcător,
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Doar eu sunt poemul nescris
Şi-n tainica noapte de vis
Iubirea-mpărţită la doi.
Veghează tăcerea din noi,
Veghează al ploilor plâns....
Liane de verde s-au strâns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativitate metafizică

Eu trebuia să mă nasc mai demult
Pe vremea când timpul nu se măsura în ani
Când totul în jur revărsă într-un tumult
Când viaţa noastră nu costa nici cât doi bani
Pe vremea când nu ştiam, ce acuma ştiu
Într-un univers în care totul era viu
Şi puteam sta sub un copac şi visa
La o frumoasă Eva ce mă îmbrăţişa.

Într-un timp când în joacă îl căutam pe Dumnezeu
Deasupra, de jur - mprejur şi-n capul meu
Şi-l pierdeam, dar sub următoarea frunză îl regăseam
Dar am aflat de la şarpe cum mă numeam
Şi-n clipa când sâsâit mi-a zis
Tot sufletul mi s-a prăbuşit în abis
Transformându-se paradoxal într-un alt eu
De atunci... îl caut înnebunit... pe Dumnezeu.

poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!