Iubirea pierdută

Iubirea-mi e pasărea c-o aripă frântă
Ce şchioapătă cerul şi plouă cu lacrimi
Şi-o doare, tot plânge, se simte înfrântă
Şi invocă moartea să scape de patimi.

Vânturile-o poartă peste munţi şi ape
Gândurile-o dor şi visele-i sunt crude
Speranţele moarte-au început să-i sape
Un mormânt în norii-n care se ascunde.

Înfruntă furtuna din ce în ce mai rece
Razele de lumină nu se mai văd de nori,
E toamnă târzie şi-o loveşte când trece
O frunză ce-ntreabă de-un plop prin călători.

Coboară-mpreună pe joase tărâmuri
Se reazemă de scoarţa unuii vechi arţar
Şi privesc prin zarea bătută de vânturi
Către-al dragostei nevăzut hotar.

Se culcă... şi frunzele bătute de vânt
Se-alătură noilor căzuţi pe pământ
Toate dragostea o cântă şi le doare-atunci când
Un fulg lipsit de milă se-apropie... dansând.

poezie de Andrei Lupu
Adăugat de Andrei Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutină de toamnă

Se tânguie cerul că nu voi ajunge
Odată cu lacrima care mă plânge,
Se tânguie noaptea, se tânguie cerul,
Iar lemnul de veghe-i mai tare ca fierul.

Săraca mea mamă, nu ştie că-i smulsă
Din tot ce e verde,-n răşină neunsă;
Săracul meu tată, veghează-nspre ea
Şi-o plânge, şi-o plânge, cu stea după stea.

Cupola de sticlă se sparge-n fractali,
Septembrie şade-n obrajii mei pali;
Ape sub ape, cu ape în ape –
Volburi din matcă dorind să mă scape.

Fulgeră! Tună! – Chipul meu pal
Lunecă veşted, pe val după val,
Plouă cu moarte şi plouă cu vânt,
Plouă cu tot ce-i mai trist pe pământ.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile dor

Fericirile dor,
precum gheaţa ce taie prin gingăşia primăverii
când toată renaşterea aşezată pe ram
rămâne în câteva palme pline de flori
iar crengile goale....
fără odor!
Doare iubirea
când râsul, sărutul
se pierd în distanţe
atingerile-rafale de vânturi,
suflete pribege ce poartă un dor,
doar lacrimi rămase
prin visele în care mai ştim
ce gust avea fericirea
când prin îmbrăţişările calde
trăiam sublimul că putem să ne fim!
Dor si visurile toate,
speranţele puse în fericiri viitoare,
emoţii, trăiri, dorinţa de bine
toate în lacrimi scăldate
în ziua când realizezi că....
fericirea doare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde foi şi-o fragă

Frunză verde foi şi-o fragă
Răsai lună, răsai dragă,
Să se vadă prin livadă,
Să cosim pelin şi iarbă,
Să-i dăm calului să roadă...
Calul roade şi nechează,
Mândra plânge şi oftează.
Taci mândro nu mai ofta,
Că-oi veni şi mi te-oi lua:
Când o creşte nalba-n casă
Şi-o bătea cu floarea-n masă:
Când o creştr grâu-n tindă
Şi-o bătea cu spicu-n grindă.

folclor românesc, din satul Pinu, comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Belşug

Culori şi fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă -
Vorbeşte încet, păşeşte încet,
Că totul cade cu o jale nouă.

Vinul, şi mierea, şi grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut...
Tuse, şi plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut...

Şi-o păsărică în grădina brumată,
În liniştea rece, a iarnă-a făcut -
Am strănutat pe o stradă curată,
Frunzele toate încă n-au căzut.

A fost odată... va fi odată...
Nu spune zarea, dar spune omul -
Numai acuma e niciodată...
Adânc, prezentul, închide tomul...

Mă duc, tot acolo, în marea clădire,
E ora, de la care rămân închis -
O emoţie... o amorţire...
E toamnă... mi-au dat de scris...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul Toamnei

Îţi poartă vântul ale tale roşii buze
Şi loveşte cu sărutul fragile frunze,
Ce se usucă pe loc şi groaznic cad,
Oare de mă vei săruta ce o să fac?

O să ruginesc şi eu precum verdeaţa,
Sau mă voi îneca în rouă ca dimineaţa?
Mă pui pe fugă ca pe razele de soare,
Când aduci Septembrie peste mare.

M-aş ascunde la umbra unui falnic tei,
Poate aşa nu mă vor găsi privirile ei,
Şi-am să-i aştept ale sale lacrimi
Să-mi fac un ceai din dor şi patimi.

Mi-e frică să alerg, să nu calc pe frunze,
Şi să strivesc ca un hain urmele de buze,
Doar brazii toamna îşi ignoră soarta,
Cine sunt eu? Să stric anotimpului arta.

Chiar de mă va usca al tău ruginiu sărut
Îl doresc ca un cuvânt rostit de-un mut,
Chiar de mă va rupe al tău vânt
Îl doresc precum groapa doreşte pământ.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (19 septembrie 2018)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă gri

Îşi plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
şi-un gri intens pluteşte peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.

Îşi plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
şi plouă trist şi plouă peste toate,
inima ei doar de îngheţ se teme!

Îşi plânge toamna noii trandafiri,
şi-n parc, fanfara îi ţine isonul.
În serile-i reci te mai aştept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
Creşteam, pe cunună să am dezmierdări,
Şi mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viaţă acuma se stinge
Şi anii mei tineri apun în mormânt!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imperiu de purpuriu arţar

Fiecare te cântă mereu
Prin visele sale împlinite
Ori prin speranţele fără hotar,
Canada mea draga -
Imperiu de purpuriu arţar!

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul s-a deschis precum un fermoar
Şi nori sângerii au pătruns
Pe sub coama zimţată a apusului
Pe care dansau ca pe un ocean,
Frunzele toamnei – lebedele tăcerii.
Furtuni forfecau liniştea
Cu lame de fulgere.
Noaptea s grăbea să prindă ultimul tren.
Lacrimi albastre alunecau pe caldarâmul uitării.
Paşii treceau prin horă de tunete
În univers...
Tăcerea se aşternuse ca un pled peste inima mea.
Toamnă, toamnă târzie,
Toamna în care am împlinit
Cincizeci de ani...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă, frunziţă scundă

Când sunt veselă, când tristă într-o toamnă ce abundă,
Ce îşi pierde ziua lungă, dintr-un veac, într-o secundă,
Şi îşi iroseşte frunza creionată în rugini,
Când un vânt cu zgomot smulge mărăcini din rădăcini.

Da îmi port în gri veşmântul cu-mprumut din bolta sură,
Şi strivesc sub talpa-mi rece - cer clemenţă - o făptură
Ce s-a pitulat plăpândă sub o frunză de arţar,
De s-a-nfiorat de spaimă şi molidul suliţar.

Nu am vrut... şi-o frunză moale mă străpunge mustrătoare,
Cu un scâncet de aramă, m-a avertizat că moare
Dacă mai înăbuş inimi mititele şi în frici...
Şi jenată mă cuprinde o durere ca de bici.

Iartă-mă frunziţă scundă, şi tu gândăcel sărmane,
Că te-am dus în veşnicie în condiţii inumane,
Iartă-mă pădure rară că ţi-am sfărâmat o frunză,
Să mă ierte cititorul dacă par de-un timp, confuză...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare în nori

Atâta frig s-a condensat în aer
Şi-atâta întuneric în pământ,
Prin rumeguşul iernii vântul taie
Mici fulgere în vidul pal dansând.

Norii se ţin în cârje de ninsoare
Vag timpul ţesătura şi-o complică,
Contururile ard în îngroşare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.

Culorile sunt reci şi părăsite,
E o aversă de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite,
Sub răsuflarea serii albăstrii.

Atâta timp s-a condensat în aer
Şi-atâta necuprindere-n cuvânt
Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier,
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.

poezie de Rodica Elena Lupu din Voi trăi... clipa (2007)
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă din nou în calendar

E toamnă din nou în calendar.
Afară bate un vânt rece şi avar.
O frunză cade pe pământul umed, solitar.
E toamnă din nou în calendar
Şi într-un vechi, micuţ bazar
Cântă vesel un lăutar,
Un cântec de dor şi de păhar!
Căci e toamnă din nou în calendar.
Pe strada cu un singur felinar
Trece grăbit un birjar,
Ducând un suflet plin de dragoste şi amar!
Căci e din nou toamnă în calendar.
Iubito tu mă întrebi încet şi rar
De ce nori pe cer apar?
De ce latră în noapte acel ogar?
Eu îţi răspund cu glasul meu sentimental
Pentrucă e din nou toamnă în calendar.

poezie de Vladimir Potlog (23 octombrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara-mi cântă

Vioara-mi cântă... numai de iubire,
De dorul tău şi inimă albastră,
Arcuşul are rupte vreo trei fire
Şi ploaia-mi face semne pe fereastră.

Vioara-mi cântă... inima mă doare
Şi lăcrimeaz-aducerile-aminte,
Stropii grăbiţi... sunt ca o alinare
Şi rugăciunea mea în cinci cuvinte.

Mă rog la îngerul cu trup de fată
Şi-o dezgolesc mereu cu şoapte dulci,
O simt pe buze... pentru-ntâia dată,
Când depărtările... sunt mai adânci.

Şi strunele şi visele mă poartă,
De dimineaţă pâna-n asfintit,
Iubirile punând hotar de soartă,
Luceferii prin lume-au risipit.

Vioara, iată, nu se mai opreşte,
Doar spaimele de doruri se golesc,
Privirea ta şi astăzi... mă stârneşte,
Chemându-mă să vin... să te iubesc.

Şi te-am iubit... pe strune de vioară
Şi te-am iubit... puţin câte puţin,
Chiar dacă plouă şi se face seară,
În faţa dragostei mereu mă-nchin.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternae poesis, II

Îmi plâng copacii pe umeri
se scutură de frunze, lacrimi vii,
când trec pe sub a lor coroană,
încearcă a mă aduce printre cei vii.

Îmi plânge marea-n valuri ce se sparg de ţărm,
îmi mângâie gleznele blând,
sperând să ogoiască suflet de cleştar,
ce mii de dureri l-au făcut plăpând.

Îmi cântă munţii ecou din şuier de vânt,
când creasta le-o privesc, sperând să mă încânt,
îmi cântă şi-mi spun poveşti de altă dată,
sperând să schimbe iarna-mi din suflet cu vara, de-ndată.

Se-mblânzeşte cerul, pe loc e albastru viu,
când îndrăznesc să arunc privirea spre el...
încearcă şi prin lacrimi de înger, ploaie,
să mă oprească din cădere, sa mă aducă la el.

Dar tristă-i lumina ce stingheră luminează in cămară,
curg lacrimile, se prefac in cerneală,
şi foile ţipă în surdină, crunt,
când văd că poezia-mi se transformă în etern mormânt.

Plânge şi drumul, ce pasul meu greu îl simte,
plânge şi imploră să mă opresc, rugăminte...
curge nisipiul netulburat în clepsidră, netulburat...
Eternae poesis... De neoprit, neîncetat.

poezie de George Svet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

Foaie ruptă-n toamnă, frunză de arţar
Călătoare doruri trec prin mine iar;
Ruginiul muşcă aspru din cuvinte,
Ploaia mă suspină printre crengi cuminte...

Apă ne-nfricată, şarpe tulbure,
Şoapta-mi blestemată să te vânture
Prin răscruci de drumuri, frunză arsă-n vânt
Ploile durerii să te poarte-n cânt!

Stei de piatră seacă, fum amar de iască,
Dintre ofuri grele să te izbăvească
Gura mea ce arde pietrele de moară,
Când macină grâul... Somnul să te doară!

Să te rogi de noapte, să te rogi de vânturi,
Să deslege şoapte, blestemate gânduri,
Să-mpreune-n zboruri frunze de arţar,
Toamna să te-ntoarcă în iubire iar!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

E toamnă, iubite,
Şi plouă cu lacrimi;
În suflet furtună
Şi vânt.
Sunt pasărea tristă
Cu aripa frântă,
Culcuş căutând
Pe pământ.
Iar inima ca o maree,
Se zbate in valuri
Ce plang,
Aştept pescăruşii să vină
Pe cordul rănit
De cuvânt.
Zăpezi vin se-aşează
Pe frunte;
Şi anii nu-i ştim
De mai sunt.
Dar lasă-mi iubite
Astă toamnă,
Ferită să fiu
De cuvânt.

poezie de Angelina Nădejde (31 august 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima frunză

E vânt şi e frig şi e toamnă târziu
Când ultima frunză pluteşte doinit,
În clipe de zbor, spre un pat ruginiu
Al celor de ieri, cu destin împlinit.

Nu simte tristeţe, nu simte nimic,
Nici suflet nu are, dar, parcă, ceva,
Un rest de putere, un suflet mai mic,
E încă în ea şi-o îndeamnă să stea

Deasupra de patul de frunze surori,
S-aştepte un timp, să amâne cumva
Plecarea-n uitarea ce-i dă, azi, fiori
Şi, poate, să afle ce este cu ea,

De ce să aştepte sau ce ar putea
Să facă, în starea în care-a ajuns,
Să fie-mpăcată, să poată pleca...
La toate acestea ar vrea un răspuns.

Doar vântu-nţelege şi-o suflă uşor
Spre una din crengile unui copac
Crezând că îi face un mare favor
Lipind-o de stropii de apă ce zac

În frig ce le-ngheaţă destinul de-a fi
Din nou, picături de izvor sau de nor.
Se bucură frunza: mai are o zi
În care s-aştepte. Dar frunzele... mor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu de vânt

Azi un pustiu de vânt răzbate –
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt şi des.
Toamna şi frunzele mi-a şters...

Şi mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...

Plouă cu frunze arămii
Şi drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar –
O toamnă fără de hotar...

Şi bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt şi ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!